Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Declin…

Trebuie sa va spun ca m-am gandit foarte mult la acest subiect si e unul din motivele pentru care nici n-am mai scris pe blog in ultimile zile… Dar sa aratam despre ce este vorba:

Monitorul de Cluj

Cum îşi bate joc de Transilvania un scriitor din Caracal. A publicat o scrisoare instigatoare la ură

Liviu Andrei, un scriitor din Bucureşti, originar din Caracal a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare plină de ură la adresa Transilvaniei şi Clujului. Printre altele, ardelenilor le doreşte să moară în saivane, violaţi de batali.

În scrisoarea publicată pe Facebook, scriitorul Liviu Andrei scrie că s-a săturat de Transilvania despre care spune că ar vrea să o mănânce dracii şi demonii. Iată conţinutul integral al scrisorii:

“Vreau ca România să devină principat! Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară! Nu mai vreau țiganii lu’ șasăcai, bozgorimea clujeană hrănită din ieslea magazinului Sora, ardelencele urâte, bărbătoase la chip și curve-n copite și oamenii ăia ba uriași și molâi, ba salcoți la Emil Boc, de nu știe nici dreacu ce rasă sunt! Numai rău ne-a adus Transilvania asta! Ducă-se, mânca-o-ar dracii și toți demonii lui Sabin Gherman, că până ș-ala și-a făcut școala securistă la Craiova! S-o ia ungurii și le dăm și Oltenia țigănească, că doar nu-i lăsăm fără grâu! Nu mai vreau să ne hrăniți cu produsele voastre ungurești! Nu mai vreau UDMR la mine-n Principat! Duceți-vă la mare la Balaton, no hai! Transilvania are literatură proastă, scriitori de cazan din căscaturi de castel, pișat de rastel de baroni și grofoi cu scrot de tablă! Eu nu mă simt bine acolo! Nu e România! Să muriți în saivane violați de batali! Transilvănenii ne-au scris toate manuelele alternative de până acum. De la Cluj, Sibiu și Brașov s-a început modificarea istoriei și inversarea valorilor… Îmi bag p…-n Ardeal și-n istoria voastră ungurească, masonică și de altă sorginte ghiavolească! Nu vă mai vreau! Îmi e scârbă! Să vă luați Harghita și Covasna și să vi le băgați în c…! Viză, tată! Luați-vă munții scârboși că oricum vă iau ungurii pădurile și resursele! Nu mai vreau Calul Troian la mine-n țară! Să actualizăm Trianonul ca să putem respira și noi că ne-ați călcat pe cap! Vreți ungurieni? Luați-vă și alipiți-vă de ei! Oricum, toate râurile din Ardeal se varsă-n Tisza… Reflectați la asta! ROG RECENSĂMÂNT !!!!!”

Subiectul a aparut si in Ziua de Cluj:

”Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară!” Scrisoare din Caracal

„Un scriitor din Caracal a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă, profund jignitoare la adresa Transilvaniei. Cere realizarea unui referendum privind dezlipirea acestei regiuni de restul României. Aflaţi ce a zis despre ardeleni.

Liviu Andrei, scriitorul care a publicat mesajul plin de venin este originar de unde ”s-a răsturnat carul cu proști”, adică din Caracal, dar s-a stabilit în Bucureşti. În scrisoarea publicată aduce grave injurii atât la adresa locuitorilor din Transilvania, cât şi legate de istoria şi cultura acestei regiuni. Principala sa doleanţă este realizarea unui referendum privind dezlipirea acestei regiuni de restul României.

”Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară! Nu mai vreau țiganii lu’ șasăcai, bozgorimea clujeană hrănită din ieslea magazinului Sora, ardelencele urâte, bărbătoase la chip și curve-n copite și oamenii ăia ba uriași și molâi, ba salcoți la Emil Boc, de nu știe nici dreacu ce rasă sunt! Numai rău ne-a adus Transilvania asta!”, scrie caracaleanul, care nu se oprește aici.

„Duceți-vă la mare la Balaton, no hai! Transilvania are literatură proastă, scriitori de cazan din căscaturi de castel, pișat de rastel de baroni și grofoi cu scrot de tablă! Eu nu mă simt bine acolo! Nu e România! Să muriți în saivane, violați de batali! Transilvănenii ne-au scris toate manualele alternative de până acum. De la Cluj, Sibiu și Brașov s-a început modificarea istoriei și inversarea valorilor… Îmi bag p…-n Ardeal și-n istoria voastră ungurească, masonică și de altă sorginte ghiavolească!„, mai scrie acesta.

Vezi aici scrisoarea.

Acesta nu ar fi primul mesaj veninos scris de Liviu Andrei. Blogul său este de altfel plin de postări jignitoare, pe diverse subiecte.

Citește și declarația făcută pentru ZIUA de CLUJ de către Liviu Andrei.

Sigur, s-ar putea pune problema daca nu cumva e vorba de un aspect ce tine de siguranta nationala, daca nu cumva aceasta „scrisoare” are scopul de a submina, cu buna stiinta, Romania. Acest subiect a aparut si in Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de la Realitatea, care a si spus ca planuieste sa-l dea in judecata pe Liviu Andrei.

Eu m-as intreba insa si altfel: nu e cumva un fenomen romanesc ceea ce se intampla…? Deoarece eu cred ca e mult mai ingrijorator daca ar fi asa, mai ingrijorator decat daca ar fi mana unor servicii secrete din exteriorul tarii!! Daca niste straini incep sa faca astfel de lucruri, nu sunt decat niste straini. Mai rau e cand cineva de-al tau incepe sa gandeasca asa cu adevarat.

Desigur, s-ar putea aduce drept argument ca derapajele unui Laszlo Tokes, ca sa luam acest exemplu, n-au fost niciodata sanctionate din punct de vedere legal, decat de media independenta (trebuie sau nu sa pun ghilimelele de rigoare?),  de ceea ce, generic, se numeste societatea civila si de unii politicieni. Unii ar putea spune ca fenomenul are radacini ceva mai vechi, incepand de la Sabin Gherman care se saturase, recent, de Romania. In acest caz ceea ce scrie Liviu Andrei e un fel de antiteza la ceea ce a spus Sabin Gherman.  Insa mai e ceva, pe care mai toti analistii, chiar si cei de talent, chiar si cei de prestigiu, ignora sau, poate mai bine zis, nu vor sa vada… In acest sens iata ce am gasit:

Observator Cultural

Declinul României

Autor: Mihai GHEORGHIU

România e un loc viran.

Petre Țuțea

Criza societății românești este ceva mai mult decît pare, este criza civilizației românești. Crizele politice, sociale și economice, toate prelungite pînă la a fi un mod de viață, au ca efect decăderea societății românești, înscrierea pe o orbită a statelor de  mîna a doua și poziționarea României ca o colonie, ca periferie a centrului occidental. Rezultatul dramatic este acela că România nu poate ieși structural din starea de criză endemică și de deficit major în toate domeniile. Ceea ce conduce la un statut de societate a penuriei generalizate, adică o societate a sărăciei, a corupției și a subdezvoltării. Elita politică postcomunistă, aproape în întregime de extracție comunistă și securistică, a înlocuit politica de dezvoltare economică și socială cu politica de aderare la UE. Dar aceasta este chiar rețeta falimentului unei societăți și al unei țări. Occidentul a cîștigat Războiul Rece și a impus condițiile păcii pentru viitorul previzibil, asigurîndu-și o piață de desfacere importantă prin unificarea europeană. Este problema fiecărei țări din Centrul și din Estul european ce face cu sine însăși în acest proces istoric fără precedent. Statele și societățile care nu pot ieși din degringoladă nu vor putea emite nici o pretenție la suveranitate sau măcar la participarea la luarea unor decizii în concertul european. România, după douăzeci de ani de tranziție spre capitalism, dovedește că nu se poate susține, intrînd în rolul ingrat al asistatului perpetuu. Statul român nu își poate plăti funcționarii, profesorii, medicii etc. la un nivel decent, nu poate pune în practică politici de dezvoltare și de creștere economică. Societatea românească, la rîndul ei, este o societate anomică și slab dezvoltată, care preferă ea însăși să joace rolul de asistat. Mentalitatea românului mediu este refractară respectului legii, moralității personale și sociale, este extrem individualistă și totuși gregară, nu susține competiția deschisă, supusă normelor, nu susține dialogul și cooperarea, ceea ce este efectul de lungă durată al anomiei comuniste, al obișnuinței cu asimilarea falsului și al promovării minciunii sociale.

Incapacitatea de a găsi un remediu intern pentru problemele noastre

România postcomunistă este o țară a deficitelor majore, a crizelor structurale, o țară monopolizată de o elită politică ce practică continuu jaful resurselor publice în cooperare cu elitele economice și birocratice. Dezvoltarea economică a României este deosebit de fragilă, ceea ce duce la fragilitatea sporită a țării înseși, a stabilității sale economice și sociale. Orice politică de dezvoltare este aproape imposibil de urmărit, într-un mediu atît de ostil coerenței și continuității, efortului susținut pentru perioade mai lungi. Puterea economică a țării este la limita sa inferioară, la limita de subzistență, limita de la care trebuie să intervină distincția între state funcționale și state eșuate. La ora actuală, România este o colonie economică europeană, una săracă, cu o suveranitate extrem de limitată, incapabilă, chiar în aceste condiții, de a-și juca onorabil rolul de colonie, din cauza jocului politic intern, care blochează orice politică coerentă de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Cei zece ani de creștere economică neîntreruptă ar putea fi un argument solid împotriva acestui bilanț negativ. Din păcate, creșterea economică nu s-a capitalizat decît în forme minore în dezvoltarea economică, în dezvoltarea societății și a bunurilor de utilitate publică.

Esența problemei României nu este stagnarea economică și nici măcar deriva clasei politice, ci fenomenul de declin istoric al poporului român, declin ale cărui efecte sînt vizibile și evidente. Incapacitatea patentă,  în șaizeci de ani de istorie contemporană, de a găsi un singur remediu intern pentru propriile noastre probleme este o dovadă peremptorie că ceva mult mai grav se întîmplă cu comunitatea poporului român.

Ceea ce ni se întîmplă, fără să știm sau fără să vrem să știm, ceea ce deja s-a instaurat în micul nostru destin balcanic pigmentat cu iluzii bizantine sau romane este chiar declinul nostru istoric. Această lungă și teribilă neputință, această incapacitate de a evolua sau măcar de a ieși din paranteza imobilismului, din captivitatea insalubră a permanentului provizorat nu este decît evidența declinului. Declinul este o cădere, o decădere, o coborîre pe panta destinului într-o zonă în care survine ireparabilul neputinței de a te mai ridica. Ocuparea României de către armata rusă, urmată de ocuparea internă de către comuniștii locali, a însemnat instaurarea deplină și, posibil, definitivă a decadenței, a întreruperii energiilor active la nivel istoric ale poporului român. Incapacitatea majorității românilor de a se opune acestei ocupații a dus la instaurarea unei puteri comuniste locale de un primitivism și de o violență unice în context est-european. Această cădere masivă a întregii societăți sub dictatul represiv al regimului comunist a făcut ca orice opoziție, orice rezistență să fie anihilată, iar internalizarea dictatului comunist să fie masivă și profundă. Societatea românească a intrat în malaxorul bolșevic complet nepregătită. Eroica rezistență armată anticomunistă a unor grupuri rebele din munții României nu poate modifica bilanțul de ansamblu al căderii României. În luptă cu regimul comunist, poporul român a pierdut bătălia. După cincizeci de ani de inginerie socială comunistă, de represiune, de colaborare cu regimul, românii ies adînc loviți și modificați în resorturile lor umane intime. Uriașa maree de minciună și de perversitate duplicitară cotidiană a lăsat urme adînci în societatea românească. Aici bătălia este pierdută, în această intimitate a umanității noastre pervertite.

Supraviețuirea în marginea istoriei

Încremenirea noastră în neputință, în incapacitatea de a ne elibera din minoratul unei condiții de iobag fericit de ignoranța și de haosul în care trăiește devine o evidență sociologic probată. Condiția minoră a cetățeanului român este dată de instinctul aproape biologic de predare a oricărei responsabilități și a oricărei decizii unui stat, în care, de fapt, nu are încredere, pe care nu-l respectă și pe care nu-l acceptă decît din neputința de a face altcumva. Cu toate acestea, statul este învestit cu capacitatea magică de salvare și de întreținere a vieții cetățeanului român. Statul devine intermediarul unic între cetățeni, între persoane, înlocuind responsabilitatea acțiunii și a deciziei personale. Au loc aici o predare în fața impersonalului și un refuz al examenului interior al propriei responsabilități. Din această relație falsă derivă și raportul falsificat al oricărui român cu elita politică. Vidul prezenței personale în arena publică, în cauzele sociale și politice este umplut de falsul activism al unei clase politice care nu poate decît să falsifice, mimînd orice proces politic de normalizare. Oriunde îți îndrepți privirea poți vedea acest proces generalizat al vidului prezenței umane personale în orice proces public; ceea ce apare în acest loc, eliberat astfel de prezența umană a subiecților direct interesați, este gonflarea unui mecanism al minciunii generalizate. Societatea este părăsită de către actorii ei principali, cetățenii, pentru a fi ocupată de fantomele unei politici care nu poate depăși nicicum condiția unei mafii primitive. Poporul întreg dispare din interiorul societății, din sine însuși, pentru a se instaura într-un loc vid, al absenței oricărei reguli, responsabilități și decizii pentru sine. Ceea ce predomină aici, ceea ce face posibilă mereu această golire a oricărei prezențe umane responsabile este indiferența, o imensă indiferență față de celălalt, față de semen, în ultimă instanță, față se sine însuși. Mecanismul acestei indiferențe construiește cotidian neputința oricărei schimbări politice sau sociale, incapacitatea oricărui efort coordonat de a accede la o altă condiție istorică. În acest continuu derapaj, instiuțiile se consumă și mor în disprețul întregii comunități. Românul speră, în ultimă instanță, la o soluție ex nihilo, ceva care trebuie mereu să se întîmple pozitiv, din neantul absenței responsabilității sale. Nimic nu pare destul de important pentru o mobilizare interioară, nici măcar propria libertate sau propria salvare, totul poate curge în insignifiantul unei treceri anodine a unui timp înstrăinat. Acest animus agonic, al unei prezențe muribunde în istorie și pentru istorie, nu poate fi decît semnul unei decadențe deja instalate. A te lăsa permanent deposedat de libertate, de suveranitate, de independență nu poate fi decît marca unei regresiuni iremediabile.

Criza destinului național este un moment sau un eveniment tragic, o relativ scurtă durată a unei suferințe majore, a unui dezechilibru care este resimțit ca atare și pentru care sînt căutate deja remedii sau soluții. Declinul nu este o criză, nu este un dezechilibru, o debalansare, o cădere temporară, declinul este instaurarea echilibrului agonic al definitivului, al rămînerii definitive în golul căderii, al prăpastiei. Declinul este tocmai această perfectă acomodare la dezastru. În declinul instaurat nu mai ai putința întoarcerii la palierul ascensional al ființei naționale, totul se reduce acum la supraviețuirea în marginea istoriei și în epicentrul dezastrului interior al comunității istorice.

Perfecta instaurare în degringoladă, acordul fericit dat dezordinii, sute de mii de oameni care acceptă să fie cumpărați în alegeri cu un kilogram de zahăr și un litru de ulei, plăcerea abisală a exercițiului continuu al lipsei oricărei demnități, permanenta complicitate cu o clasă politică ce spoliază necontenit chiar viitorul națiunii, toate acestea demonstrează instalarea definitivă în declinul permanent.

Modernitatea sfîrşeşte în faliment

Secolul de aur al modernităţii româneşti, 1848-1948, se încheie într-un dezastru absolut, cu instaurarea comunismului, ceea ce însemna practic ştergerea realităţii politice, culturale şi etnice a statului român, care devenea o gubernie rusească, ceea ce se încercase de mai multe ori de-a lungul istoriei. În urmă cu peste o sută de ani, la 1831, tot o ocupaţie rusească încerca, pe lîngă spoliere, prin Kisseleff (care va primi indigenatul la 1842), o palidă modernizare birocratică, incipit al unui minim aggiornamento al unei feudalităţi care încetase totuşi, prin fanarioţi, să mai fie patriarhală. Fanarioţii înşişi, în fond, fuseseră agenţii unei modernizări incipiente, dar sfîrşiseră prin a fi urîţi de boieri şi de popor, soarta lor ca agenţi ai Porţii fiind pecetluită odată cu slăbirea poziţiilor Porţii şi cu intervenţia masivă a Rusiei în afacerile otomane. Plecarea fanarioţilor, domniile pămîntene, revoluţia mai apoi, constituie începutul unei mişcări de renaştere naţională, care a putut să fie spijinită de anumite puteri europene, astfel încît să devină o realitate politică odată cu Unirea şi instalarea lui Cuza. Crearea Principatelor Unite este o operaţiune de politică europeană, în care Franţa a avut un rol covîrşitor, deci însăşi crearea statului român modern este funcţie a politicii şi echilibrului europene, fără de care este foarte probabil că România nu ar fi fost o realitate politică pe harta Europei. Ulterior, elita ţării se va încrîncena în a crea realmente un stat naţional, o naţiune modernă în adevăratul sens al cuvîntului, încercînd să ofere toate instituţiile europene moderne noului stat creat la gurile Dunării. Procesul acesta dificil de aculturaţie, de preluare a habitusurilor unei civilizaţii occidentale care a construit un model societal, politic şi economic, va fi unul foarte dificil, dar nu lipsit de un relativ succes. România va reuşi totuşi să fie un stat european relativ funcţional, o societate cu deficite majore, dar cu o tendinţă continuă de dezvoltare. Falimentul României în ajunul războiului al doilea mondial, totuşi nu singular, să ne gîndim la Franţa, era mai degrabă un faliment politic, legat de procesele turbionare care se desfăşurau în întreaga Europă, decît un faliment intern legat de neputinţa de a internaliza valorile societăţii moderne europene, care prevedea respectarea unui set de valori minimale.

Secolul construcţiei României moderne, al fondării naţiunii române moderne, sfîrşeşte în falimentul democraţiei, în pierderea războiului şi în instaurarea la Bucureşti a unei puteri străine. După un veac fast totuşi, România sucombă în braţele Uniunii Sovietice. Abdicarea forţată a Regelui reprezintă începutul noului regim, marcarea ca definitivă a cuceririi politice de către elementele puterii bolşevice. Ceea ce este foarte important de remarcat aici este reacţia elitelor rămase încă libere, a armatei şi a poporului, capacitatea lor de opunere la un astfel de dictat care viza în fond însăşi existenţa fizică, viitorul lor imediat. Trebuie să recunoaştem cu sinceritate şi tărie că reacţia a fost nulă, România a intrat în dictatura comunistă fără nici o revoltă, fără nici un foc tras de nimeni pentru a apăra măcar o singură emblemă a ceea ce fusese pînă mai ieri o ţară, şi devenea acum o colonie bolşevică. Această incapacitate de opunere la servitute, această neputinţă de a apăra libertatea şi moştenirea unei stat construit de generaţii succesive de înaintaşi, demonstrează decăderea poporului român, situarea sa pe o orbită a unei crize istorice permanente. Comunismul care se va instaura la Bucureşti ia şi el chipul acesta al unui popor care merge în sclavie fără a se opune, fără a jertfi nimic, aşteptînd numai îmblînzirea de la sine a tiranului, plictisul cinic al ocupantului şi tranzacţia şmecheră cu puternicii zilei.  Desigur, închisorile erau pline, munţii erau ocupaţi de noii haiduci anticomunişti, dar nimic din toate acestea nu schimbă datele majore ale tranziţiei la comunism al unei societăţii secătuite de resurse, ale unui popor obosit de independenţă şi suveranitate. Nici unul dintre comunismele lagărului bolşevic nu va arăta atăt de primitiv, de haotic, de mîrşav, de penibil. Nici unul nu va fi atît de distrugător pentru propria naţiune, nici unul nu va fi atăt de suveran în a face tabula rasa. Nicăieri societatea nu va fi atît de absentă, de lipsită de reacţie, de partizană a supunerii. Tirania lui Ceauşescu, care a fost creaţia exclusivă a Securităţii române, a desăvîrşit această supunere în mocirlă a unui întreg popor de către elementele lui cele mai mîrşave. Realitatea acestei supuneri, imensitatea ei, pasivitatea cu care a fost acceptat jugul domestic al dictaturii şi minciunii, atestă gradul de decadenţă al fiinţei naţionale, caracterul irecuperabil al disoluţiei. Un popor umilit în sclavie timp de jumătate de veac nu va putea redeveni suveran şi liber, pur şi simplu este o misiune peste putinţele sale.

Nimic nu mai pare apt să îl ajute pe drumul unei reveniri la sine însuşi, nici Biserica sa, nici cultura sa, nici politica sa internă. Totul nu este decît un joc al unei simple supravieţuiri, România, deşi mai are o existenţă nominală, nu mai are una reală. Ţara este lipsită de orice putere de susţinere autonomă a unei economii care să îi dea măcar şansa unei existenţe normale. De aici şi incapacitatea de a avea o minimă politică externă, un minim profil internaţional care să o propulseze spre un statut deasupra insignifianţei. În tot acest timp pegra internă a corupţiei domină suveran o ţară care este lipsită de minime resurse, care cheltuie puţinul pe care îl are gonflînd o clasă politică complet parazitară.

Din păcate, în acest peisaj apocaliptic al unei societăţi care a fost şi este captivă unei elite care sabotează orice efort al propriului popor de a se ridica, anul 1989 nu mai înseamnă nimic. Statul român rămîne la fel de ineficient, de incapabil să-şi protejeze cetăţenii, să creeze politici de dezvoltare, chiar dacă, desigur, nu mai este atît de represiv şi de ideologizat. Statul român este la fel de captiv unei elite politice şi economice ale cărei obiective sînt doar posesia infinită a puterii de a decide accesul la resurse al propriilor membri, autoreproducerea ca elită conducătoare şi controlul politic al statului şi al societăţii. Exodul a peste două milioane de români peste hotare pentru a munci demonstrează cu tărie succesul tranziţiei româneşti, succesul elitei politice postcomuniste de a reconstrui societatea şi economia. Nu capacitatea de a munci a poporului român este în discuţie, ci capacitatea de a fructifica aceste rezultate da către o elită politică care nu are nici o apetenţă pentru un proiect naţional. Din acest punct de vedere, poziţia cetăţeanului român este aceeaşi, şi anume, captivitatea în faţa unei oligarhii, care acum nu mai este comunistă, dar păstrează puterea de a corupe suveran toate regulile şi instituţiile societăţii în folosul propriei înavuţiri, al propriei puteri.

Între 1948 şi 2011 sînt peste şaizeci de ani de decadenţă accentuată, ani de falsificare a unei întregi istorii naţionale într-un efort continuu de disoluţie a construcţiei societale româneşti. Valorile etice şi politice atîta timp falsificate nu pot fi revigorate într-o singură generaţie; nu ne poate rămîne decît speranţa că, după cei patruzeci de ani de rătăcire în pustiu, vor mai fi cîţiva prezenţi la intrarea în pămîntul făgăduinţei, care pentru noi românii, nu poate fi decît simpla accedere la normalitate, la buna rînduială şi la buna-cuviinţă.

Monarhia constituţională

Procesul istoric în care sîntem prinşi, captivi prin slăbiciune, este acela al unei instalări în disoluţie. Avem toate mărcile instituţionale ale unui stat suveran, dar nu mai avem, cu certitudine, tensiunea şi puterea necesară de a da realitate efectivă acestori mărci instituţionale, împrumutate după revoluţie, într-un efort disperat de reconstrucţie mimetică. Efectul major al decadenţei instalate este disperarea generaţiilor tinere şi educate pentru orice înseamnă rămînerea în ţară. Orice carieră este gîndită ca o posibilitate de realizare în afara ţării. De asemenea, din ce în ce mai mulţi români îşi doresc pur şi simplu ca ţara să fie guvernată, fie de străini, fie din afara ţării, aceasta fiind singura modalitate în care jaful resurselor interne ar putea fi stopat. Nu lipsesc, de altfel, propunerile serioase din afara ţării pentru administrarea unor întregi segmente instituţionale de către funcţionari străini, ca unică garanţie a instaurării ordinii. Or, aceasta revine la a spune că statul român a eşuat în a-şi exercita funcţiile, iar poporul român a eşuat în a crea o elită capabilă să conducă decent şi eficace  ţara. Aducerea lui Carol I a însemnat, la momentul respectiv, încercarea reuşită de a pune capăt crizei politice interne, de a stopa luptele intestine ale aristocraţiei româneşti şi de a conferi stabilitate şi credibilitate unui stat fragil, supus oricînd tentaţiei sau posibilităţii dezagregării. Este deci un fenomen recurent al elitelor româneşti, o boală seculară a politicii interne care se manifestă ciclic. Atunci actul revoluţionar de a aduce pe tronul României un prinţ străin, ca garant al continuităţii şi stabilităţii fragilului stat român, a avut cele mai bune rezultate.  Astăzi, poate numai revenirea la monarhia constituţională ar putea să mai salveze ceva din consensul naţional şi din capacitatea de a dialoga între noi pentru a nu ne prăbuşi cu totul şi iremediabil. Modelul spaniol nu a putut fi urmat în România din cauza opoziţiei absolute a securităţii şi armatei, urmate de oligarhia comunistă, care nu putea concepe o ţară care să fie reunită în jurul unui simbol atît de puternic ca monarhia. România trebuia jefuită şi controlată total, ceea ce nu se putea face cu un monarh constituţional în fruntea statului român. Ca şi în 1947, comuniştii revoluţionari au preferat lipsirea Românei de demnitate şi de unitate pentru a putea să-şi asigure accederea la putere fără obstacole inutile. Mitul regelui trebuia boicotat pentru crearea mitului Iliescu, tătucul bun şi apropiat poporului muncitor. Dar poporul muncitor a fost spoliat, cum nici măcar comuniştii nu o făcuseră, şi a încetat să mai ducă dorul activistului cu zîmbet larg.

Poporul român suferă astăzi consecinţele dureroase ale propriului comportament duplicitar faţă de putere, ale indiferenţei absolute pe care o are faţă de morala publică, ale încurajării  elementelor celor mai jalnice în a perpetua atitudini şi acţiuni publice de cea mai joasă speţă. Corneliu Coposu nu a putut reprezenta ceva pentru o majoritate a românilor decît după moarte, cînd era prea tîrziu. Declinul accentuat în care ne aflăm este dat tocmai de această incapacitate de a sparge cercul vicios al neputinţei generalizate la nivel public de a găsi puterea de a crea elite politice capabile de responsabilitate, de decenţă. Sîntem propriile noastre victime, lăsăm desfăşurarea răului pînă dincolo de limita admisibilului, după care nu mai  putem opri caruselul consecinţelor dezastruoase.

Disoluţia naţională

Tranziţia României de la comunism la democraţie nu este decît realitatea crudă a disoluţiei naţionale, un proces toxic, manipulat politic şi economic de oligarhia mafiotizată a fostului partid comunist şi a securităţii. Nu există nici un singur proces de reformă structurală care să fi fost dus pînă la capăt şi care să fi produs efecte benefice la scara întregii societăţi. Totul a fost manipulat, întîrziat, deviat, pierdut. Învăţămînt, sănătate, apărare naţională, asigurări sociale, totul este în derapaj, totul este în dezordine. Nu au fost finalizate decît procesele în care condiţionările externe au fost drastice şi imperative. Or, aceasta este formula abandonului, formula în care societatea refuză reforma statului, refuză reforma clasei politice, renunţă la presiunea pentru schimbare şi pentru progres politic şi moral. Formula în care poporul renunţă la a mai forma o societate, devenind populaţie, acceptă reţeta propusă, a statului oligarhic şi autoritar, incapabil să contribuie la dezvoltarea şi bunăstarea poporului, capabil doar să susţină o birocraţie coruptă cu care trebuie permanent negociat pentru siguranţa minimă a persoanei şi a bunurilor. Dacă vom fi destul de tenace în acest abandon, vom putea culege roadele falimentului total, al deşertificării ţării, al emigraţiei masive dincolo de graniţe, şi, în ultimă instanţă, a disoluţiei politice a statului român. Jefuirea continuă şi integrală a patrimoniului public, a resurselor publice, este un proces extrem de periculos, cu consecinţe foarte grave, care devin vizibile la nivelul vieţii cotidiene pentru milioane de români. Criza economică adînceşte polarizarea socială şi face mai dramatice şi mai rapide efectele pauperizării populaţiei şi ale disoluţiei ţesutului social. Cetăţenii acestei ţări trebuie să înţeleagă că acolo unde birocraţia şi oligarhia de partid eşuează în a gestiona bunurile de utilitate publică, reacţia de opoziţie şi de condamnare activă trebuie să intervină, fiind singura şansă pentru prezervarea dreptului la viitor, chiar instalaţi într-un declin istoric, aşa cum sîntem.

Decadenţa României este un proces istoric care nu cred că poate fi negat, iar gravele sale consecinţe constituie de multe decenii substanţa însăşi a vieţii noastre de cetăţeni mereu sacrificaţi, aflaţi în permanenţă în postura de cobai ai unui experiment continuu care vizează probabil aflarea limitei de la care realitatea noastră subumană va deveni natură. Prost educat, prost hrănit, prost plătit, nerespectat, permanent umilit, mereu jefuit, cetăţeanul român rezistă tuturor acestor atacuri cu indiferenţa şi răbdarea caracteristică fiinţei naţionale. Nimic nu îl mişcă pentru o acţiune fermă de opoziţie, de spargere a cercului vicios: un popor absent, o guvernare frauduloasă. Secretăm cotidian propria noastră condiţie insalubră, invităm de decenii pe toţi faliţii să ia frîiele ţării (cu excepţiile de rigoare), să conducă pentru a jefui şi să jefuiască pentru a conduce. Şi nu ne oprim niciodată din tărguiala cu proprii noştri călăi, cu cei care ne obturează cotidian viitorul nostru şi al copiilor noştri. În loc să îi urîm şi să îi îngrădim, îi încurajăm la exerciţiul de a continua să conducă ţara pe care ne-o fură de mai bine de o jumătate de veac. Disoluţia poporului român de aici porneşte şi în acest lucru se manifestă plenar: în capacitatea de a secreta permanent o clasă de indivizi căreia i se supune pînă la anihilare, pînă la pierderea oricărei speranţe de viaţă. În comunism a existat scuza terorii pentru lipsa de opoziţie la distrugerea ţării, astăzi vedem că nu ameninţarea era marele impediment, ci incapacitatea de a regăsi resorturile interioare pentru orice opoziţie, pentru orice acţiune fermă, pentru orice încercare de reinstaurare a valorilor şi a normalităţii. Jaful pe care îl practică clasa politică nu se poate desăvîrşi în lipsa complicităţii birocraţiei, poliţiei, justiţiei, securităţii şi a noastră înşine, a cetăţeanului care devine, prin indiferenţă, complicele acestui proces. Ştim cu toţii cum în toate instituţiile bugetare există conspiraţia tăcerii cu privire la cheltuirea bugetelor, cum indiferenţa şi privirea piezişă ţin loc de orice interogaţie responsabilă. Onestitatea, dacă există, este totdeauna laşă la români.

Războiul civil între oligarhie şi populaţie

Corupţia endemică a oligarhiei româneşti, clasă parazitară prin excelenţă, dar care îşi însuşeşte programatic toate instrumentele statului de drept, pe care le anihilează pentru a putea guverna în mod fraudulos, crează o întreagă realitate politică şi socială la nivelul întregii societăţi româneşti. Această realitate înseamnă milioane de vieţi care sînt jefuite de un prezent şi de un viitor în limitele decenţei şi normalităţii. Generaţii întregi se succed supuse aceluiaşi calvar al sărăciei, haosului şi degringoladei, minciunii, mecanismelor de falsificare şi de contraselecţie a valorilor în societatea românească. Furtul este o realitate suverană în România, administraţia publică, care este destinată prin chiar natura ei servirii interesului public, este permanent lovită de anularea funcţiei sale, prin ineficienţă şi corupţie generală. În fond, în România are loc un război civil rece permanent între oligarhie şi marea masă a populaţiei, care trebuie să smulgă exercitarea normală a drepturilor sale politicii parazitare a oligarhiei politice. Sentimentul cel mai răspîndit este acela că statul este ocupat de o prezenţă străină, care aserveşte constant resursele de dezvoltare ale a majorităţii populaţiei. Cum poate rezista acest mecanism decenii la rînd, cum se poate perpetua şi rafina, devenind imbatabil, irezistibil?! Prin continua cucerire a statului de către mafie şi prin pasivitatea fără margini a poporului care este dispus să dizolve aservirea numai prin răbdare, ceea ce pare a fi un atavism din epoca în care ţara era ocupată de armatele străine, care, după jaful tuturor resurselor publice şi private, se retrăgeau într-un final, lasînd libere pămînturile ocupate. Atitudinea noastră trădează această „lege a firii“, pentru că respingem orice acţiune de opoziţie care ne-ar putea duce la conflict deschis cu spoliatorii patrimoniului public. Ştim că sîntem furaţi, spoliaţi, ştim că ni se fură viitorul, ştim că am putea trăi mai bine şi mai uşor, dacă jaful ar înceta, dar nu ne putem opune în mod ferm, nu putem ameninţa impunitatea oligarhiei care ne aserveşte continuu.

Este aici doar o pulsiune stihială a ethosului românesc sau este vorba şi de ceva exterior acestui ethos, de o forţă care atacă, presează, dizlocă? În mod cert această forţă există, se exercită, dar aceasta este însăşi istoria, devenirea istorică. Forţa unui popor este aceea de a se opune, de a contrazice impulsul forţei care tinde să-l anihileze. Se mai opune poporul român propriei sale anihilări? Nu sînt semne. De aici şi diagnosticul decadenţei sale. La ora actuală poporul român este un popor abolit, dar nu de inamicii săi, ci de propria sa abdicare de la sine însuşi. Această constatare, deşi dramatică şi dureroasă, nu trebuie să revolte pe nimeni.

Realitatea acestei absenţe a puterii de a rezista în mod activ acţiunii negative şi distructive a unei minorităţi care falsifică permanent destinul acestei ţări, realitate pe care o moştenim deja de peste o jumătate de veac, a devenit natură, s-a transformat în istorie, este istorie. Această realitate este declinul României, decadenţa poporului român care nu mai poate elimina dăunătorii. Declinul României este un proces istoric solid instaurat, şi nu putem spera decît că nu va fi ireversibil. Secolul al XVIII+lea, secolul fanarioţilor, a fost de asemenea un secol al unui declin accentuat, un veac de disoluţie şi de aservire fără precedent. A fost urmat de un secol de construcţie şi dezvoltare naţională; pentru noi ce va urma?”

Un articol foarte bine scris si, mai ales, bine gandit, as zice eu. Am dorit sa-l am pe blog! Un articol care ne indeamna spre reflectie si de la care am putea porni in explicarea fenomenelor evidentiate mai sus. Pentru ca nu e suficient sa condamnam astfel de fenomene, trebuie sa le si explicam. Am citit si un alt articol, pe aceeasi tema, dar scris intr-un alt registru, dupa cum usor se poate constata:

Revista 22

Declinul României

de Cristian Campeanu

Cu 20 de ani în urmă, totul „era de făcut” în România, aşa cum spunea odinioară Andrei Pleşu. Refacerea organismului naţional – de la substanţa lui biologică, degradată de anii de pauperizare forţată, până la cea economică socială sau politică, de la ţesutul lui cultural, până la (în)toarcerea fibrei lui morale şi spirituale – era o operă care stătea întotdeauna înaintea noastră, în viitor. A venit însă timpul să gândim posibilitatea ca cele mai bune momente ale României să fie deja în urma ei, în trecut, cu toate consecinţele care decurg din acest gând.

Puţine episoade mai dezolante decât cel consumat miercuri în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg, cu un prim act – lansarea proiectului federalist european -, încărcată de povara grea a semnificaţiei şi consecinţelor sale istorice şi animată de prezenţa vie şi dezbaterile aprinse adecvate momentului, aflat într-un contrastat atât de dramatic cu cel imediat următor, în care tăcerea tristă a aceluiaşi amfiteatru părăsit era spartă găunos de mojiciile europarlamentarului pesedist Cătălin Ivan adresate comisarului Viviane Reding, de stridenţele de precupeaţă ale Noricăi Nicolai, de zgomotul degradării morale în direct oferit de Renate Weber sau de discursul colcăitor al lui Graham Watson, totul asezonat cu delirul prăfuit al bufonului expirat Corneliu Vadim Tudor. Încă şi mai dezolantă, descrierea evenimentului în presa şi la televiziunile de la Bucureşti, de la care am aflat ce prestaţii odioase şi lamentabile au avut doamnele Reding şi Monica Macovei şi ce figură luminoasă au făcut Creţu şi Graham Watson (politician amoral de un oportunism perfect, detestabil şi detestat în cercuri europene dar devenit far călăuzitor la Antena 3), semn de netăgăduit al degradării dincolo de orice posibilitate de a fi reparată a calităţii profesionale şi etice a jurnalismului românesc.

Declinul ireversibl al presei noastre însoţeşte, din nefericire, declinul general şi galopant al societăţii româneşti. Faptul că spaţiul politic a fost populat cu figuri bidimensionale din punct de vedere moral, groteşti prin ignoranţă, proastă creştere şi agresivitate a golit de conţinut viaţa politică românească într-o asemenea măsură încât nu ne mai putem aştepta în mod raţional la o ieşire din această mlaştină. În 1990 era încă totul de făcut în pofida speranţelor strivite de bâtele minereşti. În 2012, Piaţa Universităţii a ajuns scena contrarevoluţiei concoctate în studiourile lui Voiculescu şi propagate de figuri sulfuroase ca Dogaru, Ciutacu, Badea sau Ciuvică. În 2000, aderarea la NATO şi Uniunea Europeană oferea încă perspective astfel că în pofida tentaculelor pe care le întindea peste ţară mafia lui Iliescu, Năstase, Stănoiu, DIP, Micky Şpagă sau Cozmâncă, încă mai erau multe, dacă nu totul de făcut. Chiar şi în 2007, imediat după aderare, întrebarea despre calea cea mai bună pe care ar trebui să apuce România era de actualitate pentru că integrarea ne oferea încă o mulţime de lucruri de făcut. În 2012, ne aflăm în deplină blazare naţională. Nimeni nu mai este capabil nici politic, nici intelectual să ofere un proiect sau o viziune cât de modestă pentru România şi nici măcar nu mai are vreun interes să o facă. În 2012, o dezbatere despre viitorul Europei nu are nicio relevanţă în spaţiul politic românesc pentru că nu mai există suficienţi oameni politici care să perceapă Europa ca parte din viitorul României. În 2012, nu mai discutăm încotro se îndreaptă România, care dintre căile alternative sunt mai eficiente, mai bune ori mai drepte pentru că nici măcar nu mai are cine purta această conversaţie. Când intelectuali şi jurnalişti care odinioară se luptau cu naţionalismul securisto-vadimist au ajuns astăzi să denunţe grotesc „Înalta Poartă” europeană de la Bruxelles şi imperialismul american care vor să ne secătuiască biata ţărişoară de bogăţii cu mâna lui Băsescu, realizezi că dezbaterea naţională nu mai poate fi recuperată. Când figuri politice altădată onorabile ca Emil Constantinescu sau Zoe Petre se comportă ca agenţi de influenţă ai lui Voiculescu, abisul moral în care a coborât România devine înspăimântător. Nici populaţia, nici actorii politici care o reprezintă, nici vocile care ar trebui să conducă dezbaterea nu mai sunt capabile să găsească resurse de speranţă pe care să le proiecteze asupra viitorului colectiv. România a devenit, dacă nu o ţară fără viitor, atunci o ţară fără orizont, semn al unui declin accelarat.

În economie, semnele declinului sunt peste tot şi nu se datorează întotdeauna crizei. Nimeni nu mai pare înclinat să investească bani şi încredere în viitorul României, în dezvoltarea şi în prosperitatea ei. Cele mai îndrăzneţe idei vehiculate în ultimul timp se învârt în jurul modalităţilor de găsi suficiente venituri la buget pentru acoperirea pensiilor şi salariilor bugetarilor şi unei asistenţe medicale mizerabile dar minimale. Pe nimeni nu mai interesează investiţiile române sau străine, infrastructura şi creşterea durabilă, de aceea se taie banii de la investiţii. Nimeni nu-şi bate serios capul cu fondurile europene pentru că o ţară în declin nu are nevoie cu adevărat să se dezvolte, ci doar să supravieţuiască. În varianta bucureşteană, dezbaterea despre Europa se reduce la cât de mult din economia românească poate fi adusă sub controlul statului şi cât de repede înainte ca blitz-ul german să lovească cu toată forţa. O ţară în care două milioane de oameni ţin în spate întreaga economie, întregul aparat administrativ şi întregul sistem social este o ţară care se stinge şi dacă singurele soluţii cu care operează experţii sunt cele centralist-etatiste, atunci suntem condamnaţi la o agonie îndelungată. Când intelectuali de prim rang sunt dispuşi să cauţioneze guvernul Ponta numai pentru că visează în secret că acesta va transforma România în paradisul redistributiv al tehnocraţilor, atunci orice speranţă în bun simţ şi raţiune a murit.

Când orizonturile culturale ale Românie sunt închise prin ordonanţe de urgenţă, când educaţia este maculată iar integritatea academică este insultată de refuzul statului de a permite celei mai prestigiose universităţi a ţării de a numi „plagiat evident” un plagiat evident, când puţinele personaje luminoase precum Monica Macovei ajung la stâlpul infamiei iar puţinele instituţii onorabile precum ICR sau DNA ajung ţinta oprobriului naţional, atunci a venit timpul să admitem că cele mai bune vremuri ale istoriei României sunt în urma noastră şi că am intrat pe panta declinului naţional.”

Sa privim lucrurile si dintr-un alt punct de vedere si vom vedea ca avem la ce medita (si inca foarte serios!!):

Obiectiv.info

Părintele Arsenie Boca, cugetare tristă despre VIITORUL ROMÂNIEI

Părintele Arsenia Boca este considerat cel mai mare duhovnic pe care l-au avut românii vreodată. Cunoaştem multe învăţături ale „Sfântului din Ardeal” dar există şi unele mărturii ale oamenilor care au stat de vorbă cu preotul şi care ne pot „lumina” în multe privinţe. Astăzi, despre viitorul României văzut de Arsenie Boca.

Din marturia Protos. Ghelasie Tepes (Sighisoara) despre Parintele Arsenie Boca:

“[…] – Despre viitor Parintele Arsenie a zis ceva?

– Despre viitor mi-a zis atunci cand m-a intrebat cata scoala am facut si i-am zis ca liceul. Mi-a zis:

“Ma, du-te la scoala si fa scoala, ca o sa vina vremea cand cu 2-3 facultati nu ai unde sa te angajezi”.

Si a mai zis:

“Vezi ca eu nu mai prind vremea aceea, dar voi o prindeti”.

Si uitati ca am prins-o! Exact cum a zis parintele: cu 2-3 facultati nu avem unde sa ne mai angajam.

Cand mergeam la dansul, mai mergeam cate 2-3 parinti de la Sambata. Stiu ca, odata, parintele Ieronim de la Sambata l-a intrebat despre comunism. Atunci comunistii persecutau credinta si au fost multi care au suferit. Greco-catolicii se lauda ca numai ei au suferit atunci. Comunistii nu se uitau ca esti Greco-catolic sau ortodox etc. Daca auzeau ca crezi in Dumnezeu, te-au persecutat si te-au batut si te-au nenorocit. Parintele Ieronim a intrebat: “Parinte, ce ne facem, ca uite, comunistii ne strica bisericile si distrug credinta, ortodoxia?” Atunci tocmai distrugeau biserica Sfanta Vineri la Bucuresti. Si a zis Parintele:

“Nu, ma, nici acestia, nici ailalti (nici cei care vin dupa ei), ci ceilalti. Atunci sa va temeti, ca va fi greu de credinta”.

Cine poate intelege ce a zis Parintele…

Alt parinte a intrebat: “Parinte, am auzit ca Romania e Gradina Maicii Domnului si o iubeste Dumnezeu…”. Parintele Arsenie statea si se uita la noi:

“O iubeste Dumnezeu? Sa se astepte la bataie, ca Dumnezeu pe cine iubeste, bate. Sa stii ca va veni bataie. Toti vor fi zguduiti si batuti, dar vai unde va ajunge pleasna”.

Este vorba despre pleasna lui Dumnezeu. Pleasna e pedeapsa cea mai puternica. Toate tarile vor fi pedepsite; uitati-va ca toate au cate o bataie, toate au cate o mustrare. Noi ne laudam ca suntem ortodocsi, dar cate avorturi avem? Suntem aproape prima tara de pe Glob cu avorturile. Mie mi-e rusine sa zic ca sunt tara ortodoxa si sunt prima cu avorturi. Sau ti-e rusine sa zici ca suntem tara ortodoxa si cand auzi cate crime si cate omoruri se fac. Ar trebui mai multa credinta ortodoxa si traire reala. Si daca suntem plini de pacate si de patimi, sa ne punem la picioarele Mantuitorului, ca El ne ridica, ne scoate. Dar pana nu ne punem sincer acolo, slaba nadejde ca Romania e Gradina Maicii Domnului.

[…] Omul nu mai stie acum nici sa ceara, nici sa multumeasca, nici sa se roage, dar multi se duc la biserica si se imbulzesc acolo ca oile. Nu asa! Ne ducem cu un scop: sa ne mantuim, de asta ne ducem la biserica, de asta credem in Dumnezeu. Daca mergi la biserica si nu ceri mantuire, nu ceri inima buna, nu ceri sa te impaci cu dusmanul tau, ce cauti acolo? Nu vedeti ca cel care vine la biserica si e dusmanit, tot asa ramane dusmanit; cel care injura, tot asa injura. Si atunci, ce transformare s-a facut acolo? E greu pana patrunzi in sufletul omului…”

(din: Parintele Arsenie Boca, Un om mai presus de oameni. Marturii, volumul 4, Editura Agaton, 2011) (subl. mea)

In ceea ce priveste comunismul, ma gandesc cateodata la Pitirim Sorokin, sociolog american de origine rusa, care a emigrat in US in anul 1923, profesor de sociologie la Universitatile din Minnesota (1924–30) si Harvard (1930–59). El considera comunismul drept „pesta omului”. Are lucrari in ceea ce privste diferentierea sociala, stratificatia sociala, conflictul social, mentalitatea culturala. Or, comunismul a urmarit eliminarea fizica a unui strat social si amestecarea claselor sociale, cu consecinte dintre cele mai nefaste pentru intreaga societate. Noi traim azi efectul a ceea ce a facut comunismul in Romania: amestecarea ceausista a acestor straturi sociale, determinata in principal de industrializarea fortata din anii ’70. In analiza trebuie tinut cont de aceasta particularitate care nu e numai a Romaniei, ci a intregii Europe de Est, fosta comunista. In comunism nu trebuia sa fie decat un singur strat social, o singura clasa sociala, cea numita generic „muncitoare” si o singura valoare, cea comunista, desigur. Legat de patriotism sa nu uitam cum dupa perioada Dej, in care aceasta valoare – patriotismul – a fost estompata voit, ca sa nu-i supere pe rusi, in perioada Ceausescu ea a fost pur si simplu confiscata de comunisti, mai ales sau mai exact spus de catre dictator care era in rand cu marile figuri istorice ale neamului: Mihai Viteazul, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare s.a., precursori ai comunismului si ai lui Ceausescu. Asta era doctrina ceausista in ceea ce priveste patriotismul. Or, o astfel de doctrina a dus la degradarea acestei valori – patriotismul – care, din pacate, in zilele noastre a decazut mult, a ajuns desueta, mai ales in randul tinerei generatii si nici nu a mai fost cultivata cum trebuie dupa Revolutie. Si mai trebuie evidentiata diseminarea neincrederii intre oameni in intreaga societate, lucru pe care comunistii l-au facut cu ajutorul Securitatii, cu efecte sociale catastrofale si foarte greu de indreptat…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

Iunie 16, 2014 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

24 comentarii »

  1. Sti ce nu reusesc sa inteleg mon cher ? Nu reusesc in ruptul capului sa-nteleg , pentru ce s-au basicat toti cei din presa acum , cand cacaciosul asta a afirmat { zic eu pe buna dreptate , fara suparare } ca , ” s-a saturat d e Transilvania ” , de fapt d e problemele create acolo insa…nu s-a basicat nimeni la cele scrise de fostul director { avand rang d e ministru } d e la ICR , Horia Roman Patapievici care , a scris lucruri infinit mai grave la adresa …Romaniei si a poporului roman . Mai mult , alti ” filozofi ” ai vremii , Andrei Plesu sau Gabriel Liiceanu sant fireste doar doi dintre cei cu notorietate , insa numarul lor este infinit mai mare , au fost solidari cu el ! Asta vreau sa ma lamuresti matale , onorabile Motan !!!!!! Pentru ce , aceasta forma de …departajare ? Adica unul este ” mare filozof ” iar celalalt este….un oltean stabilit in Bucuresti si care are oarece pretentii de om de cultura , de scriitor , eventual veleitati d e formator d e opinie ?! Cat despre cele spuse d e parintele Boca { sa fie sanatos 😉 acolo unde se afla ! }…oare pentru ce acesta n-a spus nimic despre faptul ca biserica la care ne indemna s a mergem pentru ” mantuire ” si mai ales slujbasii ei….sant cei ce scarbesc oamenii ce mai au oarece credinta in suflete . Cum dracu s a ma duc la o biserica und e stiu precis ca popa ce slujeste acolo , vine la slujba cu-n BMW { d e parca Cristos a mers in Mercedez la Ierusalim si nu calare pe un magar rapciugos } sau ca are in proprietate cinci { in cel mai bun caz } locuinte , amante , conturi in banci si este un foarte bun ….investitor immobiliar sau agricol ? Cum dracu sa merg la o biserica sa-mi caut …” mantuirea ” atunci cand aceasta biserica { BOR } construieste o hidosenie , numita Catedrala Mantuirii Neamului cand acei bani foarte multi puteau fi folositi la alte activitati umanitare deoarece , acesta stiu ca-i rolul si rostul bisericii oriund e in lume ? Oare credea Arsenie Boca sau crezi matale ca lui Dumnezeu ai trebuiesc palate unde sa-si aseze dosul atotputernic ? Liviu Andrei…un cacacios , din oltenia a carui ” opera ” n-a avut vreodata de-a face { si nici nu are } cu , cultura romaneasca . Fireste , nici el n-are de-a face …da-l dracului !

    Comentariu de Marian | Iunie 17, 2014 | Răspunde

    • @Marian
      S-au basicat si la afirmatiile lui Patapievici si-mi amintesc de faptul ca au fost si emisiuni la televizor pe tema asta. Imi amintesc si ca Patapievici a declarat la una din aceste emisiuni, era si Alexandru Paleologu acolo, ca a vorbit asa din cauza mineriadelor, cand, daca am inteles bine, a fost si batut, avand o stare de soc care l-a determinat sa afirme acele lucruri. Insa n-am auzit ca Patapievici sa declare undeva ca „s-a saturat de Romania” sau ca „Vreau ca România să devină principat! Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară!”.
      Totusi, chiar daca ne regerim la Patapievici, mie mi se pare ca e o scadere a vietii noastre intelectuale si aici te-as invita sa te gandesti la ce intelectuali avea Romania pe vremuri, si-mi vin in minte chiar acum vreo trei exemple: Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Lucian Blaga… Bineinteles, au fost si altii. Se compara cu Patapievici…?

      Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 17, 2014 | Răspunde

      • Inseamna ca d e la bataie a ramas socat definitiv alde Patapievici asta ! N-a declarat pe nicaieri ca ” s a saturat d e Romania ” ai si matale dreptate insa …ce s a faca saracu om in mijlocul unor indivizi patibulari { intrebare retorica : cunosti ce semnifica acest termen de …patibular ? } avand o limba d e cacat , fara istorie si fara coloana vertebrala , care mai bine ar fi fost daca n-ar fi existat vreodata ? Nu te apuca sa cenzurezi ca-s cuvintele lui …in original eu , doar citez 😡 ! Vrea ala , nefericitul ala d e caracalean ,ca Romania s a devina principat , foarte bine , tot ne doream noi un …principe , un rege ceva acolo , in locul jigodiilor astea ce conduc Romania azi …spre dezastru ! Sa ma ierti stimabile insa , simpla alaturare a numelui d e Patapievici acelor TITANI AI LITERATURII ROMANE SI UNIVERSALE ….mi s e pare o impietate ! Culmea este ca acest ” limbric numit Patapievici ” { d e la Vadim citire 😉 } si-a facut studiile …in perioada d e dinainte d e ’89 …tot aici in Romania insa…probabil ca pe atunci nu existau mineri care sa-l soceze .

        Comentariu de Marian | Iunie 18, 2014

      • @Marian

        „Vrea ala , nefericitul ala d e caracalean ,ca Romania s a devina principat , foarte bine , tot ne doream noi un …principe , un rege ceva acolo , in locul jigodiilor astea ce conduc Romania azi …spre dezastru !”

        Nu e foarte bine! De ce? Iti reamintesc faptul ca „Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil” (art. 1, al. 1 din Constitutie).

        Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 18, 2014

      • @Motanul Incaltat
        Presa comandata politic, bolsevica, a reusit sa stigmatizeze cateva dintre cele mai valoroase nume ale culturii romanesti contemporane. Patapievici este unul dintre acestia. A aduce plususri sau minusuri functie de orientarea politica unei persoane/personalitati nu ar fi spre lauda celui ce o face, devine o mimare a atitudinii abjecte a organelor de securitate ce supravietuiesc sub umbrela PSD.
        Comparatia este desigur fortata, unde mai gasesti in lume un Einstein, Mozart, Eminescu etc. (fara a ne intoarce la antici), dar nu poti spune ca lumea a ramas ? fara ei. Lumea a evoluat. In ceea ce ne priveste este foarte greu de spus, simpatizarea comunistilor ne trage rau in jos.

        Faceti, va rog, un exercitiu de obiectivitate si gasiti valori in zona simpatizantilor PSD! Asa vreti sa arate cultura romaneasca?

        Comentariu de Radu | Iunie 18, 2014

      • @Radu
        Nu sunt sub nicio forma de acord cu Dvs. Va rog sa cititi ce afirmatii face Patapievici:
        http://www.gid-romania.com/Articolb.asp?ID=5276

        http://www.napocanews.ro/2012/03/iata-opiniile-presedintelui-institutului-cultural-roman-hr-patapievici-despre-romania-si-romani-despre-cultura-si-limba-romana.html

        Va rog sa le cititi! Nu ma voi cobori la nivelul lui, ca sa le comentez. El trebuie sa se ridice la nivelul meu… In orice caz nu pot fi de acord cu astfel de afirmatii, ca cele de mai sus, facute de Dl. Patapievici. Si pe domnia sa nu-l scuza faptul ca ar fi un om de dreapta. Afirmatiile D-lui. Patapievici nu arata ca „lumea a evoluat”. Dimpotriva! Un om evoluat nu vorbeste asa, nu se exprima asa! Eu nu aduc plusuri si minusuri in functie de orientarea politica a persoanei, ci in functie de calitatea domniei sale de intelectual.

        „Faceti, va rog, un exercitiu de obiectivitate si gasiti valori in zona simpatizantilor PSD! Asa vreti sa arate cultura romaneasca?”

        Mie mi se pare, D-le. Radu, ca e un lucru profund necinstit ceea ce faceti, afirmand cele de mai sus! Faptul ca gasim sau nu valori „in zona simpatizantilor PSD” nu-l scuza pe Patapievici. Eu nu judec ceea ce a afirmat Dl. Patapievici dupa ce valori gasesc „in zona simpatizantilor PSD”. Un spirit aristocrat, nobil nu e in functie de ce valori sunt „in zona simpatizantilor PSD”. Or, Dl. Patapievici a aratat exact contrariu si prin idei si prin felul in care se exprima!

        Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 18, 2014

    • @Marian
      Ti-am dat un raspuns si la o chestiune ridicata de tine la articolul precedent! 🙂

      Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 17, 2014 | Răspunde

      • Va rog sa ma intelegeti bine:
        – am vrut sa spun ca presa bolsevica a pus accent pe nu’s ce comentarii ale d-lui HRP, reducand intreaga lui activitate prin concluzii inchizitionale;
        – am dezavuat aprecierea cuiva prin filtrul politic pornind de la cazul HRP, iar absurditatea unei astfel de practici am ilustrat-o prin exercitiul de obiectivitate, comentat si de dv.
        – retineti, dv il apreciati pe HRP numai prin comentariile bolsevice, inteleg ca altfel nu-l cunoasteti;
        – in alta ordine de idei, puteti desigur avea opinia dv. despre orcine si orice, iar eu nu voi fi avocatul lui HRP. M-am referit la faptul ca a rezona cu zazania toxica a bolsevismului mi se pare degradant, iar din partea dv. am convingerea ca putem primi alt gen de reactie. Cazul caracaleanului, mentionat in presa, nu mi se pare demn de atentia ce i s-a dat, iar motivele invocate pentru a rupe unitatea nationala tin de dementa. Exacerbarea nationalismului in stil ceausist ne face, poate, sa fim atenti la un astfel de delir.

        Comentariu de Radu | Iunie 19, 2014

      • @Radu
        Aici nu e vorba de exacerbarea nationalismului in stil ceausist, cum poate gresit cred unii. Si astfel de idei false nu vor face decat rau Dreptei noastre!
        Henri Holbach spunea:

        „Este impotriva naturii societatii de a permite unora din membri ei sa-i dauneze si sa o destrame, fara a se teme de pedeapsa” (subl. mea)

        Or, atat Liviu Andrei cat si Sabin Gherman, cat si Patapievici (dar la acesta din urma intr-o forma mai atenuata decat la cei doi) asta au facut: au cautat sa dauneze si sa destrame societatea noastra. Fara a se teme de pedeapsa!!.
        Una este dezbaterea unei probleme, chiar si constitutionala, chiar si a unei probleme delicate, asa cum ar face-o orice om de lume, orice om educat, si cu totul altceva este ceea ce au facut acestia! Spre exemplu, nu vad de ce nu s-ar dezbate problema legata de ceea ce spune art.54, al.1: „Fidelitatea fata de tara este sacra” (De ce? Numai pentru ca te-ai nascut intr-un anumit loc? Traim in UE, cum ramane cu asta?) si altceva este ceea ce au facut, prin declaratiile lor, Patapievici, Liviu Andrei, Sabin Gherman, contribuind la disolutia societatii, stiind ca nimeni nu le va cere socoteala pentru asta!

        Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 19, 2014

  2. Este greu sa faci un comentariu pe astfel de texte, peste o astfel de tristete. Recent m-am referit la acelasi lucru (http://www.andreeapaul.ro/blog/2014/06/33-milioane-de-romani-isi-rezolva-problemele-in-instanta/#comment-54130), cautand sa explic la randu-mi acest declin. Pe langa acest nefast numitor comun – comunismul netratat, am identificat ca sursa a declinului inversarea scarii valorilor, aprecierea formei fara fond. Comunismul este vinovat de delictul de fals, de inlocuirea valorii prin nonvaloare. Aminteam de 3 persoane, pe care nu le poti lipsi de o anume valoare (Iliescu, Nastase si Ponta), in contextul activitatii lor de perpetuare a tipicului comunist, ca demoni ai neamului romanesc. Minciuna spusa de un neavenit paleste in fata uneia spuse de un cunoscator. Soarta aceasta a romanilor a fost posibila datorita istoriei ultimilor 70 de ani, ceea ce articolele de mai sus sustin. Fara experienta comunista succesul celor trei n-ar fi fost posibil.
    Ceea ce reclamam este intoarcerea la normalitate, adica imunizarea fata de falsul comunist, discernamantul. Lichelismul institutionalizat de comunism a pervertit societatea in cel mai grav mod si trebuie sa ne vindecam, iar vindecarea inseamna un refuz categoric fata de comunism in orice forma ar fi acesta revitalizat (PSD, PC, etc).

    Comentariu de Radu | Iunie 17, 2014 | Răspunde

    • Mon cher , cine si-a inchipuit fie macar si-o secunda ca ” vechiul ” poate fi inlocuit cu ” noul ” asa , sans fason … fara vro plata sau urmari s-a inselat amarnic . Ai mare dreptate : ” minciuna spusa d e un neavenit paleste in fata uneia spusa d e un cunoscator ” Altminteri chiar nu-mi pot inchipuii cum dracu unul ca mine care din 22 Decembrie si pana prin 25 am fost la ” rivuluitie ” iar dupa aceea in Piata Universitatii in calitate d e manifestant iar apoi d e ” golan ” ….am putul sa-l votez { daca puteam al votam cu doua maini } pe Ion Iliescu in 20 Mai…. iar in Iunie sa fiu fugarit de ” organele d e ordine ” si d e mineri . Fireste c-a prins minciuna lor deoarece , chiar ai recunosteam { si nu doar eu ci …toti cei c e s-au inghesuit la urne in acel 20 Mai } drept CUNOSCATORI , le recunosteam a ceasta calitate . De fapt datorita mie si altora ca mine , astia au ajuns azi …elitele Romaniei 😡 ! Poate ma poti lamurii onorabile Motan …chiar crezi ca mai este posibila o intoarcere la normalitate dupa atitia ani ? Daca s e poate …cum crezi matalutza ca poate fi facuta asta in conditiile in care in Romania d e azi sant multe milioane d e analfabeti iar numarul lor este in continua crestere , cand in Romania rata abandonului scolar a devenit motiv d e indrijorare { cel putin la nivel declarativ } chiar si pentru autoritati , cand in Romania opt din zece locuitori nu-si pot permite sa economiseasca nici macar…100 d e lei amarata din salariul lor ??????? Cum poate fi facuta azi aceasta intoarcere la normalitate in conditiile in care coruptia sta cu…” imparatul la masa ” ? Poate imi poti exemplifica cum poate fi facuta si eventual ” dupa c e model ” in conditiile in care fiecare om traitor in tara asta s e gandeste doar la modaliatea cea mai simpla d e asi gasii un job ” in afara ” si in conditiile in care mai mult d e un sfert din PIB-ul Romaniei este asigurat d e ” capsunari ” ? Oare chiar crezi matale ca aia { eu am trei copii si urmeaza si-al patrulea care lucreaz si traiesc pe afara : o fata in USA si alti doi in Malta } , tineri si mai putin tineri care s-au dus spre alte zari au facut-o d e nebuni , din spirit de aventura ? Am o nora { urmeaza s a plece si barbat-su } asistenta medicala . Aici in tara primea in mana echivalentul a vreo 350 de Euro . In UK unde profeseaza d e vreo patru luni , primeste in mana { dupa c e i s e opresc si plateste toate angaralele catre guvernul MS Elisabetha } 800 de LIRE STERLINE …o fi mult , o fi putzin ? fiul meu si sotul ei aici in calitate-i d e subofiter d e pompieri primea cu toate alea …ceva in jurul a 400 d e euro , acolo in Marea Britanie are prin contract 1800 de LIRE STERLINE deoarece acolo isi face meseria sa de baza pentru care a urmat o facultate : subinginer in constructii ! O fi mult , o fi putin …o fi bine , o fi rau ? Oare astia chiar or fi nebuni atunci cand pleaca si spun ca ” s e vor intoarce doar in ….holliday ” . Zi-mi si mie cum crezi matale ca s e va putea si daca s e va mai putea revenii la o normalitate deoarece eu…chiar nu mai cred asta . Un ultim exemplu : am un nepot { unul din …o multime ca…am fost un neam prolific , eu insumi fiind un foarte bun …reproducator 🙂 🙂 🙂 } , care trebuia sa-si dea bacalaureatul zilele acestea . A renuntat la recunoasterea oficiala a patru ani d e studiu in liceu . Prefera s a plece in afara , sa lucreze ca ORICE si ORICE deoarece spune ca ,” in Romania bacalaureatul nu tine nimanui d e foame si nici nu-i plateste taxele ” ! Atentie , are doar 18 ani !!! Ti-am mai spus eu matale : daca esti membru la vreo organizatie politica , la vreun partid …cheama-i frate la matale acasa si roaga-i sa citeasca ceea ce scriu eu la matale pe blog , poate le va da Dumnezeu mintea d e pe urma !!!!!!

      Comentariu de Marian | Iunie 18, 2014 | Răspunde

      • @Marian
        Ma intrebi daca e posibila „intoarcerea la normalitate”… Bine, depinde cum definesti normalitatea…

        ” Cum poate fi facuta azi aceasta intoarcere la normalitate in conditiile in care coruptia sta cu…” imparatul la masa ” ?”

        Combaterea coruptiei este o conditie necesara ca treburile sa mearga mai bine. Dar nu si suficienta ! Lucrul asta pare a nu fi remarcat de cineva! Eu am scris despre asa ceva:
        Problema

        Vorbeai de normalitate. Liviu Andrei, cel cu scrisoarea, era un pustan pe vremea cand Patapievici facea afirmatiile acelea despre Romania si poporul roman. Sa ne gandim: un baiat de vreo 13-14 ani sa auda ce spune „marele om de cultura” Patapievici despre tara si neamul sau… E normal…? Deci e foarte clar ca trebuie sa renuntam la astfel de practici. Nu se poate sa vezi numai ceva rau in tara si neamul tau, si nimic bun!!

        In legatura cu plecatul peste hotare… Eu, din cate inteleg, nu prea suntem doriti acolo… N-ar trebui sa fie asta o solutie, adica emigratia. In legatura cu nepotul: „Prefera s a plece in afara , sa lucreze ca ORICE si ORICE deoarece spune ca ,” in Romania bacalaureatul nu tine nimanui d e foame si nici nu-i plateste taxele ” ! Atentie , are doar 18 ani !!!” El ce crede? Ca afara merg cainii cu covrigi in coada? Ar trebui sa-i spui si care sunt riscurile! Lucrurile astea stii de ce se intampla? Pentru ca s-a inoculat ideea ca in Romania totul e rau, totul e de proasta factura, de proasta calitate. Adevarul este ca s-a realizat o spalare a creierului, cum se spune, la nivel national, inclusiv prin distrugeri de unitati industriale si agricole! Tot ce e la noi e prost, tot ce vine din afara e bun – in asta sta, in esenta, spalarea creierului. Vorbeam de Patapievici: el a incercat sa faca lucrul asta in domeniul culturii, sa nege orice realizare a poporului roman! Si atunci cum vrei ca romanul sa mai stea aici, sa mai munceasca aici, sa incerce sa faca ceva bun aici, pentru el si semenii sai?

        Marian, nu-l lua pe „nu pot” sau pe „nu se poate” in brate!

        Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 18, 2014

    • @Radu
      Da, dar vedeti… nu e vorba numai de Iliescu, Nastase si Ponta… I-am spus lui Marian ca i-am dat un raspuns la o chestiune ridicata de el la articolul precedent! Cititi, va rog, raspunsul (l-am vizualizat mai sus)! Chestiunea principala este ca sub aspect geopolitic SUA, atunci la inceputul anilor ’90, nu vedea Romania ca apartinand Culturii Occidentale, Spatiului Cultural Occidental (am scris cu litera mare pentru ca el reprezinta in teoria ciocnirii civilizatiilor a lui Huntington un spatiu geografic). De aceea mie mi se pare ca daca in locul lui Iliescu ar fi fost Corneliu Coposu sau Ion Ratiu, mare lucru nu s-ar fi schimbat si s-a vazut asta cu ocazia venirii la Putere a CDR si a lui Emil Constantinescu… Iar propaganda cum ca guvernarea Nastase ar fi fost caracterizata doar de coruptie este gresita.

      Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 18, 2014 | Răspunde

  3. @Motanul
    Da si nu! Problema este ca Romania nu s-a despartit de comunism nici atunci nici acum. Prelungirea regimului ceausist in formele sale perverse, aparent democratice, amana normalizarea. Greu de spus cum s-ar fi putut volatiliza comunistii si securistii lui ceasca atata timp cat in mintile romanilor mai staruie minciunile rusilor. Cand se va produce desteptarea…?

    Comentariu de Radu | Iunie 19, 2014 | Răspunde

    • Eu as zice ca si Traian Basescu are mari merite in „prelungirea regimului ceausist in formele sale perverse, aparent democratice” care „amana normalizarea”…

      Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 19, 2014 | Răspunde

    • Iata ce spunea Robert Strausz-Hupé diplomat si geopolitician american de origine austriaca:

      „As policy evolves towards several continental systems, and technology accentuates the strategic importance of large, contiguous areas. Thus the era of overseas empires and free world trade closes. If this reasoning is pushed to its absolute conclusion, the national state is also a thing of the past, and the future belongs to the giant state. Many nations will be locked in a few vast compartments. But in each of these one people, controlling a strategic area, will be master of the others.” – Geopolitics: The Struggle for Space and Power, 1942 (sursa Wikipedia)”

      Deci iata, foarte interesant, inca din 1942!! El spunea ca statul national e un lucru de domeniul trecutului si ca viitorul apartine, cum spunea el, „statelor gigant”!! De unde rezulta ca ideea este destul de veche, daca nu chiar mai veche decat anul respectiv… Si trebuie s-o luam in considerare dat fiind faptul ca acum avem UE… Si actualmente mai e, de exemplu, ASEAN. De ce n-as pune alaturi de aceasta teorie pe cea a ciocnirii civilizatiilor? Sa vedem ce iese! 🙂

      Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 20, 2014 | Răspunde

  4. Mon cher , prietene , omule… nu-i vorba ca sa-i explic eu !!! La optsprezece ani are si ochi si mai ales urechi si-n plus d e asta are infinit mai multe informatii decat aveam eu sau parintii lui la , aceeasi varsata . Fireste are unde se duce {spre deosebire d e mine in alte vremuri sau d e parintii sai azi } , fie la unchii sai din Malta , fie la cei din UK , fie la cei din USA { acolo-i ceva mai dificil desii daca o data ajuns acolo s e va inrola in US Army….} , fie la verisoara sau matusa din Danemarka . In plus de asta , repet are varsta cand o eventuala inrolare in armatele statelor de care vorbesc …i-ar aduce si posibilitatea mai rapida a unei cetatenii si poate recunoasterea s a ca om si , fireste un castig pe masure …asta daca va rezista . Ti-am povestit despre fiul meu cel mare . Pai ce crezi c a ala pleaca d e nebun ? Nu frate dar…s-a saturat sa fie tratat ca un nimeni aici in tara careia i-a jurat credinta si din munca sa plina d e pericole [ deoarece , trebuie s a recunosti ca , munca unui pompier militar comporta oarece riscuri ] sa nu fie in masura sa acopere …nici macar cheltuielile zilnice , indiferent ce meserie ar practica . S-a saturat d e politica TOTAL gresita pe care autoritatile romane o exercita vis a vis d e cetatenii lor . Ai dreptate atunci cand spui ca s-a exercitat o spalare a creierelor . Mai nou s e spune ca , ” in Romania doar strainii au facut lucruri bune ” . O fi adevarat , n-o fi…nu stau sa analizez asta deoarece asi aluneca pe panta totalmente aiuritoare , a laudarii fostului regim d e pana in ’89 si…chiar nu-mi face placere . Vorbeam despre ” normalitate ” insa…daca ma-ntrebati…si dumneata si dl. Radu…chiar nu voi fi in stare sa dau definitia a ceea ce inseamna normalitate . Poate ca asi fi considerat depasit ca idei , poate ca veti considera ideile mele gresite si eventual de natura socialista dar acesta-i mersul NORMAL al lucrurilor : parintii sa s e ocupe d e cresterea si educarea copiilor care la randul lor sa se ocupe d e ingrijirea parintilor dupa ce vor ajunge ” c-o treapta mai domni ” . Mersul normal al lucrurilor inseamna pentru mine ca o familie s a fie familie , a dica unita si mai ales nedespartita . Mersul normal al lucrurilor inseamna in viziune a mea ca fiecare om sa-si castige painea singur in viata sa si din acea paine sa-i ajute si pe cei care la randul si la timpul lor pe cei ce si-au impartit painea cu ei . Asta inseamna pentru mine , omul simplu , normalitate . Onorate Motan sunt mai mult decat d e acord cu dumneata ca daca in locul lui Iliescu Ion , ar fi fost Ion Ratiu sau Corneliu Coposu …nu s-ar fi putut fac e , nu mare lucru ci NIMIC insa….daca in locul acestora doi ar fi fost repusa in drepturi monarhia ….aici trebuie s-o recunoasteti { si-o recunosc si multi dintre politicienii cinstiti din tara asta …aia care mai sint fireste } , altfel am discuta azi despre Romania si mai ales despre normalitate iar a sta fara sa fiu vreun mare monarhist { ci dimpotriva } insa adevarul trebuie repus in drepturile sale o data pentru totdeauna ! Posibil ca ” propaganda cum ca guvernarea Nastase ar fi fost caracterizata doar d e coruptie „…o fi gresita insa , un sambure de adevar …tot exista acolo , chiar daca-i vorba despre …propaganda . Vorba lui Basescu : ” ce ghinion pe capul acestui popor ca trebuie s a aleaga intre doi comunisti ” . Nici macar n-avea habar despre ce a insemnat si c e inseamna comunismul domnul Basescu sau domnul Nastase insa…erau amandoi si noi toti produsul ” comunismului ” . Bine ca nu s-a ajuns la un comunism d e tip asiatic , har Domnului ….asta ne mai lipsea !

    Comentariu de Marian | Iunie 19, 2014 | Răspunde

    • @Marian
      Eu am mari indoieli ca Monarhia e potrivita pentru tara noastra… Aceasta a cunoscut un declin inca din perioada interbelica, odata cu Carol al II-lea. Iar acum monarh cine? Radu Duda?

      Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 19, 2014 | Răspunde

      • Vezi matale …atunci cand eu insumi am pus aceeasi intrebare pe alt blog….mi-au scos mortii la interval si detinatorul blogului si vizitatorii sai iar eu…am ramas in spam . Radu Duda acest cabotin , nu poate fi monarh ci , cel mult print consort dupa cate stiu eu insa…chiar daca a fost pregatit in mod special pentru acest rol…chiar nu-l vad in preajma tonului Romaniei decat , cel mult in calitate de tzucalar . Insa …ce zici onorabile de…..Charles de Walles ? Si-a asa sta mai mult p-aci , si-asa se lauda peste tot ca-i indragostit d e plaiurile mioritice …sa-l puna dracului p-asta ! Mare lucru n-o fi daca vom vorbii mai mult in engleza desii merg la pariu ca printul Charles vorbeste suficient d e bine si limba romana ca nu-i prost din fire .

        Comentariu de Marian | Iunie 20, 2014

      • Monarhia si-a dovedit limitele odata cu Carol al II-lea, dar si pentru faptul ca nu a putut sa faca fata ispitelor totalitare, ca sa le zic asa, ale sec. XX. Nu e vorba neaparat doar de Radu Duda, daca ne gandim mai bine… Monarhia in Romania a venit din doua motive:
        – unul dintre ele era ca, in sec. al XIX-lea era forma de guvernamant cea mai potrivita: de la domn s-a trecut la monarh, oamenii acceptand foarte usor aceasta trecere;
        – al doilea motiv a fost ca ne trebuia un rege strain, prieten si mai ales ruda cu celelalte monarhii din Europa, pentru ca sa putem sa ne obtinem recunoasterea independentei!
        Mai sunt aceste motive valabile si astazi? Pe de alta parte, monarhia, cu ceea ce se cheama dreptul divin al monarhului presupune un anumit simbolism. Dar eu stau si ma intreb: poporul nostru intelege notiunea de drept divin si simbolismul aferent acesteia si o accepta, sau intelege mult mai bine ceea ce a spus candva Diderot, gandind in aceeasi termeni:

        „A spune ca omul este un amestec de putere si slabiciune, de lumina si de orbire, de micime si de grandoare, nu inseamna a-i face un proces, ci a-l defini.” ?

        Adica si despre monarh gandeste asa sau nu? Adica si monarhul ar fi un amestec de „micime si de grandoare”… N-ar fi atunci mai bun un Presedinte? 😉 Un Presedinte al Republicii!! 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 20, 2014

      • Pentru ca daca omul este „un amestec de micime si grandoare”, de asta se si fac alegeri, din 4 in 4 ani sau din 5 in 5 ani… Si e ales un altul sau altii la intervale regulate de timp, finite si destul de mici. Or, in Romania monarhia nu numai ca e desacralizata, dar a desacralizat-o mai inainte chiar monarhul, si ma refer la Carol al II-lea!!

        Dupa parerea mea, chiar si intr-o monarhie constitutionala, monarhia trebuie sa aiba ceva sacru. Altminteri… de ce monarhia? Chiar si domnitorii nostri erau considerati „prealuminati”, aproape de nimbul sfinteniei. Imparatii bizantini la fel, unii dintre ei chiar socotiti sfinti. Or, la noi monarhia e desacralizata total. Regele Mihai e un om oarecare dar un personaj istoric important: lumea se inghesuie sa-l vada pentru ca a invatat despre el la orele de istorie. La fel si cu Printul Charles…

        Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 20, 2014

      • Monarhia in Anglia se mentine datorita Traditiei, pentru ca daca nu ar mai fi Traditia sau daca ar fi o intrerupere mai lunga de timp, asa cum a fost la noi, atunci si la ei ar fi Republica.

        Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 20, 2014

  5. Datorita traditiei si nu numai onorabile . Biserica a fost pilonul d e baza al continuarii traditiei monarhice in Anglia . Nu uiata de acea aventura din sec XVI cand poporul s-a alaturat lui Cromwell , l-a sustinut si-a exultat d e bucurie atunci cand capul regelui cadea sub securea calaului . In Franta bunaoara n-a fost la fel …chiar daca s-a incoronat la un anume moment Napoleon …n-a mai tinut figura . Parca nu-mi vine a crede ca sangele regal al Frantei s-a diluat in asa masura incat sa nu mai existe nici macar un singur urmas cu drepturi depline la …fostul tron al Frantei insa ….la ei chiar n-ar mai avea sanse monarhia . Pai daca la francezi , nu , la italieni Umberto al II-lea a domnit exact o luna intre 9 Mai 1946 si 12 Iunie 1946 , iar la spanioli regele Juan Carlos…a trait mai mult in ” republica lui Franco ” care oricum s e autoproclamase vicerege insa..a devenit rege dupa foarte mult timp . SIncer s a fiu , fara a fi nici o clipa atras d e ideea restaurarii monarhiei sau de monarhie in general consider ca daca ATUNCI in ’90 , hai ’91 ar fi existat capete cu adevarat luminate si inimi cu adevarat romanesti , cu adevarat patriotice si l-ar fi repus in drepturi pe Mihai I ….poate alta ar fi fost calea pe care Romania ar fi adoptat-o si am convingerea ca …la ora asta spatiul Schengen ar fi fost …doar pentru altii nu si pentru noi . Gandeste-te onorabile ca cele doua sau trei tari ce ni s e opun sant….monarhii .

    Comentariu de Marian | Iunie 20, 2014 | Răspunde

  6. Ai dreptate , monarhia a cunoscut un declin inca din perioada interbelica , o stiu . Nici macar in timpul lui WWII monarhia n-a mai reprezentat mare lucru pentru romani …deja nu mai era vorba despe Marele Razboi …deja era …altceva . Ai dreptate , dupa saizeci si sapte d e ani de la ” abdicarea ” Regelui…este foarte greu sa mai bagi in mintile unor ” republicani ” insasi ideea de monarhie .

    Comentariu de Marian | Iunie 20, 2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: