Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Amalgam

Romania Libera

Remus Cernea despre modificarea Constituţiei: Ateii nu vor putea fi secretari de stat, miniştri sau preşedinţi ai ţării

Iata ce se arata:

„”Comisia pentru revizuirea Constitutiei a votat pentru a interzice unei persoane fără religie să poată fi preşedinte, prim ministru, ministru sau secretar de stat în România”, scrie deputatul Remus Cernea pe contul său de Facebook, citat de Realitatea.net.

Numai o persoană religioasă care are o credinţă monoteistă poate deveni secretar de stat, ministru, premier sau preşedinte în statul român, conform votului Comisiei de revizuire a Constituţiei, şi-a exprimat nemulţumirea deputatul Remus Cernea pe Facebook.

„Amendamentul propus de mine pentru a permite şi jurământul de credinţă fără formula religioasă „Aşa să îmi ajute Dumnezeu”, dar jurând pe onoare şi conştiinţă a fost respins cu largă majoritate, primind doar un vot pentru, din partea reprezentantului UDMR”, s-a plâns Remus Cernea pe reţeaua de socializare.” (subl. mea)

Dar de unde poti sa stii ca cel care jura pe onoare si constiinta chiar are onoare si constiinta? Dar cel ce jura pe onoare si constiinta stie sigur ca are onoare si constiinta? Sau doar presupune ca are onoare si constiinta? Sau doar asa zice el, ca ar avea onoare si constiinta…?

Gandul

Vladimir Putin şi soţia şi-au anunţat divorţul la televizor: „Uniunea noastră s-a încheiat”

Iata ce se arata:

„Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi soţia sa, Liudmila, au anunţat joi seară că vor divorţa, conform unui interviu acordat Televiziunii publice ruse, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat”, a declarat Liudmila într-un interviu acordat postului public Rossia-24.

„Căsnicia noastră s-a sfârşit mai ales din cauză că abia ne vedem. Mie nu îmi place publicitatea şi îmi este greu să zbor cu avionul”, a mai declarat Putina, conform The Telegraph.

Liudmila Putina a fost văzută rar în public în ultimele luni, lăsând loc speculaţiilor privind căsnicia cu preşedintele ţării.

„Este o decizie comună”, a confirmat Vladimir Putin.

Ultima dată când cuplul prezidenţial a fost văzut împreună în public anul trecut, în 7 mai 2012, cu ocazia inaugurării celui de-al treilea mandat al lui Putin, aminteşte The Telegraph.

Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, şi soţia sa, Liudmila, în vârstă de 55 de ani, sunt căsătoriţi de aproape 30 de ani şi au două fiice, de aproximativ 20 de ani.

Dincolo de anii de speculaţii pe marginea căsniciei lor, anunţul soţilor Putin este cu atât mai surprinzător cu cât preşedintele rus nu obişnuieşte să împărtăşească presei sau publicului larg aspecte din viaţa lui privată. Mai mult, există o lege nescrisă printre jurnaliştii ruşi conform căreia viaţa privată a lui Vladimir Putin este un subiect interzis.

Astfel, speculaţiile privind închiderea Liudmilei într-o mănăstire şi aventurile extraconjugale ale lui Vladimir Putin, inclusiv cu gimnasta Alina Kabaieva (ziarul care a scris despre această idilă a fost închis la scurt timp după publicarea articolului), au fost reduse imediat la tăcere de aparatul de propagandă al Kremlinului.

Putin nu s-a dezis de la atitudinea lui faţă de detalii privitoare la viaţa sa privată nici joi seara, în timpul anunţului divorţului. Pentru că nu era clar, din declaraţiile celor doi soţi, dacă divorţul s-a consumat, cei doi nu au confirmat sau infirmat, iar purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus a spus că nu ştie acest răspuns.”

Alina Kabaeva

Alina Kabaeva… 30 de ani, cati anii de casatorie ai lui Putin cu Liudmila…  Putin a infirmat ca ar fi avut o relatie cu Alina. Trebuie spus despre Kabaeva ca este si om politic – din 2007, deputat in Duma de Stat din partea partidului Rusia Unita. Totusi, dupa 30 de ani de casnicie, cu copii de 20 de ani, sa ajungi la divort…? Mi se pare destul de trist… Se spune ca momentul critic intr-o casnicie apare dupa 7 ani (de ce 7 ani, nu cred ca stie cineva; a fost si un film, daca nu ma insel, in acest sens).  Dar dupa 30 de ani sa ajungi la concluzia ca trebuie sa te desparti…

Ce mai face Basescu…?

Iata ca Basescu pare a incepe sa iasa din carapace!! 😀

Băsescu a discutat cu vicepreşedintele SUA „teme privind politica internă” din România

Se arata ca:

„Preşedintele Traian Băsescu a vorbit la telefon, joi după-amiază, cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, temele discutate privind „politica internă” din România, precum şi atitudinea Bucureştiului în privinţa stadiului procesului de extindere a UE şi a NATO în Balcani.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a avut o convorbire telefonică, joi, cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden.

„Domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul vicepreşedinte Joseph Biden au avut, în această după-amiază, o convorbire telefonică în care au fost discutate teme privind politica internă din ţara noastră, precum şi atitudinea României în ceea ce priveşte stadiul procesului de extindere a Uniunii Europene şi a NATO în Balcani”, declară Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului român, în legătură cu această convorbire.”

Si, printre altele, despre revizuirea Constitutiei…? 😀

Băsescu: Reducerea pragului la referendum este o eroare. Nu avem necesarul de maturitate politică

Se arata ca:

„Reducerea cvorumului la referendum de la 50% la 30% este considerată „o eroare” de preşedintele Traian Băsescu. Motivul: românii nu au necesarul de maturitate politică pentru a se opera o astfel de modificare care funcţionează în alte ţări care au însă democraţii extrem de consolidate.

„Sunt ţări care nu au ceastă condiţie(prag la referendum-n.r.), dar sunt ţări cu o democraţie extrem de consolidată. România nu e ţara care are populaţia are nivelul de educaţie democratică care să permită acest lucru. Am cerut electoratului să nu-i voteze pe cei cu dosare penale. Ei au ieşi cu 70%. Un electorat care votează oameni cu dosare spune multe. A coborî pragul e o mare eroare. Nu avem necesarul de maturitate politică”, a spus Băsescu, la o întâlnire cu fanii săi de pe Facebook.

Şeful statului s-a declarat sceptic în privinţa validării de către Curtea Constituţională a legii prin care cvorumul la referendum scade de la 50 la 30%, aducând ca argument prevederi constituţionale care impun o simetrie, cum ar cea referitoare la alegerea preşedintelui din primul tur cu votul a 50% plus unu din numărul total al alegătorilor.”

Pai, bine, bine, eroare, eroare… Dar de ce e o eroare? Mi se pare ciudat raspunsul lui Basescu, ca n-am avea maturitate politica. Dar eu ma intreb: e oare democratic un prag de 30% in loc de 50% plus 1? Dupa parerea mea, asta ar fi trebuit sa se intrebe si sa intrebe Presedintele: daca e democratic ca, printr-un referendum, o minoritate sa decida pentru majoritate!

iunie 7, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 20 comentarii

Care e parerea Dvs.?

Cred ca Democratia insemna nu numai o lupta politica ci, poate inainte de toate, dezbatere. Trebuie sa dialogam, sa ne intelegem mai bine. As dori sa va aduc in atentie o chestiune importanta, de mare actualitate: imigratia. Sa vedem cum e privita problema de catre unul din cei mai mari sustinatori al unui anumit tip de capitalism, cel bazat pe free market economy – economia libera de piata -, Milton Friedman in Free to Choose (Liber sa alegi):

„FRIEDMAN: The situation of immigration restrictions really has to do with the question of a welfare state. As I say in the film, I would favor completely free immigration in a society which does not have a welfare system. With a welfare system of the kind we have, you have the problem that people immigrate in order to get welfare, not in order to get employment. You know, it’s a very interesting thing, if you would ask anybody before 1914 the U.S. had no immigration restrictions whatsoever, I’m exaggerating a little bit, there were some immigration restrictions on orientals, but it was essentially, mainly free. If you ask anybody, any American economic historian was that a good thing for America, everybody will say yes it was a wonderful thing for America that we had free immigration. If you ask anybody today, should we have free immigration today, everybody will __ almost everybody will say no. What’s the difference? I think there’s only one difference and that is that when we had free immigration it was immigration of jobs in which everybody benefited. The people who were already here benefited because they got complementary workers, workers who could work with them, make their productivity better, enable them to develop and use the resources of the country better, but today, if you have a system under which you have essentially a governmental guarantee of relief in case of distress, you have a very, very real problem.”

Incerc sa traduc:

„FRIEDMAN: Situatia restrictiilor privind imigratia este cu adevarat legata de problema welfare state. Dupa cum am spus in film, as fi in favoarea unei complete libertati a imigratiei intr-o societate care nu are un sistem de welfare state. Cu un sistem welfare, de genul celui pe care il avem noi, avem problema ca oamenii emigreaza pentru a trage foloase de pe urma acestui welfare, nu pentru a se angaja. Stiti, e un lucru interesant, daca ati fi intrebat pe cineva de dinainte de 1914, US nu avea restrictii privind imigratia, exagerez un pic, erau anumite restrictii privind emigratia fata de orientali, dar in esenta (imigratia) era pe deplin libera. Daca veti intreba pe cineva, pe orice istoric al economiei Americane, daca a fost un lucru bun pentru America, cu totii vor spune ca da, a fost un lucru minunat pentru America faptul ca am avut o imigratie libera. Daca veti intreba pe oricine astazi daca ar trebui sa avem o imigratie libera astazi, aproape toti vor spune ca nu. Care e diferenta? Cred ca este doar o singura diferenta si anume ca atunci cand am avut imigratie libera, aceasta imigratie era una pentru locuri de munca, din care cu totii beneficiau. Oamenii care erau deja aici  beneficiau intrucat aveau lucratori care ii completau (forta de munca complementara, n.m), lucratori care munceau impreuna cu ei, imbunatatindu-le productivitatea, facandu-i capabili sa utilizeze si sa dezvolte mai bine resursele tarii, dar astazi, intr-un sistem in care ai in mod esential garantata protectia guvernului in caz stramtorare (sau pericol, primejdie, nevoie, saracie) (ajutoare sociale date de Guvern, ajutoare de stat, etc, n.m), ai o foarte, foarte reala problema.” (subl. mea)

Aici trebuie spus cate ceva despre Welfare State. Wikipedia defineste conceptul dupa Britannica Online Encyclopedia in felul urmator:

„A welfare state is a „concept of government in which the state plays a key role in the protection and promotion of the economic and social well-being of its citizens. It is based on the principles of equality of opportunity, equitable distribution of wealth, and public responsibility for those unable to avail themselves of the minimal provisions for a good life. The general term may cover a variety of forms of economic and social organization.[1] „”

Adica, incerc sa traduc:

„Welfare state este un „concept de guvernamant in care statul joaca un rol cheie in ceea ce priveste protectia si promovarea bunastarii economice si sociale a cetatenilor. Este bazat pe principiile egalitatii de oportunitati, echitabilei distributii a bogatiei, si a responsabilitatii publice fata de cei care nu se pot folosi de ei insisi pentru a duce o viata decenta. Termenul poate acoperi o varietate de forme de organizare sociala si economica.””

Cu alte cuvinte, ideea lui Friedman e cam asa: intr-un sistem Welfare State, cel care imigreaza e atras de protectia sociala si ajutoarele oferite de guvernul din tara de imigratie, mai putin de un loc de munca. Nu mai este o imigratie pentru locuri de munca, ci pentru sistemul acesta – welfare state – de care imigrantul va beneficia si el, alaturi de locuitorii tarii in care a imigrat. In felul acesta cel care imigreaza nu-si aduce niciun aport la productivitatea muncii, la imbunatatirea folosirii si dezvoltarii resurselor tarii de imigratie. Sta pe welfare, cum se spune. Sigur, daca in situatia asta ar fi unul sau doi imigranti, n-ar fi mare lucru. Dar sa ne gandim ce inseamna cand e vorba de milioane de imigranti

Milton Friedman s-a referit la situatia din SUA. Dar si in Europa, la ora actuala, se pune problema imigratiei, indeosebi cea din Tarile Europei de Est catre Occident. Sa urmarim si un punct de vedere venit din zona de centru-stanga a esicherului politic si va invit sa cititi urmatorul articol al D-nei. Corina Cretu:

Europa socială, extremă urgență!

Viziunea este ca aceasta forma de guvernamant – Welfare State – sa se extinda pe tot continentul. Adica sa avem o Europa Welfare State, un fel de Uniune Sociala Europeana. As intreba-o pe distinsa si simpatica d-na europarlamentar: cum vede libera circulatie a persoanelor (unul din principiile de baza ale UE) intr-o astfel de Europa – Europa Welfare State, intr-o Uniune Sociala Europeana? Uniunea Europeana, spre deosebire de SUA, nu este un stat, nici macar unul federal. In UE sunt tari bogate si tari sarace, tari cu un grad mare de competitivitate si tari cu competitivitate scazuta. Problema, economic vorbind, este sa echilibrezi aceasta situatie (dupa o idee a lui Paul Krugman). De notat ca si in Occident somajul a atins procente destul de mari (mai putin Germania). Totusi, in Occident sunt tari care isi permit o protectie sociala mai buna si ajutoare sociale mult mai consistente fata de cele din Est. Daca vectorul dupa care s-ar orienta imigratia din Est ar fi dictat de astfel de considerente care ar fi castigul pe care l-ar avea tara de imigratie? Daca cererea de munca e scazuta in tara de imigratie (in Occident, in general vorbind) atunci imigratia n-ar face altceva decat sa ingroase somajul acolo, ceea ce ar insemna serioase cheltuieli suplimentare pentru tara de imigratie. Cheltuieli pe care cu greu si le-ar putea permite in conditiile in care se pune peste tot problema reducerii cheltuielilor publice.

Pe de alta parte UE se confrunta cu o imigratie din tari care nu fac parte din Uniunea Europeana. Spre exemplu intalnesti emigranti maghrebieni, din Africa Sub-Sahariana, eucuadorieni, columbieni, turci, marocani, iraqieni, pakistanezi, indieni, chinezi, etc, numarul lor nefiind neglijabil.

Trebuie spus ca de cand s-a implementat welfare state in Occident, s-a redus rata saraciei. Pe de alta parte, procentul din PIB alocat pentru sustinerea welfare state de catre Tarile din Europa de Vest este mai mare decat in SUA, Canada, Japonia sau Coreea de Sud, exceptiile confirmand regula.

Chestiunea este urmatoarea: daca o tara cheltuieste peste 20% din PIB (peste 25-30%, incluzand aici si educatia) pe programe welfare, care reusesc sa imbunatateasca viata oamenilor, punandu-se totodata problema reducerii cheltuielilor publice si a deficitului bugetar, avand in vedere si situatia actuala cand somajul e la cote ridicate, se mai justifica, oare, in asemenea conditii, o imigratie libera sau ar trebui impuse restrictii? Sa ne gandim, spre exemplu, ca in luna aprilie, in Franta somajul a atins 11%, in Italia 12% (in crestere), in Spania 26,8% (in crestere). Aceste tari cheltuiesc mai mult de 20% din PIB (Franta: 28,5%, Italia: 24,4%)  pe welfare state (Spania, 19,6% din PIB, dar incluzand si cheltuielile cu educatia 25,3%), si atunci imigrantii cu ce ar putea sa contribuie, in conditiile in care aceste tari au dificultati in a asigura un grad bun de ocupare al fortei de munca pentru ai lor, dar, in schimb, cheltuielile cu welfare state sunt ridicate (datele privind aceste procente din PIB aferente welfare state, dupa cum ne asigura Wikipedia, sunt la nivelul anului 2012)?

Problema s-ar putea pune si altfel: s-ar putea ca aceasta imigratie sa sporeasca munca la negru, in conditiile de recesiune prin care trece UE, si astfel sa contribuie la sporirea evaziunii fiscale in UE. Cu toate acestea exista un castig net, atat pentru ei cat si pentru tara respectiva de imigratie. Cititi, va rog, transcriptul dupa Free to Choose, pe care l-am vizualizat mai sus, la inceputul articolului, si veti vedea ca Milton Friedman, referindu-se la cei care au imigrat ilegal spune printre altele:

„[…] that as long as they are undocumented and illegal they are a clear net gain, the nation benefits and they benefit. They wouldn’t be here if they didn’t. The tragedy is that we’ve adopted all these other policies so that if we convert them into legal residents it’s no longer clear that we benefit. They may benefit, but it’s no longer clear that we do.”

Incerc sa traduc:

„[…] atata vreme cat nu au documente si sunt ilegali ei sunt un castig net, natiunea beneficiaza si beneficiaza si ei. Nu ar fi aici daca nu ar beneficia. Tragedia este ca noi am adoptat toate aceste politici prin care daca ii convertim in rezidenti legali nu mai e clar daca noi beneficiem. Ei ar putea sa beneficieze, dar nu mai e clar daca vom beneficia si noi.”

Ei, si de ce nu ar fi asa si cu evaziunea fiscala si munca la negru in conditiile acestea de recesiune economica in Europa? Daca am incerca sa trecem in legalitate munca lor, deci sa nu mai munceasca la negru, nu mai e clar cine ar beneficia… S-ar putea sa nu mai beneficieze nici ei si nici tara de imigratie, nici UE in ansamblul sau… Pentru ca noi am reusit sa adoptam toate aceste politici prin care… 😀

Care e parerea Dvs.? Evident, intrebarea este deschisa tuturor cititorilor blogului! 🙂

iunie 3, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 346 comentarii

Cine e beneficiarul…?

O schimbare aduce cu sine o noutate in raport cu ceea ce era inainte, in raport cu trecutul. In privinta marilor schimbari sociale, politice si economice, pe langa noutatea de care pomeneam mai sus, s-a vorbit si se vorbeste despre invinsi si invingatori. Lucrul asta e cat se poate de uzual. Mai putin se vorbeste despre cei care platesc si cei care beneficiaza de schimbare. Cand se vorbeste despre invinsi si invingatori, lucrul acesta te duce cu gandul la o lupta, care ar trebui sa fie si dreapta. Pentru ca numai atunci cand lupta se desfasoara intr-un fel drept, fara siretlicuri, poti vorbi intr-adevar despre invinsi si invingatori. Dar luptele nu se desfasoara intotdeauna in mod drept, se triseaza de multe ori, si de aceea se spune ca rezultatul conteaza, iar acest rezultat face diferenta intre invinsi si invingatori. Problema, cred, nu se pune numai asa si nu e vorba numai de aspectul acesta – invinsii si invingatorii – ci si de faptul ca atunci cand are loc o schimbare, in foarte multe din cazuri, cred ca am putea spune fara teama de a gresi: intotdeauna sunt cei care platesc si cei care beneficiaza.

Bunaoara, cand a venit comunismul in Romania au existat astfel de categorii sociale – cei care au platit si cei care au beneficiat. Au platit, desigur, membri fostului regim. Cu viata. A platit si poporul. Cu tot felul de privatiuni. Au beneficiat reprezentantii noii puteri. Cu timpul, odata instaurat regimul comunist si eliminati cei din fostul regim, raportul dintre cei care plateau si cei care beneficiau s-a mai schimbat. Populatia a platit, spre exemplu, cu lipsa de libertate dar a beneficiat de locuri de munca stabile, invatamant gratuit, servicii medicale gratuite, locuinta primita de la stat, deci iata tot felul de gratuitati. Lucrurile acestea, sigur, au ameliorat viata oamenilor din punct de vedere material (asta era si scopul daca ne gandim ca acest comunism avea la baza materialismul). Evident, cei care au beneficiat cel mai mult au fost cei din noua elita a PCR, din jurul lui Ceausescu. Declinul comunismului a fost atunci cand pentru populatie plata a inceput sa fie mai mare decat beneficiile, cand lipsurile au inceput sa se simta serios in societate.

Dupa Revolutia din ’89 au existat (si exista inca) din nou cele doua categorii: cei care platesc si cei care beneficiaza de schimbare. Si aici este interesant de analizat. Categoria care a platit cel mai mult a fost populatia. Aceasta a dus tot greul tranzitiei si a platit prin pierderea locurilor de munca, prin emigratie masiva, prin deteriorarea conditiilor de trai, a platit si prin inflatia mare din anii ’90… Cand spun populatie ma refer la toate categoriile sociale: tarani, muncitori, intelectuali, n-a scapat niciunul de la plata. Este adevarat ca populatia a beneficiat de libertate, dar datorita lipsei unui capital consistent n-a putut sa valorifice cum trebuie aceasta libertate pe taram economic, asa ca fiecare a facut ceea ce a putut. Chiar daca sectorul privat incepuse sa se formeze atunci, imediat dupa 1989, se poate spune ca a platit si el ceva mai tarziu. In orice caz sectorul privat nu a fost beneficiarul schimbarilor din 1989. Daca ar fi fost el beneficiarul atunci ar  fi trebuit sa constatam o inflorire a acestuia, o dezvoltare durabila, daca se poate spune asa, a sectorului privat, o dezvoltare adevarata, nu iluzorie, a societatii prin sectorul privat. Ar fi trebuit sa vedem cum sectorul privat reuseste sa asigure un grad bun de ocupare al fortei de munca. Or, Legea 55/1995, cea a privatizarii in masa, s-a dovedit a fi un esec de proportii considerabile, 80% din privatizarile din Romania fiind, in fapt, un esec (Nicolae Vacaroiu).

Si atunci cine au fost beneficiarii? Interesant este ca cei care au beneficiat reprezinta un grup foarte mic in comparatie cu intreaga populatie de care vorbeam mai sus. Un grup care a gravitat intotdeauna in jurul partidelor politice. Exceptiile confirma regula, bineinteles. Au beneficiat, spre exemplu, directorii generali de la companiile de stat, mare parte din ele falimentare, cu salariile lor numite nesimtite. Au beneficiat tot felul de personaje precum Printul si Printesa Clisurii si altii ca ei. Mafia din vami, si-mi amintesc de faptul ca in urma cu ceva vreme toti stiau cine e calul, nebunul, tura, dar nimeni nu stia cine e Regina. Au beneficiat fosti securisti si informatori, nu spun ca toti, preschimbati in oameni de afaceri. Au beneficiat fel de fel de oameni din tot felul de mafii personale. Au beneficiat cei cu afaceri in fotbal. Am dat cateva exemple pentru a ne face o idee.

Romania e una din cele mai sarace tari din UE. Ma uitam la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de la Realitatea. Invitat era Mircea Geoana, care ne divulga o informatie pe care „n-ar trebui sa spun public lucrul asta”, si anume ca exista niste oameni care se ocupa de cum ar trebui sa arate aceasta tara si viitorul ei. Si eu sunt de acord ca trebuie sa ne gandim bine. Ceea ce este trist cred ca e faptul ca sectorul privat nu se numara printre beneficiari si nici sectorul de stat. Romania arata asa cum arata pentru ca din punct de vedere economic sectorul de stat a fost demolat cu buna stiinta, fara ca sectorul privat sa-l poata inlocui si sa se constituie in motorul de dezvoltare economica al acestei tari. Nu ca nu ar exista acest sector privat in Romania, el exista. Dar privind prin prisma rezultatelor, care sunt slabe, nu se poate afirma cu certitudine ca acest sector privat se poate constitui intr-un veritabil angrenaj capabil sa asigure dezvoltarea tarii. Din procesul de dezindustrializare prin care a trecut Romania si cresterea considerabila a sectorului serviciilor a rezultat un sector privat slab, incapabil sa satisfaca necesitatile tarii, cu toate ca se poate spune ca avem o economie functionala de piata. Declinul economic se inregistreaza si in agricultura, nu numai in industrie, trebuie amintit si acest aspect.

Care e rezultatul? Rezultatul este discreditarea democratiei, pentru ca nu putini oameni dau vina pe democratie. De asemenea discreditarea  capitalismului, deoarece nu putini dau vina pe capitalism. Confuziile care se fac sunt de natura evidentei. Spre exemplu, democratia nu e sinonima cu capitalismul, iar in ceea ce priveste capitalismul trebuie, dupa parerea mea, spus ca la noi, dupa Revolutia din ’89, nu a existat un capitalism veritabil atata vreme cat sectorul privat a ramas slab si am avut, chiar si in zilele bune, o pondere mai mare a consumului in PIB, decat a productiei. Ni s-a servit mai degraba un surogat de capitalism, si nici macar acel „socialism cu fata umana”. Tranzitia, in continutul ei, nu e un sistem politico-economic clar definit. Or, tocmai aceasta tranzitie s-a prelungit foarte mult la noi. Aceasta nebuloasa numita tranzitie a afectat serios societatea pentru ca in absenta unui sistem coerent nu se poate construi ceva decat tot lipsit de vlaga si coerenta. Cu alte cuvinte, la noi nu a avut loc trecerea de la un sistem la alt sistem, nici macar la o Romanie sociala, decat sub aspectul mai mult al formei decat al continutului, ci trecerea de la un sistem la o nebuloasa numita tranzitie, capabila sa discrediteze atat comunismul cat si capitalismul. Intr-un astfel de „sistem” se poate vorbi, spre exemplu, la nesfarsit despre reindustrializarea tarii, dar fara sa se faca ceva concret in acest sens. Asa cum se poate vorbi oricat de mult despre statul social (v. Constitutia) fara ca acesta sa fie pus pe deplin in practica vreodata. La noi nu este o criza de sistem, ci o criza a absentei vreunui sistem veritabil. De aceea orice actiune, de pilda a Justitiei, pare neconvingatoare. Ba mai mult, convinge in sens contrar. Cum se explica altfel faptul ca in urma arestarii, lui Dan Diaconescu i-a crescut foarte mult popularitatea? La fel si in cazul lui Gigi Becali, si in alte cazuri. Tranzitia creeaza beneficiari mediocri. Nicidecum elitele nu sunt beneficiarii acestei tranzitii, nicidecum intelectualitatea, cum poate ca ar crede unii. Cu atat mai putin in aceasta nebuloasa numita tranzitie se poate vorbi de meritocratie. Poate ca una din cele mai bune caracterizari ale acestei tranzitii este ceea ce mi-a spus cineva odata: „fac ceea ce n-am invatat„. Trebuie remarcat ca tranzitia aceasta produce mediocritate in societate – de vazut, spre exemplu, rezultatele de la Bacalaureat. Confuzia tranzitiei cu capitalismul este frecventa la noi pentru ca s-a sugerat asa, apoi s-a prezentat aceasta tranzitie drept ceea ce nu era de fapt, capitalism, cum nu e nici socialism. Poate ca unii ar fi de acord cu afirmatia ca: tranzitia este o indecizie generata de jocurile de putere ale Marilor Puteri. Totusi, arata si incapacitatea noastra de a indrepta lucrurile pe un anumit fagas. Asa ceva ar fi trebuit facut de la bun inceput. Pentru ca daca, pentru o perioada scurta de timp, aceasta tranzitie ar putea fi justificata, prelungirea ei este drumul spre un esec sigur. Daca beneficiarii pe care ii creeaza sunt mediocri, desi acestia beneficiaza din plin si cat de mult posibil, marea majoritate a populatiei e cea care plateste scump, fara sa aiba certitudinea unei vieti mai bune, unui viitor mai bun. De aceea la noi singurul sistem functional e cel ce priveste grupurile de interese beneficiare, minoritare in raport cu intreaga populatie, cu conexiuni mai ales in sfera politicului, includ aici si ceea ce poarta numele de capitalism de cumetrie, adica acel „ansamblu de elemente aflate într-o relație structurală, de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot organizat.” ( dupa una din definitiile din DEX) si care „face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit” (dintr-o alta definitie din DEX). Daca un astfel de sistem, care este functional, va fi distrus cu ajutorul Justitiei, mi-e teama ca acea criza a absentei sistemului, de care vorbeam mai sus, se va accentua si mai mult. Pentru ca noi suntem inca sub semnul nebuloasei numita tranzitie. Noi am iesit doar teoretic din tranzitie.

Problema e ca nu este clar nici ceea ce avem de facut.

iunie 1, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu