Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre unele chestiuni… controversate

Despre diferenta dintre Stanga si Dreapta politica de la noi

Dl. profesor Cristian Preda are pe blogul sau o postare interesanta:

Diferența dintre dreapta și stânga

Se arata ca:

„Vasile Blaga, 14 iunie 2013: “Colegii din Partidul Comunist Chinez împărtăşesc aceleaşi valori cu noi privind construcţia unui partid”.
Victor Ponta, 2 septembrie 2014: “Admir Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”.
În ciuda aparentei lor apropieri, cele două declarații ne îngăduie să înțelegem diferența dintre dreapta și stânga, așa cum e configurată ea în România: cine se revendică de la dreapta are în minte construcția organizațională și valorile, cine se revendică de la stânga se gândește la partidul-care-conduce și poporul-care-se-lasă-condus.
E, desigur, doar o întâmplare faptul că PCC e referința care le îngăduie liderilor politici români să se exprime atât de clar…”

Pentru cei care nu stiu, Vasile Blaga este presedintele PDL, partid care face parte din PPE (Partidul Popular European) si considerat, la noi, partid de dreapta!

Este interesant si comentariul, este doar unul singur pana acum, la aceasta postare:

Freedom { 09.03.14 at 9:42 AM }

Pai, n-au scos steagul UE din Parlament si l-au pus pe al republicii Chineze cand a venit primul ministru al Chinei in Romania?
Nu l-au primit ei cu covor rosu si aplauze indelungate ca pe Ceausescu la Plenara? nu incheia bine fraza si izbucnea ropotul de aplauze.
Pe Angela Merkel va amintiti cum au intampinat-o?
Cu stegarul PNL in fruntea manifestantilor de bine si cu ovatii de bine: “iesi afar’ din tara baba ordinara…”
In 2012 cine urla pe stadion :” nu ne da noua Merkel lectii, sa si-l ia pe Basescu sa-i dea o bucata de pamant in germania, sa ne lase….”

Ps
Eu va amintesc ca in perioada 2007-2012 erau pline forumurile de comentarii de genul : Romania trebuie sa se orienteze spre China…..
n-avem nevoie de axa Bucuresti Londra Washington…
Pai unele astea sunt din invataturile lui Nastase catre epigoni ca aia din 2012 cu ” trebuie sa trecem la economia nationalista, nu sa ne mai vindem tara “, altele din cuget, muget si simtiri.
Acum Blaga este si el de “adevarata dreapta” langa cei care-i turnau laturi in cap ,nu mai este “fsn-istul” , “vamesul de clisura” , “cainele Vasile din Modrogan”, “socialistul care a trecut intr-o noapte de la socialisti la populari”…
Spiritele marete se aduna pana la urma in cuget ,muget si simtiri marete!
Spre comunism in zbor !”

PNL este acum, dupa ce a fost in alianta cu PSD (in USL, alianta considerata de Stanga), aliatul PDL. Dl. Preda cred ca nu a citit ce a scris D-na. Alina Gorghiu pe blog sau:

Scuze publice din partea premierului Ponta

Se arata ca:

„Declarațiile iresponsabile ale premierului Victor Ponta nu mai sunt o surpriză. Însă cea legată de admirația sa pentru Partidul Comunist este jignitoare și inacceptabilă. PNL solicită premierului retractarea declarației și prezentarea de scuze în mod public. Este inacceptabil modul în care șeful Guvernului României tratează cu atâta lejeritate o chestiune sensibilă și controversată.

Este imposibil să uităm că Partidul Comunist Chinez este responsabil de trimiterea, în ultima jumătate de veac, a peste 50 de milioane de oameni în lagărele și închisorile din China. Sau masacrul din Piața Tiananmen din iunie 1989 și represaliile care au urmat, în care au fost ucise și întemnițate mii de persoane, evenimente legate direct de deciziile Partidul Comunist Chinez. Astăzi, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului identifică Partidul Comunist Chinez drept responsabil pentru violarea constantă a drepturilor omului în China.”

Faceti, va rog, stimati cititori diferenta intre ce spunea Vasile Blaga (om de dreapta) si Victor Ponta (om de stanga), pe de o parte, si aceasta postare a D-nei. Gorghiu (o liberala), apropiata de stilul lui Vladimir Tismaneanu!! La mijloc sunt comentariile lui Freedom, desigur! Acuma, zau asa, D-na Gorghiu mi se pare mai de dreapta decat toata Dreapta noastra!! Deci, inca o data:

Vasile Blaga, 14 iunie 2013: “Colegii din Partidul Comunist Chinez împărtăşesc aceleaşi valori cu noi privind construcţia unui partid”.

Victor Ponta, 2 septembrie 2014: “Admir Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”.

Alina Gorghiu: „Declarațiile iresponsabile ale premierului Victor Ponta nu mai sunt o surpriză. Însă cea legată de admirația sa pentru Partidul Comunist este jignitoare și inacceptabilă. PNL solicită premierului retractarea declarației și prezentarea de scuze în mod public. […]

Este imposibil să uităm că Partidul Comunist Chinez este responsabil de trimiterea, în ultima jumătate de veac, a peste 50 de milioane de oameni în lagărele și închisorile din China. Sau masacrul din Piața Tiananmen din iunie 1989 și represaliile care au urmat, în care au fost ucise și întemnițate mii de persoane, evenimente legate direct de deciziile Partidul Comunist Chinez. Astăzi, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului identifică Partidul Comunist Chinez drept responsabil pentru violarea constantă a drepturilor omului în China.

Diferentele sunt destul de clare…

Vizita premierului Victor Ponta in China

Chestiunea cu vizita premieurlui in China e una controversata… L-am urmarit pe maestrul Ion Cristoiu, la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de pe Realitatea, si mi se pare ca are dreptate: nu prea stim ce s-a semnat, ce s-a discutat, cu cine, cum, cu ce … Am citit si editorialul dansului:

Despre cum îl pupă-n fund, dar prin pantaloni, Reporter virtual pe ministrul Ioan Rus

Se arata ca:

„După cum am recunoscut, Reporter virtual e unul dintre site-urile urmărite de mine din sfert în sfert de oră. Pentru a-l putea accesa prompt, am cale directă spre el de pe toate mijloacele mele de existență electronică.

Interesul nutrit față de acest site, la care lucrează, printre alții, și un elev strălucit al fostei școli Evenimentul zilei, Adrian Halpert, se explică nu numai prin informațiile din lumea presei, dar și printr-o pîndă mărturisită de acest site pentru a descoperi și a da în gît infracțiunile de pe ogorul presei noastre mai mult decît independente.

Ziare și televiziuni de prestigiu au fost surprinse în flagrant delict de lipsă de profesionalism.
Ocupați cu paiul din ochii altora, confrații de la Reporter virtual par a nu vedea bîrna din ochiul propriului site.
Miercuri, 3 septembrie 2014, mi-au căzut privirile asupra unui titlu:
Ce-au făcut Ponta și miniștrii săi în camera de hotel a lui Rus de la Beijing.

Dacă vrea cineva să se convingă de  decăderea presei noastre la nivelul prostituției din porturi fără vapoare, îi recomand să parcurgă corespondențele celor care l-au însoțit pe Victor Ponta în China. Par toate dictate de Anca Alexandrescu după ideile lui Mirel Palada! Nici o știre deosebită de cele date pe vremuri de Agerpres despre vizitele lui Ceaușescu. Nici un comentariu, nu neapărat critic, dar măcar lucid, profesionist, despre rezultatele vizitei, despre ce s-a putut ghici dincolo de chinezăriile gazdelor.

Se înțelege că titlul din Reporter virtual m-a făcut să tresar.
Să știi că aștia de la Reporter virtual au aflat din trei surse despre vreo infracțiune comisă de Ponta și miniștrii săi în camera de hotel a lui Rus! Ca, de exemplu, să fi violat în grup pe una dintre tovarășele desemnate de Partidul Comunist Chinez să-le reamintească Înalților Oaspeți dintr-o țară membră NATO, pe parcursul vizitei, cea zis Mao despre caracterul agresiv al Alianței.

Trecînd la conținut, am simțit nevoia să mă frec la ochi. Nici Gazeta de perete a Ministerului Transporturilor n-ar fi putut publica acest text:
Premierul Victor Ponta a făcut o dezvăluire neașteptată în avionul care aducea delegația României din China.
Potrivit decenews.ro, Ponta a povestit cum într-una din serile petrecute în China, ministrul Transporturilor Ioan Rus i-a telefonat rugându-l să vină în camera lui împreună cu ceilalți miniștri din delegație – Liviu Dragnea, Constantin Niță și Daniel Constantin. Rus a fost destul de insistent, așa încât în final Guvernul s-a reunit în „formulă restrânsă” în camera de hotel a ministrului Transporturilor.
„Surpriza” pe care o pregătise Rus a fost aceea că pusese o masă cu zacuscă, slănină, ceapă și salam. Evident, nu lipsea nici pălinca, a mai povestit Ponta.

S-o recunoaștem!
Această piftie jurnalistică, reprodusă otova de Reporter virtual, e un soi de pupat în fund prin pantaloni și nu direct, ca să bată nu bată la ochi.

NB: Tocmai postasem textul, întrebîndu-mă în continuare dacă nu cumva Reporter Virtual are vreo promisiune de publicitate de stat de la Ioan Rus, cînd ce-mi văd ochii? Același text, numai că nițel coafat, apare și-n Gândul, pe prima pagină!
Să aibă Ioan Rus atît de multă publicitate?!”

Cam putine informatii din partea presei referitoare la o asemenea vizita, atat de importanta. S-a dezbatut, in mai multe randuri, foarte mult miza economica a acestei vizite iar concluzia a fost ca nici nu prea se vede si nici n-are cum… Dl. profesor Mircea Cosea chiar spunea ca e un exercitiu de imagine pentru Victor Ponta in vederea alegerilor prezidentiale. La Jocurile de Putere concluzia a fost ca s-au dus acolo sa faca o plimbare de 4 zile in China, un fel de minivacanta. Parerea mea este insa alta… Aceasta vizita in China pe care a facut-o delegatia guvernamentala romana condusa de Victor Ponta a avut un alt sens, alte conotatii. Cateodata mai mergi asa pe la cineva, cu care esti prieten, asa de prietenie, la un „ce mai faci?”. Ideea este ca in situatia actuala in care Rusia a agresat si agreseaza Ucraina, si  s-a apropiat ingrijorator de mult de granitele noastre, invadand Crimeea, Romania are nevoie de sprijinul Chinei. Este ceva asemanator cu invazia Cehoslovaciei de catre sovietici, din 1968. Pe de alta parte, China este, impreuna cu Rusia, in BRICS si s-ar putea simti deranjata de intentiile agresive ale Moscovei care nu-si mai respecta angajamentele din tratatele internationale la care este parte. Poate ca in aceeasi cheie ar trebui vazut si faptul ca British Petroleum vinde gaze Chinei in valoare de $ 20 de miliarde… Imi amintesc de faptul ca Vladmir Putin se dusese in China sa incheie un contract mare acolo tot pentru livrari de gaze… De asemenea sa nu uitam ca a avut loc la Bucuresti Forumul economic China – Europa Centrala si de Est (de vazut si acest articol). Ceea ce a spus premierul chinez, Dl. Li Keqiang:

„Am ascultat prezentarea premierului Ponta despre economia României. Cred că România va deveni un tigru al Europei şi, dacă toţi tigrii se vor reuni şi vor colabora, se va dezvolta o piaţă uriaşă”, a spus premierul Chinei în deschiderea Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.”

deci chestia asta ca „daca toti tigrii se vor reuni” ar putea avea si alte semnificatii. Politice. Suportul politic dat de China Romaniei are cu siguranta o influenta puternica asupra Moscovei. Lucrurile acestea survin in conditiile in care in NATO e o situatie mai speciala, ca sa nu-i spun ciudata, si ma refer la interesele Germaniei si Frantei in relatiile cu Federatia Rusa, care ar sugera un usor dezacord fata de pozitia SUA referitoare la Rusia. Importuri de gaze, livrari de armament, nave militare, pozitii de director general la Gazprom… De aceea cine isi inchipuie ca Victor Ponta s-a dus de capul lui in China se insala. Mie mi se pare ca aceasta vizita a fost aprobata de Presedintele Basescu si, chiar mai mult decat atat, aprobata de Washington!!

Enigma Iohannis…

Klaus Iohannis este candidatul ACL (PDL si PNL) pentru alegerile prezidentiale ce vor avea loc anul acesta in noiembrie. Chestiunea foarte ciudata cu acest om este ca, cel putin pana in prezent, dar nici pe viitor nu-l vad sa devina hiperactiv, da impresia unei absente decat a unei prezente… Maestrul Cristoiu spunea ca nu stim nimic despre el si ca intre el, despre care nu stim nimic, si Ponta, il prefera pe Ponta pentru ca pe Ponta il stim ca pe un cal breaz. M-a pus pe ganduri chestia asta… Un candidat la alegerile prezidentiale trebuie sa fie in primul rand prezent… Victor Ponta este premier, deci e clar… Prezent, adica ar trebui sa-l vezi pe la toate televiziunile in tot felul de dezbateri, in care sa-si expuna conceptiile. Ar trebui sa-l vezi in mijlocul oamenilor, vorbindu-le, nu? Trebuie sa spui oamenilor care e conceptia ta, cum vezi problemele cu care se confrunta Romania, care ar fi caile de solutionare… Doar vrei sa ajungi Presedinte, nu? Oamenii trebuie sa cunoasca cum gandesti, ce pareri politice ai. Sunt atatea teme de discutat: absorbtia fondurilor europene si dezvoltarea tarii, CNA (Consiliul National al Audiovizualului), politica externa si atatea altele ca mi-ar lua o postare intreaga (si inca una mare!!) daca m-as pune sa le enumar pe toate. Or, acest om a reusit „performanta” sa mearga la un miting, la care erau mai multi reprezentnati ai ACL si multime multa, sa stea vreo doua minute si sa plece fara sa spuna macar un sigur cuvant. Crin Antonescu „a abdicat” in favoarea lui Iohannis, sustinandu-l. Antonescu era candidatul PNL la prezidentiale. L-au pus in fata pe Iohannis, dar cu atitudinea pe care o are acesta tare mi-e teama ca-l favorizeaza pe Victor Ponta. Iar in politica nimic nu e intamplator, dupa cum spunea cineva… Dupa parerea mea, nici Elena Udrea si nici Monica Macovei nu vor putea sa-i puna probleme serioase lui Ponta. Prima face parte dintr-un partid mic, a doua candideaza ca independenta, deci nu are sustinerea unui partid mare. Pe cand Klaus Iohannis este candidatul Dreptei, nu oricare candidat. ACL, din cate am inteles eu, s-a format tocmai pentru a unifica cele doua mari partide de Dreapta de la noi, PNL si PDL, pentru a putea castiga confruntarea cu un partid gigant, PSD. Si atunci inactivitatea candidatului Iohannis nu poate lucra decat in favoarea lui Victor Ponta. Ar fi absurd ca Iohannis, prin atitudinea pe care o are, sa urmareasca a o favoriza, de exemplu, pe Elena Udrea, reprezentanta unui partid mic, pentru ca sa ajunga in turul II. Monica Macovei, prin gestul sau de a candida, sfidand hotararea ACL cu privire la candidatura lui Iohannis, nu a facut altceva decat sa se autoexcluda din PDL. Ea, practic, in felul asta a parasit PDL pe care ar fi trebuit sa-l paraseasca mai demult, lucru remarcat si de Cristian Preda. E greu de crezut ca ea poate avea sanse reale, in asemenea conditii, ca sa ajunga in turul II la alegeri. E clar ca Iohannis e cap de serie nr. 1, ca sa ma exprim ca-n tenis, al candidatilor din partea Opozitiei. Iar prin acest stil, foarte putin activ, nu-i pune probleme lui Victor Ponta. In asemenea conditii Victor Ponta chiar ca poate castiga alegerile mancand floricele sau popcorn, dupa cum a si spus… Ajunsi in acest punct trebuie sa spunem cate ceva…

Despre declinul societatii civile…

Nu trebuie sa copiezi modelul lui Traian Basescu, cum incearca Elena Udrea. Nu trebuie sa fii Presedinte jucator. Dar, totusi, nu se poate sa creezi perceptia unei absente, propria ta absenta, cand esti implicat intr-o lupta electorala. Insa aici mai e si un alt aspect. Desemnarea lui Iohannis drept candidat s-a facut in pripa si s-ar putea ca omul sa nu fie pregatit pentru o cursa electorala. Imi amintesc de Emil Constantinescu, cand a candidat pentru prima data. Nu avea experienta. Totusi, Emil Constantinescu se bucura chiar in 1992 de o anumita notorietate. Era destul de cunoscut. Era un membru important al societatii civile, fondator si vicepresedinte al Aliantei Civice. S-a implicat in formarea Conventiei Democrate. La Iohannis nu se vede o astfel de activitate, care sa-l consacre in spatiul public. Interesant este ca PNL l-a adus pe Iohannis, primar meritoriu al Sibiului, in atentia opiniei publice la nivel national in 2009, propunandu-l pentru functia de premier. Insa candidatul la functia de Presedinte era cu totul altcineva. Cel putin de cand s-a format USL, toata lumea stia ca cel care va candida va fi Crin Antonescu. Si acum Crin Antonescu nu mai candideaza. PNL nu a reusit sa pregateasca un om si sa-l popularizeze din vreme, cu mai mult timp inainte, pentru ca sa candideze la functia de Presedinte al Romaniei. Putea fi si din provincie, precum Iohannis, desigur. Dar cred ca se mai poate observa un fenomen. Ingrijorator. Decaderea societatii civile… Acest fenomen ar trebui sa ne puna pe ganduri. Societatea civila a inceput sa decada dupa esecul Conventiei Democrate si fenomenul s-a accentuat sub Traian Basescu. Nu e deloc bine! Trebuie sa avem o societate civila activa, o intelectualitate activa, care sa dezbata liber problemele, sa genereze idei in mod liber. Am ajuns sa avem doar lideri politici aroganti si nu mai avem oameni care sa dezbata idei societale pe intelesul tuturor. Acum totul tine de partizanatul politic. Totul e politic, inregimentat intr-un partid sau altul. Si uitam, din pacate, ca Democratia nu inseamna numai partide politice, nu se reduce numai la aspectul partinic. Am ajuns sa avem, fata de anii ’90, o mare multime de oameni care nu mai merg sa voteze… Actuala Putere vrea sa oblige oamenii prin ordonante sau legi, sub sanctiuni grele, sa mearga la vot… Am ajuns sa lovim in oameni si sa cautam sa le restrangem libertatea in loc sa-i intelegem… Ne mai si miram de ce nu se mai duc la vot… Acest absenteism este tocmai consecinta declinului societatii civile, care ar trebui refacuta. Unde mai e Alianta Civica, Grupul pentru Dialog Social? Observati ca nici nu mai exista, nu se mai manifesta… Si noi ne miram ca oamenii nu se duc la vot…? Nu cred ca avem nevoie de discursuri interminabile gen Fidel Castro, de care amintea Dl. Cristoiu. Ci avem nevoie tocmai de o societate civila vie! Care sa fie motorul Democratiei romanesti.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

Septembrie 5, 2014 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. eh, democratia asta….

    Comentariu de Cristina | Septembrie 5, 2014 | Răspunde

  2. Despre informare:
    In cele ce urmeaza tin cont de faptul ca ma adresez unor persoane extrem de avizate…
    Informarea nu inseamna inregistrarea informatiei dintr-o sursa oarecare, ci selectarea informatiilor considerate a fi valide, respectiv procesarea informatiei. Firea umana tinde sa accepte informatia convenabila. Probabil ca vor mai fi necesari niste ani ca romanasii sa aibe acest exercitiu.
    Noua epoca a informarii (dupa 89) a debutat in stil revansard, dar s-a dovedit ineficienta, capatand din ce in ce mai multa forta stilul traditional comunist. Azi avem un post de opozitie blanda ce trebuie sa faca fata unei palete proguvernamentale de la neutru colorat la extrem.
    Intr-o asemenea situatie scoala etatista paleste, contributia ei constand doar in tampirea progeniturilor.

    De ce tace societatea civila? Pentru ca a fost infranta de comunisti si tradata de proprii sai membrii. Cred ca a aparut sentimentul zadarniciei, iar efectul s-a accentuat.

    Comentariu de Radu | Septembrie 5, 2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: