Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Alegerile europarlamentare. Parerea mea

Privind Parlamentul European  (v. si aici) descoperim unele lucruri, cred eu, interesante. Spre exemplu, din 1999, pe locul 1, a iesit PPE. In 2004 si 2009 situatia s-a repetat aproape identic: locul 1 – PPE, locul 2 – PES, locul 3 – ALDE, procentajul obtinut fiind foarte apropiat in toti acesti ani (1999, 2004 si 2009): intre populari si social-democrati e o diferenta de vreo 10 procente in favoarea primilor, iar liberalii au un procent de vreo 3 ori mai mic decat popularii. Vom vedea, desigur, ce va fi acum, in 2014. Interesant mi se pare ca aceasta formula politica nu a putut impiedica declansarea crizei datoriilor suverane si, implicit, a crizei economice in Europa si nici nu se poate spune ca aceasta criza s-a terminat acum, cand Europa este condusa de ceva vreme intr-un mod mai ferm, ca sa zic asa, de catre populari. De aceea eu cred ca ar trebui sa se mai schimbe cate ceva. Popularii (crestin-democratii) nu au reusit, iata sa rezolve problema spinoasa a crizei, iar masurile dure de austeritate propuse de ei nu au insemnat o solutie la aceasta problema. Criza inca afecteaza multe tari, somajul este ridicat in multe state din Europa. Pe de alta parte, o consecinta in plan politic si social a crizei economice o reprezinta euroscepticismul, care pare a se amplifica si care pune in pericol Uniunea Europeana. De aceea nu trebuie sa fim eurosceptici, dar nici nu trebuie sa lasam lucrurile ca si pana acum, mergand in continuare pe acelasi calapod. Pentru ca cel mai mare dusman al  euroscepticilor il reprezinta Libertatea si Drepturile Fundamentale. Or, in aceasta privinta s-a realizat, dupa parerea mea, destul de putin in UE, inclusiv in privinta liberei circulatii a persoanelor – principiu de temelie al UE – si legat de acest aspect un lucru care ne intereseaza: integrarea Romaniei in Spatiul Schengen. De aceea n-ar strica, cred eu, ca Europa sa capete un caracter ceva mai liberal. In situatia actuala cred cel mai bine ar fi ca ALDE sa-si mareasca influenta, cetateanul sa vada ca vine si ceva nou. Euroscepticismului trebuie sa i se opuna mai mult liberalism.

mai 25, 2014 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

18 comentarii »

  1. Cam peste tot se spune ca , euro scepticismul este sustinut de catre miscarile radicale ,de catre extremisti . O fi adevarat , nu stiu , chiar nu-mi pot da seama ,deoarece , eu citesc presa pe NET { n-am suficienti bani pentru a cumpara presa scrisa , fireste presa straina } iar traducerea articolelor , mi-o fac singur , avand in vedere cum arata traducearea automata pe Google . Ma descurc cu engleza , rusa si citesc mai repede si mai corect din italiana decat din romana . Una peste alta , am inteles faptul ca , cam peste tot in Europa , popoarele europene , locuitorii tarilor ce compun UE { vulgul frate vulgul , vorba lui Madalin Voicu } sant nemultumite de cum traiesc ei si cum prevad ca vor trai urmasii lor , in conditiile in care somajul , chiar daca nu creste semnificativ , exista totusi si atinge niste limite ce ….nu convin , deoarece asta inseamna o inrautatire a traiului lor zilnic .Sa ne intelegem . PE este d e fapt o uniune de ” familii ” politice iar cel ales sa mearga sa reprezinte ceva acolo ….este afiliat sau se afiliaza acestor familii si vorbeste [ daca vorbeste ] doar in numele acelor ” familii „. Cum ma poate reprezenta , cum imi poate sustine mie roman interesele ….PPE sau ” socialistii europeni , cand ei cand ei sustin doar tarile lor , deputatii romani nefiind considerati decat niste ….neica nimeni . Vina este fireste si a statului Roman , a politicienilor romani ce au delegat acolo niste ….oameni c e n-au nimic a face cu politica de inalt nivel . Adrian Severin , Gigi Becali , Monica Macovei , Laslo Tokes …sant doar cateva nume ce au facut d e toate numai Romania n-au reprezentat-o . Mircea Diaconu….am semnat pentru el din spirit d e fronda dar …n-am incredere in capacitatea sa de a atrage atentia asupra problemelor romanesti fie lui Barosso fie lui Reading . Acolo nu este pescena si , avand in vedere limita d e timp impusa…nu cred ca va avea timp sa-si recite poeziile . Vrei sa fiu sincer ? Daca asi fi in locul lui Barosso a-si propune ca Romania sa fie exclusa imediat din PE si s a revina …atunci cand va fi pregatita cu oameni seriosi care s a stie ce vor , nu cu niste tipi ce merg acolo doar pentru a-si a sigura pensia la batranete . Politicienii romani ce sint sau vor fi alesi sa reprezinte Romania in PE devin fara voia lor niste tehnocrati iar asta s e vede si dupa cum merg treburile in Romania . Un tehnocrat n-are sentimente , el este precum un chirurg care taie fara mile daca doreste sa-si faca meseria asa cum trebuie . Taie , chiar daca stie ca ….doare . Avand in vedere nemultumirile pe care le afiseaza popoarele Europei cred ca scorul electoral , pentru cele trei familii politice mari ale Europei va fi si foarte strans si prezenta la vot va fi redusa deci chiar nu cred ca ALDE sa reuseasca sa devina majoritar iar PPE si PES …cred ca vor fi …cam la mustata . Crezi ca viata noastra , traiul nostru zilnic se va schimba le luni ? Tare ma-ndoiesc si nu doar viata si traiul romanilor ci si al cetatenilor europeni . Intrebare : ai mai pomenit in Belgia de la WWII incoace actiuni in genul celei de ieri ? In Regatul Belgiei ? Eu nu . Asta spune multe despre ce cred europenii din tarile civilizate , cu democratie stabile din Europa despre UE si PE . De la o uniune ce avea drept scop declarat reglementarea productiei d e otel si carbune dintre doua tari …s-a ajuns la controlul total al productiei d e tot felul si vrei sa nu mai existe euro sceptici ?

    Comentariu de Marian | mai 25, 2014 | Răspunde

    • Eu de asta spun ca este nevoie de un suflu nou, iar ALDE l-ar putea da acestei Europe. E clar ca nu merg treburile si de aceea o schimbare s-ar impune, nu? De aceea ALDE ar trebui sa aiba o influenta mai mare. Greu de spus daca va ajunge locul 1… Dar o influenta mai mare ar putea s-o aiba. Criza actuala este un esec major pentru crestin-democratia europeana.

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 25, 2014 | Răspunde

      • Rata de participare a nemtilor la scrutin a fost mare { mai mare decat in alte tari ,Franta sau chiar Grecia ce are nevoie de UE ca d e aer } insa ,in alte tari ca Italia , Belgia ,Olanda sau UK este sub asteptari . In Romania asi fi al dracului d e curios { ca asa sunt eu curios din fire } la ce cifra d e alegatori vor fi elaborate raportarile de participare la vot ! Ca romanii nu participa masiv asa cum ar trebui la votarea de euro parlamentari este d e inteles insa nu-i nici vina educatiei , a slabei educatii { asa cum se lasa de inteles de catre …” unii ” } si nici macar a euroscepticismului sau a tendintelor nationaliste a acestu popor ci doar a faptului ca….vad zilnic orice numai politica adevarata NU . Zilele acestea s-a vorbit peste tot despre orice doar despre necesitatea de a avea oameni bine pregatiti , oameni care sa reprezinte in cadrul familiilor politice interesele Romaniei , nu . Nu s-a spus nici macar un cuvintel despre faptul ca Romania { adica NOI } contribuie cu un minim de 11miliarde d e Euro la bugetul UE primind inapoi …cel mult cinci …. desi sant peste 50 d e miliarde d e Euro ce asteapta sa fie ceruti si ….investiti . Pentru ce nu sunt ceruti acesti gologani ? Poate pentru ca in caz de dat parandaratul , aia { aia d e la Comisia d e Supraveghere a Fondurilor Europene } stau cu ochii pe noi ca pe butelie ? Poate pentru ca , la noi un Km d e autostrada costa de trei sau cinci ori mai mult decat peste tot in lume ? Ai nostrii guvernanti nu cer acesti bani deoarece in caz de 😉 …..suma va trebuii returnata cu PENALITATI ? Criza actuala { ai dreptate …n-a trecut inca in ciuda anunturilor triumfaliste venite din partea politicienilor , mai ales ca economistii au alta parere } este un esec major dar ,nu doar pentru crestin democrati ci si pentru socialistii europeni ce n-au fost in mmasura sa s e bata { in idei si proiecte cel putin } nici macar in tarile de origine pentru aplicarea unor proiecte novatoare , pentru ceva ce ar fi putut atenua daca nu criza cel putin efectele ei . Exemplul Poloniei este mult prea singular deci nu-l mai dau si-n plus de asta la guvernarea Poloniei erau orice , doar socialisti sau crestin democrati , nu . Liberalismul intr-o Europa ce s e doreste totusi sociala ….poate sa tina cu conditia ca acei liberali sa adauge si suportul social in ideologia lor nu doar ….sa-nveti omul s a pescuiasca . Aluia ai trebuie o undita si un loc in care daca va pescui sa fie sigur ca nu va incalaca nici o lege ….macar o vreme , pana s e pune pepicioare . Vezi matale …asta ,asta cu pasuitul de datoria d e a platii ceva pentru faptul ca-si face rost d e hrana …asta ar trebui sa-i preocupe pe comunitari . Asi fi curios daca Mircea Diaconu va reusii un scor care sa-i ingaduie sa devina membru al PE . Mi-ar pare rau pe de-o parte iar pe d e alta ….chiar m-asi bucura . AR FI O VICTORIE , A MEA PERSONALA impotriva acelui impostor de la ANI ! Mi-ar pare si rau deoarece STIU PRECIS CA N-ARE CE CAUTA ACOLO . AL VOR MANCA AIA CU FULGI CU TOT !

        Comentariu de Marian | mai 25, 2014

      • @Marian

        „Zilele acestea s-a vorbit peste tot despre orice doar despre necesitatea de a avea oameni bine pregatiti , oameni care sa reprezinte in cadrul familiilor politice interesele Romaniei , nu . Nu s-a spus nici macar un cuvintel despre faptul ca Romania { adica NOI } contribuie cu un minim de 11miliarde d e Euro la bugetul UE primind inapoi …cel mult cinci …. desi sant peste 50 d e miliarde d e Euro ce asteapta sa fie ceruti si ….investiti . Pentru ce nu sunt ceruti acesti gologani ? „

        Se spune ca facem sluj, adica politica „in genunchi”… Si atunci, drept consecinta… Pe de alta parte la noi e destula dezbinare politica. Tu crezi ca, spre exemplu, certurile astea dintre Presedinte si premier fac bine cuiva? Eu cred ca nu. Trebuie sa fim si uniti, atunci cand trebuie, cand e vorba de interesul national, daca vrem sa ne atingem obiectivele.

        Comentariu de Motanul Incaltat | mai 27, 2014

  2. Intrebare : ce crezi ca s-ar intampla daca extremistii ar castiga suficiente mandate { si dupa cum se vede chiar au castigat cu ajutorul conservatorilor din UK } in PE ? PPE , PES si ALDE vor face o alianta contra lor ? Dupa cum spun astia d e la exitpoll-uri Mircea Diaconu va fi euro parlamentar castigand prin redistribuire 6%. O mare victorie a mea personala , impotriva lui ANI ! Elena Udrea face exacrt ce a facut si Traian Basescu atunci cand cu Nastase : striga hotii !

    Comentariu de Marian | mai 25, 2014 | Răspunde

    • Este bine ca, in ciuda unui oarecare avant luat de partidele eurosceptice, extremiste, in Parlamentul European predomina grupurile moderate. Vor trebui sa faca o alianta impotriva lor. Insa vor trebui sa combata fenomenul extremist (citeste postarea mea urmatoare) intr-un mod eficace.

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 27, 2014 | Răspunde

  3. Zi-mi si mie ce dracu sa mai cred despre politicienii romani ??? Ori eu sunt nebun ori ei !! ALtfel nu s e explica iesirea lui Antonescu ce afirma faptul ca PNL va intoarce spatele alora d e la ALDE si lui Sir Graham Watson ce si-au pus pielea la bataie sustinand PNL-ul si condamnand iesirile neconstitutionale ale lui Basescu&comp plus ca erau d e acord cu demiterea aceluiasi Basescu in urma referendummului considerandu-l nefrecventabil , aliandu-se in schimb cu aia de la PPE …adica acea familie politica care , ca si PES-ul lui Martin Schultz dadeau lovituri de bata romanilor ,satui d e Basescu , satui de austeritatea impusa d e acesta . Zi-mi si mie …ce dracu cauta Adina Valean { sotia lui Antonescu } in Parlamentul European cand se vede clar in urma ultimei sale declaratii ca fie n-are habar ce inseamna politica europeana d e inalt nivel fie ,considera ca toti cei ce-i asculta cuvintele sant exact ca si domnia sa , a dica prosti , adica ce n-au habar nici macar d e ABCD-arul politicii ca sa nu mai vorbesc despre ceea ce s e numeste istorie !?! Zi-mi si mie cum dracu s e bucura astia d e la PSD cand au obtinut doar 37-38 % la europarlamentare ? Oare nu-si dau seama ca oamenii stiu precis ca acele procente se impart in functie d e sustinatorii fiecarui partid c e compune alianta ? Mai romaneste spus….PSD-ul a reusit cu chiu cu vai un 20% si asta …cu multa bunavointa . Dupa mintea mea , este cel mai mic scor electoral obtinut vreodata de PSD deci…de unde multumirea lor ? Nu-si dau seama ca in toamna vor fi la randu-le taxati , ca atunci ….vor merge pe mana lor la prezidentiale ….adica pe mana lui Ponta ?! Lumineaza-ma cu vastele matale cunostinte politice mon cher chat !! Merci beaucomp . Si inca o intrebare cu riscul de a te supara : cand vreodata in Franta un partid d e extrema dreapta a obtinut un scor atat de ravasitor pentru intreg eshicherul politic frantuzesc ,scor la care Jean Marine Le Penn , tatal doamnei ,nici macar in visele cele mai frumoase n-ar fi putut sa-l viseze ??! Oare ce ne arata asta ? Nu cumva faptul ca francezii { dar nu doar ei } s-au cam saturat ca altii sa le dicteze ce politica sa aplice la ei acasa ? Nu cumva acele partide extremiste …vor reusii destramarea acestui colos cu picioare d e lut numit Uniunea Europeana ? Intrebari c e ma framanta { ca alta treaba …chiar n-am deci …gandesc mult } si la cere mi-ar place sa-mi dai oarece raspunsuri mon cher Chat botte . Respect !

    Comentariu de Marian | mai 26, 2014 | Răspunde

  4. […] postarea precedenta aratam ca e nevoie de mai mult liberalism in Europa, si pentru faptul ca euroscepticismului in mod […]

    Pingback de Mandria de a fi francez! « Motanul Incaltat | mai 27, 2014 | Răspunde

  5. Este interesant si articolul doamnei Ciobanu si mai ales concluzia pe care-o sugereaza . Eu supralicitez si spun : daca dupa figura cu CDR , PNL-ul a rezistat in timp si mai mult decat atat s-a intarit { ce nu te omoare …te intareste , nu ? }, sincer acum ,dupa aceasta degringolada produsa la nivel mai mult decat inalt…chiar nu-l vad sa-si revina pentru foarte multa vreme si este mare pacat . Mai mult sau mai putin aveam si noi un partid care s e ” revendica ” d e dreapta . Asupra postarii dumitale ,da-mi voie s a te contrazic intr-o oarecare masura . Cei doi presedinti despre care faceai matale referire ….si-au dobandit ” charisma ” doar datorita faptului ca ,unul dintre ei era ceva mai zambitor si eventual ceva mai retras { atat d e retras incat parea chiar modest } decat acea monstruozitate umana numita Ceausescu ce ne-a pisat fiecare secunda din viata timp de aproape douazeci si cinci d e ani iar Traian Basescu ….parea ” popular ” ,parea uman prin apucaturile sale grobiene ce contrastau cu apretul noilor politicieni , apret care dadea impresia unei sfidari la adresa maselor . De fapt si unul si celalalt sant produsele aceleiasi ” scoli ” si ca atare ” profesorii ” lor pot fi mai mult decat multumiti . referitor la extremisti , nu uita ca-n PE a intrat pana si-un neonazist ,ceeea ce in urma cu vreo zece ani chiar nu era d e conceput . Oare nu cumva …s eintrezareste o scindare a PE dusa pana la destramare ? Frantei nu-i mai convine UE…este foarte clar ,mai ales ca nu ea este vioara intaia acolo . Britanicilor …nu le-a convenit UE decat in masura in care asigura piete . Grecia , desii are nevoie ca d e aer de UE….de multe vreme sant acolo miscari d e protest , nu la adresa FMI cums-ar putea crede ci la adresa UE care ….nu-i sprijna suficient . In parlamentul UE , PASOK este pe ultimul loc cu un singur reprezentatnt in schimb au aia d e la ” Zorii AUri ” si SYRIZE suficienti pentru asi putea face auzite vocile . Totodata foarte multa lume este nemultumita de puterea pe care o are Germania la nivelul UE , chiar daca economia Germaniei este „motorul ” c e sustine in miscare alianta . Astia d e la ” DIe Wellt ” si chiar socialistii francezi prin vocea autorizata a alora d e la ” Le Soire ” si chiar ” L’Humanite ” nu prea-si pot inchipui o masina Renault cu motor Mercedes sau BMW care s a si ” mearga ” . Astia d e la ” La republica „sant oarecum moderati avand in vedere ca spre d eosebire d e greci….Italia chiar a insemnat ceva in cadrul UE iar moneda euro i-a scos din rahat pe macaronari cu toate fabricile lor d e scalpi , paste si ….masini d e lux . ” Corierre d e la Serra ” in schimb , are un articol in care este sugerata cititorilor incapacitatea UE de a se fi adaptat rapid crizei si face vinovata Germania prin frau Merkel d e partipriuri politicianiste . De fapt o acuza pe fata de legaturi nu tocmai ortodoxe cu Rusia lui Putin , aratand printre altele faptul ca frau cancelar a fost de-a lungul timpului cel mai bun , cel mai vivace avocat al lui Putin { avand in vedere interesele economice ale Germaniei ….DOAR ALE GERMANIEI } iar asta a facut ca UE sa nu raspunda prompt la ingerinta Rusiei in Ucraina . Ti-am spus …neavand altceva mai bun d e facut…citesc si eu presa ….pe NET . Iar te supar cu aceeasi intrebare pe care ti-am mai pus-o si -n alte dati : presupunand ca UE fie s e va destrama , fie vor ramane doar cateva tari in uniune ….care ar fi rezultatul si-ntr-un caz si-n altul ? Am incercat s a gasesc explicatii si-n alte parti { prin acele articole pe care le mai citesc cateodata d e prin presa straina , prin adevarata presa } insa , fie nu m-am priceput eu s a le inteleg caci asa cum sti mi-este foarte greu s a traduc din franceza la care sant tamaie iar germana …nu stiu neam fie erau mult prea alambicate sau tehnice pentru nivelul meu d e cunoastere { ca-ti trebuie inclusiv cunoastere ….cultura } si intelegere .Fireste , stiu ca nu esti nici Nostradamus si nici macar Petrache Lupu insa….asa ca un tip ce cunoaste bine ” meandrele ” 😉 politicii externe si mai ales ale celei economice europene sau cel putin asa te percep eu ….zi-mi si mie ce parere ai !? Sincer sa fiu ….chiar mi-e scarba sa-mi mai bat mintea incercand sa inteleg aceste aiureli pe care unii le numesc politica si care au pretentia s a conduca nu doar o tara ci …un continent !

    Comentariu de Marian | mai 27, 2014 | Răspunde

    • @Marian
      Din faptul ca grupurile moderate domina Parlamentul European rezulta ca, in situatia actuala, nu exista masa critica necesara pentru ca UE sa se destrame. Insa destramarea UE este una si ascensiunea fortelor extremiste e cu totul altceva. Cu alte cuvinte, s-ar putea intampla ca UE sa nu se destrame, dar fenomenul extremist in Europa sa capete amploare daca nu se face ceea ce trebuie pentru a fi stopat. De asta si spuneam ca daca se continua ca si pana acum, atunci acest fenomen se poate dezvolta in continuare. Or, asta e lucrul periculos!

      Daca UE se va destrama ar trebui vazut care sunt cauzele. De ce? Spui ca: ” ” Le Soire ” si chiar ” L’Humanite ” nu prea-si pot inchipui o masina Renault cu motor Mercedes sau BMW” – tocmai nici nu trebuie sa se intample asa! Un astfel de lucru se intampla cand nu mai e concurenta pe piata! Important este ca Renault sa concureze pe piata cu BMW. Eu de asta si spun ca UE nu trebuie sa se abata de la valorile liberalismului. Pe de alta parte, un cetatean german nu poate fi obligat sa-si cumpere un BMW daca el doreste un Renault. Este vorba de libertatea de a alege!

      Este interesant ce ai spus: ” ” Corierre d e la Serra ” in schimb , are un articol in care este sugerata cititorilor incapacitatea UE de a se fi adaptat rapid crizei si face vinovata Germania prin frau Merkel d e partipriuri politicianiste . De fapt o acuza pe fata de legaturi nu tocmai ortodoxe cu Rusia lui Putin , aratand printre altele faptul ca frau cancelar a fost de-a lungul timpului cel mai bun , cel mai vivace avocat al lui Putin { avand in vedere interesele economice ale Germaniei ….DOAR ALE GERMANIEI } iar asta a facut ca UE sa nu raspunda prompt la ingerinta Rusiei in Ucraina . „. Am retinut acel „DOAR ALE GERMANIEI”. Intr-un fel este normal sa-si vada de interesele tarii sale, doar pentru asta au votat-o oamenii. Numai ca UE trebuie sa asigure un cadru de dezvoltare adecvat pentru toate tarile membre. Este exact ceea ce aratam si eu: pericolul exclusivismului, nationalismului, etatismului si protectionismului – adica exact ceea ce este opus liberalismului. Tarile membre ar trebui sa fie egale in drepturi si obligatii, iar aceste drepturi si obligatii nu ar trebui sa avantajeze cu precadere doar unele tari. Spre exemplu, sa se ajunga ca Germania sa troneze in Europa ca un Papa si sa fie peste tot ce inseamna UE; adica sa fie in UE, dar peste UE. In acest caz exista riscul de a aparea, inevitabil as zice, o altfel de Inchizitie, care sa fie un instrument al dominatiei Germaniei in Europa, infailibilitatea Germaniei etc. S-ar ajunge ca tu sa-i demonstrezi cu argumente logice solide ca 2+2=4 si Inaltii Prelati de la Berlin sa-ti spuna ca gresesti, ca, de fapt, nu 4 e rezultatul, ci 5 nori pe cer! 🙂 De aceea Europa ar trebui sa fie mai liberala, mai democrata. Fiecare stat ar trebui sa-si vada de interesele lui intr-un cadru care sa permita dezvoltarea armonioasa a tuturor statelor membre.

      O destramare a UE ar fi cea mai mare catastrofa geopolitica a inceputului de secol. Destramarea URSS ar fi nimic pe langa ce ar insemna destramarea UE! N-ar fi bine! Cred ca ar putea urma si o criza economica de proportii colosale – Germania nu ar castiga nimic din asta! Interesant este ca partide precum Frontul National sau UKIP nu-si pun problema urmatoarea: dar daca iesind din UE treburile, la noi in tara, vor merge mai prost? Spre exemplu Marine Le Pen nu demonstreaza ca daca Franta iese din UE, treburile in Franta vor merge mai bine. Una e sa afirmi un lucru, altceva este sa demonstrezi. Ma gandeam la ce spunea Nigel Farage:

      „“Îmi place Europa. Este un spaţiu superb. Sunt căsătorit cu o germană. Am muncit pentru societăţi europene. Îmi place cultura europeană. Dar urăsc steagul. Urăsc imnul. Urăsc instituţiile”, a spus el.” (sursa aici )

      Dar asta nu-i un motiv pentru ca sa iesi din UE. In definitiv, lucrurile se pot imbunatatii. Nimeni nu a spus ca UE, asa cum este aceasta acum, reprezinta perfectiunea. In schimb afirmatia:

      „În opinia sa, Uniunea Europeană politică „este poarta larg deschisă pentru aproape o jumătate de miliard de indivizi” pregătiţi să dea năvală – cu bulgarii şi românii în frunte – pe piaţa britanică a muncii.” (aceeasi sursa ca mai sus)

      mi se pare absurda!!

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 28, 2014 | Răspunde

  6. Mon cher …mi-ai explicat ca unui copil de only seven old year’s si-ti multumesc pentru asta . De fapt chiar aceasta-i ” varsta ” pe care o am…de cand am invatat sa ma ” joc ” cu NET-ul 😉 .Explicatia dumitale este infinit mai completa decat ceea ce reusesc eu sa-nteleg din c e scriu aia d e la Die Wellt sau Le Soire ….inca o data multumiri ! Retzin insa ca foarte adevarata logica matematica { noua logica matematica } a noilor Papi d e la Berlin 2+2=…..5 . Asta spune si mai ales explica totul . Am urmarit foarte atent discursul madamm-ei Marine Le Pen ….foarte putine schimbari intre discursul ei si cele ale tatalui ei . Vesnica pedalare pe nationalism al francezilor si nu doar a politicienilor francezi ci si a francezilor obisnuiti . La astia chiar nu cred ca poate fi vorba despre o manipulare din partea cuiva . Francezii au fost mai nationalisti decat multe popoare europene …chiar si decat supusii MS Elizabeth a II -a ! Poate unde criza economica a scos la iveala multe dintre tarele ascunse ale politicilor duse de-a lungul vremii de catre politicienii d e stanga d e la Elysee … Lui Hollande i s e cere imperativ d e catre madamme Le Pen demisia si nu cred ca Srcoszy va fi alesul …chiar daca multe dintre masurile luate sub guvernarea sa se aseamana al dracului d e mult cu cele propuse de Frontul National ….mai putin ramanerea Frantei in UE . Una peste alta constat ca in cadrul Uniunii Europene se produce un cutremur d e magnitudine mare iar cei ce ar cam trebui sa ia masuri pentru contracararea efectelor ….nu se intereseaza daca nu cumva vine si un tsunami . Pe Nigel Farage …chiar al pot intelege ….celebrul conservatorism britanic la care s e adauga mitocania fanului de pe arenele d e fotbal . Nu-i pot intelege insa pe portughezii lui Barroso ce din cate am auzit doresc reintoarcerea grabnica la vechiul escudo .Nu-i pot intelege pe greci c e doresc d e asemenea reintoarcerea la …vechea drahma . Italienii care doresc reintoarcerea la vechea lor lira { uno gellato costa inainte d e adoptarea monedei comunitare ….10.000 d e lire italiene } ma baga in ceatza , chiar daca-i pot intelege pe germanii ce solicita reintoarcerea la marca . Oare politica dusa de Parlamentul European ….face sa creasca dorinta maselor , a maselor d e cetateni ce voteaza si contribuie cu gologanii lor la fondurile acestei uniuni ,dorinta imperativa pentru revenirea la identitatea nationala pe care-o da moneda nationala ? O moneda puternica …inseamna si o natiune puternica ? Am mai observat ca in majoritatea tarilor ce compun Uniunea Europeana ….exista doar dreapta , extrema dreapta ….extrema stanga , oare d e catre cine-o fi reprezentata ? Oare comunismul sa fie chiar o utopie ? Oare doctrina comunista aplicata oamenilor de catre alti oameni , sa fie chiar o utopie ? Parca ti-am mai povestit , in urma cu cativa ani am fost in Germania , iar acolo am nimerit la o intrunire a neonazistilor . In afara faptului ca ridicau in slavi memoria fuhrerului …sti ca acei neonazisti vorbeau foarte lejer despre comunism , considerandu-l drept o alternativa la liberalismul european ? Si comunismul are in ideologia sa eliminarea ” barierelor ” , a granitzelor ce separa oamenii ,adica cam ce exista azi in UE , aplicat d e catre niste ….” populari ” europeni ajutati de catre ” socialisti ” . La socialisti ,am pus ghilimele deoarece socialismul propovaduit d e catre acestia ,n-are nici o legatura cu ce am invatat eu despre …socialism . Fireste nici macar comunismul incipient pe care l-am trait …n-avea nici o legatura cu doctrina comunista despre care invatam la ” scoala ” 😉 .

    Comentariu de Marian | mai 28, 2014 | Răspunde

    • @Marian
      In legatura cu problema monetara ti-as sugera sa citesti cu atentie un interviu luat de catre bloggerul conservator John Hawkins lui Milton Friedman in 2003 (v. aici si aici ), la care, de altfel, eu am mai facut referire pe blog! Iata ce spunea Friedman in legatura cu Uniunea Monetara Europeana:

      „So we’ll have a really nice, natural experiment just as before the Soviet Union dissolved, we had a natural experiment comparing socialism and capitalism. […]

      What’s going to make the difference is the productivity of the different countries. But personally, as I say, I believe the Euroland is going to run into big difficulties. That’s because the different countries have different languages, limited mobility among them, and they’re effected differently by external events.

      Right now for example, Ireland and Spain are doing very well, but on the other hand Germany and France are doing very poorly. The question is; “Is the same monetary policy appropriate for all of them?” Germany and France on one hand and Ireland and Spain on the other: it’s very dubious that it is. That’s why you’re having increasing difficulties within the Euroland group. As you probably know Sweden, which had not joined the European Monetary Union, voted down doing so and will keep its own currency.”

      adica, incerc sa traduc:

      „Deci avem un experiment intr-adevar dragut, natural chiar dupa dizolvarea Uniunii Sovietice, avem un experiment natural comparand socialismul si capitalismul. […]

      Ceea ce face diferenta este productivitatea diferitelor tari. Dar, ca parere personala, as spune ca eu cred ca Euroland (Zona Euro) va intra in mari dificultati. Aceasta pentru ca diferite tari au limbi diferite, o mobilitate redusa intre ele, si sunt afectate diferit de evenimente externe.

      Chiar acum (la nivelul lui 2003, n.m) spre exemplu, Irlanda si Spania o duc bine, dar pe de alta parte Germania si Franta o duc foarte prost (slab). Intrebarea este: „E aceeasi politica monetara potrivita pentru toate aceste tari?”, Germania si Franta pe de o parte si Irlanda si Spania pe de alta parte: este foarte dubios (nesigur) ca ar fi asa. De aceea vor creste dificultatile in Euroland. Dupa cum probabil stiti, Suedia, care nu s-a alaturat Uniunii Monetare Europene, votand impotriva, facand asa isi va pastra propria sa moneda”

      Si mai este o chestiune interesanta, intrebat in legatura cu ceea ce a propus Howard Dean, si anume: „“that he would demand that other countries adopt the exact same labor, environmental, health, and safety standards as the United States” if they wanted trade agreements with us” – „sa cerem ca si alte tari sa adopte exact aceleasi standarde privind munca, mediul, sanatate si siguranta ca si Statele Unite” daca vor sa faca acorduri comerciale cu noi”. Si raspunsul a fost:

      „Milton Friedman: I think it would cause immense damage, not to the US economy, but to other economies around the world — much more to the others than to us.

      John Hawkins: Really? So you don’t really think it would hurt the US economy that much?

      Milton Friedman: It would hurt the US economy, but it would be disastrous for the countries that are smaller than we are. World trade depends on differences among countries, not similarities. Different countries are in different stages of development. It is appropriate for them to have different patterns, different policies for ecology, labor standards, and so forth.

      From my point of view, we in the United States have gone overboard in respect to the extent of regulation and detailed control of labor standards, industry, and the like. It’s bad for us, but fortunately we had two hundred years of relatively free development to provide a strong basis to sustain the cost. But to impose this on other countries that are not at that stage would be a disgraceful thing to do.

      John Hawkins: Because it would keep them from ever getting to the point we’re at?

      Milton Friedman: That’s right.”

      Incerc sa traduc:

      „Milton Friedman: Cred ca ar cauza pagube imense, nu Statelor Unite, dar celorlalte economii din lume – mai mult lor decat noua.

      John Hawkins: Serios? Deci nu credeti ca ar vatama atat de mult economia Statelor Unite?

      Milton Friedman: Ar vatama economia Statelor Unite, dar ar fi dezastruos pentru tarile care sunt mai mici decat noi. Comertul mondial depinde de diferentele dintre tari, nu de similaritatile dintre ele (memorabil!! n.m). Diferitele tari sunt in stadii diferite de dezvoltare. Este potrivit pentru ele sa aiba modele diferite, politici diferite pentru ecologie, standarde privind munca s.a.m.d

      Din punctul meu de vedere, noi, Statele Unite, am mers peste hotare conform regulamentelor extinse si controlului detaliat al standardelor privind munca, industria si altele asemanatoare. E rau pentru noi, dar din fericire noi avem doua sute de ani de dezvoltare relativ libera (observa ca nu spune dezvoltare libera, ci relativ libera, n.m) pentru a furniza o baza puternica de sustinere a costului. Dar a impune aceasta altor tari care nu sunt pe acelasi stagiu cu noi ar fi un lucru scandalos.

      John Hawkins: Pentru ca le va retine intotdeauna (mereu) de a atinge acelasi punct la care suntem noi?

      Milton Friedman: Asa este.”

      Eu cred ca e de reflectat la ceea ce a spus! Pe de alta parte sa retinem ca dificultatile din Zona Euro erau anticipate inca din 2003!! Observa ca Friedman vorbeste de un experiment… Insa exista solutii, cred eu, pentru depasirea acestui moment dificil… Si in UE sunt tari care se afla in diferite stadii de dezvoltare, de aceea este foarte dificil de gasit politici, standarde comune… E de reflectat la ceea ce a spus…

      In legatura cu ultima parte a comentariului tau, iti voi spune parerea mea…
      Sa ne imaginam un fluviu care se deschide la un moment dat intr-o delta cu doua brate. Mie mi se pare ca la fel stau lucrurile cu fascismul (si forma sa ultraradicala si rasista – nazismul) si comunismul. Sunt ca doua brate ale aceluiasi fluviu. Gandeste-te cum comunistii, la inceputul comunismului in Romania, le-au permis fostilor legionari sa intre in partid… (corecteaza-ma daca gresesc…). Poate voi soca pe multi, dar impresia mea este ca, de pilda, Miscarea Legionara si Comunismul sunt inrudite, mai exact provin din acelasi fluviu, cum i-am zis eu. Acelasi fluviu le-a generat pe amandoua, dar pe cai diferite….

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 28, 2014 | Răspunde

      • ” Camarade , nu fi trist , / Garda merge inainte prin….Partidul Comunist 😉 ! Pana s-a aflat c-a fost sefa d e cuib maica-mea , a fost multa vreme { adica pana prin ’63 } secretar PCR 😉 ! Marele fluviu care-si uneste apele ….parca era si titlul unei piese d e teatru , nu-mi aduc bine aminte cine era autorul ….din pacate !

        Comentariu de Marian | mai 29, 2014

    • Tocmai ca si in Europa nu toate tarile sunt la acelasi stadiu de dezvoltare, politicile UE trebuie sa dea dovada de flexibilitate inclusiv in aplicare. Rigiditatea cauzeaza probleme si agraveaza problemele care deja exista. Pe de alta parte nu intotdeauna o moneda puternica ajuta. Ideea lui Paul Krugman – cea cu o inflatie puternica, dar nu brusca, adica fara socuri, in centru, pentru ca si tarile de la periferie sa iasa din blocaj cred ca e demna de luat in seama si a fost luata in seama inclusiv la FMI, din cate stiu eu. Atata vreme cat fluxurile de capital nu mai vin din centru spre periferie, tarile de la periferie sunt in situatia de a nu putea sa-si creasca productivitatea si sa se dezvolte. Iar in ceea ce priveste Romania si intreg Estul, investitorii au inceput sa aiba o aversiune, scarba de a investi aici. Eu cred ca astfel de lucruri se pot regla daca exista bunavointa si ratiune, dar mai ales bunavointa caci eu cred ca suntem, totusi, rationali. In orice caz, austeritatea s-a dovedit o politica gresita, care a condus in plan social la nemultumiri grave si in plan politic la situatia actuala, cu tot felul de partide extremiste. De aceea austeritatea e de condamnat!! De aceea ar trebui alt gen de politici si abordari.

      Comunismul, care a facut de-a lungul Istoriei recente atatea victime, ca si nazismul, nu poate fi o solutie. Au murit milioane de oameni, au murit inclusiv oameni de foame sub comunism, s-au inregistrat cazuri de canibalism in Uniunea Sovietica? Poate fi comunismul o solutie? Eu cred ca nu! Evident ca nici fascismul sau nazismul nu sunt o solutie, ca si nicio alta forma de extremism.

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 29, 2014 | Răspunde

  7. Da , ai dreptate , chiar citeam ieri in „La Republica ” un articol in care era citata Viviane Reiding ce spunea ca ” intr-adevar UE ar fi trebuit sa aiba politici economice mai flexibile ” . Au murit oameni in Uniunea Sovietica pe timpul comunismului ? NU SUFICIENTI , onorabile ,NU SUFICIENTI dupa umila mea parere !!! fascismulca si nazismul …au facut infrastructura Italiei si respectiv a Germaniei ceea ce exista si azi si este inca indestructibila .La randu-le comunistii au facut la fel . Fireste ca nici macar eu nu cred ca ideologia comunista ar putea fi o solutie la problemele omenirii . De fapt ar putea fi o solutie insa …in Rai , avandu-l pe Dumnezeu drept conducator suprem 😉 !

    Comentariu de Marian | mai 29, 2014 | Răspunde

    • Nu cred ca e vorba ca nu au murit suficienti oameni… Nu cred ca asta era ideea: sa opui ceva la inmultirea populatiei, mergand pe ideea lui Thomas Malthus si ajungand la ceea ce in literatura de specialitate poarta numele de Catastrofa Malthusiana. Interesant un lucru: am intalnit mai multi romani, chiar si dintre cei fara o mare pregatire, care gandesc in acesti termeni malthusieni, ca sa zic asa. Sigur, poate mai putini cunosc faptul ca Malthus l-a influentat pe Keynes in elaborarea celebrei sale teorii asupra cererii globale. Dar eu cred ca lucrurile au stat altfel. Nu asta s-a urmarit, nu asta s-a avut neaparat in vedere. Ci un experiment, daca imi este ingaduit sa ma exprim astfel: crearea unei lumi simple, bipolare.

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 30, 2014 | Răspunde

    • @Marian
      DE citit ce spune Vladimir Tismaneanu pe blog:

      Lecție despre fascism

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 31, 2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: