Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Vona Gabor…

Gandul

Liderul Jobbik, scrisoare către politicienii români: Reacţiile voastre au fost isterice

Se arata ca;

„Vona Gabor, liderul formaţiunii radicale Jobbik, afirmă că presa din România a interpretat „în mod distorsionat” discursul pe care l-a rostit la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal, calificând drept „isterice” reacţiile politicienilor români.

Într-o scrisoare deschisă adresată politicienilor români, Vona cataloghează drept „isterice” declaraţiile acestora, subliniind că alianţa dintre România şi Ungaria necesită „toleranţă şi respectarea drepturilor în mod reciproc”.

Potrivit lui Gabor, presa din România a prezentat „imaginea falsă” a unei Românii paşnice şi a unei Ungarii agresive. Elita politică din România are o „conştiinţă compromisă” dat fiind că „blochează constant eforturile maghiarilor din Transilvania”, a subliniat liderul extremist ungar, conform MTI.

Vona Gabor a declarat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal ((Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, judeţul Harghita, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România.

Preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria – Jobbik, Vona Gabor, a declarat jurnaliştilor prezenţi la Tabăra EMI că Ungaria are obligaţia de a susţine în faţa Uniunii Europene şi de a sprijini obţinerea autonomiei, revendicată de maghiarii din Transilvania, apreciind că disputele pe această temă trebuie soluţionate cât mai curând, transmite corepondentul Mediafax.

„Eu cred că Ungaria, dincolo de gesturile simbolice şi de iniţiativele civice, are obligaţia să încerce să dea glas acestei cerinţe în faţa forurilor internationale. Eu cred că această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României şi Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede”, a susţinut Vona Gabor.

Întrebat dacă va susţine cauza autonomiei Secuimii cu riscul de a deteriora relaţiile dintre România şi Ungaria, preşedintele Jobbik a spus că partidul său îşi va asuma acest risc, pe care ar trebuie să şi-l asume, în opinia sa, întreaga Ungarie. „Este evident că, pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre Romania şi Ungaria, ci starea societăţii şi naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Deci, dacă apărarea drepturilor maghiarior din România şi reprezentarea lor înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această reponsabilitate, care trebuie, de fapt, asumată de întreaga Ungarie”, a declarat Vona Gabor.

Întrebat cum comentează solicitarea adresată de europarlamentarul Tokes Laszlo premierului ungar Orban Viktor ca Ungaria să asigure protectorat pentru Transilvania, Vona Gabor a afirmat că Jobbik a avut câteva initiative în acest sens şi că „nu poate decât să fie de acord cu fiecare pas care lărgeşte şi întăreşte drepturile minorităţii maghiare din România”.

„Dacă spunem ceva, acţionăm în spiritul celor spuse de noi. Noi nu vorbim în vânt, eu, personal, am auzit astăzi despre solicitarea lui Tokes Laszlo şi de acum înainte trebuie să ne gândim, să analizăm şi ar fi bine să discutăm şi cu el, să vedem oare la ce şi cum s-au gândit când au solicitat protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei. Acţiune individuală pe această temă nu dorim să facem în niciun fel, dar vom dezbate acest subiect şi vom încerca să găsim soluţii care ne conduc înainte, şi nu înapoi”, a spus Vona Gabor.

El a cerut, totodată, presei româneşti să relateze „un lucru despre care s-a mai vorbit de câteva ori, dar niciodată nu a apărut”, şi anume că, după părerea lui, „problema minorităţilor, pe care ungurii o numesc problema Trianonului” este „o tragedie a regiunii”, impusă de Europa Occidentală, „care nu are niciun alt scop, în prezent, decât să facă imposibilă acţiunea comună a naţiunilor care trăiesc în această regiune”.

Potrivit acestuia, naţiunile care trăiesc în Europa Centrală se confruntă cu aceleaşi probleme, fiind „exploatate” de capitalul internaţional, împotriva căruia trebuie să acţioneze solidar. În acest context, Vona Gabor a vorbit şi despre posibilitatea unei reconcilieri istorice la nivelul Europei Centrale. „Cer presei româneşti şi românilor să înţeleagă că noi nu facem altceva decât încercăm să protejăm propria noastră rasă, propria noastră naţiune, să reprezentăm valorile şi drepturile ei. Scopul nostru nu este să acţionăm împotriva românilor, ci să acţionăm pentru maghiari şi dacă aceste naţiuni arată toleranţă, înţelegere una faţă de cealaltă, noi suntem deschişi la o împăcare istorică la nivelul Europei Centrale. Aceasta deoarece problemele noastre, dacă scoatem din ecuaţie problemele minorităţilor, sunt identice. Toate ţările (din Europa Centrală) sunt exploatate de capitalul internaţional venit din Europa Occidentală şi ar trebui să acţionăm împreună şi nu separat împotriva acestui capital”, a precizat preşedintele partidului Jobbik.

Întrebat ce părere are despre faptul că presa europeană a făcut referiri în repetate rânduri la caracterul extremist de dreapta al partidului Jobbik, Vona Gabor a explicat că, dacă cineva este patriot şi apără interesele naţiunii sale, nu trebuie să fie criticat că a depăşit limitele moderaţiei. „Omul, după un timp, se obişnuieşte cu această etichetare, dar niciodată nu se vorbeşte de ce suntem un partid extremist sau faţă de ce ne manifestăm extremist. Dacă Gyurcsanyi (fostul premier socialist al Ungariei) este de centru, într-adevăr, suntem extremişti, dar dacă omul îşi iubeşte patria şi naţiunea şi încearcă să acţioneze după posibilităţi pentru ele, nu cred că este extremist. Aceşti comentatori ar trebui să se gândească la faptul că Jobbik a fost votat de un milion de alegători la alegerile parlamentare din Ungaria, în urmă cu patru ani, şi se conturează că vom avea mai mulţi susţinători la alegerile care vin. Atâţia aşa-zişi extremişti nu pot exista în Ungaria”, a spus Vona.

Liderul fostei grupări Garda Maghiară, interzisă de instanţa de la Budapesta la începutul lunii iulie 2009, a adăugat că, potrivit ultimelor sondajelor de opinie, Jobbik are susţinători în rândul populaţiei de sub 35 de ani şi a explicat „că fenomenul care este numit de presă extremism nu este altceva decât vocea nouă care va conduce Ungaria viitorului”.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a transmis, duminică, printr-un comunicat, că aşteaptă din partea Guvernului de la Budapesta să se disocieze de afirmaţiile liderului Jobbik făcute sâmbătă la Joseni, Ministerul menţionând totodată că „dezavuează orice manifestări sau declaraţii extremiste care au loc pe teritoriul României”.

MAE a oferit o serie de precizări de presă „ca reacţie la declaraţiile făcute în cadrul Taberei de vară de la Joseni”.

„Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate şi respinge declaraţiile făcute în cadrul Taberei de vară de la Joseni, în cursul zilei de sâmbătă, 10 august 2013. Astfel, pe tema autonomiei pe criteriu etnic, MAE reaminteşte faptul că aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minorităţile naţionale, la fel ca şi aşa-zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996”, menţionează sursa citată.

În ceea ce priveşte afirmaţia că pentru soluţionarea aşa-zisei probleme a maghiarilor din România este necesară asumarea unui conflict între Ungaria şi România, MAE apreciază că „este extrem de gravă”.

„Contravine flagrant spiritului şi realităţilor europene contemporane, principiilor de drept internaţional, Tratatului politic de bază, precum şi Parteneriatului Strategic bilateral. Astfel de poziţionări sunt complet anacronice şi trebuie condamnate cu toată fermitatea de către toţi actorii responsabili din România, Ungaria şi Europa, în general”, se arată în comunicat.

„MAE dezavuează orice manifestări sau declaraţii extremiste care au loc pe teritoriul României”, continuă comunicatul.

De asemenea, MAE „reaminteşte că este nevoit să ia poziţie, în mod public, pentru a doua oară în decurs de o lună, faţă de declaraţiile unor oficiali ungari făcute în contextul unor şcoli sau tabere de vară organizate de teritoriul suveran al României care disonează cu Parteneriatul strategic ungaro-român pentru Europa în secolul XXI”.

„Ministerul Afacerilor Externe aşteaptă din partea Guvernului de la Budapesta să se disocieze de declaraţiile Jobbik făcute la Joseni în cursul zilei de ieri”, conchide comunicatul MAE.

În replică, Ministerul de Externe de la Budapesta a transmis că Jobbik este un partid de opoziţie, deci nu este implicat în activitatea Guvernului ungar.

Guvernul ungar respectă angajamentul în favoarea principiilor fundamentale şi obiectivelor parteneriatului strategic ungaro-român, a subliniat diplomaţia de la Budapesta.

Jobbik a calificat poziţia Ministerului român al Afacerilor Externe drept o „provocare deliberată” vizând să intimideze comunitatea etnicilor maghiari din România.” (subl. mea)

Băsescu, anunţ fără precedent: „E ultimul an în care politicienii maghiari pot merge aşa de relaxat prin Ardeal. România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”

Se arata ca:

„Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Izvoru Mureşului (Harghita), că 2013 e ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, el avertizând că statul român „îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”.

Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităţilor în România, Traian Băsescu a afirmat: „Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat”.

Şeful statului român a susţinut că politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei.

„Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult”, a continuat preşedintele Băsescu.

El a susţinut că Ungaria a devenit „în momentul de faţă un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităţilor în regiune, nu în România, în regiune”, adăugând că politica Budapestei a început să creeze „dificultăţi”.

„România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”, a continuat Băsescu.

Băsescu, întrebat de ce circulă liber Viktor Orban în Covasna, Harghita: De ce nu l-aţi fluierat?

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat luni, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, de ce este lăsat premierul ungar Viktor Orban „să circule liber” în judeţele Harghita şi Covasna, el răspunzând: „Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat?”.

La a XI-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, care are ca temă principală „România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”, participă lideri ai organizaţiilor româneşti din jurul frontierelor ţării şi din Balcani (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Albania), dar şi din Diaspora românească (Italia şi Franţa).

În cadrul dezbaterilor la care participă Băsescu, profesorul Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului European de Studii din Covasna- Harghita, i-a atras atenţia preşedintelui că atât Viktor Orban, cât şi alţi demnitari maghiari circulă „ca Vodă prin lobodă” prin Harghita şi Covasna, făcând şi politici de dezvoltare a acestei zone fără ca autorităţile române să aibă vreun cuvânt de zis.

„Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat? Nu o să vină Guvernul să-l fluiere”, a răspuns Traian Băsescu.

Premierul ungar Viktor Orban a participat, la sfârşitul lunii iulie, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”.

Cu acea ocazie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei ca împreună cu guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

Doi adolescenţi de 16 ani din Braşov şi Jibou au aruncat cu roşii, Universitatea de vară de la Băile Tuşnad, înspre scena pe care se afla premierul Ungariei, Viktor Orban, aceştia fiind, ulterior, amendaţi de jandarmi.

Reorganizarea administrativă, niciodată pe criterii etnice

Referitor la regionalizarea României, preşedintele Traian Băsescu a susţinut că acest proces nu se va face niciodată pe criterii etnice şi că în România doar la directiva lui Stalin a fost organizată Regiunea Autonomă Maghiară

„Ce vă pot garanta este că niciodată nu se va face reorganizare administrativă a ţării pe criterii etnice. Cei care cred că este posibil aşa ceva ne confundă cu staliniştii. Numai Stalin a organizat Regiunea Autonomă Maghiară. Aşa ceva nu va fi în România, o regiune autonomă”, a afirmat Traian Băsescu la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului (Harghita).

El a subliniat că România este definită ca stat unitar în Constituţie şi „nimeni nu poate fi mai autonom decât altcineva pe teritoriul sau între frontierele României”.

„Vreau să cred că Parlamentul nu se va împiedica până la urmă în proiectul de reorganizare administrativă de exigenţe care nu au nimic comun cu definiţia pe care o are statul român, de stat unitar, şi că acest proiect va merge înainte, fiind necesar României”, a adăugat preşedintele Băsescu.

După ce a terminat de dat declaraţii, Traian Băsescu a fost condus de IPS Selejan la Mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului” din Mureş, apreciindu-i grădina. Mai mult, preşedintele a cules câteva roşii şi ardei iuţi, pe care, la îndemnul lui IPS Selejan, le-a luat acasă.”

Extremiştii ungari ai Jobbik fac valuri în Harghita pentru autonomia secuilor. VIDEO: Partidul de la Budapesta de care Hitler ar fi fost mândru caută noi recruţi în Ardeal

Se arata ca:

„Aflat în România, liderul Jobbik, partidul ungar extremist de dreapta, Vona Gabor, a inclus etnicii maghiari din Transilvania în „naţiunea maghiară”, cerând ca „responsabilitatea pentru drepturile lor”, mai exact pentru autonomie, să fie „asumată de întreaga Ungarie”, chiar cu riscul declanşării unui conflict cu România.

Cu 47 de locuri din cele 386 în Parlamentul maghiar şi alte trei în cel european, Jobbik a arătat în ultimii ani că este pe un val ascendent. Influenţa şi capitalul de imagine câştigate de formaţiune au devenit, în ultimii ani, motiv de îngrijorare pentru comunitatea europeană. Mesajele antisemite promovate de gruparea care dispune de propriile forţe paramilitare sunt privite cu nelinişte, în special de comunitatea evreiască. Partidul este însă deocamdată la doar 12% din legislativ şi nu are un cuvânt în ceea ce priveşte guvernarea.

Mesajul lui Gabor a fost însă amplificat de Ministerul Afacerilor Externe care s-a grăbit să solicite guvernului de la Budapesta să se distanţeze de declaraţiile conflictuale ale liderul de extremă dreapta. În replică, MAE ungar susţine că Jobbik nu este decât un partid de opoziţie.

Bice şi tricouri cu mesaje antisemite. Cum au pretrecut simpatizanţii Jobbik în Harghita

Principalul mesaj al evenimentului şi tema discuţiilor abordate s-au referit la lupta pentru obţinerea autonomiei maghiarilor şi autoguvernării Ardealului.

„Este evident că, pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre România şi Ungaria, ci starea societăţii şi naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Deci, dacă apărarea drepturilor maghiarior din România şi reprezentarea lor înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această reponsabilitate, care trebuie, de fapt, asumată de întreaga Ungarie”, a declarat Vona Gabor, invitatul special în Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal, eveniment pentru care autorităţile locale au cheltuit 37.500 de lei, în scopuri „turistice”.

„Este în interesul nostru, din punct de vedere turistic, să finanţăm Tabăra EMI (Erdelyi Magyar Ifjak n.r.). Aici vin mii şi mii de oameni şi este bine pentru comuna noastră. Chiar am făcut lobby destul de mare ca această tabără să vină la noi. Pentru noi, este o reclamă mare şi, după cum se ştie, marketingul trebuie plătit cu bani grei. În perspectivă, sunt convins că ne va aduce ceva în plus în domeniul turistic”, a motivat Gall Szabolcs, primarul din Borzont, Harghita, unde a avut loc tabăra.

La eveniment s-au vândut tricouri cu inscripţii de tipul ”O Ungarie ciuntită nu e o ţară, Raiul e doar Ungaria Mare!” sau ”Am fost! Vom fi! Rămânem!”, precum şi bice ”pentru plăcere, dar şi pentru educaţie”, cu preţuri cuprinse între 40 şi 100 de lei, în funcţie de lungime şi de material.

Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru propagandă şovină şi iredentistă pentru că a încercat să vândă tricouri şi hanorace cu mesaje de tipul ”Tata e maghiar, mama e maghiară/ Cui nu-i place, să piară!” sau ”Am pierdut prin lacrimi/ Vom recâştiga prin sânge!”.

Mai mult, „liniştea” taberei a fost asigurată de gruparea Nemzeti Őrsereg Hagyományőrző és Polgárőr Egyesület (National Protection Force Heritage And Civil Guard Association), care se defineşte drept o asociaţie păstrătoare de tradiţii militare.

Vona Gabor: Nu suntem extremişti, suntem patrioţi

Întrebat de jurnaliştii prezenţi cum comentează faptul că presa internaţională a făcut referiri în repetate rânduri la caracterul extremist al partidului pe care îl conduce, Vona Gabor a explicat că, în realitate, membri Jobbik „sunt patrioţi, nu extremişti”.

„Aceşti comentatori ar trebui să se gândească la faptul că Jobbik a fost votat de un milion de alegători la alegerile parlamentare din Ungaria, în urmă cu patru ani, şi se conturează că vom avea mai mulţi susţinători la alegerile care vin. Atâţia aşa-zişi extremişti nu pot exista în Ungaria”, a spus el.

În urma comentariilor făcute de liderul maghiar, MAE a cerut executivului din Ungaria să se delimiteze de mesajele transmise de Vona Gabor.

„Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate şi respinge declaraţiile făcute în cadrul Taberei de vară de la Joseni, în cursul zilei de sâmbătă, 10 august 2013. Astfel, pe tema autonomiei pe criteriu etnic, MAE reaminteşte faptul că aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minorităţile naţionale, la fel ca şi aşa-zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996”, menţionează sursa citată.

Guvernul de la Budapesta a răspuns duminică seara, precizând că partidul Jobbik este de opoziţie şi prin urmare nu este implicat în activitatea executivului ungar. „Jobbik este un partid de opoziţie, care nu participă la activităţile guvernului maghiar, şi nici nu împărtăşeşte responsabilităţile acestuia. Guvernul maghiar susţine perseverent ideile şi obiectivele de bază ale parteneriatului strategic maghiaro-român”, se arată în mesajul transmis public de MAE ungar, condus de Janos Martony.

Unul din şase studenţi maghiari susţin acţiunile Jobbik

Partidul Jobbik începe să câştige din ce în ce mai multă popularitate. Un procent de 17% dintre tinerii cu educaţie superioară din Ungaria au recunoscut că sunt simpatizanţi Jobbik, potrivit unui sondaj citat de Budapest Times.

Totodată, 23% dintre respondenţi au fost de părere că, în anumite condiţii, dictatura este mai utilă decât democraţia. Alte şase procente dintre participanţii la studiu au apreciat că, având în vedere situaţia în care se află Ungaria la ora actuală, dictatura ar fi mai oportună decât democraţia.

În jurul partidului lui Vona Gabor, liderul fostei grupări Garda Maghiară, formaţiune interzisă de o instanţă din Budapesta în 2009, s-au strâns inclusiv forţe paramilare. Mai exact, este vorba despre Magyar Nemzeti Garda (Garda Naţională a Ungariei) şi Betyarsereg (Armata Proscrisă), o grupare chiar „mai extremistă”.

Membri acestor facţiuni paramilitare sunt trimişi în oraşele cu o populaţie mare de romi pentru a-i intimida şi a crea diviziune socială în rândul locuitorilor.

„Avem o problemă domestică, mai exact criminalitatea în rândul ţiganilor şi o problemă externă care este expansiunea evreilor”, a explicat Joseph, liderul forţelor paramilitare, pentru postul britanic Channel 4.

El susţine că organizaţia pe care o conduce este una paşnică. Mai mult, membri ei ar fi participat la misiuni ale Crucii Roşii şi ar fi donat sânge în masă.

Cum acţionează forţele paramilitare

Cu toate acestea, intenţiile grupării sunt privite cu scepticism, în special după demonstraţia de forţă făcută în timpul Adunării Generale a Congresului Mondial Evreiesc, eveniment avut loc la începutul verii la Budapesta.

Câteva sute de persoane au participat la o manifestaţie antisionistă, cerând ca persoanele cu dublă cetăţenie ungaro-israeliană să demisioneze din funcţii publice.

Mai mult, forţele paramilitare ar fi organizat un antrenament public pe malul Dunării, Congresul având loc pe un vas.

Tot de forţele paramilitare din jurul partidului Jobbik se leagă un alt incident petrecut în urmă cu doi ani şi soldat cu violenţe.

Câteva zeci de persoane au fost detaşate într-un oraş maghiar în care primarul, membru de partid, se plângea de creşterea criminalităţii în rândul persoanelor de etnie romă. Lucrurile s-au precipitat în momentul în care Jobbik ar fi folosit suicidul unei persoane pentru capital de imagine, răspândind zvonul că bărbatul şi-ar fi luat viaţa din cauza vecinilor de etnie romă.

Jurnaliştii Channel 4 au aflat de la fiul bărbatului că acesta se înţelegea foarte bine cu vecinii săi. Mai mult, îi simpatiza.

În urma manifestaţiilor organizate de forţele paramilitare, mai multe familii de romi au fost relocate din regiune.” (subl. mea)

DE citit si…

Şeful CJ Harghita, Borboly Csaba, îşi poate relua activitatea, după ce interdicţia DNA a expirat

Editorialul lui Cristian Tudor Popescu

Autonomişti unguri şi români, Masăverde şi Faţăvercea

Se arata ca:

„Preşedintele Băsescu reacţioneză diferit la caniculă. Anul trecut, cam pe vremea asta, nici prin gând nu-i trecea să le zică ceva de dulce lui Viktor Orban şi talibanilor separatişti maghiari, care l-au  servit la referendum ca să capete titlul de preşedinte Masăverde.

Acum, tot căldură mare, preşedintele Faţăverso – sau, în varianta populară, Faţăvercea – dă-i şi luptă cu politicienii maghiari. Faţăvercea se autointitulează, nici mai mult, nici mai puţin decât „lider regional al luptei anti Budapesta” şi îi îndeamnă pe românii ardeleni să-l ia cu huo şi fluierături pe premierul Orban.

Aberaţie după aberaţie.

UE încă nu s-a desfiinţat. Problemele regionale interstate, ca, de altfel,  şi probleme interne ale unor state (vezi suspendarea preşedintelui în România) se soluţionează la Bruxelles, nu la Bucureşti sau Budapesta. Şi T. Băsescu ştie asta foarte bine.

Un preşedinte nu îşi îndeamnă concetăţenii în nicio situaţie să huiduie un şef de guvern străin. Dacă e o problemă cu vizitele lui V. Orban în Ardeal, atunci ea trebuie soluţionată pe cale politică şi diplomatică. Dacă nu, nu.

Fluierăturile şi huiduielile sunt în fişa postului de şef de peluză,  nu de şef de stat.

Dar de ce i s-a înverzit brusc românismul dlui Băsescu?

Pentru că Gigi Becali e la răcoare, C.V. Tudor a ajuns pe centura politicii,  iar Crin Antonescu a lăsat-o mai moale cu naţionalismele agresive,  căci tocmai fuse în vizită în USA.

Cu instinctul său de rozător politic, T. Băsescu simte gaura creată şi se înfige în ea, să mai adune nişte voturi de la românaşii urâtori de bozgori. Ce-o face cu ele, în afară de a i le injecta, poate, dlui Tolomac de la Mişcarea Populară, nu ştiu.

Că extremiştii unguri sunt obraznici, vede toată lumea. Întrebarea însă nu este cum să fie reduşi la tăcere, ci cum să fie lăsaţi să vorbească singuri ca televizorul.

Minoritatea maghiară, ca de altfel toate minorităţile, e tratată exemplar în România, mesajele apocaliptice gen Tokes despre discriminare nu mişcă pe nimeni. Şi atunci, care e zona sensibilă unde propaganda autonomistă poate să aibă efect?

Maghiarii sau secuii din România care ţipă după autonomie vor, de fapt, să  nu mai trăiască sub regimul de putere de la Bucureşti.

Dar nu există destui români din România care părăsesc  această ţară şi se duc să trăiască şi să muncească sub guvernele altor state, aruncând şi o înjurătură sau un scuipat în urmă când se urcă în autocar sau în avion?  Astfel, ei îşi proclamă autonomia în chip individual faţă de puterea de la Bucureşti şi nu are nimeni dreptul să-i împiedice s-o facă.

Prin urmare, cred că replica eficientă la discursurile unor Vona Gabor, Laszlo Tokes,  Viktor Orban şi alţii ca ei nu sunt declaraţiile politice „tari”, belicoase, dar civilizarea economică, socială, politică, infrastructurală a României, ridicarea nivelului de viaţă şi muncă din ţară spre cote europene. Or, asta e mult mai greu decât „leadershipul punerii la punct a Budapestei”.

Când va scădea numărul românilor dornici să se „autonomizeze” prin străinătăţi, atunci va seca şiapa de la moara grofilor radicalismului unguresc.”

Iata ce spune si…

Romania Libera

Cum va evolua relaţia România-Ungaria?

Se arata ca:

„Reorganizare administrativă pe criterii etnice nu se va face, iar ţara noastră „îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei“, în condiţiile în care Ungaria a devenit în regiune „un focar de instabilitate“, a avertizat preşedintele Traian Băsescu.

Pe fondul unei reacţii slabe a Ministerului român de Externe la declaraţiile făcute de liderul Jobbik, Gabor Vona, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj extrem de dur autorităţilor de la Budapesta, dar şi politicienilor maghiari sau români care şi-au înteţit în ultima vreme declaraţiile cu privire la autonomie. „România a stat rezervată până acum, dar cred că s-a ajuns la punctul în care rezervele noastre trebuie date deoparte şi Budapesta trebuie pusă la punct“, a arătat şeful statului la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului (judeţul Harghita).Subliniind că liderii politici maghiari şi-au dovedit indecenţa prin declaraţiile făcute, preşedintele Băsescu a adăugat că Ungaria a devenit „un focar de instabilitate“ în regiune prin modul în care abordează problema minorităţii maghiare de peste graniţe. „Sunt mai multe ţări din regiune care sunt deranjate de politica agresivă a Budapestei atunci când este vorba de minorităţi“, a punctat Băsescu, arătând că România îşi va asuma „leadership-ul punerii la punct a Budapestei“.

Cât priveşte participarea liderilor politici maghiari la tot felul de manifestări organizate pe teritoriul României, prilej de a fi lansate diferite declaraţii despre autonomie, preşedintele consideră că 2013 este „ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat“.

Referindu-se la reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, idee lansată în dezbatere de Guvernul Boc şi preluată, între timp, şi de Guvernul Ponta, Băsescu a dat asigurări că „niciodată“ aceasta nu va fi făcută pe criterii etnice. „Cei care cred că este posibil aşa ceva ne confundă cu staliniştii. Numai Stalin a organizat Regiunea Autonomă Maghiară. Aşa ceva nu va fi în România, o regiune autonomă“, a precizat preşedintele. Şeful statului s-a referit şi la europarlamentarul László Tőkés şi la cererea acestuia ca Ungaria să ofere protectorat Transilvaniei: „Nu îşi merită calitatea de cetăţean român“.

Reamintim că liderul Jobbik, Vona Gabor, a declarat sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal organizată în judeţul Harghita, că „Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede“ şi că partidul său îşi va asuma chiar şi responsabilitatea unui conflict cu România pentru a apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania. Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal a fost finanţată de Primăria Joseni (cu 30.000 lei) şi de Consiliul Judeţean Harghita (cu 7.500 lei).

Reacţia slabă a puterii

În absenţa liderilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, aflaţi într-o vacanţă prelungită în afara ţării, reacţiile celor aflaţi la putere au fost întârziate sau au lăsat impresia unei bâjbâieli. Concret, la o zi după declaraţiile făcute de liderul Jobbik la Joseni, ministerul condus de Titus Corlăţean a cerut Guvernului de la Budapesta să se disocieze de afirmaţiile politicianului maghiar. Răspunsul a venit în aceeaşi zi: Jobbik este un partid de opoziţie care nu este implicat în activitatea Guvernului ungar.

Dinspre PSD, declaraţiile lui Gabor Vona au fost condamnate de deputatul Bogdan Diaconu, prilej de a demonstra că nu cunoaşte prea bine atribuţiile MAE. Mai precis, Diaconu a cerut MAE să-l declare „de urgenţă“ pe Gabor Vona persona non-grata, punând instituţia condusă de colegul său de partid în ipostaza de a explica public că o astfel de măsură poate fi luată doar împotriva persoanelor cu statut diplomatic. Cealaltă „aripă“ a USL, cea liberală, s-a remarcat prin tăcere.În schimb, la corul celor care au sancţionat declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu s-a alăturat din mers ex-preşedintele PSD Mircea Geoană. Potrivit acestuia, avertismentul lansat Budapestei de şeful statului ar fi rezultat exclusiv al „interesului electoral“. Previzibil, declaraţiile preşedintelui au fost criticate şi de UDMR. Deşi s-au dezis de afirmaţiile lui Gabor Vona, liderii Uniunii consideră reacţia şefului statului „supradimen­sionată“ şi vorbesc de depăşirea unor limite şi a decenţei.

„Nu pot să-l înţeleg pe preşedintele Băsescu la ce război se aruncă în acest moment şi de ce vine cu ameninţări directe, cu ameninţări concrete la adresa Ungariei, nu este de bun augur şi este inacceptabil. Preşedintele trebuie să fie un factor de echilibru, nu trebuie să pună paie pe foc“, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. La rândul său, preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a catalogat afirmaţiile preşedintelui Băsescu drept „periculoase“.

Cum este jucată electoral cartea maghiară

Declaraţiile din ce în ce mai dure ale unor politicieni maghiari se explică prin apropierea alegerilor parlamentare din Ungaria, alegeri care vor avea loc în primăvara anului viitor şi vor fi marcate de o luptă acerbă pentru numărul radical redus de locuri din Legislativul de la Budapesta (199 de locuri faţă de 386, cât sunt în prezent). Ca înaintea fiecărui scrutin, se observă o radicalizare a discursului politic pe tema drepturilor minorităţilor maghiare din străinătate.

În mod similar, problematica minorităţii maghiare este speculată în România când se apropie alegerile, fie ele parlamentare (vezi bătălia dintre UDMR şi PPMT şi acuzele pe care cele două formaţiuni şi le-au adus în ceea ce priveşte modul în care sunt reprezentate interesele comunităţii maghiare), fie ele europarlamentare (vezi declaraţia recentă a lui László Tőkés). Nu în ultimul rând, unele afirmaţii ale politicienilor maghiari, de naţionalitate română sau ungară, au fost sau nu sancţionate de politicienii români în funcţie de interesul politic al momentului (nevoia păstrării UDMR la guvernare sau, după caz, necesitatea ca electoratul maghiar să voteze într-un fel sau în altul pe anumite subiecte, precum suspendarea preşedintelui Traian Băsescu).” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

De observat ce partid este Jobbik: anticapitalist, impotriva Europei Occidentale, antisionist, impotriva tiganilor, cu un caracter paramilitar, asta pe langa caracterul sau ultranationalist. Vona Gabor se descrie pe sine drept un patriot maghiar infocat care vrea sa faca ceva pentru natiunea maghiara: sa apere interesele natiunii sale, „să protejăm propria noastră rasă, propria noastră naţiune, să reprezentăm valorile şi drepturile ei”. Spune ca: „dacă omul îşi iubeşte patria şi naţiunea şi încearcă să acţioneze după posibilităţi pentru ele, nu cred că este extremist”. Din discursul sau nu au putut lipsi, desigur, Trianonul, autonomia pe criterii etnice. Insa ceea ce nu inteleg eu este cum doreste sa faca toate aceste lucruri pe care le declara. Toate aceste declaratii, precum si numarul mare de suporteri ai partidului Jobbik, care ar imbratisa dictatura in locul democratiei, ne arata in fapt o natiune maghiara in deriva.

Faptul ca „există destui români din România care părăsesc  această ţară şi se duc să trăiască şi să muncească sub guvernele altor state”, cum afirma CTP, arata o optiune individuala: in definitiv si la urma urmei e treaba mea unde ma duc sa traiesc si sa muncesc, si cred ca e normal sa merg sa muncesc acolo unde voi fi platit mai bine. Asta nu inseamna ca ma autonomizez. Inseamna ca profit de oportunitatile care mi se ofera. Si de ce n-as profita? Numai ca sa nu ma autonomizez? Insa la maghiari de mai multa vreme e vorba de altceva… De un lucru care nu poate fi rezolvat prin extremism… Gabor spune ca vrea sa protejeze rasa maghiara… N-as crede ca e o rasa pe cale de disparitie… Ungaria se afla intr-un esec din punct de vedere economic, Fidesz n-a prea reusit sa rezolve problema. Nici modificarea Constitutiei, operata de Fidesz, n-a servit, de fapt, la nimic… Ungaria a tins spre izolare in Europa, asa se si explica atitudinea anticapitalista promovata de Budapesta. Obsesia asta a protejarii rasei si natiunii maghiare a izolat Ungaria, si se vede clar lucrul acesta in politica dusa de Viktor Orban. Ungaria nu prea mai poate oferi cetatenilor sai bunastare si atunci vecinii, Trianonul sunt de vina. In felul asta Ungaria devine un emitator de extremism in intreaga regiune. De fapt, mai exact spus, asta poate sa ofere cetatenilor sai: ultranationalismul. Practic, Ungaria se confrunta cu o crestere economica precara, o scadere a populatiei, un somaj masiv (peste 10%) – problema pe care Fidesz, sub Viktor Orban, nu a putut s-o rezolve si o datorie guvernamentala foarte mare (peste 80% din PIB). Se mai poate constata o incetinire a importurilor si exporturilor. Dar apropo de somaj, acesta n-a mai putut fi adus sub 10% din 2009!! De observat apetitul pentru dictatura a unui important procent din electoratul maghiar – din nou un indiciu asupra izolarii spre care tinde aceasta tara membra a UE. Este clar ca dictatura nu va putea aduce nicio imbunatatire din punct de vedere economic: economia libera, de piata este de preferat ! In general vorbind, Europa a ajuns prea regularizata din punct de vedere economic. Nenorocirea cu Dreapta politica maghiara este ca a reusit sa izoleze si mai mult aceasta tara, care si asa manifesta o tendinta spre izolare. Din aceasta izolare se vede ca in Ungaria se tinde din ce in ce mai mult impotriva libertatii economice. Se vorbeste de lupta „acerbă pentru numărul radical redus de locuri din Legislativul de la Budapesta (199 de locuri faţă de 386, cât sunt în prezent). „, nu e bine… Nu e bine ca s-a redus radical numarul de locuri in Legislativul de la Budapesta!! Situatia din Romania este de preferat! Trebuie un Parlament larg, cu un numar mare de locuri! Situatia asta din Ungaria radicalizeaza lupta politica fara niciun folos pentru Ungaria si restrange, daca se poate spune asa, democratia. Partea proasta ar fi ca nu cumva sa aiba loc tulburari sociale sau alte evenimente de asa natura incat sa justifice o interventie militara in Ungaria, iar noi sa fim „leadership-ul punerii la punct a Budapestei”… Trebuie un transfer de Putere pe cale pasnica si o alternanta la guvernare astfel incat socialistii sa preia Puterea… Altminteri exista riscul ca aceasta tara sa se adanceasca in extremism si izolare, cu efecte dezastruoase pentru Ungaria. Orban nu prea da semne ca ar dori sa paraseasca pe cale pasnica Puterea… Insa regimul lui nu poate dura prea mult… Ceea ce face el nu are cum sa deblocheze, ca sa zic asa, situatia economica in care se afla Ungaria si nici sa reduca somajul.

DE citit si…

Voi cere Comisiei Europene crearea unui mecanism de combatere a extremismului

Solicit Parlamentului maghiar sa se delimiteze de declaratiile domnului Gabor Vona, liderul grupului parlamentar Jobbik

august 13, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 comentarii