Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Apropo de ultimul sondaj…

… iata ce ne spune Romania Libera:

Cum stă USL în sondaje şi cine o ameninţă

Se arata ca:

„La doi ani şi jumătate de la înfiinţare şi la mai bine de un an de la preluarea puterii, USL se menţine aproape la acelaşi nivel în preferinţele populaţiei, în ciuda bâjbâielilor dovedite în actul guvernării şi a promisiunilor încălcate. Pentru social-liberali pericolul nu pare să vină nici dinspre electorat, nici dinspre concurenţii politici, ci chiar din interior.

Dacă ar fi organizate alegeri parlamentare, USL ar obţine 57,1% din voturi, potrivit unui sondaj realizat de Inscop Research, la comanda ziarului Adevărul, în perioada 12-21 iulie 2013. Cu alte cuvinte, faţă de rezultatele obţinute la urne în decembrie 2012, Uniunea Social-Liberală se află pe un trend descendent, dar a pierdut nesemnificativ în ceea ce priveşte intenţiile de vot (USL a obţinut 58,6% din voturi la Camera Deputaţilor şi 60% din voturi la Senat).

Dacă ţinem cont că este vorba de o alianţă politică aflată la putere de mai bine de un an de zile şi care a eşuat în a-şi îndeplini majoritatea promisiunilor făcute când era în opoziţie, rezultatele par surprinzătoare. Totuşi, ele se pot explica şi prin opoziţia aproape inexistentă pe care o are USL, în condiţiile în care PDL este măcinat de dispute interne şi divizat, iar celelalte formaţiuni plasate pe partea dreaptă a eşichierului politic-Alianţa Dreptate şi Adevăr (formată din Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat) şi nou-înfiinţatul Partid Mişcarea Populară-nu reuşesc să convingă şi să contabilizeze voturi. Potrivit sondajului, Alianţa Dreptate şi Adevăr ar obţine 5,1% din voturi, iar Partidul Mişcarea Populară, 5,6% din voturi.

În ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European, scrutin la care principalele partide din USL, PSD şi PNL, vor merge separat, balanţa se înclină categoric în favoarea social-de-mocraţilor. Împreună cu UNPR, PSD ar strânge 38,8% din voturi, în timp ce PNL-PC ar lua 19,3%. În acest ultim caz, situaţia este ceva mai complicată, deoarece liderii PC au avansat ipoteza unei liste separate de candidaţi, nu una în comun cu liberalii.

De unde vine pericolul pentru USL

Dacă electoratul şi opoziţia nu le pun prea mari probleme, liderii USL ar trebui să fie însă atenţi la disputele din interiorul Uniunii, dar şi din interiorul partidelor care formează Uniunea. Pe de o parte, ultimele săptămâni au adus o acutizare a problemelor din filiale, crescând numărul judeţelor în care social-democraţii nu se mai înţeleg cu liberalii, fie că se acuză reciproc de trădare şi alianţe cu democrat-liberalii, fie că nu cad de acord la împărţirea unor funcţii în instituţiile deconcentrate. Este vorba de Dâmboviţa, Botoşani, Vâlcea, Timiş şi Alba. Discuţii au apărut în ultimele zile şi în Ilfov, între preşedintele CJ, Marian Petrache (PNL), şi liderul PSD Ilfov, senatorul Gabriela Firea. Premierul Victor Ponta spune însă că, la sfârşitul lunii august, va fi operată „o împăcare cu forţa“ în filialele cu probleme.

Pe de altă parte, atât social-democraţii, cât şi liberalii se confruntă cu „problema“ numită ANI, iar aleşii locali sunt tot mai nemulţumiţi că liderii de la centru, în special Victor Ponta şi Liviu Dragnea, nu au găsit la timp soluţia salvatoare. Să ne amintim doar ce scria pe blogul său deputatul PNL Radu Zlati, consilier prezidenţial al lui Crin Antonescu pe vremea când acesta era preşedinte interimar: „Pe motiv de «Draga de ANI», la toamnă USL nu va mai exista!“. Potrivit acestuia, USL ar avea „nu doar o armată de activişti, membri şi simpatizanţi“, ci şi „osatura unei constelaţii de consilieri locali şi primari, de preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri judeţeni“, iar toată această armată „va fi decimată până la ultimul soldat“ de inspectorii de integritate. Fără a-i preciza numele premierului, Zlati îi reproşează însă că nu a fost modificat „în regim de ur-genţă“ cadrul legal, auzindu-se în schimb „sunetul neputinţei şi al coabitării inepte“.

Războiul Antonescu-Tăriceanu

Colaborarea PSD-PNL este ameninţată, mai nou, şi de liberalii nemulţumiţi de şirul interminabil de compromisuri pe care partidul a fost nevoit să le accepte doar pentru ca liderul său, Crin Antonescu, să nu-şi pericliteze postura de prezidenţiabil al USL. Este vorba de toate măsurile de stânga adoptate deja sau anunţate pentru viitorul apropiat de Guvernul Ponta, măsuri care nu prea au legătură cu principiile liberale şi cu promisiunile făcute înainte de instalarea la putere.

Glas nemulţumirilor din PNL a dat, reamintim, ex-premierul Călin Popescu Tăriceanu, care a arătat că ultimele măsuri ale Guvernului şi angajamentele asumate în faţa FMI sunt greşite. Care a fost răspunsul lui Crin Antonescu în scurta sa oprire prin ţară între două plecări? „Ni se întâmplă tuturor să vorbim prin somn, poate. Nu e nici un păcat. E uşor somnambulică această critică, acest tip de critică“, a declarat Antonescu, mulţumindu-se să arate că până acum nu a fost desfiinţată cota unică. Cât despre alte taxe şi impozite pe care Guvernul Ponta plănuieşte să le mărească pentru a compensa pierdea provocată bugetului de scăderea TVA la pâine, Antonescu spune că eventualele critici vor trebui aduse atunci când ele vor deveni „un fapt real“. Reacţia lui Călin Popescu Tăriceanu a venit şi ea cu promptitudine: „Eu şi alţi colegi nu suntem dispuşi şi nu putem privi cu indiferenţă astfel de măsuri inepte“.”

Interesant este ca, dupa cum lesne se poate constata, electoratul nostru nu sanctioneaza USL. Aproape deloc: pierderile sunt, intr-adevar, nesemnificative. Articolul da o explicatie: „opoziţia aproape inexistentă pe care o are USL, în condiţiile în care PDL este măcinat de dispute interne şi divizat”. Nici promisiunile neonorate, nici faptul ca au fost ministri incompatibili sau care au probleme cu Justitia, nici inflatia, nici disponibilizarile nu au erodat prea mult USL. Totusi, PDL critica actuala Putere si scoate in evidenta unele lucruri… Insa acestea par a nu interesa aproape deloc majoritatea electoratului: ca nu le pasa de etica politica din democratii, dupa cum afirma Cristian Preda pe blogul sau, apoi taxele si impozitele noi, ca s-au majorat taxe si impozite, ca economia are mai multe puncte slabe decat puncte tari, cum arata Andreea Paul pe blogul dansei – toate acestea par sa nu existe pentru majoritatea electoratului. Reducerea cotei unice de la 16% la 12%, propusa de PDL, e combatuta relativ usor de catre reprezentantii USL – iata aici ce spune Corina Cretu in legatura cu aceasta chestiune. Nici macar ce spune Radu Zlati pe blogul sau, si anume ca „„osatura unei constelaţii de consilieri locali şi primari, de preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri judeţeni“, iar toată această armată „va fi decimată până la ultimul soldat“ de inspectorii de integritate” nu pune intr-un real pericol USL. De remarcat este ca pericolul pentru USL vine din interior, dupa cum arata articolul, ceea ce ma duce cu gandul la o eventuala implozie care e greu de crezut ca va avea loc. Acest pericol este caracterizat prin faptul ca „social-democraţii nu se mai înţeleg cu liberalii, fie că se acuză reciproc de trădare şi alianţe cu democrat-liberalii, fie că nu cad de acord la împărţirea unor funcţii în instituţiile deconcentrate” – lucru ce nu are nimic in comun cu electoratul: practic este o problema interna a USL. De asemenea ceea ce se arata, si anume: „colaborarea PSD-PNL este ameninţată, mai nou, şi de liberalii nemulţumiţi de şirul interminabil de compromisuri pe care partidul a fost nevoit să le accepte doar pentru ca liderul său, Crin Antonescu, să nu-şi pericliteze postura de prezidenţiabil al USL” este tot o problema interna a USL, mai exact spus a PNL. De unde se vede ca majoritatea electoratului, care ar vota USL in proportie de peste 57%, nu e influentata cu nimic in optiunea de vot de problemele interne din USL. Cu alte cuvinte, USL poate sa aiba oricate probleme interne ca nu pierde decat nesemnificativ. De aici se vede ca USL este perceput, in fapt, ca un bloc politic, dintr-o singura bucata, cum se spune, de catre majoritatea electoratului. Din faptul ca la alegerile pentru Parlamentul European „UNPR, PSD ar strânge 38,8% din voturi, în timp ce PNL-PC ar lua 19,3%”, rezulta ca majoritatea electoratului este indreptata spre centru-stanga esicherului politic: de observat procentul de aproape 40% pe care l-ar obtine PSD&UNPR si faptul ca „celelalte formaţiuni plasate pe partea dreaptă a eşichierului politic-Alianţa Dreptate şi Adevăr (formată din Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat) şi nou-înfiinţatul Partid Mişcarea Populară-nu reuşesc să convingă şi să contabilizeze voturi. Potrivit sondajului, Alianţa Dreptate şi Adevăr ar obţine 5,1% din voturi, iar Partidul Mişcarea Populară, 5,6% din voturi”. Interesant este ca fara sa aiba succese deosebite in actul de guvernare si fara ca nivelul de trai sa creasca, USL este pe cai mari, cum se spune. De la mai bine de un an de la preluarea Puterii, nu se observa o erodare semnificativa a USL.

Adevarul este ca in privinta acestei scaderi a democratiei de la noi din tara vina o poarta, in mare masura si nu cred ca exagerez daca spun asa, partidele de pe partea dreapta a esicherului politic. Nu este vorba doar de o opozitie slaba la un USL dominant. Ci de inconsistenta ofertei politice a acestor partide. A critica USL numai sub aspectul integritatii si al taxelor si impozitelor nu e suficient. Asa cum nu este suficient sa arati doar punctele tari si pe cele slabe ale economiei, sub USL, evidentiind ca cele slabe sunt mai multe decat cele tari. Ci este vorba de un program politic si economic lipsit de substanta. Pentru ca fortele de centru-dreapta au esuat, in fapt, in a reforma liberal aceasta tara. Acest esec s-a putut vedea inca de pe vremea vechii Aliante DA (PNL si PDL), apoi, dupa 2007, cand PNL s-a aflat singur la guvernare. In contextul in care fluxurile straine de capital au venit masiv in tara si a avut loc boom-ul creditarii din perioada 2003-2008, Alianta DA nu a reusit sa mentina un deficit bugetar mic si a angajat 500.000 de oameni la stat, sporind numarul functionarilor publici de la 900.000, cati erau la sfarsitul guvernarii Nastase, la 1.400.000 in 2009, fara a avea loc o reforma reala in economie, fara privatizari, fara sa creasca mai mult  competitivitatea economiei romanesti. Sub guvernarea Boc competitivitatea a cunoscut scaderi destul de mari si, la fel, nu s-a vazut o reforma reala in economie, care sa conduca la dezvoltarea sectorului privat si nicio privatizare. Deoarece cresterea si consolidarea sectorului privat trebuie, indiferent daca vrem sau nu vrem, indiferent daca ne place sau nu ne place, privita ca o necesitate atat economica, dar si de ordin politic, intrucat economia si democratia nu pot avea decat de suferit daca sectorul privat ramane anemic, slab performant. Romania e una din cele mai sarace tari din UE, iar fortele de centru-dreapta nu au reusit sa transpuna in practica un program economic care sa conduca aceasta tara spre dezvoltare, spre progres.

N-as critica asa de tare fortele de centru-dreapta, daca nu m-ar deranja un lucru: lipsa de curaj in a aplica un program liberal in special plan economic. Vorbeam de guvernarea Tariceanu: numai liberal nu e sa angajezi 500.000 de oameni la stat, sa sporesti statul in loc sa diminuezi rolul statului. Dar sa vedem si guvernarea Boc: a taiat salarii si pensii, enervand pe toata lumea, dar i-a lipsit curajul sa efectueze disponibilizari masive de acolo de unde acestea trebuiau facute, i-a lipsit curajul sa abordeze problema privatizarilor, i-a lipsit curajul sa restranga rolul statului in economie.

As dori sa spun cateva cuvinte despre restrangerea rolului statului in economie, cum vad eu aceasta problema. Multa lume se sperie cand aude de asa ceva si poate ca pe buna dreptate: e vorba de locuri de munca, e vorba de salarii si pensii. Nu ca nu as fi sensibil la aceste chestiuni… dar nimeni nu-si pune problema din ce bani, cum finanteaza statul pierderile foarte mari ale companiilor de stat, cand e vorba de o gaura „micuta”, de doar 12,75 miliarde de euro, foarte multe dintre ele falimentare. Si sa ne gandim ca nu se creeaza nicio alternativa la aceste companii de stat falimentare, care, de fapt, ar trebui inchise si toti oamenii de acolo disponibilizati. Nu se creeaza alternative in sectorul privat pentru forta de munca ce ar trebui disponibilizata. Insa e clar ca in felul acesta economia nu poate progresa. Practic, aceste companii falimentare nu pot fi tinute decat prin indatorare masiva, platita inapoi de catre sectorul productiv privat. In caz contrar are loc emisiunea excedentara de moneda care, in conditiile unor companii de facto in faliment, nu poate sa conduca decat la inflatie. De aceea restrangerea rolului statului in economie impreuna cu crearea de alternative in sectorul privat, inclusiv prin initierea unei mici afaceri si o creditare convenabila, la rate ale dobanzii flexibile, dar rezonabile, cred ca trebuie avuta in vedere. Bineinteles, trebuie avuta, in acest sens, in vedere, atragerea de investitii straine pentru crearea de locuri de munca in sectorul privat. Statul ar trebui sa se limiteze la investitiile de stat, ce ar trebui orientate in special spre modernizarea si dezvoltarea infrastructurii, lucru absolut necesar in Romania de azi, dupa parerea mea. Iar pentru stimularea sectorului privat bancile ar trebui sa aiba in vedere reducerea ratelor dobanzii.

Sa luam un exemplu – iata ce ne spune Gandul:

Degradarea reţelei feroviare a redus viteza trenurilor de călători la 40 km/h. Cât ar costa repararea celor 8.000 de kilometri de cale ferată cu probleme

Se arata ca:

„Trenurile de călători circulă în prezent cu o viteză medie de 43 km/h, iar cele de marfă cu 21 km/h, cu circa 20 km/h mai puţin faţă de „mulţi ani” în urmă, potrivit CFR, care primeşte sub 20 milioane euro pentru reabilitarea reţelei, în condiţiile în care necesarul trece de 10 miliarde de euro.

„Nu e niciun secret pentru nimeni că infrastructura feroviară are, să spunem, nişte performanţe tehnice sub nivelul aşteptărilor şi sub nivelul pe care publicul călător şi clienţii transporturilor de marfă le-ar dori. (…) Ne confruntăm cu o situaţie destul de grea, în sensul că aproape 25% din podurile şi podeţele care sunt în administrarea infrastructurii au durata de viaţă depăşită şi circa 75% din aceste lucrări de artă sunt scadente la diverse tipuri de reparaţii. An de an, restanţele la reparaţii capitale ale infrastructurii capitale cresc, asftel că în prezent circa 8.000 de kilometri de cale ferată sunt scadenţi la reparaţii capitale”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, George Micu, directorul general al CFR SA, administratorul reţelei feroviare publice.

El a afirmat că efortul financiar pentru realizarea reparaţiilor capitale la cei 8.000 de kilometri este unul „uriaş”, de peste 10 miliarde de euro.

„Este evident că nu îşi poate permite în acest moment bugetul de stat să aloce o asemenea sumă, şi chiar dacă s-ar găsi resursele ca această sumă să fie alocată, într-un an de zile nu s-ar putea absorbi, pentru că fizic nu se pot efectua aceste lucrări”, a spus Micu.

Degradarea reţelei s-a produs în timp, cauzând scăderea vitezei de circulaţie a trenurilor.

„Astăzi pornim de la o medie a vitezei comerciale la marfă aflată undeva la 21 de kilometri la oră şi la călători în jur de 43 de kilometri la oră. Acestea sunt coordonatele generale ale infrastructurii”, a spus Micu.

El a afirmat că în trecut media vitezei a fost mult mai ridicată, în urmă „cu mulţi ani” fiind de aproximativ de 40-45 km/ oră la marfă şi 60 – 65 km/ oră la călători.

CFR beneficiază în acest an de suma de 78 milioane lei (aproximativ 17 milioane euro) pentru reparaţii, echivalentul unor lucrări la aproximativ 22 km de cale ferată.

„Dacă CFR ar reuşi să-şi încaseze toate creanţele şi ar plăti toate arieratele pe care le are, ar rămâne cu circa 100 milioane de dolari capital de lucru, care i-ar permite să funcţioneze în condiţii optime şi să înceapă de fapt să introducă aceşti bani în cale pentru o creştere a vitezei comerciale la marfă, la călători”, a mai spus directorul general al companiei.

Compania gestionează peste 10.000 km de reţea feroviară, cu 2.900 km cale dublă.” (subl. mea)

Da, necesarul trece de 10 miliarde de euro, dar statul trebuie sa finanteze o gaura de 12,75 miliarde de euro – pierderile din companiile de stat neperformante. In ceea ce priveste companiile de stat neperformante, trebuie spus ca problema persista de foarte multa vreme, deci este ceva pe termen lung. Si mai trebuie spus ca nici nu s-a mai investit serios in aceste companii. De aceea, posibilitatea lor de a se salva ar fi privatizarile reusite. Acolo unde nu se mai poate salva ceva, asta e… Dar decat sa ramai cu pierderi intruna, sa le finantezi intruna prin imprumuturi de la FMI, punand apoi sectorul productiv privat sa le plateasca inapoi, mai bine inchizi aceste unitati ce produc pierderi. Iar in cazul unor privatizari reusite, care ar putea pune pe picioare, cum se zice, aceste unitati de stat, avantajul este ca aceste intreprinderi ar produce si ar vinde, si ar contribui, prin taxe si impozite, la bugetul de stat – deci statul ar avea de castigat. Pe de alta parte, eliminand pierderile si avand si bani la buget din taxe si impozite, statul ar putea finanta lucrarile de infrastructura, absolut necesare si care ar deschide calea spre modernizarea Romaniei. Pe de alta parte, s-ar rezolva si problema somajului, pentru ca astfel de lucrari implica o numeroasa forta de munca. Iar firmele care ar lucra la realizarea unor astfel de lucrari ar contribui si ele la bugetul de stat – inclusiv cele ce se vor dezvolta pe orizontala. Am dat aici un exemplu – lucrarile de modernizare a infrastructurii de cale ferata. Acelasi lucru si in privinta infrastructurii rutiere.

Am dat un exemplu de conceptie de dezvoltare. La noi, din pacate, nu exista asa ceva. Eu nu spun ca nu trebuie luptat impotriva furtisagurlor, mitei, afacerilor oneroase in care sunt implicati multi functionari de stat. Insa asta nu e o conditie suficienta pentru a relansa economia.

Or, nici in timpul guvernarii Tariceanu si nici in timpul guvernarii Boc nu a existat o conceptie clara referitoare la restrangerea rolului statului in economie si cum trebuie procedat. Pentru ca, dupa parerea mea, restrangerea rolului statului in economie, in Romania, trebuie sa mearga mana in mana cu dezvoltarea sectorului privat, crearea de alternative in sectorul privat, lucru care sa contribuie la reducerea somajului si asigurarea unui nivel ridicat de ocupare al fortei de munca. Numai in felul acesta se pot diminua cheltuielile neproductive pe programe sociale, lucru de dorit sa se intample. Pentru ca daca se restrange rolul statului in economie si nu se dezvolta si nu creste in pondere si importanta sectorul privat nu am realizat nimic. Ar rezulta o imensa masa de someri, fara absolut niciun folos. Ar fi si nesustenabil, pentru ca ar spori foarte mult cheltuielile cu protectia sociala si pana la urma tot la imprumuturi si la datorii s-ar ajunge. De aceea este necesara, in aceasta privinta actiunea guvernamentala, care s-ar putea concretiza prin atragere de investitii straine, privatizari reusite. Macar sa se vada ceva, dar in timpul guvernarilor de centru-dreapta – Tariceanu si Boc – nu s-au vazut astfel de lucruri.

De aceea Dreapta noastra are si o problema de identitate politica, dar, ceea ce e si mai grav, nu poate convinge electoratul si din aceasta cauza a aparut un bloc politic masiv numit USL care domina scena politica romaneasca, intr-un mod ce sfideaza democratia si fara sa garanteze un nivel de trai mai bun romanilor.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 21, 2013 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

54 comentarii »

  1. USL-asii sant amenintati de ei insasi ! USL-ul nu-i amenintat decat de promisiunile facute si mai ales de ASTEPTARILE ELECTORATULUI pe care nici promisiuniole si mai ales ASTEPARILE ELECTORATULUI nu le-a indeplinit !!! Nici Basescu , nici frau Merkel si nici Barosso nu-i ameninta ci doar SCARBA pe care au capatat-o alegatorii romani fata de acesti….” coabitanti ” , asta ca sa nu le mai zic altfel ! Cum sta in sondaje ? 57,1% ….mai scade cateva procente { vreo 10 , fara exagerare } ca nu scazi d e la tine , si vei afla adevaratul scor electoral de care inca se mai ” bucura ” USL-ul in increderea oamenilor !!!!! Aceeasi Marie …avand aceeasi palarie aceasta-i concluzia pe care au tras-o romanii in cei 23 de ani de democratie ….de libertate ….de MINCIUNA !!!!!

    Comentariu de Marian | august 21, 2013 | Răspunde

    • @Marian
      Nu, nu e vorba ca as scadea de la mine, dar chiar crezi ca au cu 10% mai putin…? Este surprinzator faptul ca majoritatea electoratului nu sanctioneaza USL dupa mai bine de un an de guvernare, desi guvernarea aceasta nu a onorat promisiunile pe care le-a facut. Un exemplu in acest sens este si actuala coabitare, desigur…

      Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013 | Răspunde

      • Si ce vrei ma desteptule sa faca ” majoritatea electoratului ” ??? Hai zi tu ca tot esti destept !!!!! De unde sti ca nu vor ” sanctiona la urne „, USL dupa acest nenorocit an de guvernare , mai ales ca inclusiv matale o recunosti : „nu a onorat promisiunile pe care le-a facut ” si { asi adauga eu cu riscul de a te supara vizual 😉 } s-au sters la cur cu voturile si in concluziile cu sperantele romanilor ?!!! Fireste :” coabitarea ” fiind una din principalele acuze ce-i pot aduce eu si nu numai eu sa fi sigur acestui guvern condus de…acest ” om ” acest politician d e duzina numit Victor Ponta in care …foarte multa lume ais pusese sperante . Repet , inclusiv eu imi pusesem sperante in el desii…cam banuiam ce zace si-n javra asta 😦 insa chiar am crezut ca…poate ma insel ! Vai mie ….mea culpa , confiteor !!! Chiar crezi ca electoratul roman n-a facut ochi intre timp ? fereasca Dumnezeu deoarece asta ar insemna ca avem conducatorii pe care-i meritam sau….in cel mai bun caz…e o chestie pusa la cale d e masoneria internationala 😉 !

        Comentariu de Marian | august 21, 2013

      • Da… poate ca ai dreptate, poate ca are dreptate si Rica, poate ca majoritatea electoratului va sanctiona mai tarziu USL…

        Trebuie sanctionat pentru ca nu se vede o imbunatatire a situatiei economice si o crestere a nivelului de trai. Macar prin absenteism si ar trebui sanctionat. Nu se poate sa nu ai nicio atitudine critica cand treburile nu merg bine si nici nu se vede ca vor merge mai bine. De asta am si spus ca situatia asta este una de scadere a democratiei la noi in tara.

        Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013

      • Sa nu te superi pe mine dar…efectiv mi-ai facut sange rau cu raspunsul matale !!! Ce vrei sa ma-nbolnavesti d e nervii din cap ? 😦

        Comentariu de Marian | august 21, 2013

      • Marian, stai linistit te rog. Aici dezbatem o problema, nimic mai mult.

        Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013

  2. Cum motane, penelistii u facut compromisuri?? Antonescu a dus peneleul la dezastru’ doar ca sa devina ” tov. Prezidateli”???
    Pai motane, pentru asa afirmatii EU am cost injurat si balacarit, etichetat si impachetat, de sustinatorii ferventi ai useleului, care nu vroiau sa vada mai departe de ura lor impotriva pedelelui si a lui baselu’.
    Asa ca ma bucur sa constat ca pana la urma ROMANUL INCEPE SA VADA!!

    Comentariu de Rica Venturiano | august 21, 2013 | Răspunde

    • @Rica
      Nu stiu cat incepe sa vada… Observa ca USL nu e sanctionat aproape de loc de majoritatea electoratului dupa mai bine de un an de stat la guvernare. Si asta cu toate ca electoratul acesta al USL este nemultumit… Marian spune in comentariul sau ca au cu vreo 10% mai putin… Totusi cifrele sondajului arata altceva…

      Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013 | Răspunde

      • Mon cher …esti om in toata firea !!! 😦 Ce dracu chiar mai crezi in mos Craciun si-n…. cifrele sondajelor ?! Acesta-i adevarul , gol golut : ce spune sondajul minus 10% , asta basca cele 3% plus sau minus marja de eroare . Si repet : chiar n-au cum sa-l sanctioneze !!! Vrei mitinguri d e protest , eventual si d e amploare ? Pai cu cine dracu s a le mai faci ?N-ai vazut aia d e la Mechtel ….Acolo era vorba despre cel putin 2000 d e oameni ce nu si-au mai primit nici salariile si nici plati compensatorii…nimic , nimic din luna lui martie iar de iesit s a protesteze au iesit ….cu multa indulgenta vreo 200 !!! Acesti 23 d e ani d e ” democratie ” de ” capitalism ” ne-au cam s cos din cap ideea ca ….” uniti suntem o forta ” ! Aceasta ” forta ” poate fi desfacuta{ ca deja s-au invatat socialistii lu’ peste } ….facuta praf de cativa jandarmi mai scrofulosi la datorie sau….de vrajelile unui ministru care poate promite orice ….fara sa aiba vreo responsabilitate nici macar responsabilitatea propriei sale mindrii de om …asta presupunand ca mai are aceasta mandrie !!!

        Comentariu de Marian | august 21, 2013

      • Daca sondajul ar fi aratat ca USL are, sa zicem, 47% nici eu n-as mai fi spus ca…Adica, vreau sa spun, era normal, ar fi fost o erodare normala la guvernare, desi s-ar fi mentinut in top.

        Este adevarat ca nici partidele de centru-dreapta nu fac mare lucru ca sa mai salte (macar) putin in sondaje.

        Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013

      • Motane, eu am spus ca ”a inceput sa vada” nu CA VAD DEJA. Inca mai avem sindromul base si pedeleu’, de par a NUMAI ASTIA sunt vinovati. Guvernu’ o tine langa cu ”base face, base drege, de aceea nu putem noi sa facem” iar romanul Inca mai spera sa ii fie si lui bine. Mai nou acum, merge pe AMR-uri. Mai avem putin, deci sa MAI AVEM rabdare, ca o sa fie bine. Apoi, dupa ce se va termina si cu ”episodu’ base” o sa auzim ca ”primul mandat n-au avut ce face, din cauza mosteniri, asa ca o vor rezolva abia in al doilea”. Si ghici ce? Il vor avea, in mod sigur. De ce? ”PENTRU CA DE VINA E baselu’ SI pedeleu’ LUI”
        Capisci??? 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

        Comentariu de Rica Venturiano | august 22, 2013

  3. Pai stau in sondaje pentru ca lumea Inca uraste pedelul, ATAT. Stai sa inceapa taxele noi sa a para, si mai vb. And eu spuneam ca lumea a uitat anii de guvernare pededista, eram injurat. Si, uite ca isi va aduce aminte.
    Imi pare rau ca penelistii au pierdut mult din cauza acestei aliante si lui Crin.

    Comentariu de Rica Venturiano | august 21, 2013 | Răspunde

    • Corect: uraste pedeleul pentru ca PDL a avut o foarte slaba prestatie si nu s-a vazut o imbunatatire a situatiei economice. Dar vezi Rica cum e? Eu nu cred ca oamenii au votat USL si l-au sprijinit acordandu-i incredere lui Victor Ponta, pentru ca Ponta sa se transforme in Boc2. Uite-te si tu: Ponta termina ceea ce a inceput Boc:
      http://blogponta.wordpress.com/2013/06/19/incepute-de-altii-finalizate-de-guvernul-usl/

      Nu stiu daca asta a vrut electoratul: transformarea lui Ponta in noul Boc, sub Basescu, cu deosebirea ca, fata de Boc, Ponta pare a avea o personalitate mai puternica decat Boc. Mi se pare ca nu…

      Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013 | Răspunde

  4. Motane, nu si-au indeplinit promisiunile pentru ca nu au avut cum. Au reintregit salariile si pensiile din imprumuturi. Cand eu spuneam ca aliantpa asta a avut ca scop UNIC preluarea puterii si ATAT, eram injurat pe alte bloguri, ba chiar un penelist pe care-l cunosc personal, m-a ban at, ara sa stie cine sunt, desi in particular are aceleasi pareri anti Crin. 🙂
    Pai ce te mira motane, ca la noi politica se face cum se face, iar minciuna si hotia sunt virtuti in politica noastra.

    Comentariu de Rica Venturiano | august 21, 2013 | Răspunde

    • @Rica
      Da, dar uite-te si la ce spune Marian: coabitarea! Nici in privinta asta nu si-au indeplinit promisiunile si ar fi avut cum. Sau nici in privinta asta nu ar fi avut cum?

      Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013 | Răspunde

      • COABITAREA !!! Asta i-a nemultumit , asta i-a scarbit …nu numai pe imbecilii ce au inghetat in ianuarie 2012 in Piata Universitatii { printre ei numarandu-ma din pacate si eu IMBECILU’ IMBECILILOR !!!!!!} ci si pe cei ce n-au participat la proteste dar care doreau din toata inima sa scape nenorocita asta de tara de Basescu si gasca sa PDL-ista formata doar din fripturisti si tradatori de tara si faptul ca voturle de la referendumm au fost folosite pe post de hartie higenica !!!! Cat puteau castiga ….inclusiv in fata UE { acea nenorocita UE a lui frau Merkel si al lui Barossu sau Van …cum dracu-l cheama , sau a lui Vivianne Reidinng } si-n fata intregii lumi ! Au avut o sansa ce poate apare o data la 2000 de ani { APROBAREA POPULARA , SPRIJINUL POPULAR A 7,4 MILIOANE DE OAMENI } si au irosit-o pe cioflingarii politicianiste !!! Ion Iliescu si FSN-ul sau s-ar fi pupat in cur pentru un asemenea capital politic iar astia….adica inclusiv partidul in care Ion Iliescu este presedinte de onoare sau onorific …dracu sa-l ia si pe asta , ca Ponta provine din acei „tineri educati ” si ridicati d e Adrian Nastase pe cand era pe cai mari si evident ” aprobati ” si sprijiniti si scoliti tot de Ion Iliescu !!!Si matale zici ca ….47% ti s-ar pare normal deoarece ” s-au uzat in urma guvernarii ” !!!!!!!!!!!!!!Niste loaze ….niste nenorociti ce n-ar trebuii sa fi facut politica : trebuiau sa stea la meseriile lor { asta presupunand ca aveau asa ceva } unde nu ma-ndoiesc de faptul ca erau foarte buni insa ….politica in mod evident , ca si conducerea , guvernarea unei tari se vede si fara binoclu ca-i depaseste ! Primul escor care vine cu o tabla d e alba -neagra ai da pe spate ce sa mai discutam si de altele ! Uite-te la aiuritul ala d e Crin Antonescu { am avut ocazia sa-l cunosc personal prin anii ’90 …sa nu te mire ….doar am fost ” golan ” } care viseaza sa devina Presedintele Romaniei : a avut tupeul sa declare ca ” el nu si-a terminat concediul ” !!! O javra cu pretentii si nimic altceva ! Si cand ma gandesc ca cam pe toate blogurile clamam ca ” tipul ma reprezinta ” si ca ” asta trebuie sa ne fie Presedinte nu javra de Basescu ” ! Lasa ca….bine ca am facut ochi intre timp ! Ma numar inca de pe acum in marea masa a romanilor ce nu se vor prezenta la vot ….indiferent cum si indiferent pentru cine !!!! Pui pariu cu mine ca la viitoarele alegeri javrele astea politicianiste ….vor avea marea surpriza sa constate un absenteism imens la vot si chiar nu stiu ce explicatii vor scoate din joben !?!

        Comentariu de Marian | august 21, 2013

      • @Marian
        Da, interesant comentariu! 🙂

        Il invit si pe Rica sa-si spuna parerea despre coabitarea USL-ului si a lui Ponta cu Basescu.

        Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013

      • Motane, COABITAREA nu trebuia sa existe. Daca ptr USL ar fi contat catusi de putin acest electorat, COABITAREA nu trebuia sa existe. Electoratul nu a votat ptr o coabitare cu baselu. Sincer, asa cum am afirmat si acum un an, atat motiunea, cat si referendumul, au avut ca scop DOAR asigurarea unui electorat devotat, convins ca ”useleu” ii va scapa de un pedeleu si un baselu’ care au fost facuti vinovati de toate relele.
        Marian a sesizat la un moment dat ca ”la meme Marie, avec in autre palarie” este real. Dar ptr asta unii m-au injurat si m-au facut ”basist basit” 🙂

        Comentariu de Rica Venturiano | august 21, 2013

      • Mariane, si eu am crezut ca absenteismul este o forma de exprimare a votului, dar acum cred ca mersul la vot si INVALIDAREA buletinului este o solutie mai buna. Asa cell putin STIU CA nu poate vota altul in locul meu. Oricum, alegerea raului mai mic nu mai reprezinta de mult o solutie. Plate ca O MAJORITATE de voturi nule sa le dea de gandit, dar ma cam indoiesc si de asta acum. Oricum, si-au asigurat spatele, prin acea ”majoritate de 30%”.

        Comentariu de Rica Venturiano | august 21, 2013

      • Motane, ce vrei sa-ti spun?? Ca Marian are perfecta dreptate?? Ca Marian are aceeasi indarjire pe care am avut-o si eu? Am cost ”golan” si Inca sunt in acceptiunea de atunci a etichetarii. Nu sunt anti-comunism, CI sunt ANTI-OPORTUNISTI. Nu sunt impotriva niciunui partid, ci impotriva OPORTUNISTILOR si LICHELELOR politics, impotriva acestor ”Dinu Paturica” ai timpurilor noastre, care pentru o punga de galbeni calca orice in picioare.
        Motane, daca uslasii (ai din frunte) erau convinsi ca au avut majoritate la referendum, DE CE AU COABITAT?? Ce i-a ”fortat”? Ce putea face (CE POATE FACE) UE daca populatia MAJORITARA a unei tari membre nu-l mai vrea pe X presedinte? Ce, aduceau tancurile nemtesti si fregatele englezesti sa ne puna cu botul pe labe?? Ce ”schelete” are actuala putere prin debarale de le e frica de baselu’ in asa hal incat sa riste pierderea sustinerii electoratului print coabitare?
        Eu sunt PNL-ist dar n-am vazut niciodata rostul formarii USL. O ALIANTA politica este utila, benefica, dar IDENTITATEA unui partid trebuie pastrata. Ia zi-mi matale ”Cher chat” (vorba ”golanului’ 🙂 de Marian) pe cine poti sa acuzi Acum de esec? Cine este de vina?? PSD say PNL??! Care va purta vina esecului rasunator?? Hai sa-ti spun eu ”din esperentza”: PNL-ul. Ca pana acum, nu de alta. Orice alianta cu PSD-ul s-a sfarsit in acelasi mod, cu blamul aruncat pe ” CEILALTI”.

        Comentariu de Rica Venturiano | august 22, 2013

    • Motane, hai sa analizam LA RECE ce am reprosat NOI (electoratul) guvernului Boc. Hai sa re-vedem DE CE a fost votat USL-ul in detrimentul PDL. Hai sa re-vedem ce au reprosat USL-istii pedelistilor cand au inaintat motiunea de cenzura.
      Si dupa ce revedem to ate acestea, sa VEDEM ce au facut din toate cate au zis.
      De ”cohabitare” nici nu s-a auzit pana dupa alegeri. Care are fi fost rezultatul la urne daca USL-ul ”semna” pactul asta INAINTE. 😉

      Comentariu de Rica Venturiano | august 21, 2013 | Răspunde

      • Mon cher musiu Rica{ Sal’tare onorabile 😉 } sunt perfect de acord cu dumneata ca ” absenteismul nu-i o solutie ” sau ca nu-i cea mai buna dar….o palma tot este !!!O palma pe care javrele astea politicianiste ce fac politica de carciuma chiar o merita in lipsa a ceva mai bun : GLOANTE , dupa umila mea parere d e om , credincios si cu frica de Dumnezeu !!!

        Comentariu de Marian | august 22, 2013

      • Onorabile musiu Rica….pai eu ce cacat manac de-mi vine rau d e la stomac de ceva vreme , nu tot despre COABITARE vorbesc si eu ?????????

        Comentariu de Marian | august 22, 2013

  5. Mon cher chat botte …pentru ce mama dracului crezi matale ca-ti tot tastam ” injuraturi „si la adresa PDL si la adresa USL-asilor ? Simplu :trageam nadejdea ca indiferent la care erai afiliat le vei spune parerea mea …sincera , a omului de pe strada , a omului satul de smecheriile astora ce se considera { si deocamdata vad ca au dreptate s-o faca } Dumnezei pe Pamant !!!

    Comentariu de Marian | august 21, 2013 | Răspunde

    • @Marian
      Ceea ce nu-mi place mie este ca lucrurile aratate de actuala Opozitie, criticile pe care le formuleaza actuala Opozitie nici nu conteaza pentru electoratul roman. Or, asta inseamna ca, practic vorbind, Opozitia nu conteaza. Asta inseamna o scadere destul de accentuata a democratiei la noi, atata vreme cat fara sa aiba rezultate deosebite, dimpotriva, USL nu e sanctionat de majoritatea electoratului.

      Iar faptul ca Opozitia nici nu este luata in seama de electorat e un lucru ingrijorator. Inseamna ca programul ei politic nu are nicio legatura cu acest electorat, nu-l sensibilizeaza deloc, nu-l atrage deloc… Este ingrijorator ce se intampla!

      Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013 | Răspunde

      • Lasa-ma frate draga cu ” opozitia” matale in plata Domnului !!1 Pai si javrele astea d e USL-asi atunci cand erau in opozitie …ziceai ca s-a pogorat Duhul Sfant peste ei atat d e frumos si corect prezentau ceea c e doreau sa faca pentru ” popor ” ! Cand au ajuns la putere insa….si-au dat si arama pe fata si si-au dovedit si masura….limitele pe care n-au fost in stare sa le depaseasca si nici macar sa se cantoneze und e trebuia in cadrul acestor limite ! Acest guvern este guvernul { al catelea ? } pe care Victor Ponta spunea in ianuarie 2012 ca-l are gata in ….30 de secunde iar acesti ” politicieni ” USL-isti …sant cei care clamau pe toate ” kanalele ” ca gata : Basescu ….va fi istorie din momentul in care ei vor ajunge la putere ” !!! Ti-am mai s pus eu : mi-a ajuns la urechi { nu spun de la cine 😉 ….persoana insemnata } ca PSD-ul se pregateste d e -o guvernare solo si mai ales ca , acolo in barlogul lor se pregateste un partid care sa conduca tara ….tot solo…cam ca PCR-ul odinioara iar ” opozitia ” s a ramana asa …de fatada pentru ochii UE sa-i prosteasca pe aia . Chiar nu m-ar mira daca ar fi adevarat si ….poate ca ar fi mai bine : am avea pe cine acuza in mod direct !!!Matale …pe bune acum… chiar nu sti nimic despre figura asta 😉 ! Parca m-asi mira !!!!

        Comentariu de Marian | august 21, 2013

      • Are de ce motane?? Pai asta nu ne arata cum judeca electoratul? Nu ne demonstreaza oare ceea ce spuneam EU despre cum voteaza romanul? Daca are fi contat vre-un program politic al vreunui partid, nu crezi ca ”alianta” asta are fi dat de gandit la mai multi? Cati stiu ce inseamna stanga, centru sau dreapta in politica??

        Comentariu de Rica Venturiano | august 21, 2013

      • Dar Rica, tu ce crezi: PSD se pregateste de o „guvernare solo”, asa cum spune Marian? Tu ce zici?

        Comentariu de Motanul Incaltat | august 22, 2013

      • Pai motane, EU ASTA AM SPUS-O INCA DE ANUL TRECUT!! Am spus ca mai devreme sau mai tarziu PSD-ul isi va da arama pe fata si cand se va vedea cu sacii in caruta vor face in asa fel incat „ceilalti sa plece”.
        Prea se sparg TOATE oalele in capul PNL, nu credeti? Pai „coabitarea” asta nu are si ea oarece scop? Daca tot se latra peste tot ca JUSTITIA este in mana lui baselu’, cum naiba se face ca aceasta justitie aservita unui om nu ia la ochi decat PNL-isti?? Oare ce „clauze contractuale” are aceasta coabitare?? Pai mai oameni buni, PDL-ul de unde s-a format?? Nu-i normal ca „rudele” de sange sa aiba grija unele de altele?? 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

        Comentariu de Rica Venturiano | august 23, 2013

  6. Fara indoiala, este de studiat in ce masura ura fata de PDL, citeste Presedintele Basescu, daca se poate vorbi de asa ceva, contribuie la mentinerea aproape neschimbata in sondaje a USL. Rica a evidentiat un fenomen:

    „Pai stau in sondaje pentru ca lumea Inca uraste pedelul, ATAT.”

    Dar s-ar putea ca ura fata de Presedintele Basescu sa se transforme, printr-o alchimie sociala speciala, in optiuni de vot pentru USL si atunci USL se mentine in sondaje la o cota de popularitate ridicata.

    Comentariu de Motanul Incaltat | august 21, 2013 | Răspunde

    • La ora asta , „daca s-ar putea ca ura fata de Presedintele Basescu ” sa se transforme in TNT ar iesii cel mult material pentru o petarda !!!! Ura fata d e intreaga clasa politica insa , ar aduna suficient material pirotehnic incat sa s e transforme cu usurinta intr-o bomba atomica ….insa este necesar un lider { pe post de detonator } credibil si eventual nepatat nici de idei comuniste si nici d e ideile astora , un fel de Mesia frate , un fel de Mesia al romanilor !!! Pai daca jidanii au avut un Mesia al lor ….noi pentru ce n-am avea ? Numai noi sa n-avem un Mesia ? Da-l dracului ….oare chiar nu se poate gasii un ….Mesia intre cei 20 d e milioane de locuitori ai Romaniei ? 😦

      Comentariu de Marian | august 21, 2013 | Răspunde

    • Pai motane, daca ii intrebi ”DE CE ATI ALES USL” raspunsul are fi invariabil, ”SA SCAPAM DE BASE SI PEDELACII LUI”. Se pare ca ”nici de dracu’ n-am scapat, dar ne-am ales si cu tac’su, si cu ma’sa”, la pachet, ca erau la oferta.
      Guvernarea Boc a taiat salariile bugetarilor si a taiat pensiile nesimtite ale apevistilor. Acum sunt re-intregite, dar tot avem pensii mici la civili, iar un professor cu peste 30 de ani vechime are 1800roni/Luna, dupa reintregire.
      Base e tot a Colo, HOTII sunt tot in Parlament, iar alegatorii Inca mai spera si injura tot ‘pe fostii”. Iar ne trebuie 4 ani sa ne lamurim??

      Comentariu de Rica Venturiano | august 21, 2013 | Răspunde

    • Pai motane, tu nu vezi ca totul este legat de pedelei si baselu?? E cercetat unul, gata, clar e politic, e dosar fabricat. L-a prins pe unul ca a luat mita, gata, e clar, i-a inscenat baselu. N-avem autostrazi ca-i vina lui baselu. TOTUL e aruncat printr-o forma sau alta in carca pedeleilor si a lui baselu, de am ajuns ca NIMENI, absolut NIMENI sa nu mai gandeasca la adevar. Daca stai si te uiti la tembeleizor, unele posturi ii scot vinovati pe unii, altele ii scot vinovati pe ailalti. Acum nimeni, absolult NIMENI nu aduce in discutie marile tunuri trase de pesedisti. Parca nici usturoi n-au mancat, si nici gura nu le miroase. Nici cu unii, nici cu altii, nu mi-e rusine. De furat, AU FURAT TOTI MANA IN MANA. S-au acoperit unii pe altii dar acum s-a imputi treaba ca au inceput „aia din UE” sa-i intrebe „gde denghi”. Si toti arata cu degetul catre ceilalti.
      Eu sper ca romanul sa se trezeasca, sa-si stearga valul de ura si de ceata de pe ochi si sa analizeze corect. Teama mi-e ca sa nu cadem in extrema cealalta si sa lasam partide gen … (hai sa nu dau nume) sa castige teren fara sa facem nimic.

      Comentariu de Rica Venturiano | august 22, 2013 | Răspunde

  7. Ce frumos ai tastat ! ” Programul ei politic nu are nici o legatura cu acest electorat ” !!!!! Parerea mea sincera este ca , aceste cuvinte ar merita scrise cu litere de aur pe frontispiciul Palatului Victoria , Palatului Cotroceni si al Palatului Parlamentului chiar daca vorbim despre ” opozitie ” dar sa sti de la mine prietene ,ca-i valabil si pentru cei aflati la putere , mai ales pentru cei afalti la putere !!!

    Comentariu de Marian | august 21, 2013 | Răspunde

  8. […] Daca imi aduc bine aminte “povestea” a inceput cu publicarea in presa a unor “stenograme” care contineau discutiile ce aveau loc in cadrul sedintelor BPN al PNL. Propuneam atunci ca presa sa fie primita la toate sedintele PNL pentru ca informatia completa (nu doar parti din informatie care ar putea fi interpretate gresit) sa ajunga direct la cei interesati. […]

    Pingback de De ce nu isi muta PNL-ul sediul general in cladirea DNA-ului pentru o perioada de 68 de saptamani? | Hai ca se poate! | august 22, 2013 | Răspunde

  9. Motane, de la ”lovilutie” si pana acum, ”opozitia” (asa cum a fost, sau n-a fost), a avut mereu solutii, idei, a aratat si a infierat faradelegile puterii. Cum au ajuns din opozitie la putere, au uitat ”mintenash” tot ce ”le putzea” la ceilalti si au repeat atat greselile cat si hotiile. De coruptie ce sa mai spun?? Asa ca pe mine nu ma mira ca USL-ul a ”uitat” ce a pro is, ca nu are solutii sau ca ”nu poate din cauza grelei mosteniri lasate de predecesori”. De 20 si ceva de ani, ”predecesorii” sunt de vina ca nu merge treaba in Romania. PREDECESORII au furat. Si nu!!

    Comentariu de Rica Venturiano | august 22, 2013 | Răspunde

  10. Pai motane, tu spui asa:
    „Colaborarea PSD-PNL este ameninţată, mai nou, şi de liberalii nemulţumiţi de şirul interminabil de compromisuri pe care partidul a fost nevoit să le accepte doar pentru ca liderul său, Crin Antonescu, să nu-şi pericliteze postura de prezidenţiabil al USL. Este vorba de toate măsurile de stânga adoptate deja sau anunţate pentru viitorul apropiat de Guvernul Ponta, măsuri care nu prea au legătură cu principiile liberale şi cu promisiunile făcute înainte de instalarea la putere”
    Eu (indraznesc sa) corectez aceasta afirmatie, spunand ca PNL a tinut-o numai in compromosuri, pentru ca acest „incompetent” cu nume de floare sa se vada la Cotarceni. Am mai afirmat-o si cu alte ocazii, pe alte bloguri, (de mi-am umplut frigiderul pentru fo 6 ierni, 🙂 ) ca ce n-au reusit comunistii, a reusit acest libidinos frustrat si isteric, adica sa distruga numele acestui partid si sa spulbere si acea incredere, atata cata era, pe care o mai avea cineva in acest partid. . Intr-adrevar, numele i se potriveste manusa, daca e sa ne gandim cui ii era tatuata aceasta floare cu „ceva timp in urma” pe umar, 🙂 🙂 🙂

    Comentariu de Rica Venturiano | august 22, 2013 | Răspunde

  11. […] publicist, scenarist, regizor si analist politic roman) a scris pe blogul domniei sale un articol in care  este prezentat adevarul […]

    Pingback de De ce armata sovietica nu a invadat Romania in 1968? | Hai ca se poate! | august 22, 2013 | Răspunde

  12. A fost premierul in vizita de lucru pe centura Bucurestiului, sa faca o constatare la fata locului… Bun, si ce a constatat? Un drum cu doua benzi (cred ca vreo 7m latime) si un card de kilometri de vehicule, printre ele si carute, ca Primaria Bucurestiului n-are 40 milioane de euro, daca am inteles bine, si ca nu sunt drumuri laterale pentru carute – motiv pentru care aceste carute se afla printre vehiculele ce utilizeaza aceasta centura.

    Eu stau si ma intreb: in 24 de ani de la Revolutie chiar nu s-a putut moderniza aceasta centura in regim de autostrada, cu 4 benzi de circulatie? Si asta in conditiile in care traficul a crescut an de an si era de asteptat sa fie asa. Nu e o minune ca a crescut foarte mult traficul, nu? Acuma se intreaba cat costa exproprierile. Si nici acum nu-s bani…

    Comentariu de Motanul Incaltat | august 22, 2013 | Răspunde

    • 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
      Pai da motane, ca mare dreptate a avut Nicusor:
      „VOI N-O SA FITI IN STARE NICI SA ZUGRAVITI CAT A CONSTRUIT TATA”
      Motane, nu ca n-au fost in stare sa zugraveasca ceva construit inainte de 89, dar au distrus si ce era construit. S-au cladit imperii si averi pe „greaua mostenire a comunismului”. Securistii si politrucii de ieri ne invata azi democratie si economie de piata. Ilescu ne tine morala depre democratie, Voiculescu Felix ne tine morala despre minciuna si delatiune. Hotii dau legi care sa-i apere pe ei de pagubiti. Am ajuns in situatia in care de-i tragi o palma celui care vrea sa te fure sa faci puscarie. Legea nu mai reprezinta nimic. Pai daca fura ministrii si parlamentarii si nu patesc nimic, de ce n-ar fura si un amarat care nu are ce manca? Paradoxal este ca ala care fura o paine de foame, face ani grei de puscarie, dar aia care au FURAT O TARA INTREAGA si se lauda cu averi de milioane de EURO scapa cu 2-3 luni, dar cu averea neatinsa. Daca Vasile nu-si plateste rata la televizor, vine banca si-i ia casa. Daca un Diaconescu, Voiculescu, Udrea, sau Nascase (apartenenta politica CHIAR NU CONTEAZA) iau credite si nu-si platesc datoriile, NU PATESC NIMIC, pentru ca totul e minciuna politica menita sa-i denigreze.
      Si asa este la noi de 20 si ceva de ani, fara deosebire de-i PDL, PSD, sau PNL (ca astia mai sunt in joc)
      Si tu vrei sosele, autostrazi, linii de centura. Si ce mai vrei motane? Pai nu de aia i-a dat jos USL-ul pe PDL-isti? Nu de aia se dau jos unii pe altii, ca „aia” n-au facut dar or sa faca „ei”??? Ca „aia” au furat iar „ei” or sa-i aduca in fata justitiei???
      Pai motane, cand s-a inceput modernizarea centurii? Nu cumva prin 2008, cu un Orban (PNL) care promitea ca:
      „Lucrarile de largire pe patru benzi a Centurii de Sud a Capitalei sunt estimate pana la 70 milioane euro si vor fi finalizate in aproximativ doi ani,”

      Comentariu de Rica Venturiano | august 22, 2013 | Răspunde

      • @Rica
        Daca e vorba de 70 milioane euro, n-ar trebui sa fie o problema. Ar trebui sa se inceapa odata lucrarile si sa se faca asa cum trebuie centura asta.

        Este ingrijorator ceea ce arati pentru ca sa se ajunge la contrademocratie, vorba lui Pierre Rosanvallon… Daca oamenii isi pierd increderea in reprezentantii politici atunci… Dar deocamdata si-au pierdut increderea doar in cei de la dreapta esicherului politic, dupa cum arata si ultimul sondaj… Pierderea asta a increderii, la noi, nu e distribuita peste tot in mod uniform…

        Insa ce spui ma duce cu gandul la o lipsa de viziune politica din partea partidelor noastre. Pomeneai de Orban (PNL), daca PNL ar fi reusit sa duca la indeplinire un astfel de obiectiv cum e modernizarea centurii Bucurestiului eu cred ca ar fi avut numai de castigat. Ar fi avut o realizare cu care sa vina in fata electoratului. Daca e cum spui si toti reprezentantii politici fura, fara sa pateasca mare lucru si fara sa acumuleze realizari cu care sa se prezinte in fata electoratului la alegeri atunci si increderea electoratului se diminueaza, nu?

        Comentariu de Motanul Incaltat | august 22, 2013

      • Nu-i vorba despre acelasi Ludovic Orban { ein calitate de Vice Primar General si parca si ministru sau ministru adjunct la Transporturi ce a incheiat niste contracte absolut aiuritoare cu Nelu Iordache { bagandu-i aluia in buzunare o multime de gologani si …. primind la randu-i ca altminteri chiar nu-mi explic cum de ” Eurorostrade a lui Iordache a reusit sa surclaseze Euroconstruct ce avea si utilaje si oameni specializati in acest domeniu } ….pentru lucrari la aceeasi ” centura ” a capitalei ?

        Comentariu de Marian | august 22, 2013

      • @Marian
        Dupa Dan Sova, e vorba de un ministru al Transporturilor, dar nu Ludovic Orban, de la PNL, ci de Anca Boagiu, de la PDL…

        Comentariu de Motanul Incaltat | august 23, 2013

      • Pai cum naiba sa se caute vinovatii mai departe de 2-3 ani?? ca si cu autostrazile. CAND S-AU INCEPUT SANTIERELE PTR ELE??

        Comentariu de Rica Venturiano | august 23, 2013

      • Motane, 10 lei sau 70 de milioane de euro, TOT FURT INSEAMNA!!!

        Comentariu de Rica Venturiano | august 23, 2013

      • @Rica
        Eu ma refeream la faptul ca 70 de milioane de euro,, la cat sunt estimate lucrarile de largire pe patru benzi a Centurii de Sud a Capitalei, n-ar trebui sa fie o problema si deci ar trebui incepute aceste lucrari. Adica nu mi se pare o suma asa de mare ca sa spui ca nu avem bani si de asta nu putem incepe lucrarile. Nu stiu… poate ma insel… Dar eu asta spuneam: trebuie pornite lucrarile de modernizare a centurii Bucurestiului.

        Comentariu de Motanul Incaltat | august 24, 2013

    • IUrmand aceeasi aceeasi logica si Elena Udrea a avut dreptate atunci cand spunea ca :” N-o sa treaca sase luni si ne veti regreta ” ! 😦

      Comentariu de Marian | august 22, 2013 | Răspunde

      • Mariane, ceva dreptate a avut, in sensul ca nu vor trece 6 luni si VOM REGRETA, numai ca NU-I REGRETAM PE EI, ci doar faptul ca iar am luat teapa. De 20 si ceva de ani, dupa alegeri romanul regreta. Ce euforie cuprinde tot romanul dupa alegeri, cand se afiseaza rezultatele, ca „au castigat aia care trebuie” si ce pumni in cap isi dau dupa cel mult un an, ca „si astia ne minte bre”.

        Comentariu de Rica Venturiano | august 23, 2013

      • @ Rica Venturiano { Sal’tare onorabile ! } Mai mult decat corect : regretam ca iar am luat teapa ! Din regrete in regrete , spre maretele ….succese !

        Comentariu de Marian | august 24, 2013

      • 🙂
        Pana cand, intreb si eu?

        Comentariu de Rica Venturiano | august 24, 2013

    • Da motane, si asta nu inseamna ca „romanii incep sa vada” incompetenta noilor guvernanti? Nu inseamna oare aceasta incompetenta ca n-au urmarit decat acapararea puterii prin orice mijloace, fara sa aiba solutii ptr iesirea din criza? Nu inseamna oare aceasta incompetenta crasa faptul ca in afara de interesele lor de grup si personale, nu au alte tinte? Ca cei de dinainte au furat si deturnat banul public , nu contesta nimeni, dar oare ce fac cei de acum??
      Nu pare motane ca aveam dreptate cand spuneam ca cei injurati azi vor fi laudati maine si viceversa? Pentru mine este un „deja-vu” aceasta nemultumire legata de guvernarea PSD. Am zis de la inceput ca nu vad ce ar putea face biune acum, cand n-au putut face nimic bun in toate guvernarile lor. Ba au reusit, ajutati din interior, sa distruga si imaginea PNL-ului. Si toate acestea pentru ca niste imbecili s-au vrut pe scaune mari.

      Comentariu de Rica Venturiano | august 23, 2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: