Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Perifericii…

As dori sa va prezint o extraordinara remarca despre America pe care a facut-o Neagu Djuvara in cartea sa Razboiul de saptezeci si sapte de ani si premisele hegemoniei americane (1914-1991) (Editura Humanitas, 2010, Bucuresti):

Neagu Djuvara

„Ramanea o singura tara mare, cu populatie de cea mai mare varietate: SUA. Cautand originea celor patru principali magistrati ai Statelor Unite – presedinte, vicepresedinte, secretar de stat si Chief Justice, de la nasterea uniunii si pana la presedintele John Fitzgerald Kennedy – la Biblioteca Nationala din Washington (Library of Congress, care poseda, in chip aparent surprinzator, cea mai buna sectie de genealogie dintre toate marile biblioteci pe care le cunosc), am descoperit ca in aceasta tara cat o jumatate de continent, in continua extindere si prefacere, grupul etnic care era la temelia infiintarii statului dupa 1776 si care nu depasea 50% din total, protestantii de obarsie anglo-saxona, detinuse totalitatea acelor magistraturi, fara exceptie, vreme de aproape doua veacuri. Din punct de vedere social, au fost si unii iesiti din straturi modeste, ca, de pilda, generalul Grant sau Abraham Lincoln, dar marea majoritate proveneau din acea elita care pornise revolutia, dintre acei fathers of Revolution. Unii s-au succedat la presedintie din tata in fiu sau de la unchi la nepot. Familii care se distinsesera in veacul al XVIII-lea, ca Stevenson, Cabot – Lodge, Roosevelt, Schuyler etc,. dadeau generatii de inalti demnitari. Culmea o reprezinta cazul presedintelui Franklin Roosevelt, deoarece, casatorit cu o vara nascuta tot Roosevelt, perechea se inrudea cu doisprezece fosti presedinti ai Statelor Unite! Nici in statele de structura aristocratica din Europa apuseana n-am intalnit o selectie mai elitista, asa ca imaginea Statelor Unite ca democratie eminamente egalitara trebuie oarecum amendata. Kennedy, irlandez si catolic, e, asadar, primul periferic care ajunge sa ocupe, in toamna anului 1960, una dintre primele magistraturi ale tarii. Si nu e lasat sa-si ispraveasca mandatul. Dar, cum se intampla adesea in Istorie, crima nu-si atinge telul, ci are un efect de bumerang. Asasinarea lui Kennedy va strani, din patru in patru ani, la fiecare noua alegere prezidentiala, tot mai multe candidaturi „periferice”: Muskie era polonez, Dukakis grec, Henry Kissinger, influentul ministru de externe (Secretary of State) sub doi presedinti, evreu nascut in Germania; negrul Collin Powell ajunge, si el, Secretary of  State si chiar nominalizat la candidatura prezidentiala. In fine, campania electorala pentru alegerile prezidentiale din noiembrie 2008 aduce in primul esicher al notorietatii pe metisul Barack Obama, desemnat candidat la presedintie de Partidul Democrat. Indiferent daca trece sau nu, e de-acum extraordinar de semnificativ ca, la patruzeci si cinci de ani dupa asasinarea primului presedinte periferic, Kennedy, candidatul unei jumatati din electoratul american sa fie si mai periferic. S-a intors o pagina a Istoriei si americanii intra probabil, incet, dar sigur, in faza in care vor fi guvernati din ce in ce mai mult de periferici. Repet ca accederea perifericilor nu e o cauza de decadenta, ci doar un simptom al inceputului de decadenta – trebuie s-o privim ca pe un barometru al schimbarii, si deci, in cazul prezent, ca pe un semn probabil de durata mai scurta a hegemoniei americane, care totusi nu cred sa fie pusa in primejdie de actualele rabufniri belicoase si santaje ale Rusiei, intemeiate pe detinerea unor imense resurse de energie. Ele nu vor schimba cu nimic echilibrul puterilor pe planeta. Brutala incursiune militara in Georgia, in vara anului 2008, va avea efect de bumerang, accelerand investitiile occidentale in acea tara si pregatind intrarea ei in NATO. Probabil, in lant, si a Ucrainei.

Voi adauga insa un ultim motiv de indoiala asupra longevitatii hegemoniei americane: studiul civilizatiilor ne arata ca intotdeauna profundele mutatii petrecute in viata spirituala – arta, gandire, credinte – care se intampla la trecerea de la o civilizatie la alta apar la inceputul scaderii puterii politice, uneori chiar cu veacuri mai tarziu. Or, in cazul civilizatiei noastre, observam un fenomen cu totul exceptional, extraordinar, nefiresc fata de modelul tuturor civilizatiilor defuncte, anume ca bruste si adanci schimbari in stiinta, filozofie, in toate artele, alaturi de o scadere enorma inregistrata la nivelul practicarii religiei crestine, au inceput subit in primii ani ai veacului al XX-lea, deci cu mult inainte de o relativa inchegare politica, adica de aparitia unei eventuale unice puteri hegemonice „imperiale”. Intr-adevar, in scurtul rastimp dintre 1905 si 1913 (inainte de Primul Razboi Mondial si cu totul independent de acest fenomen politic), apar adevarate revolutii in toate domeniile gandirii si artei – iar daca folosesc termenul „revolutie” este fiindca, in toate cazurile pe care le voi enumera, pe scurt avem de a face cu o cotitura radicala fata de lenta evolutie din veacurile anterioare. In sculptura, apare un Constatin Brancusi, a carui opera contrasteaza brutal cu evolutia sculpturii de la Michelangelo si Donatello pana la Auguste Rodin si Aristide Maillol; in muzica, Bela Bartok, Igor Stravinski si cei trei compozitori austrieci initiatori ai dodecafonismului serial (Arnold Schonberg, Alban Berg, Anton Webern) rup si ei continuitatea de la Claudio Monteverdi si Giovanni Pierluigi da Palestrina pana chiar la Claude Debussy; in literatura, cu Guillaume Apollinaire, Franz Kafka, Tristan Tzara, Urmuz, James Joyce, Samuel Beckett, Eugene Ionesco si altii apar fantezia debordanta sau triumful impertinent al absurdului; in stiinte, teoria relativitatii a lui Einstein si psihanaliza lui Freud introduc, si ele, o ruptura cu o lunga traditie anterioara. Am putea inmulti exemplele.

De asemenea, revoltele haotice ale tineretului impotriva oricarei randuieli traditionale, din ce in ce mai dese si mai salbatice, pot fi, si ele, privite ca o dereglare in adancime a societatii. Sa fi avut dara dreptate Berdiaev cu Un nou ev mediu (1920)?

Socot ca da, si atunci ar insemna ca vremea „imparatiei” Statelor Unite va fi neaparat de scurta durata, pentru a lasa locul unei lungi perioade de dezordine generala si tulburari haotice. […]” (subl. mea)

Si in UE se folosesc tot mai mult cuvintele: „centru” si „periferie”, iar accederea perifericilor, cum spune Djuvara, este privita, probabil, ca un simptom al inceputului de decadenta al civilizatiei Occidentale. Este de rematcat faptul ca Tarile din Est au fost date prada comunismului impus de tancurile sovietice, de catre Marile Puteri din Vest. Cortina de Fier a separat vreme de aproape jumatate de secol Estul si Vestul Europei. In Europa, in general vorbind, nu a existat o populatie de cea mai mare varietate, ca in SUA, pe cand acum intalnim o imigratie foarte variata, inclusiv din punct de vedere religios: de la asiatici, africani la sud-americani. In asemenea conditii, cand se vorbeste tot mai des si de cedare de suveranitate din partea statelor membre, problema care se pune e cine va conduce aceasta Uniune Europeana si cu ce consecinte. Daca s-ar putea afirma ca Europa a fost un mozaic de natiuni, totusi nu a fost si un mozaic de populatii. Eu stau si ma intreb: le-ar placea francezilor sa fie condusi de un musulman? Djuvara vorbeste de faptul ca „era preponderentei franceze a tinut, neintrerupt, de la Pacea din Westfalia (1648) si domnia lui Ludovic XIV pana la caderea lui Napoleon, in 1815” apoi spune ca „urmatoarea tentativa de hegemonie ii va apartine Germaniei, de la Bismark (1864) la Hitler(1945)”. Acum asistam la o noua incercare de hegemonie a Germaniei, in special in plan economic. Pe de alta parte, in Franta, asistam la o virulenta repudiere a romilor, desi autoritatile actuale incearca sa rezolve pozitiv problema. In general vorbind observam atitudini impotriva imigratiei si imigrantilor si asta dupa o relativa deschidere, cel putin asa imi face impresia, in trecutul nu prea indepartat. Insa am de asemenea impresia ca se urmareste intentionat de catre Vest o blocare a dezvoltarii perifericilor din UE, desi integrati in UE, in special a acelora care sunt intelesi cel mai putin in Apus, si ma refer la Tarile din Balcani, o parte din ele integrate in UE mai tarziu decat celelalte Tari din Est. Bineinteles, e doar o ipoteza…

iunie 16, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii