Apropo de ultimul sondaj…

… iata ce ne spune Romania Libera:

Cum stă USL în sondaje şi cine o ameninţă

Se arata ca:

„La doi ani şi jumătate de la înfiinţare şi la mai bine de un an de la preluarea puterii, USL se menţine aproape la acelaşi nivel în preferinţele populaţiei, în ciuda bâjbâielilor dovedite în actul guvernării şi a promisiunilor încălcate. Pentru social-liberali pericolul nu pare să vină nici dinspre electorat, nici dinspre concurenţii politici, ci chiar din interior.

Dacă ar fi organizate alegeri parlamentare, USL ar obţine 57,1% din voturi, potrivit unui sondaj realizat de Inscop Research, la comanda ziarului Adevărul, în perioada 12-21 iulie 2013. Cu alte cuvinte, faţă de rezultatele obţinute la urne în decembrie 2012, Uniunea Social-Liberală se află pe un trend descendent, dar a pierdut nesemnificativ în ceea ce priveşte intenţiile de vot (USL a obţinut 58,6% din voturi la Camera Deputaţilor şi 60% din voturi la Senat).

Dacă ţinem cont că este vorba de o alianţă politică aflată la putere de mai bine de un an de zile şi care a eşuat în a-şi îndeplini majoritatea promisiunilor făcute când era în opoziţie, rezultatele par surprinzătoare. Totuşi, ele se pot explica şi prin opoziţia aproape inexistentă pe care o are USL, în condiţiile în care PDL este măcinat de dispute interne şi divizat, iar celelalte formaţiuni plasate pe partea dreaptă a eşichierului politic-Alianţa Dreptate şi Adevăr (formată din Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat) şi nou-înfiinţatul Partid Mişcarea Populară-nu reuşesc să convingă şi să contabilizeze voturi. Potrivit sondajului, Alianţa Dreptate şi Adevăr ar obţine 5,1% din voturi, iar Partidul Mişcarea Populară, 5,6% din voturi.

În ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European, scrutin la care principalele partide din USL, PSD şi PNL, vor merge separat, balanţa se înclină categoric în favoarea social-de-mocraţilor. Împreună cu UNPR, PSD ar strânge 38,8% din voturi, în timp ce PNL-PC ar lua 19,3%. În acest ultim caz, situaţia este ceva mai complicată, deoarece liderii PC au avansat ipoteza unei liste separate de candidaţi, nu una în comun cu liberalii.

De unde vine pericolul pentru USL

Dacă electoratul şi opoziţia nu le pun prea mari probleme, liderii USL ar trebui să fie însă atenţi la disputele din interiorul Uniunii, dar şi din interiorul partidelor care formează Uniunea. Pe de o parte, ultimele săptămâni au adus o acutizare a problemelor din filiale, crescând numărul judeţelor în care social-democraţii nu se mai înţeleg cu liberalii, fie că se acuză reciproc de trădare şi alianţe cu democrat-liberalii, fie că nu cad de acord la împărţirea unor funcţii în instituţiile deconcentrate. Este vorba de Dâmboviţa, Botoşani, Vâlcea, Timiş şi Alba. Discuţii au apărut în ultimele zile şi în Ilfov, între preşedintele CJ, Marian Petrache (PNL), şi liderul PSD Ilfov, senatorul Gabriela Firea. Premierul Victor Ponta spune însă că, la sfârşitul lunii august, va fi operată „o împăcare cu forţa“ în filialele cu probleme.

Pe de altă parte, atât social-democraţii, cât şi liberalii se confruntă cu „problema“ numită ANI, iar aleşii locali sunt tot mai nemulţumiţi că liderii de la centru, în special Victor Ponta şi Liviu Dragnea, nu au găsit la timp soluţia salvatoare. Să ne amintim doar ce scria pe blogul său deputatul PNL Radu Zlati, consilier prezidenţial al lui Crin Antonescu pe vremea când acesta era preşedinte interimar: „Pe motiv de «Draga de ANI», la toamnă USL nu va mai exista!“. Potrivit acestuia, USL ar avea „nu doar o armată de activişti, membri şi simpatizanţi“, ci şi „osatura unei constelaţii de consilieri locali şi primari, de preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri judeţeni“, iar toată această armată „va fi decimată până la ultimul soldat“ de inspectorii de integritate. Fără a-i preciza numele premierului, Zlati îi reproşează însă că nu a fost modificat „în regim de ur-genţă“ cadrul legal, auzindu-se în schimb „sunetul neputinţei şi al coabitării inepte“.

Războiul Antonescu-Tăriceanu

Colaborarea PSD-PNL este ameninţată, mai nou, şi de liberalii nemulţumiţi de şirul interminabil de compromisuri pe care partidul a fost nevoit să le accepte doar pentru ca liderul său, Crin Antonescu, să nu-şi pericliteze postura de prezidenţiabil al USL. Este vorba de toate măsurile de stânga adoptate deja sau anunţate pentru viitorul apropiat de Guvernul Ponta, măsuri care nu prea au legătură cu principiile liberale şi cu promisiunile făcute înainte de instalarea la putere.

Glas nemulţumirilor din PNL a dat, reamintim, ex-premierul Călin Popescu Tăriceanu, care a arătat că ultimele măsuri ale Guvernului şi angajamentele asumate în faţa FMI sunt greşite. Care a fost răspunsul lui Crin Antonescu în scurta sa oprire prin ţară între două plecări? „Ni se întâmplă tuturor să vorbim prin somn, poate. Nu e nici un păcat. E uşor somnambulică această critică, acest tip de critică“, a declarat Antonescu, mulţumindu-se să arate că până acum nu a fost desfiinţată cota unică. Cât despre alte taxe şi impozite pe care Guvernul Ponta plănuieşte să le mărească pentru a compensa pierdea provocată bugetului de scăderea TVA la pâine, Antonescu spune că eventualele critici vor trebui aduse atunci când ele vor deveni „un fapt real“. Reacţia lui Călin Popescu Tăriceanu a venit şi ea cu promptitudine: „Eu şi alţi colegi nu suntem dispuşi şi nu putem privi cu indiferenţă astfel de măsuri inepte“.”

Interesant este ca, dupa cum lesne se poate constata, electoratul nostru nu sanctioneaza USL. Aproape deloc: pierderile sunt, intr-adevar, nesemnificative. Articolul da o explicatie: „opoziţia aproape inexistentă pe care o are USL, în condiţiile în care PDL este măcinat de dispute interne şi divizat”. Nici promisiunile neonorate, nici faptul ca au fost ministri incompatibili sau care au probleme cu Justitia, nici inflatia, nici disponibilizarile nu au erodat prea mult USL. Totusi, PDL critica actuala Putere si scoate in evidenta unele lucruri… Insa acestea par a nu interesa aproape deloc majoritatea electoratului: ca nu le pasa de etica politica din democratii, dupa cum afirma Cristian Preda pe blogul sau, apoi taxele si impozitele noi, ca s-au majorat taxe si impozite, ca economia are mai multe puncte slabe decat puncte tari, cum arata Andreea Paul pe blogul dansei – toate acestea par sa nu existe pentru majoritatea electoratului. Reducerea cotei unice de la 16% la 12%, propusa de PDL, e combatuta relativ usor de catre reprezentantii USL – iata aici ce spune Corina Cretu in legatura cu aceasta chestiune. Nici macar ce spune Radu Zlati pe blogul sau, si anume ca „„osatura unei constelaţii de consilieri locali şi primari, de preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri judeţeni“, iar toată această armată „va fi decimată până la ultimul soldat“ de inspectorii de integritate” nu pune intr-un real pericol USL. De remarcat este ca pericolul pentru USL vine din interior, dupa cum arata articolul, ceea ce ma duce cu gandul la o eventuala implozie care e greu de crezut ca va avea loc. Acest pericol este caracterizat prin faptul ca „social-democraţii nu se mai înţeleg cu liberalii, fie că se acuză reciproc de trădare şi alianţe cu democrat-liberalii, fie că nu cad de acord la împărţirea unor funcţii în instituţiile deconcentrate” – lucru ce nu are nimic in comun cu electoratul: practic este o problema interna a USL. De asemenea ceea ce se arata, si anume: „colaborarea PSD-PNL este ameninţată, mai nou, şi de liberalii nemulţumiţi de şirul interminabil de compromisuri pe care partidul a fost nevoit să le accepte doar pentru ca liderul său, Crin Antonescu, să nu-şi pericliteze postura de prezidenţiabil al USL” este tot o problema interna a USL, mai exact spus a PNL. De unde se vede ca majoritatea electoratului, care ar vota USL in proportie de peste 57%, nu e influentata cu nimic in optiunea de vot de problemele interne din USL. Cu alte cuvinte, USL poate sa aiba oricate probleme interne ca nu pierde decat nesemnificativ. De aici se vede ca USL este perceput, in fapt, ca un bloc politic, dintr-o singura bucata, cum se spune, de catre majoritatea electoratului. Din faptul ca la alegerile pentru Parlamentul European „UNPR, PSD ar strânge 38,8% din voturi, în timp ce PNL-PC ar lua 19,3%”, rezulta ca majoritatea electoratului este indreptata spre centru-stanga esicherului politic: de observat procentul de aproape 40% pe care l-ar obtine PSD&UNPR si faptul ca „celelalte formaţiuni plasate pe partea dreaptă a eşichierului politic-Alianţa Dreptate şi Adevăr (formată din Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat) şi nou-înfiinţatul Partid Mişcarea Populară-nu reuşesc să convingă şi să contabilizeze voturi. Potrivit sondajului, Alianţa Dreptate şi Adevăr ar obţine 5,1% din voturi, iar Partidul Mişcarea Populară, 5,6% din voturi”. Interesant este ca fara sa aiba succese deosebite in actul de guvernare si fara ca nivelul de trai sa creasca, USL este pe cai mari, cum se spune. De la mai bine de un an de la preluarea Puterii, nu se observa o erodare semnificativa a USL.

Adevarul este ca in privinta acestei scaderi a democratiei de la noi din tara vina o poarta, in mare masura si nu cred ca exagerez daca spun asa, partidele de pe partea dreapta a esicherului politic. Nu este vorba doar de o opozitie slaba la un USL dominant. Ci de inconsistenta ofertei politice a acestor partide. A critica USL numai sub aspectul integritatii si al taxelor si impozitelor nu e suficient. Asa cum nu este suficient sa arati doar punctele tari si pe cele slabe ale economiei, sub USL, evidentiind ca cele slabe sunt mai multe decat cele tari. Ci este vorba de un program politic si economic lipsit de substanta. Pentru ca fortele de centru-dreapta au esuat, in fapt, in a reforma liberal aceasta tara. Acest esec s-a putut vedea inca de pe vremea vechii Aliante DA (PNL si PDL), apoi, dupa 2007, cand PNL s-a aflat singur la guvernare. In contextul in care fluxurile straine de capital au venit masiv in tara si a avut loc boom-ul creditarii din perioada 2003-2008, Alianta DA nu a reusit sa mentina un deficit bugetar mic si a angajat 500.000 de oameni la stat, sporind numarul functionarilor publici de la 900.000, cati erau la sfarsitul guvernarii Nastase, la 1.400.000 in 2009, fara a avea loc o reforma reala in economie, fara privatizari, fara sa creasca mai mult  competitivitatea economiei romanesti. Sub guvernarea Boc competitivitatea a cunoscut scaderi destul de mari si, la fel, nu s-a vazut o reforma reala in economie, care sa conduca la dezvoltarea sectorului privat si nicio privatizare. Deoarece cresterea si consolidarea sectorului privat trebuie, indiferent daca vrem sau nu vrem, indiferent daca ne place sau nu ne place, privita ca o necesitate atat economica, dar si de ordin politic, intrucat economia si democratia nu pot avea decat de suferit daca sectorul privat ramane anemic, slab performant. Romania e una din cele mai sarace tari din UE, iar fortele de centru-dreapta nu au reusit sa transpuna in practica un program economic care sa conduca aceasta tara spre dezvoltare, spre progres.

N-as critica asa de tare fortele de centru-dreapta, daca nu m-ar deranja un lucru: lipsa de curaj in a aplica un program liberal in special plan economic. Vorbeam de guvernarea Tariceanu: numai liberal nu e sa angajezi 500.000 de oameni la stat, sa sporesti statul in loc sa diminuezi rolul statului. Dar sa vedem si guvernarea Boc: a taiat salarii si pensii, enervand pe toata lumea, dar i-a lipsit curajul sa efectueze disponibilizari masive de acolo de unde acestea trebuiau facute, i-a lipsit curajul sa abordeze problema privatizarilor, i-a lipsit curajul sa restranga rolul statului in economie.

As dori sa spun cateva cuvinte despre restrangerea rolului statului in economie, cum vad eu aceasta problema. Multa lume se sperie cand aude de asa ceva si poate ca pe buna dreptate: e vorba de locuri de munca, e vorba de salarii si pensii. Nu ca nu as fi sensibil la aceste chestiuni… dar nimeni nu-si pune problema din ce bani, cum finanteaza statul pierderile foarte mari ale companiilor de stat, cand e vorba de o gaura „micuta”, de doar 12,75 miliarde de euro, foarte multe dintre ele falimentare. Si sa ne gandim ca nu se creeaza nicio alternativa la aceste companii de stat falimentare, care, de fapt, ar trebui inchise si toti oamenii de acolo disponibilizati. Nu se creeaza alternative in sectorul privat pentru forta de munca ce ar trebui disponibilizata. Insa e clar ca in felul acesta economia nu poate progresa. Practic, aceste companii falimentare nu pot fi tinute decat prin indatorare masiva, platita inapoi de catre sectorul productiv privat. In caz contrar are loc emisiunea excedentara de moneda care, in conditiile unor companii de facto in faliment, nu poate sa conduca decat la inflatie. De aceea restrangerea rolului statului in economie impreuna cu crearea de alternative in sectorul privat, inclusiv prin initierea unei mici afaceri si o creditare convenabila, la rate ale dobanzii flexibile, dar rezonabile, cred ca trebuie avuta in vedere. Bineinteles, trebuie avuta, in acest sens, in vedere, atragerea de investitii straine pentru crearea de locuri de munca in sectorul privat. Statul ar trebui sa se limiteze la investitiile de stat, ce ar trebui orientate in special spre modernizarea si dezvoltarea infrastructurii, lucru absolut necesar in Romania de azi, dupa parerea mea. Iar pentru stimularea sectorului privat bancile ar trebui sa aiba in vedere reducerea ratelor dobanzii.

Sa luam un exemplu – iata ce ne spune Gandul:

Degradarea reţelei feroviare a redus viteza trenurilor de călători la 40 km/h. Cât ar costa repararea celor 8.000 de kilometri de cale ferată cu probleme

Se arata ca:

„Trenurile de călători circulă în prezent cu o viteză medie de 43 km/h, iar cele de marfă cu 21 km/h, cu circa 20 km/h mai puţin faţă de „mulţi ani” în urmă, potrivit CFR, care primeşte sub 20 milioane euro pentru reabilitarea reţelei, în condiţiile în care necesarul trece de 10 miliarde de euro.

„Nu e niciun secret pentru nimeni că infrastructura feroviară are, să spunem, nişte performanţe tehnice sub nivelul aşteptărilor şi sub nivelul pe care publicul călător şi clienţii transporturilor de marfă le-ar dori. (…) Ne confruntăm cu o situaţie destul de grea, în sensul că aproape 25% din podurile şi podeţele care sunt în administrarea infrastructurii au durata de viaţă depăşită şi circa 75% din aceste lucrări de artă sunt scadente la diverse tipuri de reparaţii. An de an, restanţele la reparaţii capitale ale infrastructurii capitale cresc, asftel că în prezent circa 8.000 de kilometri de cale ferată sunt scadenţi la reparaţii capitale”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, George Micu, directorul general al CFR SA, administratorul reţelei feroviare publice.

El a afirmat că efortul financiar pentru realizarea reparaţiilor capitale la cei 8.000 de kilometri este unul „uriaş”, de peste 10 miliarde de euro.

„Este evident că nu îşi poate permite în acest moment bugetul de stat să aloce o asemenea sumă, şi chiar dacă s-ar găsi resursele ca această sumă să fie alocată, într-un an de zile nu s-ar putea absorbi, pentru că fizic nu se pot efectua aceste lucrări”, a spus Micu.

Degradarea reţelei s-a produs în timp, cauzând scăderea vitezei de circulaţie a trenurilor.

„Astăzi pornim de la o medie a vitezei comerciale la marfă aflată undeva la 21 de kilometri la oră şi la călători în jur de 43 de kilometri la oră. Acestea sunt coordonatele generale ale infrastructurii”, a spus Micu.

El a afirmat că în trecut media vitezei a fost mult mai ridicată, în urmă „cu mulţi ani” fiind de aproximativ de 40-45 km/ oră la marfă şi 60 – 65 km/ oră la călători.

CFR beneficiază în acest an de suma de 78 milioane lei (aproximativ 17 milioane euro) pentru reparaţii, echivalentul unor lucrări la aproximativ 22 km de cale ferată.

„Dacă CFR ar reuşi să-şi încaseze toate creanţele şi ar plăti toate arieratele pe care le are, ar rămâne cu circa 100 milioane de dolari capital de lucru, care i-ar permite să funcţioneze în condiţii optime şi să înceapă de fapt să introducă aceşti bani în cale pentru o creştere a vitezei comerciale la marfă, la călători”, a mai spus directorul general al companiei.

Compania gestionează peste 10.000 km de reţea feroviară, cu 2.900 km cale dublă.” (subl. mea)

Da, necesarul trece de 10 miliarde de euro, dar statul trebuie sa finanteze o gaura de 12,75 miliarde de euro – pierderile din companiile de stat neperformante. In ceea ce priveste companiile de stat neperformante, trebuie spus ca problema persista de foarte multa vreme, deci este ceva pe termen lung. Si mai trebuie spus ca nici nu s-a mai investit serios in aceste companii. De aceea, posibilitatea lor de a se salva ar fi privatizarile reusite. Acolo unde nu se mai poate salva ceva, asta e… Dar decat sa ramai cu pierderi intruna, sa le finantezi intruna prin imprumuturi de la FMI, punand apoi sectorul productiv privat sa le plateasca inapoi, mai bine inchizi aceste unitati ce produc pierderi. Iar in cazul unor privatizari reusite, care ar putea pune pe picioare, cum se zice, aceste unitati de stat, avantajul este ca aceste intreprinderi ar produce si ar vinde, si ar contribui, prin taxe si impozite, la bugetul de stat – deci statul ar avea de castigat. Pe de alta parte, eliminand pierderile si avand si bani la buget din taxe si impozite, statul ar putea finanta lucrarile de infrastructura, absolut necesare si care ar deschide calea spre modernizarea Romaniei. Pe de alta parte, s-ar rezolva si problema somajului, pentru ca astfel de lucrari implica o numeroasa forta de munca. Iar firmele care ar lucra la realizarea unor astfel de lucrari ar contribui si ele la bugetul de stat – inclusiv cele ce se vor dezvolta pe orizontala. Am dat aici un exemplu – lucrarile de modernizare a infrastructurii de cale ferata. Acelasi lucru si in privinta infrastructurii rutiere.

Am dat un exemplu de conceptie de dezvoltare. La noi, din pacate, nu exista asa ceva. Eu nu spun ca nu trebuie luptat impotriva furtisagurlor, mitei, afacerilor oneroase in care sunt implicati multi functionari de stat. Insa asta nu e o conditie suficienta pentru a relansa economia.

Or, nici in timpul guvernarii Tariceanu si nici in timpul guvernarii Boc nu a existat o conceptie clara referitoare la restrangerea rolului statului in economie si cum trebuie procedat. Pentru ca, dupa parerea mea, restrangerea rolului statului in economie, in Romania, trebuie sa mearga mana in mana cu dezvoltarea sectorului privat, crearea de alternative in sectorul privat, lucru care sa contribuie la reducerea somajului si asigurarea unui nivel ridicat de ocupare al fortei de munca. Numai in felul acesta se pot diminua cheltuielile neproductive pe programe sociale, lucru de dorit sa se intample. Pentru ca daca se restrange rolul statului in economie si nu se dezvolta si nu creste in pondere si importanta sectorul privat nu am realizat nimic. Ar rezulta o imensa masa de someri, fara absolut niciun folos. Ar fi si nesustenabil, pentru ca ar spori foarte mult cheltuielile cu protectia sociala si pana la urma tot la imprumuturi si la datorii s-ar ajunge. De aceea este necesara, in aceasta privinta actiunea guvernamentala, care s-ar putea concretiza prin atragere de investitii straine, privatizari reusite. Macar sa se vada ceva, dar in timpul guvernarilor de centru-dreapta – Tariceanu si Boc – nu s-au vazut astfel de lucruri.

De aceea Dreapta noastra are si o problema de identitate politica, dar, ceea ce e si mai grav, nu poate convinge electoratul si din aceasta cauza a aparut un bloc politic masiv numit USL care domina scena politica romaneasca, intr-un mod ce sfideaza democratia si fara sa garanteze un nivel de trai mai bun romanilor.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.