Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Papici…

Un nou scandal monstru a izbucnit in politica damboviteana: Afacerea Papici!

Mediafax

Procurorul Lucian Papici, DEMIS de Tiberiu Niţu, la şapte zile de la reînnoirea delegării pe funcţie

Se arata ca:

Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, delegarea pe funcţie a lui Papici a fost reînnoită de procurorul general, Tiberiu Niţu, în urmă cu şapte zile.

Miercuri, la ora 17.09, Niţu a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), printr-un fax, că delegarea lui Papici ca şef al Secţiei I din DNA încetează cu 2 octombrie, dată începând cu care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni.

Procurorul Lucian Papici este cel care a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea.”

Ponta: Lui Papici i s-au terminat mandatele, va fi procuror. A făcut, ca şi Morar, dosare politice

Se arata ca:

Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut „dosare politice”.

„Cine, ce victimă e Papici? (…) Şi-a terminat omul dosarul (în cazul lui Liviu Dragnea, n.r.), gata, poate să fie procuror simplu. Cum să fie şef când şi-a terminat mandatul? Ce stăm şi plângem?”, s-a întrebat, retoric, Ponta, precizând, la RTV,  că acesta va fi în continuare simplu procuror.

El a menţionat că acesta nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA.

„Să mai stea şi simplu procuror, să mai facă şi el un dosar”, a spus Ponta.”

Ponta: La DNA am vrut stabilitate, procurori pe trei ani, care să nu stea pe telefon cu Cotroceniul

Se arata ca:

Premierul Ponta susţine că şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, nu a fost schimbat, ci doar i s-a terminat mandatul, iar pe locul acestora au fost numiţi procurori care vor avea stabilitate pe trei ani, ca să „nu stea toată ziua pe telefon cu Cotroceniul”, precum foştii şefi DNA, Morar şi Papici.

„Vrem să avem stabilitate, de aia nu l-am mai vrut pe Morar, am vrut să vină cineva care are un mandat de trei ani, ca să fiu foarte sincer, care un mandat şi după ce expiră mandatul domnului Băsescu, să nu mai stea toată ziua, cum stăteau Morar şi Papici, pe telefon cu Cotroceniul, să aibă un mandat de trei ani, să aibă stabilitate şi cu asta basta”, a afirmat Ponta.

El a adăugat că, potrivit legii, Lucian Papici nu avea dreptul la un al treilea mandat, fiind înlocuit când şi-a terminat dosarele, iar cei care îi înlocuiesc sunt tot procurori din cadrul DNA, care au lucrat acolo şi în mandatul lui Daniel Morar.

Ponta a susţinut că e absolut hotărât să asigure independenţa DNA atât faţă de Guvern, Parlament sau coaliţia pe care o conduce, dar şi faţă de Macovei şi Morar, subliniind că este normală schimbarea conducerii la o instituţie publică.

„Ideea că nu mai poate să fie nimeni şef în România decât Morar sau Papici… Ei, na, mai pot să mai fie! Că nu poate să fie nimeni şef decât Băsescu… Ei, uite o să fie şi alţii. Şi nu moare România dacă nu mai sunt Băsescu şi Morar”, a afirmat prim-ministrul.

Premierul a reiterat totodată că, în opinia sa, dosarele privind fraudele la referendum, la care a lucrat şi Liviu Papici, sunt dosare „politice”.

„Îmi menţin opina (…) că dosarele împotriva celor care au votat la referendum sunt dosare politice, pornite de către Morar, Papici şi de către toată trupa, nu-mi schimb această părere şi cu asta basta”, a arătat Ponta.

El a mai susţinut că astfel de schimbări, realizate conform legii, nu pot afecta raportul MCV, aşa cum a susţinut prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu.

„Astea sunt prostii politice, de când Predoiu face politică a început să spună foarte multe prostii”, a declarat Ponta.

Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, delegarea pe funcţie a lui Papici a fost reînnoită de procurorul general, Tiberiu Niţu, în urmă cu şapte zile.

Miercuri, la ora 17.09, Niţu a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), printr-un fax, că delegarea lui Papici ca şef al Secţiei I din DNA încetează cu 2 octombrie, dată începând cu care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni.

Procurorul Lucian Papici este cel care a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea.

Succesoarea acestuia, Iuliana Bendeac este procurorul care, alături de procurorul şef seviciu Gheorghe Popovici, i-a deferit justiţiei pe Dan Voiculescu şi pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.”

Iliescu: „Aici, tineretea…”. A vrut sa spuna „imatur”?

Iliescu: Ponta trebuia să se abţină de la comentarii în cazul Papici. Aici, tinereţea…

Se arata ca:

Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat, joi, că premierul Victor Ponta „trebuia să se abţină” de la comentarii privind justiţia, apreciind că primul-ministru a făcut o „imprudenţă” şi adăugând: „Aici, tinereţea…”.

„El a făcut imprudenţa să se pronunţe, trebuia să se abţină”, a declarat Ion Iliescu referindu-se la declaraţiile de miercuri seară ale premierului Victor Ponta referitoare la demiterea procurorului Lucian Papici.

Iliescu a mai spus că premierul trebuia doar „să dea informaţia”, adică să spună că lui Papici i-au expirat mandatele, că e treaba procurorului general şi că el nu se amestecă în justiţie.

„Şi asta, fără comentarii. Aici, tinereţea…”, a mai spus Ion Iliescu.

Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri seară, la RTV, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut „dosare politice”.

„Am mai văzut o chestie, când veneam încoace…Nu ştiu cine a fost demis. Papici, marele băsist, morărist, macoveist (…) Propaganda asta a lui Macovei şi toţi macoveiştii. Dom’le, nu a fost demis, i s-au terminat mandatele, a avut două mandate. Şi Băsescu îşi termină mandatele. Ce facem, îl ţinem şi pe Băsescu, şi pe Papici, şi pe Morar, că moare ţara fără Papici, Morar şi Băsescu? Să mai stea procuror simplu, să mai facă şi el un dosar, că şefi de-ăştia puşi de Băsescu care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă Băsescu – a avut două mandate, amândouă de trei ani, şase ani. Aşa spune în lege, nu ai voie să ai mai mult de două mandate. I s-a terminat mandatul, stă şi el procuror simplu, că nu l-a născut şef”, a afirmat premierul.

„Cine, ce victimă e Papici? (…) Şi-a terminat omul dosarul (în cazul lui Liviu Dragnea, n.r.), gata, poate să fie procuror simplu. Cum să fie şef când şi-a terminat mandatul? Ce stăm şi plângem?”, s-a întrebat, retoric, Ponta, precizând că acesta va fi în continuare simplu procuror.

Referindu-se la dosarul lui Liviu Dragnea, premierul a spus: „S-a terminat şi dosarul, l-a trimis la doamna Kovesi. Pa, la revedere, dar de ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul?”.

Ponta a spus că îşi menţine afirmaţia potrivit căreia Daniel Morar, Lucian Papici şi alţii au făcut dosare politice când au pus oamenii să jure pe Biblie că au fost la referendum: „Eu susţin în continuare că Daniel Morar cu Papici şi cu ai lui au făcut dosare politice anul trecut, când au luat oamenii şi i-au pus să jure cu mâna pe Biblie pentru că au votat la referendum, sunt dosare de poliţie politică”.

Premierul a spus că cei cărora li se termină mandatele nu trebuie să rămână în posturi sau să considere că au fost demişi.

„Ce o să zică preşedintele Băsescu în iarna anului viitor, că a fost demis? Nu, i-a încetat mandatul”, a spus Ponta.

Ponta a fost întrebat dacă este afectată imaginea PSD sau a Guvernului de faptul că Liviu Dragnea este anchetat de DNA. „Nu, dimpotrivă. Că ce? Că anchetezi oameni care au votat? Noi vrem toţi să spunem cum a fost, dar nu vrea nimeni să ne întrebe (…) Păi a fost în felul următor, ne-am dus toţi, am votat. Nu am votat destui, sau mă rog, nu am fost decât 90% şi a venit Morar cu Papici şi au zis că nu suntem destui şi au veni să ne şi ancheteze pe toţi. Cam asta e, în secolul 21”, a afirmat Ponta, care a precizat că a aflat că pe 21 septembrie i s-a terminat mandatul procurorului Papici.

Premierul a fost întrebat ce anume dosare politice a făcut procurorul Papici împreună cu Daniel Morar. „Dosarele de anul trecut împotriva oamenilor care au votat la referendum sunt dosare politice”, a replicat premierul.

Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, delegarea pe funcţie a lui Papici a fost reînnoită de procurorul general, Tiberiu Niţu, în urmă cu şapte zile.

Miercuri, la ora 17.09, Niţu a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), printr-un fax, că delegarea lui Papici ca şef al Secţiei I din DNA încetează cu 2 octombrie, dată începând cu care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni.

Procurorul Lucian Papici este cel care a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea.

Succesoarea acestuia, Iuliana Bendeac este procurorul care, alături de procurorul şef seviciu Gheorghe Popovici, i-a deferit justiţiei pe Dan Voiculescu şi pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.”

Ponta se caieste…

Ponta: Iliescu are dreptate, nu trebuia să vorbesc despre un procuror. Conflictul meu e cu Băsescu

Se arata ca:

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, că fostul preşedinte Ion Iliescu are dreptate când spune că actualul şef al Guvernului este tânăr, liderul PSD admiţând că nu ar fi trebuit să vorbească nominal despre un procuror şi precizând că, de fapt, conflictul său este cu Traian Băsescu.

Ponta a fost întrebat despre faptul că Iliescu a declarat că premierul „trebuia să se abţină” de la comentarii privind justiţia, fostul preşedinte invocând tinereţea actualului şef al Guvernului.

„Da, are dreptate”, a spus, joi seară, Ponta, comentând aprecierile lui Iliescu. Premierul a adăugat că este adevarat că nu ar fi trebuit ca el, ca şef al Guvernului, să se refere la un procuror.

Ponta a precizat însă că, de fapt, conflictul său este cu Traian Băsescu.”

… si da explicatii cui trebuie…

Ponta a discutat cu Însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice SUA despre situaţia de la DNA

Se arata ca:

Premierul Victor Ponta a avut o discuţie de peste un sfert de oră cu Însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice SUA la Bucureşti, Duane Butcher, legată inclusiv de situaţia creată de revocarea lui Lucian Papici de la Secţia I DNA,Ponta precizând pentru MEDIAFAX că i-a explicat acestuia situaţia

Discuţia a avut loc la Palatul Bragadiru, cu ocazia recepţiei oferite pentru Ziua Naţională a Germaniei, cei doi oficiali retrăgându-se la un moment dat într-un spaţiu privat, unde au discutat timp de peste un sfert de oră.

Întrebat de MEDIAFAX dacă a discutat cu oficialul american şi despre noile numiri la DNA, în ideea că acestora li se terminaseră mandatele, Ponta a precizat că a explicat acestuia situaţia.

În luna decembrie, după ce ambasadorul american Mark Gitenstein şi-a încheiat mandatul în România, Duane Butcher, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, a devenit Însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice a SUA. El ocupă această funcţie până la sosirea noului ambasador al SUA în România.

Premierul urmează să efectueze în perioada următoare şi o vizită în SUA.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a decis, miercuri, încetarea delegării procurorului Lucian Papici, şef al Secţiei I din DNA, şi a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegaţi procurorii Iuliana Bendeac, ca şef de secţie, şi Viorel Cerbu, ca adjunct, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali ai Parchetului instanţei supreme.

Procurorul Lucian Papici este cel care a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut „dosare politice”.

Joi, premierul Ponta a reafirmat că Lucian Papici nu a fost schimbat, ci doar i s-a terminat mandatul, iar în locul acestuia şi a adjunctului său au fost numiţi procurori care vor avea stabilitate pe trei ani, ca să „nu stea toată ziua pe telefon cu Cotroceniul”, precum foştii şefi DNA, Morar şi Papici.”

Contraatacul impetuos al Presedintelui

Băsescu: Ponta a intervenit în justiţie de o manieră fără precedent de la intrarea în UE

Se arata ca:

Preşedintele Traian Băsescu se arată îngrijorat de faptul că, în ultimele zile, premierul Victor Ponta a intervenit în justiţie de o manieră fără precedent de la intrarea în UE, informează purtătorul de cuvânt al şefului statului.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, se arată îngrijorat de faptul că, în ultimele zile, prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, a intervenit în justiţie de o manieră fără precedent de la intrarea României în Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat remis, joi seară, agenţiei MEDIAFAX.

Oprea precizează că, în virtutea prevederilor Articolului 80, alineatul (2) din Constituţia României, potrivit cărora „preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”, preşedintele Băsescu a discutat, marţi, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, cerându-i să respecte Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în care se precizează, potrivit comunicatului Preşedinţiei, că procurorul-şef al DNA face propuneri pentru funcţiile de conducere din această instituţie.

„Ulterior, miercuri, 2 octombrie a.c., domnul preşedinte Traian Băsescu l-a contactat telefonic pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Tiberiu-Mihail Niţu, pentru a-l atenţiona să nu cedeze la presiunile politice care se fac asupra domniei sale şi să ţină cont de faptul că, potrivit Regulamentului de ordine interioară al DNA, procurorul-şef al Direcţiei recomandă «delegarea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie»”, se mai arată în comunicat.”

Băsescu: O să fac o analiză privind pactul de coabitare cu Ponta, după-amiază mă pronunţ. Foarte probabil îl voi denunţa. REACŢIA premierului

Se arata ca:

„”O să fac o analiză şi în după-amiaza asta mă voi pronunţa. Categoric, cel mai important punct, independenţa justiţiei, s-a prăbuşit ieri, cu binecuvântarea premierului Ponrta şi acest lucru mă face să mă îndrept spre denunţarea pactului de coabitare şi informarea tuturor partenerilor în faţa cărora mi-am pus obrazul”, a spus Băsescu, la B1 Tv.

Băsescu a spus că pactul de coabitare a fost conceput de la prima instalare a Guvernului Ponta, în aprilie-mai 2012, iar atunci l-a trimis şi Ponta nu a vrut să îl semneze, decizia privind semnarea fiind luată după alegerile din decembrie 2012, când premierul a fost de acord să îl semneze, fiind „o surpriză plăcută”.

„Iată că Victor Ponta se dovedeşte mincinos, până şi cu un document politic extrem de important care l-a făcut frecventabil în Europa”, a mai spus Traian Băsescu.

Întrebat dacă va denunţa pactul de coabitare, preşedintele Băsescu a răspuns: „Foarte probabil”.

„Eu trebuie să fac o analiză, ce a respectat şi ce nu a respectat Ponta şi să văd dacă are rost să îl mai menţinem”, a adăugat Băsescu.

Nu îl mai girez pe Ponta pentru că a încălcat pactul, a intrat cu bocancii în justiţie

„Nu-l mai girez pe Victor Ponta pentru că a încălcat grav pactul şi mai ales s-a băgat cu bocancii în justiţie, de dragul lui Dragnea”, a spus Băsescu.

Ponta: Eu nu denunţ pactul cu Băsescu. El este cel care a intervenit brutal în justiţie

Premierul Victor Ponta afirmă că el nu va denunţa parcul de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu deşi acesta l-a încălcat de sute de ori până în prezent şi arată că gestul şefului statului de a discuta cu procurorul general reprezintă o brutală ingerinţă în justiţie.”

Manevra lui Dan Voiculescu

Voiculescu: Băsescu a încălcat Constituţia discutând cu Niţu, majoritatea să iniţieze SUSPENDAREA

Se arata ca:

Dan Voiculescu susţine că preşedintele Traian Băsescu a încâlcat Constituţia când a discutat cu procurorul general Tiberiu Niţu pe tema schimbării lui Lucian Papici din funcţia deţinută la DNA, preşedintele fondator al PC adăugând că ar fi firesc ca majoritatea să iniţieze o nouă suspendare.

Traian Băsescu a încălcat din nou, grav, Constituţia, încercând să influenţeze direct Justiţia din România. El a declarat public că a avut o discuţie telefonică cu procurorul Tiberiu Niţu pe marginea revocării lui Lucian Papici de la DNA, intervenind în favoarea acestuia: «(…) l-am rugat pe procurorul general să nu o facă… a avut comandamente politice, l-am rugat şi pe Cazanciuc, am vorbit alaltăieri, după CSAT. (…) Eu l-am sunat să-i spun „Nu e bine, domnule procuror general!”»”,se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit lui Voiculescu, abdicând de la prevederile articolului1 alineat 4 din Constituţie, care consacră separaţia puterilor în stat, Traian Băsescu a încălcat Legea supremă.

„În aceste condiţii grave, în care Băsescu însuşi îşi admite intervenţiile pe lângă procurori, ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să iniţieze o nouă procedură de suspendare a preşedintelui pentru încălcarea gravă a Constituţiei”, susţine Voiculescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, referitor la recentele schimbări la nivelul DNA, că „este o imixtiune a politicului, care pur şi simplu a dat ordin procurorului general să facă ceva”.

„Este o imixtiune a politicului, care pur şi simplu a dat ordin procurorului general să facă ceva, acest ceva venind după două şocuri pe care oameni extrem de importanţi le-au primit: anunţul începerii urmăririi penale pentru şantaj a domnului Voiculescu, a fiicei sale şi a directorului Antena 1, condamnarea lui Voiculescu şi informaţia pe care au aflat-o, e adevărat târziu sau prea târziu ca să mai poată face ceva, că s-a finalizat dosarul lui Dragnea de fraudare a referendumului”, a spus Băsescu, într-o emisiune difuzată de B1 Tv.

Întrebat dacă are probe privind o influenţă a politicului în deciziile DNA, Băsescu a răspuns: „Cred că am. Aici nu suntem în zona naivităţilor, ci a lucrurilor pe care le ştim sau nu le ştim”.

„Alaltăieri, după CSAT, eu am vorbit cu ministrul de Justiţie, spunându-i: «Omule, atenţie la nominalizări pentru DNA!»”, a continuat Băsescu, explicând că până acum a fost o regulă, că şefii structurilor la DNA şi DIICOT sunt cei care propun funcţiile care se desemnează prin decret ministrului Justiţiei.

„E foarte important ca şeful DNA şi şeful DIICOT, care nu sunt structuri în subordinea procurorului general, ci în coordonare, era important ca aceşti oameni, pe umerii cărora apasă o responsabilitate extraordinară în consolidarea funcţionării justiţiei şi a statului de drept, să poată să-şi propună echipa”, a mai afirmat şeful statului.

El a ţinut să menţioneze că, dacă un ministru al Justiţiei sau CSM au argumente profesionale, disciplinare, că cineva nu trebuie numit, nu-i vor da cu siguranţă un aviz favorabil, principiul fiind însă ca şeful DNA să propună şefii de secţii, propriii lor adjuncţi, în acest fel funcţionând şi relaţia cu Daniel Morar.

Traian Băsescu a mai afirmat că pe Lucian Papici nu l-a văzut niciodată, deşi este numit „procuror băsist”.

„Niciodată nu a avut o relaţie cu mine la numiri. Ci pur şi simplu a funcţionat sistemul. Îmi era suficient că Morar spune: Am vorbit cu ministrul Justiţiei, îl vreau ca şef de secţie pe Ţuluş, pe Papici. Bună ziua, nu era treaba mea, nu i-am văzut pe oamenii ăştia. Sau pe doamna procuror Alexandrescu, n-am văzut-o de când sunt preşedinte, n-o ştiu”, a arătat preşedintele.

Traian Băsescu a mai declarat că „ceea ce este în neregulă în privinţa numirilor de la Secţia 1 la DNA, Papici şi Alexandrescu, este că, acum şapte zile, pentru procurorul general, oamenii aceştia au fost buni”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a avut o discuţie cu procurorul general, Tiberiu Niţu, miercuri, arătând că a acţionat la factorii de decizie să nu facă un lucru în neregulă.

Băsescu a precizat, într-o emsiune difuzată la B1 Tv, că discuţia cu procurorul general a avut loc miercuri, înainte de trimiterea prin fax sau aproape simultan cu revocarea celor doi şefi de secţie.”

Si totusi…

Ponta şi Dragnea nu susţin ideea unei noi suspendări a lui Băsescu

Se arata ca:

Liderul PSD, premierul Victor Ponta şi preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, au declarat că nu susţin ideea unei noi suspendări a preşedintelui Traian Băsescu, şeful Guvernului arătând că România are nevoie de stabilitate.

„Sunt de acord că preşedintele a încălcat Constituţia, a încăălcat-o de multe ori, nu are ce să sune el la procurori şi să dea ordine, eu nu fac niciodată aşa ceva, dar cred că România are nevoie de stabilitate. Mai este un an de zile şi o să rezistăm”, a spus Ponta.

Acelaşi punct de vedere l-a exprimat şi Liviu Dragnea, el spunând că nu a auzit declaraţiile lui Voiculescu şi nici nu le susţine.

Dan Voiculescu susţine că preşedintele Traian Băsescu a încâlcat Constituţia când a discutat cu procurorul general Tiberiu Niţu pe tema schimbării lui Lucian Papici din funcţia deţinută la DNA, preşedintele fondator al PC adăugând că ar fi firesc ca majoritatea să iniţieze o nouă suspendare.

„Traian Băsescu a încălcat din nou, grav, Constituţia, încercând să influenţeze direct Justiţia din România. El a declarat public că a avut o discuţie telefonică cu procurorul Tiberiu Niţu pe marginea revocării lui Lucian Papici de la DNA, intervenind în favoarea acestuia: «(…) l-am rugat pe procurorul general să nu o facă… a avut comandamente politice, l-am rugat şi pe Cazanciuc, am vorbit alaltăieri, după CSAT. (…) Eu l-am sunat să-i spun „Nu e bine, domnule procuror general!”»”,se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit lui Voiculescu, abdicând de la prevederile articolului1 alineat 4 din Constituţie, care consacră separaţia puterilor în stat, Traian Băsescu a încălcat Legea supremă.

„În aceste condiţii grave, în care Băsescu însuşi îşi admite intervenţiile pe lângă procurori, ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să iniţieze o nouă procedură de suspendare a preşedintelui pentru încălcarea gravă a Constituţiei”, susţine Voiculescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, referitor la recentele schimbări la nivelul DNA, că „este o imixtiune a politicului, care pur şi simplu a dat ordin procurorului general să facă ceva”.”

Ambasadorul german si cel olandez – impaciuitori…

Ambasadorul german: Vă sprijinim în ceea ce priveşte statul de drept şi revizuirea Constituţiei

Se arata ca:

Ambasadorul german, Werner Hans Lauk, a declarat, joi, la recepţia de Ziua Unităţii Germane, că Berlinul va sprijini Bucureştiul în respectarea angajamentelor privind statul de drept, revizuirea Constituţiei şi continuarea reformelor.

Diplomatul german a precizat că relaţiile româno-germane sunt „strânse, diverse şi la nivel de egalitate”, iar vizita la Berlin a premierului Victor Ponta, din iulie, a contribuit „cu noi impulsuri în acest sens”.

Werner Hans Lauk a subliniat că România a depăşit criza economică şi financiară internaţională mai bine decât alţii „datorită unor reforme curajoase”. „Acest lucru ne dovedeşte că reformele structurale, chiar dacă au fost şi sunt dureroase pentru mulţi, au readus per ansamblu economia şi societatea pe un drum ascendent, mai solid şi mai stabil”.

Ambasadorul german le-a transmis liderilor de la Bucureşti sprijinul ţării sale în ceea ce priveşte statul de drept şi revizuirea Constituţiei. „Noi vă vom sprijini în baza angajamentului comun în cadrul UE în ceea ce priveşte statul drept, continuarea consecventă a acestor procese reformatore, precum şi în ceea ce priveşte reviziurea Constituţiei. Sunt încrezător că drumul început al reformelor va propulsa România mai departe în calitate de partener al Germaniei”, a mai spus Lauk.

Werner Hans Lauk a subliniat că şi-a propus, în calitate de ambasador, să contribuie la consolidarea şi aprofundarea relaţiilor româno-germane. Totodată, diplomatul a evocat importanţa cooperării în educaţie, în special în ceea ce priveşte pregătirea profesională, unde Germania are expertiză. „Prin sistemul dual de pregătire profesională – o combinaţie între educaţia practică în cadrul companiilor şi învăţământul general şi de specialitate din cadrul şcolilor profesionale, Germania deţine un instrument important pentru creşterea economică şi pentru o bună salarizare a tinerilor”, a spus ambasadorul, care a promis că se va angaja „cu fermitate” în extinderea învăţământului dual din România, dincolo de proiectele pilot de la Braşov şi Timişoara.

Totodată, Werner Hans Lauk s-a referit şi la minoritatea germană din România, „o punte lingvistică, culturală şi istorică de neînlocuit între naţiunile noastre”.

La rândul său, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că România „a contat întotdeauna pe sprijinul comunităţii germane stabilite pe teritoriul ei, care este un reper cultural, comportamental, social, economic şi administrativ pentru toţi concetăţenii noştri în dezvoltarea pe toate planurile”. Totodată, Antonescu i-a asigurat pe membrii comunităţii germane de sprijinul „total şi necondiţionat, administrativ şi financiar al statului român”.

La recepţia organizată la Palatul Bragadiru au participat şi premierul Victor Ponta, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, vicepremierul Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc şi Susanne Kastner, fost preşedinte al grupului parlamentar de prietenie germano-român în Bundestag.”

Ambasadorul olandez: Ar trebui să ne abţinem de la orice interferenţe în politicile Procuraturii

Se arata ca:

Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, a îndemnat, joi, la abţinerea de la orice comentarii şi interferenţe „în politicile Procuraturii Generale”.

„Ar trebui cu toţii să ne abţinem de la orice fel de comentarii şi în special de la interferenţe în politicile Procuraturii Generale”, a precizat Matthijs van Bonzel, la solicitarea MEDIAFAX.

Ambasadorul olandez a punctat „rolul crucial al independenţei Procuraturii” şi a reamintit că România şi-a luat un angajament în a respecta această independenţă în cadrul MCV.

„Independenţa şi profesionalismul Procuraturii Generale sunt cruciale pentru punerea în aplicare a statului de drept, la care România s-a angajat în cadrul MCV, ca ţară membră a Uniunii Europene şi ca stat membru al Consiliului Europei. Independenţa şi profesionalismul pot evolua doar dacă sunt respectate de noi toţi, a subliniat van Bonzel.

În ultimele zile, premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au avut un schimb de replici, la distanţă, declanşate de schimbarea procurorului Lucian Papici.

Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri seară, la RTV, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut „dosare politice”.

„Am mai văzut o chestie, când veneam încoace…Nu ştiu cine a fost demis. Papici, marele băsist, morărist, macoveist (…) Propaganda asta a lui Macovei şi toţi macoveiştii. Dom’le, nu a fost demis, i s-au terminat mandatele, a avut două mandate. Şi Băsescu îşi termină mandatele. Ce facem, îl ţinem şi pe Băsescu, şi pe Papici, şi pe Morar, că moare ţara fără Papici, Morar şi Băsescu? Să mai stea procuror simplu, să mai facă şi el un dosar, că şefi de-ăştia puşi de Băsescu care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă Băsescu – a avut două mandate, amândouă de trei ani, şase ani. Aşa spune în lege, nu ai voie să ai mai mult de două mandate. I s-a terminat mandatul, stă şi el procuror simplu, că nu l-a născut şef”, a afirmat premierul.

„Cine, ce victimă e Papici? (…) Şi-a terminat omul dosarul (în cazul lui Liviu Dragnea, n.r.), gata, poate să fie procuror simplu. Cum să fie şef când şi-a terminat mandatul? Ce stăm şi plângem?”, s-a întrebat, retoric, Ponta, precizând că acesta va fi în continuare simplu procuror.

Referindu-se la dosarul lui Liviu Dragnea, premierul a spus: „S-a terminat şi dosarul, l-a trimis la doamna Kovesi. Pa, la revedere, dar de ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul?”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1, că nu îl mai „girează” pe premierul Victor Ponta pentru că „a încălcat grav” pactul de coabitare şi „s-a băgat cu bocancii în justiţie”.

„Nu-l mai girez pe Victor Ponta pentru că a încălcat grav pactul şi mai ales s-a băgat cu bocancii în justiţie, de dragul lui Dragnea”, a spus Băsescu.

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că că va face o analiză privind pactul de coabitare cu premierul Ponta şi se va pronunţa în cursul după-amiezii, menţionând că cel mai important punct, independenţa justiţiei, „s-a prăbuşit ieri” şi acest lucru îl face să se îndrepte spre denunţarea acestui pact.”

Conflict Kovesi – Nitu

Iata ce ne spune si HotNews:

Codruta Kovesi ia pozitie fata de Tiberiu Nitu si reclama nerespectarea legislatiei: Nu exista motive care sa justifice revocarea lui Lucian Papici

Se arata ca:

„Revocarea sefului Sectiei I a DNA, Lucian Papici, a dus la primul conflict public intre Codruta Kovesi, sefa DNA, si procurorul general Tiberiu Nitu, cel care a decis revocarea peste capul DNA. Astfel, Departamentul National Anticoruptie arata, intr-un comunicat de presa, ca nu au fost aduse la cunostinta conducerii DNA motivele pentru care procurorul general Tiberiu Nitu a decis revocarea lui Lucian Papici si a Marianei Alexandrescu din functiile detinute, apreciind ca „nu exista motive care sa justifice” aceasta decizie. Reamintim ca Papici a instrumentat dosarul in care vicepremierul Liviu Dragnea e acuzat de trucarea rezultatelor la referendumul de demitere a lui Traian Basescu.

Intr-un comunicat postat pe site-ul institutiei se precizeaza ca ordinele procurorului general prin care s-a dispus, incepand cu data de 2.10.2013, incetarea delegarii a lui Lucian Papici in functia de procuror sef al Sectiei de combatere a coruptiei a DNA a fost primit de DNA la ora 17,00, in conditiile in care delegarea fusese dispusa in 23 septembrie tot de procurorul general.

La aceeasi data, s-a dispus incetarea delegarii Marianei Alexandru in functia de procuror sef adjunct al Sectiei de combatere a coruptiei a DNA.

„Prin ordinele procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de incetare a delegarii celor doi procurori din functiile de conducere ale Sectiei de combatere a coruptiei, nu au fost aduse la cunostinta conducerii Directiei Nationale Anticoruptie motivele care au stat la baza acestei dispozitii.

Activitatea profesionala a procurorilor sefi, a caror delegare a fost incetata prin ordinul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a remarcat prin rigoare si rezultate remarcabile si nu exista motive care sa justifice incetarea exercitarii functiilor de conducere„, se precizeaza in comunicatul DNA.

Tot miercuri DNA a primit ordinul procurorul general prin care se dispune delegarea Iulianei Bendeac in functia de procuror sef al Sectiei de combatere a coruptiei si a lui Viorel Ioan Cerbu in functia de procuror sef adjunct al Sectiei de combatere a coruptiei.

DNA precizeaza ca pentru delegarea celor doi „nu a fost solicitata in prealabil recomandarea prevazuta expres” in regulamentul de ordine interioara al institutiei.

„Potrivit dispozitiilor art.8 lit.c din Regulamentul de ordine interioara al Directiei Nationale Anticoruptie, aprobat prin Ordinul nr. 2184/C/2006 al Ministrului Justitiei, publicat in Monitorul Oficial nr. 852 din 17 octombrie 2006, se prevad urmatoarele: ‘Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie indeplineste urmatoarele atributii: I) recomanda procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie delegarea procurorilor la Directia Nationala Anticoruptie'”, se mai arata in comunicatul DNA.”

Lucian Papici, procurorul care a finalizat rechizitoriul lui Liviu Dragnea, a fost revocat din functie din ordinul procurorului general Tiberiu Nitu. Papici a confirmat informatia

Se arata ca:

„La scurt timp dupa ce in spatiul public a aparut informatia ca dosarul lui Liviu Dragnea a fost finalizat si urmeaza sa fie trimis in judecata, procurorul general Tiberiu Nitu i-a revocat delegarea procurorului Lucian Papici din functia de sef al Sectiei I a DNA. Informatia, publicata in premiera de HotNews.ro, a fost confirmata ulterior de Papici, care tocmai fusese delegat pe functie in urma cu doua saptamani. Procurorul general Nitu (numit in functie in urma intelegerii dintre Victor Ponta si Traian Basescu, cu girul Ambasadei SUA si Ambasadei Marii Britanii) a trimis ordinul miercuri, in jurul orei 17.00. Gestul a fost interpretat mai degraba ca sanctiune, deoarece dosarul lui Liviu Dragnea ajunsese deja pe masa procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi. DNA a reactionat miercuri seara, luand pozitie printr-un comunicat oficial de presa fata de decizia procurorului general Nitu. Premierul Ponta a declarat ulterior ca Papici e „un mare basist” care „a facut dosare politice”.

UPDATE 19.11: Lucian Papici a confirmat pentru HotNews.ro ca a fost revocat din functie.

In locul lui Papici a fost delegata pe functie Iuliana Bendeac (nu numita, ci tot delegata, cum fusese anterior si Lucian Papici), procuror din cadrul DNA fara multa experienta. Tot astazi a fost revocata din functia de adjunct al lui Lucian Papici si Mariana Alexandru. In locul Marianei Alexandru a fost numit, tot prin delegatie, procurorul Viorel Cerbu. Noii sefi ai Sectiei I a DNA au fost delegati pe functii pentru 6 luni, in timp ce Papici si Mariana Alexandru fusesera delegati pentru 3 luni.

De notat ca Lucian Papici fusese delegat pe aceasta functie tot de Tiberiu Nitu pe 23 septembrie, pentru 3 luni.

Ponta a spus miercuri seara la RTV, referitor la destituirea lui Papici, ca „am intrebat pe cine ati demis. Nu am demis dom’ne pe nimeni, i s-a terminat mandatul„. Mandatul lui Papici urma sa se termine pe 23 decembrie, dat fiind ca el fusese numit in functie cu delegare pe 23 septembrie de Tiberiu Nitu.

DNA a reactionat institutional miercuri seara, anuntind intr-un comunicat de presa ca nu au fost aduse la cunostinta conducerii Directiei Nationale Anticoruptie motivele care au stat la baza acestei dispozitii. Tot DNA a spus ca nu exista motive care sa justifice incetarea exercitarii functiilor de conducere, precizand ca pentru delegarea celor doi „nu a fost solicitata in prealabil recomandarea prevazuta expres in regulamentul de ordine interioara al institutiei.

Miscarea procurorului general Tiberiu Nitu – numit in functie in urma intelegerii dintre Victor Ponta si Traian Basescu – vine la scurt timp dupa ce expertii Comisiei Europene pe MCV au parasit Romania. Reamintim ca tot miercuri, ministrul francez al Afacerilor Europene declarase, in contextul disputei Schengen, ca „se pare ca raportul MCV nu va fi pozitiv”.

Miza functiei detinute de Lucian Papici

Lucian Papici este seful sectiei a I-a din DNA din 2007. El a fost propus de fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei. Ca procuror sef de sectie, Papici a girat toate marile dosare: Nastase, Voicu, Voiculescu, Valiza-Gigi Becali, Caltabosul-Remes, toate cazurile de magistrati corupti, politisti, vamesi, etc. Ca anchetator de caz, Papici a lucrat impreuna cu Mariana Alexandru in dosarele lui Adrian Nastase si impreuna cu Bocsan in dosarul Portul Constanta. Mariana Alexandru a fost numita de Laura Codruta Kovesi in functia de adjunct al sectiei I.

Papici si Mariana Alexandru au instrumentat impreuna dosarul fostului senator PSD Catalin Voicu. Procuroarea Alexandru a instrumentat si dosarul fostului ministru PDL al Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi. Numele ei ramane insa legat de anchetele impotriva fostului premier Adrian Nastase. Mariana Alexandru a fost practic anchetatorul principal care a reusit sa il trimita pe Nastase in spatele gratiilor.

Pozitia ocupata pana acum de Lucian Papici este extrem de importanta: Seful de sectie confirma sau nu rechizitoriile procurorilor de caz. Sectia I are in lucru marile dosare de coruptie.

Pozitia lui Papici a mai fost amenintata in urma cu cateva saptamani
. In luna septembrie, surse judiciare declarau pentru Hotnews.ro ca ministrul justitiei, Robert Cazanciuc, a inaintat la CSM propuneri verbale ca procurorii Gheorghe Bocsan (care s-a ocupat initial de dosarul Dragnea) si Gheorghe Popovici (care lucreaza in dosarul lui Voiculescu) din cadrul DNA  sa ocupe functia de sefi ai sectiei I, insa ele n-au fost agreate in CSM si la varful DNA.

In consecinta, ministrul Cazanciuc a renuntat sa mai trimita propunerile in scris la CSM. Oficial, ministrul justiei, Robert Cazanciuc a negat ca a facut acest propuneri, declarand pentru HotNews.ro: „Am discutat pana acum cu cinci procurori DNA, fiecare are sansa lui”. Pasul inapoi facut de Ministerul Justitie s-ar putea explica prin faptul ca de luni, 23 septembrie, adica exact din ziua in care expirau cele doua mandate la sectia I si la sectia judiciara, incepuse vizita la Bucuresti a delegatiei de experti europeni din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV).

DNA are 3 sectii. Sectia a I-a de combatere a coruptiei se ocupa de coruptia pura si flagrantul in delict. Sectia a II-a de combatere a infractiunile conexe coruptiei se ocupa de fraude sau evaziune fiscala. Exista si sectia militara care se ocupa de infractiunile de coruptie savarsite de militari. Sefii de sectii supervizeaza in mod direct anchetele, cunosc cel mai bine situatia dosarelor si confirma sau infirma deciziile de inchidere a cazurilor sau de trimitere in judecata.”

DE citit si…

Gandul

Cine sunt Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu propuşi pentru conducerea secţiei „Dosare grele” de la DNA. Ce contribuţie a avut Bendeac la dosarul Antena TV

Se arata ca:

Procurorii Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu sunt magistraţii care au fost instalaţi la conducerea secţiei „Dosare grele” de la DNA după ce procurorii Lucian Papici şi Mariana Alexandru au fost revocaţi de Tiberiu Niţu după finalizarea dosarului Dragnea. Iuliana Bendeac are la activ două dosare la DNA, unul finalizându-se cu o condamnare cu suspendare. Iuliana Bendeac a fost colegă cu Victor Ponta la Parchetul Judecătoriei Sector 1 pe vremea când premierul era procuror. Viorel Cerbu este cunoscut pentru dosarele cu poliţişti şi magistraţi corupţi pe care le-a investigat. A făcut parte din comisia Monei Pivniceru care l-a avizat pentru Parchetul General pe Tiberiu Niţu şi a anchetat dosarul lui Liviu Dragnea o perioadă, dar s-a retras din el.

Procurorul Iuliana Bendeac a fost propusă de ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc pentru funcţia de şef al secţiei I a DNA, secţia care investighează dosarele de corupţie cu politicieni. Viorel Cerbu a fost propus ca adjunct al acestei secţii. Dacă vor fi avizaţi de CSM şi preşedintele Băsescu le va semna mandatele, ei îi conduce în următorii trei ani secţia I a DNA.

Procurorul Lucian Papici, cel care a condus în ultimii şase ani secţia I a DNA, a finalizat dosarul lui Liviu Dragnea, după care a fost revocat din funcţie. Din 23 septembrie, Lucian Papici conducea secţia prin delegare. Această delegare a fost propusă de şeful DNA, Codruţa Kovesi, şi aprobată de procurorul general Tiberiu Niţu. După ce dosarul lui Dragnea a fost finalizat, procurorul general a considerat că delegarea lui Papici trebuie să înceteze. De asemenea, Niţu a dispus revocarea delegării de pe funcţia de adjunct a secţiei I a procuroarei Mariana Alexandru, cea care a anchetat dosarele lui Adrian Năstase.

Gândul a explicat că delegarea procurorilor Cerbu şi Bendeac, aşa cum a fost motivată de procurorul general printr-un comunicat public, nu se susţine.

Procuroarea Iuliana Bendeac: două dosare în doi ani şi fostă colegă cu Ponta

Iuliana Bendeac a fost promovată de la Curtea de Apel Bucureşti la DNA în 2012. Anul trecut a avut un singur rechizitoriu trimis în judecată, cinci soluţii de neîncepere a urmăririi penale şi trei declinări de competenţă. Procuroarea Iuliana Bendeac şi-a început cariera la Parchetul Judecătoriei Sector 1. În aceeaşi perioada 1995 – 1998 procuroarea Bendeac a fost colegă la Parchetul Judecătoriei Sector 1 cu Victor Ponta, care şi el şi-a început activitatea acolo.

În 2013, Iuliana Bendeac a semnat un singur rechizitoriu, a emis 12 soluţii de neîncepere a urmăririi penale şi şase declinări de competenţă. Iuliana Bendeac a lucrat foarte puţin şi în dosarul Antena Tv Group în care a fost trimis în judecată pentru complicitate la şantaj, Dan Voiculescu. Potrivit surselor gândul, 90% din acest dosar a fost anchetat de procurorul Gheorghe Popovici. În 2012, Iuliana Bendeac a anchetat dosarul fostei judecătoare Carmen Mladin de la Curtea de Apel Craiova care fost auzată de şantaj. Judecătoarea a fost condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Procuroarea Bendeac nu a răspuns solicitărilor gândul de a-şi prezenta punctul de vedere.

Procurorul Viorel Cerbu activează în cadrul DNA şi este cunoscut pentru dosarele în care sunt investigaţi magistraţii. Un astfel de dosar este cel al judecătoarei Gabriela Bârsan, judecător la Curtea Supremă. Acelaşi procuror a investigat dosarul permiselor false de la Argeş, în care fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) Argeş, comisar-şef Gheorghe Codruţ Vlăsceanu, a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Viorel Cerbu a anchetat şi coordonat investigaţiile în dosarele judecătoarelor corupte de la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti.

Premierul Ponta a declarat că dosarul referendumul în care este urmărit penal Liviu Dragnea este unul politic şi a declarat că din acest motiv a fost îndepărtat Lucian Papici de la conducerea secţiei I a DNA. Ponta l-a acuzat în acest context pe Papici de băsism şi partizanat politic.

După criteriile lui Victor Ponta, şi procurorul Viorel Cerbu se încadrează la această categorie. Viorel Cerbu, împreună cu procurorul Gheorghe Bocşan, au lucrat la început în dosarul vicepremierului Liviu Dragnea. Procurorul Viorel Cerbu însă a decis să se retragă din anchetă. Procurorul Viorel Cerbu a făcut parte şi din comisia de la Ministerul Justiţiei care a decis la începutul anului să îl nominalizeze pe Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general. Contactat de gândul, procurorul nu a dorit să îşi prezinte punctul de vedere. „Nu este momentul oportun să discut cu dumneavoastră. Vă doresc o zi bună”

Cine sunt Lucian Papici şi Mariana Alexandru

Secţia ”Dosare grele” a fost condusă de către procurorul Lucian Papici, ca şef de secţie, şi de Mariana Alexandru,ca adjunct. Practic, cei doi au anchetat sau coordonat investigarea unor dosare precum cele ale fostului premier Adrian Năstase, reţeaua Voicu şi dosarul Valiza – Gigi Becali. Toate aceste dosare s-au concretizat prin condamnări definitive la Curtea Supremă.

Mariana Alexandru a fost cea care a anchetat dosarul fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, precum şi dosarul Trofeul Calităţii, care a dus la condamnarea la doi ani de închisoare a lui Adrian Năstase. Lucian Papici a coordonat dosarele vameşilor şi poliţiştilor corupţi. A anchetat împreună cu procurorul Bocşan dosarul Portul Constanţa. Practic, prin mâna lui au trecut toate doarele de mare corupţie din ultimii ani.”

Cele 296 de zile ale coabitării Ponta – Băsescu. Cine a călcat primul peste Pacea de la Cotroceni

Se arata ca:

„După 296 de zile, cât înţelegerea dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta a fost recunoscută ca valabilă, de ambele părţi, niciul dintre marile angajamente politice asumate la momentul semnării Păcii de la Cotroceni nu este nici măcar aproape de a fi realizat. Regionalizarea, reforma electorală şi revizuirea Constituţiei au fost amânate cu cel puţin un an, în timp ce “noua Lege a Sănătăţii” este abia în faza de dezbatere publică.

Cât despre aderarea la Spaţiul Schengen, unul din argumentele care au motivat semnarea  pactului şi punerea lui în braţele tuturor liderilor europeni la Summitul UE din decembrie 2012, ţinta poate fi deja considerată ratată inclusiv pentru prima parte a anului 2014 în condiţiile amânării raportului MCV şi al alegerilor europarlamentare din vară.

Cu toate acestea, în pregătirea anului electoral 2014, pactul este pe cale să fie denunţat oficial, cu toate că nici Traian Băsescu, nici Victor Ponta nu se află la prima încălcare a acordului.

TEXTUL INTEGRAL AL ACORDULUI DE COLABORARE

În 10 luni şi jumătate, cât coabitarea a funcţionat oficial în România, preşedintele şi premierul s-au pus de acord asupra numirii procurorilor şefi Tiberiu Niţu (Parchetul General), Laura Codruţa Kovesi (DNA), Alina Bica (DIICOT) şi a adjuncţilor lor, au depăsit interimatul de la Avocatul Poporului prin  numirea lui Anastasiu Crişu, agreat de USL, au finalizat înlocuirea miniştrilor Transporturilor şi Justiţiei fără intervenţia CCR, au convenit asupra noilor nume de ambasadori în capital-cheie ca Washington, Moscova şi Paris, au ieşit cu un punct de vedere comun legat de explorarea şi exploatarea gazelor de şist, Băsescu mandatându-l pe Ponta inclusiv să reprezinte România la Consiliul European la discuţia despre politica energetică a UE.

Un acord politic întins pe 6 pagini şi semnat de Victor Ponta şi de Traian Băsescu, conform notiţelor prezidenţiale, pe 12.12.2012 la ora 22.50, pactul de colaborare instituţională enumeră câteva angajamente comune, unele politice, altele de conduită şi arată, cel puţin în scripte, cum ar trebui să se regleze conflictele apărute între preşedinte şi prim-ministru. Ambii semnatari l-au încălcat, prin poziţiile lor publice, după nici două luni de la semnare.

Cine şi când a încălcat pactul

Încălcarea pactului de colaborare, chiar dacă nu a fost explicit reclamată de Ponta sau de Băsescu nu este însă o premieră. Încă din primele paragrafe, preşedintele şi premierul se angajau să respecte, cât timp împart puterea, „principii şi valori comune”.

1. Orientarea strategică a României apartenenţa la NATO şi UE, Parteneriatul Strategic cu SUA, regulile europene ale competiţiei şi economiei de piaţă şi ale democraţiei sunt intangibile Îndeplinit

Din informaţiile publice, nici Ponta, nici Băsescu nu au făcut o opţiune din a schimba orientarea României spre UE şi NATO. Cu pactul semnat şi trimis cancelariilor europene, premierul şi-a făcut intrarea în 2013 în capitale ca Berlin, Paris sau Helsinki, reabilitându-şi imaginea la Bruxelles după criza politică din 2012. La sfârşitul lunii, Ponta are programată intrarea la Casa Albă.

2. Securitea RomânieiÎndeplinit

Nu există inflormaţii publice că Ponta sau Băsescu ar fi afectat securitatea României. Singurele divergenţe care au pus în discuţiile modul în care acţionează serviciile de informaţii româneşti au apărut pe 19 iulie, la aducerea în ţară a lui Omar Hayssam. Dacă preşedintele a susţinut atunci deschis că „România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul unui alt stat”, fără alte explicaţii, premierul l-a contrazis. “Când lucrezi cu iresponsabili trebuie să-ţi asumi şi aceste riscuri”, a comentat atunci Ponta, reclamând că o parte din consilierii prezidenţiali “au încercat să deturneze politic pentru mişcarea lor de doi bani o chestiune importantă pentru stat”.

3. Independenţa Justiţiei şi supremaţia legii, statului de drept Încălcat

“Independenţa justiţiei s-a prăbuşit ieri cu binecuvântarea lui Ponta şi asta mă face să mă îndrept spre denunţarea pactului şi informarea tuturor partenerilor în faţa cărora mi-am pus obrazul”, a spus Băsescu joi dimineaţă, într-un interviu transmis la B1. Valul de critici la adresa premierului care “a intrat cu bocancii în Justiţie de dragul lui Dragnea” a venit ca urmare a revocării procurorului Lucian Papici, cel care a instrumentat dosarul vicepremierului Liviu Dragnea, din funcţia de şef al Secţie I a DNA.

Printre altele, Băsescu şi Ponta s-au angajat în scris în decembrie să nu atace şi să denigreze Justiţia, să garanteze păstrarea atribuţiilor instituţiilor statului de drept şi „să consolideze independenţa justiţiei în raport cu influenţa politică”.

În aprilie, cei doi se puneau de acord asupra numelor şefilor de parchete, printr-o negociere politică denunţată de societatea civilă şi de liberali drept „troc”. Strategia comună contravenea pactului de coabitare care cerea „Introducerea unui proces transparent de numire care să presupună candidaturi deschise, criterii de exterienţă profesională, integritate şi rezultate pozitive în acţiunea anticorupţie”. La acel moment, preşedintele garanta că „Justiţia nu se va prăbuşi şi nici nu va fi subordonată politic” în mandatul lui Niţu.

Unul dintre puţinele angajamente bifate rapid după instaurarea păcii de la Cotroceni din decembrie 2012 a fost „numirea în funcţia de Avocat al Poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul diferitelor grupuri parlamentare”, în persoana lui Anastasiu Crişu.

4. Priorităţile de apărare ale României – Îndeplinit parţial

În urma negocierilor din ultimele luni, România va cumpăra, cu aproximativ 670 de milioane de euro,  12 avioane multirol F-16 A/B MLU M 5.2 din Portugalia, urmând ca Statele Unite să furnizeze muniţia, armamentul, să completeze pachetul logistic şi serviciul de instruire. Acestea vor înlocui treptat MIG-urile începând din 2015. Cu aprobarea CSAT, Guvernul a trecut prin Parlament un proiect de lege în acest sens, în luna septembrie fiind aprobată semnarea contractului cu portughezii.

Angajamentele uitate ale lui Băsescu şi Ponta

Dincolo de principii, acordul stabilea câteva angajamente comune, mai ales pentru situaţiile în care atribuţiile constituţionale sunt neclare sau au dus în ultimii ani la conflicte.

1. Băsescu şi Ponta conveneau, cu Liviu Dragnea şi Crin Antonescu martori, „că se vor respecta şi se vor abţine în a lansa dispute politice pe teme legate de angajamentele României faţă de instituţiile internaţionale” Îndeplinit parţial

Primele contre au apărut. Sub forma unor ironii, încă din ianuarie, când FMI a amânat negocierea unui nou acord cu câteva luni, având în vedere lipsa unor progrese ale Guvernului. „Nu am îndoială că Guvernul negociază cu toată forţa şi capacitatea lui impozitul regresiv. Vă aduceţi aminte, maximum 16%, cât este cota unică acum, şi promiteau reducerea la 12% pentru anumite categorii şi la 8%. Ştiţi că m-aştept să anunţe în cursul zilei de astăzi că vor angaja înapoi 2.500 de oameni la Oltchim. Nu am dubii că vor rezolva problema legii sănătăţii, legea reorganizării administrative, privatizarea CFR Marfă, trebuie să stabilească nişte condiţii şi eu vreau ca Guvernul să nu fie împiedicat de prezenţa mea”, justifica Băsescu pe 22 ianuarie de ce a refuzat “în mod politicos” o întâlnire cu delegaţia FMI.

2. Preşedintele şi premierul se angajau „să se abţină de la atacuri la adresa instituţiilor statului de drept (…) optând să coopereze în poziţiile comune faţă de FMI, BM, Comisia Europeană, NATO, MCV, Schengen etc” Îndeplinit parţial

Chiar dacă nu s-au mai întâlnit faţă în faţă de câteva luni, cu excepţia unei şedinţe CSAT, Băsescu şi Ponta nu au avut opţiuni contradictorii  în privinţa noului acord cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, care ar urma să fie semnat la finalul acestui an.

Eşecul Schengen, după opoziţia fermă a Germaniei din martie, a fost însă pasat între Palate fără a se mai ţine cont de pactul de coabitare. „Eu nici n-am ţinut miniştri penali în Guvern, nici n-am făcut presiuni pe Justiţie, nici n-am dat lovituri pe CSM. Eu îmi asum că mi-am făcut datoria. Căutaţi responsabilii în altă parte”, sugera Băsescu pe 4 martie, de lângă harta la care desena frontierele securizate ale României, că vina i-ar aparţine lui Ponta.

Primul pas în declanşarea conflictului intern îl făcuse ministrul de Externe, Titus Corlăţean, care susţinuse că România nu va mai fi interesată de această problemă dacă va fi amânată din nou aderarea. Dacă Băsescu l-a somat să nu mai facă astfel de afirmaţii, Ponta i-a luat apărarea: “De câte ori tace şi nu mai face scandal de atâtea ori este mai bine pentru România, pentru că în cei 9 ani în care domnul preşedinte Băsescu s-a ocupat, mai mult sau mai puţin constituţional, de relaţiile României în Europa a ratat absolut toate ţintele: avem MCV în continuare, nu am intrat în Schengen, nu suntem nici măcar aproape de euro, deci eşec pe linie”.

3. „Să menţină coeziunea mesajului extern” şi „coeziunea mesajului intern pe teme convenite” – Ratat

Primele divergenţe legate de mesajele externe au apărut încă din ianuarie, când Victor Ponta susţinea că nu va accepta niciodată o legătură Raportul pe Justiţie şi intrarea României în Spaţiul Schengen. “Ceea ce noi am cerut mereu a fost să nu existe o legătură între Schengen şi MCV. Şi acum ce facem, o creăm noi?”, îi reclama el preşedintelui.

Băsescu, pe de altă parte, spunea că legătura a fost deja făcută de statele UE şi nu mai poate fi negată. “Nu ştiu de ce, şi domnul Ponta, şi domnul Crin Antonescu fac ochii mari când le spui: “Uitaţi-vă şi la MCV, chiar dacă nu îi recunoaştem interconexiunea. Dar voi, reprezentanţii Guvernului, acceptaţi că atunci când se dezbate MCV-ul pentru România, în Consiliul Uniunii Europene, toate legăturile, cu putinţă şi fără putinţă, legate de justiţie”. Minciuna trebuie să înceteze”, susţinea preşedintele.

4. Cei doi „vor stabili spaţiile de competiţie politică” de comun acord, iar „opiniile divergente vor fi oferite ca opţiuni în spaţiul public” şi nu lansate ca atacuri. O altă regulă era evitarea „confruntărilor publice inutile”, Ponta şi Băsescu angajându-se în plus, „să încerce soluţionarea diferenţelor”   – Ratat

Poziţiile publice legate de Roşia Montană, CFR Marfă, investiţiile străine în România sau stadiul lucrărilor pe tronsonul de autostradă Arad-Pecica ori pentru Gazoductul Iaşi-Ungheni au fost tot atâtea motive de dispută politică în care Băsescu şi Ponta s-au acuzat reciproc de minciună sau de manipulare.

Publicarea rezultatelor recensământului din 2011 a provocat o nouă dispută politică între Ponta şi Băsescu. Datele INS au determinat coabitanţii să se întoarcă la criza politică din 2012, dându-i, ipotetic, finaluri diametral opuse.”Am fost peste 50% în 2012 pe 29 iulie, noi, ăştia cu lovitura de stat. Nu ne mai foloseşte prea mult acum să vedem. Mai bine mai târziu decât niciodată”, a reevaluat Victor Ponta, pe 4 iulie, rezultatele referendumului pentru demiterea preşedintelui în ipoteza în care s-ar fi luat în calcul, contrar deciziei CCR, numărul de electori recenzaţi cu câteva luni în urmă.

De pe scările Senatului, unde depunea o coroană la catafalcul fostului premier Radu Vasile, Băsescu a revenit la vechile sentimente faţă de Ponta. „Dacă a spus aşa ceva, arată că a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate”, a spus el.

5. Băsescu şi Ponta „convin să se consulte ex-ante în privinţa mandatelor” pe politică europeană şi externă. Încălcat

Primul tir al acuzaţiilor deschise la adresa Guvernului şi a premierului post-angajament de coabitare s-a concretizat în iulie, după întoarcerea lui ponta din turneul asiatic, “catastrofal din punct de vedere al eficienţei şi al imaginii”, în opinia preşedintelui. „A plecat fără mandat, deşi CCR a precizat clar că trebuie să aibă mandat. Sunt lucruri care nu se pot tolera”, a reclamat preşedintele la Digi 24, susţinând că Guvernul Ponta “fură prin lege” în cazul Rompetrol.

Consultarea ex-ante a lipsit însă încă din februarie, când Guvernul a refuzat să trimită la Cotroceni în timp util un punct de vedere oficial înainte de negocierile din Consiliul European pentru banii alocaţi în exerciţiul bugetar 2014-2020. La întoarcerea lui Băsescu, Pontra considera pactul ca fiind deja încălcat.

A funcţionat însă trei luni mai târziu, când preşedintele l-a mandatat pe premier să reprezinte România la Consiliul în care s-a discutat politica energetică.

6. Preşedintele şi premierul „convin să respecte poziţiile formulate de responsabilul constituţional”, „să evite orice fel de blocaj, să discute şi să dezbată poziţii alternative” – Ratat

Aşa cum a fost pus pe hârtie, pactul de la Cotroceni stabilea aşa-numite „spaţii de cooperare” pentru situaţiile în care Constituţia impunea o consultare (Elaborarea politicii externe şi de cooperare cu MAE, elaborarea politicii în cadrul UE, numirile de generali, numirile de ambasadori, numirea procurorului General, Procurorului şef al DNA sau alte funcţii ce reclamă atribuţii constituţionale ale Preşedintelui şi ale Guvernului, teme de politică internă cu incidenţă în sfera securităţii naţionale). „Dacă sunt puncte de vedere diferite, va avea prioritate decidentul final”, îşi treceau Băsescu şi Ponta în acord, ca măsură de precauţie.

Schema a funcţionat doar cinci luni, până când s-a depăşit etapa numirii procurorilor-şefi şi a nominalizării câtorva ambasadori în posture-cheie – Iulian Buga pentru Washington, Vasile Soare la Moscova.

Ulterior, Băsescu s-a plans că Ponta nu îi mai răspunde la telefon, dar premierul s-a declarat mulţumit că, în lipsa vreunei întâlniri directe cu preşedintele, s-a evitat un conflict deschis.“Relaţia mea cu preşedintele este foarte bună. Nu am mai vorbit din luna mai, deci nu ne mai certăm. Nu ne-am mai întâlnit”, spunea Ponta pe 12 septembrie.

7. Codul de conduită general: “reguli minimale de adresare respectuoasă, cu referire direct la funcţia partenerului şi la adresarea la plural”. “Părţile se angajează să evite expresiile dure, atacurile de orice fel” Încălcat

Primul care a abandonat adresarea respectuoasă” în favoarea meciului politic deschis a fost Traian Băsescu. “Sunt mai bun ca prim-ministru decât el. Aş vrea să treacă de stadiul de agent constatator”, se plângea Băsescu de Ponta în iulie, după ce îi reclamase în câteva rânduri că “a plagiat două lucrări” şi că “e mincinos”.

Apropo de ticăloşie şi de tupeu, după ce îi faci dosar penal unuia dintre cei mai buni medici din România, mai ai şi nesimţirea să îl suni la telefon să îl rogi să ajute pe cineva”, spunea Victor Ponta în contextul scandalului legat de regele Cioabă.

Acuzaţii de incompetenţă şi “poziţii de vară, la o bere” s-au aruncat între palate şi în legătură cu privatizarea controversată a CFR Marfă. „Dragii mei, aveţi un guvern care nu a probat că ar fi competent. Oricâte acorduri de coabitare ai avea, ele nu inseamnă şi minciună prin omisiune”, susţinea Băsescu, în timp ce premierul ataca de la distanţă: „Decizia Guvernului e de a ignora poziţiile politicianiste ale lui Băsescu, poziţii de vară la bere, de unde o fi”.

Deşi există descris în acord, mecanismul de soluţionare a conflictelor prin medierea unei comisii de arbitraj formată din consilieri şi miniştri nu a fost pus în practică niciodată.”

Procurorul Lucian Papici cere CSM să-i apere reputaţia: „Premierul Ponta a lăsat impresia că hotărăşte asupra menţinerii sau nu în funcţia de conducere a unui procuror”

Se arata ca:

„Procurorul Lucian Papici, cel care a fost revocat de procurorul general Tiberiu Niţu după ce a finalizat dosarul lui Liviu Dragnea, a cerut CSM să-i apere reputaţia. Procurorul DNA a făcut acestă solicitare după ce premierul Ponta a explicat că a fost revocat  de la şefia secţiei I a DNA pe motiv că a făcut dosare politice şi pentru că este un procuror băsist.

În cererea adresată CSM, procurorul Lucian Papici spune că afirmaţiile premierului Ponta îi afectează reputaţia profesională. „Solicit Consiliului Superior al Magistraturii analizarea şi dispunerea măsurilor legale, ţinând seama de faptul că, prin afirmaţiile făcute onoarea şi reputaţia profesională au fost grav afectate, se creează un potenţial de asociere a  magistraţilor, ca reprezentanţi ai instituţiilor statului, cu  mediul politic. Modul tendenţios, precum şi aprecierile personale şi judecăţile de valoare îmi afectează imaginea publică”, a precizat Lucian Papici în cererea depusă la CSM

La câteva ore după ce a fost revocat din funcţie de procurorul Tiberiu Niţu, procurorul Papici a fost atacat în direct la RTV de premierul Ponta. „Nu ştiu cine a fost demis, Papici, marele băsist, morărist. N-a fost demis, i s-a terminat mandatul. Şi lui Băsescu îi expiră mandatul, ce facem îi ţinem pe toţi la nesfârşit? Că moare ţara fără ei, să mai facă şi ei un dosar. Că şefi din ăştia puşi de Băsescu care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă el… Stă şi el procuror simplu, că nu s-a născut şef. S-a terminat şi dosarul, gata, a ajuns la doamna Kovesi. Pa şi la revedere. De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul? Eu susţin că Daniel Moraru, cu Papici şi cu ai lui au făcut dosare politice anu trecut când au luat oamenii şi i-au pus să jure cu mâna pe Biblie pentru că au votat la referendum, sunt dosare de poliţie politică. Am spus-o şi o spun mereu. Să se supere Macovei şi mama lui Macovei”, a spus Ponta la România TV. Acestea sunt şi motivele pentru care Papici a solicitat apărarea reputaţiei la CSM.

În cererea adresată CSM procurorul arată prin afirmaţiile sale premierul Ponta a creeat impresia că poate dispune după cum vrea de procurorii DNA, că poate demite sau numi procurorii deşi nu are nici un fel de atribuţii legale în acest sens. „Pe lângă aceasta, unele afirmaţii din cadrul aceleiaşi emisiuni cuprind exprimări De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii?”, de natură a aduce grave atingeri independenţa magistratului. Prin afirmaţia făcută, în mod evident se creează opiniei publice sentimentul că primul ministru, care este om politic, deşi nu are atribuţii legale, este în realitate cel care hotărăşte asupra menţinerii sau nu în funcţia de conducere a unui procuror„, a mai menţionat procurorul Lucian Papici.

Acuzaţia lui Ponta demontată de Comisia Europeană

În toate rapoartele Comisiei Europene, DNA a fost lăudată. Niciunul dintre rapoartele comisiei nu reţine că DNA a făcut dosare la comandă politică. Mai mult CE a constat că DNA a investigat politicieni din toate partidele importante. „DNA a continuat să cerceteze şi să aducă în faţa instanţei cu succes dosare de corupţie. Numărul condamnărilor definitive pronunţate pe baza dosarelor instrumentate de DNA s-a dublat în 2012, în comparaţie cu anul precedent. Acestea au vizat politicieni din toate partidele importante”, se arată în raportul pe justiţie al CE”

Ponta îi răspunde preşedintelui: Nu sufăr dacă rupe pactul de coabitare. E o bătălie importantă să scăpăm justiţia de controlul sovietic al lui Băsescu

Se arata ca:

„Victor Ponta îi răspunde lui Traian Băsescu care l-a acuzat că a intrat „cu bocancii în justiţie” odată cu revocarea procurorului Lucian Papici, susţinând că şeful statului este cel care a controlat „brutal şi sovietic sistemul”. Mai mult, Ponta a anunţat că nu „suferă” dacă preşedintele denunţă pactul de coabitare, mai ales că nu a crezut că „Traian Băsescu se va ţine de cuvânt”.

„Cel care face presiune şi intră cu bocancii în justiţie e preşedintele Băsescu. Tot acest circ pe care îl face preşedintele este de fapt disperarea lui Traian Băsescu că nu mai controlează în totalitate zona în care era domnul Morar şi toţi ceilalţi. Traian Băsescu sună şi bate cu pantoful în masă ca la el pe navă. Foarte bine că procurorul general a aplicat legea şi nu s-a intimidat la ţipetele lui Băsescu. (…) Este om bătălie foarte importantă de a scăpa justiţia de controlul brutal, sovietic al lui Traian Băsescu”, a spus premierul, într-o intervenţie la Antena 3.

El a precizat că nu va denunţa el pactul de coabitare şi că nu regretă că l-a semnat. „Am semnat acel pact cu bună-credinţă, dar nu am crezut că Traian Băsescu se ţine de cuvânt. A fost un sacrificiu necesar. Nu există vreo înţelegere pe care Traian Băsescu să o fi respectat în viaţa lui”, a mai spus Ponta.

Premierul a insistat că Lucian Papici şi-a terminat mandatul, iar ministrul Justiţiei şi procurorul general au aplicat legea adoptată în perioada în care Monica Macovei era ministru al Justiţiei, fără ca el, ca prim-ministru, să fie implicat în aceste schimbări şi fără să fi vorbit cu procurorul general.”

Prima reacţie a lui Crin Antonescu după declanşarea scandalului coabitării

Se arata ca:

„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a evitat să se pronunţe pe scandalul declanşat între premierul Ponta şi preşedintele Băsescu pe tema procurorilor, afirmând doar „să lăsăm faptele să se consume”.

Liderul PNL a fost unul dintre adversarii pactului de coabitare semnat de Victor Ponta cu preşedintele Băsescu înainte ca social-democratul să fie desemnat premier. Antonescu a relatat că a asistat la momentul semnării pactului de coabitare, dar l-a sfătuit pe Ponta să nu îl semneze.

Preşedintele Băsescu a anunţat că se gândeşte să denunţe pactul de coabitare semnat cu premierul Ponta din cauza intervenţie acestuia în justiţie.”

Iata ce spune si Cristian Tudor Popescu:

Năpârca la maturitate

Se arata ca:

„„Pisicuţ care hămăie, Victor Ponta? Mie mi se pare mai degrabă un pui de aspidă cu ochelari”.

Asta scriam în noiembrie anul trecut despre domnul premier. Aspidă i se mai zice năpârcii, o năpârcă groasă care acum nu mai e pui, s-a ridicat în coadă şi îşi lansează limba bifurcată: „Papici e un procuror băsist care a făcut dosare politice”.

Până să-l aud rostind asta pe prim-ministrul României am refuzat să comentez la posturile tv înlăturarea procurorului Lucian Papici din postul de şef de direcţie în DNA. Voiam să aud mai întâi ce spune procurorul general Tiberiu Niţu, ce spune procurorul-şef DNA Codruţa Kovesi şi, fireşte, procurorul Papici.

Nu mai e nevoie. V. Ponta a transmis întregii ţări că scula sa T. Niţu „face ordine” în DNA. Că procurorii „băsişti” trebuie anihilaţi.
Declaraţia e încremenitoare pentru că aparţine unui premier pe deasupra şi fost procuror. Ce înseamnă procuror băsist din punct de vedere juridic? Ce înseamnă dosar politic din punct de vedere juridic? l-aş fi întrebat pe loc pe juristul V. Ponta. Eu ştiu că în Justiţie există procurori care aplică legea corect, care întocmesc dosare în acord cu litera şi spiritul ei şi procurori care, voit sau nu, fac dosare eronate sau insuficient acoperite cu probe. Nimeni nu a formulat astfel de acuze la adresa procurorului Lucian Papici, al cărui nume subsemnatul îl aud pentru prima dată. Şi aflu că a lucrat la dosarele Năstase, generalul Voicu, Voiculescu, Becali, Remeş. Şi că tocmai a încheiat rechizitoriul în dosarul Liviu Dragnea – vot la referendum…

Din înalta funcţie de premier, doctorul în drept Ponta îi dă un flit în ochi lui Montesquieu, ăla cu separaţia puterilor în stat. Şeful executivului adaugă la lege, cu de la sine putere, infracţiunile de „băsism” şi „făcător de dosare politice”, de care te faci vinovat şi eşti sancţionat pentru că aşa vrea V. Ponta.

Năpârca ajunsă la maturitate nici măcar nu mai recurge la înscenarea unui proces, cât de sumar, cum făcea Securitatea în anii ’50, decretează direct pedepsirea „uneltitorului contra ordinii sociale”.

Dincolo de lovitura de ghioagă administrată independenţei Justiţiei române, ceea ce dă fiori este cinismul relaxat cu care V. Ponta a vorbit. Arată ca un mafiot călare pe situaţie, care nu mai e nevoit să zâmbească democratic.

P.S. Celor care se vor repezi să mă insulte pentru acest text le sugerez să (re)citească apelul pe care l-am adresat în vara anului 2012 procurorului general Codruţa Kovesi şi procurorului-şef DNA Daniel Morar, solicitându-le încetarea anchetării simplilor cetăţeni votanţi.”

Mie mi se pare halucinant ce se intampla in tara asta… De la un nume – Lucian Papici – necunoscut covarsitoarei majoritati a romanilor sa inceapa un asemenea scandal… Dar… asa e cand lucrurile merg prost, in special din punct de vedere economic, mai trebuie si un scandal la scara nationala ca sa mai disipe nemultumirile sociale in crestere. Mai vorbim si de o noua suspendare a Presedintelui, de ce nu?

Dupa parerea mea, este cu totul in neregula ca schimbarea din functie a unui procuror, caruia, din cate am inteles, i-a expirat mandatul, de care marea majoritate a romanilor nici nu a auzit, sa conduca la un asemenea scandal, cu totul inutil. Pentru ca nu vad utilitatea pentru Romania a unui astfel de scandal politic. Daca Victor Ponta a facut afirmatii hazardate, reactia lui Traian Basescu a fost exagerata. Avem de a face cu functii – premier, Presedinte – care sunt reprezentative pentru Statul Roman. Or, tot scandalul asta iti da impresia ca, de fapt, e vorba de doua gasti de dambovita care s-au incaierat pentru ca una dintre ele a incalcat teritoriul celeilalte. Faptul ca delegarea ca sef al Sectiei I din DNA a unui procuror a incetat, mai ales ca i-a expirat mandatul, e un lucru prea marunt ca sa afecteze Romania. Sau asa ar trebui sa fie… Pentru mine nu e clar daca prin faptul ca delegarea respectiva a incetat s-a incalcat sau nu vreo lege. Nu e clar. Ce inseamna ca „Ponta a intrat cu bocancii in Justitie, de dragul lui Dragnea”? Pe de alta parte se remarca pasiunea lui Victor Ponta pentru bogata folosire a epitetelor:

“Am mai văzut o chestie, când veneam încoace…Nu ştiu cine a fost demis. Papici, marele băsist, morărist, macoveist (…) Propaganda asta a lui Macovei şi toţi macoveiştii. Dom’le, nu a fost demis, i s-au terminat mandatele, a avut două mandate. Şi Băsescu îşi termină mandatele. Ce facem, îl ţinem şi pe Băsescu, şi pe Papici, şi pe Morar, că moare ţara fără Papici, Morar şi Băsescu? Să mai stea procuror simplu, să mai facă şi el un dosar, că şefi de-ăştia puşi de Băsescu care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă Băsescu – a avut două mandate, amândouă de trei ani, şase ani. Aşa spune în lege, nu ai voie să ai mai mult de două mandate. I s-a terminat mandatul, stă şi el procuror simplu, că nu l-a născut şef”, a afirmat premierul.”

„Cel care face presiune şi intră cu bocancii în justiţie e preşedintele Băsescu. Tot acest circ pe care îl face preşedintele este de fapt disperarea lui Traian Băsescu că nu mai controlează în totalitate zona în care era domnul Morar şi toţi ceilalţi. Traian Băsescu sună şi bate cu pantoful în masă ca la el pe navă. Foarte bine că procurorul general a aplicat legea şi nu s-a intimidat la ţipetele lui Băsescu. (…) Este om bătălie foarte importantă de a scăpa justiţia de controlul brutal, sovietic al lui Traian Băsescu”, a spus premierul, într-o intervenţie la Antena 3.”

De observat cat de mult se pune accent asupra persoanelor respective. Chestiunea nu e ca a fost demis un procuror, iar daca i-a expirat mandatul cu atat mai mult, ci daca lucrul asta a fost facut in mod legal. O problema ar fi fost daca cel care vine in locul acestuia in functia respectiva de sef al unei Sectii din DNA nu si-ar face datoria, insa e prematur sa discutam despre asa ceva. Pentru ca niciun om nu este de neinlocuit. Basescu tine cu dintii de Papici, Ponta il face „marele băsist, morărist, macoveist” – este ridicol ce se intampla!! Totusi, este inadmisibil sa tii intreaga societate romaneasca in tensiune pentru ca un procuror a fost schimbat din functie. Repet: dupa parerea mea, nu are nicio relevanta pentru Romania acest lucru. Partea proasta este ca un astfel de scandal deterioreaza imaginea Romaniei. Iar inlocuitorul lui Papici ar putea fi chiar mai bun decat acesta in functia de sef al Sectiei I din DNA. Pe de alta parte nici nu e foarte clar daca se va rupe pactul de coabitare: obiectiv vorbind, o tensiune de moment nu justifica lucrul acesta.

Si atunci la ce a servit tot acest scandal?

Update

Antonescu il critica in termeni duri pe Ponta

Gandul

Antonescu: „Este inacceptabil. Primul-ministrul nu are voie să dea explicaţii în numele Procurorului General. Suspendarea lui Băsescu e o glumă”

Se arata ca:

„La o zi după criticile preşedintelui Traian Băsescu care i-a reclamat lui  Victor Ponta „a intrat cu bocancii în justiţie de dragul lui Dragnea”, liderul PNL, Crin Antonescu, reaminteşte de „trocul care s-a făcut pentru numirea şefilor de parchete” şi îi reproşează lui Victor Ponta, ca „inacceptabilă”, reacţia de după revocarea procurorului Lucian Papici, anchetatorul dosarului lui Liviu Dragnea, de la şefia Secţiei I a DNA, unde era delegat până la finalul anului.

De la Mărăşeşti, Ponta a evitat un răspuns tranşant: „Eu întotdeauna fac efortul pentru ca să avem un dialog, consens şi nu răspund niciodată în public la lucruri care ţin de politică”. Premierul a dat de înţeles totodată că liderul PNL nu i-a făcut reproşuri similare la întâlnirea pe care au avut-o joi seara la recepţia de ziua Germaniei. „Am discutat aseară la ambasada Germaniei foarte amical. Eu şi cu domnul Băsescu şi cu domnul Antonescu pot să discut”, susţine Ponta.

„Nu poţi să vorbeşti ca şi cum Procurorul General ar fi membru al Guvernului”

Criticile publice ale lui Crin Antonescu au pornit de la comentariile lui Victor Ponta care a justificat revocarea procurorului întrucât „era băsist”. „Şeful executivului, dl Victor Ponta, a vorbit în numele Procurorului General, cum era băsist, cum a făcut dosare politice şi cum domniile lor, nu ştiu exact cine, nu mai ţin băsişti în funcţie. Este inacceptabil, primul-ministru prin atribuţiile constituţionale, nu poate şi nu are voie să dea explicaţii nici să dea mesaje în numele procurorului general. Sper că a fost o greşeală, doar un exces de comunicare (…) O justiţie independentă nu este împărţită pe parcele de independenţă”, a susţinut Antonescu, criticând lipsa de reacţie a Procurorului General Tiberiu Niţu şi interpretarea „că parchetele, instanţele, ar fi într-un joc cu politicieni şi ar trebui să deservească oamenii politici”.

Antonescu trasează o linie de demarcaţie între criticile sale la adresa procurorilor şi intervenţia lui Ponta. „Eu nu am vorbit niciodată în urma schimbării unui procuror să spun „noi l-am schimbat, că era băsist”. Una este să vorbeşti ca şi cum Procurorul General ar fi un membru al Guvernului şi alta e să comentezi din opoziţie lucruri care se văd”, as pus liderul PNL.

„La fel de inacceptabilă” este, în opinia preşedintelui Senatului, interveţia preşedintelui care „foarte apăsat acuză, cu totul disproporţionat, intervenţia primului-ministru, dar ţine să ne informeze că a pus mâna pe telefon, l-a sunat pe procurorul general folosind o formulă simbolică „nu este bine domnule procuror general” „. Antonescu a adăugat însă că „numai înt-o cheie comică” telefonul dat de Băsescu lui Niţu poate fi considerat motiv de suspendare, iar „suspendarea e o glumă”.

Antonescu vrea un Pact pe Justiţiecu girul Senatului

Pe de altă parte, liderul PNL spune că are încă „planuri majore cu Victor Ponta”. „Am încă planuri majore de viitor cu Victor Ponta. Şi Victor Ponta trebuie să ştie că oricine, nu doar Traian Băsescu, încearcă să intimideze procurori sau instanţe în România va avea în mine un adversar la fel de hotărât cum l-a avut Traian Băsescu în toţi aceşti ani (…) Dreptate până la capăt înseamnă independenţa justiţiei, nu preluarea de către noi a controlului justiţiei de la Traian Băsescu”, a mai spus liderul PNL.

Potrivit lui Antonescu, pactul de coabitare pe care Băsescu analizează dacă îl va denunţa „e jenant, a pus România în lumina unei ţări semibananiere” şi trebuie înlocuit cu un pact pe Justiţie al tuturor forţelor politice.

„Vreau să organizăm la Senat o dezbatere amplă despre starea Justiţiei din România, să invităm preşedintele, premierul, ministrul justiţiei, să invităm dacă doresc să vină procurorul general, preşedintele CSM, să discutăm deschis aceste lucruri, să ajungă forţele politice şi nepolitice la un pact naţional pentru independenţa justiţiei, cu criterii, cu reguli”, a suţinut el. Întrebat în ce calitate face acest demers, liderul PNL a răspuns scurt: „Din toate”, adăugând că nu îşi doreşte poziţia de mediator.

Antonescu anticipează că, dincolo de acest episod, „USL va rezista” şi „nu va exista un nou spectacol de confruntare”.

Soluţia care ar fi dus la evitarea conflictului, crede preşedintele Senatului, era aceea ca ministrul Justiţiei să fi avansat nominalizări pentru funcţiile respective la încheierea mandatelor titularilor, fără a apela la delegare.

Ilie Sârbu: „Ciolanul e bun, dar, când e vorba de şeful Guvernului, suntem altfel”

Primul a ripostat liderul PSD al grupului din Senat, Ilie Sârbu. „Crin a ieşit să dea lecţii tururor. Cel mai grav atac a fost cel de astăzi. Am calmat situaţia sătpămâna asta, am zis toţi că nu mai ieşim public. Acum, deodată, s-a plasat deasupra tuturor încercând să medieze asupra instituţiilor statului. De pe ce poziţie? Că cea de preşedinte al Senatului nu-i permite”, crede senatorul PSD.

În opinia sa, poziţiile divergente ale liderilor USL din ultima perioadă au creat „o confuzie generală”.“Ciolanul e bun, suntem la guvernare, ne place să avem miniştri, prefecţi, şefi de agenţii, dar când e vorba de Guvern şi de şeful Guvernului – chiar dacă a greşit Victor Ponta – noi suntem altfel, atunci haideţi să-i omorăm. A putut cineva să creadă ce a spus Crin Antonescu azi sau e o chestie electorală?”, a adăugat acesta, într-o intervenţie la B1.

Mai mult, Ilie Sârbu pune la îndoială viitorul USL, chiar dacă Crin Antonescu a menţionat explicit că nu doreşte ieşirea de la guvernare a liberalilor. „Ce fel de proiecte comune ar mai putea avea? Că încredere nu mai există”, a concluzionat Sârbu.”

Reactii in PSD la declaratiile lui Crin Antonescu

Ivan, lui Antonescu: Atacul la Ponta e incorect; mai mergem împreună sau aveţi alte calcule?

Se arata ca:

„Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că atacul lui Crin Antonescu la adresa premierului Victor Ponta este unul incorect, el arătând că preşedintele PNL trebuie să spună dacă PSD şi PNL mai merg împreună sau dacă liberalul şi-a făcut „alte calcule”.”

Dragnea: Văd că Antonescu vorbeşte în numele Justiţiei

Se arata ca:

„Vicepremierul Liviu Dragnea a fost întrebat, vineri, la Mărăşeşti,cum comentează faptul că preşedintele PNL a spus că cine încearcă să controleze Justiţia îi este adversar, social-democratul răspunzând că observă că senatorul liberal vorbeşte în numele justiţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dragnea a participat, împreună cu premierul Victor Ponta, la inaugurarea Mausoleului Mărăşeşti.

Liderul social-democrat a fost întrebat cum comentează faptul că Antonescu a spus că premierul Victor Ponta trebuie să ştie că oricine încearcă să intimideze, influenţeze sau să controleze justiţia va avea în preşedintele PNL un adversar hotărât, aşa cum a avut preşedintele Traian Băsescu.

„Păi deocamdată văd că domnul Crin Antonescu vorbeşte în numele Justiţiei şi eu am un singur comentariu acum: că între cei 7,4 milioane de români care au spus «DA» la Referendum, inclusiv în beneficiul domnului Antonescu, şi cei care îi hăituiau şi îi alergau pe uliţe, eu îi aleg pe oameni”, a răspuns Dragnea.

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, vineri, că premierul Victor Ponta trebuie să ştie că oricine încearcă să intimideze, influenţeze sau să controleze justiţia va avea în preşedintele PNL un adversar hotărât, aşa cum a avut preşedintele Traian Băsescu.

„Nu mă leagă nimic din trecut şi nu am planuri de viitor cu Traian Băsescu. Am încă planuri de viitor şi planuri majore cu Victor Ponta. Am, în orice caz, împreună cu Victor Ponta obligaţii şi responsabilităţi majore în prezent, azi, ca şi mâine. Victor Ponta trebuie să ştie că oricine, nu doar Traian Băsescu, oricine încearcă să intimideze, să influenţeze, sau să controleze, procurori sau instanţe în România, va avea în mine un adversar la fel de hotărât, la fel de determinat, precum l-a avut Traian Băsescu în toţi aceşti ani”, a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a menţionat că premierul Victor Ponta ştie acest lucru despre poziţia sa în privinţa justiţiei din momentul înfiinţării USL şi momentul campaniei electorale.

Antonescu a declarat că Victor Ponta a vorbit în numele procurorului general, ceea ce „este inacceptabil”, el arătând că premierul, prin atribuţiile constituţionale, nu poate să dea explicaţii sau mesaje în numele procurorului general şi adăugând că păstrează speranţa că „a fost doar o greşeală”.”

Nu inteleg… Cum a vorbit Crin Antonescu in numele Justitiei?

Ce nu intelege Victor Ponta…

Ponta a plecat fără să taie panglica de la inaugurarea unei staţii electrice din Prahova. „Hai că mai avem lucruri de făcut”

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a vizitat, vineri, Parcul Agroindustrial din Ciorani (Prahova), unde a fost construită o staţie de energie electrică, în urma unei investiţii de 3,5 milioane de euro, el plecând, însă, fără a tăia panglica inaugurală, lăsând nefolosite cele trei foarfece aşezate pe un scaun.

Premierul a venit la Ciorani însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, fiind aşteptat de parlamentari, autorităţi locale şi reprezentanţi ai firmei Eximprod Grup, care a dezvoltat proiectul, şi ai Electrica Muntenia Nord.

Şeful CJ Prahova i-a dat explicaţii premierului despre Parcul Agroindustrial de la Ciorani, aflat la opt kilometri de autostrada A3 şi l-a anunţat că până în septembrie 2014 autorităţile din Prahova vor construi din fonduri din bugetul local o bretea de intrare şi ieşire pe A 3 în localitatea Ciorani.

După câteva minute în care a ascultat explicaţiile şefului CJ Prahova, Ponta a părăsit incinta staţiei electrice fără a tăia panglica tricoloră care îl aştepta pentru inaugurare, cele trei foarfece pregătite pentru inaugurare rămânând nefolosite, pe o tavă aflată pe un scaun.

„Hai că mai avem lucruri de făcut”, a spus Ponta, urcându-se apoi în maşină.

În prezent, pe amplasamentul parcului de la Ciorani există un prim câmp de panouri fotovoltaice, care are o putere de 2,5 megawaţi, iar energia produsă de acestea va fi preluată de noua staţie electrică, cu o putere de 75 de megawaţi şi în care s-au investit 3,5 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor Eximprod Grup.

Conform primarului comunei Ciorani, Marin Voicu, şapte firme vor dezvolta pe o suprafaţă de aproximativ o sută de hectare câmpuri de panouri fotovoltaice. În plus, în incinta parcului vor mai fi construite o fabrică de lapte praf, o fabrică de conserve şi un depozit de sortare a legumelor şi fructelor produuse în această zonă, urmând să fie creatre aproximativ 2.500 de locuri de muncă.

De la Ciorani, premierul Victor Ponta a plecat la Cramele Budureasca, unde va fi pusă în funcţiune o nouă fermă de producţie a vinului, realizată în urma unei investiţii de 14 milioane de euro.

Tot vineri seară, de la ora 19.00, Ponta va asista la un meci demonstrativ de baschet între echipele CSU Asesoft Ploiesti şi Steaua CSM Exim Bank, la Sala Sporturilor din Ploieşti.”

Eu cred ca Dl. Ponta nu intelege ca cei care au votat la referendum pentru demiterea D-lui. Basescu, ca cei care au votat USL, aducand aceasta alianta in Parlament cu o majoritate zdrobitoare, nu au facut aceste lucruri pentru ca sa suporte arogantele domniei sale. Pentru ca nimeni nu e dator D-lui. Ponta ca sa-i suporte acestuia arogantele.

Interesant de citit: Cristian Tudor Popescu – reactia la criticile care i-au fost aduse

Cristian Tudor Popescu răspunzând la Gândul LIVE celor care îl acuză că este “băsist”: Zăcământul de prostie este cea mai mare resursă a României

Se arata ca:

„Cristian Tudor Popescu, senior editor „Gandul”, a declarat la Gândul LIVE că cea mai mare bogăţie a României este prostia, referitor la criticile care i s-au adus că ar fi „băsist”.

„Eu, dintotdeauna, am ştiut că cea mai mare bogăţie a poporului român sunt zăcămintele de prostie. Nu petrolul, nu metalele rare, aurul de la Roşia Montană, prostia, domnule. Dacă şti să o exploatezi în România, sunt zăcăminte inepuizabile. Orice piatră întorci aici, ţăşneşte prostia. Aceşti oameni nu reuşesc să judece decât aşa: se dau cu capul de zidul din faţă şi spun ‘Au, ce m-a lovit’. Apoi se dau cu capul de zidul din spate. Ăştia pot gândi doar în alb şi negru. Nu ştiu ce e ăla raţionament, ce e o nuanţă şi nici nu vor să ştie. Anii trec şi ei rămân neschimbaţi. Strigă: ‘Popescule, cât te plăteşte Voiculescu?’. Asta este cea mai tare. Ce treabă am avut eu vreodată în veacul vecilor cu individul ăsta. Sau alţi spun: ‘Aaa, te-au mânjit de bale băsistel'”, a afirmat Cristain Tudor Popescu.”

Update 2

Romania Libera

Reacţia SUA la scandalul din justiţie: Este esenţial ca numirile la DNA să fie corecte. Admirăm activitatea excelentă a procurorilor Papici şi Alexandru

Se arata, printre altele, ca:

„Ambasada SUA din România a emis o declaraţie publică, în contextul scandalul demiterii procurorului Lucian Papici din funcţia de şef de secţie DNA, în care îşi exprimă „admiraţia şi aprecierea pentru activitatea excelentă” a lui Papici şi a Marianei Alexandru – adjuncta sa.

Ambasada SUA cere ca numirea înlocuitorilor procurorilor Lucian Papici şi Mariana Alexandru să fie „rezultatul unor proceduri corecte şi al consultărilor, astfel încât DNA să continue să fie condusă de procurorii cei mai competenţi, curajoşi, cu realizări remarcabile în lupta împotriva corupţiei”.

Totodată, Ambasada subliniază că SUA, în calitate de aliat NATO şi partener apropiat, „împărtăşesc obiectivul Guvernului României de asigurare a independenţei şi a profesionalismului sistemului de justiţie şi luptă împotriva corupţiei”, iar „Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este o instituţie de o importanţă vitală în aceste eforturi”.

Reacţia completă a ambasadei SUA:

„În calitate de aliat NATO şi partener apropiat, Statele Unite impărtăşesc obiectivul guvernului României de asigurare a independenţei şi a profesionalismului sistemului de justiţie şi luptă împotriva corupţiei. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este o instituţie de o importanţă vitală în aceste eforturi.

Ne exprimăm admiraţia şi aprecierea pentru activitatea excelentă desfăşurată de domnul Lucian Papici şi de doamna Mariana Alexandru. Este esenţial ca numirile înlocuitorilor acestora, care au o importanţă crucială, să fie rezultatul unor proceduri corecte şi al consultărilor, astfel încât DNA să continue să fie condusă de procurorii cei mai competenţi, curajoşi, cu realizări remarcabile în lupta împotriva corupţiei. Îndemnăm toate părţile implicate: procurorul şef al DNA, procurorul general, ministrul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi preşedinţia, să coopereze şi să se consulte în legătură cu acest subiect”.”

Reacţia Comisiei Europene la scandalul din România: Situaţia DNA va fi reflectată în raportul MCV, nu comentăm cazuri individuale

Se arata, printre altele, ca:

„Situaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie va fi reflectată în raportul MCV care urmează să fie publicat în luna decembrie, a declarat, vineri, pentru Mediafax, Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

„Situaţia DNA va fi reflectată, ca de obicei, în următorul raport MCV, dar nu comentăm numirile individuale”, a precizat Gray, referindu-se la procesul de numire a înlocuitorilor procurorilor Lucian Papici şi Mariana Alexandru.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a decis, miercuri, încetarea delegării procurorului Lucian Papici, şef al Secţiei I din DNA, şi a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegaţi procurorii Iuliana Bendeac, ca şef de secţie, şi Viorel Cerbu, ca adjunct, au declarat oficiali ai Parchetului instanţei supreme.

Decizia a provocat un schimb de replici, la distanţă, între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Octombrie 4, 2013 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

20 comentarii »

  1. Habar nu am despre ce vorbesti. Nu urmaresc stirile din ROmania, DELOC, deci habar nu am cine sint persoanele si ce au facut.

    Comentariu de Cristina | Octombrie 4, 2013 | Răspunde

    • Inteleg… Poti insa sa citesti postarea, articolele din presa… Ieri, aici, numai despre asta s-a vorbit pe mai toate posturile de stiri!! Nu stiu daca scandalul s-a incheiat odata cu ziua de ieri…

      Stau si ma intreb care e sensul acestui scandal… Care ii e semnificatia….?

      Comentariu de Motanul Incaltat | Octombrie 4, 2013 | Răspunde

      • Degeaba citesc postarea, am incercat, dar daca nu cunosc rolul personajelor si ce au facut nu are nici un sens pentru mine. De exemplu spui:

        Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

        Ce este DNA? Ce rol are Sectia I? Ce e aia delegare pe functie? Cine e Dragnea? Cit este un mandat si cum se poate termina? Cum poti avea mai multe mandate odata?

        Si asta este numai din primul paragraf!!! Iti dai seama daca iau la purificat toata postarea????

        Comentariu de Cristina | Octombrie 4, 2013

      • Da… te inteleg…

        Comentariu de Motanul Incaltat | Octombrie 4, 2013

    • Stii… pare ciudat… Dar asa cum in SUA este un blocaj institutional, asa si aici, in aceeasi perioada, poate fi la fel, chiar daca dintr-un alt motiv (nu cel al bugetului, ca acolo)!! Deci si aici se poate profila o criza politica, din alt motiv, dar asemanatoare prin faptul ca si aici sunt implicate doua entitati politice.

      Comentariu de Motanul Incaltat | Octombrie 4, 2013 | Răspunde

      • Blocajul nu este chiar din cauza bugetului….e o amestecatura cum numai politicienii pot sa o faca…

        Eu cred ca tot timpul sint cel putin doua partide care incearca sa se doboare una pe alta…

        Comentariu de Cristina | Octombrie 4, 2013

      • Da, stii ce e ciudat: si aici „e o amestecatura cum numai politicienii pot sa o faca…”

        Hmmm… prea se aseamana lucrurile… 😀

        Comentariu de Motanul Incaltat | Octombrie 4, 2013

      • Pai cind e haos…cam se aseamana intotdeauna 😉

        Comentariu de Cristina | Octombrie 4, 2013

      • 🙂 🙂
        Haosul are nationalitate?? 🙂 🙂 🙂 🙂
        Cred doar ca intr-o tara mai bogata, haosul este MAI SCUMP. 😀

        Comentariu de Rica Venturiano | Octombrie 5, 2013

  2. […] fii la Jilava pentru tradare nationala. Tremura carnea pe tine cand oamenii tai raman fara functii. Cat mai vroiai mai sa il pastrezi pe Papici in functie? Ai politizat justitia, ti-ai numit procurori si judecatori care iti executa ordinele. Cum iti […]

    Pingback de Demisul Basescu vorbeste despre credibilitate?! Care credibilitate bai Basescule? Credibilitatea ta in Romania tinde spre zero. Ce poti sa mai transferi tu? Poate doar ura si dispret. Pe cine mai poti sa girezi tu? | Hai ca se poate! | Octombrie 4, 2013 | Răspunde

  3. Stiu ca sunt in afara subiectului insa rogu-te lamureste-ma si pe mine …{ca sa nu mor prost nu de alta !} postarea lui „incognito” din 03 /10 pe blogul Teodorei Marinescu are vreo noima ? Poate fi adevarat ceea ce sustine el ? Nu ca l-asi banui de lipsa de informare sau de alte intentii dar mie , ca om simplu…chiar mi se pare de-a dreptul groteasca chestia cu ” vandutul blogului ” decat daca-i o chestie cel mult figurativa , respectiv o acuzatie ca ar fi trecut cu ” arme si bagaje ” in …cealalta tabara , unde-i platita mai bine sau platita in orice caz si eventual sa-i fie recunoscute meritele intr-un fel sau altul . Chiar n-ar fi rau daca ar fi facut-o : idealurile n-au tinut niciodata de foame nimanui dar … ” s-o stim si noi ” ! 😦

    Comentariu de Marian | Octombrie 4, 2013 | Răspunde

    • @Marian
      Asa zice el… Theodora nu a confirmat asa ceva, nu?

      Comentariu de Motanul Incaltat | Octombrie 4, 2013 | Răspunde

    • Mariane, nu inteleg de ce esti nelamurit? Am mai zis, oamenii mici discuta oameni, iar oamenii mari discuta idei. De cand esti tu activ pe blogul Theodorei, nu te-ai lamurit ca „necunoscutul” ataca oamenii, nu ideile lor? Poate ca n-ar fi fost deranjant, daca venea de la altcineva atacul asupra Theodorei, dar „iel” era prietenul ei, sau cel putin asa-l considera ea. Deci el ar fi trebuit sa fie ultimul care sa dea cu pietre in ea, iar faptul ca se cunosc personal implica multe si totodata dovedeste caracterul de nimic al acelui personaj. Uita-te pe blog Theodorei, si in afara de „pamflete elaborate” invariabil cu tenta sexuala sau obscena, mai gasesti si comentarii pertinente. Eu cred ca stilul caracteristic al interventiilor sale, ale individului necunoscut, iti poate dezvalui caracterul acelui om. Mai este nevoie de argumente? Cum am zis si pe blogul lui Theo, a fi om nu tine de nr de diplome si de pozitia pe care o ai in societate.
      Motane, nu m-am retras, dar am foarte mult de lucru si de „colindat” duopa contracte, asa ca nu am tot timpul posibilitatea sa intru pe blog. De cele mai multe ori ajung seara la hotel si cad ca boul pe coada. Abia avem timp de mailurile personale si de o convorbire pe Viber cu copiii.
      In legatura cu ce se intampla in tara, poate iti aduci aminte ce spuneam eu de aliantele cu PSD, si de ce am fost eu sceptic cu privire la continuarea acestui USL dupa motiunea de cenzura. Din pacate mi se demonstreaza ca am avut dreptate, 🙂 Si chiar nu sunt basist, pe bune. SUNT PNL-ist!!! (din bunic, si tata’n fiu) 🙂

      Comentariu de Rica Venturiano | Octombrie 5, 2013 | Răspunde

  4. Ufffff, viteza asta. Iar am sarit peste u caracter, si nu de foame, va asigur, :).
    Trebuia sa fie un „?” la sfasitul frazei: „Uita-te pe blog Theodorei, si in afara de “pamflete elaborate” invariabil cu tenta sexuala sau obscena, mai gasesti si comentarii pertinente”
    Mea culpa domnilor, 😀

    Comentariu de Rica Venturiano | Octombrie 5, 2013 | Răspunde

    • E ok… Sper ca nu te referi la postarile Theodorei… Nu de alta, dar se poate intelege asa…

      Comentariu de Motanul Incaltat | Octombrie 5, 2013 | Răspunde

      • Da motane. Din Sef Mecanic maritim, m-am respecializat, printr-un concurs de imprejurari, in „vartelnite” cum le place unora sa spuna. Nu „le mai ung”, asta faceam mai pe la inceputuri, ca sa am inceput, intai in partea tehnica, apoi usor usor, „din prostie si nepricepere” am ajuns un fel de mic CEO la un branch ce se ocupa printre altele si in Romania de aducere si survey la montare, si apoi service, dupa cum doreste contractorul, :D. Cand vine vb de noi prospecte si de deplasari mai lungi, cum colegii mei olandezi nu prea se inghesuie, ca banii sunt tot aia, doar „deranjul e moca” 🙂 ma „roaga” pe mine. Nu le montez eu efectiv, ci sunt intr-o echipa care evalueaza noile oportunitati pe piete noi sau mai puin noi, 🙂 Eu oricum sunt invatat cu absentele de acssa, numai ca acum am posibilitatea sa-mi iau sotia de cate ori vreau, asa ca de multe ori mergem impreuna, vedem locuri noi, etc etc.
        Da, acum sunt in Texas, Corpus Cristi. Ma ocup de niste nave (domeniul meu, chiar am dat de colegi de breasla) ce au adus componente din Esbjerg, Danemarca. Montajul nu-l facem noi, ca ar fi culmea, la cata mana de lucru ieftina au pe aici, ci noi doar le livram beneficiarului. Si cam fac drumuri intre Danemarca, Mexic si Texas. In Mexic la fel, livram produsul doar.
        Hai ca m-am laudat destul, 😀

        Comentariu de Rica Venturiano | Octombrie 6, 2013

      • Mda, nu stiu de ce a aparut un comentariu aiurea, dar ai ineteles si asta-i impotanat, nu? 🙂
        Nu Motane, nu ma refer la postaraile Theodorei, cum sa fac asa ceva? Chiar n-am nimic cu ea pe niciun plan. O reespect pe ea ca si pe tine, fara deosebire. De aceea am si specificat, de la inceput cand am inceput comment-ul ca „nu te-ai lamurit ca “necunoscutul” ataca oamenii, nu ideile lor?” Iar cand m-a referit la „pamfletariile pline de obscenitati” am spus clar, „Uita-te pe blog Theodorei, si in afara de “pamflete elaborate” invariabil cu tenta sexuala sau obscena, mai gasesti si comentarii pertinente? Eu cred ca stilul caracteristic al interventiilor sale, ale individului necunoscut, iti poate dezvalui caracterul acelui om. Mai este nevoie de argumente? Cum am zis si pe blogul lui Theo, a fi om nu tine de nr de diplome si de pozitia pe care o ai in societate.” Cred ca oricine citeste, poate sa realizeze ca MA REFER LA NECUNOSCUT, in tot postul meu, si nicidecum la Theo.
        CDu Theo m-am contrat destul, dar nu pot sa o acuz de ceva, pentru ca a fost totul decent. Ce, cu tine nu m-am contrat? E musai sa fim de acord in toate?? Ce, daca mie-mi plac brunetele, inseamna ca blondele sunt urate? 😀

        Comentariu de Rica Venturiano | Octombrie 6, 2013

      • Ok! 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | Octombrie 6, 2013

  5. Mariane, iar la intrebarea ta cred ca pot sa-ti raspund si eu, tot asa cum sigur ti-ai raspuns si tu. Fiecare dintre noi are dreptul la o opinie proprie. Asta nu inseamna ca eu sa te acuz pe tine, sau pe altii, de cine stie ce „tradare nationala” pentru simplul motiv ca nu impartasim aceleasi viziuni politice. Tot asa cum gresit s-a tot „isterizat” R|omania dupa 89 vis-a-vis de comunisti. Daca unii au crezut in ideologia comunista, nu poti sa-i bagi in aceeasi oala cu tortionarii asa-zisului comunism romanesc. Daca eu nu-i inghit si CHIAR NU-I INGHIT FRATE, pe „mai marii pesedisti” nu inseamna ca n-am prieteni care chiar cred in doctrina PSD. Tot asa cum eu sunt 100% adeptul doctrinei liberale, fara a-i avea la suflet pe actualii „primi inter pares” (asa-zisi)liberali.
    Theo n-a vandut blogul nimanui, pentru ca nu cred ca avea ce sa vanda. Un blog pate sa faca bani, dar nu ca te plateste unul sau altul pentru ce „bati tu campii acolo”. Banii din „blogareala” se fac din alte surse. Un banner de publicitate acolo, care iti aduce bani in functie de traffic. Uite motanul poate sa confirme, sau sa infirme ceea ce spun.
    Insa cu certitudine iti spun ca acuzatiile „necunoscutului” la adresa Theodorei sunt ca urmare a atacurilor mele la adresa minciunilor lui si a aberatiilor scrise, si a faptului ca Theo le-a lasat sa treaca, nu le-a blocat. Si sincer, chiar de-ar fi asa, trebuie sa dai cu pietre in cel pe care il numeai prieten acum cateva luni?? Curat murdar BASTOS coane Mariane, curat murdar, 🙂 🙂 🙂
    Eu si sa-i cumpar blogul? Ca sa fac ce cu el? Am eu timp de tinut un blog activ? Crezi ca pe unde imi plimb eu laptop-ul am timp de blog? Abia de am timp cateodata in „uichend sa raspund la caruta de mailuri, sa vorbesc pe Viber cu copiii” si asta daca am bafta de wi-fi in camera, ca de stat prin lobby-uri de hotel cu laptop-ul in brate chiar ca n-am timp, SI NICI CHEF, sincer. Iar cand am timp liber mai mult, prefer sa ies cu sotia sa ne bucuram de oportunitatea unei calatorii cu totul platit, 🙂 🙂 :), pe acolo pe unde altii dau bani grei sa ajunga. De exemplu acum sunt in Corpus Cristi – Tx. USA (motanul poate sa-ti confirme, si-i garantez ca nu fac re-reouting) taramul lui JR si al lui Bobby Ewing, daca iti mai aduci aminte. Si cat de curand o sa vezi si aici pe langa padurile de sonde si eoliene, „vartelinitele lui Vanturici” 🙂 :). ca la pensie sa le pot arata nepotilor ca uite, pe alea le-a montat bunicu’ he he he, atunci cand „vartelnitele montate de mine” vor aparea prin filme, 🙂 :). Cred ca asta-i sta in gat necunoscutului si incearca s-o atace pe Theo ca sa ma scoata pe mine din peisaj.
    In concluzie, e7u cel putin n-am cumparat blogul lui Theo, nici nu l-am confiscat, si nici nu am cum sa blochez sau sa sterg niste comentarii, oricat de jignitoare ar fi ele la adresa mea.
    In rest, Mariane, ca de obicei, stima si respect monsher. Vorba bunicului meu, „SA MOARA DUSMANII, SA SCAPE DE NOI”!!
    La buna revedre pe blog cu prima ocazie.

    Comentariu de Rica Venturiano | Octombrie 5, 2013 | Răspunde

    • @Rica
      Te ocupi cu montarea eolienelor (se refera la energia eoliana, nu?)? Interesant… In Texas, US?

      Comentariu de Motanul Incaltat | Octombrie 5, 2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: