Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Amalgam

Arme

Gandul

HARTA clienţilor de armament ai României. Cum au evoluat exporturile militare româneşti în ultimii ani

Se arata, printre altele, ca:

„România a exportat armament şi tehnică militară în valoare de aproximativ 84 de milioane de euro în 2012, acesta fiind aproape cel mai scăzut nivel al exporturilor din ultimii 5 ani. Scăderea faţă de exporturile similare din 2011 este de 36%, după cum arată rapoartele trimestriale ale Departamentului pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), din subordinea MAE, consultate de gândul. Industria de apărare ajunge astfel la o performanţă la export aproape de nivelul anului 2008. România a pierdut clienţi importanţi de armament în 2012 şi nu a reuşit să compenseze suficient prin câştigarea unor contracte noi.

SUA au rămas şi în 2012, la fel ca anul precedent, cel mai important client de armament al României, iar Olanda continuă să fie şi anul acesta cel mai important importator de tehnică militară românescă din Europa, în cadrul contractului multianual privind livrarea şi mentenanţa a două nave militare de patrulare.

Pe de altă parte, România a pierdut în 2012 clienţi importanţi de armament. Maroc, ţară care în anul precedent era al doilea cel mai mare client al României, cu importuri de armament în valoare de 22,5 milioane de euro, nu a mai intrat în 2012 în top, România exportând aici echipamente în modesta valoare de 74.000 de euro. În perioada 2010-2011, marocanii achiziţionaseră din România mai multe elicoptere militare de transport şi mentenanţa aferentă, în valoare totală de 65 de milioane de euro.

Un alt mare client de armament pe care România l-a pierdut în 2012 este Afganistan, ţară din care forţele NATO, inclusiv cele româneşti, au început oficial retragerea. Exporturile româneşti către Kabul în 2012 au fost inexistente, faţă de suma totală de peste 27,5 milioane de euro, din perioada 2010-2011.

Alţi clienţi importanţi care nu au mai lucrat cu România la fel de mult ca în trecut au fost Chile (care îşi repara elicopterele militare de transport şi îşi cumpăra piese de schimb din România), Azerbaidjan (care a importat în perioada 2010-2011 în valoare de peste 5 milioane de euro, iar în 2012 a făcut achiziţii modeste, de doar 133.000 de euro) sau Oman (care a făcut achiziţii de peste 4,5 milioane de euro în intervalul 2010-2011, pentru aeronavele sale militare, însă în 2012 a mai cumpărat echipamente de doar 113.000 euro).

România a câştigat însă teren pe alte pieţe de armament. Exporturile către Bulgaria aproape s-au triplat faţă de anul anterior, iar cele către Marea Britanie s-au dublat, păstrând trendul ascendent similar cu anii precedenţi. România a reluat de asemenea relaţia comercială cu Polonia, după ce în 2011 exporturile de armament către această ţară fuseseră modeste.

Explicaţia oficială pentru gaura din 2012: lipsa finanţărilor şi legislaţia proastă

Motivele principale pentru care exporturile de armament ale României au scăzut atât de mult în 2012 sunt lipsa finanţărilor pentru producătorii de armament – companii de stat, în ciuda contractelor ferme pentru export,procedura legală greoaie, care pune beţe în roate firmelor private cooptate de producătorii de armament în procesul de producţie, precum şi necesitatea de a importa materiile prime, la preţuri mai mari, pentru că producţia internă nu mai face faţă, au explicat oficialii Direcţiei pentru Industria de Apărare şi Probleme Speciale, din Ministerul Economiei, la solicitarea gândul.

“În ultimii ani, se constată, sistematic, refuzul finanţării producţiei în general, chiar dacă solicitările de credite au la bază contracte ferme”, arată oficialii de la Economie.

De asemenea, întreprinderile mici şi mijlocii care pot fi cooptate în procesul de producţie de armament, pentru repere şi subansamble destinate produselor militare, se confruntă cu o legislaţie greoaie, care le împiedică accesul în circuitul de producţie. Legislaţia ridică probleme de acces, pentru că producţia de armament implică “riscuri de deturnare, producţie în mediu greu controlabil, documentaţii tehnice clasificate”, mai explică specialiştii de la Ministerul Economiei, pentru gândul.

O altă mare problemă este creşterea costurilor de producţie pentru armament, provocată de necesitatea de a importa materiile prime, pentru că “oferta pieţei interne este din ce în ce mai limitată”.

Cu toate acestea, Ministerul Economiei arată că anul 2013 va fi mai bun pentru exporturile de armament decât anul trecut. Doar în luna octombrie 2013, valoarea contractelor de export de armament s-a ridicat la 44 de milioane de dolari, cu 5 milioane mai mult ca luna similară din 2012. Creşterea comenzilor din străinătate s-a reflectat şi prin faptul că Romarm a angajat 274 de persoane pentru a face faţă cererii la export.

Specialiştii de la Ministerul Economiei au mai explicat pentru gândul că CSAT urmează să aprobe cât mai curând Strategia Industriei Naţionale de Securitate, care pusă în aplicare prin legi conexe ar urma să restructureze companiile de stat care produc armament, să dezvolte gama de produse militare româneşti şi să implice în această industrie şi companii private sau mixte.

Top 7: cei mai importanţi clienţi de armament ai României, în 2012

1.Statele Unite ale Americii – 22,07 milioane de euro. Exporturile către americani au scăzut cu 35% faţă de anul anterior, însă SUA au rămas cel mai mare client de armament al României. Americanii au importat din România 20.038 de puşti semiautomate, 3.278 de kituri de pistol-mitralieră, 1.000 de pistoale mitralieră, 2.807 pistoale, 1.000 de pistoale semiautomate, 8.000 puşti semiautomate PSL, 7.000 de puşti, 9.500 de puşti sport, 2.785 puşti de asalt, 555 de puşti pentru tir sportiv, 528 de puşti-mitralieră, 75 de mitraliere calibrul 12,7 mm, 60 de mitraliere calibrul 14,5 mm, 79 de aruncătoare de bombe calibrul 60 mm, 34 de aruncătoare de bombe calibrul 73 mm, 59 de aruncătoare de bombe calibrul 82 mm, 66 de mitraliere, 4 mitraliere antiaeriene, o mitralieră pentru tanc, muniţie, bombe calibrul 60 mm, 73 mm şi 82 mm, lovituri calibrul 70,5 mm, lovituri antitanc, piese şi componente pentru aviaţie, servicii tehnice de inspecţie.

2. Olanda – 16,8 milioane de euro. Olandezii au cumpărat din România o navă militară de patrulare şi documentaţia tehnică aferentă, în cadrul unui contract multianual care a inclus livrarea şi mentenanţa a două astfel de ambarcaţiuni. Exporturile către această ţară au fost cu aproximativ 1,5 milioane de euro mai mari faţă de anul precedent.

3. Israel – 11,36 milioane. Un client fidel de armament românesc, Israel a rămas constant de-a lungul anilor în contractele cu România, păstrând acelaşi nivel al achiziţiilor. Anul trecut, israelienii au cumpărat din ţara noastră componente de rachetă aer-aer, componente de vehicule militare terestre, părţi de paraşute luminoase pentru bombe, componente electronice şi pentru formarea de imagini, cabluri electrice, echipamente şi software pentru testarea produselor militare, componente de aeronave militare, componente pentru sistem de conducere a focului, componente optice, prefabricate pentru muniţie, un aruncător de grenade calibrul 73 mm, lovituri antitanc calibrul 40 mm.

4. Nigeria – 3,24 milioane euro. Nigerienii au rămas la aproximativ acelaşi nivel al importurilor de armament din România ca în 2011. Au cumpărat 6.300 de pistoale-mitralieră şi servicii de revizie pentru un elicopter militar de transport, pe care l-au achiziţionat în 2011 tot din România.

5. Marea Britanie – 3,23 milioane euro. Exporturile către britanici s-au aflat în 2012 la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Către Londra au plecat lunete, piese de rachetă Fire Shadow, piese de motor pentru avion militar, piese pentru paraşute şi pentru veste antiglonţ, cabluri electrice, 14 pistoale-mitralieră, reparaţii veste antiglonţ, paraşute, cartuşe perforant incendiare pentru mitralieră de tanc.

6. Bangladesh – 2,76 milioane euro. Guvernul de la Dhaka a contractat în România reparaţii pentru 4 avioane militare de antrenament, precum şi 3 tunuri de bord pentru aviaţie. În 2011, Bangladesh făcuse achiziţii aproximativ similare, reparându-şi două avioane militare de antrenament în România.

7. Turcia – 2,5 milioane euro. Exporturile către Ankara au continuat şi în 2012 la un nivel similar anului precedent, când România a semnat un parteneriat strategic cu Turcia, iar exporturile de armament au înflorit. Turcii au cumpărat în 2012 muniţie, lovituri de tun calibrul 107 mm, veste antiglonţ, containere pentru tuburile lansatoarelor de rachete, componente pentru lovituri calibrul 107 mm, documentaţie de execuţie pentru componente de luptă, 5 pistoale-mitralieră, extractor de tuburi rupte de calibru mic.

Top 5: cei mai importanţi clienţi de armament din Uniunea Europeană

1. Olanda – 16,8 milioane euro. Olandezii rămân cel mai important client de armament al României, din UE, contractând construcţia şi mentenanţa a două nave de patrulare, în cadrul unui contract multianual.

2. Marea Britanie – 3,23 milioane euro. Britanicii au rămas şi în 2012 al doilea mare client de armament al României, din UE, ajungând la un maximum al valorii achiziţiilor, faţă de anii precedenţi. Exporturile către Marea Britanie aproape s-au dublat faţă de 2011, an în care se întâmplase aceeaşi creştere spectaculoasă – dublare a exporturilor faţă de 2010.

3. Bulgaria – 2,38 milioane euro. Bulgarii aproape că şi-au triplat importurile de armament din România, faţă de anul precedent. La Sofia au ajuns lunete, focoase de iniţiere a dispozitivelor explozive, 8 mitraliere, 10 mitraliere cu trepied, 18 mitraliere antiaeriene, muniţie, lovituri antitanc, maşină de încărcat zale, grenade antitanc.

4. Elveţia – 2,11 milioane euro. Elveţienii rămân şi în 2012 un client european constant de armament românesc. De altfel, în trecut, România a contractat din Elveţia 31 de transportatoare blindate Piranha, în valoare de 47 milioane de dolari, pe care însă nu le-a mai achiziţionat în întregime, pentru că nu corespundeau tehnic cu nevoile din teren. Elveţia a cumpărat anul trecut din România elemente de lovitură de aruncător, componente de vehicul blindat, piese de schimb pentru avion militar de transport, 23 de puşti semiautomate cu lunetă.

5. Polonia – 1,68 milioane euro. Polonezii au reluat contractele de armament cu România, după ce în 2011 achiziţiile au fost modeste. Anul trecut, Polonia a cumpărat din ţara noastră lunete, 7.020 de pistoale-mitralieră, componente pentru avion de luptă.

În restul Europei, achiziţiile de armament românesc au fost extrem de modeste. Cele mai notabile valori de export către ţări europene, în 2012, s-au înregistrat în Belgia (780.000 euro), Croaţia (532.000 euro), Franţa (980.000 euro), Germania (431.000 euro), Italia (284.000 euro).

Grenade antitanc în Arabia Saudită, reparaţii de aeronave în Guineea, India şi Yemen

România a reuşit să păstreze contracte de armament şi să deschidă unele noi şi în ţări din Asia şi Africa, unele supuse embargoului militar sau mari importatoare de armament.

Arabia Saudită – 1,9 milioane euro. România a exportat aici doar grenade antitanc, această ţară fiind o piaţă nouă în ultimii ani, pentru armamentul românesc.

• Congo – 543.000 euro. România a trimis aici 10 puşti cu lunetă şi accesorii, 30 de aruncătoare calibrul 82 mm şi muniţie pentru mitralieră.

 Guineea – 1,32 milioane euro. România a încheiat la Conakry un contract pentru reparaţia unui elicopter militar şi documentaţia tehnică pentru întreţinere.

• India – 1,19 milioane euro. România a continuat relaţia comercială cu India, în domeniul aeronavelor militare. Anul trecut, indienii şi-au reparat avioane în ţara noastră şi au cumpărat produse pentru motoare de avion de luptă.

• Irak – 1,18 milioane euro. Dacă în 2010 exportam la Bagdad armament de peste 10 milioane de euro, contractele nu au mai mers în anii următori la fel de bine. Anul trecut, aici au ajuns 1.500 de puşti semiautomate cu lunetă.

• Liban – 943.000 euro. Au fost achiziţionate piese de schimb pentru elicopter militar şi lovituri antitanc calibrul 40 mm.

• Malaezia – 828.000 euro. Aici au ajuns lovituri antitanc calibrul 40 mm.

• Pakistan – 1,54 milioane euro. Un partener constant al României pe contractele de armament, Pakistanul a achiziţionat anul trecut echipamente pentru elicopter de transport, lovituri antitanc calibrul 40 mm şi piese de schimb pentru elicopter militar.

• Yemen – 1,76 milioane euro. Contractele cu această ţară au vizat reparaţiile de motoare de aviaţie.

România a cheltuit în 2012 cei mai mulţi bani pe Apărare, după 1989

Deşi în 2012 Guvernul României a acordat Ministerului Apărării cel mai mic procent din PIB de după 1989 – 1,2%, în bani acest lucru s-a tradus în cea mai mare sumă acordată cheltuielilor militare: 7,5 miliarde lei, adică aproximativ 1,7 miliarde euro.

În 2012, cel mai important contract de import militar al României a fost cel cu Italia, privind cele 7 avioane de transport militar C-27J Spartan. Contractul a fost demarat în 2010 şi s-a ridicat la valoarea de 220 de milioane de euro. Tot anul trecut au fost demarate negocierile cu Portugalia, pentru achiziţionarea a 12 avioane F-16 second-hand. Contractul de aproximativ 630 de milioane de dolari a fost semnat în 2013.

România nu face parte însă nici pe departe din clubul marilor tranzacţii de armament la nivel mondial. Cei mai mari exportatori de armament, la nivel mondial, în ultimii 5 ani, sunt SUA, Rusia, Germania, Franţa şi China, care a surclasat în această perioadă Marea Britanie. Aceste 5 ţări sunt responsabile de 75% din exporturile mondiale de armament, conform unui raport SIPRI.

Cei mai mari exportatori de armament din lume

Cei mai mari importatori de armament la nivel mondial, în ultimii 5 ani, provin cu toţii din Asia: India, China, Pakistan, Coreea de Sud şi Singapore. Dintre acestea, România a avut în 2012 relaţii comerciale notabile pe armament doar cu India şi Pakistan.

Principalii furnizori de arme ale acestor mari consumatori sunt: pentru India – Rusia (79%), Marea Britanie (6%) şi Uzbekistan (3%); pentru China – Rusia (69%), Franţa (13%) şi Ucraina (10%); pentru Pakistan – China (50%), SUA (27%) şi Suedia (5%); pentru Coreea de Sud – SUA (77%), Germania (15%) şi Franţa (5%); pentru Singapore – SUA (44%), Franţa (30%) şi Germania (11%).”

Eu cred ca am putea sa plusam, de ce nu?

Iulia Motoc

Judecătoarea Iulia Motoc pleacă de la Curtea Constituţională

Se arata ca:

„Judecătoarea Iulia Motoc a anunţat duminică pe Facebook că îşi va înceta mandatul la Curtea Constituţională, pe data de 18 decembrie urmând să depună jurământul ca judecător al CEDO.

”Ultima săptămână ca judecător al Curţii Constituţionale. Pe 18 decembrie voi depune jurământul ca judecător al CEDO, la Strasbourg”, a scris Motoc pe Facebook.

Iulia Motoc a fost aleasă la începutul lui octombrie judecător CEDO.

Înlocuirea Iuliei Motoc ar urma să schimbe actuala majoritate la Curtea Constituţională, întrucât, în noua configuraţie a Senatului, postul va reveni USL: Astfel, la CCR ar rămâne 4 judecători numiţi fie direct de preşedintele Traian Băsescu, fie pe filiera PDL, 4 avansaţi de USL şi unul, care ar urma să încline şi balanţa pentru deciziile politice cele mai importante, de către UDMR.

Până în acest moment USL nu a luat însă o decizie privind nominalizarea pe care o va face. Creditat cu cele mai mari şanse este însă senatorul PSD Ioan Chelaru.

Vom reveni cu amănunte.

Deci o miscare favorabila USL, nu? Interesant!

„Mihaela, dragostea mea!”

Geoană îi răspunde lui Antonescu: „Deşi este cel mai bun prieten al somnului, să nu se culce pe o ureche”

Se arata ca:

„Senatorul PSD Mircea Geoană a lansat o ameninţare voalată la adresa preşedintelui PNL, Crin Antonescu, spunând că „de ce îi este frică nu va scăpa”. Mai mult, Geoană îl avertizează să nu se culce pe o ureche, „deşi este prietenul somnului”, făcând aluzie la faptul că s-ar putea să piardă poziţia de candidat USL la prezidenţialele din 2014.

„Deşi este cel mai bun prieten al somnului, dl Antonescu să nu se culce pe o ureche. De ce îi este frică, de aia nu va scăpa”, a scris Geoană, pe contul personal de Twitter.

Reacţia fostului preşedinte al PSD a venit la câteva zile după ce Antonescu, invitat la o emisiune televizată, a precizat că oricine ar fi un candidat redutabil la prezidenţiale din partea PSD, mai puţin Geoană.

„Sârbu e redutabil, Sorin Oprescu – redutabil, toţi sunt redutabili, mai puţin Mircea Geoană. Victor Ponta ar fi foarte redutabil, ca preşedinte al PSD, ca prim-ministru, ar fi un candidat redutabil”, a declarat, vineri, Antonescu.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, liderul PNL a mai făcut o ironie la adresa fostului candidat PSD la prezidenţiale, comemorând seara în care s-au împlinit patru ani de la alegerile din 2009.

„Chiar aşa, chiar azi se împlinesc 4 ani de la <Mihaela, dragostea mea>, a spus Crin Antonescu, râzând.

În ultima perioadă, Mircea Geoană a făcut o serie de declaraţii publice prin care nu doar că-l avertiza pe faţă pe liderul liberal că a pierdut electoratul pesedist, ci a făcut, în mai multe rânduri, apel la partid pentru a avea un candidat propriu. În replică, Antonescu a spus că  „ridicolul şi penibilul trebuie să aibă o limită“ şi s-a opus numirii lui Geoană drept Înalt reprezentant al Guvernului.”

Sa-l credem pe Geoana sau nu…? „De ce îi este frică nu va scăpa” – va merge PSD cu candidatul sau,  cu Ponta, la prezidentiale…?

Ucraina. Revolutie?

200.000 de persoane au ieşit în stradă la Kiev. Manifestanţii cer demisia preşedintelui

Se arata ca:

„Aproximativ 200.000 de manifestanţi proeuropeni s-au adunat, duminică, în Piaţa Independenţei din Kiev, cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează AFP.

Viktor Ianukovici a renunţat, în urmă cu două săptămâni, la negocierile pentru semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, existând indicii că ar încerca să apropie Ucraina de aderarea la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.” (subl. mea)

Aha! „Exista indicii”, nimic mai mult… (?!) Interesant…

Noua moda pe plan mondial: Securismul

Si inteleg prin securism metode specifice fostei Securitati, mai ales din perioada comunismului dinastic (dar nu numai).

FBI poate urmări pe oricine prin intermediul camerei web de la laptop. „Se întâmplă de ani de zile”

Se arata ca:

Gizmodo scrie că FBI are abilitatea de a activa în secret camera web a oricărui laptop, fără a aprinde LED-ul de lângă şi fără a-i înştiinţa în vreun fel pe utilizatori. Conform sursei, acest lucru se întâmplă de ani de zile, fără ca nimeni să fi ştiut până acum.

Marcus Thomas, fost director adjunct în cadrul Diviziei de tehnologii operaţionale a FBI, a declarat că această tehnică este folosită “în special” în cazuri de terorism şi în “cele mai grele” investigaţii.

Cu toate acestea, Gizmodo consideră “înfricoşător, nebunesc, ridicol şi invaziv” faptul că FBI poate pătrunde în absolut toate laptopurile. “Simpla idee că FBI te poate urmări prin camera web este absolut deranjantă”, arată sursa.

În orice caz, Gizmodo scrie că această dezvăluire arată cât de departe este dispus FBI să meargă pentru a spiona oamenii.”

Ceausescu era mic copil…

Vine Anul Nou!!

Romania Libera

Anul Nou, la Bucureşti la fel de scump ca la Paris ori Istanbul

Se arata ca:

„Anul trecut s-a estimat că 1,5 milioane de români au fost de Revelion la restaurant. Doar câteva zeci de mii de români şi-au petrecut Anul Nou în străinătate. În unele cazuri, pentru aceştia din urmă petrecerea dintre ani s-ar putea dovedi mai ieftină.

Cel mai probabil aceste cifre anunţate de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie se vor păstra deoarece datele economice, dar şi nivelul de trai ori obiceiurile de consum ale românilor s-au schimbat prea puţin în ultimul an.

Suta de euro, la putere

Ne-am întrebat cât de costisitoare este petrecerea Anului Nou la un restaurant din Bucureşti. Şi mai ales am dorit să facem o comparaţie cu oferta existentă în câteva capitale occidentale. Astfel, la restaurantul Şarpele Roz, loc unde vor cânta Nelu Ploieşteanu şi Cornelia Catanga, veţi plăti 125 de euro, iar în meniu se vor afla batog de morun afumat pe salată de crudităţi, corăbioară de ardei, păstrăv, viţel, jumări de raţă, piept de curcan la jar. La JW Marriott, noaptea dintre ani costă 210 euro de persoană. În preţ intră concerte cu trupa Holograf sau cu Paula Seling. De la bar se poate servi orice, iar în meniu găsim iepure, pateu de gâscă, tartă de vită. La Athénée Palace eşti invitat să petreci în stil veneţian la preţul de 190 de euro. Va exista muzică live cu cvartetul Fiore şi cu Twins Band, festin cu cinci feluri de preparate italieneşti şi vinuri şi spumante italieneşti. Restaurantul Sharkia se află în interiorul hotelului Radisson Blu Hotel, iar meniul pentru noaptea de Revelion (care este unul mediteranean) valorează 120 de euro. La Caru cu bere, restaurant cu tradiţie din Centrul Vechi al Capitalei, meniul de Revelion costă 115 euro, iar printre preparatele servite regăsim somon fumé pe pat de gorgonzola, prosciuto cu prune uscate, muşchi de văcuţă argentiniană, foie grass cu dressing de fructe de pădure.

Franţa – mai puţin alcool

Nu e simplu de făcut o com­paraţie cu preţul pe care un occidental sau un turist, chiar şi român, îl plăteşte pentru a nu sta acasă în noaptea dintre ani. Cei mai mulţi români visează să fie de Anul Nou la Paris, Roma, Istanbul, Viena şi Barcelona, potrivit unui studiu realizat de vola.ro.

La Paris, în „Cadet de Gascogne“, restaurant (care poate fi comparat cu Caru cu bere) aflat în Montmartre, meniul costă 120 de euro, iar invitaţii vor fi serviţi cu produse tradiţionale – antricot, mai multe feluri de brânză. Din păcate, băutura nu e inclusă.

La restaurantul „La crémail­lère 1900“, meniul costă 200 de euro, dar nu este atât de diversificat – vită, brânză, jumătate de sticlă de şampanie şi jumătate de vin de Bordeaux. Iar de „Lido de Paris“ staţi departe. Costă 700 euro. Interesant este că dacă la Bucureşti petrecerea Anului Nou la Radisson Blu costă 120 de euro, la Istanbul la acelaşi hotel petrecerea Anului Nou cu bufet deschis, dar şi o noapte de cazare inclusă, costă cu numai 30 de euro mai mult, anume 150 euro. Trei nopţi de cazare, în care este inclusă şi masa de Revelion, costă 369 de euro.

La Istanbul, ofertă mai generoasă

La Marriott Grand Hotel din Roma preţurile sunt prohibitive. Astfel, masa de Revelion, dar şi o noapte de cazare costă 990 de euro, de patru ori mai scump decât la Bucureşti (unde, e drept, nu se oferă cazare).

La Lisabona, într-unul din cele mai frumoase hoteluri din oraş, Altis Hotels, petrecerea de Anul Nou costă 195 de euro (similar cu Bucureştiul), iar băutura este la discreţie. America esta ţara tuturor posibilităţilor şi a tuturor preţurilor. La „Empellon Taqueria“ pentru cele şase feluri de mâncare veţi plăti suma de 150 de dolari. La „Beauty&Essex“, meniul de Anoul Nou este 175 de dolari, dar varietatea culinară este mare – plăcintă dulce de orez, escalop, roşii afumate etc. La „Brooklyn Vinery“ te costă doar 125 de dolari, iar dacă vrei să îţi faci singur meniul… la „The Campbell Apartment“ vei plăti doar intrarea – 30$.

Toate acestea sunt posibile la New York.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

decembrie 9, 2013 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

204 comentarii »

  1. Un adevarat …AMALGAM 😉 !

    Comentariu de Marian | decembrie 9, 2013 | Răspunde

  2. […] de prevenire si combatere a HIV, bani care reprezinta, dupa declaratia lui, jumatate din bugetul alocat pentru programele ministerului […]

    Pingback de Astept demisia sau demiterea ministrului Daniel Barbu si explicatii de la ministrul Radu Stroe | Hai ca se poate! | decembrie 10, 2013 | Răspunde

  3. The Chairman al comitetului pentru buget, http://en.wikipedia.org/wiki/United_States_House_Committee_on_the_Budget, a propus bugetul pentru anul acesta fiscal.

    A fost invitat la un post de radio ca sa dea mai multe amanunte:

    http://therightscoop.com/mark-levin-interviews-paul-ryan-on-the-new-budget-agreement/

    Dupa ce asculti clipul, vei vedea ca republicanii NU VOR ca sa mareasca taxele, nici macar cu 0.000000001%, dar mai la 80%, asa cum ai spus tu ca VOR!!! Deci nu ai nici declaratii ale republicanilor facute nici in trecut, nici in prezent, care sa sustina afirmatia ta. Deci eu sint fara caracter si fara onestitate, nu?

    Astept scuzele de rigoare.

    Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013 | Răspunde

    • @Cristina
      Da, foarte interesant! Multumesc!

      Cum nu am avut si nu am intentia de a te jigni intr-un fel sau altul, daca totusi s-a inteles asa imi cer scuze, desigur!
      My apologies! Am spus bine, nu? 🙂

      Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013 | Răspunde

      • Deci atunci cind m-ai făcut fără caracter si onestitate se putea înțelege si altfel decit a fi o jignire?

        Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013

      • Dar nici nu mai imi amintesc cand am zis asa… In niciun caz nu am vrut sa te jignesc. My apologies again!

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013

      • Well, ai comentariul la tine pe blog, poți sa-l citești oricind.

        Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013

      • Bine, mi-am cerut scuze. Acum cred ca o abordare constructiva ar fi sa trecem peste chestia asta. Discutam doar despre asta fara ca discutia sa progreseze.
        Dar, inca o data, n-am avut intentia de a jigni pe cineva, mai ales cand e vorba de o doamna. 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013

    • @Cristina
      Daca am inteles bine (daca nu te rog sa ma corectezi) vrea sa nu reduca cheltuielile militare, din bugetul Apararii, nu doreste sa mareasca vreo taxa sau impozit in schimb merge pe ideea reducerii altor cheltuieli. Si ideea ca Obamacare ar trebui privatizata, adica ponderea sectorului privat in asigurarile sociale sa fie mai mare. Am inteles bine?

      Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013 | Răspunde

      • Nu sint sigura de obamacare ce a zis, eu am fost atenta la faptul ca a repetat de citeva ori faptul ca NU VREA sa taxeze, dovada ca ce ai spus tu nu este adevărat.

        Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013

      • Bine, vom vedea… Vom vedea ce va fi… Ar fi extraordinar sa poata rezolva problema, in termeni pusi de el, de Ryan, fara mariri de taxe si impozite. N-ar fi rau deloc.
        Insa eu vreau sa-ti spun ceva: din cate stiu, spre exemplu si Spania a mers pe ideea austeritatii (adica a reducerii cheltuielilor) si culmea stii care a fost? A fost ca s-a marit datoria publica!!! In Europa, in general vorbind, austeritatea a avut efecte adverse: s-au marit datoriile publice, inclusiv in Romania. Si atunci…?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013

      • Cum de poate mari datoria publica atunci cind austeritate înseamnă reducere de cheltuieli?

        Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013

      • La intrebarea asta iti pot raspunde, fara suparare, asa: intreaba-ma ca sa te intreb!

        Tocmai asta e si paradoxul! S-a mers pe ideea austeritatii, s-a suferit din punct de vedere social, somajul, in general vorbind, adica in UE, a crescut. Si s-a marit datoria publica.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013

      • Înseamnă ca ce au făcut nu este austeritate, au schimbat unde au făcut cheltuielile.

        Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013

      • Asta e doar una din teorii… Numai ca austeritate au facut… Eu de asta spun ca austeritatea asta poate avea efecte adverse, poate sa faca sa creasca foarte mult somajul, sa scada consumul, adica sa fie recesionara…

        Tie nu-ti place de Krugman, dar el a argumentat, referitor la Europa, UE, ca e o greseala ideea de a strange cu totii cureaua, efectele adverse fiind in acest caz semnificative. El se baza pe o teorie pe care a si expus-o in detaliu pe blog, a lui Irving Fisher, care arata ca in conditii de deflatie austeritatea prin stransul curelei de catre toti amplifica recesiunea.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013

      • Pai aici e problema. Nu trebuie sa stringem cu toții cureaua, numai guvernul trebuie s-o facă.

        Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013

      • Da, dar in Europa, in UE, e vorba de mai multe tari intr-o Uniune in care nu exista aceleasi reguli fiscale peste tot, din cate am inteles eu… Si, de fapt, e vorba de Zona Euro… Spre exemplu moneda nationala a Frantei era francul, nu? Acum e euro. Asa si Grecia, avea moneda ei nationala, acum e tot euro. Aceste tari nu mai au moneda nationala, proprie. Iar cand se imprumuta o fac ca si cum s-ar imprumuta in moneda straina!! In cazul SUA nu avem asa ceva. Aici, dupa cum spunea Milton Friedman si tind sa fiu de acord cu el, e vorba de un experiment. El s-a aratat destul de sceptic fata de experimentul asta – euro – Zona Euro. Observa ca si Krugman si-a exprimat scepticimul…

        Cred ca ideea, aici in Zona Euro, e sa se pastreze echilibrul monetar, MV=PT, in conditiile in care, economic vorbind, Europa e foarte eterogena pentru ca nu toate tarile sunt la acelasi nivel de performanta economica, nu toate sunt la acelasi nivel de dezvoltare. Cu toate acestea echilibrul dintre oferta de euro si cererea de euro, adica sa se puna semnul egal intre cele doua, trebuie pastrat.

        Cu consecintele de rigoare.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013

      • Austeritatea nu are efecte bune in Europa pentru ca guvernele sint implicate in viața oamenilor, asa e sistemul. De aia, probabil, nu funcționează. Oamenii sint prea dependenți de stat. In SUA, statul poate opri multe cheltuieli, fără ca omul de rind sa fie afectat.

        Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013

      • Insa, desigur, trebuie spus ca SUA nu e UE… Trebuie luat in considerare aspectul asta, fara indoiala. Oricum, din cate inteleg, somajul in SUA a scazut! 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013

      • Iar vii cu propaganda. Te rog sa nu mai discuți cu mine lucruri de propaganda.

        Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013

      • Eu iti spun ce am citit… Nu era in intentia mea de a face vreo proaganda anume. Eu incerc sa nu am pareri preconcepute sau prejudecati. Ai vazut ca pe blog am citat si am scris si despre Milton Friedman nu numai despre Krugman. Incerc sa nu am prejudecati sau idei preconcepute.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 11, 2013

      • Dar citește tot, nu numai ce spun liberalii. De exemplu, citește cum se număra procentajul de Șomaj. Apoi vei vedea adevarul.

        Comentariu de Cristina | decembrie 11, 2013

  4. Mai frate dar …credeam ca v-ati impacat deja !!! Credeam ca ti-a acceptat scuzele si …va reveniii la ganduri mai bune dar vad ca din propagandist nu te scoate . Ce are frate cu matale daca asta-i ” credinta ” dumitale si mai ales daca chiar crezi ca ceea c e spun Friedmann sau altul ca el este litera de Evanghelie pentru cultura dumitale economica ?

    Comentariu de Marian | decembrie 11, 2013 | Răspunde

    • Ei, nu am spus ca „este litera de Evanghelie” pentru cultura mea economica…

      Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 13, 2013 | Răspunde

      • In schimb o spun eu si chiar sunt convins de ceea ce afirm ! Nu trebuie sa te supreri chiar daca se poate sa gresesc insa …asa am perceput eu ardoarea dumitale de ai cita pe tipii respectivi …mai ales in ” duelurile ” cu Cristina .

        Comentariu de Marian | decembrie 13, 2013

      • Eu am spus ca incerc sa fiu fara prejudecati.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Poate fara sa-ti dai seama, le imprumuti pe ale altora, fara sa pui la indoiala ca ar putea sa greseasca….

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Nu imprumut ce au spus altii, ma gandesc la ceea ce au spus altii. Pun la indoiala ca ar putea sa greseasca…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Nu, ca adevarul ar fi trebuit sa te convingă ca gresesc.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Ca gresesti? Bravo! 😆 😆

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Ca EI gresesc. Ca eu nu sint K&K.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • 😆

        Dar nici Milton Friedman nu esti! 😀

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Nu am afirmat niciodată asta!

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Nu ai afirmat… Dar, cel putin asa mi se pare, n-ai apetitul pentru capitalism si pentru libertate pe care il avea Friedman… Cred ca putini il inteleg…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Libertate? Capitalism? De exemplu….

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • E o impresie de-a mea…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Bazată pe ce anume?

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Asa mi s-a parut, asa mi se pare din ce spui, din ideile de pe blogul tau… Dar, spun inca o data, poate gresesc eu…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Pai spune-mi si mie. Poate eu gresesc…

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Pai spune-mi si mie. Poate gresesc eu….

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Spre exemplu, cum sa spun?, uite eu nu cred ca intelegi ce inseamna sa fii cu adevarat liber! Dar, repet, e o impresie a mea, poate gresesc…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Ce înseamnă, după părerea ta?

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Dupa parerea mea, libertatea e starea regala a omului! Este modul, felul imparatesc, imperial al omului.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Da. Definiții. Dar ce înseamnă asta concret??

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Chiar si o astfel de intrebare arata ca n-ai apetitul pentru capitalism si pentru libertate pe care il avea Friedman. Un om liber, care se simte liber, nu-si pune astfel de intrebari. Nu se cantoneaza, nu-i place sa se cantoneze in definitii, in chestiuni de ordin constitutional, legal, care ii limiteaza libertatea. Mi se pare ca libertatii i se potriveste cel mai mult actiunea: un om liber actioneaza! Asta nu inseamna ca actioneaza fara sa se gandeasca sau lucruri de genul asta. El creeaza fara sa-i fie teama de ceva sau de cineva. Asta si inseamna un act creator desfasurat in libertate, in mod liber. Libertatea nu este congruenta cu Binele. Nu orice fapta facuta in mod liber este si buna. Insa limitarea libertatii a insemnat un prejudiciu adus omului intrucat deschide portile tiraniei si actioneaza negativ asupra actului creator pe care il face omul.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Eu nu ma cramponez. Si nici nu ma cantonez in definiții. Se pare ca tu ești acela, doar tu ai dat definitia „libertatii”, nu eu. Eu zic ca sint pentru libertate, dar recunosc ca nu am cunoștințe absolute despre tot ce exista in lumea asta. Deci sint dispusă sa-mi verific teoriile oricind.

        De aceea te-am rugat sa îmi arati tu unde crezi ca gresesc. Ce gindesc eu si arată ca nu e libertate? Dacă vad un om, de unde pot știi daca e liber sau nu, după părerea ta?

        Spiritul fiecărui om e liber. Aici vorbim despre faptul ca exista guverne, organizații care încalca acest spirit. Nu poți actiona, oricit de liber te-ai simți.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Mai concret, spre exemplu: tu nu esti de acord cu imigratia, ca ar pune anumite probleme, nu? Friedman era de acord cu imigratia (chiar si cu cea a „orientalilor”, cum zicea el) dar sa nu fie Welfare State. Pe el nu imigratia il deranja ci Welfare State care ar limita libertatea individului prin faptul ca ii limiteaza posibilitatile de a actiona, in mod liber, desigur.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Pai cum sa nu fiu de acord cu imigratia?? Nu sint si eu tot o imigranta in tara asta???

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Da… dar tu vorbesti de imigratia legala, ilegala. Si, din cate inteleg, unele state inaspresc legile privind imigratia sau ar dori s-o faca. Apoi mai e problema cu acordarea vizelor, cu verificarea persoanelor etc. Or, Friedman nici nu-si punea astfel de probleme. El vedea pur si simplu in imigratie si imigranti un mare avantaj economic (si avea dreptate pentru ca e un aport de forta de munca pentru tara respectiva) cu conditia sa nu existe Welfare State. El nu facea nicio deosebire de rasa, religie, etnie etc care sa limiteze imigratia si libertatea omului de a merge unde doreste. Nici nu vorbea de conditiile de acordare a vizei. Ci spunea ca nu e de acord cu imigratia din cauza ca exista Welfare State punand intr-un fel conditia: ori una, ori alta. Si nu o ingradire (de niciun fel!!!!) a libertatii omului!!

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Pai Friedman a fost de acord si cu vouchers. Asta nu e libertate. Deci nu tot ce spune el arată ca a înțeles libertatea. A spus multe lucruri bune, dar si gresite. Asa ca, asta nu înseamnă ca nu știu ce e aia libertate.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Da, dar Voucher privatization nu inseamna oare mai multa libertate plecand de la anumite conditii date? 😉

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • In opinia mea, nu.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Vouchers sunt o chestiune de tehnica, ca sa zic asa. Vouchers in educatie… Totusi nu se pot desfiinta toate scolile publice din SUA. Dar conceptia lui Friedman era cu totul alta, adica felul in care el vedea „cum ar trebui sa fie” – ca acea scoala din „bucolicul Vermont” 😉 .

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Chestiune tehnica care îngrădeste libertatea unora. Hmmm, parca vorbeam aici de libertate…

        Cine a spus sa se desfinteze școlile?

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Nu, eu ma gandeam… Adica sa nu mai fie scoli publice si toate sa fie private… Ei, asta nu se poate… Trebuie sa fim si realisti putin…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Ai auzit pe cineva sa propună acest lucru? Sau iar facem Afirmații fără acoperire?

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Dar eu nu am spus ca a afirmat cineva lucrul asta. Am spus ca ma gandeam eu la chestiunea asta.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • La fel ca si cu taxarea. Ai spus ca unii vor sa desfinteze școlile publice. Ar fi bine sa faci disclaimer data viitoare, sa mentionezi atunci cind scoți datele din burta si cind ai dovezi care sa-ti acopere afirmatiile.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Nu, eu am spus: „Totusi nu se pot desfiinta toate scolile publice din SUA.”, nu ca unii ar dori asta… Desi, daca e sa privim lucrurile sub prisma libertatii, admitand ca intr-o scoala privata e mai multa libertate in sensul ca ar fi mai putina indoctrinare din partea guvernului, atunci de ce sa nu avansam ideea ca poate ar fi mai bine ca toate scolile sa fie private. Insa, dupa cum spuneam, nu e numai aspectul asta, ca daca ar fi numai asta ar fi simplu. Exista si aspectul pecuniar, dar si altele.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Nu, ai lăsat un comentariu la mine pe blog si ai spus ca unii vor sa desfinteze școlile publice. Iar aici am vorbit de vouchers, nu de scoli publice.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Da? Unde?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Nu e aprobat. Nu mai aprob minciuni si propaganda

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Vroiam sa vad comentariul meu pentru ca nu pot sa tin minte toate comentariile pe care le fac. Insa chestiunea cu desfiintatul scolilor nu e chiar propaganda sau minciuna. Citeste acest articol din 2010:
        Efectul restructurarilor: scoli desfiintate
        Dar si acesta:
        Timiş: PROTEST faţă de DESFIINŢAREA ŞCOLII. Copiii trebuie să facă naveta

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Astea sint din România. Aici vorbim de SUA. De vouchers.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Poate ca vouchers ar fi rezolvat problema si nu s-ar mai fi desfiintat scoli.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Dar asta nu ar fi dus la libertate. Parca despre asta vorbim. Deci nu știu care dintre noi nu știe ce e aia libertate.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Pai, da, dar sa vezi ce libertate e aceea de a face naveta…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Asa cum am spus, in Europa nici nu are voie sa existe cuvintul libertate. E un oximoron.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • http://www.humanevents.com/2013/12/13/insurance-providers-once-again-invited-to-ignore-the-settled-law-of-the-land/

        Ce face guvernul si merge bine? Nimic. Si mai are tupeul sa apeleze la sectorul privat??

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Eu de asta si spuneam ca functia are mai multi parametri si ecuatia este mai complicata.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Oamenii o complica ca sa controleze pe alți oameni. Libertatea e simpla.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Functia de care vorbeam eu e complicata…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Hai sa vorbim si de SUA:
        Santorum And Harvard Anarchist Agree: Public Schools Must Be Abolished

        Abolish Public Schools

        Articolele nu sunt din The New York Times…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Nu, si mai rău. Citez:

        A homophobic, global-warming-denying, Intelligent Design-believing conservative calling public schools “factories”?

        Nu e bias, nu? E neutru, nu?

        Santorum spune ca guvernul nu are dreptul sa fie implicat in educație. Constitutionally speaking.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Si daca guvernul nu are dreptul sa fie implicat in educatie atunci mai trebuie sa existe scoli publice, care sa tina de guvern?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • In SUA școlile trebuie sa aparțina de district, nu de guvern. Orașele le controlează, nu guvernul federal. Tot publice sint si alea. Doar controlul este unde trebuie.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Dar imi amintesc ca la tine pe blog nu ai fost multumita de scolile din New York, daca nu ma insel, si spuneai ca e de vina guvernul… Am inteles bine? Sau e vorba de un amestec neconstitutional al guvernului SUA in aceasta problema?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Nu îmi mai aduc aminte subiectul despre școlile din new york. Daca guvernul se implica in educație este neconstituțional.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Dar Primaria unui oras are dreptul sa se implice in educatie?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Daca oamenii acelui oraș votează ca primăria sa aibă un cuvint in educație, da.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Dar orasul sau districtul ce face? Adica, vreau sa spun, furnizeaza fonduri pentru scolile publice, nu? Asa e, nu?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Districtul școlar are un board ales de către cetățenii unui oraș sau mai multe orașe. Ei stabilesc programa scolara. Ei nu au fonduri. Fondurile vin in parte de la stat, in parte de la guvern. Guvernul nu are voie sa facă acest lucru. Odată cu banii, impune anumite standarde. Si uite asa se aduna legile care le încalca statul.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Deci si Guvernul aloca fonduri pentru scolile publice, desi nu are voie sa faca acest lucru, adica e neconstitutional. Asa inteleg… E bine cum am inteles?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Da.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Ai spus ca in SUA scolile trebuie sa apartina de district, de orase, de asta te intreb: Primaria, care poate fi democrata sau republicana se poate implica in educatie…? Sau cum e la voi?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Educatia aparține părinților. Daca ei votează ca primăria sa se ocupe de educație, acest lucru este posibil. Daca ei votează ca un district cu un board sa se ocupe de educație, acest lucru este posibil. Ce nu este constitutional este ca guvernul sa se implice. Părinții si oamenii trebuie sa fie cei care decid.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Dar programa, ce anume se invata intr-o scoala publica sau intr-un liceu public cine o face? A cui e sarcina in elaborarea programei de invatamant? E cumva in subordinea Primariei sau a conducerii districtului? Cum e?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Ar trebui s-o facă districtul, pentru ca cetățenii votează membrii apartinatori.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Si cine o face?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Guvernul federal.

        Cetatenii unui oras sau ale unor orase unificate au votat un board al educatiei. Ei au fost in charge cu hotarirea programei scolare, cu amgajarea profesorilor. Fondurile veneau de la oras/primarie. Orasul lua taxe in functie de cum votau oamenii. Asta inca se face in unele aspecte. Vrem sa se construiasca o biblioteca? Se estimeaza cit costa si cit revine de casa/proprietate. Apoi cetatenii voteaza daca sint de acord cu marirea de taxe pentru acoperirea bibliotecii. Asa a fost si cu educatia. Daca au vrut sa construiasca scoli, sa plateasca mai multi profesori, oamenii au votat sa li se mareasca taxele. Cui nu i-a convenit, s-a mutat in alt oras care avea taxe mai mici. In America s-a votat cu picioarele.

        Asfel, districtul trebuia sa tina sedinte si parintii interesati sa vina si sa discute ce programa se vrea in scoli. In aceasta situatie, parintii detineau controlul si autoritatea. Daca un membru al boardului promitea ceva si facea altceva, la urmatorul vot era out.

        Cam prin 95, in Michigan, (nu stiu cind s-a intimplat in alte state sau daca s-a intimplat in toate) statul michigan a preluat finantarea educatiei. Cu preluarea finantarii s-a pierdut si libertatea in luarea deciziilor academice. S-a lasat ceva libertate, dar nu totala, cum a fost inainte. Acum, parintii trebuiau sa mearga in capitala Michiganului daca aveau probleme cu programa/profesori/etc. Primul pas de incalcare a Constitutiei.

        In 2010, Obama a nationalizat invatamintul, iar acum toate deciziile academice le ia o companie privata din DC care lucreaza cu administratia. Iar ministerul educatiei finanteaza. Asfel, parintii sint lasati in intuneric in privinta programei, in privinta costurilor, in privinta oricarei decizii luate asupra educatiei copiilor lor. Acum, daca un parinte are probleme cu programa, unde poate merge? Guvernul are autoritatea finala. Ultimul pas in incalcarea Constitutiei.

        Aici vorbim despre scolile publice. Scolile private si cele de acasa nu au fost supuse acestor reglemenatari. Pina in prezent.

        Si sint radicala ca vreau sa ne intoarcem la COnstitutie, la faptul ca parintii sa aiba autoritatea asupra educatiei copiilor lor?

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • @Cristina
        Da… Interesant… Iti sugerez sa explici asa lucrurile si la tine pe blog, ca lumea sa inteleaga despre ce e vorba si sa avem o baza solida pentru comentarii.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Ce sa explic? Nu e treaba mea sa dau explicatii la tot ce se face in SUA. Problema este ca daca nu stii, nu comenta. Daca nu stii cum merg treburile, intereseaza-te, citeste. Nu fa afirmatii nefondate. Nu adu acuzatii. Spui ca cineva face parte dintr-o aripa radicala pentru ca se doreste respectarea Constitutiei. De cind e rau acest lucru? Spui ca unii sau altii vor sa desfinteze scolile publice, cind de fapt nu cunosti nuantele la care se refera.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Ai vazut ca nu am comentat, te-am intrebat… Insa parerile mele sunt parerile mele si nu vad de ce sa nu mi le expun.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Nu, ai facut acuzatii ca unii sau altii vor sa desfinteze scolile publice. Sau alte afirmatii care le-ai mai facut, dar care nu au nici o acoperire.

        Da, ai dreptul la parerile tale, chiar daca unele sint gresite. Dar nu este intelectual onest ca sa nu verifici daca sint gresite dupa ce ti se spune si altfel. Cum se numeste un om care in ciuda dovezilor o tine tot pe a lui?

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Pai, cum sa fie fara acoperire cand chiar am pus si in comentariile de aici articole care arata ca unii vor sa desfiinteze scolile publice.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Vor sa desfinteze controlul guvernului asupra scolilor publice. O mare diferenta….Mi se pare ca am citat si am si ingrosat afirmatia respectiva…

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Dar Santorum…?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Unde???

        Rick Santorum said something strangely interesting about public schools the other day: “the idea that the federal government should be running schools, frankly much less that the state government should be running schools, is anachronistic. It goes back to the time of industrialization of America when people came off the farms where they did home-school or have the little neighborhood school, and into these big factories, so we built equal factories called public schools. And while those factories, as we all know in Ohio and Pennsylvania, have fundamentally changed, the factory school has not.”

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Uite-te ce scrie in titlu.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Titlul nu este un citat, este o opinie. In primul paragraf arata exact cuvintele lui Santorum. Eu nu vad unde vrea sa desfinteze scolile, ci doar sa nu mai fie sub control federal. Ce e neconstitutional in asta?

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Nu cumva titlul minte? Altii au voie sa aiba opinii, eu de ce nu am voie? De ce imi refuzi dreptul asta, de a avea opinii si cataloghezi opiniile mele drept minciuna? Pe ale altora vad ca nu…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Pai normal ca minte ca sa duca oamenii in eroare. M-am referit ca ce spune in titlu este parerea lui, minciuna lui, nu un citat de Santorum.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • @Cristina
        Sa-ti fie foarte clar: asa cum nu sunt de acord cu Marine Le Pen, tot asa nu sunt de acord nici cu Santorum! Asta ca sa clarificam lucrurile, ca vorbim prea mult pe acelasi subiect.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Deci esti de acord cu avorturile si cu casatoriile intre gay.

        Esti de acord ca guvernul federal sa detina controlul scolilor publice.

        E adevarat?

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Aceste subiecte, referitor la situatia din SUA, ma intereseaza mai putin, chiar deloc. Nu ma pasioneaza astfel de subiecte pentru ca nu sunt treaba mea: eu nu traiesc acolo.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Aici nu vorbim de situatia din SUA ci de niste principii. Ai zis ca nu esti de acord cu Le Pen si nici cu Santorum. Eu am incercat ca sa clarific, sa nu te acuz de mai stiu eu ce.

        Te-am intrebat, esti de acord cu avorturile, casatoriile intre gay si monopolul guvernului in educatie?

        Daca da, te cred ca nu esti de acord cu cei doi. Doar vreau sa clarific de ce nu esti de acord cu ei.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Nu sunt de acord cu extremismul. Foarte putin de acord, chiar deloc, cu crestin-democratia si conservatorismul. Romania nu a avut nimic bun de pe urma unor astfel de curente politice.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Stii ce? Nu stiu ce medicamente sint pe acolo prin Bucuresti, dar cred ca trebuie sa iei ceva de constipatie. Esti prea constipat, rigid si incapatinat.

        Nimeni nu a vorbit aici despre crestin-democratia (nici nu stiu ce e aia) sau mai stiu eu ce. Eu am spus ca sint anumite principii biblice pe care incerc sa le traiesc. Ca ma faci radicala putin imi pasa. Nu stiu de ce nu raspunzi la niste intrebari simple.

        Apoi, in Romania nici nu a existat inainte dorinte ale homosexualilor sa le fie recunoscute casatoriile, nu au fost niciodata legale, deci cum poti spune ca acest curent nu a dus Romaniei nimic bun.

        In Romania a fost control total al educatiei in ultima suta de ani. Nu ai cum sa spui ca eliberarea monopolului guvernamental a adus ceva rau Romaniei.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Ba da: chiar am pus si link-uri: s-au inchis scoli, elevii trebuind sa faca naveta pe zeci de km. Iti dai seama ce ar fi in Romania ca Guvernul sa nu mai finanteze scolile de la Buget? Ar fi o catastrofa, mai ales ca populatia este foarte saraca si n-are de unde sustine in regim privat o scoala. Or, eu de astfel de experimente paguboase m-am saturat.

        Daca cineva e homosexual e treaba lui, nu a mea. Si apoi e vorba de libertatea lui, sau chiar de libertate, daca vrei. Si apoi sunt o minoitate.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Pai aici e problema…daca se dadea libertate in educatie, copiii aia puteau avea scoli in sat, nu era nevoie de naveta.

        Apoi, eu nu m-am referit la Romania, o tara care este o miloaga cu miinile intinse la guvern. Eu m-am referit la constitutionalitatea scolilor din SUA, in care guvernul este implicat ilegal.

        Asa zis ci eu, daca cineva e gay, e treaba lui, dar asta nu inseamna sa-i accept stilul de viata. Ca asta numesti tu radical….ti-am spus, ai nevoie de un laxativ.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Nu-i vorba de libertate ci de bani. Nu-mi place cum vorbesti despre Romania si te-as ruga ca, pe viitor, sa nu mai vorbesti asa. Romania nu e o tara miloaga, cu mainile intinse la guvern. In Romania nu sunt bani. Eu nu cred ca ai dreptul sa judeci Romania, asa ca fii atenta cum vorbesti ca sa nu te injur chiar si sa pleci de aici pentru totdeauna.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Ah, dar tu ai voie sa vorbesti minciuni de SUA.

        Fain, nu este nevoie sa ma injuri, m-am prins.

        Mi-a facut placere dialogurile dintre noi. Numai bine si la revedere.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Nu-i acelasi lucru: eu cred ca am dreptul sa judec SUA, pentru ca ceea e se intampla acolo ma afecteaza si pe mine. Spre exemplu, criza actuala nu a pornit din Romania, ci din SUA. Daca nu m-ar afecta atunci s-ar putea sa ma intereseze foarte putin.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Mai mult decat atat: este un amestec constant din partea Amabasadei SUA, inca de pe vremea cand ambasador era Gitenstien, in treburile interne ale Romaniei. Eu nu l-am votat pe Gitenstein sau pe Biden sau pe altcineva din America. Atunci de ce trebuie sa suport acest amestec si o politica de impunere a unor lucruri (cel putin asa o percep eu)? Asa ca nu vad de ce nu as judeca SUA…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Uite, imi vine in minte un exemplu simplu… Crestin-democratia e o inventie catolica. Nu demult am auzit de la televizor o stire care spunea ca Biserica Catolica a fost de acord, a colaborat si a ajutat dictatura lui Pinochet. Or, eu cu asa ceva nu pot fi de acord!

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • nu stiu ce e crestin democratia si nici nu ma intereseaza. nimeni nu a spus sa fi de acord cu terorismul. numai ieri alaltaieri ii scriai osanale lui Mandela….hmmmm.

        Eu am facut referinta la 2 principii biblice: avortul si homosexualitatea. Asta este extremism???

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Pentru mine Mandela a fost un luptator pentru o cauza nobila, nu un terorist. Pentru cei care regreta regimul de aparthaied a fost un terorist! Eu nu fac parte din aceasta categorie. Insa am impresia ca tu faci parte din categoria asta.

        Avortul si homosexualitatea nu sunt treaba mea!

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Deci ma faci si rasista. Eh…

        Iar daca eu nu accept avortul si homosexualitatea de ce trebuie sa fiu facuta radicala?

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Cristina, eu ti-am spus ca sunt si alte bloguri unde ai putea sa comentezi…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Cristina,
        Tu ai venit pe blogul meu… E foarte bine. Insa nu rezonezi cu ideile… Scuza-ma ca te intreb: de ce nu te duci sa comentezi pe alte bloguri, unde rezonezi cu ideile de acolo… Nu ca nu ai putea comenta si aici. Poti, desigur… Daca iti face placere poti comenta aici, desigur.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Deci sa repetam: sint rasista, radicala, fara caracter, etc.

        Te-am rugat sa nu-mi mai trimiti link-uri sa iti citesc articolele daca nu-ti place ce scriu. Am crezut ca de aia imi trimiti, pentru ca vrei sa sti parerea mea. Comentez si pe alte bloguri, dar eu vreau sa cunosc adevarul. Citesc multe bloguri cu care nu intotdeauna sint de acord. Pun intrebari. Vreau sa fiu „challenged” sa vad daca ceea ce gindesc e corect sau nu. Asa mi-am schimbat multe pareri.

        Dar daca nu vrei sa comentez nu o mai fac.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Poti sa comentezi, dar asta nu inseamna ca rezonez cu parerea ta…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Daca doresti, poti sa comentezi si aici, desigur. Dar nu inseamna ca sunt si de acord cu tine…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • ooooooooo, ai citit al doilea articol??? Citeva citate:

        – Public schools are funded by taxes, which are extracted from parents and non-parents alike. Taxpayers have no choice in the matter—their money is taken by force and used for purposes they may or may not approve. For many parents, these taxes make private education for their children impossible. The absence of choice does not end there.

        – Every aspect of public education renders your judgment irrelevant. You are forced to pay for a service you may not want or need. You are forced to support the teaching of ideas with which you may or may not agree.

        The only way to improve our schools is to get government out of education.

        Lumea normala recunoaste faptul ca guvernul nu are dreptul sa se implice in educatie. Nu numai ca Constitutia il opreste, dar s-au mai dat inca 3 legi care nu permite guvernului sa ia vreo decizie privind educatia.

        Ca si in lin-ul care ti l-am trimis, tot ce atinge guvernul care nu e in Constitutie…distruge. Se pare ca cei care au scris Constitutia au stiut ei ce au stiut….

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Si atunci stau si eu si ma intreb daca nu cumva desfiintarea de scoli purblice din Romania nu sunt rezultatul unei linii ideologice in acest sens…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Nu exista nici o legătura. Constitutia nu da voie guvernului american ca sa fie implicat in educație. In Europa, total opus. Nici nu se compara.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Inca odata: daca in SUA Constitutia nu da voie guvernului american sa fie implicat in educatie atunci mai trebuie sa existe scoli publice?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Am explicat mai sus.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Si citeste, te rog, si acest articol (scrie ceva si despre home schooling):
        Abolish Private Schools Or Why Britain Is Much More Left Wing Than America

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Pai da, englezii vor total control. Nici o surpriza.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Nu de alta, dar se pare ca toate minciunile pe care le spun sunt, de fapt, adevaruri… 😆 😆 😆

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Nu, de fapt încă nu mi-ai dat nici o dovada ca republicanii vor taxare de 80-1% si nici unde democrații se opun.

        Cum nici nu mi-ai arătat cum ideologia keynesiana aduce libertate si bunăstare omului.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Despre subiectul cu taxarea am mai discutat.

        La a doua problema, dupa parerea mea, raspunsul este urmatorul: keynesianismul nu aduce libertate sau cel putin este incorect sa afirmi asta. Trebuie sa vrei sa fie libertate pentru ca s-o si aduci, keynesianismul nu o impiedica. Iar in chestiunea cu bunastarea as spune ca nu trebuie vazuta o ideologie in sine sau curent de gandire economic in sine ca ar putea sa garanteze bunastarea. Sau ca bunastarea ar proveni neaparat dintr-un anumit curent de gandire (filozofica, economica etc). Ar putea ajuta, dar asta e altceva. Dar sa spui ca si aduce neaparat cu sine bunastarea mi se pare prea mult…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Da, l-am discutat si minciuna nu s-a dovedit adevarata.

        Keynesianismul este socialism. Prin definitie împiedica libertatea.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Nici tu nu ma convingi ca ai avea dreptate.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Ca am dreptate ca nu exista nici un republican care dorește taxare de 80-1%? Si ca nici un democrat nu a fost de acord??

        Ba da. Nu exista nici o dovada.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Subiectul asta nu-l mai reiau ca am discutat destul pe marginea lui. Eu mi-am exprimat punctul de vedere: daca vrei sa-l intelegi, e bine. Daca nu vrei sa-l intelegi, e, iarasi, bine.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Am înțeles punctul. Ai mintit ca sa denigrezi republicanii. Nu-i nimic nou. Democrații de aici o fac tot timpul.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Nu, n-am vrut sa-i denigrez pe republicani. De ce spui asta, ca as fi vrut sa-i denigrez? De ce sa-i denigrez? Ca nu inteleg…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Nu stiu de ce, asta ma intreb si eu. Poate pentru ca principiile conservatoare nu se potrivesc cu cele keynesiene…Pentru ca daca esti de acord cu socialismul lui Keynes nu ai cum sa fi de acord cu „radicalii” din Tea Party.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • @Cristina
        Tocmai ca nu ai inteles punctul! Eu m-am chinuit sa-ti explic, dar daca nu ai inteles n-am ce-ti face.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Oh, l-am inteles foarte bine. Nu ai incercat sa explici, ai incercat s-o intorci ca te-am prins ca ai facut afirmatii fara acoperire.

        Ce mi-ai spune mie daca eu as spune ca Basescu vrea sa-l omoare pe Ponta?? Nu ma intrebi de unde stiu? Ce dovezi am?

        Tot asa, orice articol care mi l-ai dat nu a dovedit absolut deloc aceasta pozitie.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • @Cristina
        Ma deranjeaza ca spui ca as fi zis ceva cand de fapt eu am zis altceva. M-am uitat pe raspunsul pe care l-am dat lui Marian la articolul din 16 octombrie si spuneam printre altele asa:

        „Tot dedesubtul unei astfel de atitutdini il constituie faptul ca ei sunt impotriva Obamacare si vor o reformare a sistemului de taxe si impozite astfel incat antreprenorii bogati sa plateasca, sa zicem, un impozit de 1%, iar marea masa de oameni, oamenii obisnuiti, sa plateasca, din veniturile lor modeste, un impozit de, sa zicem, 80%!!!”

        Observa ca eu am spus de doua ori in acest raspuns „sa zicem”, n-am spus ca asa ar dori un anume partid (republican, democrat), adica ceea ce afirmi tu. In limba romana cand spui „sa zicem” nu spui ca asa a afirmat cineva, adica nu citezi din ce a spus respectivul. Si in niciun caz atunci cand spui „sa zicem” nu spui ceva cu exactitate. Uite-te la definitie si ai sa vezi:

        „4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. Toți vor zice cum vrei tu. ◊ Expr. (Că) bine zici! = bună idee! așa este. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi… = a) judecă, socotește, dă-ți părerea; b) așadar, prin urmare. Ce-ai zice…? = ce părere ai avea? cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem; b) de exemplu. Vino, să zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că… Așa, numai ca să zică și el că face o treabă. ” (subl. mea)

        Or, tu ai mistificat pur si simplu ce am zis eu si-mi pui mie niste lucruri pe care nu le-am zis. Or, asta se numeste lipsa de onestitate! Or acum imi faci si procese de intentie ca as fi vrut sa-i denigrez pe republicani, cand eu nu am folosit cuvinte denigratoare la adresa lor. Si ma mai faci si mincinos. Asa ca te rog sa nu ma mai jignesti, sa citesti bine ce spun, si sa nu-mi mai pui mie cuvinte si lucruri pe care nu le-am spus, ca s-ar putea sa ma supar eu!

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • Iar daca te uiti la raspunsul meu, eu te-am intrebat daca ai vreo dovada care sa te faca pe tine „sa presupui” ca asa ceva s-ar fi propus, ar vreo intentie.

        Tu m-ai trimis la articolul lui Jindal, care vorbea de ceva 80-1%, dar nu despre rata de taxare. Deci articolul nu este o dovada care sa te faca pe tine sa gindesti ca asa ceva ar fi posibil.

        Apoi, nu ai copiat TOT raspunsul, ai spus ca „democratii nu-s de acord”. Deci ai spus ca republicanii vor taxe mari, dar democratii nu-s de acord!! Hai sa-ti spun un secret care il poti citi in orice ziar: democratii vor taxe mari, republicanii nu. Uita-te la presedinti democrati, in general u ridicat taxe, FDR a ridicat la 90%!! Asa ca e batator la ochi cind spui ca republicanii vor taxe de „sa zicem” 80%, cind nu ai nici o dovada pe care sa-ti bazezi afirmatiile. Dar nu ai zis „sa zicem ca democratii nu-s de acord”, ai spus-o ca si cum acesta ar fi adevarul. Cind de fapt, atita taxare au pus democratii in obamacare, ca in citiva ani o sa auzi de milioane de oameni care-si vor pierde casele ca nu vor avea bani sa-si plateasca taxele….Si tu zici ca republicanii aceia, care fac parte din aripa radicala vor sa mareasca taxele??? Sa fim seriosi.

        Apoi, chiar din definitia ta, data mai sus, unde spune: A avea sau a lăsa impresia că… Aici este lipsa ta de onestitate. Ai lasat impresia ca asa vor republicanii si ca democratii nu vor fara absolut nici o acoperire. Si nu ma deranjeaza, poti spune ce minciuni vrei. Dar tu o aduci in discutie pe Le Pen, ce are ea de a face aici? SI daca eu nu-s de acord, eu sint cea fara caracter si fara onestitate? Asta m-a deranjat!!

        Sint multe lucruri care eu cred ca tu le crezi gresit. De aceea am comentat, ti-am spus parerea mea, ti-am adus dovezile pe care mi-am format parerea. Nu m-a deranjat ca nu esti de acord cu mine. Dar sa o bagi pe Le Pen in discutie ca sa te scoti tu, apoi facindu-ma fara caracter, asta m-a deranjat.

        In loc sa recunosti ca ai confundat la ce se refera numerele de 80-1%, ai continuat cu articole fara sa fie la subiect, sa o aduci in discutie pe Le Pen si sa ma faci fara caracter. Eh, asta e!

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • Le Pen n-are relevanta aici, in subiectul asta.

        Da… Dar vezi… Eu „m-am ghidat” dupa ce a spus Milton Friedman in acel interviu – am discutat si la tine pe blog despre asta…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Atunci de ce ai adus-o in discutie pe Le Pen?

        Nu, sa stii ca nu ma duci c zaharelul. Cind te-am intrebat daca vreo dovada pe care te bazezi pentru afirmatia facuta, m-ai trimis la articolul despre Jindal. Cind ti-am spus ca acolo nu zice asa ceva, m-ai trimis la articolul cu Friedman. Nici acolo nu spune de marirea taxelor de 80-1%. Si daca ar spune, el e mort. Eu te-am intrebat daca ai vreo dovada clara in care sa se vada ca republicanii vor taxare de 80-1% si unde democratii nu sint de acord. Inca nu mi-ai dovedit concret, cu nume.

        Deci trebuie sa cadem de acord ca nu exista nici un republican care doreste halul asta de taxare si nu exista nici un democrat care sa se fi opus la asta. Ca tu vrei sa crezi asa, e treaba ta, dar nu ma fa pe mine radicala si ca tin un partid captiv pentru faptul ca nu-s de acord cu asta. Sau fara caracter.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Eu n-am adus-o in discutie pe Le Pen. Tu mi-ai zis odata ca esti ca ea (Marine Le Pen)… Eu am spus ceva de genul ca nu cred asta.

        Nu conteaza ca e mort, ti-am mai zis. Raman ideile. Daca sunt bune sau nu, asta e altceva.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Da, am zis ca agreez cu ea in unele aspecte, dar tu ai adus-o in discutia asta, nu eu. Eu spus ca ea nici nu ar fi trebuit sa apara in discutia asta.

        Da, orice a zis, bine sau rau este bine de stiut. Dar nu a zis absolut nimic de 80-1%. Si chiar daca ar fi zis, asta nu este o dovada ca republicanii ar vrea asa ceva. Ca daca voiau, erau articole cu afirmatiile lor. Insa, ele nu exista.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Deci agreezi cu ea si cu partidul ei presupun, nu? Si atunci de ce as gresi eu spunand ca esti o radicala?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • nu stiu care este si ce crede partidul ei. Din cite am inteles ea este impotriva avorturilor si a casatoriilor intre gay. Astea sint principii crestine, nu a partidului lui Le Pen. Eu sint de acord cu astea pentru ca Biblia spune asa, nu pentru ca Le Pen spune asa.

        Problema nu este ca m-ai facut radicala, problema este ca ai adus-o pe Le Pen in discutiile despre minciuna cum ca republicanii ar vrea sa taxeze 80-1%, aici nu era vorba despre avorturi. Vorbeam despre inchiderea a 17% a guvernului, nu despre ce crede Le Pen. Nu stiu de ce ai adus-o in discutie. Tu i-ai facut radicali pe cei din Tea Party pentru ca se vrea Constitutia respectata, deci Le Pen nici nu avea dece sa intre in discutie….

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Nu inteleg: cand am adus-o eu in discutie?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Cind te-am intrebat eu de ce ai facut radicali pe aceia care fac parte dintr-o aripa care tine captiv partidul republican si nu accepta sa finanteze obamacare si din cauza asta o parte din guvern a fost nevoit sa shut down.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Eu nu cred ca as spune ca sunt ca Marine Le Pen… Eu n-as face o astfel de afirmatie.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Daca esti de acord cu avorturile sau/si casatoriile intre gay normal ca nu ai face o astfel de afirmatie.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Nu, nu-i vorba de asta! Insa eu nu sunt de acord cu miscari extremiste.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Deci ca sa fi impotriva avorturilor si impotriva casatoriilor intre gay inseamna sa apartii miscarilor extremiste?

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Nu neaparat. Dar nu sa spui ca esti ca Marine Le Pen, adica sa te identifici cu ea si cu partidul ei. Eu nu sunt de acord cu ea si in consecinta pe cel care se identifica politic cu ea il consider extremist, radical.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Pai ma identific cu ea in aceste aspecte. Eu nu stiu ce altceva crede, dar in aceste privinte sint de acord. Asa cum am spus, astea sint biblice, partidul lui Le Pen nu are monopol pe aceste principii.

        Chestia e ca ce crede Le pen nu a avut nimic de a face cu comentariul tau privind republicanii si aripa aia radicala. Nici nu era vorba de asa ceva.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Cristina
        Am discutat prea mult pe acest subiect. Devii plictisitoare si neinteresanta. E treaba ta cu cine te identifici si cu cine nu. Asta nu inseamna ca eu sa fiu de acord.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • Si am zis eu sa fi de acord cu mine? Crede pe cine vrei, ce am eu de acolo?

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Cred ca ar fi bine sa pun inca o data, si aici la comentarii, interviul luat lui Friedman dupa care m-am ghidat:
        An Interview With Milton Friedman
        In care se arata, printre altele, urmatoarele:

        „John Hawkins: Fast forward to today and there are a lot of Democrats & people on the left out there who say, “Why don’t we just have exorbitant taxes on the rich and minimal taxes on everyone else”? What would that do to the economy?

        Milton Friedman: That would eliminate the rich.

        John Hawkins: Right. Would it have a negative effect on economy overall?

        Milton Friedman: Well, who would provide the funds, the capital, and the entrepreneurship for the new industries? In a world in which there were no rich people, how would you have ever gotten the capital to produce steel mills or automobile plants? You can do it through the state, but the world tried that with the Soviet Union.

        It’s an interesting thing. If you ask yourself, “what tax system would be best for the low income group,” it’s the opposite of what they’re saying there. It would be a system with a maximum amount of taxation rather than a minimum. If you look at the taxation system in China for example, which is now doing very, very, well, that’s exactly what it is. In Russia you now have a 20% flat tax which is having the effect of increasing revenues rapidly and also stimulating production. You cannot help the poor by destroying the rich.

        John Hawkins: If we don’t “fix” Social Security, what sort of impact is it going to have on the economy in say 10-20 years?

        Milton Friedman: Well, Social Security is having a bad effect now through the tax system. But ya know, when Adam Smith was told that the British loss at Yorktown would be the ruination of Britain, Adam Smith replied, “Young man, there’s a deal of ruin in a nation.” So, we’re a very strong country, lots of able people, lots of active entrepreneurs, and so the Social Security system will be a burden, but it won’t destroy the country.

        I think it will be changed of course. I think there is a great and growing pressure towards privatizing Social Security, converting it into individual accounts. We’ve been moving that way indirectly through 401ks and the equivalent retirement accounts. I think Mr. Bush will go back to his emphasis on privatizing Social Security. I think there’s a good chance it can be done. It has been done in a considerable number of countries around the world. There’s no reason why it couldn’t be done here.”

        Foarte interesant tot interviul, il recomand sa-l cititi intergral si in original.
        O sa incerc sa traduc ceea ce am subliniat:

        „Este un lucru interesant. Daca va veti intreba „ce sistem de taxare ar fi cel mai bun pentru grupurile cu venituri mici”, este opusul fata de ceea ce se spune acolo. Ar fi un sistem cu o cantitate maxima de taxare, decat minima. Daca va uitati la sistemul de taxare din China, de exemplu, care functioneaza acum foarte, foarte bine este exact asa. In Rusia acum aveti 20% flat tax (adica daxe aplicate individului sau venitului societatii) care au avut ca efect cresterea rapida a veniturilor si stimularea productiei. Nu poti sa-i ajuti pe saraci, distrugandu-i pe bogati”

        Or, Milton Friedman spunea in show-ul lui Charlie Rose, 2005, urmatoarele:

        „I am a libertarian with a small „l” and a Republican with a capital „R”. And I am a Republican with a capital „R” on grounds of expediency, not on principle. „

        Eu pe asta m-am bazat cand i-am dat acel raspuns lui Marian, mai ales ca Friedman a spus ca este Republican cu „R” mare!!

        Asa ca nu e chiar „aiurea” ce am spus…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • In momentul cand spui „privat” spui in folosul cuiva. Spre exemplu, in folosul tau. Friedman asa privea lucrurile. Notiunea de invatamant privat nu poate fi despartita de aspectul pecuniar, nu numai pentru ca o scoala privata are cheltuieli curente, dar si pentru a-si putea pastra reputatia si pentru a castiga cel care are in proprietate o astfel de scoala, admitand ca el castiga din asta, ca asta ar fi sursa lui de castig. In cazul unei fundatii de caritate lucrurile stau, de regula, altfel. Insa pentru ca un elev sa mearga la o scoala privata cu o buna reputatie, parintii sai trebuie sa cheltuiasca sume de bani deloc mici, dimpotriva. Trebuie sa-ti permiti, ca parinte, asa ceva.
        La fel si cu asigurarile de sanatate private, nu inseamna numai ca sunt administrate in regim privat, ci si faptul ca cel care le administreaza si castiga de pe urma acestui business.
        Or, cand pui problema la nivel national trebuie sa tii cont de multe aspecte, pentru ca aici nu e vorba numai de un singur om, ci de un proces complex, care implica foarte multi oameni. Functia asta, daca se poate spune asa, are multi parametri, iar ecuatia devine mai complicata.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Totul trebuie făcut tinind cont de drepturile oamenilor, iar libertatea este unul din ele.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Dar, scuza-ma, la care lucru te referi mai exact…?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • @Cristina
        Scuza-ma, dar chiar tu ai afirmat ca o scoala de stat, deci o scoala publica, indoctrineaza elevul. Opusul ar fi scolile private, nu? Daca ar exista numai scoli private ar mai exista si indoctrinare? Sau ar fi un invatamant mai liber? Daca admitem ca ar fi un invatmant mai liber si mai multa libertate atunci de ce nu am avea numai scoli private? Dar asta daca privim problema numai sub aspectul asta. Insa mai exista si un alt aspect, cel pecuniar. Or, acest aspect ridica alte probleme.

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Scuza-ma, dar asta nu e logica. Da, am spus ca școlile de stat indoctrineaza, dar nu am spus ca ele trebuie sa fie desființate. Sint unii părinți pe care nu-i deranjează ca copiii lor sint indoctrinati.

        Deci, nu, opusul nu e acela!

        Iar aici vorbim de propunerea lui Friedman cu vouchers, care nu aduce libertatea, asa cum spui tu.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Nu stiu daca nu-i deranjeaza, sau nu-si pot permite altceva mai bun…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Oricare ar fi motivul, nu a fost nimeni care sa propună Desființarea lor.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Conceptia lui, probabil, era mult mai apropiata de homeschooling… E foarte probabil sa fie asa…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Faptul ca a propus vouchers dovedește ca nu e asa….

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Asa e… Dar cred ca el s-a gandit bine cand a propus asta…

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Da, dar nu înseamnă ca a ajuns si la o concluzie buna, care respecta libertatea…

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • 🙂 automat cind Vorbești de condiții Vorbești de libertate, nu? Hmmm, parca era invers…

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • Pai, uite-te si tu in Europa: Romania indeplineste conditiile de a fi in Spatiul Schengen si i se refuza acest drept legitim – Romania respecta criteriile tehnice, singurele valabile – din motive politice. Uite-te ce propaganda se face in Marea Britanie, in presa, impotriva romanilor si bulgarilor, ca vor veni „cu milioanele” acolo, ca ii inundam, ca sa zic asa. Pai, asta mai este libertate? Se mai poate vorbi de libertate in asemenea conditii?? Uite-te si tu la acest MCV – Romania strict monitorizata. Numai de lege si procurori auzi! Auzi si tu vorbindu-se in presa noastra de „republica procurorilor”, de interceptari telefonice – nu cumva e vorba de „trafic de droguri”? Se mai poate vorbi de libertate?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • In Europa nu se poate vorbi despre libertate. Punct. In absolut orice domeniu. Nu exista libertate in Europa. Nu exista nici măcar o baza de libertate la care sa se uite europenii.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

    • Marian, cind cunoasti toate fetele monedei, iti vei da seama imediat ce e propaganda si ce nu.

      In primul rind, felul in care se fac sondajele privind somajul s-a schimbat de citiva ani. Adica sarja de eroare este foarte ridicata, cel putin de 10%. Deci somajul care arata azi 7%, de fapt e pe la 16-17%. Apoi, se numara doar cei care primesc ajutor de somaj. Unde intra acei oameni carora li s-a expirat perioada de somaj dar tot nu au gasit de lucru? Ei nu sint numarati la rata de somaj, dar nici de lucru nu au. Daca s-ar adauga si ei la numar, oare cit ar fi rata adevarata a somajului?

      Alt punct. Oamenii care se ofera voluntari la diferite companii, deci lucreaza pe gratis, citeva ore pe saptamina, sint considerati ca au loc de munca. De ce ii trece si pe ei la „locuri de munca infiintate”?? Doar acei oameni nu cistiga bani de acolo, cum poti sa-i treci ca au loc de munca??

      Plus cite alea mai sint la mijloc care noi nu le stim.

      Si acum va intreb, Motane, Marian, cind cineva spune ca „a scazut” somajul…..eu ce sa zic? Nu e propaganda? Normal ca a „scazut” somajul, pentru ca definitia „somajului” s-a schimbat din considerente politice! Doar nu o sa se cistige alegerile daca se spune ca somajul e de 22%, nu??

      Comentariu de Cristina | decembrie 13, 2013 | Răspunde

      • @Cristina
        Si care este in SUA actuala definitie a somajului?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013

      • Oricare o vor cei de la putere….

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

      • @Christina { respect si multa sanatate stimata doamna si sora in Domnul , sanatate multa dumneavoastra si familiei dumneavoastra in aceeasi masura !} ai mare dreptate : chiar nu ” cunosc toate fetzele monedei ” . Este si greu pentru un tip ale carui informatii se rezuma doar la ceea ce filtreaza singur singurel din amalgamul de stiri captate cam de peste tot si care are mare oftica pe majoritatea acestor observatori si { mai ales pe astia } critici economici ce in loc sa fie luati de langa neveste si copii cu masinile serviciilor secrete { asa cum am vazut prin filmele americane indeobste } si pusi sa faca treaba acolo unde spun ca se pricep mai bine decat majoritatea muritorilor de rand…sant lasati sa ” zaca-n colb de cronici ” si sa priveasca cel mult ironici lasand la o parte superioritatea data d e …cunoastere pe care zic ei : o detin ! Ei le-asi pune garda inarmata la spate si i-asi pune sa faca treaba …mai dihai decat sclavii aia din Egiptul antic !!! Face treaba buna si scapa lumea de saracie …bun, nu reuseste in pofida faptului ca erau foarte buni la datul din gura…PAC si am terminat cu ei ! Spre d eosebire de stimata noastra gazda Motanul Incaltat eu stiu ce-nseamna si somajul si mai ales ce-nseamna sa fi somer .. Daca inainte d e anii ….’60 asta insemna ceva benefic pentru patronate si chiar pentru cei aruncati in somaj azi in schimb…este un flagel pentru care exista asa cum bine stim o singura ” solutie ” …poate doua ! Pot spune cu mana pe inima ca SOMAJUL N-A SCAZUT NICI IN EUROPA SI NICIUNDE IN LUME ! Li se dau alora niste gologani sau alimente sub forma de ” ajutoare de stat ” { adica tot din banii colectati cu japca d e la amaratii ce inca mai au un loc d e munca , un bussines sau un venit oarecare , care nu-i obtinut in nici un caz datorita statului } si s e anunta cu surle si trambite ca …a scazut somajul ! Spune-mi draga Christina …cumva Detroitul a inceput sa reangajeze oameni deoarece …isi reincepe si-si relanseaza GMC-urile ?In statul Michigan…a inceput cumva s a ninga cu dollari pe chestia asta si eu inca n-am aflat ? Sa fim seriosi .Totusi parerea mea este ca Motanul chiar nu face propaganda ci …spune si el ce aude din alte parti analizand probabil acele cifre date d e statistica oficiala , cele auzite de pe stiri , prin prisma economistului ce este ca formatie …banuiesc ca-i economist ca….se pricepe ! . Daca el vede niste cifre date de catre statisticieni…ce vrei sa faca saracu om ? Le ia si el ca atare si judeca prin prisma acestora stiind sigur ca cifrele nu mint chiar daca sant …poate departe de adevarul palpabil . Propagand fac sefii d e guverne …un Obama , o Merkel , un Hollande si fireste un ….Traian Basescu ! Motane …sigur nu esti Mishu Negritoiu …undercover ?

        Comentariu de Marian | decembrie 14, 2013

      • Someri sint aceia care vor un loc de munca cu norma întreaga si nu pot sa-l găsească. Șomeri nu sint aceia care fac munca voluntara. Șomeri nu sint numai aceia care primesc ajutor de somaj, ci si aceia cărora li s-a terminat perioada plătită.

        Tocmai ca Motanul are ceva scoli si este capabil sa caute informații, ma întreb de ce repeta punctele de propaganda ale liberalilor. Din cite se vede, el citește ce zic liberalii si ii crede. Nici măcar nu verifica sa vadă daca e asa sau măcar ce zic ceilalți. Asta nu este acceptabil.

        Sau, asa cum fac eu atunci cind se vorbește de România, daca nu știu, tac. Sau întreb. Dar Motanul nu este singurul. Este litera de lege in România. Cred ca majoritatea romanilor au o părere despre ce se întîmplă in SUA fără ca măcar sa cunoască ce se întîmplă cu adevărat. Dar își dau cu părerea ca si cum asa s-a întimplat. Si daca nu zici ca ei, ești radical.

        Comentariu de Cristina | decembrie 15, 2013

      • @Marian
        Astept, te rog, replica ta… Inteleg ca ai o fata care e in SUA. Ea ce spune, cum e acolo?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 15, 2013

      • @Marian

        „Ei le-asi pune garda inarmata la spate si i-asi pune sa faca treaba …mai dihai decat sclavii aia din Egiptul antic !!! Face treaba buna si scapa lumea de saracie …bun, nu reuseste in pofida faptului ca erau foarte buni la datul din gura…PAC si am terminat cu ei !”

        Eu inteleg sa vorbesti asa despre cei care iti promit si nu fac. Despre cei care conduc, despre guverne, si care tot promit, ca in asta se tin, in promisiuni si sloganuri goale, si nu fac. Despre aia de ce nu zici asa?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

  5. Cristina cred ca este adepta „SON’S OF ANARCHY”. Si tocmai din tara unde GUVERNUL controleaza TOT ce tine de viata oamenilor. Acolo, pana si cand „stranuti” se aprinde un beculet undeva, sa le atraga atentia ca e ceva in neregula.
    🙂

    Comentariu de Rica Venturiano | decembrie 13, 2013 | Răspunde

    • Cristina, astept replica ta la comentairul lui Rica! 🙂

      „Si tocmai din tara unde GUVERNUL controleaza TOT ce tine de viata oamenilor. Acolo, pana si cand “stranuti” se aprinde un beculet undeva, sa le atraga atentia ca e ceva in neregula.”

      Chiar asa? Cristina, ce parere ai? E asa cum spune Rica?

      Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 14, 2013 | Răspunde

      • Nu chiar tot, dar acolo se are interesul. De exemplu, inca pot sa imi educ copiii fara interventia guvernului.

        Dar nu, nu sint adepta anarhiei, ci a guvernului limitat. Asa cum scrie in Constitutie.

        Comentariu de Cristina | decembrie 14, 2013

  6. Pai doctrina anarhista cam asta si spune : fara guverne sau …cel mult guverne …. ” limitate ” 😉 !

    Comentariu de Marian | decembrie 14, 2013 | Răspunde

  7. Pe fata mea o astept zilele acestea in tara , sa participe cu toata familia ei la un { daca s-ar putea si d e Craciun } Revelion , unde va fi reunita aproape intreaga mea familie dupa …foarte multi ani ! 🙂 Din pacate din Malta doar unul dintre copii va venii sa ne reunim intr-un Revelion atat d e mult asteptat . Celelalt este nevoit sa munceasca inclusiv de Reveliion pentru a asigura continuitatea bussines-ului ce le asigura bunastarea lor si fireste …si a noastra a celor din tara . Cred ca n-ar fi politicos din partea mea sa discut politica cu ei despre ce se intampla in USA sau Malta si cum privesc ei problemele sociale din USA sau Europa , insa…voi afla intr-un fel sau altul . De fapt am si ” aflat ” : in loc de cateva mii d e dollari { un fel d e gifft for Christmas 😉 } , am primit din USA doar sase sute de dollari , iar din Malta …cam jumatate dar …in euro ! Asta inseamna in viziunea mea ca…nu le merge chiar bine nici aleia din USA nici … alorlalti din Malta . Fireste , zic bogdaproste si pentru acesti gologani …ca altii n-au bani nici pentru o bucata de paine amarata insa ,acesta este pentru mine un fel de barometru economic : scade , scade …iar de urcat vad ca …inca n-o face , indiferent ce spune Obama sau altii ca el referitor la cresterea economica si la iesirea si relansarea din criza ! Eu fac masuratorile pe baza a ceva foarte real si mai ales palpabil : banii pe care aia ” din afara ” ai trimet , ai pot trimete , asi pot permite INCA sa-i trimeata , pentru ajutorarea astora din tara si care bani ….sant mai putini decat anul trecut si mare minune de nu anul viitor …vor fi mai putini decat anul acesta ! Referitor la ce spune fata mea ca este ” acolo in USA ” si ea si sotul ei { fost PM in US Marine’s , si actual policeman in Chicago care nici daca ar fi fost sub amenintarea pistolului nu l-ar fi votat in veacul vecilor pe Obama } spun ceva ce Ion Creanga a sintetizat foarte corect : ” Sarac ca anul asta , ca cel care tocmai a trecut si ca cel ce sta sa vina …n-am fost niciodata ” ! Evident in America definitia saraciei este …foarte relativa si poate insemna altceva decat ceea ce intelegem si mai ales stim noi astia din Romania vis a vis de ….saracie .Daca pentru mine saracie inseamna ca n-am bani sa-mi platesc utilitatile { curent electric , gaze , cablu , telefon , net } sau n-am bani suficienti pentru cine stie ce , pentru aia saracie poate insemna ca veniturile sa le scada ” sub un anumit plafon ” eventual sa le fie refuzata la restaurant vreo ” VISA ” si sa n-aiba suficient cash in buzunare pentru plata deci….imensa diferenta !

    Comentariu de Marian | decembrie 15, 2013 | Răspunde

    • @Marian
      Iti doresc Sarbatori fericite impreuna cu intreaga familie si la toti ai tai!

      O rog pe Cristina sa comenteze.

      Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013 | Răspunde

      • America merge din jos in mai jos…dementii au ajus sa conduca SUA.

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • @Cristina
        Hai sa-ti spun ceva: daca te-ar auzi un simpatizant al Democratilor ar zice, probabil, ca minti. Nu crezi ca ar spune asa? 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

      • As minti daca nu as avea dovezi…..insa dovezile abunda!

        Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013

      • Multumiri si-ti reintorc urarile stimate Motan !

        Comentariu de Marian | decembrie 16, 2013

      • Multumesc! 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

  8. Si am sa-ti mai spun si altceva tot pe chestia somajului : in Romania daca esti absolvent de medicina { medic sau asistent } si doresti s a aplici pentru un post in respectivul domeniu ….trebuie sa faci chestia asta intai sub forma d e voluntariat { sa nu te mire : cele mai multe spitale private sau nu conditioneaza angajarea , de urmarea unei perioade de …voluntariat sau d e munca pe gratis } si abia dupa mai mult timp primesti si niscai cash . In orice alta tara europeana si cred ca si-n SUA …aia tin cont d e faptul ca …trebuie sa si mananci , ca-ti trebuiesc bani pentru ” diverse ” cheltuieli si ca atare te sustin …aici la noi in schimb… Si ne mai miram in mod ipocrit { guvernantii , nu noi vulgul !} ca ne pleaca tinerii cu studii de medicina si ca atare n-avem cine sa ne ingrijeasca in spitale ! Pai daca ala nu primeste nici macar ” ajutorul ” ala d e somaj amarat care-i de sute de ori mai mic decat acelasi ajutor din orice tara europeana sau din USA…ce dracu sa faca ca oricum nu s e poate hrani cu aer proaspat si nici platile datoriilor nu le face nimeni in locul lor ? Fac si ei ce va face si nora mea care tocmai a acceptat un contract de asistenta medicala la un spital in Danemarca { adica unde s-a stabilit si nepoata-mea cu toata familia ei refugiati din Siria } si nici macar nu este vorba despre voluntariat sau despre ” munca voluntara ” asa cum fac majoritatea medicilor din Romania ci despre bani adevarati !Christina chiar are d e cele mai multe ori dreptate atunci cand arata cu degetul spre noi …europenii , de multe ori chiar ” le nimereste ” .

    Comentariu de Marian | decembrie 15, 2013 | Răspunde

    • Nu am inteles referirea la „sustinerea” pe care o face statul in caz ca esti la facultate…Sint doctori care ies din facultate cu datorii uriase….

      Comentariu de Cristina | decembrie 16, 2013 | Răspunde

      • Da Cristina ai dreptate ” sant doctori care ies din facultate cu datorii uriase ” dar asta ….in USA nu in Romania : in Romania studentii la medicina , viitorii medici nu termina facultatea lasand in urma lor datorii pentru simplul fapt ca …de regula parintii sant principalii sponsori ai tuturor cheltuielilor facute de catre odraslele lor . Statul roman are doar pretentii : proaspatul medic trebuie sa accepte un salariu de cel mult 200 { sau 170 d e dollari } de euro si daca se poate s a munceasca minim 25 de ore din cele 24 cat are o zi….eventual sa-si asume si moartea , eventuala moarte a pacientului in urma folosirii volens nolens a materialelor sanitare fie depasite ca termen d e folosinta fie depasite ca tehnologie .In SUA fireste ca sint multi ce ies din facultate cu datorii uriase insa….nici nu poate fi comparat salariul pe care-l primeste un medic chiar incepator din SUA cu unul din Romania . SALARIUL …deoarece nimeni nu traieste doar cu aer proaspat si nici cu idealuri !

        Comentariu de Marian | decembrie 16, 2013

      • @Marian
        Excelent comentariu! Dar da-mi voie, te rog, sa te intreb ceva: tu crezi ca Cristina intelege ceea ce a spus tu in acest comentariu? Pentru ca eu am impresia – cu toate scuzele de rigoare la adresa ei – ca nu intelege… Pe mine asta ma intristeaza… 😦

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 16, 2013

  9. ” Satulul nu intelege flamandul si nici bogatul pe sarac ” , stia ea saraca maica-mea ce spunea , cand spunea asta ! M-asi indoii de faptul ca stimata noastra prietena Cristina poate sa inteleaga – cu toate scuzele de rigoare la adresa ei – 😉 ce inseamna sa fi sarac { desii nu cred ca de bine ce-i era a plecat din Romania } si mai ales ce inseamna sa fi traitor { mai repede asi spune …. supravietuitor !} in Romania de azi . Nu ca n-ar avea capacitatea intelectuala necesara dar…atunci cand traiesti in alta lume , intr-o lume mai mult sau mai putin normala sau cel putin inca apropiata d e ceea ce se cheama normalla , este foarte greu daca nu chiar imposibil sa intelegi ceva din balamucul dambovitean in particular si chiar din aiureala asta numita UE care-si incalca insasi principiile pe care-i cladita . Deci chiar n-ai pentru ce te intrista . Fac si eu ca rabinul din …Buhusi : si tu ai dreptate si ea are dreptate… insa daca Cristina s e lasa dusa de val fiind orbita de luminile americii in care buna sau rea …traieste , repet intr-o lume cat d e cat normala , mataluta ai dreptate s-o contrezi deoarece esti afundat pana peste gat in aceasta cloaca , in acest balamuc numit Romania , balamuc ce din nefericire este condus de niste nebuni ce-si au birourile { mai normal ar fi…” saloanele „} tocmai la Bruxelles sau Strasbourg ! Deci fiecare sunteti corecti in ceea c e afirmati . La multe dintre comentariile dumitale poate ca nu ma pricep si ca atare …nu ma bag , poate ca multe lucruri pe care le spui matale sau Cristina imi depasesc cultura sau intelectul insa la cele d e care ma lovesc zi d e zi….Ca vorbeati despre medici…pai am nepoata medic , am nora asistenta medicala , si…chiar cunosc subiectul din interior ca sa zic asa . Ti-am mai spus despre nepoata-mea , pana si-n conditiile in care era refugiata de razboi ,ea sotul ei plus cei doi copii….au ales Danemarca pentru a se stabilii si a incerca sa-si reconstruiasca viata si nu Romania , unde si-au facut amandoi studiile d e medicina si de bine de rau aveau destui amici si chiar suficiente ….relatii 😉 ! . Am amici ce sant profesori { unii s-au pensionat satui de mizerie si mai ales de… mizerii ! } si toti la un ison spun ca daca ar fi sa ia viata de la capat in aceasta Romanie ….ar face orice numai invatamant nu ! Am suficienti { poate prea multi } amici ce lucreaza in MAI, fie in politie fie la pompieri care { asa cum este cazul a doi dintre baietii mei } toti spun acelasi lucru : ne-am saturat d e mizerie !!! Si asta din partea unor oameni ce au niste salarii …bune , sau cel putin decente avand in vedere ca majoritate a romanilor nu s e pot gandii nici in vis la a semenea salarii . Deci in mod evident Cristina sau altcineva ce traieste in oricare alta tara civilizata si nu in Romania …chiar n-are cum s a inteleaga nici ce spun eu …si nici ce sustii dumneta iar asta ….fara sa pun nici o secunda sub semnul indoielii capacitatea ei intelectuala . Iar de data asta …eu sant cel ce se intristeaza din pacate .

    Comentariu de Marian | decembrie 17, 2013 | Răspunde

  10. Uite ca revin ca tot mi-adusei aminte . Am un bun prieten { ne leaga o prietenie de cel putin 40 d e ani } ce era , atunci cand inca locuia in Romania profesor d e geografie . A plecat in ’97 in Italia iar la vreo doi ani a plecat si nevasta-sa { fosta mea colega din clasele I- IIIV deci si aici sant destui ani de cand o cunosc si pe ea ! } , contabila de meserie .. Timp de aproape 10 ani amandoi au spalat la cur babalacii din Sicilia iar azi …au o mica pensiune , si un la fel de mic { dar e al lor 😉 ! } azil pentru persoane varstnice in insula respectiva . La ei trag de cate ori ma duc in Malta { sti ca pe mine ….nu ma suporta avionul 🙂 !} deoarece de acolo iau vaporul pentru tranversare si…ce-ti pot spune ? Poate doar faptul ca …daca ramaneau in Romania , azi ar fi fost muritori de foame in timp ce acolo , duc o viata …cel putin decenta avand in vedere ca muncesc , ca au muncit si muncesc 25 de ore din cele 24 cat le are ziua data de Dumnezeu . El s-a scarbit nu neaaparat pentru salariul de rahat pe care-l lua lunar cat de faptul ca, spre exemplu ….unul precum Vanghelie bunaoara care are cultura pana la genunchiul broastei sau Gigi Becali sant milionari , multimilonari iar el si altii ca si el….se chinuie si-si dramuiesc salariile pentru a putea supravietuii deci nici macar pentru a traii decent ce sa mai discutam despre altele !

    Comentariu de Marian | decembrie 17, 2013 | Răspunde

    • Si crezi ca in Romania nu s-ar putea face cumva ceva ca oamenii sa traiasca decent…?

      Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 18, 2013 | Răspunde

      • Ba da : CAVOURI pentru toti romanii care mai traiesc inca in Romania !!!!!! Cavouri deoarece doar mortii sant decenti !

        Comentariu de Marian | decembrie 18, 2013

      • Chiar asa de pesimist esti…? De ce…?

        Comentariu de Motanul Incaltat | decembrie 18, 2013

  11. Sunt doar realist si din asta rezida ….pesimismul !

    Comentariu de Marian | decembrie 18, 2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: