Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Vizita lui Victor Ponta in SUA (I)

Şi al treilea lucru despre care am discutat, poate cel mai mult, a fost zona economică. Vicepreşedintele Biden a spus un lucru care e simplu, dar extrem de adevărat: Nu există democraţie decât dacă ai prosperitate economică. Imediat ce începe să apară sărăcia, criza economică, democraţia e în pericol şi atunci, evident, ştia de rezultate economice, de faptul că avem creştere economică, de…

Victor Ponta – prim-ministru al Romaniei

Acest lucru il relateaza si Adevarul:

Ponta, după întâlnirea cu Biden: L-am asigurat că Justiţia va fi scoasă din bătăliile politice

Arata ca printre principalele declaratii ale premierului Victor Ponta este si urmatoarea:

Statuia Libertatii

„Anul viitor România încheie o epocă de tranziţie după comunism. După o ţară complet pregătită îşi poate folosi potenţialul. Democraţia poate avea succes numai dacă economia are succes. Asta a fost ideea principală a acestei discuţii cu un om foarte bine informat despre ce se întâmplă în România. Am fost însoţit de domnul Corlăţean, din partea americană, a fost însărcinatul cu afacerile.” (subl. mea)

Si daca economia nu are succes atunci are succes dictatura?? Deoarece asta s-ar putea deduce din aceasta afirmatie: „Democraţia poate avea succes numai dacă economia are succes. Cand ne referim aici la succes, vorbim in termeni de prosperitate economica, dupa cum precizeaza Dl. Ponta.  Ma mira o asemenea abordare a problemei la Dl. Biden… Eu pot sa dau un exemplu contrar: pe vremea lui Ceausescu, cand eram sub dictatura si economia nu a avut succes – in niciun caz un succes care sa satisfaca societatea, oamenii acestei tari – si cand solutia a fost tocmai iesirea din dictatura, democratia, trecerea de la o economie de comanda la o economie libera, la economia de piata.

Official portrait of Vice President of the Uni...

Official portrait of Vice President of the United States . (Photo credit: Wikipedia)

Eu stiam ca, dimpotriva, atunci cand economia nu are succes, solutia nu poate fi decat democratia si economia de piata. Aceeasi solutie si cand economia are succes. Eu ma asteptam la o asemenea reactie din partea domnului vicepresedinte al SUA, tara in care se afla Statuia Libertatii. Insa aceasta pozitie ma duce cu gandul la altceva… Nu cumva Dl. Biden, dand sentinte atat de universale, se refera si la SUA? Poate ca si in SUA „Nu există democraţie decât dacă ai prosperitate economică”…? Nefiind prosperitate economica poate ca Dl. Obama doreste sa ajunga dictator??!! Tin minte ca o comentatoare a blogului meu evidentia o astfel de posibilitate pe care nici nu am vrut s-o iau in considerare si nici n-am acceptat-o. Dar… mai stii?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

octombrie 25, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu