Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre punctele noastre slabe…

In primul rand ar trebui sa definesc ce inseamna un punct slab. Dar un punct tare? Mi-e mult mai usor sa dau un exemplu foarte sugestiv… Imi amintesc de un titlu absolut genial dintr-un numar vechi al Academiei Catavencu adresat lui Ion Iliescu, care suna cam asa: „Daca dadea Nicu caldura, erai tot la editura!„. Nicu este Ceausescu, iar in chestiunea cu editura se referea la faptul ca Iliescu a fost Director la Editura Tehnica in ultimile zile ale regimului comunist. Acest titlu exprima intr-un mod genial ce inseamna un punct slab: faptul ca oamenii traiau prost, faptul ca nu aveai caldura in case, deci aceasta slabiciune, a condus la prabusirea regimului comunist in decembrie ’89, regim care parea de nezdruncinat, granitic, „unitatea de monolit” daca mai tineti minte…

In zilele noastre campania electorala pentru prezidentiale a debutat fulminant si spectaculos cu tema agentilor sau ofiterilor sub acoperire. Toata lumea discuta despre acest subiect. Iata, de pilda, ce declara premierul:

Gandul

Ponta comentează de la New York cazul Turcescu: „Tot acest puroi va ieşi la suprafaţă în aceste zile. Mai sunt şi alţii”. Răspunsul premierului la întrebarea „Aveţi ceva pe conştiinţă?”

Se arata ca:

„Robert Turcescu este un pion, un executant. Mai sunt şi alţii. Tot acest puroi va ieşi la suprafaţă în aceste zile”, a sugerat premierul Victor Ponta, aflat la New York, că până la alegerile prezidenţiale ar urma să fie făcute publice şi alte cazuri de deconspirare a unor ofiţeri acoperiţi. Mai mult, premierul – candidat la preşedinţie a formulat, într-un interviu la Antena 3, această prezumţie în legătură cu o parte dintre jurnaliştii care s-au aflat în acelaşi studio tv cu Robert Turcescu la momentul autodeconspirării de luni, la B1. „Că doar nu le zicea degeba lor «Eliberaţi-vă!»”, a comentat el.

Tema „ofiţerului acoperit”, lansată de preşedintele Traian Băsescu, a fost tradusă de premierul Victor Ponta, în cheia unei capcane întinse oricăruia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale în care ar fi căzut însă Robert Turcescu. „Cred că în primul rând s-a gândit să arunce acest subiect şi apoi să spună «Iohannis e agent secret», ca să intre Udrea cu Ponta în turul doi. Dacă ne supără Ponta, îl facem pe Ponta agent secret. E un gest de o inconştienţă… Domnul Băsescu a aruncat plasa să vadă poate dăm un Ponta, un Iohannis, o Macovei şi l-a prins pe dl Turcescu. Care, ştiindu-se vinovat, că numai o stare de vionovăţie creează…, s-a eliberat”, a rezumat Ponta varianta sa despre legătura între ameninţarea lui Băsescu şi autodeconspirarea lui Turcescu.

Deşi a susţinut că „nu are habar dacă Robert Turcescu a fost sau nu ofiţer al unui serviciu de informaţii”, Ponta s-a declarat convins că „mai sunt şi alţii”, indicând chiar, fără vreo probă, masa la care moderatorul tv a stat alături de alţi jurnalişti luni seara. „Că doar nu le zicea degeba lor «Eliberaţi-vă!»”, a comentat el.

În varianta lui Ponta, „Turcescu este un pion”. „Nici măcar nu este o tură sau un cal pe tabla de şah. Este un pion folosit pentru ca Traian Băsescu să conducă în continuare România”, a susţinut premierul-candidat, adăugând că, spre deosebire de acum doi ani, de această dată numele lui Băsescu nu a apărut în niciuna dintre discuţiile pe care le-a avut la New York. „Aici nu m-a întrebat nimeni ce face Băsescu. Acum doi ani era cineva care se lupta… Când m-am văzut şi azi cu doamna Nuland şi cu Barack Obama, nu mi-a zis nimeni  «Vai, vă duceţi în Rusia!», ci «Ce faceţi cu România?»”, a relatat Ponta la Antena 3.

Candidatul PSD din 2014 a amintit, în acest context, şi de dezbaterea finală a prezidenţialelor din 2009, moderată de Robert Turcescu, la sugestia staffului lui Băsescu. „Sunt aici cu Mircea Geoană. Evident că amândoi ne gândim acuma: deci cine era acel imparţial care trebuia să arate României dacă e mai bun Băsescu sau Geoană?”, a pus el la îndoială verticalitatea moderatorului pe care, în calitate de purtător de cuvânt al echipei lui Geoană, l-a acceptat.

Fără a da detalii, Ponta a făcut şi un pronostic legat de un domino al deconspirărilor până la alegerile prezidenţiale. „Tot acest puroi va ieşi la suprafaţă în aceste zile. Eu nu văd procesul de aflare a adevărului ca pe o răzbunare. Eu cred că noi suntem superiori. Dar de aflat adevărul, de spus românilor «Uite cine era Turcescu şi nu doar Turcescu, şi alţii» este un act de dreptate”, a mai spus el.

Întrebat, pe de altă parte dacă el însuşi „are ceva pe conştiinţă”, candidatul PSD a negat ferm: „Absolut nimic. Insist”.”

Observati ca spune: „Tot acest puroi va ieşi la suprafaţă în aceste zile.„. Nu in altele, ci „in aceste zile„. Adica in campania electorala! Avem deci o tema de discutie. Foare „serioasa”, cu ghilimelele de rigoare, fireste. Nu mai discutam despre proiecte, ci despre ofiteri acoperiti! Ni se infatiseaza inaintea ochilor un adevarat roman politist!

Ceea ce este ciudat, dupa parerea mea, consta in faptul ca ocolim cu buna stiinta sa vorbim despre punctele noastre slabe si sa vedem cum putem sa rezolvam pozitiv problemele. Nimeni nu mai discuta, spre exemplu, despre faptul ca suntem una din cele mai sarace tari din UE. Nivelul de trai redus, solutii de rezolvare a problemei. Despre cum putem sa imbunatatim absorbtia fondurilor europene. Despre gradul de pregatire profesionala a tineretului si, mai general, a fortei de munca de la noi din tara, ca doar vrem sa performam, nu-i asa? Despre nivelul de salarizare foarte scazut fata de statele din Vest. Despre pensii. Despre crearea de locuri de munca. Despre dezvoltarea infrastructurii.

Iata ca de la New York ni se semnaleaza si un punct slab:

Nu schimbaţi regulile în timpul jocului! – SCRISOAREA primită de Victor Ponta din partea unui congresman american: „Sunt îngrijorat”

Se arata, printre altele, ca:

Legea electorală nu se schimbă înainte de campanie – acesta este mesajul unei scrisori pe care premierul Victor Ponta, aflat acum în SUA, a primit-o, zilele trecute, din partea unui congresman american, care s-a declarat îngrijorat de modificarea legii electorale în această perioadă şi prin ordonanţă de urgenţă.

Congresman-ul american Cristopher Smith i-a adresat o scrisoare premierului Victor Ponta, exprimându-şi îngrijorarea faţă de modificarea legii electorale în perioada campaniei electorale şi prin ordonanţă de urgenţă şi spunând că aceasta generează dubii privind motivaţia şi momentul ales.

În scrisoarea trimisă premierului la sfârşitul săptămânii trecute, Smith, membru al Comisiei de afaceri externe, afirmă că aceste măsuri pot avea consecinţe asupra colaborării politice interne după scrutin.

„Modificarea procedurilor pe durata unei campanii electorale nu poate face decât să stârnească dubii în legătură cu momentul şi motivaţia unei asemenea acţiuni şi poate avea consecinţe asupre cooperării politice şi bunei guvernări după alegeri. Sunt îngrijorat că, dacă vor fi aplicate, aceste modificări electorale vor afecta capacitatea celui care câştigă alegerile de a lăsa în urmă divergenţele de campanie şi de a-i îndruma pe români să se concentreze asupra problemelor şi provocărilor reale pe care dumneavoastră împreună cu noi trebuie să le abordăm”, scrie Christopher Smith.

Christopher Smith i-a solicitat lui Ponta ca, pentru a întări respectul faţă de democraţie, legislaţia electorală să urmeze cursul firesc, al dezbaterii în Parlament şi nu pe cel al adoptării prin ordonanţă. În opinia congresman-ului american, modificarea legilor electorale se realizează cel mai bine pe baza spijinului întregului spectru politic.

El îşi începe scrisoarea exprimându-şi aprecierea pentru ataşamentul pe care România îl manifestă faţă de valorile şi principiile libertăţii şi democraţiei în întreaga lume şi faţă de faptul că SUA şi România au fost solidare în cazul încălcării de către Rusia a principiilor şi angajamentelor OSCE prin anexarea ilegală a Crimeei şi prin amestecul în problemele interne ale Ucrainei.

„Vă mulţumesc pentru că vă faceţi timp pentru a lua act de îngrijorările exprimate în legătură cu modificările propuse la legislaţia electorală din România şi aştept continuarea strânsei cooperări dintre SUA şi România bazată pe valorile comune, inclusiv respectul faţă de procesele democratice şi de alegeri libere şi corecte”, scrie congresman-ul american.

Cine este Christopher Smith

Republicanul Christopher Smith este membru al Camerei Reprezentanţilor din 1980, fiind la al 17-lea mandat. El activează în Comisia pentru afaceri externe. La începutul anilor 2000, Smith a avut mai multe luări de poziţie cu privire la libertatea de exprimare în România, politicile referitoare la romi şi a cerut pedepse severe pentru traficanţii de fiinţe umane. Tot el este cel care în 2000 aprecia că o o eventuală revenire la putere a lui Ion Iliescu ar putea readuce în actualitate problema corupţiei, ceea ce i-a adus critici din partea PDSR şi acuzaţia că l-ar fi calomniat pe fostul şef al statului. În 1995, Smith, la acea vreme co-preşedinte al Comisiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) a Congresului SUA, a declarat că se va opune acordării cu regim permanent a Clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România ba, mai mult, va milita pentru retragerea acesteia.

Premierul Ponta se află în SUA, în perioada 23-25 septembrie, cu ocazia celei de a 69-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), prilej cu care se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi directori ai companiilor americane.

Guvernul a modificat prin OUG 45 Legea pentru alegerea preşedintelui României, cea mai controversată prevedere fiind aceea potrivit căreia secţiile de votare speciale sunt desfiinţate, dreptul de vot putând fi exercitat la orice secţie de votare, în cazul alegătorilor care în ziua votării se află în altă comună, în alt oraş sau municipiu decât cel de domiciliu.

O altă modificare vizează instituirea unor reglementări exprese în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de vot, prin intermediul urnei speciale, în cazul persoanelor cu drept de vot aflate în penitenciare, respectiv a persoanelor cu drept de vot internate în spitale, în sensul că cererile de votare prin intermediul urnei speciale pot fi depuse la mai multe secţii de votare din proximitatea penitenciarelor, respectiv a spitalelor, stabilite prin decizie a biroului electoral judeţean sau a biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a contestat întregul pachet privind alegerile prezidenţiale, atât Ordonanţa 45 cât şi HG 520 care stabileşte data scrutinului. Contestaţia a fost admisă de curtea de Apel, care s-a adresat Curţii Constituţionale. Curtea a decis, în 16 septembrie că OUG este constituţională în integralitate.

Schimbarea regulilor în timpul jocului

Oficialii americani, fie din Washington, fie reprezentanţii SUA la Bucureşti, s-au exprimat în mai multe ocazii în privinţa tendinţelor guvernanţilor români de a schimba regulile în timpul jocului. Un mesaj similar l-a avut, recent, şi Dean Thompson, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în România, care, în lipsa unui ambasador, este şeful misiunii americane în ţara noastră. În interviul acordat în exclusivitate ziarului gândul, Thompson şi-a exprimat îngrijorarea faţă de procedura prin care a fost adoptată „ordonanţa traseiştilor”, în prag de campanie electorală.

Reticent în a se pronunţa asupra conţinutului ordonanţei, Thompson atrage încă o dată atenţia că procedura este problema: „Noi credem că o procedură parlamentară transparentă este cea mai bună cale de urmat când vine vorba de schimbat legi”. Întrebat de gândul cum îşi explică lipsa de reacţie a Guvernului după primul semnal public pe care l-a dat Ambasada SUA pe acest subiect, Dean Thompson a replicat, cu referire la ordonanţă: „Aceasta este o decizie pe care Guvernul a luat-o pe baza propriilor calcule şi a eforturilor sale de a face – îmi imaginez – ceea ce crede că trebuie făcut”.”

Este vorba de ingrijorarea pe care Dl. Christopher Smith o arata fata de faptul ca nu suntem o tara predictibila fata de principalul nostru aliat si partener, SUA: schimbam regulile in timpul jocului. Si chiar stateam si ma gandeam: dar un om de afaceri? Poti aici sa-ti faci un plan de afaceri pe termen mediu, sa zicem 5 ani? Cat de predictibila e Romania din acest punct de vedere? Sau si in aceasta privinta schimbam regulile in timpul jocului? Serios acuma: noi cand ne vom trezi la realitate? Cand ne vom trezi la realitate? Cand vom intelege, de pilda, ca UE nu da bani ca sa se faca o autostrada intre Gheboaia Vale si Gheboaia Deal numai pentru ca in Gheboaia Vale sta un baron de la Partidul X, iar in Gheboaia Deal sta alt baron de la partidul X? Cand vom intelege ca riscam sa nu mai primim niciun ban de la UE daca tratam asa problema? Cand vom intelege ca din toata „afacerea” asta vor suferi doar cetatenii, contribuabilii, oamenii obisnuiti? Eu n-am nimic impotriva, mai privim si un film de spionaj, actiune, chestii, marturisiri in direct, spovedanii decupate parca din marii clasici rusi, vorba lui Rares Bogdan, dar… Dar mai sunt si alte probleme importante care sunt lasate, din cate se poate constata, la urma…

De ce ocolim cu buna stiinta discutia despre punctele noastre slabe? E oare un fel de teama launtrica? Nimeni nu mai vorbeste de faptul ca Romania a intrat in recesiune tehnica. Ce facem, care sunt solutiile de iesire din criza? As, nici vorba de asa ceva!!

Cand ajungi sa fii laudat de cei mai inversunati adversari…

Pe de alta parte va propun sa cititi si acest editorial din Evenimentul Zilei ce pare incredibil!! De ce? Basistul (sa pun ghilimelele de rigoare sau nu?) Mircea Marian il lauda pe Adrian Nastase!!!!!!!!!!

EDITORIALUL EVZ. În materie de economie, Ponta nu a învățat nimic de la Adrian Năstase

Autor: Mircea Marian

La 19 septembrie, Ministerul Fondurilor Europene a publicat ultima raportare privind gradul de absorbție: 36,65%. România este de departe țara europeană cu cea mai proastă rată de absorbție, în condițiile în care, din februarie până acum, nu am atras decât o sumă insignifiantă – sub 2% din totalul celor 19 miliarde de euro. Suntem imediat sub Slovacia – rată de absorbție de 48%, Bulgaria – 48,3% și Italia 48,4%. Polonia a cheltuit 66,6% din fonduri, iar pe primul loc este Estonia, cu o rată de 78,3%. Cu toate acestea, ministrul Teodorovici continuă să trimită comunicate propagandistice, în care anunță că „actuala guvernare a făcut performanţe în absorbţia fondurilor europene”.

Încep să cred că actualul Executiv este prizonierul propriei propagande. Controlează aproape toată media, criticile sunt rare, dezbaterile economice, aproape inexistente, mai vine și INS care servește niște statistici din ce în ce mai dubioase și uite așa guvernul Ponta chiar își închipuie că se descurcă, ignorând orice avertisment. Ține sub preș situații cu potențial exploziv, precum TVR, Oltchim sau CFR Marfă, dar până la urmă va veni vremea scadenței. Pun cu intenție pe listă televizunea publică, care este pe incredibilul loc cinci în topul datornicilor la stat. Datoriile acestei instituții la bugetul consolidat sunt de 120 de milioane de euro. Mi s-ar părea inacceptabil ca ele să fie șterse, pur și simplu, așa cum cere Stelian Tănase, pentru că putem fi siguri că nimeni nu ar învăța nimic și, în câțiva ani, s-ar ajunge din nou la aceeași situație. Televiziunea publică trebuie restructurată urgent – dacă se mai poate! – dar Ponta este interesat doar de controlul politic asupra acestei instituții.

După opinia mea, și reducerea CAS-ului va fi o catastrofă. Sunt un liberal, cred că este bine ca banii să rămână la mediul privat, care știe să-i gestioneze mai bine decât statul, dar această măsură va costa mai scump firmele decât banii câștigați prin reducerea CASului. Nu se va înbunătăți colectarea, iar soluția guvernului PSD va fi să taie și anul viitor banii de investiții și, eventual, să nu majoreze bugetul Apărării. Deja suntem în situația ridicolă de a solicita altor țări să ne protejeze spațiul aerian – o măsură la care au mai recurs doar statele baltice, Luxemburg și Slovenia. Tăierea banilor de investiții este mult mai dramatică decât pare: nu este vorba doar de faptul că se întârzie finalizarea autostrăzilor, dar depășirea cu o singură zi a termenului de 31 decembrie 2015 pune România în situația de a returna la Bruxelles aproximativ un miliard de euro, bani din Programul Operațional Transporturi. În mod normal, dacă reducerea CAS-ului nu va duce la o înbunătățire explozivă a colectării – un vis frumos în care nu crede nici doamna Petrescu – ar trebui să se taie din cheltuielile de personal sau de la achiziționarea de bunuri și servicii.

În 2004, când Adrian Năstase se pregătea să ajungă președintele României, guvernul său a avut o politică economică prudentă, pentru că liderul PSD avea o viziune pe termen lung. În paranteză fie spus, Consiliul Fiscal evaluează evaziunea fiscală în 2004 – sub Năstase – la puțin peste 7%, în timp ce în 2013, sub Ponta, a ajuns la peste 16%! Fostul său doctorand, Victor Ponta, nu a învățat nimic și a preferat rețeta guvernului Tăriceanu: un potop de pomeni electorale, o politică financiară imprudentă, abandonarea acordului cu FMI, tăierea banilor de investiții. Vom deconta nota de plată în 2015, dar cui îi va păsa? Nu vor mai fi alegeri.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 25, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii