Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Incheierea acordului cu FMI. Unde vin investitiile straine?

Iata doua articole interesante:

Gandul

Ponta anunţă scăderea TVA la pâine şi creşterea accizelor la alcool, aur, ceasuri şi maşini de lux. „Am încheiat negocierile pentru un nou acord cu FMI”

Se arata ca:

„După negocierile cu FMI, premierul Victor Ponta a anunţat că reducerea TVA la pâine, făină şi cereale până la 9% de la 1 septembrie a fost agreată cu reprezentanţii Fondului. Pentru a acoperi gaura bugetară care va fi produsă ca urmare a reducerii încasărilor la finalul anului, Guvernul va adopta mâine, prin ordonanţă, o majorare a accizelor la alcool şi va introduce impozite pentru produsele de lux.

„Accizele la alcool cresc de la 750 de euro pe hectolitru la 1000 de euro pe hectolitru”, a anunţat ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, arătând că măsura nu va fi una temporară. Vicepremierul a dat şi exemple privind noua impozitare pentru produsele de lux: „la aur, ceasuri, obiecte de lux, maşini cupeste 3000 de cm cubi, yahturi, la armament utilizat de persoane fizice”, estimând că „impactul bugetar va fi de 300 de miliaone de lei” până la finalul anului.

În ceea ce priveşte rectificarea bugetară care va fi oficializată mâine, Guvernul a decis tăierea din banii alocaţi la începutul anului pentru Transporturi şi suplimentarea la Ministerul Dezvoltării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei.

Cu aceste date, a anunţat Ponta, negocierile cu FMI pentru un nou acd tip preventiv s-au încheiat. „Am încheiat practic şi negocierile pentru un nou acord”, a spus premierul fără a da, până miercuri, detalii în această privinţă.

„Opinia FMI a fost că nu vom avea o reducere a evaziunii fiscale”

Deşi acceptată de FMI, reducerea TVA la pâine este privită în continuare de reprezentanţii FMI cu mari rezerve. Este şi motivul pentru care deocamdată măsura este una temporară urmând să fie reevaluată la începutul anului viitor.

„Mâine vom adopta o ordonanţă prin care TVA pe tot lanţul la pâine va fi redus la 9%. Reducerea va fi din septembrie. Opinia FMI a fost că nu vom avea o reducere a evaziunii fiscale. Îmi doresc să se dovedească că am avut noi dreptate. Acum evaziunea e, conform unor studii, de 80%”, a spus Ponta la finalul discuţiilor cu reprezentanţii FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Premierul a admis însă că există un impact negativ semnificativ: 100 de milioane de lei pe un singur trimestru, acoperit, pentru moment, „din alte surse bugetare”. „Eventualul impact negativ este compensat de o creştere convenită la alcool şi la bunuri de lux”, a arătat Ponta.

Din explicaţiile ministrului pentru Buget, Liviu Voinea, „măsura de compensare – creşterea accizelor la alcool şi introducerea unor impozite la bunuri de lux – are exact acelaşi impact în buget ca şi reducerea TVA la pâine. Ambele măsuri vor fi analizate în cursul anului 2014 cu privire la eficienţa lor şi se va lua o decizie în consecinţă”.

Mai explicit s-a vrut a fi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu: „O brăţară de aur va fi mai scumpă. Depinde de cantitatea de aur pe care o cumpăraţi. Şi lănţicul şi inelul are o componentă”, a încercat el o estimare a evoluţiei pieţei produselor de lux.

Cine pierde, cine câştigă din rectificarea bugetară

Luată mai în amănunt, rectificarea bugetară de la finalul acestei luni va însemna o suplimentare a veniturilor pentru modernizarea unor şcoli, construcţii de săli de sport şi demararea proiectelor unor amternităţi prin tăierea unor sume de bani de la Transporturi „inclusiv de la proiecte”, a precizat Voinea.

„La Ministerul Sănătăţii vom avea o bugetare suplimenhtară de 1 miliard de lei. La Ministerul Educaţiei pentru refacerea şcolilor – 40 de milioane de lei. Pentru Justiţie – 20 de milioane pentru refacerea unor instanţe. 70 de milioane de lei avem pentru bunuri şi servicii la Ministerul Administraţiei şi la Interne. Ministerul Justiţiei va primi aproape 100 de milioane de lei pentru funcţionarea Administraţiei Penitenciarelor. 40 de milioane de lei pentru săli de sport şi pentru ANL din profitul Loteriei Naţionale. Va fi şi o alocare pentru începerea programului de avione multirol şi pentru sistemul de protecţie a frontierelor pentru ca tehnic să fim perfect pregătiţi pentru o eventuală decizie de intreare în spaţiul Schengen. Avem prevăzută şi posibilitatea împrumuturilor pentru continuarea proiectelor pe fonduri europene”, a dat Ponta exemplele de suplimentări.

Între ministerele care vor ieşi „pe plus” din şedinţa de Guvern de mâine se numără şi cel al lui Liviu Dragnea. La Dezvoltare suplimentarea ar fi de 900 de milioane de lei.

Sarcina explicaţiilor pentru tăieri i-a revenit lui Voinea. „S-a tăiat de peste tot şi s-a pus la loc în unele părţi. Pe zona de cheltuieli principala măsură o reprezintă eliminarea blocajului de 10%, rezerva care se păstrează la începutul fiecărui an. S-a tăiat în special de la Ministerul Transporturilor – 900 de milioane de lei şi SGG – 500 de milioane, în funcţie de execuţie. S-au tăiat de la poziţiile unde nu s-a realizat. Inclusiv de la proiecte”, a spus Voinea.

Potrivit ministrului pentru Buget, nici programele pentru fonduri europene nu au neapărat asigurată confinanţarea din start. „Finanţarea la proiectele europene este asigurată pentru programele care pot să tragă. Pentru cele care nu pot să tragă, nu are rost să ţii buffer în buget”, a  susţinut acesta.

Cât despre corecţiile pe care Guvernul şi le-a asumat după cheltuirea deficitară a banilor europeni, acestea vor ajunge până la finalul anului la 1 miliard şi se vor reflecta în deficit. „Corecţiile ar fi fost de 800 de milioane de euro dacă absorbţia totală ar depăşi 37 de miliarde de lei în acest an. Este destul de impobabil. Corecţiile pe al doilea semestru sunt de 716 milioane de lei. Adunat sunt de 1 miliard pe tot anul. Sunt luaţi pe deficit”, a precizat Voinea.

Cum stă Guvernul cu cifrele

În noua proiecţie bugetară, creşterea economică a fost revizuită de la la 1,9% de la 1,6%, bazându-se pe exporturi. Deficitul bugetar pe de altă parte creşte cu încă 1,2 miliarde de lei după rectificare. „Per total, rectificarea înseamnă 1,9 miliarde venituri mai puţin şi cu 700 de milioane cheltuieli mai puţin. Creşte deficitul bugetar cu 1,2 miliarde de lei, dar acest lucru era deja prevăzut în precedentele scrisori de intenţie. Deficitul pe cash creşte de la 2,1 la 2,2 deficitul pe ESA rămâne nemodicicat: 2,4”, a spus Voinea.

Potrivit ministrului pentru Buget, Guvernul şi-a pregătit rezerve şi pentru situaţia în care vor fi disponibilizări în companiile de stat. „Există sume în buget dacă se ia decizia de disponibilizare în anumite companii. Dacă va fi cazul bani sunt în buget, chiar suficienţi. Dar, personal, consider că disponoibilizarea nu este neapărat prima opţiune pentru reorganizarea companiilor”, susţine el.

Până la sfârşitul anului se estimează însă şi a doua rectificare, FMI dându-şi acordul pentru luna octombrie.

Cu aceste date, a susţinut Ponta, Guvernul a ajuns la o înţelegere cu FMI pentru un nou acord ale cărui linii principale vor fi anunţate însă miercuri. Negocierea a inclus şi stabilirea unui plan clar pentru CFR Marfă din care Ponta nu a sugerat decât că nu va fi cel aşteptat de preşedintele Traian Băsescu – adică reluarea privatizării.  „Este o prevedere foarte bună (în acord n. red.). Foarte bună pentru România şi foarte proastă pentru unii. Pentru cei care se bucură la lucriuri mici”, a spus el, adăugând că Guvernul nu a renunţat la ideea trecerii privatizării prin CSAT.”

Accentul cade pe Ministerul Sanatatii si mai putin pe Ministerul Transporturilor…

Romania Libera

Judeţul Alba, magnet pentru marile companii auto europene

Se arata ca:

„În ultimele două luni au fost inaugurate trei noi unităţi de producţie în judeţul ardelean, cu o valoare totală de aproape 400 de milioane de euro.

Numărul românilor care au ajuns să lucreze pentru celebrele companii auto din Germania cunoaşte o înmulţire aproape permanentă în ultima perioadă. Spre deosebire de anii precedenţi, însă, aceştia nu mai sunt nevoiţi să meargă în ţara din centrul Europei ci, mai cu seamă, în judeţul Alba, acolo unde, doar în 2013, vor fi create peste 700 de locuri de muncă. Luna care se încheie mâine a fost, de departe, cea mai profitabilă pentru economia judeţului din centrul ţării în ultimii ani. Investiţii de peste 300 de milioane de euro au pornit la drum cu speranţa că, în viitorul deloc îndepărtat, alte unităţi de producţie vor fi construite pentru românii dornici să îşi ofere serviciile, indirect, unor companii ca Mercedes sau Volkswagen, dar şi DAF sau chiar Ford.

“Prezenţa, în judeţul Alba, a unor firme de înalt nivel european este o carte de vizită pentru judeţul nostru cu care ne mândrim. Ştim ce doresc oamenii de afaceri, ştim ce îşi doresc toţi cei care investesc în judeţul Alba şi ne vom strădui să fim cât mai prietenoşi. Atunci când o firmă de importanţă mondială alege să investească într-o localitate din judeţul nostru se răspândeşte seriozitatea oamenilor de aici şi, automat, atrage alte companii. De pildă, logo-ul celor de la Bosch a funcţionat ca un magnet pentru firme mai mari sau mai mici care au investit în oraşele din Alba”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel.

Daimler, cea mai puternică

Vedeta investiţiilor a fost, în acest an, compania germană Daimler, proprietarul Mercedes-Benz Cars, care a inaugurat în urmă cu două săptămâni, la Sebeş, o unitate de producţie pentru care a promis o investiţie de 300 de milioane de euro. Prin filiala sa din România, Star Transmission, compania germană a creat 250 de locuri noi de muncă, iar aici vor fi montate cutiile de viteze automate pentru celebrele maşini germane Mercedes.

Împreună cu fabrica existentă la Cugir, acolo unde lucrează deja aproximativ 1.000 de persoane, Daimler a devenit unul dintre cei mai importanţi investitori în piaţa de componente auto din România. La mică distanţă în acest clasament urmează compania Bosch, care la începutul verii a deschis producţia în cea de-a treia unitate din oraşul Blaj. Germanii au investit 45 de milioane de euro în fabrica din localitatea în care trăiesc aproximativ 20.000 de oameni, iar 1.700 dintre aceştia ar urma să lucreze pentru Bosch până în 2016.

Acel an va fi unul de referinţă al companiei germane, ce ar trebui să însemne construirea unei a patra unităţi de producţie în oraşul ardelean. Ultima firmă interesată de investiţii în domeniul componentelor auto este VCST Automotive, cu sediul principal în Belgia. Printr-un efort financiar de 30 de milioane de euro, unitatea de producţie din Alba Iulia a devenit prima din România pentru compania belgiană, specializată în producţia de roţi dinţate. Până în 2014 aici vor lucra 200 de persoane şi, la fel ca şi cei de la Bosch, oficialii VCST au anunţat că au în plan deschiderea unei alte unităţi de producţie în vecinătatea celei existente, pe un teren pe care deja îl au în proprietate de la Primăria Alba Iulia.

COMPANIE

Michelin de Sălaj

Una dintre cele mai durabile investiţii în industria auto din România este reprezentată de compania franceză de anvelope Michelin, care a început producţia la Zalău încă din 2001. În prezent, aproape 3.000 de angajaţi lucrează la cele două fabrici din judeţul Sălaj, precum şi la o a treia unitate din România, situată în localitatea prahoveană Floreşti. De altfel, ambasadorul Franţei în România, Phillipe Gustin, este aşteptat chiar astăzi în vizită la cele două uzine de la Zalău.

Daimler a creat, recent, 250 de locuri de muncă.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 30, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 92 comentarii

Ponta: „Acum lucrurile stau altfel”

Romania Libera

Interviu cu preşedintele României, Traian Băsescu: În afacerea Hayssam, Ponta are nişte schelete în dulap

Se arata, printre altele, ca:

„Preşedintele României spune că aducerea lui Hayssam în ţară ar fi „un catalizator“ pentru o nouă suspendare, fiindcă „sunt prea mulţi cei îngrijoraţi“, inclusiv Victor Ponta. „Şi el are nişte schelete în dulap“, avertizează Traian Băsescu, „fiindcă, pe vremea în care prospera Omar Hayssam, el era şeful Corpului de Control al premierului Năstase.

Avea în atribuţii inclusiv verificarea privatizărilor“. Preşedintele o laudă din nou pe Elena Udrea, dar crede că mai pregătită pentru o eventuală cursă prezidenţială ar fi Monica Macovei, adăugându-i, însă, imediat şi pe Emil Boc şi succesorul acestuia la guvernare, Mihai Răzvan Ungureanu. Pe de altă parte, Traian Băsescu îl îndeamnă pe Victor Ponta la „precauţie“ în privatizarea CFR Marfă, precizând că ar exista „nişte interese“ ca firma lui Gruia Stoica să preia această companie strategică. La solicitarea premierului de a trece contractul de privatizare al CFR Marfă prin CSAT, Traian Băsescu răspunde întrebând „de ce tandemul Fenechiu-Ponta are nevoie de o acoperire?“ şi de ce cei doi „acceptă să acopere prin hotărâre de guvern responsabilitatea comisiei de licitaţie a privatizării CFR Marfă“.
– Victor Ponta a declarat că doar după ce se va pronunţa CSAT se va definitiva contractul de privatizare al CFR Marfă. Există motive ca premierului să-i fie frică să gireze acest contract?

T.B.: De ce să-i fie frică? Am văzut că a lăudat foarte mult atât activitatea fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, cât şi modul în care a decurs privatizarea, deci premierul ştie foarte bine că este vorba despre o privatizare de succes. Eu cred însă că lucrurile trebuie privite cu prudenţă: nu doar în ceea ce priveşte încheierea formalităţilor pentru semnarea contractului, cât mai ales în ceea ce priveşte viitorul CFR Marfă. Sunt două lucruri esenţiale: în primul rând, să se găsească cele 202 milioane de euro pentru plata celor 51 la sută din acţiunile companiei şi, în al doilea rând, dezvoltarea şi modernizarea companiei. Cum şi cine poate duce la bun sfârşit acest proiect? În aprobarea dată de CSAT se vorbeşte despre un investitor strategic.

– Gruia Stoica, prin companiile lui, nu este un investitor strategic?

T.B.: Aş defini investitorul strategic ca fiind cel care poate să cumpere, chiar cu bani împrumutaţi, fiindcă nu spune nimeni că trebuie să aibă banii la saltea, şi care apoi poate moderniza compania: achiziţii de locomotive noi, de vagoane noi, într-un cuvânt capacitatea de a aduce tehnologii noi.

– De unde vine suspiciunea dvs. în ceea ce-l priveşte pe Gruia Stoica, fiindcă aţi spus deja că vă îndoiţi că poate veni cu banii pentru care a licitat?

T.B.: Are, în momentul de faţă, probleme în piaţă; poate că le rezolvă, poate că nu. Eu doar am atras atenţia, nu este aşa cum a spus Victor Ponta, că ar fi vorba despre ceva ce doar eu ştiu, iar ceilalţi nu: ştim amândoi aceleaşi lucruri, dle prim-ministru. Poate că eu, fiind mai experimentat, îmi dau seama de anumite evoluţii. Dacă va avea timp, voi putea discuta cu dumnealui, în special chestiunea modernizării companiei.

– Aţi primit avertismente sau aveţi indicii legate de incapacitatea companiilor deţinute de Gruia Stoica de a moderniza CFR Marfă?

T.B.: Ştiu şi eu exact ce ştie toată lumea din ziare, dar pot vedea dincolo de ceea ce se scrie şi încerc să fiu prudent.

– Prim-ministrul a declarat, după ce Guvernul a adoptat hotărârea de privatizare a CFR Marfă, că nu intră în atribuţiile preşedintelui „să controleze ce fac firmele din România“ şi v-a acuzat că „v-aţi băgat nasul în conturile lui Gruia Stoica“. E adevărat?

T.B.: Habar nu am care sunt conturile lui Gruia Stoica şi nici nu mă interesează. Dată fiind importanţa CFR Marfă, pe mine mă interesează ca acest om să plătească 51 la sută din acţiuni şi să aibă suficienţi bani pentru dezvoltarea şi modernizarea companiei.

– Preşedinţia a declarat că nu poate aviza o hotărâre de guvern. De ce nu?

T.B.: CSAT a avizat privatizarea, ceea ce înseamnă că şi eu, şi întreg CSAT suntem de acord cu privatizarea CFR Marfă cu un investitor strategic. Şi eu, şi CSAT am solicitat asumarea, după privatizare, a obiectivelor strategice pe care le are compania: transporturi militare, transporturi în situaţii de urgenţă sau de necesitate, transporturi în situaţii de calamităţi, în caz de război sau în funcţie de nevoile NATO. Aceste lucruri nu sunt scrise în legea CSAT, ci în cea a CFR Marfă. Rolul CSAT este să ceară companiei să asigure componenta strategică, indiferent cine este acţionarul majoritar, în rest este problema Guvernului. Niciodată până acum CSAT nu a aprobat un contract comercial sau câştigătorul unei licitaţii. Din momentul în care CSAT a dat aviz, este treaba Guvernului şi a comisiei de privatizare să urmărească dacă exigenţele CSAT sunt respectate. Cel mult, ministrul Transporturilor poate fi chemat la şedinţa CSAT din septembrie pentru a face o informare în legătură cu felul în care au fost respectate componentele de siguranţă naţională în desfăşurarea privatizării.

– Se poate ajunge la un blocaj în cazul acestei privatizări, de vreme ce Victor Ponta a spus că nu va semna contractul de privatizare fără avizul CSAT, iar dvs. declaraţi că CSAT nu va aproba un contract comercial cum este şi cel privind CFR Marfă?

T.B.: Nu poţi să ceri CSAT să facă ceva ilegal. Victor Ponta pare a fi un premier fără respect pentru lege. El pur şi simplu vrea ceva ilegal. Este ilegal ca CSAT să valideze contracte de privatizare sau să aprobe câştigători de licitaţii. Nici măcar nu există un precedent în acest sens.

– Dar nu este stipulată în lege această interdicţie.

T.B.: Nu, dar este clar definit de lege ceea ce poate face CSAT. Pentru validarea proceselor de licitaţie sunt precizări clare în legea privatizării, iar pentru dl Victor Ponta ar putea fi utilă şi citirea art. 1 al. 2 şi al. 5 litera c chiar din Legea nr. 90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului. Trebuie înţeles că nici un acord de cooperare preşedinte-premier nu poate funcţiona în afara Constituţiei şi a legilor ţării.

– Americanii de la Omnitrax au cerut anularea licitaţiei. Sunt semne că au existat nereguli în administrarea acestei licitaţii?

T.B.: Greu de spus. Nu ştiu, nu am urmărit procesul, dar dacă există anumite suspiciuni, ele sunt legate de relaxarea procesului de privatizare. La al doilea tur al licitaţiei, în care nu-mi dau seama ce competiţie a fost, fiindcă GFR a rămas singurul ofertant şi, pe de altă parte, tocmai atunci Guvernul a transformat datoriile în acţiuni ale statului. Acest lucru trebuia făcut înainte de începerea licitaţiei. Pe mine m-a surprins şi timpul scurt în care s-a desfăşurat privatizarea. Din mai anul trecut şi până acum, Victor Ponta ar fi avut timp să facă o documentaţie despre companie şi apoi să fi pus pe picioare un tur de prezentare a CFR Marfă în marile capitale europene şi chiar dincolo de ocean. Dacă anunţi privatizarea de pe o zi pe alta şi dai termen 30 de zile, e foarte greu să presupui că vei avea un investitor strategic.

– Această grabă este urmarea nepriceperii sau a unor interese de grup?

T.B.: Nepriceperea a jucat şi ea un rol, dar par să existe şi nişte interese ca GFR să preia compania.

– Aveţi informaţii în acest sens?

T.B.: Nu, dar asta nu înseamnă că m-am născut ieri şi nu înţeleg ce se poate întâmpla.

– Vă aşteptaţi la un blocaj?

T.B.: De la Victor Ponta te poţi aştepta oricând la lucruri ilegale sau la situaţii în care nu are curajul asumării responsabilităţii funcţiei. Oriunde în această lume, inclusiv în România, un prim-ministru nu se poate limita doar la rolul de starletă de televiziune. Uneori trebuie să ia şi decizii importante. Dacă eram în locul domniei sale sau dacă CSAT ar fi avut atribuţiuni legale în materie, acceleram procesele şi spuneam de mult „da“ sau „nu“ acestei privatizări. Tergiversarea deciziei nu este decât în detrimentul companiei, al salariaţilor şi al credibilităţii statului român.

– Dacă Victor Ponta anulează licitaţia, veţi plăti şi dvs. pentru acest eşec, pe care într-un fel sau altul va trebui să-l asumaţi.

T.B.: Pe mine nu mă poate învinui nimeni pentru nerespectarea legii sau a Constituţiei. Sigur că propagandistic este posibil orice. Premierul a acoperit ţara cu minciuni, începând cu cele 10 miliarde euro care pretinde că vor fi investite anul acesta, până la povestea cu kazahii de la Rompetrol, pe care spune că a rezolvat-o, dar România a pierdut 400 milioane de dolari, sau chestiunea plagiatului soluţionat atât de penibil prin intermediul fostului ministru al Educaţiei.

– Vă asumaţi un blocaj?

T.B.: Legal vorbind, eu nu am cum să blochez o privatizare. Ce ar trebui să fac? Să încalc legea pentru a-i face pe plac premierului? Să-mi pun semnătura pe câştigătorul pe care-l vrea tandemul Fenechiu-Ponta? Or avea ei 70% în Parlament, dar nici cu 120% – ca la referendum – n-ar putea obţine de la mine o semnătură ilegală.

– Victor Ponta spunea recent că aţi încălcat pactul de coabitare.

T.B.: Dacă Victor Ponta şi USL cred că preşedintele asistă tăcut şi semnează tot ce primeşte de la Guvern sau de la majoritatea parlamentară, de dragul coabitării, se înşală. Eu le-a trimis înapoi legea prin care pur şi simplu Guvernul văduveşte statul român de 400 milioane de dolari din privatizarea Rompetrol şi le-am trimis înapoi ordonanţe de urgenţă pe care ar fi trebuit să le atace Avocatul Poporului. A devenit clar că Avocatul Poporului este doar un observator: din 92 de ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul Ponta, dintre care foarte multe abuzive, nu a atacat nici una la Curtea Constituţională, deşi este singurul care poate face acest demers. Nu poate miza nimeni că acordul de coabitare m-ar face să nu respect art. 80 din Constituţie, care spune că preşedintele veghează la buna funcţionare a instituţiilor statului. Instituţii printre care se numără şi Guvernul.” (subl. mea)

Interviul este citat si de catre Evenimentul Zilei:

Traian Băsescu pentru „România liberă”: Nu mai pot tolera felul în care guvernează Victor Ponta

Dar iata ce aflam tot din Evenimentul Zilei:

Ponta: Am reparat pagubele suspendării. Rănile s-au vindecat, cicatricile au rămas

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a declarat, la Romnia TV, că guvernarea sa a „reparat pagubele suspendării” lui Traian Băsescu care au fost receptate la nivel extern şi că preşedintele PNL, Crin Antonescu nu îl va mai ataca pe şeful statului. Premierul consideră că toate temele lansate de preşedinte au în substrat de fapt intenţia lui de a face campanie electorală pentru Elena Udrea.

„Anumite lucruri pe care le-am făcut în 2012 le-aş face probabil astăzi”, a spus Victor Ponta.

„Cel care a căutat conflictul a fost Traian Băsescu, cei care au greşit şi n-au înţeles – domnul Antonescu şi cu mine, noi suntem cei doi vinovaţi că n-am înţeles că nu e suficient votul oamenilor. Noi trăiam într-o perioadă romantică, în care credeam că democraţie înseamnă votul oamenilor. Am crezut că dacă câştigi la un vot democratic cu 90%, se întâmplă. Nu s-a întâmplat”, a afirmat Victor Ponta, la România TV, întrebat cine a greşit în criza politică din vara trecută.

El a spus că „nu a căutat suspendarea”, dar Traian Băsescu l-a convins să recurgă la această măsură „prin ceea ce a făcut”.

„A fost problema cu reprezentarea la Consiliul European, au fost atacurile la CCR împotriva tuturor măsurilor Guvernului, au fost o serie de acţiuni din care ne-a fost foarte clar că Traian Băsescu va face tot ce poate ca să împiedice activitatea noastră până în decembrie. Gândirea domniei sale era legată de alegeri. Faptul că a fost pus la punct nu de mine şi de Crin Antonescu, ci de 7,4 milioane de români este cea mai clară înfrângere a lui Traian Băsescu şi este înfrângerea decisivă. De atunci, din punctul meu de vedere, s-a încheiat povestea omului politic Traian Băsescu”, a afirmat Ponta.

Rănile s-au vindecat, cicatricile au rămas

El a mărturisit că a rămas cu anumite „cicatrici”, chiar dacă „rănile s-au vindecat”, după disputele politice cu Traian Băsescu.

În privinţa susţinerii candidaturii lui Crin Antonescu, Victor Ponta a spus că

„Eu personal ăl voi vota”, a punctat premierul.

Băsescu nu respectă nimic din acord

„Nimic nu întăreşte mai mult USL, decât reapariţia duşmanului comun”, a explicat Ponta referindu-se la divergenţele apărute în alianţă. El a adăugat că „Băsescu nu respectă nimic” din acordul de coabitate pe care l-au semnat.

Băsescu să îşi ţină gura în cazul CFR

În legătură cu asumarea eşecului sau succesului privatiţării CFR Marfă, premierul a adăugat că privatizarea CFR Marfă a fost discutată de trei ori în CSAT. Prima dată pe vremea guvernului Ungureanu, a doua oară în octombrie, la alegeri şi acum.

„Acum lucrurile stau altfel”, a tinut să adauge Ponta.

El a atras atenţia că şi el a primit informaţii de serviciile secrete şi că nu s-au găsit probleme în cazul privatizării CFR Marfă.

„Băsescu să îşi ţină gura în cazul CFR”, a spus Ponta.

Am vorbit cu Băsescu despre aducerea lui Hayssam

Premierul a ţinut să atragă atenţia că „exprimarea nefericită” a preşedintelui în legătură cu operaţiunea „neautorizată” de aducere în ţară a lui Omar Hayssam, „poate ar fi trebuit să explice” a adăugat el, a creat impresia că a fost vorba despre o acţiune ilegală, dar nu a fost vorba de aşa ceva.

„Tot ce pot spune spune este că toţi cei care au acţionat, au făcut-o pe baza unor acţini autorizate”, a mai spus Ponta.

„Am vorbit cu Traian Băsescu despre aducerea lui Hayssam”, a punctat Ponta.

Cred că preşedintele, în 2005 ne-a minţit”, a zis premierul.

„A deturnat toată povestea cu ziariştii răpiţi în scop electoral”, a mai zis Ponta, care a afirmat că poate acum se vor da nişte răspunsuri legate de condiţiile în care au fost răpiţi.

Despre liderii Mişcării Populare: Nişte looseri de profesie, o oaste de strânsură

„N-am văzut vreun om nou acolo. Am văzut foştii ţuţeri care se închină de nouă ani la icoana preşedintelui, nişte looseri de profesie care au fost şi pe la noi, şi pe la PNL. O oaste de strânsură”, a declarat Victor Ponta.

El consideră Partidul Mişcarea Populară drept „partidul doamnei Udrea”. „Ea a anunţat formarea partidului. Eu n-aş anunţa formarea unui partid care nu-i al meu”, a comentat Ponta.

Acesta a apreciat că recentele atacuri ale preşedintelui la adresa Guvernului sunt motivate tocmai de constituirea Partidului Mişcării Populare şi de obţinerea de capital politic pentru acesta.

„Pagubele pe care le produce Traian Băsescu a legătură cu noul său partid”, a spus Ponta.

Nu agreauă o nouă suspendare a preşedintelui 

Ponta a dăugat că nu poate fi de acord cu cei care ar dori o nouă suspendare a preşedintelui, preferând să aştepte ca mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu să se încheie peste un an.

„Probabil că sunt destui alţii care gândesc ca Sorin Frunzăverde, dar o să spun şi o să le explic, ca prim-ministru şi preşedinte al PSD, că avem nevoie în această perioadă de concentrare pe ceea ce înseamnă guvernare (…) Sigur, trebuie ripostat câmnd este vorba de minciuni evidente. Eu o să mă extrag, pe cât pot, din logica de luptă politică”, a mai spus Ponta.

Despre criticile legate de fondurile UE

Victor Ponta a precizat că nu ştie din ce raport a citat preşedintele când a emis critici la adresa guvernării sale legate de fondurile europene, deoarece nimeni de la Bruxelles nu a emis oficial un astfel de raport şi că există posibilitatea ca şeful statului să fi citat dintr-un raport al unui funcţionar european care se afla în dialog cu un funcţionar de la noi.

„Preşedintele vorbeşte de ceva ce n-a fost asumat de nimeni, ce se află în negociere”, a spus Ponta, iar „acest lucru este în defavoarea României, a punctat el”.

„În februarie a făcut un deal (nr. afacere) prost pentru noi, iar acum, când vrem să negociem să obţinem cât mai mulţi bani, vine şi ne sabotează”, a explicat şeful Executivului.” (subl. mea)

Stimati cititori, care e parerea Dvs.? 🙂 Ca sa fixam ideile reiau aici ce a spus Traian Basescu in interviu si ce a declarat Victor Ponta:

T.B.:CSAT a avizat privatizarea, ceea ce înseamnă că şi eu, şi întreg CSAT suntem de acord cu privatizarea CFR Marfă cu un investitor strategic. Şi eu, şi CSAT am solicitat asumarea, după privatizare, a obiectivelor strategice pe care le are compania: transporturi militare, transporturi în situaţii de urgenţă sau de necesitate, transporturi în situaţii de calamităţi, în caz de război sau în funcţie de nevoile NATO. Aceste lucruri nu sunt scrise în legea CSAT, ci în cea a CFR Marfă. Rolul CSAT este să ceară companiei să asigure componenta strategică, indiferent cine este acţionarul majoritar, în rest este problema Guvernului. Niciodată până acum CSAT nu a aprobat un contract comercial sau câştigătorul unei licitaţii. Din momentul în care CSAT a dat aviz, este treaba Guvernului şi a comisiei de privatizare să urmărească dacă exigenţele CSAT sunt respectate. Cel mult, ministrul Transporturilor poate fi chemat la şedinţa CSAT din septembrie pentru a face o informare în legătură cu felul în care au fost respectate componentele de siguranţă naţională în desfăşurarea privatizării.[…]

T.B.: De la Victor Ponta te poţi aştepta oricând la lucruri ilegale sau la situaţii în care nu are curajul asumării responsabilităţii funcţiei. Oriunde în această lume, inclusiv în România, un prim-ministru nu se poate limita doar la rolul de starletă de televiziune. Uneori trebuie să ia şi decizii importante. Dacă eram în locul domniei sale sau dacă CSAT ar fi avut atribuţiuni legale în materie, acceleram procesele şi spuneam de mult „da“ sau „nu“ acestei privatizări. Tergiversarea deciziei nu este decât în detrimentul companiei, al salariaţilor şi al credibilităţii statului român.

si acum Victor Ponta:

În legătură cu asumarea eşecului sau succesului privatiţării CFR Marfă, premierul a adăugat că privatizarea CFR Marfă a fost discutată de trei ori în CSAT. Prima dată pe vremea guvernului Ungureanu, a doua oară în octombrie, la alegeri şi acum.

„Acum lucrurile stau altfel”, a tinut să adauge Ponta.

El a atras atenţia că şi el a primit informaţii de serviciile secrete şi că nu s-au găsit probleme în cazul privatizării CFR Marfă.

„Băsescu să îşi ţină gura în cazul CFR”, a spus Ponta.”

Deci…

Pozitia Guvernului

Mediafax

Guvern: Neformularea unei poziţii a CSAT va bloca privatizarea CFR Marfă

Se arata ca:

Neformularea unei poziţii a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în cazul contractului de privatizare a CFR Marfă se va finaliza prin blocarea privatizării, instituirea unui management privat şi restructurarea companiei, anunţă Guvernul.

Prin intermediul unui comunicat, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, arată totodată că, până în prezent, CSAT a avizat de trei ori privatizarea CFR Marfă.

Cu sau fără competenţe, CSAT a avizat de trei ori până acum privatizarea CFR Marfă. In 2011, 2012 si 2013 s-au dat avize ale CSAT în legatură cu această privatizare. Guvernul aşteaptă în continuare convocarea CSAT de către preşedintele României şi formularea unei poziţii cu privire la finalizarea negocierilor pentru privatizarea CFR Marfă”, afirmă purtătorul de cuvânt.

Guvernul mai transmite că nu poate considera că această poziţie a fost exprimată vineri, prin intermediul comunicatului transmis de Administraţia Prezidenţială, sub semnătura lui Bogdan Oprea  şi reia recomandarea ca purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale să nu comunice în numele CSAT, precum şi de a trata „cu seriozitate şi responsabilitate” acest subiect, care trebuie abordat în interes public.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Sibiu, că „dacă CSAT nu avizează privatizarea CFR Marfă” aceasta nu va fi făcută, afirmând însă, că anterior, CSAT a avizat trei privatizări, ceea ce înseamnă că a „acţionat ilegal”.

Şeful Guvernului a mai spus că preşedintele Băsescu, dacă nu are vreo atribuţie în acest domeniu, ar trebui „să tacă din gură”.

CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei, precizează purtătorul de cuvânt al şefului statului, anunţând că preşedintele Băsescu îl invită pe Victor Ponta să nominalizeze cele 3 contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului.

Potrivit acestuia, Băsescu îl roagă pe Ponta „să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”.

„De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-şi asume responsabilitatea care decurge din funcţiile pe care le îndeplineşte în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfăşurat până în prezent este un succes, domnul preşedinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”, precizează Oprea.” (subl. mea)

DE citit si…

Romania Libera

Victor Ponta: ” Poate prin aducerea lui Hayssam vom afla şi cum au fost răpiţi jurnaliştii. Băsescu a minţit”

Se arata, printre altele, ca:

„Aducerea în ţară a lui Omar Hayssam ar putea clarifica inclusiv modul în care cei trei jurnalişti români au fost răpiţi în 2005, deoarece preşedintele Traian Băsescu a minţit în legătură cu toată afacerea, a afirmat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

„Poate vom afla cum a plecat în 2006, în vremea preşedintelui Băsescu, poate aflăm şi cum au fost răpiţi jurnaliştii în 2005. Atunci, sigur, dincolo de marele câştig politic pentru preşedinte, nu am aflat nimic altceva, cum au fost aduşi, cine i-a eliberat, cine i-a răpit de fapt”, a spus Ponta la RTV.

El a adăugat că prin această afirmaţie sugerează că preşedintele Băsescu a minţit.

„Sugerez că atunci domnul preşedinte Băsescu ne-a minţit în legătură cu toată afacerea, şi cu plecarea lui Hayssam. Ştie multe alte lucruri, şi domnia sa, şi alţii”, a adăugat premierul.” (subl. mea)

Traian Băsescu: Eu nu văd incompatibilităţi fundamentale între PDL şi Mişcarea Populară

Se arata, printre altele, ca:

– Eugen Tomac, şeful interimar al noului partid Mişcarea Populară, vorbea despre o filială a formaţiunii în Republica Moldova. Vedeţi posibile, în viitor, alianţe ale dreptei în jurul acestui partid şi dincolo de Prut?

T.B.: Având în vedere numărul mare de cetăţeni români din Republica Moldova, văd posibilă o filială acolo, mai ales că Eugen Tomac este foarte credibil pe această abordare. Deocamdată, simbolistica mi se pare foarte importantă.

– O dată cu lansarea partidului Mişcarea Populară, dreapta românească arată şi mai fărâmiţată. Cum sau cine ar putea comasa partidele din această zonă?

T.B.: Nevoia. Vă asigur că după europarlamentarele de anul viitor veţi vedea cum se vor strânge ca ghioceii într-un buchet, fiindcă ghiocel cu ghiocel s-ar putea să nu meargă.

– Deci PDL şi Mişcarea Populară se vor întâlni din nou?

T.B.: Eu nu văd incompatibilităţi fundamentale între PDL şi Mişcarea Populară. Avem acum o fundaţie civică şi un partid, important este ce fel de politicieni intră aici.

– Par să intre tot cei de la PDL.

T.B.: Poate vor intra şi de la PDL, poate vor intra şi din altă parte… Eu nu am stimulat nici un PDL-ist să vină spre Mişcarea Populară.

– E posibil să apară o tendinţă de aspiraţie a filialelor PDL de către Mişcarea Populară?

T.B.: E posibilă, dar nu trebuie încurajată această mişcare. Pe de altă parte, afirmarea partidului Mişcarea Populară, ca formaţiune care continuă ideile lansate în timpul mandatului meu, s-ar putea să-l facă atractiv pentru unele filiale PDL, pentru unii parlamentari PDL şi în egală măsură să facă din Mişcarea Populară un adversar al PDL. Chiar votul din ultima Convenţie a PDL a fost semnalul respingerii de către aproape 50% din PDL a modului în care au fost tratate criza economică, dar şi independenţa justiţiei. Mi-aş dori ca PMP să fie un partid foarte modern şi să funcţioneze intern altfel decât actualul PDL, care tinde să se clasicizeze în peisajul politic în loc să-şi păstreze prospeţimea şi dinamismul care l-au consacrat.

– Ce şanse are Mişcarea Populară fără filialele teritoriale ale PDL?

T.B.: Să muncească să şi le constituie. E o chestiune de timp. Lucrurile se mişcă oricum foarte repede, fiindcă eu am gândit Fundaţia Mişcarea Populară în perspectiva alegerilor generale din 2016, nu pentru prezidenţialele de anul viitor. Nu aştept performanţe de la Partidul Mişcarea Populară acum, deşi e posibil să avem surprize la europarlamentare.

– E un partid în care veţi intra după ce veţi termina mandatul?

T.B.: Greu de spus, dar cu certitudine voi lucra la Fundaţie.

– Sunt oameni în PDL de care aţi fost apropiat şi după care vă pare rău că v-au abandonat?

T.B.: De toţi am fost apropiat. Mie acest partid mi-a dat tot ce am aşteptat de la el până la ultimul congres; la rându-mi, i-am dat tot ce am putut, tot până atunci.”

Traian Basescu pare dispus sa polarizeze din nou scena politica: USL pe de o parte, Partidul Miscarea Populara si PDL (eventual o coalitie!?) de cealalta parte.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 28, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

In chestiunea legata de Antena 3…

Trebuie mai intai sa va spun ceva: nu urmaresc decat rar acest post de televiziune. Sigur, nu pot sa spun ca nu-l urmaresc deloc, dar ma uit doar din cand in cand la Antena 3. In mod sigur ca foarte multi cetateni din tara asta se afla in aceasta postura, ceea ce nu inseamna ca Antena 3 n-ar avea un rating ridicat. Ceea ce nu inseamna ca altora nu le-ar placea acest post de televiuzine. Da, cred ca Antena 3 are fani, de ce nu?

Am facut aceasta precizare pentru ca inainte de a vorbi de libertatea presei as dori sa ma refer la o alta chestiune:

Pe ce anume sunt cheltuiti banii publici la noi

Antena 3 este un post de televiziune privat care, din cate inteleg, face parte dintr-un Grup de presa privat, ca si Antena 2. DNA – Directia Nationala Anticoruptie, care e un organism de stat, deci platit din bani publici, din banii nostri, ai contribuabililor, a pus sub urmarire penala intregul post Antena 3 pentru complicitate la santaj. In ce masura santajul inseamna coruptie, e un lucru ce se poate, desigur, discuta. Insa santajul la care face referire DNA este, din cate inteleg, tot intre doua entitati private, pentru ca si RCS-RDS e privat. Cu alte cuvinte, DNA, organism de stat, platit din bani publici, se amesteca intr-o chestiune eminamente privata.

Au fost chemati Gadea si Ciuvica la DNA, ca sa ce? Pentru ca procurorul sa-l intrebe pe Gadea, directorul Antenei 3, care e actionariatul Antenei 3 si cum face Departamentul Vanzari contractele pentru spoturile publicitare. Acuzatia e legata de faptul ca s-ar fi realizat niste spoturi publicitare tendentioase, fara sa se aduca argumente clare in acest sens si sa se defineasca termenul de ‘tendentios’. Contractul privind spoturile publicitare era, daca am inteles bine, intre Antena 3 si Antena 2, ambele private si care apartin de acelasi grup media privat. Si atunci nu se poate sa nu te intrebi: pentru ce DNA este interesat de treburile interne ale unor companii private? Adica pentru ce statul trebuie sa se amestece in felul in care o companie privata face contractele. Ca sa-i spuna daca le face bine?

Sa presupunem ca intre doua companii private se semneaza un contract si una din companii nu respecta clauzele contractuale. Sigur, aceasta companie poate fi data in judecata de cealalta, care ar fi pagubita in cazul acesta. Spun ‘poate’, pentru ca exista si posibilitatea intelegerii amiabile intre parti, exista si posibilitatea semnarii unor acte aditionale la contract. Si atunci stau si ma intreb: o astfel de chestiune e de competenta DNA? Pentru ca in cazul acesta, legat de Antena 3, nu e vorba de evaziune fiscala, deci nu ne referim la asa ceva. Dar chiar si daca ar fi fost vorba de asa ceva, era treaba Fiscului si nu a DNA. Cu alte cuvinte, DNA, platita din banii contribuabililor, verifica niste contracte ale unor companii private, se amesteca in treburile sectorului privat, bazat pe o simpla speculatie si anume ca acele spoturi publicitare ar fi fost tendentioase. Platim DNA pentru ca procurorul sa afle care e structura actionariatului de la Antena 3. Cam pe asa ceva se duc banii contribuabililor, printre ei numarandu-se oameni care nici nu urmaresc postul Antena 3. Cu alte cuvinte, DNA cheltuieste banii contribuabililor pentru ca sa afle care e actionariatul Antenei 3, cum face contracte Departamentul Vanzari de la Antena 3, din cauza unor spoturi publicitare asa zise tendentioase.

Pe Ciuvica l-au intrebat daca nu stiu cine e angajatul Antenei 3!!! De parca Ciuvica ar fi fost directorul acestui post de televiziune, sa stie in detaliu organigrama.

Cu alte cuvinte, DNA in loc sa se ocupe de coruptia de la stat, se ocupa de spoturile publicitare „tendentioase”, nu-i asa, din mediul privat. Iar un contribuabil oarecare, ce nici macar nu se uita la Antena 3, plateste DNA sa se edifice asupra procedurilor din Manualul Calitatii Antenei 3!!! 😆 Sa-i dea sfaturi pentru imbunatatirea continua a calitatii serviciilor comercializate ? 😆

O alta chestiune pe care as dori sa o aduc in atentie  e urmatoarea:

Presa – o vulnerabilitate la adresa securitatii nationale

In primul rand as dori sa mentionez ca, la noi, media e privata in covarstoarea ei majoritate. Deci, accentuez, organismele media sunt private. Evident, ca fiind organisme private sunt si interese private. La noi nu mai exista o presa de stat, cum era inainte, pe vremea comunismului. Daca, sa zicem, un ziar e oficiosul unui anumit partid, e vorba tot de o presa privata.

Acestea fiind zise, sa luam urmatorul caz: sa presupunem ca au loc scurgeri de informatii din SRI spre presa, spre un anumit ziar sau post de stiri. In acest caz unde e vulnerabilitatea la adresa securitatii nationale? In ograda presei sau a SRI-ului?

Presa, fiind privata, cumpara informatia, la pretul cerut de ofertant. Cu alte cuvinte, cel care ofera informatia ar putea sa spuna: „iti dau informatia, dar cer pe ea 10000 de euro”. Daca acea companie privata de presa doreste sa cumpere acea informatie e normal sa plateasca si sa obtina astfel informatia. Spre exemplu, in scandalul Watergate din SUA, care a condus la demisia presedintelui Nixon, informatiile pe care le-a avut Washington Post au venit din interiorul FBI. Ca aceste informatii sunt oferite gratuit sau cu un anumit pret, are mai putina importanta. Sa cautam sa reaspundem la intrebare: unde se afla vulnerabilitatea la adresa securitatii nationale: pe terenul presei, care primeste informatia sau pe terenul organismului (de stat) de unde se scurge informatia? Presa cumpara informatia respectiva pentru ca din asta traieste. Ganditi-va ce ar insemna presa fara informatie? Cand presa tocmai asta face: vehiculeaza informatia spre informarea publicului. Protectia informatiilor nu intra in sarcina presei. SRI are ca sarcina sa protejeze informatiile, pentru ca SRI nu traieste din vehicularea informatiilor si nici nu e in atributia lui acest lucru. SRI nu e o agentie de presa privata care informeaza publicul larg cu privire la un anumit eveniment. Pe cand un ziar, daca nu mai vehiculeaza informatia, daca nu mai poate sa-si indeplineasca aceasta atributie fundamentala, da faliment. De aceea vulnetabilitatea la adresa securitatii nationale trebuie cautata in ograda organismelor de unde se scurge informatia, organisme de stat care au printre atributii protejarea informatiilor. De unde rezulta clar ca nu presa privata e o vulnerabilitate la adresa securitatii nationale, ci organismele de stat, de unde se scurg informatiile, organisme care ar trebui sa protejeze aceste informatii. Si asta pentru ca statul ofera o gestiune, un management defectuos al informatiilor. Si nu numai al informatiilor, daca ma gandesc la asa zisa fuga a lui Omar Hayssam, ‘ca un domn‘, de pe Aeroportul Otopeni.

Ce nu se intelege la noi?

Acest scandal legat de Antena 3 arata un lucru, si anume ca la noi se intelege mai greu faptul ca presa nu mai este de stat, ca avem o presa 100% privata. Dar au ramas reminiscente comuniste in gandirea oamenilor care vad presa ca fiind tot de stat, cum era Scanteia pe vremuri. De aici amestecul, nepermis in alte parti, al unor organisme de stat precum DNA, in probleme eminamente private, cum ar fi procedurile Departamentului Vanzari al unei companii private.

Libertatea presei

Tocmai aceste reminiscente comuniste in gandirea oamenilor, mai ales a celor care ne conduc, care s-au format pe vremea comunismului, pun in pericol libertatea presei si libertatea de exprimare. Asa cum tot aceste reminiscente conduc la nerespectarea Constitutiei de catre alesii nostri. Acestia vad presa tot ca fiind de stat si deci controlabila de catre stat. Si asta nu pentru faptul ca presa ar deranja sau i-ar deranja. Ci pentru ca asa s-au format si au fost obisnuiti sa vada lucrurile. Asa au fost educati in perioada comunista: impotriva sectorului privat, impotriva libertatii, impotriva privatizarilor. Observati ca tot ce e legat de o privatizare e in neregula, o intreprindere care merge prost, aceea trebuie privatizata, nu una care ar merge foarte bine – aceea de ce sa nu ramana la stat! Observati cum dupa aproape 24 de ani de la Revolutie inca se gandeste in termenii: ‘sa fie in folosul statului’. Care stat? Ce fel de stat? Acel stat, comunist… Nu e vorba de faptul ca statul ar fi ‘un mare nimeni’ – ceea ce arata o imposibilitate sau nestiinta in a defini statul – ci e vorba de acel stat, comunist… Pentru ca acesti oameni nu stiu, nu cunosc o alta definitie a statului, decat cea data de comunisti, a statului de tip totalitar comunist. Si atunci se intorc mereu la acea definitie a statului.

Aici nu e nici pe departe vorba ca Antena 3 l-ar deranja pe Basescu! Ci de faptul ca Basescu crede ca este indrituit sa se amestece in treburile Antenei 3, Realitatea TV etc, intr-un cuvant spus sa se amestece in treburile presei private si, in extenso, in treburile sectorului privat. Trebuie spus foarte clar un lucru: nu mai exista ‘activul din presa’, ca pe vremea comunismului. Or, lucrul acesta se intelege mai greu la noi… De aceea presa este privita inca de catre cei ce ne conduc ca trebuind sa fie acea servum pecus a Puterii de Stat. Dar nu e vorba numai de presa (e poate mai vizibil) dar tot sectorul privat e privit asa, ca un servum pecus al Puterii de Stat. Ca si cum n-ar fi companii private, ci de stat si oameni care mananca leafa de la stat. Aceasta viziune este incarcata de un pronuntat subiectivism, care inca mai predomina in societatea romaneasca. Interesant este ca si in privinta patriotismului, acesta e privit ca fiind in folosul statului, nu al tarii. In general vorbind, in Romania, statul trebuie sa fie cel castigat, nu tara. Iar lucrul acesta se vede din situatia deplorabila in care a ajuns tara, in conditiile unui stat puternic. Care a facut ce a vrut, spre exemplu a privatizat sau distrus, lasand in paragina intreprinderi, in folosul clientelei politice, care tinea de stat, nu de mediul privat, au adus banci in faliment pana s-a reusit privatizarea in sistemul bancar.

Pe vremea comunismului libertatea era ingradita prin mijloacele de constrangere specifice statului totalitar comunist. Securitatea a jucat un mare rol in acest sens, reusind sa semene o neincredere pernicioasa intre oameni, distrugand in felul acesta uniunea inimilor romanilor ! Tocmai pentru ca intreaga populatie sa ajunga acea servum pecus a Puterii de Stat! Observati cum acum se vorbeste din nou de faptul ca libertatea e pusa in pericol, prin mijloacele de constrangere specifice totalitarismului, amintindu-se de vremurile lui Ceausescu. Si asta pentru ca si acum, la politicienii nostri, persista mentalitatea de ‘activist PCR’, adica acel membru al elitei politice de pe vremuri. Iar acum a ramas aceeasi mentalitate care leaga notiunea de elita indeosebi de sfera politicului si de calitatea de politician. Asta e unul din motivele pentru care nu exista o reala meritocratie la noi in tara. Spre exemplu, meritul stiintific nu prea valoreaza ceva in tara asta, decat doar daca e recunoscut in exterior. Si multi oameni valorosi, cu merite reale, pleaca din tara asta acolo unde intr-adevar valoarea si meritul conteaza si inseamna ceva.

Observ la comentatorii blogului urmatoarea atitudine: de ce Ponta si USL, dupa ce au promis atatea, fac la fel ca si cei dinainte. Si, in esenta, tot asa o tinem de la Revolutie incoace!

Bineinteles, au fost inclestarile politice de anul trecut, de cand cu referendumul pentru demiterea lui Basescu. Lupte politice exista pe malurile Dambovitei, si inca ce lupte!

Iata insa un link trimis de un comentator care pune o problema – cum stam cu competitia politica? E o problema interesanta pentru ca nu o data am auzit ca ceea ce se numeste astazi clasa politica romaneasca este, de fapt, o metamorfoza a vechiului PCR. Cu alte cuvinte, exista din belsug lupta politica in Romania, nu exista, in schimb, competitie politica, decat una mimata. In rest ne intoarcem la vechile metehne peceriste. Tara asta e una din cele mai sarace tari din UE, impreuna cu vecina noastra, Bulgaria. Or, de aici se vede ca lucrurile baltesc, nu numai din punct de vedere economic, dar si din punct de vedere politic. Interesant este, si parca nimeni nu se intreaba de ce PDL, asa zis partid de dreapta, care a fost la Putere, nu a facut nicio privatizare! Nici macar nu a incercat sa faca lucrul acesta. In schimb vorbeste de piata libera. Nici la CDR nu s-a vazut decat putine privatizari de succes, dar aceia inca au mai incercat ceva, desi au facut-o la modul defectuos. Pe cand de la un partid de centru-dreapta te-ai astepta sa vezi un progres semnificativ in acest sens, nu de la unul de centru-stanga, asa cum se intampla in Romania. Chiar Nicolae Vacaroiu spunea ca la noi privatizarile, in proportie de 80%, sunt un esec. Si atunci exista o competitie politica reala in Romania? Ca nu de putine ori auzi oamenii spunand ca „toti sunt o apa si-un pamant”.

Si atunci cum sa progreseze tara asta?

DE citit si…

Sa vedem si cateva stiri aparute in presa pe subiectul asta:

Gandul

Gâdea: Convingerea mea fermă este că Antena 3 nu are nicio legătură cu dosarul de şantaj

Antena 3, URMĂRITĂ PENAL în dosarul de şantaj al Antena Group. Postul TV, acuzat de complicitate la şantaj

Romania Libera

Postul ANTENA 3 – URMĂRIT PENAL. Fostul şef ANAF, Serban POP, învinuit in dosarul ANTENELOR, pentru furnizare de informatii folosite ca şantaj

Jurnalul National

Atac fără precedent la libertatea presei. Dictatura DNA: Postul tv Antena 3, urmărit penal pentru ştiri şi spoturi publicitare!

Antena3, URMĂRITĂ PENAL pentru complicitate la şantaj. Citeşte comunicatul DNA

Dan Voiculescu, pe blog: „O ţară întreagă ştie că eu sunt miza reală pentru Traian Băsescu. Dar măcar luptaţi deschis, nu hărţuiţi copiii!”

iulie 26, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

CFR Marfa…

Se vorbeste foarte mult zilele acestea despre CFR Marfa si despre lupta politica intre Basescu si Guvern. Insa n-am prea auzit vorbindu-se de cifre. Dat fiind faptul ca e vorba de o privatizare, si inca una importanta, m-am intrebat imediat care a fost evolutia transportului de marfa pe calea ferata din 1990 si pana spre zilele noastre. Am cautat pe internet si am gasit trei pdf-uri interesante, cred eu… : aici (pag 20-21), aici (pag. 21) si aici – ma voi referi la acestea in ordinea expusa aici, pentru ca sa fie mai usor de urmarit, deci va fi respectiv primul, al doilea si al treilea sau ultimul pdf. Despre aceste lucruri nu se prea vorbeste insa e interesant ce putem constata, si anume: in 1990 se transportau pe calea ferata 218,8 mil. tone, in 1995 a scazut la 105,1 mil. tone ca in 2011 sa ajunga la doar 60,723 mil. tone. Scaderea este drastica, iar criza economica globala a afectat, cum se poate vedea din ultimul pdf, destul de serios volumul transporturilor de marfuri pe calea ferata. Insa ar mai fi ceva: CRF Marfa, companie infiintata in 1998, nu a putut sa faca concurentei – transportul de marfa in sistem rutier. Se poate constata acest lucru din ultimul pdf. Pe de alta parte putem constata si o scadere dramatica, datorata crizei economice actuale, si a volumului de marfuri transportate rutier: de la 361,805 mil. tone in 2008 la 183,629 mil. tone in 2011. Si de aici ne putem da seama cat de puternic a lovit criza economica globala Romania. Dupa parerea mea, lucrurile nu pot sa functioneze in felul acesta… Aceasta diminuare drastica a transporturilor de marfuri arata, in opinia mea, contractia economica teribila pe care a suferit-o tara noastra. Daca nu mai este miscare, nu mai este energie si economia sufera puternic…

Dar revin la CFR Marfa – identificam, deci, doua chestiuni:

1. scaderea drastica a volumului de marfuri transportate pe calea ferata (de observat ca in 1995 era la aprox. 50% fata de 1990!!); din ultimul pdf se observa urmatorul fenomen: scaderea puternica a volumului de marfuri transportate in sistem rutier in perioada 2008-2010 nu a insemnat o crestere a volumului de marfuri transportate in sistem feroviar;

2. CFR Marfa nu a putut face fata cu bine concurentei reprezentate de transportul de marfa in sistem rutier. Aici trebuie spus ca transportul in sistem rutier s-a dezvoltat puternic in Romania prin operatori de transport privati, lucru ce se vede din cota de piata ridicata. In primul pdf, ce reprezinta o versiune draft din 2006, se specifica un lucru interesant referitor la transportul rutier: „aproximativ 83% din operatorii de transport marfă şi pasageri înregistraţi provin din mediul privat.” (pag. 16; subl. mea). Or, CFR Marfa a ramas o companie de stat… Asta inseamna: competitivitatea in privinta transportului este mai ridicata in sistem rutier, unde operatorii sunt din mediul privat. Cresterea de competitivitate este spre mediul privat. Dupa cum se vede din ultimul pdf, CFR Marfa propunea cresterea tarifelor in vederea cresterii rentabilitatii, dar nu se vorbeste de restructurarea companiei sau de privatizarea ei. De acord, „calitatea costa”, cum se si arata acolo, dar nu e deloc limpede ca o crestere a preturilor ar fi marit competitivitatea companiei: efectele adverse ale unei asemenea masuri puteau fi devastatoare indreptand mai multi clienti si potentiali clienti spre transportul rutier, privat. Insa, intr-adevar, e si problema costurilor de exploatare, care trebuie sa fie acoperite prin pret.

Totusi, ce putem spune? Eu cred ca privatizarea CFR Marfa trebuia avuta in vedere de mai demult, inca din 1998 sau 2000. Injumatatirea volumului de marfuri transportate feroviar in 1995 fata de 1990 era un semnal serios. In 2000 se ajunsese la 71,5 mil. tone, cu mult sub 1995!! Fenomenul asta trebuie sa-l consideram unul obiectiv, ca nu avem ce face… In asemenea conditii compania nu putea sa fie rentabila si in asemenea conditii, desigur, nu putea produce decat pierderi. Pe de alta parte compania avea si are foarte multi angajati, iar numarul lor mare nu se mai justifica. Ce vreau sa spun? In conditiile aratate la punctele 1 si 2 nu poti mentine compania asa cum era aceasta in 1990. Restructurarea se impunea ca o necesitate pentru ca aceasta companie sa ajunga sa fie competitiva. Tergiversarea privatizarii CFR Marfa atata vreme nu cred ca a fost un lucru bun. Totusi, tinand cont ca suntem de acum celebri de nereusitele noatre in domeniul privatizarilor… Insa trebuie spus ca la noi lucrurile s-au desfasurat, in general vorbind, foarte greoi, la privatizari ma refer. Daca privatizarile ar fi fost reusite (putine au reusit) Romania ar fi fost departe, ar fi fost o poveste de succes. Insa s-a preferat:

α. sa se faca o protectie sociala mascata prin aceste companii de stat, in mare parte falimentare si

β. companiile fiind de stat, aspectul politic e dominant, inclusiv prin numirile sefilor, ca mai toate aceste numiri au coloratura politica, si salariile grase (sau, cum se zice acuma, nesimtite) ale acestora, cu toata cohorta reprezentata de clientela politica.

Rezulta ca statul nu a reusit sa gestioneze cum trebuie aceste companii, nici sa le faca performante. Si spun lucrul asta cu o anumita tristete… Noi nu am fost capabili de un capitalism de stat… Se poate spune ca la noi a fost si este ceea ce as numi un crony capitalism nefunctional. Poate parea ciudata expresia asta, dar cam asa stau lucrurile, macar de ar fi fost functional… Se poate vedea ca asa au stat lucrurile si dupa 1998, cand in urma reorganizarii Cailor Ferate Romane a aparut CFR Marfa. Slab, slab de tot…

Nu stiu daca privatizarea CFR Marfa va fi o poveste de succes. Sa speram ca da! Totusi e meritul acestui Guvern ca a luat „taurul de coarne”, cum se spune. Trebuie incercat. Traim vremuri de criza economica si situatia globala poate sa se agraveze.

Sa vedem ce spune presa:

Mediafax

Predoiu: Ponta să semneze privatizarea CFR Marfă dacă o consideră oportună şi corectă

Se arata, printre altele, ca:

„”Dacă premierul Ponta consideră privatizarea CFR Marfă oportună şi corectă atunci să semneze contractul, dacă nu, să spună de ce l-a ţinut în Guvern pe domnul ministrul Fenechiu şi să-şi mai asume încă un eşec”, a scris, marţi, pe Facebook, Cătălin Predoiu.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni, că premierul Victor Ponta trebuie să îşi asume, în calitate de ministru interimar la Transporturi, responsabilitatea politică pentru privatizarea CFR Marfă, având în vedere aprecierile pozitive făcute de acesta la modul cum s-a derulat privatizarea.

Băsescu a mai spus că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani „pe la bănci”, el întrebând de unde va mai avea compania bani de investiţii pentru modernizare.

Ponta: Nimic în neregulă cu CFR Marfă, dar nu e exclus dosar pentru câştigător dacă Băsescu e supărat

Se arata, printre altele, ca:

„”Preşedintele să îşi vadă de treaba lui, nu cred că intră în atribuţiile preşedintelui României să controleze ce fac firmele din România. faptul că are o gândire antiromânească, că spune tot timpul că nu vrea să câştige o companie din România, ci una din străinătate….de ce Băsescu îşi bagă nasul prin conturile firmelor ? Ca să apară la televizor, are legătură cu partidul ăla politic de doi bani pe care îl face la Cotroceni”, a spus Ponta la RTV.

El a susţinut că, potrivit datelor de până în prezent, nu este nimic în neregulă cu privatizarea CFR Marfă, lucru confirmat de consultanţi şi parteneri internaţionali.

„Nu m-ar mira însă, în buna tradiţie a activităţii lui Băsescu, să se trezească firma sau proprietarul firmei cu ceva dosare penale, că cine în supără pe Băsescu, i se face câte un dosar penal. Ne-am obişnuit să avem dosare penale făcute la sugetia televizată a preşedintelui”, a adăugat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani „pe la bănci”, el întrebând de unde va mai avea compania bani de investiţii pentru modernizarea CFR Marfă.”

HotNews

Gruia Stoica: Ne mentinem angajamentele in privatizarea CFR Marfa. Ne exprimam speranta ca declaratiile politice sa nu afecteze procesul de privatizare si discutiile cu finantatorii

Se arata ca:

Grup Feroviar Roman/Grampet isi mentine angajamentul de a plati suma ofertata in privatizarea CFR Marfa si isi exprima speranta ca declaratiile politice „sa nu afecteze nici procesul de privatizare, nici discutiile (…) cu finantatorii”, la o zi dupa ce presedintele Traian Basescu a ridicat o serie de semne de intrebare legate de privatizarea CFR Marfa.

Luni, seful statului a afirmat ca Gruia Stoica, care a castigat procesul de privatizare al CFR Marfa, pentru care s-a angajat sa plateasca 202 milioane euro, „cauta cu oarecare disperare bani la banci” pentru a-si onora angajamentele.

Intr-un comunicat difuzat marti si semnat de Gruia Stoica, in calitate de presedinte Grampet Group, se precizeaza ca „orice companie serioasa din lume face achizitii de companii de asemenea anvergura cu credite bancare, in completarea fondurilor proprii”.

„GFR/Grampet este o societate bancabila, solida financiar, fara datorii la stat, un important angajator roman si un important contributor la buget, care isi mentine angajamentul de a plati suma ofertata in cadrul licitatiei”, se precizeaza in acest comunicat.

Grupul afirma ca a depus deja garantia de 10 milioane de euro, „suma importanta pentru o piata precum cea din Romania” si negociaza in prezent „cu institutii financiare din top 5 mondial”, avand „certitudinea” ca va plati suma angajata „conform conditiilor stabilite”.

„Ne exprimam in acelasi timp speranta ca evolutiile si declaratiile politice sa nu afecteze nici procesul de privatizare, nici discutiile noastre cu finantatorii. Nu dorim sa comentam alte declaratii politice, obiectivele nostru fiind strict comercial, de eficientizare a CFR Marfa si mentinere a cat mai multor locuri de munca si de consolidare a unui grup romanesc de anvergura internationala”, se mai arata in acest comunicat.”

Realitatea

Marinescu: Indiferent cine va fi numit la Transporturi, privatizarea CFR Marfă va rămâne un dezastru

Se arata, printre altele, ca:

„Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al PDL, a declarat luni că indiferent cine va fi numit la Ministerul Transporturilor privatizarea CFR Marfă va rămâne un „dezastru”, întrebat despre posibilitatea numirii la MT a lui Ovidiu Silaghi.

„Vom vedea care va fi decizia până la urmă, însă, după părerea mea, indiferent cine va fi ministru la Transporturi, subiectul CFR Marfă va rămâne acelaşi. Modalitatea de licitaţie de la CFR Marfă, un nou Oltchim. Nu cred că această licitaţie se va încheia aşa cum ar fi trebuit să se încheie. A fost organizată prost. Nu îndeplineşte, după părerea mea, condiţiile Uniunii Europene. Nu poţi să converteşti datorii în acţiuni după ce s-au depus ofertele. Deci, indiferent cine va fi ministru, după părerea mea acea procedură va rămâne un dezastru”, a declarat Marian Jean Marinescu într-o conferinţă de presă la finalul BPN.

Propunerea privind numirea liberalului Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor a ajuns luni la Palatul Cotroceni, a confirmat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.

Premierul Victor Ponta a semnat propunerea înainte de plecarea, duminică, în vizita de lucru în Spania.”

Si tot Mediafax:

Guvernul aşteaptă o decizie a CSAT pentru CFR Marfă. Oprea nu are drept legal să se exprime

Se arata, printre altele, ca:

Argumentul Executivului este că CFR Marfă reprezintă o companie strategică şi se înscrie astfel în atribuţiile CSAT.

Declaraţia purtătorului de cuvânt al Guvernului a fost transmisă printr-un comunicat, după ce purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei s-a pronunţat pe această temă.

În comunicatul transmis miercuri seara, Andrei Zaharescu confirmă că Guvernul va transmite CSAT rezultatul finalizării negocierilor privind privatizarea companiei CFR Marfă şi susţine că decizia Guvernului este consecventă cu procedura pe care a aprobat-o CSAT în ceea ce priveşte strategia de privatizare a CFR Marfă.

„Considerăm că, dacă CSAT s-a pronunţat în legătură cu această privatizare înainte de derularea sa, trebuie să se pronunţe şi cu privire la rezultatele negocierii. Guvernul aşteaptă o decizie în prima şedinţă a CSAT, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale neavând dreptul legal să exprime poziţii în numele CSAT (din a cărui componenţă nu face parte)”, se afirmă în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, din punctul de vedere al mai multor ministere, precum Ministerul Apărării sau Ministerul Justiţiei, în baza legii, această companie este una strategică şi face obiectul atribuţiilor CSAT, iar Guvernul va transmite toate documentele necesare în acest sens.

„Din partea CSAT, Guvernul aşteaptă discuţii şi decizii responsabile referitoare la privatizarea unei companii strategice; polemicile şi declaraţiile politicianiste ale reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale sunt contrare interesului public şi bunei funcţionări a instituţiilor statului, precum şi îndeplinirii angajamentelor pe care România şi le-a asumat de-a lungul timpului în faţa partenerilor noştri internaţionali – Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Solicităm din partea Administraţiei Prezidenţiale tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte, populismul şi demagogia prezente în ultimele zile fiind contraproductive”, se mai afirmă în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că CSAT nu poate aviza contracte de privatizare, iar premierul Victor Ponta nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului şi încearcă să fugă de responsabilitate în privinţa privatizării CFR Marfă.

Oprea: CSAT NU AVIZEAZĂ contracte de privatizare. Ponta încearcă să fugă de responsabilitate

Se arata ca:

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că CSAT nu poate aviza contracte de privatizare, iar premierul Victor Ponta nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului şi încearcă să fugă de responsabilitate în privinţa privatizării CFR Marfă.

Domnul prim-ministru Victor Ponta, deşi ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului. De aceea, îi recomandăm să citească Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, disponibilă şi pe website-ul Administraţiei Prezidenţiale, www.precidency.ro, din care va afla că CSAT are atribuţii strict privind securitatea naţională, şi nu are nicio atribuţie financiar-economică în baza căreia să poată aviza contracte comerciale sau contracte de privatizare”, afirmă Oprea.

Potrivit acestuia, obligaţia legală privind contractul de privatizare a unui pachet de acţiuni al companiei CFR Marfă SA revine exclusiv Guvernului României şi Comitetului de Privatizare a CFR Marfă din cadrul Ministerului Transporturilor.

„Domnul prim-ministru Victor Ponta, aşa cum ne-a obişnuit, încearcă să fugă, din nou, de responsabilitate. Ar fi o ilegalitate ca CSAT să se pronunţe pe acest contract de privatizare. Aşa că îl rugăm respectuos pe domnul prim-ministru Victor Ponta să nu aştepte avizul CSAT după derularea procesului de privatizare pentru că domnul preşedinte Traian Băsescu nu va accepta să încalce legea. Singurii care poate decide asupra acestui contract sunt ministrul interimar al Transporturilor, domnul Victor Ponta, prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor Ponta, şi Guvernul Victor Ponta. Altfel, recomandabil, în numele consecvenţei, ca domnul prim-ministru Victor Ponta să-şi asume răspunderea privatizării pentru care, în data de 20 iunie, îl felicita atât de călduros pe domnul ministru Relu Fenechiu. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, speră ca domnul prim-ministru Victor Ponta să nu genereze un nou episod tip «Oltchim» cu ocazia privatizării CFR Marfă”, mai susţine Oprea.

Contractul de vânzare a companiei CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), probabil în luna septembrie, iar procedura de privatizare va fi finalizată în termen de 60 zile, a declarat premierul Victor Ponta.

Dupa cum se vede cu usurinta, la Bucuresti este o lupta politica intensa in legatura cu privatizarea CFR Marfa. Pentru a intelege aceasta lupta politica trebuie spuse doua lucruri

a) in timpul Guvernarii Basescu, aa, stati putin, pardon, am vrut sa spun in timpul Guvernarii Boc 🙂 , nu s-a facut nicio privatizare. PDL nu a facut nicio privatizare cat a fost la Putere, acum ii critica pe altii!

b) Traian Basescu vrea sa arate ca e mai bun premier decat Victor Ponta, dupa cum de altfel a si declarat. In acest sens Basescu se chinuie sa demonstreze ca e prost Ponta, ca e imatur, ca nu stie ce face si ca incearca sa fuga de raspundere! Care este argumentul forte al Presedintelui? Argumentul forte al Presedintelui este ca Ponta nu a adus Caile Ferate Americane, Caile Ferate Franceze, Caile Ferate Germane sau alte Cai Ferate de Prestigiu pe plan mondial – aceia sunt investitorii strategici in viziunea prezidentiala – ci i l-a adus pe Gruia pe cap!! 😆 Daca nu poti sa aduci astfel de investitori strategici atunci nu faci privatizarea ci restructurezi, asta vrea sa spuna Basescu. De unde se vede ca, cel putin pentru Basescu, problema nu e ca ar tine de CSAT. Problema este ca Ponta nu a adus astfel de investitori strategici. Insa Basescu nu ne spune nimic de interesul unor astfel de investitori strategici fata de CFR Marfa. Toata aceasta argumentare pe care o face Presedintele are un singur scop: sa arate ca Ponta e un premier prost, ca avem un guvern incompetent, plin de corupti si de penali. Diiscreditarea acestui Guvern si a lui Victor Ponta are un scop precis, unul electoral: lansarea Partidului Miscarea Populara. In forta.

„Un atentat la democratie”…

In alta ordine de idei va propun sa cititi si:

Romania Libera

Isărescu: De-acum, contăm mai mult pe forţa de muncă, terenurile agricole şi economisirea internă

Se arata ca:

„Utilizarea preponderentă a resurselor interne va fi, în opinia guvernatorului, caracteristica “noii perioade de tranziţie”, post-criză, în care intră România. În premieră, Isărescu consideră cura de austeritate aplicată la începutul crizei, în condiţiile unui dezechilibru economic major, un “atentat la democraţie”.

Conferinţa “Mugur Isărescu şi invitaţii săi” găzduită ieri de BNR a fost pretextul nime­rit pentru executarea a unei fotografii la minut a economiei româneşti şi propunerea unei foi de parcurs pentru guvernanţi. Am aflat care ar trebui să fie priorităţile şi ce resurse pot fi mobilizate în acest sens. Guvernatorul a început, previzibil, cu un apel la stabilitate.

Nu era însă vorba de stabilitatea preţurilor care cade în sarcina BNR, ci de stabilitate economică, cu accent pe stabilitatea politicii fiscale (cota unică bătută deci în cuie). Stabilitatea e cerută de investitori iar în lipsa ei nu poţi avea nici creştere economică a subliniat Isărescu. Referitor la creşterea economică, Guvernatorul a insistat pe ideea sustenabilităţii sale (este oricum greu de văzut în viitorul apropiat o nouă bulă a creditului care să dinamizeze PIB-ul) şi pe evitarea stimulentelor electorale-“dacă accelerăm creşterea economică mai ales în perioade electorale, nu facem decât să accentuam declinul post-electoral”.

Creşterea economică trebuie să creeze deci locuri de muncă, numărul de contribuabili trebuie să se majoreze, aproape tot deficitul bugetar vine acum de la bugetul de pensii. Observaţia guvernatorului este justificată dacă ne uităm la numărul locurilor de muncă în firmele cu mai mult de 4 angajaţi în primăvara lui 2008 (4,82 milioane) şi în prezent (4,36 milioane); în ciuda unei reveniri economice şi refacerii salariilor bugetarilor fapt ce a realimentat cererea, economia n-a putut să recupereze locurile de muncă pierdute în criză iar generaţia decreţeilor, cea mai numeroasă, se apropie încet-încet de pensionare.

Dincolo de stabilitatea fiscală şi apariţia unor noi locuri de muncă, Isărescu consideră prioritară şi terminarea infrastructurii (“nu doar din transport, ci şi din sănătate şi resurse umane”).

Bun venit în tranziţie!

„Tranziţia în sensul creării economiei de piaţă s-a încheiat, o alta s-a născut în faţa noastră” începea spectaculos Guvernatorul. Noutatea noii tranziţii ar fi apelarea preponderent la resursele interne, după ce băncile îşi reduc treptat expunerea pe România iar investiţiile străine directe au scăzut spectaculos.

Isărescu are în vedere resursele interne de bani (“economisirea internă s-a refăcut”), de forţă de muncă şi de pământ agricol care “nu este introdus încă cum trebuie în circuitul fiscal”, nu este clară încă situaţia titlurilor de proprietate pentru toate terenurile agricole.

Suntem absolut de acord cu Mugur Isărescu privind focalizarea pe resursele interne şi utilizarea lor eficientă cu câteva menţiuni. Cu o fiscalitate excesivă a muncii e greu de crescut numărul de contribuabili iar în ceea ce priveşte economisirea internă, poate ar fi cazul ca Guvernul să se împrumute şi de la populaţie, reluând emisiunile de certificate de trezorerie, piaţa titlurilor de stat fiind monopolizată cu brio de bănci.

Iar în ceea ce priveşte terenurile agricole, o dată cu 2014 este posibil să asistâm la o clarificare accelerată a regimului de proprietate, având în vedere că străinii vor avea dreptul să cumpere fără restricţii din acel moment.” (subl. mea)

Update

Gandul

Ponta poate convoca CSAT pentru CFR Marfă, dar nu o va face. „Să-l convoace preşedintele, nu vreau să-i uzurp atribuţiile”

Se arata ca:

„După mutarea politică prin care a pasat ultimul cuvânt în prtivatizarea CFR Marfă de la Guvern în mâinile CSAT, adică la Palatul Cotroceni, premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că nu va lua iniţiativa convocării Consiliului, cu toate că legea i-o permite.

Premierul s-a justificat azi, la Sibiu, susţinând că evită „uzurparea vreuneia dintre atribuţiile preşedintelui”. Legea CSAT prevede însă că acesta poate fi convocat nu doar de preşedinte, ci şi de o treime dintre membri. În condiţiile în care la masa CSAT 7 din cei 13 membri sunt miniştri – Victor Ponta, Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu, Titus Corlăţean, Robert Cazanciuc, Radu Stroe şi Mircea Duşa -, şedinţa pentru avizarea privatizării CFR Marfă pe care premierul o cere poate fi convocată cu uşurinţă la iniţiativa sa.

Întrebat dacă are această intenţie, Victor Ponta a negat însă. „O să-l convoace preşedintele. Nu vreau să uzurp vreuna din atribuţiile domniei sale”, a spus prim-ministrul.

Ce pârghii are Ponta în CSAT

În articolul 6, legea CSAT clarifică cine poate avea iniţiativa convocării Consiliului. Chiar dacă în practică nu s-a întâmplat lucrul acesta, CSAT poate funcţiona şi în absenţa şefului statului care este preşedintele Consiliului, şedinţele fiind conduse de vicepreşedinte, adică de premier.” Potrivit articolului 6, există două variante: „(1) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se convoacă de preşedintele acestuia, trimestrial sau ori de câte ori este necesar. (2) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării poate fi convocat şi la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul membrilor săi”.

În oricare dintre situaţii, „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri prin consens”, se arată în aceeaşi lege. Altfel spus, oricare 5 miniştri pot convoca CSAT, însă mai au nevoie, pe lângă cei 7 membri ai Guvernului, ca la şedinţă să fie prezenţi încă doi membri. Trei din cei 13 vin din Palatul Cotroceni: preşedintele Traian Băsescu, consilierul prezidenţial Iulian Fota şi secretarul CSAT, Ion Oprişor. Ceilalţi trei sunt directorul SRI, George Maior, directorul SIE, Teodor Meleşcanu, şi şeful Statului Major General, Ştefan Dănilă. Pentru a se întruni CSAT, la masă trebuie să fie 9 din cei 13. Deciziile se iau însă prin consens, oricare din cei 13 membri având această pârghie de a bloca o anume poziţie.

Ordinea de zi, arată însă legea CSAT, este strict atributul preşedintelui: „Ordinea de zi se stabileşte de preşedinte, cu consultarea vicepreşedintelui. Propunerile ministerelor trebuie avizate de primul-ministru pentru a fi înscrise pe ordinea de zi”.

Ceea ce a rămas încă neclarificat de către Guvern este baza legală care va fi invocată pentru a introduce pe ordinea de zi avizarea contractului de privatizare a CFR Marfă, în condiţiile în care CSAT are printre atribuţii doar avizarea proiectelor de acte normative şi nu actele normative deja adoptate. O posibilă explicaţie a dat-o pentru gândul secretarul de stat Cristian Ghibu, care gestionează Ministerul Transporturilor în timpul interimatului şi care a înaintat actul normativ pe masa Guvernului: „avizul este condiţie de semnare” şi a fost cuprins astfel în textul HG.

Eşecul privatizării înseamnă „management privat şi restructurarea companiei”

La rândul său, prim-ministrul a fost evaziv, întrebat fiind despre atribuţiile CSAT care nu includ avizarea hotărârilor de Guvern. „Am şi eu lipsurile mele. Dacă nu are competenţă (CSAT – n.r), de ce a avut de trei ori până acum? Dacă nu are competenţă CSAT-ul, dacă a avizat de trei ori până acum, înseamnă că de trei ori a acţionat ilegal. Dacă chiar nu are preşedintele nicio atribuţie despre CFR atunci, aşa pe româneşte, să tacă din gură. Dacă are şi dacă ştie ceva, e cel mai bun cadru, cadrul oficial, instituţional să ne spună, să nu ne lase să facem vreo greşeală, Doamne fereşte”, a spus Victor Ponta

Cât despre situaţia în care până pe 23 septembrie CSAT nu va da acest aviz, premierul a sugerat renunţarea definitivă la privatizare. „Planul B este management privat, restructurarea companiei şi încercarea de a o aduce acolo unde era în 2008, adică pe profit, înainte să fie fraudată de PDL”, a adăugat Ponta.

Privatizarea CFR Marfă a fost asumată în angajamentele luate faţă de FMI, oficialii Fondului punând semnarea contractului cu un investitor strategic drept condiţie pentru încheierea unui nou acord cu România. „FMI a cerut la ultima întâlnire cu colegii din minister semnarea în cel mai scurt timp a contractului„, a admis pentru gândul fostul ministru Relu Fenechiu imediat după ce premierul Victor Ponta a anunţat aprobarea în şedinţa de Guvern de miercuri a condiţiilor de vânzare sub rezerva avizării de CSAT până pe 23 septembrie.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 25, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Despre Detroit…

As incepe prin a va prezenta ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Profesorul Paul Krugman, pe blogul sau din The New York Times:

A Tale of Two Rust-Belt Cities

Se arata ca:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome? I think a useful comparison can be made with Pittsburgh, another city that once had an iconic monoculture economy — based on steel, not autos — that also took a terrible hit, but seems to be in a much better position now.

This divergence is fairly recent, at least at the aggregate metro level. The 80s were terrible for both cities; we have comparable employment data (again, this is for the metropolitan areas, not the city proper) since 1990:

As late as 2005 or 2006 — that is, until the eve of the Great Recession — you could argue that there wasn’t a whole lot of difference in aggregate performance between greater Pittsburgh and greater Detroit. Obviously, however, Detroit’s central city has collapsed while Pittsburgh has had at least something of a revival. The difference is really clear in the Brookings job sprawl data (pdf), where less than a quarter of Detroit jobs are within 10 miles of the traditional central business district, versus more than half in Pittsburgh.

At this point, as the chart above makes clear, Pittsburgh is showing a lot of resilience; it seems to have managed to diversify its economy, and in fact is more than matching national employment performance. Detroit, despite the auto rescue, isn’t — and, of course, its center did not hold.

It’s hard to avoid the sense that greater Pittsburgh, by taking better care of its core, also improved its ability to adapt to changing circumstances. In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Trebuie spus cate ceva despre Detroit… Intre 1941 si 1970 a avut loc in SUA un fenomen cunoscut sub numele de: A Doua Mare Migratie a Negrilor, in care un numar de 5 milioane de afro-americani au plecat din Sud, din cauza ca erau acolo tratati in mod brutal si datorita unei legi care mentinea de jure segregatia rasiala in Sud. Celebrul „separati dar egali” a condus in practica la conditii inferioare pentru negri, in comparatie cu albii. Pentru a scapa de aceasta lege – Jim Crow laws – care ii defavoriza multi negri au plecat spre regiunile nordice, vestice si centrale (Midwest) ale US spre a-si gasi acolo de lucru. Aceasta migratie masiva a atins si Detroitul. Nordul parea mai binevoitor, mult mai putin rasist decat Sudul, cu toate ca in acele vremuri segregatia rasiala exista inclusiv in armata US!! Si uite ca lucrurile nu au stat chiar asa… Violentele rasiale in Detroit, incepute de albi, au izbucnit in 23 iulie 1967 cu o intensitate neobisnuita, numarandu-se printre cele mai grave care au existat vreodata in US. Bilantul acestora a fost unul sumbru: 39 de morti si mii de raniti!! Nu numai in Detroit s-au intamplat astfel de lucruri, ci si in Los Angeles (11-18 aug. 1965 – 34 de morti si 884 de raniti), Chicago (5-7 aug. 1966), San Francisco (27-28 sept. 1966), Newark (New Jersey) (13 iul. 1967 – 27 de morti si 1300 de raniti), ca sa dau cateva exemple.

Dupa aceste violente rasiale, populatia orasului Detroit a scazut continuu. Wikipedia ne arata ca in 1970 populatia numara 1.514.063 loc., in 1990 ajusese la 1.027.974 locuitori si in 2010 la 713.777 locuitori. Intrebarea D-lui Krugman de la inceputul articolului este urmatoarea:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome?”

Si anume daca e vorba de un declin economic in inima US sau e vorba de o dezvoltare interna in aria metropolitana care a condus la un rezultat catastrofal. Pentru ca ce se intampla, si se poate vedea in articolul din Wikipedia: in orasul propiuzis au ramas o mare majoritate de negri, albii mutandu-se in zona din afara orasului, in suburbii!! Cu alte cuvinte, orasul propiuzis este negru, inconjurat de o mare de albi, ceea ce arata puternica segregatie rasiala din Detroit! Aceasta segregatie rasiala puternica s-a format in decursul timpului din 1967 si pana acum. Profesorul Krugman compara situatia din Detroit, oras in mare parte monoindustrial (industria de automobile) cu Pittsburgh, tot monoindustrial, dar unde e concentrata industria producerii otelului. Arata ca Pittsburgh s-a descurcat mai bine decat Detroit, diversificandu-si economia, reusind sa faca lucrul acesta. Detroitul, dupa cum arata si graficul, a cunoscut in perioada 2005-2010 o drastica scadere a numarului de angajati (nu fermieri!), deci o crestere masiva a somajului, lucru ce nu s-a intamplat in Pittsburgh. Krugman spune ca Pittsburgh a aratat o mai mare elasticitate. In final arata ca:

„In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Incerc sa traduc:

„In acest sens, dezastrul din Detroit nu e numai din cauza unui declin industrial; este vorba de un declin urban, ceea ce nu e acelasi lucru. Daca doriti, intinderea (imprastierea) Detroitului a ucis acest oras, lasandu-l fara un mediu ce ar fi putut dezvolta noi resurse de prosperitate.”

Se stie ca Detroitul a ajuns in faliment: cel mai mare faliment din istoria SUA!!!

As dori sa fac o remarca, sa completez aceasta analiza, desigur foarte buna. E foarte buna, dar nu mi se pare completa. Sa ne uitam la lista falimentelor recente din SUA, cum ne-o da Wikipedia:

Partial list of municipal bankruptcies

Note: Larger bankruptcies are in bold

Ganditi-va ca pe aceasta lista apar orase, si nu chiar mici, precum Vallejo, California (in care traiesc peste 100.000 de suflete), unde nu s-au mai putut plati pensiile !!! 😦 Fenomenul foarte ingrijorator este ca numarul lor a cam inceput sa creasca in ultima vreme. Cu alte cuvinte, Detroitul, cu toate problemele lui, inclusiv cele rasiale, nu e un caz izolat de faliment al unui oras. Din punct de vedere social tragedia este amplificata de cresterea criminalitatii in asemenea orase, in Detroit criminalitatea este la cote ametitoare, locul 1 in SUA, dar se poate da ca exemplu si Stockton, California. Din aceasta cauza se poate pune si problema daca nu cumva se poate vorbi de o criza de sistem, adica sistemul actual sa-si arate, in felul acesta, limitele… Ganditi-va ce inseamna sa se inmulteasca asemenea cazuri de faliment al unor orase… Si astfel de fenomene se intampla intr-o tara care, culmea unei ironii amare, are foarte multi bani si o economie, per ansamblu, foarte dezvoltata!! Eu de asta spun ca statul trebuie sa redistribuie veniturile: tocmai pentru a se evita un dezastru general, la scara intregii tari! Pe mine ma mira ca sunt oameni care nu-si dau seama de lucrul asta. Si pentru mine e de neinteles de ce unii blameaza keynesianimul, care a reusit sa realizeze o epoca de aur a capitalismului si o dezvoltare fara precedent dupa cel de-al doilea razboi mondial. Keynesianimul nu e opus liberei initiative si pietelor libere, cum cred unii!! Cum e posibil sa intelegi expansiunea economica de dupa razboi ca pe ceva comunist, ca pe ceva dictatorial – adica statea dictatorul cu pistolul la tampla ta? Este absolut indamisibil!! Uitati-va cum au reusit sa fie evitate recesiunile severe in toata perioada 1945-1970 si ce vremuri traim cu totii acum! Chiar asa: putem spune despre vremurile actuale ca sunt de aur? Pe cand parintii si bunicii nostri pot spune ca au trait vremuri de aur!! Noi nu putem spune lucrul asta!! Brutalitatea cu care s-a cautat in ultimii 30 de ani de a se elimina total statul din economie, si care a inceput sa fie, dupa 1989, crezul FMI, iata la ce conduce: la orase in faliment!! La un dezastru de proportii continentale!

Nu e oare rusinos ca noi critiam China si o privim cu neincredere, cand in ograda noastra e tot acest shit economic actual? Si mergem pe aceeasi linie gresita, fara sa ne gandim ce vom lasa generatiilor viitoare, ce vor fi, in general vorbind, mai sarace decat noi, daca vom mai continua asa.

Update

Mediafax

Congresul SUA: Detroitul să-şi ia gândul de la vreun program federal de salvare financiară

Se arata ca:

Membrii Congresului Statelor Unite resping orice posibilitate a unui program federal de salvare a Detroitului, cel mai mare oraş american care şi-a declarat falimentul, relatează Bloomberg.

Senatorul de Michigan Carl Levin, democrat şi fost membru în consiliul municipal din Detroit, a spus că autorităţile oraşului ar trebui în schimb să caute pentru ajutor „orice program federal disponibil”.

„Niciun nou program de salavare, doar programele existente”, a spus Levin într-un interviu.

Respingerea de către parlamentari a unui program federal de salvare arată că nu există disponibilitate la Washington pentru cheltuieli suplimentare, membrii Congresului anticipând un nou conflict legat de limita datoriilor SUA, în acest an.

Totodată, congresmenii nu văd niciun beneficiu din susţinerea unui oraş care a pierdut jumătate din populaţie, din 1970.

În timpul campaniei electorale de anul trecut, preşedintele Barack Obama a lăudat programul de salvare a industriei auto, de 82 de miliarde de dolari, afirmând că „a pariat pe muncitorii americani”, în timp ce republicanii ar fi lăsat companiile să dea faliment.

Un an mai târziu, administraţia Obama pare mai puţin interesată să ajute direct Detroitul, centrul regiunii unde îşi au sediile centrale General Motors, Ford Motor şi Chrysler Group.

„Această administraţie va colabora cu Detroitul şi va purta discuţii pe tema unor idei strategice. În problema insolvenţei oraşului, aceasta trebuie rezolvată de liderii locali şi creditori”, a declarat Jay Carney, secretar de presă al Casei Albe.

Primăria din Detroit a făcut cerere de intrare în insolvenţă în 18 iulie şi s-a alăturat astfel Jefferson County, Alabama, şi oraşelor californiene San Bernardino şi Stockton, care au solicitat protecţie faţă de creditori din noiembrie 2011.

Administratorul special al primăriei din Detroit, Kevyn Orr, a avertizat de acum două luni că oraşul ar putea rămâne fără bani.

Propunerea lui Orr de restructurare a unor datorii de 17 miliarde de dolari include reducerea pensiilor pentru angajaţii publici, renunţarea la majorările salariale în funcţie de costul vieţii, concedieri şi majorarea unor contribuţii.

Din zece parlamentari intervievaţi de Bloomberg în legătură cu situaţia oraşului Detroit, aproape toţi s-au declarat împotriva unui sprijin federal. Senatorul republican Susan Collins, din Maine, a arătat că primăria din Detroit ar fi trebuit să acţioneze mai rapid pentru aplicarea sugestiilor lui Orr şi că americanii nu sunt interesaţi să contribuie la salvarea financiară a oraşului.”

Falimentul oraşului Detroit ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari în Europa

Se arata ca:

Falimentul Detroit, cel mai mare oraş american ajuns vreodată în insolvenţă, ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari pentru băncile europene, aflate deja într-o situaţie dificilă după cinci ani de criză.

Astfel, băncile din Europa se confruntă în continuare cu urmările deciziilor greşite luate în perioada imediat anterioară crizei financiare mondiale, potrvit unei analize Wall Street Journal (WSJ).

Problemele datează din anul 2005, când Detroit căuta surse de finanţare pentru fondurile de pensii ale angajaţilor municipalităţii, ale poliţiştilor şi pompierilor. Primăria a apelat la UBS, cel mai mare grup financiar elveţian, care s-a folosit de influenţa în rândul băncilor europene pentru a promova o emisiune de obligaţiuni de 1,4 miliarde de dolari efectuată de Detroit.

Diverse bănci europene au preluat atunci titluri de 1 miliard de dolari, iar operaţiunea s-a reperat în 2006, sumele fiind similare. Aflaţi în căutare de noi surse de venit, creditorii din Europa s-au aventurat departe de pieţele cunoscute, convinşi că au găsit active cu dobânzi atractive şi un grad de risc aparent redus.

Detroit a solicitat săptămâna trecută protecţie faţă de creditori sub umbrela legii falimentului municipal din SUA. Pe lângă UBS, printre creditorii oraşului se numără două bănci naţionalizate din Germania şi Belgia, ale căror pierderi trebuie acoperite din fonduri publice.

Obligaţiunile cu o valoare nominală de sute de milioane de dolari sunt evaluate în prezent la sume de câteva ori mai mici, umflând pierderile unor bănci devenite deja găuri negre în urma crizei financiare mondiale.

În Germania, o agenţie guvernamentală care se ocupă de restructurarea activelor bancare naţionalizate deţine obligaţiuni emise de Detroit cu o valoare nominală de 200 milioane de dolari, potrivit unui reprezentant al instituţiei, citat de WSJ. Dexia, banca franco-belgiană naţionalizată în urma crizei financiare, deţine de asemenea titluri de sute de milioane de dolari.

UBS, care a avut în ultimii ani pierderi de aproximativ 50 miliarde de dolari şi a primit un bailout de la guvernul elveţian, a înregistrat deja deprecieri semnificative ale expunerii pe Detroit şi se pregăteşte pentru noi tăieri. Într-o situaţie similară se află şi divizia de investiţii a grupului american Bank of America.

UBS şi celelalte bănci implicate în emisiunea de obligaţiuni din 2005 au câştigat comisioane în valoare totală de 46,4 milioane de dolari, iar municipalitatea Detroit ar fi avut de plată dobânzi de 827 milioane de dolari în cei 20 de ani de rulare a titlurilor, potrivit documentelor ataşate operaţiunii.

Pierderile băncilor, dar şi ale oraşului, au fost accentuate de contracte swap de hedging prin care datoria Detroit avea să crească odată cu scăderea dobânzilor. Pe fondul crizei de lichiditate şi stagnării economice din ultimii ani, băncile centrale din SUA şi Europa au coborât dobânzile de politică monetară la minime record, aproape de zero, astfel că datoriile oraşului au crescut, contribuind la dezvoltarea situaţiei de faliment.

Numai UBS şi Bank of America aveau de încasat de la Detroit până la 13 milioane de dolari la fiecare trei luni în baza contractelor swap, datoria acumulată astfel până în luna iunie a acestui an totalizând aproape 300 milioane de dolari.”

 

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 22, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 139 comentarii

Basescu a iesit la o bere!

Adevarul

Preşedintele Băsescu, la o bere în afara Bucureştiului

Se arata ca:

„Preşedintele Traian Băsescu a participat duminică la Târgul anual de fete, organizat pe Muntele Găina, după ce, cu o zi înainte, şeful statului a mai făcut o baie de mulţime la Zilele comunei Ungheni. După ce a consultat invitaţiile din apropierea Bucureştiului, Băsescu şi-a spus: „Dau o fugă până la Ungheni, beau o bere şi plec mai departe“.

Preşedintele Traian Băsescu a avut parte de un week-end relaxant în afara Bucureştiului. Ieri, şeful statului s-a aflat la Ungheni. „Eu eram în Bucureşti, mi-am terminat treaba acum o oră şi jumătate, două ore şi am zis: Unde să beau o bere?. M-am uitat pe invitaţiile din apropierea Bucureştiului şi era Ungheni. Şi atunci am zis: „Dau o fugă până la Ungheni, beau o bere şi plec mai departe. Vă doresc la toţi sănătate şi astăzi să va distraţi!“ a afirmat Traian Băsescu, prezent la evenimentul de pe Muntele Găina.

Preşedintele a primit cheia localităţii Ungheni de la primarul comunei, Iulian Miu, şi o icoană pentru soţia sa Maria Băsescu, din partea unei doamne din localitate.

„Doamnă, va mulţumesc mult pentru icoană, o să o transmit soţiei. Ea ştia că astăzi o să ajung la Constanţa, unde se află şi se vede că nu a fost acasă când m-am îmbrăcat, că uite ce cămaşă am putut să iau pe mine. Distracţie plăcută!“, a mai spus Traian Băsescu.

Înainte să ajungă la Ungheni, unde s-au sărbătorit Zilele comunei, şeful statului s-a aflat la Costeşti, tot în judeţul Argeş. La sosirea la Costeşti, preşedintele a mers la Primărie, unde a avut o scurtă întâlnire cu primarul, după care a mers la Târgul de Sfântul Ilie, el refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor pe teme politice sau despre cazul Hayssam.

„Mă simt bine. Este sărbătoare“, a spus şeful statului, evitând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Băsescu i-a salutat pe cei prezenţi la târg, dând mâna şi stând de vorbă cu mai mulţi localnici. Şeful statului s-a fotografiat cu unii dintre aceştia sau ţinând în braţe copii ai localnicilor.

Astăzi, preşedintele a participat la Târgul de Fete, organizat pe muntele Găina. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat duminică pe Muntele Găina, că a mai fost la Târgul de Fete pentru că în 2002 acolo a fost „târguită“ soţia primarului din Arad, Gheorghe Falcă, a cărui cuplu a fost naş de cununie. Întrebat de preţul plătit de Falcă pentru a-i cuceri inima soţiei sale, Băsescu a răspuns cu o glumă: „Cât a dat el pentru fată? Păi numai nervii lui socru-său cât au fost, când a aflat ce s-a întâmplat pe Găina“.

În jurul amiezii, pe platoul montan de pe Muntele Găina va avea loc un spectacol folcloric în care vor urca pe scenă Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, Ionuţ Fulea, Nicolae Furdui Iancu, Ansamblul folcloric „Oltenaşii” din Basarabi-Calafat, Ansamblul folcloric „Spicul” din Olari, judeţul Arad, Ansamblul folcloric „Muguri şi mlădiţe de tezaur” din Beiuş, judeţul Bihor şi Ansamblul „60 Plus” din Alba Iulia.

Târgul de Fete din acest an de pe Muntele Găina a debutat sâmbătă dimineaţă, în comuna Avram Iancu, aflată la Poalele Muntelui Găina, cu o paradă a portului popular, urmată de Festivalul concurs „Cultură pentru cultură” în care s-au întrecut în folclor, gastronomie şi tradiţii comunele Cîlnic, Ciugud, Roşia de Secaş şi Vadu Moţilor.

Sâmbătă seară, a avut loc şi un spectacol folcloric susţinut de tulnicăresele din Avram Iancu împreună cu membrii Ansamblului Folcloric al Judeţului Alba şi elevii Claselor Şcolii de Arte şi Meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Spectacolul s-a încheiat cu recitaluri ale interpreţilor de folclor Veta Biriş şi Ciprian Pop. Sâmbătă seară, după ora 21.00, manifestările s-au mutat pe Muntele Găina, unde a avut loc un spectacol de muzică uşoară susţinut de formaţiile Desperado şi Spitalul de Urgenţă, iar petrecerea s-a încheiat târziu în noapte cu focuri de tabără, focuri de artificii şi o discotecă în aer liber.”

Dar pe de alta parte un articol din Romania Libera ne spune ca:

Argeş: 22 de primari PDL pleacă din partid şi se înscriu în Mişcarea Populară

Ca Basescu a iesit la o bere e foarte bine! De ce nu? E vara, e cald… Insa toate aceste bai de multime seamana de la o posta cu o campanie electorala. Nu cred ca e greu de ghicit pentru cine… Pentru ca e greu sa nu asociezi aceste iesiri campenesti ale Presedintelui cu Miscarea Populara. Adrian Papahagi afirma recent ca principala problema dreptei romanesti este criza de lidership si ca Traian Basescu ar fi singurul lider legitim al Dreptei. Am citit nu cu mult timp in urma o analiza  foarte interesanta si, dupa parerea mea, corecta, pe Blogary, din care voi  spicui putin:

Miscarea Populara vrea sa ajunga la guvernare sa ce? Sa 58%?

Se arata, printre altele, ca:

„Cînd Marian Preda, sacul de box* trimis de Mișcarea Populară la întruniri cu Primo Laurențiu și Gheorghe Dinu, spune că ținta politică a Mișcării Populare sînt cei 58% care nu au fost la vot în decembrie, ne spune de fapt că nu valorile și liderii sînt criteriile de coagulare a simpatizanților Mișcării Populare, ci doar absența la vot. Mișcarea Populară nu se adresează celor care cred în libertatea individuală, piața liberă, proprietate, tradiții și domnia legii. Mișcarea Populară se adresează celor care nu au fost la vot în 9 decembrie, indiferent ce hram poartă, ce credințe politice au și ce valori frecventează. Știe Marian Preda profilul politic al celor care au absentat de la vot? Știe cîți sînt extremiști care nu-și găsesc partidul? Știe că cei mai mulți dintre ei, peste jumătate poate, sînt useliști soft cărora le-a fost lene să vină la vot în 9 decembrie sau useliști hard care nu erau în colegiul de baștină și nu au putut vota? Știe Marian Preda că scorul extrem de slab al ARD (cel mai slab scor al dreptei de la căderea comunismului) nu este cauzat de absenteism și că la alegerile din decembrie 2012 au venit mai mulți alegători decît la cele din 2008? (2008 (Senat): 7,2 milioane de alegători s-au prezentat la urne; 2012 (Senat): 7,7 milioane de alegători s-au prezentat la urne)”

Este exact ceea ce a facut Basescu: a fost printre uselisti soft si uselisti hard! Banuiesc faptul ca erau printre ei si extremisti care nu-si gasesc partidul… 🙂 Nu e de ras, e de plans! Este de plans intrucat populismul pe care il practica Basescu este de asa natura incat calca in picioare valori, principii, cu scopul exclusiv de a obtine voturi. 58%. Si in aceasta cheie, cred, trebuie intelese si declaratiile lui Papahagi care induce ideea ca ‘lidership’ se refera la capacitatea liderului de a aduna cat mai multi simpatizanti care sa ajunga viitori votanti, lasand la o parte valoriile si principiile pe care ar trebui sa se bazeze un partid politic. Or, lucrul asta se numeste lipsa de onestitate. Nimeni nu stie exact ce e Miscarea Populara, ce idei promoveaza, care e ideologia acesteia. Ceea ce stiu oamenii este un Basescu in bai de multime, band o bere sau o palinca la serbari campenesti, cu alte cuvinte un circ politic menit sa-l determine pe om sa puna stampila de vot unde trebuie. Si atunci de ce sa ne mai miram ca PD a trecut ‘intr-o noapte’ de la Stanga la Dreapta politica? Dupa care s-a bazat aproape in exclusivitate pe populism pentru a creste electoral. Exact aceeasi schema se vrea reluata cu Miscarea Populara. Cel putin asa reiese din baile de multime in care Presedintele se simte foarte confortabil.

Si ceea ce este regretabil e faptul ca intelectuali de marca de la Dreapta esicherului politic nu spun nimic, nu degaja nicio idee despre cum ar trebui reconstruita Dreapta dupa catastrofalul esec electoral de anul trecut. Nu vad lucrul asta nici la Cristian Preda, nici la Vladimir Tismaneanu. Iar in ceea ce il priveste pe Papahagi, declaratia dumnealui e de ajuns ca sa ne facem ideea ca, in fapt, nu are niciun fel de idei!

Basescu, imbracat in ‘haine de stanga’, incearca o operatiune grandioasa de manipulare a electoratului in vederea lansarii Miscarii Populare.  Atacurile la adresa premierului Victor Ponta par a avea acelasi scop. Electoral. Sa nu uitam ca Ponta e presedintele PSD si copresedinte al USL. Or, erodarea increderii electoratului in Ponta afecteaza si USL, lucru clar. Tocmai acest lucru urmareste Basescu, dar nu cred ca va si reusi. Pactul de coabitare il stanjeneste vizibil pe Presedinte. Dar asta nu inseamna sa nu incerce. Si cred ca Basescu stie ca nu va putea sa faca de asa maniera sa erodeze foarte puternic USL-ul. Ideea e alta: balci, pentru ca Miscarea Populara sa prinda oarece locuri in Parlament. 58% e cam mult, dar un 10-12% ar merge, si daca si PD ar obtine vreo 15%, ar putea s-o puna impreuna de o alianta care sa aiba, in total, vreo 30%. In definitiv daca PP-DD a reusit sa ajunga in Parlament, de ce nu ar reusi si Miscarea Populara? Asta, cred eu, este ideea lui Basescu. Nu inseamna, bineineles, ca in felul asta se va unifica Dreapta. Bine, aici e si o alta problema: trebuie sa se unifice? Este necesar lucrul asta? Nu voi discuta acum acest subiect. Voi spune doar atat: formal se poate realiza lucrul asta. Dar care vor fi rezultatele unei uniri formale a tuturor fortelor de Dreapta? Un nou CDR? Este discutabil daca la noi se poate merge pe modelul francez – UMP, care cuprinde mai multe factiuni de orientari ideologice de Dreapta, dar diferite. Nu e deloc clar… Pentru ca se pare ca la noi nu s-a depasit ‘momentul CDR’, adica tot acolo, tot cam la asa ceva se va ajunge, si cu aceleasi rezultate.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 21, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 30 comentarii

O problema pentru cei foarte inteligenti

E vorba de un sirian naturalizat in Romania… A venit in Romania la inceputul anilor ’80. Absolva Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri din cadrul Institutului de Constructii Bucuresti. Se casatoreste aici cu o romanca cu care face sapte copii!! Devine cetatean roman dupa Revolutia din 1989. Omul a inceput sa se ocupe de afaceri. Conexiuni si in mediul politic. Incepe sa aiba probleme cu Garda Financiara.

In 2005 are loc un incident ciudat. Trei jurnalisti romani fac o calatorie in Irak, la Bagdad, pentru a relata despre razboiul de acolo. Ghidul de calatorie al acestor jurnalisti este un irakian american, partener de afaceri cu sirianul nostru. Cei trei jurnalisti sunt rapiti de o grupare terorista! Printre membri acestei grupari se afla si fratele partenerului de afaceri al sirianului nostru. Dupa cateva zile, jurnalistii nostri sunt transferati intr-un alt loc, unde mai erau, tot rapiti, o jurnalista frantuzoaica si ghidul ei. Acesta din urma a fost colonel in fortele aeriene irakiene, de unde a plecat in 1991. Cu ceva vreme in urma, rapitorii au facut un video de 26 de secunde in care jurnalista frantuzoiaca a pronuntat un nume al unui politician francez, din UMP, membru in Adunarea Nationala. Autoritatile franceze si familia jurnalistei din Franta au dat un alt video (pe CD-ROM) o saptamana mai tarziu. Se spune ca Franta a platit 10 milioane $ pentru eliberarea ei si a ghidului.

Dar sa revenim la sirianul nostru. Care e pus sub acuzare ca ar fi organizat rapirea celor trei jurnalisti romani pentru ca sa scape de acuzatiile privind crima organizata! Ca sa inteleaga toata lumea despre ce e vorba: de ce a fost acuzat sirianul? Ca sa scape de acuzatiile privind fraudele financiare, doar avea probleme cu Garda Financiara. Deci pentru ca sa scape de problemele cu Garda Financiara, a organizat rapirea celor trei jurnalisti!! Ideea era ca sirianul ar fi vrut sa plece din tara cu o mare suma de bani. Ar fi inghetat o buna parte din conturile sale bancare, partial inghetate in urma investigatiilor financiare, ar fi platit o suma de bani drept rascumparare pentru cei trei jurnalisti romani si, in felul acesta, ar fi pozat in „erou national”!

In 2006, sirianul nostru izbuteste sa fuga dupa ce a fost lasat sa se refaca acasa in urma unei operatii de cancer la colon. Se speculeaza ca ar fi fugit prin portul Midia, pe un vapor ce transporta oi. Rezultatul a fost ca in urma acestui eveniment, Procurorul Sef si Seful SRI si-au dat demisia!

Omar Hayssam

Ati ghicit, sirianul nostru este Omar Hayssam, iar partenerul sau de afaceri este Mohammad Munaf. Ceea ce am scris mai sus, cu mici exceptii, este ceea ce ne spune Wikipedia. Povestea ar putea continua cam asa: jurnalistii nostri au scapat cu bine si s-au intors teferi acasa. Presedintele Basescu i-a intampinat pe aeroport! 🙂 . Ca un salvator! 😉

Traian Basescu

Sunt, dupa parerea mea, cel putin doua aspecte care nu se leaga in toata povestea asta. In primul rand, ce rost are sa organizezi rapirea a trei jurnalisti pentru ca sa scapi de problemele pe care le ai cu Garda Financiara? Eu cred ca pentru oricine e foarte greu de inteles un asemenea lucru (aparent) fara nicio logica. Al doilea lucru e urmatorul: daca doresti sa pozezi in salavator nu organizezi tu rapirea. Deci ar fi trebuit ca altcineva sa finanteze intreaga deplasare a celor trei jurnalisti, sa-i rapeasca, iar, in final, tu vii cu banii, platesti rascumpararea si-i eliberezi. A treia chestiune: ideea era ca Hayssam vroia sa paraseasca tara. Pai el chiar a parasit-o ceva mai tarziu. Nu sub berbeci si oite, prin portul Constanta, ci „ca un domn de pe aeroportul Otopeni”!! Deci el tot a parasit tara, ceea ce ar demonstra ca planul lui, cu rapirea si parasirea tarii, a avut succes. Nu stim daca a fost facut scapat sau nu. Dar sa presupunem, si e foarte probabil sa fi fost asa, ca a fost facut scapat. Atunci eu stau si ma intreb: ce rost a mai avut circul asta cu rapirea celor trei jurnalisti? Ca daca Serviciile ar fi vrut sa-l faca scapat ar fi putut realiza, cu siguranta, lucrul asta si fara circ. Un circ intens mediatizat din care Basescu a castigat un important capital de imagine publica, pentru ca a aparut ca el a reusit sa-i salveze pe cei trei.  Si apoi nu cred ca era singurul om de afaceri roman ce avea probleme cu Garda Financiara. Sa presupunem ca nu a fost facut scapat. Si atunci cum a scapat? Ca in tara asta sunt atatea Servicii cum nu mai e in alta parte. Chiar asa usor a putut sa paraseasca tara, pe la aeroportul Otopeni, ca un domn, fara sa bage cineva de seama? De unde rezulta, cu o probabilitate vecina cu siguranta, cum ar zice Heinrich Boll, ca a fost facut scapat. Si atunci, daca tot a fost facut scapat, de ce trebuia tot circul asta? Sunt vreo doua-trei chestii care nu prea se leaga. Iata un editorial interesant al lui Cristian Tudor Popescu:

Traian Băsescu, general de brigadă

Spune, printre altele, ca:

„Adicătelea, nici azi dl preşedinte nu ne-a spus cât a cheltuit statul român ca să-i „elibereze” pe răpiţii lui Hayssam, cică o să aflăm sigur peste 50 de ani, în schimb ne livrează cu binecunoscutu-i rânjet o asemenea informaţie explozivă, în mod normal secret de stat.

De ce?”

Dar, oare, statul roman a platit ceva? 🙂 😉

Episodul 2 – Hayssam se intoarce!

Gandul

OMAR HAYSSAM, ADUS ÎN ROMÂNIA. Omul de afaceri, condamnat pentru terorism în cazul răpirii jurnaliştilor români în Irak, a fost predat Poliţiei

Se arata, printre altele, ca:

„”În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român”, afirmă purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu într-un comunicat de presă intitulat „Aducerea în România a domnului Omar Hayssam”.

De asemenea, el subliniază că detalii suplimentare privind acest subiect nu pot fi prezentate presei.

„Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice”, se arată în comunicatul purtătorului de cuvânt.

Totodată, sunt menţionate şi mulţumirile şefului statului pentru instituţiile statului şi ofiţerii de poliţie care „timp de mai bine de 5 ani au urmărit cu tenacitate” aducerea în ţară a lui Hayssam.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în această amplă operaţiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în ţară pe domnul Omar Hayssam pentru ispăşirea pedepsei”, se mai afirmă în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.”

GAFA lui Ponta. Premierul revine asupra declaraţiei referitoare la tratatul cu Siria. „M-a informat un jurnalist”

Se arata ca:

Victor Ponta

„Premierul Victor Ponta a revenit asupra declaraţiei anterioare prin care arăta că România nu are un Tratat de extrădare cu Siria, precizând că între timp a fost informat de către presă şi a verificat, iar concluzia este că există un acord, aprobat în luna mai a anului trecut.

Am verificat şi e eroarea mea, avem un acord aprobat a doua zi după învestirea Guvernului, pe 8 mai 2012. Îmi cer iertare, un jurnalist m-a informat între timp„, a spus Ponta.

Iniţial, premierul Ponta a declarat că România nu are cu Siria un Tratat de extrădare, aducerea în ţară a lui Omar Hayssam fiind însă o operaţiune legală, cu punerea în aplicare a unei decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Întrebat de jurnalişti dacă între România şi Siria există un Tratat de extrădare, premierul a răspuns negativ.

„Nu, de aceea toate operaţiunile din punct de vedere juridic vor fi comunicate de Ministerul Justiţiei şi Parchet. Noi am pus în aplicare o decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă”, a spus, iniţial, Ponta.

Tratatul cu Siria este parafat şi ratificat de Parlamentul României, una dintre semnăturile principale fiind chiar a lui Titus Corlăţean, la vremea respectivă el fiind şeful comisiei de Politică Externă din Senat.

În primăvara anului trecut, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, declara că statul român, prin demersurile sale, a respectat partea sa de înţelegere privind acordul cu Siria, în timp ce acest stat, nu, pentru că nu l-a ratificat, tratatul vizând extrădarea lui Hayssam.

Corlăţean a mai afirmat că, pentru cazul Hayssam, există o convenţie de asistenţă juridică, înclusiv penală, între cele două state, convenţie semnată în 1978 şi aflată încă în vigoare.

Şi Ministerul de Externe informa că Tratatele încheiate cu Siria privind extrădarea, transferarea persoanelor condamnate şi combaterea criminalăţii organizate nu sunt în vigoare, fiind necesară ratificarea şi de către partea siriană.

Ulterior, în vara anului trecut, a fost ratificat în Parlament Tratatul privind extrădarea între România şi Siria.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, la 3 februarie 2011, decretele pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a tratatelor între România şi Republica Arabă Siriană privind extrădarea şi a celui privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate.” (subl. mea)

Basescu: „Nu confirm nici nu infirm nimic”

Cum s-au bătut Băsescu şi Ponta pe Hayssam. Preşedintele: Nu confirm, nici nu infirm nimic. Cum să vă spun, când România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat?

Se arata ca:

„Contre între Traian Băsescu şi Victor Ponta pe tema aducerii în ţară a lui Omar Hayssam. După ce la prima oră a dimineţii preşedinţia a anunţat că omul de afaceri, condamnat pentru terorism în cazul răpirii jurnaliştilor români în Irak, a fost adus în România, premierul i-a întors-o susţinând că rolul Cotrocenilor în această operaţiune se rezumă doar la emiterea unui comunicat de presă. Premierul a lăudat serviciile secerete pentru repatrierea lui Hayssam, lăsând să se înţeleagă că acesta a fost adus în ţară cu o aeronavă militară. La câteva ore după declaraţia lui Ponta, de la tribuna Administraţiei, Traian Băsescu i-a dat replica premierului susţinând că nu confirmă că Omar Hayssam a fost preluat din Siria, nici că a fost adus cu un avion al armatei sau în baza unui acord de extrădare.

Mai mult, întrebat de unde a fost preluat omul de afaceri dacă nu confirmă că din Siria, şeful statului a răspuns: „Păi, aicea-i cheia. Cum să vă spun, când România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat. Deci, nu vă pot confirma şi nici infirma nimic”.

Dacă în această privinţă a fost rezervat, Băsescu a comentat despre ceea ce se va întâmpla după aducerea lui Hayssam în ţară, sugerându-i acestuia să spună tot ceea ce ştie. „Probabil sunt destui care sunt neliniştiţi şi, având în vedere vârsta lui Omar Hayssam şi faptul că deja are trei condamnări – una de 20 de ani, una de 16 ani şi una de 2 ani -, nu cred că la cumularea pedepselor va rămâne numai cu 20 de ani. Nu cred, dacă mă uit la ce s-a întâmplat la Gigi Becali, şi atunci, având în vedere vârsta lui, poate e mai bine să coopereze cu instituţiile statului român, cu justiţia română, pentru că 25 de ani sunt mulţi şi când ai vârsta înaintată sunt chiar mult prea mulţi”, a spus şeful statului.

Firul evenimentelor

La câteva minute după ora 7 dimineaţa, Administraţia prezidenţială a anunţat, printr-un comunicat de presă, aducerea lui Omar Hayssam în ţară. „În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român”, se arata în comunicatul preşedinţiei, precizându-se că Băsescu „mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în această amplă operaţiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în ţară pe domnul Omar Hayssam pentru ispăşirea pedepsei”.

La ora 12.00, premierul Victor Ponta Premierul  a ieşit să explice că instituţiile care au colaborat la aducerea lui Hayssam în România sunt SRI, SIE, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei. „Acestea sunt instituţiile care au colaborat foarte bine şi le felicit. Eu nu cunosc vreun rol al Preşedinţiei, în afară de acela că a dat un comunicat de presă. (Aducerea în ţară a lui Hayssam) S-ar putea să fie neplăcută pentru cei care s-au trezit vorbind în somn azi dimineaţă”, l-a „înţepat” Ponta pe Băsescu. Mai mult, premierul a precizat că a „fost tot timpul la curent cu operaţiunea de aducere în ţară a lui Omar Hayssam”. „Am aprobat şi am avizat tot sprijinul logistic pentru efectuarea acestei operaţiuni. Ştiam de câteva luni de această operaţiune”, a declarat şeful guvernului.

La ora 17.30, preşedintele Traian Băsescu i-a întors-o lui Victor Ponta, într-o declaraţie la Cotroceni, susţinând că un comunicat venit de la Cotroceni se justifică prin faptul că era vorba de un condamnat pentru terorism, iar „strategiile antiteroriste sunt un atribut al CSAT şi implicit o responsabilitate directă a mea”.

Nu a fost singura taxare prezidenţială a premierului.

„Nu confirm, repet, nu confirm că Omar Hayssam a fost preluat din Siria. De asemenea, nu confirm că a fost repatriat cu un avion al Armatei Române. Şi, în sfârşit, nu confirm că a fost repatriat în baza unui acord de extrădare”, a spus Traian Băsescu. Şeful statului a adăugat că nu este vorba de „secretomanie”, ci de motive de securitate pentru care nu poate da alte informaţii.

Întrebat de unde a fost preluat omul de afaceri dacă nu confirmă că din Siria, şeful statului a răspuns: „Păi, aicea-i cheia. Cum să vă spun, când România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat. Deci, nu vă pot confirma şi nici infirma nimic”.

„Poate e mai bine ca Hayssam să coopereze cu justiţia”

Băsescu a subliniat că are „conştiinţa împăcată” în privinţa dosarului Hayssam, comentând că mulţi dintre politicieni sunt probabil neliniştiţi odată cu prinderea omului de afaceri.

„Îi dau dreptate consilierului meu Iulian Chifu că probabil sunt destui care sunt neliniştiţi şi, având în vedere vârsta lui Omar Hayssam şi faptul că deja are trei condamnări – una de 20 de ani, una de 16 ani şi una de 2 ani -, nu cred că la cumularea pedepselor va rămâne numai cu 20 de ani. Nu cred, dacă mă uit la ce s-a întâmplat la Gigi Becali, şi atunci, având în vedere vârsta lui, poate e mai bine să coopereze cu instituţiile statului român, cu justiţia română, pentru că 25 de ani sunt mulţi şi când ai vârsta înaintată sunt chiar mult prea mulţi”, a afirmat Băsescu.

El a subliniat că procurorii şi judecătorii sunt cei care vor trebui să lămurească „foarte multele întrebări” privind trecutul penal al lui Hayssam.

„Am văzut sintezele pentru ziua de astăzi, presa şi cu siguranţă şi cetăţenii au foarte multe întrebări legate de relaţiile lui politice din perioada când a fost în ţară, legate de cum a dobândit averea, legate de cum a finanţat partide, de cum a făcut trafic de alcool şi ţigări fără să fie depistat şi eventual cum a făcut trafic de armament, dacă a făcut şi asta. Dar acestea, din acest moment, sunt problemele procurorilor şi judecătorilor”, a afirmat Băsescu.”

Ponta: „Ştiam de câteva luni de operaţiunea de aducere în ţară a lui Hayssam”. Care au fost instituţiile implicate

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că  a fost tot timpul la curent cu demersurile de aducere în ţară a lui Omar Hayssam şi că Preşedinţia nu se numără printre instituţiile implicate în această operaţiune, pentru că nu are nicio atribuţie legală în acest sens.

„am fost tot timpul la curent cu operaţiunea de aducere în ţară a lui Omar Hayssam. Am aprobat şi am avizat tot sprijinul logistic pentru efectuarea acestei operaţiuni. Ştiam de câteva luni de această operaţiune”, a declarat Victor Ponta.

Premierul a mai spus că instituţiile care au colaborat la aducerea lui Hayssam în România sunt SRI, SIE, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei.

„Acestea sunt instituţiile care au colaborat foarte bine şi le felicit. Eu nu cunosc vreun rol al Preşedinţiei, în afară de acela că a dat un comunicat de presă. (Aducerea în ţară a lui Hayssam) S-ar putea să fie neplăcută pentru cei care s-au trezit vorbind în somn azi dimineaţă”, a mai spus Victor Ponta.

Ponta l-a ironizat pe liderul PDL Vasile Blaga pentru că a declarat că aşteaptă să afle cum a fugit din ţară Hayssam, spunând că Blaga era ministru de Interne atunci când sirianul a fugit din ţară, dar că e bine să afle şi după atâţia ani ce s-a întâmplat atunci.” (subl. mea)

Ponta: Blaga să explice cât de prost poate fi un ministru căruia îi fuge un infractor ca Hayssam

Se arata, printre altele, ca:

„Liderul PDL, Vasile Blaga, ministru de Interne în perioada în care Omar Hayssam a fugit din România, trebuie să explice cât de prost poate fi un ministru pentru a-i scăpa un infractor periculos, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta.

„Blaga trebuie să explice cât de prost poate fi un ministru de Interne căruia îi fuge din ţară un infractor periculos şi care, la 5 ani după, zice „să aflăm şi noi”. Dacă i-au trebuit 5 ani lui Blaga, care era ministru de Interne, să afle cum a plecat Hayssam, ar trebui să răspundă toţi cei care au fost de vină atunci. Au răspuns şefii SIE şi SRI, dar ministrul de Interne ? Dacă azi, în 2013, fugea din ţară un infractor periculos, avea vreo vină ministrul Stroe ? Probabil că, în cazul lui Blaga, prostia nu e o infracţiune”, a spus Ponta.

El a susţinut că este interesat să afle şi dacă vreun partid a avut legătură cu acest caz.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că premierului Victor Ponta „îi este frică de venirea în ţară a lui Omar Hayssam”, susţinând că, în 2005, când cei trei jurnalişti au făst răpiţi, Ponta şi Adrian Năstase „furau împreună România”.

Referitor la afirmaţia lui Victor Ponta potrivit căreia Vasile Blaga era ministru de Interne pe vremea când cei trei jurnalişti au fost răpiţi, liderul PDL a spus : „Acest procuror ratat (premierul – n.r.), pentru că din activitatea lui profesională nu s-a reţinut nimic, ba, s-a reţinut totuşi ceva şi anume mai multe semne de întrebare ridicate de moartea unui prieten, Cristian Panait. Deci acest procuror ratat nu ştie că Ministerul de Interne şi structurile lui nu pot să vă urmărească pe niciunul dintre dumneavoastră fără un mandat. Atunci nu aveau un asemenea mandat. Numai că lui Ponta îi e frică de venirea în ţara a lui Omar Hayssam”.

Preşedintele PDL a adăugat că premierul Victor Ponta era şeful Corpului de Control al Guvernului Adrian Năstase când cei trei jurnalişti au fost răpiţi, în 2005.

„El (Victor Ponta – n.r.) era şeful Corpului de Control al lui Năstase atunci şi furau împreună România. Mulţi PSD-işti sunt implicaţi. Şi lucrurile astea le-am văzut şi eu în media. Sunt lucruri legate de privatizări şi lui Ponta îi e frică”, a spus Blaga.

Totodată, liderul PDL consideră că venirea în ţară a lui Hayssam este de bun augur şi demonstrează că „nimeni nu scapă de braţul legii”.

„E de foarte bun augur venirea lui Hayssam. Asta demonstrează că perseverenţa îşi arată roadele. Vă aduc aminte că nu aveam acord de extrădare cu Siria, dar între timp Parlamentul a aprobat legea prin care cele două state acceptă extrădările şi demonstrează un lucru clar: nimeni nu scapă de braţul legii, dacă o instanţă s-a pronunţat:”, a conchis Blaga.

Vineri dimineaţă, Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, anunţa purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând ulterior că sirianul se află în arestul Poliţiei, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

Tot vineri, premierul Victor Ponta a afirmat că aducerea în ţară a lui Omar Hayssam ar putea fi neplăcută mai ales pentru acele persoane care încă vorbesc în somn şi au căzut din pat astăzi dimineaţa, adăugând că Vasile Blaga era cel care conducea Ministerul de Interne în 2006, când Hayssam a fugit din România.”

Fabrica de „hayssami”

Foarte interesant este si editorialul Indirei Crasnea:

Omar H. a explodat din răcoarea dimineţii

Se arata, printre altele, ca:

„Unul dintre adevărurile care va fi demonstrat este că Omar Hayssam nu poate fi o senzaţie multiplicată. Nu sunt atâţi „hayssami” încât folosirea lor zgomotoasă să acopere scârţâielile din toate încheieturile ale vieţii reale. După cum nici odele aduse statului funcţional şi „structurilor” care merg ceas nu pot anestezia nesiguranţa prezentului.

Da, recuperarea lui Hayssam este o dovadă a statului funcţional şi care poate merge ceas. Dar, doar pentru o mână de jucători. Care, la o adică pot manufactura o serie de „hayssami” mai mici.”

Eu cred ca alta e chestiunea: coabitarea Ponta – Basescu scartaie din toate inchieturile! Anul viitor va fi unul electoral. S-ar putea ca nu peste prea multa vreme sa asistam nu la explozia lui ‘Omar H. in racoarea diminetii’, ci la explozia coabitarii spre sfarsitul mandatului lui Basescu. Deja Hayssam e folosit ca instrument de lupta politica de catre premier, si atacul la Vasile Blaga demonstreaza lucrul asta. Deja Basescu i-a tras-o lui Ponta, spunand ca Romania a efectuat o operatiune neautorizata pe teritoriul altui stat, Ponta fiind la curent cu toata aceasta operatiune, ceea ce demonstreaza, iarasi, ca Hayssam e folosit ca instrument de lupta politica interna! In asemenea context conteaza foarte mult ce va ciripi Hayssam!! Caci in functie de ce anume ciripeste se vor imparti upercuturile si croseurile politice!!

Si cand s-o dezlantui odata explozia…!! 😆

iulie 20, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 20 comentarii

Basescu, la Chisinau

Romania Libera

Traian Băsescu: Nu am semnale că Moscova va fi rezonabilă în raport cu Moldova

Se arata, printre altele, ca:

„Într-un interviu acordat de Traian Băsescu pentru „România liberă“ şi Radio Europa Liberă înainte de a pleca spre Chişinău, şeful statului român a declarat că Republica Moldova ar putea ajunge din urmă România în viitorii 10-12 ani şi tot atâţia ani i-ar fi necesari pentru a deveni ţară membră a Uniunii Europene. Abia după ce trece de acest prag s-ar putea pune problema reunificării, crede Traian Băsescu, sigur de faptul că Republica Moldova va semna în luna noiembrie, la Vilnius, Acordul de asociere şi Acordul de liber schimb cu UE. Pentru prima dată după foarte multă vreme, Traian Băsescu vorbeşte în acest interviu cu înţelegere despre “interesul legitim” al Moscovei în Republica Moldova, precizând că nu sunt “deranjante” “presiunile pe care le face Rusia în Republica Moldova”. Preşedintele român nu crede, pe de altă parte, că UE va repeta “eroarea pe care a făcut-o în cazul Ciprului” şi cu Moldova, adică integrarea nu va putea avea loc câtă vreme Transnistria va continua să joace rolul unei enclave. Traian Băsescu precizează că nu au loc tratative bilaterale româno-ruse legate de soarta Republicii Moldova şi că “există un prag de neîncredere între Bucureşti şi Moscova”. Cât priveşte negocierile referitoare la scoaterea intermediarilor de pe traseul importului de gaz rusesc, preşedintele crede că aceste negocieri ar putea să mai dureze cel mult doi-trei ani: după aceea România nu va mai fi interesată de acest subiect, fiindcă va scoate suficient gaz din Marea Neagră încât va deveni ţară exportatoare. […]

Vocea Rusiei promovează o serie de analize prin care sugerează posibilitatea unirii României cu Republica Moldova în anumite condiţii impuse de Moscova.

T.B.: Să ce? Să intrăm şi noi în CSI sau în Uniunea Eurasiatică? (râde)

România a primit astfel de propuneri prin canale specifice?

T.B.: Nu au existat asemenea semnale.

Vă gândiţi că în viitor există posibilitatea ca Republica Moldova să se întoarcă în graniţele României?

T.B.: Prioritatea mea şi a României este ca Republica Moldova să devină membră a UE şi pe urmă vom mai vedea.

În cât timp vedeţi această apropiere?

T.B.: 10-12 ani.

Vi se pare că există dinspre Rusia intenţia de a atrage România în sfera ei de influenţă?

T.B.: Dacă Federaţia Rusă n-ar încerca să-şi menţină influenţa în tot spaţiul fost comunist, n-ar fi Federaţia Rusă. Sigur că Moscova ar vrea o relaţie mai strânsă cu Bucureştiul sau cu Sofia, sau cu Budapesta, sau cu Varşovia. Fiecare stat îşi reglează această relaţie în funcţie de relaţiile bilaterale. Deocamdată, există un prag de neîncredere între Bucureşti şi Moscova, care poate fi trecut uşor-uşor, dar necesită timp.

De ce mergeţi la Chişinău?

T.B.: Pentru susţinerea relaţiei dintre cele două state, dar mai ales pentru semnalul privind susţinerea Republicii Moldova înainte de semnarea Acordurilor de la Vilnius. Republica Moldova are un avantaj uriaş fiindcă are acquis-ul comunitar tradus în română. Deci acei ani de zile pe care i-a petrecut România traducând aceste documente vor fi ani câştigaţi pentru Republica Moldova.

Fostul ambasador rus în România, Alexandr Ciurilin, spunea că între România şi Federaţia Rusă există trei probleme: scutul anti-rachetă, Republica Moldova şi chestiunile energetice.

T.B.: Sunt absolut de acord cu toate trei, dar aş mai adăuga chestiunea tezaurului, fiindcă e un element care creează neîncredere, dar sunt absolut de acord fiindcă Moldova este o problemă, dar avem viziuni diferite în această chestiune: noi susţinem că doar Chişinăul poate stabili nivelul de autonomie în privinţa Transnistriei, de pildă.

Deci recunoaşteţi că Republica Moldova e o problemă bilaterală a Rusiei şi României?

T.B.: Nu este, fiindcă nu o negociem direct, dar este clar că avem opinii diferite: ruşii o văd federalizată, noi o vedem unitară.

Şi americanii au mizat pe federalizarea Republicii Moldova?

T.B.: Noi nu putem fi de acord cu alte puncte de vedere, în afară de cel al Chişinăului.

Cum vedeţi intrarea Gazprom pe piaţa românească?

T.B.: E binevenit dacă vine direct, nu prin alte companii: avem conducte la Isaccea şi poate veni direct. Se poate vinde gaz direct pe piaţa românească, nu prin intermediari.

Aveaţi o promisiune în acest sens de la Vladimir Putin încă din 2008?

T.B.: A fost o declaraţie ironică, pe care nimeni nu a înţeles-o. Eu ştiam despre ce este vorba – în opinia Moscovei, Ucraina nu plătea pentru gazul primit, nu ştiu care era realitatea, iar atunci Putin a spus: dăm României gaz, că plăteşte şi mai departe poate să-i dea România Ucrainei.

Deci nu a fost o negociere legată de scoaterea intermediarilor din importul de gaz în România, ci o glumă.

T.B.: Da.

N-aţi negociat dvs., dar a negociat Guvernul României în ultimii 10 ani. Cât credeţi că mai durează aceste tratative?

T.B.: Vreo doi-trei ani, că după aceea nu mai negociază nimeni, fiindcă vom scoate gaz din Marea Neagră, iar negocierile nu-şi mai au rostul. În 2016-2017 am putea avea gaz şi pentru export.”

Va invit sa cititi interviul!

Gandul

Ajutor pentru Timofti. La Chişinău, Băsescu le aminteşte basarabenilor că vor să fie în UE: „R. Moldova nu are alternativă la drumul european”

Se arata, printre altele, ca:

„Cu patru luni înainte de un moment deosebit de important pentru viitorul Republicii Moldova, summitul de la Vilnius, la care Chişinăul speră să fie semnate acordurile de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, preşedintele României trece Prutul pentru a le aminti basarabenilor cât de mult şi-au dorit şi au muncit pentru acest moment. Vizita de miercuri a lui Traian Băsescu la Chişinău, programată iniţial pentru 1 februarie 2013, dar amânată pe fondul unor probleme de sănătate ale omologului Nicolae Timofti, vine în contextul scăderii entuziasmului populaţiei faţă de integrarea europeană, dar şi a unei intensificări a tensiunilor din Transnistria.

“Nu vreau să vorbesc despre alternative. În opinia mea, Republica Moldova nu are alternativă la drumul pe care să şi-l aleagă decât drumul european, pentru că nu am constatat în istoria Republica Moldova altă locaţie – mă refer la toată istoria acestui pământ – decât cea europeană. Vă pregătiţi pentru un mare succes al ţării”, le-a dat asigurări preşedintele cetăţenilor de peste Prut, în conferinţa de presă comună susţinută cu Nicolae Timofti.

Invitat recent la Gândul LIVE, şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean s-a declarat încrezător că Republica Moldova va parafa acordurile de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană, în ciuda îngrijorărilor Bruxelles-ului privind regresia cauzată de criza politică ce a dus la căderea guvernului Filat. În cadrul aceluiaşi interviu, Corlăţean le transmitea colegilor de la Chişinău să fie inteligenţi politic şi să nu cadă în capcana provocărilor. […]

Înţepături dinspre Bucureşti. Ponta: „Ce bine e să fii preşedinte, că eşti generos pe banii altora”

Eveniment deosebit de mediatizat peste Prut, cea de-a cincea vizită oficială a preşedintelui Băsescu a fost primită cu mici manifestaţii şi ale unioniştilor, şi ale rusofililor. Mai mult, înţepături au venit şi dinspre Bucureşti, unde premierul a remarcat, din şedinţa de guvern, mândria lui Traian Băsescu privind gazoductul Iaşi-Ungheni şi criticile privind scăderea burselor pentru tinerii basarabeni: „Mă gândeam ce bine e să fii preşedinte, că eşti generos pe banii altora. Păcat că Guvernul anterior nu a făcut nimic. Nici să dea mai multe burse, nici gazoductul”, a comentat miercuri Victor Ponta.

Cât despre Traian Băsescu, şeful statului român a refuzat să îşi facă bilanţul reuşitelor şi succeselor în relaţiile cu Republica Moldova, negând totodată că aceasta ar fi ultima sa vizită în statul vecin. „Nu, fraţilor, nu e ultima vizită! O să mai vin până îmi termin mandatul…”, a spus preşedintele român. Mai mult, Traian Băsescu a venit cu promisiunea unei spovedanii politice după încheierea celui de-al doilea mandat al său.

Interesele legitime ale Moscovei la Chişinău

Pentru prima dată într-o lungă perioadă de timp, preşedintele Traian Băsescu a vorbit, într-un interviu pentru Europa Liberă difuzat marţi, despre interesele legitime ale Moscovei în Republica Moldova. „Putem face orice analize, dar n-aş spune că sunt deranjante presiunile pe care le face Rusia în Republica Moldova”, a răspuns preşedintele, întrebat dacă presiunile Rusiei din Republica Moldova se simt şi la Bucureşti. „Până la urmă, în mod legitim, Moscova se interesează de Republica Moldova pentru că o mare parte din populaţia Republicii Moldova încă se simte legată de Moscova. Este o realitate, pe care dacă nu o vedem, nu putem dezlega poziţiile de la Chişinău”, a continuat şeful statului român.

Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, Traian Băsescu are programate, dincolo de discuţiile oficiale cu Timofti, întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, primul-ministru Iurie Leanca, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, dar şi cu liderii principalelor partide (exceptându-l pe cel comunist).

Prima vizită în calitate de preşedinte a României a lui Traian Băsescu a fost făcută în ianuarie 2005, când Vladimir Voronin îi făcea cadou 11.000 de sticle de vin moldovenesc.”

Traian Băsescu le promite basarabenilor „gaz pe săturate” din Marea Neagră şi că va deveni, „din respect”, concetăţeanul lor. VIDEO

Se arata, printre altele, ca:

„La finalul vizitei sale la Chişinău, preşedintele Traian Băsescu le-a promis cetăţenilor Republicii Moldova „gaz pe săturate” din România, peste câţiva ani, şi i-a sfătuit să nu se mai bazeze pe negocierile în format 5+2 în ceea ce priveşte Transnistria, ci să meargă acolo unde este „cheia”, respectiv la Moscova. Într-un interviu pentru emisiunea „În PROfunzime”, difuzată de PRO TV Chişinău, şeful statului a declarat că ia în calcul ca, după plecarea de la Cotroceni, să ceară cetăţenie moldoveană, „în semn de respect pentru Republica Moldova şi ca semn de dragoste pe care o port oamenilor din această ţară”. Totuşi, Traian Băsescu exclude oferta făcută miercuri de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, de a veni „să continue lupta” la Chişinău şi să candideze la legislativele de peste Prut. […]

Despre atacurile lui Voronin: „ţine şi de educaţie şi a cui trompetă eşti”

Mai mult, Băsescu a lansat o serie atacuri la adresa lui Vladimir Voronin, care a avut declaraţii foarte dure despre preşedintele român în ultimele luni – de la invocarea unor telefoane date de Băsescu la Chişinău în stare de ebrietate la comparararea vizitei sale de miercuri cu cea a mareşalului Antonescu, în 17 iulie 1941, „Cred că sunt doar jocuri politice şi mă surprinde că sunt politicieni care vorbesc despre alternativa Uniunii Eurastiatice. De exemplu, fostul preşedinte Voronin, care cu mine vorbea în faţa camerelor că drumul Republicii Moldova este în Europa. Atunci, dânsul arăta atunci a fi european convins, acum văd că se simte asiatic”, a comentat Băsescu. Cât despre analogia cu Ion Antonescu, Traian Băsescu a replicat: „Mă surprinde că Vladimir Vornin vorbeşte totuşi limba română, s-a născut în România Mare. Oare cum poţi să vorbeşti aşa despre ţara în care te-ai născut?”, s-a întrebat retoric preşedintele, subliniind că „ţine şi de educaţie şi a cui trompetă eşti”.

Băsescu a mai declarat că a găsit o Republică Moldova mai hotărâtă ca oricând pe drumul european. „Mă încurajează şi îmi arată că n-am greşit susţinând R. Moldova pentru a-şi lua un drum către Uniunea Europeană”, a spus şeful statului român, care s-a declarat încrezător că finalizarea negocierilor acordului de liberă circulaţie va avea loc spre sfârşitul anului”. „Aş spune că aţi pornit pe un drum greu, care nu înseamnă prosperitate a doua zi după ce proneşti pe el, dar înseamnă şansa prosperităţii atunci când intri pe el”, a spus preşedintele.

„Chişinăul şi Moscova trebuie să treacă la un dialog direct”

Referitor la problema transnistreană, Traian Băsescu a eliminat din variantele Republicii Moldova o eventuală renunţare la Transnistria în schimbul integrării europene, pe modelul Serbiei şi al provinciei Kosovo. „Niciun stat nu are dreptul să renunţe la nicio palmă de pământ”, a subliniat preşedintele. El i-a sfătuit pe liderii de la Chişinău să nu se mai bazeze pe dialogul în format 5+2 (Transnistria, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, SUA, OSCE, UE) pentru a rezolva problema, dat fiind că a pierdut deja suficient timp, timp în care structurile statale „ilegitime” de la Tiraspol s-au consolidat. „Ca stat interesat şi ştiind unde se află cheia – la Moscova -, eu n-aş lăsa lucrurile numai în formatul 5+2. Mai devreme sau mai târziu, nu e o urgenţă, cred că Chişinăul şi Moscova trebuie să treacă la un dialog direct”, a explicat preşedintele la PRO TV Chişinău.

Vorbind despre gazoductul Iaşi-Ungheni şi despre un viitor îndepărtat, preşedintele le-a promis râzând moldovenilor „gaz pe săturate după 2018, când începem noi extracţia din Marea Neagră”.

Cetăţean al Republicii Moldova, dar nu ales

Întrebat dacă Republica Moldova va rămâne o prioritate pentru el după ce îşi va încheia cel de-al doilea mandat de preşedinte, Traian Băsescu a răspuns: „Poate după ce îmi voi termina mandatul, voi cere cetăţenia Republicii Moldova, în semn de respect pentru Republica Moldova şi ca semn de dragoste pe care o port oamenilor din această ţară”. Totuşi, când vine vorba despre oferta lui Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, de a merge să candideze peste Prut, răspunsul este scurt: „Nu, doamne fereşte!”.”

Cereti-o si o vom face!

Băsescu, la Chişinău, unei tinere care l-a întrebat despre unire: Cereţi-o şi o vom face

Se arata ca:

„Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, miercuri, la Chişinău, cu reprezentanţi ai societăţii civile din ţara vecină, o tânără spunând că ar trebui făcută unirea pentru a rezolva mai repede integrarea în UE a Republicii Moldova, şeful statului român replicând: „Domnişoară, cereţi-o şi o vom face”.La evenimentul organizat de Ambasada României de la Chişinău au participat circa 250 de persoane, acesta fiind ultimul punct al vizitei oficiale în Republica Moldova a preşedintelui Băsescu.

O tânără prezentă la întâlnirea preşedintelui Băsescu cu societatea civilă din ţara vecină a spus că i se pare prea mult de aşteptat pentru integrarea R.Moldova în UE, momentul estimat fiind abia peste 10-15 ani.

Să facem mai întâi unirea şi aşa ne integrăm şi în UE„, a spus tânăra, iar preşedintele Băsescu a replicat: „Domnişoară, cereţi-o şi o vom face!”.

Afirmaţia preşedintelui a stârnit aplauzele celor participanţilor la întâlnire.

Şeful statului a afirmat din nou miercuri la Chişinău că aderarea R.Moldova la UE va fi o „reîntâlnire” a celor două ţări, aşa cum a fost după Marea Unire de la 1918.

„UE e locul în care ne vom reîntâlni, unde vom fi din nou împreună, cum am fost după marea Unire. UE este locul în care frontierele dispar, în care toţi circulăm de la unul la celălalt, valorile fiecărui popor sunt valori ale UE, acolo unde de fapt toţi dobândim o nouă identitate, alături de cea originară, cea de cetăţeni europeni”, a mai spus Băsescu.”

Bazat pe caracteristicile de rasa!!

Băsescu, la Chişinău: Poporul Republicii Moldova e latin, nu are ochii oblici, nu înţeleg opţiunile pro-asiatice

Se arata ca:

Traian Basescu

„Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Chişinău că poporul R.Moldova este latin şi nu a văzut în rândul acestuia cetăţeni cu ochii oblici„, convingerea sa fiind că opţiunea majorităţii populaţiei ţării vecine este pentru integrarea europeană şi că nu are ce să caute în Uniunea Eurasiatică.

„Poporul acestei ţări este un popor latin, nu am văzut cetăţeni ai Republicii Moldova cu ochii oblici. Deci, cred că opţiunea este spre integrare europeană, iar dacă vor apărea opţiuni ale societăţii civile, aşa cum evoluează foarte prolific numărul de ONG-uri pro-asiatice, sunt convins că opţiunea majorităţii populaţiei va fi pro-europeană”, a afirmat Băsescu miercuri, în conferinţa de presă comună cu omologul său de la Chişinău, Nicolae Timofti.

Preşedintele român a arătat că vizita sa la Chişinău vine într-un moment foarte important pentru ţara vecină, care se află la câteva luni de semnarea la Summit-ul de la Vilnius a Parteneriatului Estic al Acordului de Asociere cu UE şi a Acordului de Liber Schimb. Băsescu a arătat că ţara vecină nu are alternativă la drumul european, „de apropiere de UE şi viitoare integrare’ şi a reiterat că România va rămâne un „avocat fără rezerve” al acestui parcurs.

De asemenea, Băsescu a spus că nu îşi poate explica opţiunile spre o integrare a Republicii Moldova în Uniunea Eurasiatică, apărute în ultimul timp la unii politicieni din ţara vecină, făcând apoi referire la afirmaţiile pe care liderul Partidului Comunist şi fost preşedinte la Chişinău, Vladimir Voronin, le făcea în urmă cu ceva ani, alături de el, privind drumul european al Republicii Moldova.

„Aici se pare că în ultimele luni apare o opoziţie internă, deşi vă rog să mă credeţi, vă rog să daţi înapoi filmările de la conferinţele de presă pe care le-am avut cu fostul preşedinte Voronin când împreună vorbeam de drumul european. Deci aici, tot la Chişinău, vorbeam despre opţiunea guvernului din timpul preşedinţiei domnului Voronin, vorbeam despre drumul european. Acum înţeleg că domnul Voronin a uitat că s-a născut şi că are părinţii la Dubăsari şi că nu a putut trece frontiera să îşi vadă mormântul părinţilor când era şeful acestui stat. Şi apar opţiuni pe care eu nu mi le pot explica”, a afirmat Băsescu.

Totodată, întrebat dacă înainte de Summit-ul de la Vilnius se aşteaptă la provocări din partea Moscovei în Găgăuzia şi Transnistria, Băsescu a răspuns că nu crede că se va ajunge la aşa ceva.

„Provocări din partea Moscovei nu cred. Moscova este capitala unui stat care se respectă prea mult ca să vină în zona provocărilor organizate şi susţinute de stat”, a afirmat el.

Pe de altă parte, preşedintele moldovean a spus că interpretează ca „provocări” acţiunile unor forţe politice şi părţi ale societăţii civile îndreptate împotriva parcursului european al ţării.

În Republica Moldova sunt forţe care promovează alte idei decât cele ale guvernării. E vorba de aşa-numite societăţi civile care fac diferite acţiuni legate de conferinţe, seminarii, unde promovează ideea schimbării de curs a Republicii Moldova către aşa-zisa Uniune Eurasiatică. Eu, după câte cunosc, nu există încă această uniune, despre ea se vorbeşte. Provocări pot fi, singurul fapt că se organizează astfel de acţiuni, eu le consider tot provocări. Pot fi, dar noi le răspundem prin consecvenţa noastră, prin determinarea politicii noastre şi a programului de guvernare îndreptat spre integrarea europeană. Şi o să reuşim”, a spus Timofti.

Preşedintele Traian Băsescu face miercuri o vizită oficială în Republica Moldova.” (subl. mea)

Cea mai aiuritoare declaratie a lui Basescu!  De ce nu in Uniunea Euroasiatica? Pentru ca e un popor latin si nu are ochii oblici!! 🙂 . Din aceasta cauza nu intelege optiunile pro asiatice! In Uniunea Europeana sunt numai cei ce nu au ochii oblici! Ceea ce ar insemna ca in ochii lui Basescu astfel de Uniuni sunt bazate pe caracteristicile de rasa. Eu stau si ma intreb: cum a putut Basescu sa se dea in stamba facand o asemenea afirmatie…?

Dar apropo de remarca tinerei care i-a spus lui Basescu:  „Să facem mai întâi unirea şi aşa ne integrăm şi în UE” si de declaratia Presedintelui Timofti, care aprecia ca: „În Republica Moldova sunt forţe care promovează alte idei decât cele ale guvernării. E vorba de aşa-numite societăţi civile care fac diferite acţiuni legate de conferinţe, seminarii, unde promovează ideea schimbării de curs a Republicii Moldova către aşa-zisa Uniune Eurasiatică.”, in plus si Basescu vorbea de „ONG-uri pro asiatice”, eu stau si ma intreb:

exista la nivelul societatii civile din Republica Moldova forte ce promoveaza nationalismul, ONG-uri nu pro asiatice, ci nationaliste, care sa militeze pentru unirea Republicii Moldova cu Romania?

Pentru ca daca vrei unirea cu Romania, trebuie sa existe ONG-uri care sa militeze pentru unitatea nationala, antrenand astfel acest curent de opinie in intreaga societate din Republica Moldova, militand pentru ca el sa fie imbratisat de tot mai multi cetateni. Nu e oare ciudat ca acolo sunt „forte ce promoveaza alte idei decat cele ale guvernarii”, organizate in ONG-uri, dar nu prea se vad forte organizate care sa sustina aprig unirea cu patria mama, Romania?

„Şeful statului a afirmat din nou miercuri la Chişinău că aderarea R.Moldova la UE va fi o „reîntâlnire” a celor două ţări, aşa cum a fost după Marea Unire de la 1918.”

Dar ne vom regasi oare? Ne vom regasi oare, daca interesul principal al cetateanului din Republica Moldova in aceasta integrare in UE nu e altul decat sa mearga sa munceasca in Occident, sa castige mai mult decat la el acasa? Nu e oare vorba de cel mai meschin materialism, in detrimentul unui generos nationalism, capabil sa uneasca intr-adevar Rep. Moldova cu Romania, ca nu numai sa ne „reintalnim”, ci si sa ne regasim, asa cum a fost dupa Marea Unire de la 1918. Si cand spun sa ne regasim, ma gandesc la faptul ca si noi si ei trebuie sa constientizam nu ca suntem europeni, ci ca suntem romani si formam acelasi popor, cu aceeasi bogatie spirituala. Si cu aceasta bogatie spirituala comuna in mod natural, imbogatim bogatia spirituala a Europei. Pentru ca Romania trebuie sa fie una, si Basarabia e parte integranta a Romaniei. Nu cred ca trebuie sa ne privim ca doua state integrate in UE si care „se reintalnesc”. Ci ca acelasi stat, acelasi popor, aceeasi tara: Romania. In acest sens nationalismul este benefic pentru patria noastra comuna care nu e alta decat Romania. Iar acest nationalism, care ar trebui sa-l anime pe orice roman, nu e cultivat bine nici la noi in tara, nu numai in Republica Moldova. Nu se face o educatie adecvata in acest sens, lucru, desigur, regretabil. In schimb ni se face din plin educatia ca trebuie sa fim europeni si sa ascultam de comandamentele Comisiei Europene!

Update

Gandul

Rusia îl acuză pe Traian Băsescu de comentarii „inadecvate şi nefondate” în problema Moldova-Transnistria

Se arata ca:

„Un oficial al biroului de presă al Ministerului de Externe de la Moscova a criticat declaraţiile preşedintelui român Traian Băsescu, făcute la Chişinău, în legătură cu procesul de negociere între Republica Moldova şi Transnistria. Afirmaţiile lui Băsescu au fost calificate drept „inadecvate şi nefondate”, conform agenţiei Interfax.

„Moscova a fost surprinsă de anumite idei exprimate în timpul interviului acordat de preşedintele României, Traian Băsescu, presei române pe 16 iulie, în legătură cu procesul de pace din Transnistria şi cu relaţiile Rusia-Republica Moldova. De exemplu, Băsescu pune la îndoială sinceritatea oficialilor Rusiei, care susţin un acord durabil şi viabil pe problema transnistreană. Credem că aceste comentarii sunt inadecvate şi nefondate. Poziţia Rusiei este neschimbată şi binecunoscută”, a declarat Maria Zaharova, directorul adjunct al departamentului de presă al MAE rus, conform Interfax.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, la Chişinău, că negocierile în format 5+2 pe tema conflictului îngheţat din Transnistria nu au niciun rezultat pentru că actorii implicaţi, inclusiv Rusia, nu vor să rezolve problema.

„Pentru că cei de care depinde rezultatul nu vor să rezolve problema sau vor să o rezolve altfel decât Chişinăul, actorul care trebuie să decidă: nici Federaţia Rusă, nici Ucraina, nici SUA, UE nu pot decide în locul Chişinăului asupra integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Or, poziţia Republicii Moldova nu este încă acceptată de toate părţile”, a răspuns Traian Băsescu întrebării legate de lipsa de rezultate a negocierilor din Transnistria.

„Chişinăul are obligaţia să lupte diplomatic pentru fiecare palmă de pământ care-i aparţine, indiferent care au fost aranjamentele administrative în interiorul fostei URSS”, a mai spus Băsescu în interviu.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 19, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

Christine Lagarde…

Iata ce ne spune Mediafax:

Preşedintele Băsescu s-a întâlnit cu directorul FMI: România are nevoie să fie asistată încă doi ani

Se arata, printre altele, ca:

„”Am reuşit să finalizăm al doilea acord cu FMI. Să fim cinstiţi, au fost câteva probleme, dar cu bunăvoinţa tuturor acordul a fost finalizat.  Acum trebuie să pornim unul nou „, a afirmat Băsescu la începutul întâlnirii cu directorul FMI. […]

Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-byde circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi finalizată în 2011.

Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunãtţire a managementului companiilor de stat.”

Băsescu, directorului FMI: Decizii populiste pot să dezechilibreze România. Această tendinţă există în acest moment

Se arata, printre altele, ca:

„Băsescu a spus că are câteva idei privind un nou acord cu FMI, arătând că în prezent România este pe drumul cel bun în privinţa macrostabilităţii economice, dar nu este definitiv consolidată şi trebuie lucrat din greu pentru a menţine această macrostabilitate.

„Uitându-mă pe cifre, pot constata că decizii populiste pot să dezechilibreze România şi această tendinţă există în acest moment în România”, a afirmat Traian Băsescu.

El a spus că sistemul de sănătate trebuie să fie o prioritate, arătând că la începutul anilor 2000 bugetul pe sănătate era de un miliard de lei, iar acum este de cinci miliarde, dar asistenţa pe sănătate s-a diminuat din punctul de vedere al calităţii.

„Se întâmplă ceva cu banii introduşi în sistem, trebuie să privim cu atenţie acest exod”, a adăugat Traian Băsescu.

Preşedintele s-a referit şi la privatizarea CFR Marfă, arătând că nu este foarte clar cum sunt trataţi investitori strategici. „Avem CFR Marfă de privatizat cu un investitor strategic. Din punctul meu de vedere, investitori strategici sunt căile ferate americane, franceze, austriece, germane şi cred că obiectivul nostru principal trebuie să fie restructurarea companiilor de stat”, a spus Băsescu.

El a mai arătat că economia privată performează, în timp ce economia ce aparţine statului este „un dezastru”, arătând că unul dintre principalele probleme este managementul neperformant.

„Cum să mergi în zona euro cu această parte a economiei noastre? Este una dintre lecţiile pe care le-am învăţat în această criză. Dacă economia nu este competitivă, suferi foarte mult”, a adăugat Băsescu.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a spus că toate căile identificate de Traian Băsescu privind reforma structurală şi sistemul de sănătate sunt complet legitime.

Ea a arătat că sumele acordate pentru sănătate trebuie cheltuite pentru sănătate, şi nu pentru altceva, aceasta fiind o prioritate, iar cea de-a doua prioritate este reforma structurală.

Lagarde a arătat că trebuie restructurate companiile de stat pentru a fi cât mai atractive pentru privatizare.

Ea mai spus că nimic nu poate prospera într-o ţară în care nu există macrostabilitate economică.

Directorul general al FMI se află în România, luni şi marţi, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România.

Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.”

Dupa parerea mea, este inca un atac al lui Basescu la adresa lui Victor Ponta, apropo de acele „decizii populiste”. Basescu nu a pierdut prilejul de a lansa un nou atac la adresa premierului, dupa ce nu cu mult timp in urma spunea: „Sunt mai bun prim-ministru decat Ponta”. Christine Lagarde nu putea fi decat politicoasa, evident. Declaratiile pe care le-a facut Presedintele arata ca acesta doreste accelerarea procesului de integrare al Romaniei in Zona Euro. Raspunsul D-nei. Lagarde:

Lagarde susţine aderarea la euro după finalizarea reformelor structurale şi consolidare, fără grabă

„”Este un exemplu pe care îl am în minte – Letonia, care a fãcut reforme semnificative într-un timp scurt. Dar 10% din populaţie a emigrat pe parcursul reformelor (…) Cel mai bine este să te consolidezi, să ai o creştere sustenabilă, un set solid de reforme structurale înainte de a adera la zona euro, decât să te grabeşti, să accelerezi procesul de aderare, iar apoi să te regăseşti vulnerabil şi slăbit în faţa şocurilor externe”, a spus Lagarde la Bucureşti, la o întâlnire cu presa.

Directorul general al FMI a adăugat, însă, că nu are motive să se îndoiască că procesul de aderare al Letoniei a fost bine parcurs, că s-au verificat toţi parametri şi au fost îndeplinite toate criteriile.

 „În momentul în care aderi la zona euro pierzi instrumentul de politică monetară, care poate fi utilizat la stabilizarea economiei. Trebuie să fii într-adevăr foarte încrezător că poţi să funcţionezi cu un singur instrument. Ai un instrument mai puţin pe care poţi să-l foloseşti când lucrurile merg prost”, a explicat Lagarde.

Ea a adăugat că este elocvent exemplul unor state aflate în zona euro şi care au dificultăţi în a folosi puţinele instrumentele interne pentru a se echilibra, în lipsa politicii monetare, care este apanajul BCE.

„Sunt multiple beneficii, dar ai un singur stabilizator, pe celălalt nu îl mai poţi folosi niciodată”, a spus Lagarde.

Anterior, directorul general al FMI a arătat că avansul economic lent din Europa Centrală şi de Est este unul ciclic şi reflectă şi blocaje ale partenerilor, de asemenea ciclice.

„Dar trebuie finalizate reformele care presupun că sectorul productiv trebuie să fie performant şi nu trebuie împovărat cu alte probleme (…) Într-o ţară este vorba de piaţa muncii rigidă, în alta de multă birocraţie, în altele de reforme nefinalizate, de drept de proprietate încă neclarificat”, a afirmat Lagarde la conferinţa susţinută la Banca Naţională a României.” (subl. mea)

Lagarde: Reformele din companiile de stat vor fi incluse în noul acord al României cu FMI

Se arata, printre altele, ca:

„”Ce are România? Aveţi talent uman, surse de energie, finanţare disponibilă care trebuie fructificată şi adminsitraţie care poate fi eficientizată. Aveţi toate ingredientele (…) Aţi progresat mult şi dacă mai uit la parteneriatul dintre FMI şi România văd lucruri bune. Performanţă mai ales în domeniul fiscal, al sănătăţii, în sectoarele de energie”, a spus Lagarde la conferinţa organizată la Banca Naţională a României.

Directorul general al FMI a arătat că în privinţa companiilor de stat sunt necesare mai multe reforme pentru a se ajunge la productivitatea maximă, pentru a beneficia de întreg potenţialul uman şi tehnic din aceste societăţi.

Acest set de reforme va face parte din noul program”, a spus Lagarde.

Anterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat la întâlnirea cu Lagarde că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite.

Şeful statului a afirmat că economia privată performează, în timp ce economia ce aparţine statului este „un dezastru”, arătând că unul dintre principalele probleme este managementul neperformant.”

Lagarde: Statul ar trebui să se implice mai mult şi să garanteze creditele pentru IMM-uri

Se arata, printre altele, ca:

„”Am vorbit aseara (luni – n.r.) despre programele Viena 1 şi Viena 2, poate va fi nevoie şi de Viena 3, este un lucru care va fi discutat de parteneri. Viena 1 a funcţionat bine, iar Viena 2 a funcţionat nu aşa de bine. Cred că sunt şi alte forţe care trebuie implicate, participarea statului care ar trebui să garanteze creditele pentru IMM-uri, dar şi pentru alte sectoare care nu par aşa prietenoase la risc cum ar vrea băncile. Vor mai fi câţiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la Banca Naţională a României.

Ea a arătat că nu trebuie să aibă loc o capitalizare prea rapidă a băncilor pentru Basel III, iar statul trebuie să se implice mai activ pentru a contribui la reducerea acestor riscuri.

„Această cultură ar trebui să minimizeze riscurile din economia reală şi să pună banii băncilor în ceea ce înseamnă economie reală şi mai puţin în produse sofisticate”, a spus Lagarde.

Directorul general al FMI încheie marţi o vizită de două zile în România, iar miercuri o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut.

În cadrul Iniţiativei Viena, grupurile mamă ale unui număr de nouă bănci cu capital străin prezente în România, care controlau aproximativ 70% din piaţă, s-au angajat în august 2009 să menţină expunerea pe piaţa românească la nivelul din luna martie a acelui an şi să asigure o rată de solvabilitate de peste 10%.

Un an mai târziu, FMI, Comisia Europeană şi BNR au decis că expunerile primelor nouă bănci străine prezente pe piaţa românească pot varia într-o marjă de plus/minus 5% faţă de nivelul înregistrat în luna martie 2009.

Setul de reforme Basel III a fost dezvoltat de Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară pentru a îmbunătăţi cadrul de reglementare, supravegherea şi managementul riscurilor în sectorul bancar. Obiectivele măsurilor sunt îmbunătăţirea capacităţii sectorului financiar de a absorbi şocurile financiare şi economice, îmbunătăţirea managementului riscului şi guvernanţei, precum şi a transparenţei instituţiilor de credit şi a modului în care publică informaţii.

Printre altele, regulile Basel III prevăd ca băncile să deţină până 2019 capital de rang întâi de minim 6% şi capital total de cel puţin 8%, urmând ca împreună cu o rezervă de capital de 2,5% să se ajungă la un minim de 10,5%.”

Aici mi se pare ca FMI are o abordare noua… In primul rand nu mai auzim clasica retorica referitoare la neperformanta intreprinderilor de stat. Doar la Basescu am auzit-o. Ideea care se desprinde din ceea ce a spus D-na. Lagarde este ca aceste intreprinderi de stat trebuie aduse in starea de a putea face performanta – „Directorul general al FMI a arătat că în privinţa companiilor de stat sunt necesare mai multe reforme pentru a se ajunge la productivitatea maximă, pentru a beneficia de întreg potenţialul uman şi tehnic din aceste societăţi.”. Ca sa realizezi lucrul acesta, continua D-na. Lagarde, sunt necesare reforme. Restructurarile sunt necesare pentru a face aceste companii de stat mai atractive in vederea privatizarii. Interesant este ca D-na. Lagarde a pus accent pe fructificarea capitalului uman de la noi din tara, mult laudat, dupa cum se vede, de domnia sa.

Pe de alta parte, o abordare noua mi se pare aceea ca statul ar trebui sa se implice mai mult si sa garanteze creditele pentru IMM-uri, „dar şi pentru alte sectoare care nu par aşa prietenoase la risc cum ar vrea băncile”. D-na Lagarde a aratat ca: „Vor mai fi câţiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon”. Ideea pare a fi urmatoarea: creditele neperformante din economie sa fie preluate de stat. Daca asa stau lucrurile, cred ca este o abordare absolut noua. Ar insemna ca riscurile sa se transfere asupra Statului, dar sa fie garantate de FMI prin noul acord, adica prin banii veniti de la FMI. Este o politica de tip Welfare State. Dar protejeaza si sectorul bancar.

Lagarde: Ar fi păcat ca România să nu continue parteneriatul benefic cu FMI

Se arata, printre altele, ca:

„”Vreau să remarc faptul că avem un parteneriat de durată cu România şi a fost benefic din punct de vedere fiscal pentru că a restaurat stabilitatea pentru a genera investiţii, a restaurat încrederea în fundamentele economice ale ţării”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la BNR, întrebată cât de bun doctor a fost FMI pentru România şi dacă instituţia va continua tratamentul, în contextul în care alţi oficiali ai FMI care au venit în România spuneau că Fondul este un doctor care administrează pastile amare.

Ea a arărat că este rolul FMI să i se ceară ajutorul când o ţară se confruntă cu situaţii dificile sau are nevoie de expertiza şi disciplina pe care instituţia le oferă.

„Vom fi foarte încântaţi să ne continuăm discuţiile cu autorităţile pentru a ajuta la stabilizarea cadrului macroeconomic, care a fost restaurat cu mare eficienţă. Ştiu că n-a fost uşor, dar ar fi păcat să nu-l consolidaţi, să nu păstraţi acest cadru macroeconomic pentru a consolida creşterea economică, pentru a crea locuri de muncă, pentru a vă asigura că oamenii beneficiază de aceste eforturi„, a mai spus Lagarde.

Şeful FMI spune că instituţia nu impune niciun fel de tratament sau reţetă, doar negociază cu autorităţile, le respectă părerile, viziunile, pe care apoi le înaintează comunităţii internaţionale.

„Vom merge pe un drum pe care l-am ales împreună”, a conchis Lagarde.

Anterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat la întâlnirea cu Lagarde că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite.” (subl. mea)

Si aici pare a fi o abordare noua: oamenii, poporul trebuie sa beneficieze de aceste eforturi. Asta e un discurs clasic de stanga! „Aveţi talent uman, surse de energie, finanţare disponibilă care trebuie fructificată şi adminsitraţie care poate fi eficientizată. Aveţi toate ingredientele” – parafrazand principiul marxist: ‘Omul este cel mai pretios capital’! FMI lucreaza acum pentru om, nu mai este acea institutie, acel club select, al capitalismului postbelic! 🙂 . Parca il si aud pe Obama spunand: „I’m your brother!!” 🙂 .

Lagarde: Exporturile, cererea internă şi investiţiile trebuie să susţină simultan creşterea economică

Se arata, printre altele, ca:

„”Abordarea mea despre creşterea economică este relativ simplă, aceasta este alimentată de trei locomotive diferite: una externă, care pentru România a fost foarte activă mai ales în prima parte a anului, consumul intern şi cheltuielile de capital în formă de investiţii. Luând în calcul nivelul de dezvoltare a economiei româneşti, aceasta poate fi susţinută de toate cele trei locomotive şi să nu fie dependentă doar de un singur motor, pentru că s-ar putea crea dezechilibre care ar fi greu de stabilizat”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la BNR, întrebată dacă este benefic pentru România să aibă creştere economică generată de exporturi, înregistrând excedent de cont curent în primele cinci luni.

Exprimat în euro, exporturile au urcat cu 5,7% în primele cinci luni şi au ajuns la aproape 20 miliarde de euro, iar importurile au scăzut cu 1,8%, la 21,9 miliarde de euro. Contul curent al balanţei de plăţi arată un excedent de 314 milioane de euro după cinci luni, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale.

În schimb, investiţiile străine directe au scăzut cu 37% în acest interval, la 414 milioane de euro, iar cheltuielile pentru investiţii de la buget au coborât de la 12,6 miliarde de lei (2,1% din PIB) în primele cinci luni din 2012 la 10,1 miliarde de lei (1,62% din PIB) în perioada similară din acest an.

În opinia directorul general al FMI, consolidarea fiscală şi creşterea economică nu se exclud mutual, Lagarde menţionând însă că este nevoie de „decidenţi de politici foarte serioşi” şi obiective pe termen mediu.

Dacă investitorii au sentimentul că decidenţii de politici sunt foarte serioşi în consolidarea fiscală şi văd obiective stabilite pe termen mediu şi un drum cum se ajunge acolo, o ancoră, acest lucru va alimenta investiţiile necesare, care vor contribui la creşterea economică. Dacă ai creştere, consolidarea fiscală este mai uşoară decât dacă nu ai creştere, este un principiu circular şi se pare că România s-a angajat în acest principiu şi-mi doresc să continue”, a afirmat Lagarde.

Ea a arătat că investiţiile în educaţie, în traininguri profesionale sunt investiţii eficiente şi trebuie făcute toate eforturile pentru a nu se tăia aceste cheltuieli. În rest, orice cheltuială trebuie studiată cu atenţie, trebuie văzut unde merg banii.” (subl. mea)

Da, sunt de acord cu aceasta abordare, cu mici exceptii sau, mai degraba, nelamuriri… De acord, cererea interna trebuie sa fie un motor de dezvoltare. Dar cum se poate realiza acest lucru cand cererea e scazuta in toata Europa, lucrul acesta fiind unul din motivele actualei recesiuni? Investitiile straine sunt importante, numai ca acestea nu se prea vad pe la noi. Consolidarea fiscala nu a adus mai multe si mai bogate investitii straine, de care economia romaneasca ar avea nevoie. Mai mult chiar: cu ocazia acestei crize prelungite, investitiile au scazut in toata Europa! Cresterea economica e anemica in toata Europa, nu numai la noi. Chiar FMI prognozeaza ca Zona Euro va ramane in recesiune in 2013. De unde rezulta ca aceasta consolidare fiscala, de care vorbeste D-na. Lagarde, este grea in toata Europa.

Lagarde: Acordul cu România va fi unul de consolidare macro şi reforme structurale

Se arata, printre altele, ca:

„”Acordul poate merge pe două planuri – consolidare bugetară şi reformele structurale (… ) În ceea ce priveşte societăţile aflate sub controlul statului, unele ar trebui privatizate, iar altele restructurate. Acesta este un program de disciplină, care poate justifica de ce FMI continuă înţelegerea cu titlu preventiv”, a spus Lagarde la Bucureşti, la o întâlnire cu presa.

Directorul general al FMI a insistat şi pe importanţa fondurilor europene pentru infrastrcutră, care ar trebui utilizate integral.

„Fondurile europene nu au fost utilizate şi ar trebui să fie folosite pentru a avea drumuri, altă infrastructură, ca să asigure un mediu prielnic pentru investiţii în România”, a continuat Lagarde.

Un alt domeniu în care sunt necesare investiţii, şi pe care oficialul FMI l-a menţionat şi l-a conferinţa de la BNR, este cel al resurselor de energie, care ar susţine creşterea pieţei interne.

Întrebată cum explică o atitudine mai puţin intransigentă a FMI pe parcursul ultimelor două acorduri comparativ cu programele care s-au derulat în perioada pre-criza financiară, Lagarde a afirmat că România a făcut eforturi importante în ultimii patru ani.

 „Au fost eforturi masive în special în domeniul consolidării fiscale, au fost reforme semnificative şi presiuni pe sectorul financiar, care a rămas solid, au fost reforme structurale aplicate în sectorul energetic, electricitate şi gaz, distribuţie de energie, care este în proces de implementare, au fost începute reformele în domeniul privatizării, unde cu siguranţă mai sunt multe lucruri de făcut”, a explicat Lagarde.

De acord: fondurile europene sunt importante, in special cele pentru infrastructura! Foarte interesanta este si aceasta abordare a problemei companiilor de stat: „În ceea ce priveşte societăţile aflate sub controlul statului, unele ar trebui privatizate, iar altele restructurate.”. Deci nu mai trebuie ca toate sa fie privatizate! Un punct de vedere nou, as zice eu, in abordarea FMI. Este de asemenea interesant ca prin ‘infrastructura’ sefa FMI intelege in special ‘drumuri’. Parca Basescu se aratase oarecand ostil constructiei de autostrazi, sau ma insel eu?

Se pare ca D-na. Lagarde a inclinat mai mult spre ideile D-lui. Ponta, decat spre cele ale D-lui. Basescu. Presedintele mi s-a parut vizibil iritat la intalnirea cu sefa FMI. De observat ca D-na Lagarde a temporizat pe tema intrarii tarii noastre in Zona Euro, aratand mai ales riscurile. Din abordarea conservatoare a ramas doar consolidarea fiscala, la care, dupa cat se pare, FMI nu a renuntat (inca!?). Oricum, pare a fi o schimbare de optica a FMI, cel putin cu privire la tara noastra. Dar, dupa cat se pare, e o schimbare de optica in general, inclusiv cu privire la economia UE si a Zonei Euro, care intampina, in prezent, probleme serioase si care nu si-au putut gasi rezolvarea cu vechea abordare. Interesanta este si recomandarea: „Ea a arătat că investiţiile în educaţie, în traininguri profesionale sunt investiţii eficiente şi trebuie făcute toate eforturile pentru a nu se tăia aceste cheltuieli.”, menita sa reduca somajul si sa creasca performanta economica.

Vom vedea, desigur, in ce masura se va concretiza aceasta noua abordare a FMI, care, repet, nu cred ca se refera numai la tara noastra.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 17, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 147 comentarii

Relu Fenechiu. Vinovat?

Gandul

Ministrul Relu Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Ponta va prelua interimatul la ministerul Transporturilor

Iata ce arata, printre altele, acest articol:

Ce conţine dosarul „Transformatorul”

Procurorii spun că Fenechiu este vinovat de 46 de infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu. În esenţă, Relu Fenechiu a vândut către Electrica, prin firmele sale, o serie de transformatoare vechi şi ruginite. Procurorii arată că transformatoarele care au fost supraevaluate erau produse în anii ’70 şi erau extrem de uzate.

În 28 iunie 2012, Fenechiu a fost trimis în judecată de DNA, alături de trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. Fenechiu şi ceilalţi învinuţi sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (39 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

DNA a trimis dosarul în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii susţin că firmele lui Relu Fenechiu (SC La Rocca SRL, Fene Grup SA) ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoare, pe care le-ar fi revândut la suprapreţ societăţii Electrica Moldova.

În rechizitoriu, procurorii susţin că, în perioda 2002 – 2005, SC SISSE SA a achiziţionat echipamente pentru sistemul energetic (transformatoare de putere, întrerupătoare, etc) de la cele 4 firme din cadrul grupului „FENE”: SC LA ROCCA SRL, SC TEHNOROM SRL, SC FENE GRUP SA şi SC EURO PLUS SRL.

DNA: licitaţiile pentru transformatoare au fost trucate

Prima acuzaţie a procurorilor este aceea că licitaţiile pentru aceste contracte au fost trucate. În rechizitoriu, anchetatorii susţin că licitaţiile erau câştigate constat de firmele lui Fenechiu pentru că la proceduri se înscriau doar aceste firme sau alte firme, care însă nu concurau în mod real pentru contracte. ”

Concret, la aceste proceduri de achiziţie publică nu participau decât firmele din cadrul grupului „FENE”, una fiind câştigătoare iar celelate asigurând doar aparenţa de corectitudine conform unei proceduri infracţionale cunoscute ca metoda „mâinii moarte”, se menţionează în rechizitoriul DNA. Pentru a stabili acest aspect procurorii au analizat 46 de contracte încheiate cu firmele lui Fenechiu. Procurorii au constat că multe dintre documentele privitoare la cele 46 de tranzacţii se limitau, în principiu, doar la facturi şi documente de recepţie a produselor livrate de cele 4 firme, şi doar în cazul a  15 tranzacţii existau ofertele de produse, comenzi sau alte documente aferente procedurilor de achiziţie publică, fără însă a exista contracte încheiate între SC SISEE SA şi firmele LA ROCCA, TEHNOROM, FENE GRUP şi EUROPLUS.

Echipamante electrice cumpărate de la bulibaşă

Documentele analizate de procurori au arătat că provenienţa transformatorelor pe care firmele lui Relu Fenechiu le-au vândut drept produse este incertă. Potrivit procurorilor, transformatorele erau furnizate companiilor lui Fenechiu de către Dragoş Stănescu, unul dintre liderii romilor din judeţul Iaşi. Companiile lui Dagoş Stănescu cumpărau transformatoarele de la firme fantomă pe care apoi le vindeau către firmele lui Relu Fenechiu care apoi le-a revândut către Electrica. Procurorii arată că un raport al Gărzii Financiare a descoperit că doar un singur transformator vândut de firmele lui Fenechiu are traseul şi proveninenţa certe. În rest, toate celelalte echipamente achiziţionate au la bază acte falsificate sau neconforme c realitate.

Transformatoare din anii ’70, vândute drept noi

O altă acuzaţie din dosar este că transformatoarele vândute de Relu Fenechiu sunt de fapt fier vechi.

Cercetările procurorilor au arătat că majoritatea transformatoarelor au fost produse în anii ’70. De altfel, în dosar este publicat şi un tabel cu anul de provenineţă al transformatoarelor. Procurorii au făcut cercetări la faţa locului şi au constat că aceste obiecte erau livrate de firmele lui Fenechiu au fost în realitate nişte fiare vechi.

”Rezultatul acestor cercetări la faţa locului, a confirmat declaraţiile mai multor martori, angajaţi ai SISEE, care au constatat încă de la momentul livrării produselor de către firmele din cadrul grupului „FENE”, că aceste produse sunt vechi, ruginite, cu probleme tehnice şi au preţul de livrare similar unui produs nou”, se arată în rechizitoriu

Procurorii mai arată că transformatoarele erau uzate şi au fost utilizate în instalaţii electrice. Anchetatorii susţin că achiziţionarea unor astfel de echipamente nu se justifică.

”Concluzia cu privire la transformatoarele de putere, ne referim aici doar la cele pentru care s-au identificat date minime de identificare, este că acestea au fost produse în decada 70 – 80 a secolului trecut, fiind evident că acestea au fost folosite în instalaţii, că erau uzate fizic sau psihic, aspect vizibil prin rugina şi lipsa de componente, fiind inutile scopului urmărit prin achiziţia lor, lipsite de orice eficienţă economică atât prin preţul de achiziţie cât şi prin neutilizarea lor”, se arată în rechizitoriu

Într-un alt capitol al rechiztoriului, procurorii arată că în perioada în care companiile lui Fenechiu au avut relaţii comerciale cu Electrica Moldova trei directori şi-au contruit vile de lux. Mai mult, procurorii arată că cei trei directori ai Electrica, şi ei inculpaţi în dosar, şi-au construit casele tocmai cu firmele lui Relu Fenechiu.

Procurorii nu au putut însă să dovedească pe deplin faptul că Relu Fenechiu le-a dat mită prin construcţia acestor vile de lux. ”Pe parcursul actelor premergătoare, s-a stabilit că directorul general al SISEE Electrica Moldova (sucursala de întreţinere) – înv.Turbatu Ioan, directorul general al FDFEE Electrica Moldova (filiala de distribuţie) – înv.Mazilu Traian, şi numitul Ciutea Claudiu, fiul înv.Ciutea Ioan – directorul SDFEE Electrica Moldova (structura teritorială Iaşi a filialei de distribuţie), au beneficiat în perioada 2004 – 2005 de serviciile firmei SC FENE GRUP SA, mai precis respectiva firmă, le-a executat celor trei, lucrări de construcţie case/vile”, se arată în rechizitoriu.

Cum s-a apărat Relu Fenechiu

Joi, cu o zi înainte de anunţarea verdictului, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a remis presei un comunicat cu „informaţii relevante privind dosarul penal”, în care susţine că „prin analizarea probele aflate la dosarul cauzei rezultă, dincolo de orice dubiu, contrariul celor reţinute în rechizitoriu”.

„La data de 10.07.2013 am depus concluzii scrise prin care am solicitat achitarea, pentru că, în esenţă nu a fost săvârşită nicio faptă penală, nu există prejudiciu, nu a existat nicio înţelegere, activitate de ajutor sau de înlesnire pentru săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, nici ale faptei de abuz în serviciu, cu atât mai puţin cele ale vreunei forme a participaţiei la săvârşirea acestei infracţiuni”, arată Fenechiu.”

Din toata povestea asta rezulta urmatorul lucru: Relu Fenechiu, prin firmele sale, era un ofertant. Adica el oferea spre vanzare anumite produse, transformatoarele respective, companiei de stat Electrica. Observati ca am spus ‘anumite produse’, pentru ca nu discut aici ce fel de produse, calitatea lor tehnica, pretul de vanzare etc. Inteleg ca afacerea s-a petrecut in perioada 2002-2005, deci inainte de privatizarea Electrica Moldova. Este vorba deci de o companie de stat.

Problema se pune in felul urmator: cand e vorba de o companie de stat, mai marii acesteia ar trebui sa stie ca administreaza o avere care nu le apartine. In momentul cand e vorba de firma ta, privata, sunt acolo banii tai, averea ta, e treaba ta ce faci cu compania ta: in definitiv si la urma urmei daca dai faliment e in primul rand treaba ta. In momentul cand administrezi o companie care nu e a ta, lucrurile se schimba. Si de aceea in ceea ce priveste companiile de stat trebuie sa existe reguli clare si transparenta totala. Cand spun reguli clare nu ma refer numai la litera legii. O lege este urmata deseori de norme metodologice de aplicare, ea trebuie respectata, dar lucrul asta nu e de ajuns. Spre exemplu, in ceea ce priveste Legea Achizitiilor Publice, ea trebuie respectata, dar o companie de stat trebuie sa aiba proceduri interne foarte clare, conforme cu legea, prin care sa se arate exact cum trebuie procedat. Cu atat mai mult ar trebui sa existe un control intern prin care sa se verifice daca procedurile se respecta. Cand spun transparenta totala ma refer la faptul ca aceste proceduri interne, care stabilesc reguli, ar trebui sa fie accesibile oricui, cunoscute de oricine ar fi interesat. Astfel de proceduri ar trebui sa fie aprobate de ministrul de resort, deci de catre Guvern in ultima instanta, caci Guvernul patroneaza aceste intreprinderi de stat.

Nu e vorba nici macar de Relu Fenechiu in toata treaba asta. Ce vreau sa spun? Spre exemplu, sa zicem ca Xulescu oferea spre vanzare catre Electrica tractoare si costume de scafandru. Electrica ce ar fi facut? Le-ar fi cumparat? Electrica ar fi trebuit sa actioneze conform acelor proceduri interne, de care vorbeam mai sus. Evident, te poti intreba: dar sunt utile la Electrica costume de scafandru? De unde poti sa stii lucrul acesta daca nu exista o procedura foarte clara in acest sens? Pentru ca nu e deloc clar ca nu ar fi utile. Deci procedura ar trebui sa contina un catalog cu produsele pe care le achizitioneaza Electrica, iar o revizie a catalogului ar insemna o revizie a intregii proceduri, care, din nou, ar trebui aprobata de Guvern. De asemenea ar trebui ca procedura sa contina criteriile de achizitionare ale unui produs: conditii tehnice si de calitate, uzura fizica si morala a utilajului, pret etc. Transformatoare vechi, vandute drept noi – dar ce inseamna asta: vechi, nou? Acestea sunt notiuni subiective. Or, criteriile de care vorbeam eu trebuie sa fie obiective. Iar preturile ar trebui sa se inscrie in politica de investitii pe care o are Guvernul in ramura respctiva.

Se mai vorbeste in articolul din Gandul de licitatii trucate. Aici responsabilitatea e doar a statului. Evident ca ar trebui sa existe o procedura privind licitatiile si organizarea lor, care ar trebui respectata.

Or, din toate cele petrecute rezulta ca ofertantul ar fi fost de vina, ceea ce nu e tocmai in regula pentru ca oricine poate sa ofere orice. De aici nu rezulta ca orice oferta trebuie sa fie si acceptata, daca exista proceduri si criterii clare de acceptare a unei oferte. Faptul ca s-a intamplat ceea ce s-a intamplat indica nu atat ca nu s-a respectat legea, ca multi inteleg doar lucrul asta. Ci indica tocmai faptul ca nu exista astfel de proceduri bine puse la punct si ca la companiile noastre de stat se canta dupa ureche! Ar fi bine si asa daca s-ar canta cu talent, in folosul companiei si al statului. Din pacate, un deficit foarte real, la stat si companiile sale, e cel de competenta!

La fel si in cazul lui Gigi Becali, iata ce am citit pe Stirile Pro TV:

Gigi Becali, achitat in dosarul schimbului de terenuri cu MApN. DNA face recurs

Iata ce se arata printre altele:

„Potrivit procurorilor, in perioada 1996-1999, in calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publica a statului din zona Voluntari (fosta Ferma Rosia), MApN a efectuat doua schimburi de terenuri cu George Becali, suprafata totala cedata acestuia in urma celor doua schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinta prejudicierea statului roman cu suma totala de 892.758 de dolari.

Astfel, Cioflina si Babiuc, uzand de prerogativele functiilor de conducere pe care le detineau in cadrul acestui minister, au aprobat schimburile de terenuri dintre MApN si George Becali cu incalcarea dispozitiilor legale ce reglementeaza proprietatea publica si circulatia juridica a terenurilor, in defavoarea statului. Cei doi inculpati au facut demersuri pentru grabirea finalizarii schimbului, in conditiile in care institutii ale statului si functionari din cadrul MApN implicati atrageau atentia cu privire la diferenta de valoare dintre terenurile ce fac obiectul schimbului si lipsa utilitatii terenului de la stefanestii de Jos pentru MApN. Pentru a da o aparenta de legitimitate acestor schimburi, Cioflina si Babiuc au inclus in Planul de aparare al tarii pentru perioada 1997-2000 construirea unui punct de comanda nou la stefanestii de Jos, aratau procurorii.

In 5 octombrie 1998, a fost incheiat un contract de schimb imobiliar intre MApN si George Becali, prin care se predau la schimb 8,80 hectare de teren al MApN situat in intravilanul localitatii Voluntari si 9,36 hectare de teren situat in comuna stefanesti, judetul Ilfov al lui George Becali.

Ulterior, in 4 iunie 1999, a fost incheiat un contract de schimb imobiliar intre MApN si Becali, prin care acesta din urma a predat 21,58 hectare de teren in zona comunei stefanesti in schimbul a 20,9 hectare in Voluntari.

Victor Babiuc a aprobat efectuarea schimbului de terenuri cu Becali cu incalcarea dispozitiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publica si cu incalcarea dispozitiilor privind circulatia juridica a terenurilor, fara un aviz din partea Directiei Legislatie si Contencios din MApN, potrivit procurorilor DNA.”

De observat ca MApN a facut schimbul respectiv de terenuri cu Gigi Becali si nu invers, Gigi Becali cu MApN. De aici ce rezulta: ca Gigi Becali e vinovat? Este ilogica o asemenea varianta. De la bun inceput e ceva ce nu suna bine intr-o asemenea varianta, pentru ca terenurile acelea erau in proprietatea publica, administrate de MApN, si MApN a facut trocul respectiv. Asa ca la temelia prejudiciului adus statului se afla MApN si nu Gigi Becali. Cu alte cuvinte Statul s-a prejudiciat pe el insusi atat in cazul acesta, cu schimburile de terenuri, cat si in cazul celebrelor, de acuma, transformatoare vechi. Si atunci de ce se incearca transferarea vinovatiei catre sectorul privat? Ca pana la urma vom constata ca nu Statul, prin unii din reprezentantii sai, fac ilegalitati, ci sectorul privat e vinovat de toate cele.

De observat si in acest caz: terenurile respective erau in proprietatea publica. Daca e vorba de un teren privat, proprietarul respectiv il poate vinde oricui, chiar si unui strain. Este absolut Ok!!  Altceva este cand vorbim de proprietatea publica. Cioflina si Babiuc nu erau mosieri pe acele terenuri intrucat MApN le administra – deci administrau o proprietate care nu era a lor. In articolul din Stirile Pro TV se spune: „Astfel, Cioflina si Babiuc, uzand de prerogativele functiilor de conducere pe care le detineau in cadrul acestui minister, au aprobat schimburile de terenuri dintre MApN si George Becali cu incalcarea dispozitiilor legale ce reglementeaza proprietatea publica si circulatia juridica a terenurilor, in defavoarea statului.” (subl. mea). Si atunci stau si ma intreb: exista proceduri clare, la stat, prin care sa se arate cum trebuie facut, in mod legal, un schimb de terenuri sau o vanzare de terenuri? Sau se canta dupa ureche si in acest caz, gasindu-se vinovati in special printre persoanele private care ar dori sa faca un schimb de terenuri sau sa cumpere un teren? Cu alte cuvinte, nici aici nu e vorba neaparat de Gigi Becali. Vine Xulescu la inaltul oficial din MApN si-i zice: „nene iti dau matale, meapenelui, 1 hectar si fa bine, rogu-te, sa-mi dai matale alea 10 hectare de la meapeneu, ce zici?” Iar inaltul oficial al MApN-ului zice-va: „Siiiiiiiiiguuuuur ca daaaaa!! Cu plaaaaceeeereee!!” 🙂 . Pai, n-asa? Xulescu e de vina, tovarasi!! Nu suna aiurea? Evident ca da!

De remarcat ce spune articolul din Stirile Pro TV:

„Va reamintim, Gigi Becali, Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, si Dumitru Cioflina au fost achitati, joi, de instanta suprema in dosarul schimbului de terenuri dintre Becali si Ministerul Apararii Nationale.

Astfel, Gigi Becali a fost achitat pentru infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma calificata si continuata, Victor Babiuc si fiica lui, Ioana, pentru luare de mita si, respectiv, complicitate la luare de mita, iar Dumitru Cioflina pentru abuz in serviciu.”

Iar articolul din Gandul spune:

Procurorii nu au putut însă să dovedească pe deplin faptul că Relu Fenechiu le-a dat mită prin construcţia acestor vile de lux. ”Pe parcursul actelor premergătoare, s-a stabilit că directorul general al SISEE Electrica Moldova (sucursala de întreţinere) – înv.Turbatu Ioan, directorul general al FDFEE Electrica Moldova (filiala de distribuţie) – înv.Mazilu Traian, şi numitul Ciutea Claudiu, fiul înv.Ciutea Ioan – directorul SDFEE Electrica Moldova (structura teritorială Iaşi a filialei de distribuţie), au beneficiat în perioada 2004 – 2005 de serviciile firmei SC FENE GRUP SA, mai precis respectiva firmă, le-a executat celor trei, lucrări de construcţie case/vile”, se arată în rechizitoriu.”

De observat lucrul comun: nu s-a dat si nici nu s-a luat mita in ambele cazuri! Ulterior insa, in cazul terenurilor, iata ce ne spune Realitatea:

VERDICT FINAL în DOSARUL TERENURILOR. Gigi Becali, TREI ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

Se arata, printre altele, ca:

„Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a dat, luni, sentinţa în cazul recursului făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei prin care Gigi Becali şi celelalte persoane judecate în dosarul schimbului de terenuri cu MApN au fost achitate. Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare. Becali va executa în total trei ani de închisoare, după ce instanţa a revocat suspendarea executării sentinţei din dosarul sechestrării şi a contopit pedepsele.

O data imi spui ca nu a luat mita si nici ca s-a dat mita, si pe urma imi spui ca au fost condamnati!? Incurcate sunt caile politice ale Justitiei Romane, care tind sa loveasca in liberalism!

Pe de alta parte, un lucru greu de inteles e urmatorul: problema cu transformatoarele era din 2002-2005, articolul din Gandul spune in acest sens: „În rechizitoriu, procurorii susţin că, în perioda 2002 – 2005, SC SISSE SA a achiziţionat echipamente pentru sistemul energetic (transformatoare de putere, întrerupătoare, etc) de la cele 4 firme din cadrul grupului „FENE”: SC LA ROCCA SRL, SC TEHNOROM SRL, SC FENE GRUP SA şi SC EURO PLUS SRL.”. Fenechiu a fost trimis in judecata de catre DNA pe 28 iunie 2012!! Si judecat d-abia acum!! Dupa 8 ani!! In cazul terenurilor problema dateaza din 1996-1999… Daca in cazul lui Fenechiu chestiunea era clara de ce nu s-a actionat atunci? Nu mai vorbesc in cazul lui Becali, Cioflina si Babiuc… Sunt 17 ani de atunci!! Atat Fenechiu cat si Becali sunt liberali. Or, date fiind aceste realitati nu se poate sa nu te intrebi: se urmareste lovirea PNL? Pe de alta parte, e surprinzatoare reactia ambasadorului Olandei, iata ce ne spune Gandul:

Reacţia ambasadorului Olandei după condamnarea ministrului Fenechiu

Se arata, printre altele, ca:

„Ambasadorul Olandei în România, Matthijs Van Bonzel, a comentat pe un site de socializare condamnarea ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, la cinci ani de închisoare cu executare. Sentinţa în cazul Fenechiu nu este definitivă, acesta intentând deja recurs.

Pe contul său de Twitter, ambasadorul Olandei anunţă că ministrul Transporturilor tocmai a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupţie. El precizează că sentinţa nu este definitivă şi că premierul Victor Ponta a preluat interimatul acestui minister.

Ambasadorul continuă şi subliniază că este încurajator faptul că ministrul nu a scăpat de Justiţie.”

Iata ca incep sa fie mai multi ambasadori care sa se amestece in treburile noastre interne. Totusi, eu n-as fetisiza atat de mult acest cuvant: Justitie. Pe de alta parte, eu nu inteleg de ce ambasadorul Olandei cauta sa influenteze, politic, Justitia Romana… Ce altceva poate sa insemne: „este încurajator faptul că ministrul nu a scăpat de Justiţie”? Este curios faptul ca nu a spus: „este incurajator ca Justitia incepe sa functioneze din ce in ce mai bine”, ci „ministrul nu a scapat de Justitie”. Are ceva personal cu Dl. Fenechiu? Deci Olanda nu vede o imbunatatire a activitatii Justitiei din Romania, ci „incurajator faptul ca ministrul nu a scapat de Justitie”. De observat ca aici nu e vorba de cum functioneaza Justitia, ci de anumite persoane! Anumite persoane sunt vizate in mod expres, de fapt asta e toata problema, nu imbunatatirea functionarii Justitiei. Rezulta ca aceasta Justitie trebuie indreptata spre anumite persoane, mai mult decat probabil indezirabile. Gafa diplomatica pe care o face ambasadorul Olandei este de proportii colosale!

Pe de alta parte, gafa are o justificare: nu suntem doriti in Spatiul Schengen!

Sa vedem si punctul de vedere al Opozitiei

Iata ce scrie Cristian Preda pe blogul sau din Adevarul:

Ţara oamenilor integri

Se arata, printre altele, ca:

„Mă abţin să comentez aici dragostea de nedreptate, care a ajuns să definească identitatea politică de la noi, pentru că prefer să spun câte ceva despre cea de-a doua reacţie a fostului ministru. Pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de verdictul pronunţat de instanţă, Fenechiu a spus: „tot ceea ce mi se întâmplă este demn de Burkina Faso”. Te poţi întreba, desigur, de unde are atâtea resurse pentru a jigni o ţară cineva care tocmai fusese condamnat la închisoare? Cred că avem de-a face cu un caz particular al unei atitudini foarte răspândite. Am în vedere dispreţul faţă de Africa, stârnit foarte probabil de ignoranţă. Câţi dintre politicienii noştri au urmărit recentul turneu african al lui Obama sau vizitele la cel mai înalt nivel ale autorităţilor chineze într-o mulţime de capitale de pe „continentul negru”? Câţi ştiu, de pildă, că Burkina Faso e, în ciuda condiţiilor climatice şi a sărăciei, o insulă de stabilitate? Câţi au aflat că preşedintele Blaise Compaoré şi-a construit cu migală statutul de mediator respectat în regiunea Africii de Vest? Ultimul său succes e deblocarea crizei din Mali, la începutul lui iunie, prin semnarea la Ouagadougou a unei înţelegeri între guvernul de tranziţie de la Bamako şi reprezentanţii Azawad: e o înţelegere care a făcut posibilă proiectarea alegerilor prezidenţiale la finele lui iulie. Dacă ar fi avut o minimă curiozitate, Fenechiu ar fi aflat că nu era deloc potrivită trimiterea sa la ţara lui Compaoré. O raţiune pur lingvistică interzice comparaţia. Burkina Faso e, de fapt, numele dat în 1984 fostei colonii franceze Volta Superioară. Denumirea combină termeni din două limbi vorbite de importante grupuri etnice de acolo: burkina înseamnă, în limba moré, „integritate”, iar faso, care vine din dioula, e echivalentul „ţării” sau al „patriei”. Burkina Faso e, deci, „ţara oamenilor integri”. Fraza lui Fenechiu ar trebui atunci citită: „tot ceea ce mi se întâmplă este demn de ţara oamenilor integri”? Mă îndoiesc că asta voia să spună fostul titular al portofoliului transporturilor…”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 15, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 32 comentarii