Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Punctul din Centrul Cercului

O grea problema de Geometrie: societatea romaneasca la ora actuala.

Adevarul

Cât de fericit e Preanefericitul Daniel

de Ramona Ursu

„Pe tovarăşul Dan Ilie Ciobotea, cunoscut printre muritori ca Patriarhul Daniel, mi-l amintesc încă din vremurile în care era la Iaşi, până prin 2007. Era tot un fericit, ce-i drept, ceva mai mic decât acum, Mitropolit al Moldovei.

Dar nu mi-l amintesc ca pe fericitul care să fi coborât vreodată în mijlocul ăstora ca mine sau ca tine, pământenii care ne zbatem între o suferinţă şi o altă suferinţă, între grija zilei de azi şi felia de pâine de mâine. Nici ca pe omul mai bun, mai înţelept, care să ne-ntoarcă spre Dumnezeu, atunci când ne mai pierdem între credinţă şi necredinţă. Nici măcar ca pe-un fericit care să ne zâmbească cu tot chipul, care să ne umple sufletul cu speranţă, cu bine, atunci când ne vorbeşte.

Nu, pe tovarăşul Dan Ilie Ciobotea, şcolit şi plimbat numai prin Franţa, Germania şi Elveţia, în anii aceia în care nimeni nu ieşea şi nu se întorcea liniştit în ţară fără să dea cu subsemnatul la Securitate, mi-l amintesc pentru figura lui acră. Pentru faţa aceea, păstrată şi acum, lipsită de orice fericire, de har divin. Mi-l amintesc pentru puţinele momente în care cobora printre pământeni, la mari Sărbători, vorbind, ca şi acum, dintr-o Scriptură sugrumată în limba de lemn. Mi-l amintesc ca pe cel care a transformat Sfânta Parascheva într-un ritual păgân de muls milioane de la proştii care încă mai cred că îşi pot cumpăra cu galbeni iubirea lui Dumnezeu.

Mi-l amintesc ca pe cel mai baron dintre baronii Moldovei. Cel care spăla cadavrele fostului turnător la Securitate, primarul pesedist „Mihai“ Gheorghe Nichita, şi ale acoliţilor lui, slugi de partid sau afacerişti împopoţonaţi în straie de mari capitalişti de către alţi foşti securişti. Mi-l amintesc ca pe cel care înşira cu mâna lui preanesfinţită nişte texte de manipulat mulţimea şi de îngenuncheat şi sfidat judecători, în fiţuica „Lumina“, ziarul ctitorit de tovarăşul Ciobotea. Tot pentru a-i proteja pe oamenii lui de încredere, primarul Nichita&Co.

Pe tovarăşul Dan Ilie Ciobotea mi-l amintesc ca pe dumnezeul la care nu ajungea nimeni. Nimeni, mai puţin marii şmecheri şi puşcăriaşi de partid, ca Fenechiu, primari, vici şi alţi slugoi aflaţi în funcţii-cheie în administraţie sau milionari care cotizau puternic în conturi nesfinţite. Ei erau invitaţii nelipsiţi de la toate cinele de taină găzduite personal de Dan Ilie Ciobotea, în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi.

Observ că tovarăşul nu s-a lepădat nici acum de apucăturile necurate care-l caracterizau în vremurile în care era în Moldova. Doar că a înlocuit primarii cu miniştrii. Zilele trecute, Dan Ilie Ciobotea s-a întâlnit într-o „vizită particulară de binecuvântare“ cu toată floarea politicii româneşti şi nu numai. Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Daniel Constantin şi Mugur Isărescu. Motivul: domnii nu au fost în Bucureşti, de Paşte, şi cică era musai să primească, aşa cum zice nu ştiu ce tradiţie, binecuvântarea.

Cum nu vom afla, probabil, niciodată ce a discutat Preanefericitul cu primii oameni în stat, pot doar să cred că vizita a fost, de fapt, un soi de binecuvântare negociată pe propagandă de partid în biserici, pe zeci de milioane pentru catedrale, pe sute şi sute de mii de hectare de pământ. Pentru că, altfel, nu-mi explic de ce o vizită de binecuvântare trebuie să fie şi „particulară“, atunci când vine vorba despre oameni politici şi puternici în stat.

P.S. 1: Cel mai credincios dintre credincioşii ţărişoarei nu şi-a găsit timp, de la Paşte încoace, să se aplece şi spre aceia dintre noi care şi-au îngropat Învierea şi casele în ape. Pentru sărmanii loviţi de puhoaie, tovarăşul Dan Ilie Ciobotea n-a avut nicio binecuvântare „particulară“, aşa cum ar fi fost creştineşte.

P.S. 2: Înţeleg că Arhiepiscopia Alexandriei şi Teleormanului le-a dat vreo 300 de pachete cu mâncare sinistraţilor şi că încă lucrează la o strategie de strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe sărmani să-şi facă un adăpost. În acelaşi timp, o ultimă postare pe site-ul Patriarhiei, patriarhia.ro, face referire la o colectă lansată de BOR pentru creştinii din Siria. Oare Teleormanul, tovarăşul Ciobotea, n-ar fi fost mai aproape?”

Inventar

de Andrei Plesu

„1. Avem un preşedinte care reuşeşte să piardă exact cu însuşirile care l-au făcut să cîştige: autenticitate, adresare frustă (plăcută electoratului autohton), stil bătăios, ”băiat de băiat”, replică promptă şi sîngeroasă. E mereu în conflict cu propriul său rol.

Nu are (şi nu preţuieşte) calitatea distincţiei comportamentale, a nobleţii (pacificatoare. iertătoare, suverane), a reprezentativităţii echidistante. Îi plac conflictul, epitetul gros, ricanarea victorioasă, efectul isterizant al „capului în gură” („Le-arăt eu lor pe un`se ouă găina!”). S-ar zice că acest portret, luat în sine, are hazul lui. Numai că plasat acolo unde este, în vîrful piramidei naţionale, e cu totul inadecvat.

Calităţile preşedintelui, pe care nici adversarii nu i le pot contesta (discurs persuasiv, talent politic, vervă competitivă, corect amplasament geopolitic) ar fi trebuit, în mod normal, să producă, după zece ani de mandat, un bilanţ mult mai consistent. În fapt, incapacitatea lui de a asuma „fişa postului”, abuzul de temperament, lejeritatea limbajului, deficitul de înălţime a atitudinii au sfîrşit prin a aduce la rampa vieţii noastre politice stilul vrajbei, al îmbrîncelii de stadion, al cuvintelor mînioase şi ofensatoare. Un preşedinte nu sare, în timpul unei conferinţe de presă, la beregata unui jurnalist, doar pentru că lucrează la un trust de presă antipatic. Un preşedinte nu ameninţă lumea, şi cu atît mai puţin un parlamentar, într-o manieră poliţienească. Dar asta e: avem, la vîrf, pe cineva care face nefăcute şi, mai ales, se amuză să facă nefăcute.

După plecarea lui, perspectivele sunt tulburi. Şi poate fi judecat, chiar de cei care i-au ţinut partea, pentru ce lasă în urmă: o atmosferă de incertitudine, de suspensie a oricărei alternative viabile, de marasm. Condamnarea comunismului, făcută fără convingere, a rămas o simplă piruetă retorică. Corupţia e luată în vizor, dar „nu se predă”. Opoziţia e fărîmiţată, oamenii nu o duc substanţial mai bine, spectacolul public e lamentabil. Singura achiziţie reală e o anumită autonomie a justiţiei, pe care, totuşi, nu o resimţim ca stabilizată. Dezagreabilă este şi siguranţa de sine pe care şeful statului o afişează cu o nonşalanţă aproape candidă. Cu el, Titanicul nu s-ar fi scufundat, funcţia de premier i s-ar potrivi de minune, e mereu îndreptăţit şi eficient. Nici Churchill, nici De Gaulle nu au avut despre ei înşişi o opinie atît de ofensiv euforică.

2. Avem un prim-ministru care, zi de zi, confirmă suspiciunea de totală inapetenţă managerială pe care unii au avut-o încă de la numirea sa în funcţie. Un monument de superficialitate, imaturitate, derapaj egolatru. Grimasa de „bună-dispoziţie” pe care o afişează în orice împrejurare (un zîmbet pre-puber, dublat de glumiţe ţanţoşe) nu e strategia conducătorului care vrea să dea o dimensiune tonică ambianţei naţionale marcate de nelinişti şi greutăţi, ci suficienţa şefului încîntat de sine, năucit de puterea care i-a căzut, spectaculos, în braţe şi de servilismul subalternilor. Nimic nu e mai ridicol decît încăpăţînarea insului de a practica umorul, cînd umorul de care dispune e sub-mediocru.

Încet-încet, ar putea încropi şi cîteva idei cît de cît serioase, dincolo de hîrjoana – deja obosită – cu ”regimul Băsescu”.

În manifestările lui polemice, primul nostru ministru nu poate depăşi nivelul „Ba p`a mă-tii!”, în deplasările lui „pe teren” pare un actor de categoria B prost distribuit, în declaraţiile sale publice cultivă schimbarea de picior cu o naturaleţe de contorsionist, în acţiunea sa guvernamentală e arbitrar, iresponsabil, manevrat strict de agenda sa electorală. Un caz de şcoală, s-ar zice: o ilustrare tipică a micului delir de care poate fi cuprins un sublocotenent dacă, din întîmplare, se trezeşte pe post de general. Nu zic, omul e încă tînăr, are încă „spaţiu de creştere”. Dar cu condiţia să fie adus rapid cu picioarele pe pămînt. Este exclus ca veteranii partidului său să nu realizeze indigenţa sa funcţională. L-ar putea ajuta luîndu-i din mînă jucărica guvernamentală pînă n-o strică de tot şi oferindu-i, astfel, o „haltă de ajustare”. Încet-încet, ar putea încropi şi cîteva idei cît de cît serioase, dincolo de hîrjoana – deja obosită – cu ”regimul Băsescu”.

3. Avem o opoziţie lovită grav de impopularitate. Preşedintele Partidului Liberal se comportă ca şi cum s-ar fi născut ieri. S-a trezit, carevasăzică, din „somnul lui dogmatic” şi acum lucrează asiduu la recalibrarea imaginii proprii. Nu mai ţine minte care a fost, în ultimii doi-trei ani, dispoziţia trupelor pe cîmpul de luptă şi acum încearcă să se repoziţioneze, dansînd, fragil, între fronturi.

Ceilalţi opozanţi se sfîşie mai curînd între ei şi fac eforturi stingheritoare să scoată din eşec ce se mai poate scoate în beneficiu propriu: un scaun de europarlamentar, un pic de „liderşip” măcar pe undeva, prin provincie, sau vreo afacere „sigură”. Mai toţi au oroare de intelectualii „infiltraţi” în pepiniera lor de cadre. Oamenii care vorbesc articulat, ştiu carte şi au şi ceva experienţă politică sunt ţinuţi la margine: avem nevoie de băieţi cu cîrlig la popor, băieţi de gaşcă, fără fasoane, fără ştaif. Sau ne ocupăm de „noi şi-ai noştri”: împingem în faţă cîte un amic, cîte un „susţinător”, cîte un veteran inamovibil, cîte un specialist în conformismul de partid şi de şpriţuri.

Ţara e un simplu decor, un ornament retoric, un vag sunet de fond. Altele au politicienii noştri în sufletul lor…

4. Bătălia politică se reduce, în fond, la o pugilistică rudimentară, demagogică, pe ringul campionatului dintre premier şi preşedinte. Nu mai contează, în fond, cînd are dreptate unul, cînd celălalt. Important e că au ajuns să fie un cuplu, că fiecare se mişcă în funcţie, sau prin reacţie la celălalt. Ţara e un simplu decor, un ornament retoric, un vag sunet de fond. Altele au politicienii noştri în sufletul lor…

Inventarul de mai sus e cît se poate de sumar. Ar merita să trecem şi la cîteva „roluri secundare”, sau la unele detalii semnificative: primari, liste pentru europarlamentare, performanţe ministeriale specifice (de exemplu rigoarea „luterană” a Ministerului Culturii care ia măsuri urgente împotriva sînilor prea mari ai unei statui din Craiova). Viaţa palpită în mult încercata noastră patrie! Suntem pe mîini bune! Ne vom pune tichii roşii pe cap şi vom învinge!”

Cei care iubesc aceasta nobila Stiinta, Geometria, stiu ca, de pilda, Unghiul Drept nu se poate da, nu apare in orice conditii. Spre exemplu, Triunghiul trebuie sa fie inscris intr-un Semicerc pentru a putea avea un Unghi Drept. De observat cele doua articole: nu definesc ele, oare, un Loc Geometric comun amandurora, ca sa zic asa?

Crin Antonescu e „un om bun”

HotNews

Antonescu: Am spus ca Ponta o sa-l regrete pe Basescu pentru ca nu fac pact cu banditii

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, la Deva, ca atunci cand a afirmat ca Victor Ponta il va regreta pe Traian Basescu a spus acest lucru deoarece nu va intra in „cardasie” si nu face pact de coabitare cu banditii, iar „dreptate pana la capat” inseamna ca cei care fura merg la puscarie, transmite Mediafax.

„Daca am spus ieri la Ploiesti ca o sa-l regrete pe Basescu, ei au rastalmacit azi spunand ca am sa fiu mai rau decat Basescu. Doamne fereste, eu sunt un om bun. Dar el (Ponta, n.r.) o sa-l regrete pe Basescu, pentru ca eu nu fac cardasie si pact de coabitare cu banditii. De asta o sa-l regrete. Pentru ca eu atunci cand am vorbit cot la cot cu Victor Ponta, cot la cot cu voi, cot la cot cu toti colegii nostri galbeni si rosii din toata tara despre „dreptate pana la capat”, eu nu am inteles ca se odihnesc un pic aia portocolii si ne iau la jefuit aia rosii. Eu am inteles ca nu se mai fura. Eu am inteles ca cine fura merge la puscarie, asa inteleg „dreptate pana la capat”. Nu am inteles ca isi impart in jumatate tara si continua ce ne-a aratat PSD din 2000 pana in 2004, ce a dus pe noi culmi Basescu si regimul sau asa-zis reformator„, a declarat Antonescu, la Delegatia Permanenta a PNL Hunedoara.

El a admis ca PNL la guvernare nu a reusit sa realizeze tot ce a promis sau si-a propus, dar a reusit sa mentina cota unica la 16%.

„Daca acest guvern nu cade, in 2015 vom avea cota progresiva. Se vorbeste deja, unii dintre ei vorbesc deja despre ea. Daca nu ar fi fost PNL la guvernare, toate porturile Romaniei, inclusiv portul Constanta, ar fi fost acuma si ele in domeniul privat al lui Mazare”, a mai spus liderul PNL.

Antonescu a mai sustinut ca in situatia in care PNL nu ar fi fost la guvernare proiectul Rosia Montana ar fi fost promovat, alaturi de Legea amnistiei.

PNL a preferat sa paraseasca guvernarea decat sa minta si sa-i tradeze pe romani, pentru ca imi este mai teama de razbunarea oamenilor inselati, si-mi este mai rusine sa insel niste oameni care mi-au dat votul, decat imi e teama de propaganda lui Ponta si a lui Voiculescu„, a mai afirmat presedintele PNL.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, duminica, de la Ploiesti, premierului Victor Ponta mesajul: „Ai sa-l regreti pe Basescu”, explicand ca, daca el va ajunge presedintele tarii, nu va face pacturi de coabitare, iar Ponta nu va mai face parte din guvern.

Liderul PSD Victor Ponta a afirmat ca presedintele PNL, Crin Antonescu, se insala atunci cand ii transmite ca il va regreta pe Traian Basescu daca liberalul va ajunge seful statului, Ponta spunand ca nu il va regreta niciodata pe actualul presedinte, iar Antonescu nici nu va ajunge la Cotroceni. ”

REFERINTE

Crin Antonescu, mesaj pentru Victor Ponta: Ai sa-l regreti pe Basescu. Daca eu ajung presedinte, nu fac pact de coabitare
Victor Ponta, reactie la Crin Antonescu: Se insala, nu il voi regreta niciodata pe Basescu. El nici nu va ajunge la Cotroceni

(subl. mea)

Si asta o spune cel care a stat in alianta – USL – cu „banditii aia rosii” din februarie 2011 pana in februarie 2014… Nu a facut „cardasie si pact de coabitare cu banditii”, a stat in alianta cu ei timp de vreo 3 ani de zile… De observat ca pentru Crin Antonescu „banditul” nu e Basescu, impotriva caruia a luptat, nu-i asa, si a si sustinut, alaturi de „banditii aia rosii” demiterea lui la referendum. Nici vorba! Pentru liderul liberal, Basescu inseamna „regimul sau asa-zis reformator”. Fostii sai aliati, alaturi de care a luptat contra lui Basescu, sunt acum „aceste puslamale rosii„…

Gandindu-ma la societatea romaneasca de azi, cred ca s-ar putea scrie un eseu voluminos nu despre omul adevarat, ci despre omul neadevarat.

Apropo de „banditii aia rosii” si „nu am inteles ca isi impart in jumatate tara si continua ce ne-a aratat PSD din 2000 pana in 2004, ce a dus pe noi culmi Basescu si regimul sau asa-zis reformator”, interesant este ce scrie chiar „banditul principal” din perioada amintita de liderul liberal, Dl. Nastase, in recenta postare de pe blog:

„Ascultând-o, luni, pe reprezentanta DNA care cerea un an de închisoare în plus, m-am gândit că, după 24 de ani de muncă în slujba statului, din conținutul legăturii de cetățenie, mai rămâne pentru mine doar obligația de a plăti contribuțiile financiare (art.56 din capitolul referitor la “îndatoririle fundamentale”).”

Altii se intreaba de ce ne tot omoram conducatorii, de ce se intampla astfel de lucruri… Dar cine sa faca dreptatea, astfel de oameni? Cum sa ti se recunoasca meritele „dupa 24 de ani de munca in slujba statului” intr-o astfel de societate? Apropo, se poate vorbi de meritocratie la noi? Iar faptul ca „avem un preşedinte care reuşeşte să piardă exact cu însuşirile care l-au făcut să cîştige” demonstreaza acelasi lucru. Care sunt valorile pe care este constituita societatea noastra? Spre exemplu este societatea noastra bazata pe „Libertate, Egalitate, Fraternitate”? Se poate vorbi la noi de Armonie in societate? Sau este ca o orchestra, ca sa folosesc o idee a lui Dostoievki, in care toate instrumentele canta fals? Poate ca problema de baza a societatii noastre este urmatoarea: „Doamne fereste, eu sunt un om bun„, care aduce foarte bine cu ceea ce remarca Dl. Plesu: „Nici Churchill, nici De Gaulle nu au avut despre ei înşişi o opinie atît de ofensiv euforică”. N-ai auzi pe unul sa spuna: „Sunt un om rau„. Toti au devenit „sacerdoti ai stiintei”, cum ar fi spus Cehov… Ponta, Basescu, Antonescu – cei trei „magnifici” (cu ghilimelele de rigoare, fireste!).  Numai „magnifici” in tara asta, numai „oameni minunati”, „cei mai buni dintre cei buni”, n-asa? Auziti aicea:

PS 2. Vreau să vă aduc aminte cum s-a procedat în alte țări atunci când au existat acuzații legate de finanțarea campaniilor electorale – cazurile Kohl, Chirac, dar mai ales Alain Juppé – condamnat la 1 an închisoare cu suspendare și care a putut candida imediat (după ce a ținut câteva luni cursuri în Canada) la postul de primar de Bordeaux iar în toamnă ar putea ajunge președinte al UMP.”

Dar la noi e aceeasi societate, ca aceea de acolo? Din pacate, la noi e o societate asa cum o descrie Ramona Ursu si Andrei Plesu…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 1, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii