Happy birthday dear mister dictator!

Va mai amintiti de Bobby Fischer? Celebrul, marele jucator de sah american, genialul Bobby!! In 1992 s-a desfasurat in Iugoslavia un meci de sah intre Bobby Fischer si Boris Spassky, revansa meciului pentru titlul mondial desfasurat in 1972 la Reykjavík, in Islanda. Wikipedia a facut o extraordinara prezentare a celor doua meciuri celebre, cu partidele jucate – aici meciul din 1992 si aici cel din 1972.

Bobby Fischer

In 1992 Iugoslavia era sub embargoul impus de Natiunile Unite, iar Bobby a incalcat cu buna stiinta embargoul (va amintiti, cred, cand a scuipat pe actul acela de la ONU), expunandu-se Justitiei din SUA si, desigur, pedepsei legale. Trebuie spus ca acel embargou sanctiona si evenimentele sportive si ne amintim de echipa de baschet a Iugoslaviei careia i-a fost refuzata participarea la evenimentele sportive internationale timp de trei ani (1992-1995).

Dupa acel meci din 1992 Fischer nu numai ca nu s-a mai putut intoarce in SUA, dar a fost haituit de sistemul legal american pana spre sfarsitul vietii, trebuind sa se mute dintr-o tara in alta. Interesant este ca americanii nu l-au iertat usor pe omul care a dus pe mari culmi faima US in lume, reusind sa se impuna ca un mare jucator, dupa razboi, si sa castige titlul de campion mondial in sah, unde hegemonia era detinuta de sahistii sovietici. Iata ce ne arata Wikipedia:

„Serbian grandmaster Ljubomir Ljubojević called Fischer, „A man without frontiers. He didn’t divide the East and the West, he brought them together in their admiration of him.”^[437]„

Incerc sa traduc:

Bobby Fischer

„Marele maestru sarb Ljubomir Ljubojevic il numea pe Fischer: „Un om fara frontiere. El nu a divizat Estul si Vestul, ci le-a adus impreuna in admiratia pe care o au fata de el””

Si acum sa venim in zilele noastre…

Gandul

Dennis Rodman i-a cântat „La mulţi ani” liderului de la Phenian

Kim Jong Un si Dennis Rodman

Se arata ca:

„Fostul baschetbalist american Dennis Rodman i-a cântat „La mulţi ani” liderului nord-coreean Kim Jong-un, la Phenian, miercuri, după care a jucat într-un meci demonstrativ pentru a celebra evenimentul, relatează AFP.

Fostul mare baschetbalist american, cunoscut pentru excentricităţile sale, i-a adus un omagiu tânărului lider nord-coreean, cântându-i „La mulţi ani” în faţa a câtorva mii de spectatori, după care a jucat într-un meci de baschet demonstrativ, potrivit unei înregistrări video postate pe Internet.

Kim Jong-un, care a împlinit 31 de ani, a asistat la meci în compania soţiei sale, Ri Sol-ju, şi altor oficiali.

Liderul de la Phenian a declarat că vizita echipei americane în Coreea de Nord este binevenită şi „constituie o ocazie bună pentru a promova înţelegerea între cele două ţări”, a precizat Agenţia centrală coreeană.

Fostul baschetbalist american se află de luni în cea de-a patra vizită din ultimele 12 luni în Coreea de Nord. Dennis Rodman este însoţit şi de alţi foşti jucători din NBA, între care Doug Christie, Craig Hodges şi Charles Smith.

El a fost aspru criticat pentru că nu a evocat cu ocazia acestui turneu problema drepturilor omului şi soarta lui Kenneth Bae, un cetăţean american deţinut în Coreea de Nord.

„În circumstanţe adecvate, baschetul poate servi ca punte între comunităţi, dar nu e cazul”, a apreciat marţi Otis Birdsong, preşedintele Asociaţiei naţionale a jucătorilor de baschet retraşi din activitate.

Administraţia americană, care nu întreţine relaţii diplomatice cu Coreea de Nord, a preferat să se distanţeze de acţiunea lui Dennis Rodman.”

Prietenul meu, grasul nord-coreean

de Alina Matis

Se arata ca:

Dennis Rodman

„Undeva, departe-departe de România, există o ţară gri cu un singur gras*. Un copil mare cu jucării periculoase şi nouă milioane de soldăţei, înconjurat de 25 de milioane de oameni slabi şi fricoşi, pentru care el este singurul zeu în viaţă în care au voie să creadă şi la care pot să se închine. Acest gras, pe numele lui Kim Jong Un, fiu al lui Kim Jong Il, are, de un an de zile, un prieten, pe Dennis Rodman.

La prima lui vizită în Coreea de Nord, excentricul Dennis Rodman, fost baschetbalist NBA nemaibăgat în seamă de presă, plin de datorii şi cu probleme legate de consumul excesiv de alcool, era speranţa multor activişti pentru drepturile omului. Fiind singurul american cu acces la liderul suprem de la Phenian, avea cea mai bună şansă de a face ceva, orice, pentru nord-coreeni sau măcar să obţină eliberarea unor cetăţeni băgaţi în lagărele ţării, precum misionarul american Kenneth Bae, închis pentru „acte ostile” la adresa regimului.

Marţi, Rodman a devenit cel mai hulit om din SUA după ce a sugerat, într-un interviu incoerent pentru CNN, că americanul o fi făcut el ceva dacă prietenul Jong Un l-a condamnat la 15 ani de muncă silnică. Dacă vreţi să vedeţi ce se întâmplă în aceste lagăre, citiţi scrisoarea pentru Rodman semnată de Shin Dong-hyuk, singurul nord-coreean născut într-un astfel de loc care a reuşit să evadeze. Este cea mai bună poză a acestei ţări – cuvinte simple, nefinisate, scrise de un om care a reuşit să fugă din Iad.

După episodul CNN, la un meci demonstrativ de baschet la care a adus alţi pensionari din NBA pentru a-l încânta pe Kim Jong Un, mare fan al jocului, de ziua lui, Rodman a oferit un spectacol grotesc, cântându-i un „Happy birthday” a la Marilyn Monroe. Pe urmă, le-a transmis americanilor scuze pentru comentariile despre Bae. Era stresat şi ameţit de alcool când a vorbit cu CNN, a explicat.

Să vezi în Rodman un adept al diplomaţiei sportului în relaţia cu Coreea de Nord este naiv. La fel şi cine crede că grasul suprem de la Phenian va leşina în faţa şarmului de bad boy american şi îi va oferi orice lui Rodman. Din toată afacerea asta, singurii care au de câştigat sunt Rodman şi Jong Un. Rodman, mereu însetat după atenţie, este superstarul adjunct al Coreii de Nord (după Kim, desigur), o reclamă pentru care nu a dat bani, ci cu siguranţă că a primit. Că nu e uşor să te dai prietenul unui terorist de stat precum Kim Jong Un s-a văzut şi din felul în care s-a purtat la CNN.

Mi-l imaginez pe Rodman după ce a decis că va fi tovarăşul lui Kim Jong Un cum s-a dus cu aroganţa occidentalului vedetă într-o ţară care trăieşte într-un univers paralel de restul lumii. Parcă îl văd cum, pe urmă, nu i-a fost deloc uşor să îl învârtă pe degete pe teroristul Jong Un, care trebuie să fie paranoic-nevoie mare la felul în care execută vedete, amărâţi, rude. Nu neapărat la câini sau cu mitraliera, cum zic legendele, dar probabil că i-o fi arătat până acum şi lui Rodman ce se întâmplă când nu mai eşti prietenul lui. Aşa îmi explic tranziţia de la entuziasmul privind „diplomaţia baschetului” şi şansele de a-l elibera pe Kenneth Bae, de anul trecut, la „nu e treaba mea să încerc să îl scot pe Bae sau să fac diplomaţie”, pe care le-am văzut acum.

De departe cel mai câştigat e nou lider al dinastiei Kim, acest Bin Laden al Peninsulei Coreene, şef peste o ţară-lagăr, în care patru din cinci oameni sunt înfometaţi. Cele patru vizite ale lui Rodman în Coreea de Nord din ultimul an au reuşit să legitimeze în ochii cetăţenilor acestei ţări regimul condus de fiul defunctului Jong Il. Un regim terorist, fără dar şi poate, indiferent de câte ori zice Rodman că Jong Un este „un tip foarte de treabă”.

Cu Rodman la masă, despuiat, plin de tatuaje şi cu ochelari de soare cu rame aurite pe ochi, singurul gras din ţara gri are acum pata de culoare (şi nu într-un sens rasist) de care avea nevoie într-o perioadă foarte tulbure pentru regimul lui. Fără ca cineva să poată face ceva, Kim Jong Un a descoperit că, dincolo de propagandă, există miraculosul PR, o armă occidentală foarte utilă, adusă de prietenul lui, americanul.” (subl. mea)

Dennis Rodman nu numai ca nu e haituit de sistemul legal american dar petrece cu un dictator comunist, criminal, mai castiga si bani din chestia asta, e bine mersi, se poate intoarce oricand, desigur, fara nicio problema, bineinteles, in SUA… Ba, mai poate si candida, nu-i asa? Ce parere ati avea daca l-ati vedea pe Rodman candidand pentru un post de primar sau guvernator si, de ce nu, in viitor pentru Presedintia SUA… Morala este ca Rodman, desi are simpatii fata de dictatorii comunisti si, foarte probabil, fata de comunism, n-a incalcat niciun embargou!! 😀 Unul ca Rodman poate ajunge guvernatorul unui stat, dar nu va fi niciodata un Bobby Fischer. Sistemul de Justitie american i-a facut numai probleme lui Fischer, nu atat pentru declaratiile sale antisemite sau impotriva SUA, cat pentru ca a incalcat nenorocitul ala de embargou. Dar eu nu am auzit ca Fischer a stat si i-a cantat ‘Happy birthday’ lui Milosevici.

Insa e de observat si altceva: cat de intransigenta era politica externa americana fata de comunism si fata de dictatori in anii ’90 si cat de relaxata este acum. Iar statul de drept e luat in derizoriu: „o fi făcut el ceva dacă prietenul Jong Un l-a condamnat la 15 ani de muncă silnică”. „Să vezi în Rodman un adept al diplomaţiei sportului în relaţia cu Coreea de Nord este naiv” – da, dar crediteaza dictatorii! Si nu e atat de previzibil rezultatul.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.