Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Unificarea Dreptei. Prime impresii…

Lasand la o parte faptul ca afilierea PNL la PPE seamana ca doua picaturi de roua cu ceea ce a facut, zice-se Traian Basescu, cand a trecut peste noapte PDL-ul de la Stanga la Dreapta – de unde se vede ca aceeasi Forta (ghici, ghicitoarea mea care e aceasta!! 🙂 ) care a lucrat atunci, lucreaza si acum – eu cred ca exista in fata Dreptei o problema ce se anunta complicata. Dar sa vedem mai intai ce spune presa:

HotNews

VIDEO PNL si PDL vor fuziona si vor avea un candidat unic la presedintie. Fuziunea ar putea avea loc dupa prezidentiale

Se arata, printre altele, ca:

PNL si PDL vor fuziona si vor avea un candidat unic la presedintie, au anuntat miercuri liderii celor doua partide, Crin Antonescu si Vasile Blaga, dupa prima runda de discutii pentru unificarea dreptei.

Crin Antonescu a precizat ca cele doua partide vor stabili „in timpul cel mai scurt” numele candidatului comun la presedintie, dar a mentionat ca fuziunea ar putea sa nu fie atat de rapida: „Ca va fi inainte de alegerile prezidentiale sau dupa, vom vedea”.

„Exista fuziuni simple, prin absorbtie, in care un partid mult mai mic fuzioneaza cu un partid mult mai mare, si unele mai complicate, cand partidele sunt de marime egala, si atunci sigur ca asta dureaza mult mai mult”, a explicat Antonescu.

Vasile Blaga a precizat in schimb ca, desi cele doua partide vor functiona ca o alianta pana vor ajunge la o fuziune, aceasta nu va fi si „pe hartie”. „N-o sa incheiem o intelegere scrisa, pentru ca mergem pe incredere, lucrand la o fuziune pas cu pas”, a spus el.

Intrebati daca se va negocia si cu celelalte partide de dreapta, respectiv PMP, Blaga a precizat: „Daca si altii vor vrea sa se alature pe parcurs acestui proiect cu atat mai bine”, adaugand ca si PNL si PDL au „libertatea de a face fuziuni prin absorbtie”.”

Si acum sa revenim la problema de care vorbeam mai sus.

USL, din care, alaturi de PSD, a facut parte si PNL nu mai exista din februarie 2014!! Cum vor explica cetateanului ca doua partide, cu aceiasi actori politici, care au fost adversare inversunate inca de pe vremea Aliantei DA, care s-a si destramat datorita adversitatii dintre PNL si PDL, continuand apoi cu Referendumul de demitere al Presedintelui, cand PNL si PDL s-au aflat pe pozitii net contrare, se imbratiseaza acum ca doi indragostiti care se grabesc sa ajunga cat mai repede in pat? Cum il vor face pe cetateanul obisnuit sa inteleaga ca PNL, care a fost umar la umar, camarad, cu PSD, intre cei doi lideri – Ponta si Antonescu – parand a fi si o relatie personala foarte buna, acum, brusc, e adversarul inversunat al PSD, iar Antonescu spune despre Ponta ca e „mai nefrecventabil si infinit mai periculos decat Basescu”? Cum va intelege cetateanul, unul din acele milioane de cetateni care a votat pentru demiterea Presedintelui, ca PNL fuzioneaza cu PDL? Cu partidul care l-a sprijinit pe Traian Basescu. Ca sa castigi, democratic, niste alegeri trebuie sa-i convingi pe cetateni sa te voteze. Cu ce convinge Dreapta acum? Cu o retorica antiPonta, in conditiile in care PNL l-a sustinut pana nu demult (au trecut doar vreo cateva luni) pe Victor Ponta? Pai, retorica antiPonta la PNL il face sa para precum PDL, care a obtinut un scor mai mic la alegerile europarlamentare.

Sorin Frunzaverde

Cum o sa inteleaga omul, cetateanul obisnuit, ca fiind unul din cei care ai luptat impotriva „procurorului ceausist”, Monica Macovei, n-asa?, cot la cot cu PSD, cand ai luptat impotriva „haosului administrativ”, „vrajbei politice” si „statului politienesc”, acum te arunci in bratele fostului inversunat adversar, care, in campanie, cel putin in Bucuresti, a popularizat-o nespus pe Monica Macovei, colaboratoarea lui Traian Basescu!

Sa vedem si alte pareri, spre exemplu cea a D-lui. Cristian Preda:

Ziare.com

PSD e la scor maxim. PMP nu e in situatia de a impune prezidentiabilul dreptei Interviu cu Cristian Preda

Se arata, printre altele, ca:

Cum vedeti viitorul dreptei?

Ar trebui sa se constituie UMP, adica Uniunea pentru Majoritatea Prezidentiala, pentru ca la toamna ne paste riscul de a repeta ce a fost la europene, adica un candidat de stanga si sase-sapte candidati de dreapta. De aceea, UMP ar trebui constituita acum, nu intre cele doua tururi.

PSD are scorul pe care il avea in vremea lui Adrian Nastase, scorul maxim din 1992 incoace. Cu 37% in 2000, dar cu o dreapta divizata, PSD a castigat prezidentialele, in timp ce in 2004, cu acelasi scor, a pierdut in fata unui candidat unic sustinut de opozantii la PSD.

Si cine sa fie prezidentiabilul?

Se pot gasi mai multe nume care sa intre intr-o asemenea analiza, cum s-a gasit si in 1992 candidatul CDR sau in 2004 cel al Aliantei DA. PMP nu a desemnat un candidat. Cred ca putem sa participam la un front comun, cu un scor bun, dar nu suntem orbi sa nu vedem ca PDL a facut scor dublu, ca PNL a facut tot scor dublu fata de noi. Am vazut raportul de forte, nu suntem in situatia de a spune „dati-va la o parte ca avem noi solutia”.

UMP trebuie constituita in jurul candidatului sau trebuie ca dupa constituire sa dea candidatul?

Dupa ce partidele se pun de acord, proiectia liderilor anuntati va fi foarte clara. Publicul va identifica mai clar candidatii. De exemplu, una e sa te cheme Predoiu si sa fii sustinut de PDL si altceva e ca acelasi Predoiu sa fie vazut de public drept potential candidat al acestei constructii comune. La fel cu MRU sau cu oricare alt prezidentiabil.

Daca de la inceput spun „candidatul va fi cutare”, risc sa blochez perceptia unui front anti-PSD. Toata lumea a realizat despre ce e vorba. Suntem in situatia 2000-2004, cu PSD la cel mai inalt scor si nici PDL, nici PNL, nici noi n-am atins tinta fixata.

Dupa cele intamplate intre PDL si PMP va puteti aseza in jurul aceleiasi mese pentru o constructie comuna?

Eu da. N-am atacat PDL in campanie si voi respecta acest comportament in continuare. Cred ca multi colegi isi doresc acest UMP. Vom vedea. Am remarcat ca din 2012 incoace PDL nu a sustinut explicit niciuna dintre pozitiile clare ale presedintelui si acesta a fost un motiv al crearii PMP. Dar nimeni nu spune ca PDL nu a facut lucruri bune, de exemplu blocand la CCR lucruri pe care Traian Basescu nu le-a putut bloca.

Si in perspectiva prezidentialelor, nu numai ca politician, ci si ca politolog, care considerati ca trebuie sa fie strategia viitorului candidat: strategia Udrea – il batem pe Ponta cu armele lui in mocirla sau strategia Lazaroiu – pe Ponta il bati prin contrast, nu prin asemanare?

Pe Ponta trebuie sa-l surprindem, asa cum Traian Basescu si Emil Constantinescu au facut-o, fiecare in felul lui, in confruntarea cu pesedistii acelor vremuri. Trebuie sa iei initiativa, sa conduci jocul, nu sa fii reactiv.

Si asta se face prin definirea unei misiuni fundamentale, a unei idei-forta – de ce vrei sa invingi stanga? Constantinescu a impus ideea alternantei la putere, Basescu a impus independenta Justitiei. Faptul ca vedem PSD la 37% cu 5 luni inainte, nu cu doua saptamani inainte e un mare avantaj.

Spuneti ca PSD este acum la maximum ca in 2004. Deci Traian Basescu lasa PSD la fel de puternic cum l-a avut la inceputul mandatului. E un esec politic?

Asta e democratia, urci si cobori. E un fapt pe care, ca democrat convins, il respect. E ironia istoriei noastre ca PSD sa fie iar la 37%. Intrebarea e: ii batem acum sau stam doi ani si cu Cotroceni, si cu Palatul Victoria, si cu Parlamentul la ei?

Ca sa ii bateti trebuie sa mobilizati electoratul pasiv. Deocamdata nu pare ca reusiti. PMP+PDL = PDL inainte de ruptura. Cum captati in afara acestui bazin?

Trebuie sa incercam acest UMP si atunci vom raspunde electoratului de centru dreapta dezamagit ca nu suntem uniti.

Ce facem cu figurile uzate, polarizante, Blaga, Udrea, chiar Basescu. Daca ei nu fac pasul inapoi, fara o improspatare, oare electoratul nehotarat face pasul inainte?

Nu cred ca e posibila acum o majoritate daca incepem sa taiem capete. PSD va folosi orice fisura. Ca sa-l invingem pe Ponta, avem nevoie de solidaritate, nu de macel. „

Aceasta Uniune pentru Majoritatea Prezidentiala ar fi fost poate solutia cea mai buna. O Uniune simpla, fara complicatii si controverse ideologice (precum trecerea PNL de la ALDE la PPE), fara fuziuni greu de explicat cetateanului simplu, mai ales ca au trecut doar cateva luni de cand USL nu mai e. De fapt, daca stai sa te gandesti bine, nici nu era necesara trecerea PNL de la ALDE la PPE. Important ar fi urmatorul lucru: sa invingi candidatul USL la prezidentiale. Atunci logic ar fi fost sa te concentrezi doar asupra acestui scop si, deocamdata, nimic mai mult. Alte lucruri, mai ales cele complicate, disipa inutil energia necesara atingerii scopului, mai ales ca timpul pana la prezidentiale e foarte scurt. Intr-un timp atat de scurt nu poti sa construiesti proiecte politice viabile pentru Romania. Ar mai fi timp pana la alegerile legislative din 2016.

O alta problema este ca nici Stanga si nici Dreapta nu au inca un candidat (din partea PDL era Catalin Predoiu, ramane de vazut daca se va mai mentine varianta aceasta in noile conditii create recent). Impresia mea este ca PSD asteapta miscarea Dreptei, apoi va muta si el. Insa hai odata! Bine, pentru asta ar mai fi ceva vreme… Insa cineva trebuie sa inceapa! Zau asa, dar ambii dau impresia de neseriozitate. Cat te gandesti la o mutare? Consumi prea mult din timpul de gandire! Insa ideea e alta: fiecare vrea sa-l surprinda pe celalalt!! PSD a sugerat subtil o candidatura surpriza: Mircea Diaconu! Dar mutarea aceasta are rolul de a testa reactia adversarului si de-al deruta. Ramane de vazut replica Dreptei. Ideea amanarii cred ca este urmatoarea: numele candidatului nu trebuie spus prea repede pentru a nu da posibilitatea adversarului de a-l ataca din vreme!

Deocamdata avem de a face cu un joc neclar, complicat…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

mai 30, 2014 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. Oooooo Doamne , de cand asteptam sa-ti aduci aminte si de viata politica d e la noi !!!!!! De data asta , fara suparare insa…chiar nu poti furniza nimic in plus fatza de ceea ce stim deja adica NIMIC ! Politica romaneasca , ideologia , doctrinele partidelor si nu-n ultimul rand respectul politicienilor pentru ocupatia lor si mai ales respectul fata de cuvantul dat alegatorilor …constinue o mare nebuloasa pe care parca nu-mi vine a crede ca vei reusi matale sau altii s-o desluseasca . Poate tocmai de aceea exista unii care-i categorisesc pe politicienii romani drept niste lichele !!!

    Comentariu de Marian | mai 30, 2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: