Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Declaratiile lui Basescu…

Gandul

Raportul lui Băsescu: „Nava este la cheu. Mulţumesc Guvernului Boc, mulţumesc Guvernului Ungureanu, mulţumesc Guvernului Ponta”

Lasand la o parte faptul ca se lauda pe sine, fara a fi laudat de altii, tema centrala a discursului Presedintelui este urmatoarea:

România are toate condiţiile să aibă o creştere economică de peste 2% anul acesta. Avem foarte mulţi bani la dispoziţie de la UE

De ce? Pentru ca Romania a facut un „salt enorm” pe care nicio tara europeana nu l-a facut: a redus deficitul bugetar de la 9% la 2,9% in numai 2 ani si jumatate:

„Acum, pe cifrele EUROSTAT, România este înregistrată cu o datorie publică de 37,8% din PIB şi cu un deficit al bugetului de stat de 2,9%. Saltul este enorm şi nu există niciun stat din UE care să fi avut deficit de 9% şi pe care să îl reducă în doi ani şi jumătate. Sacrificiul pe care l-au făcut românii este un sacrificiu pe care puţine naţiuni din Europa l-au făcut. România redevine o ţară credibilă pe piaţa de capital. Acest lucru se datorează în primul rând sacrificiului pe care românii l-au făcut. Eu le mulţumesc.”

Ca romanii tot fac sacrificii, e un lucru cat se poate de clar. Problema ar fi: cu ce folos? Faptul ca s-a redus deficitul bugetar nu inseamna ca vom inregistra si crestere economica, mai ales una de 2%. Ar fi foarte bine s-o avem, dar… Dar cresterea economica tine de cresterea productivitatii muncii si a competitivitatii, iar Romania, in perioada 2008-2011, nu a facut dovada unor astfel de performante. In Romania s-au intamplat cel putin urmatoarele lucruri: a crescut somajul si s-a redus deficitul bugetar. Pe de alta parte, productivitatea muncii a ramas la un nivel scazut, mentinandu-se constanta la un astfel de nivel, si Romania a pierdut din competitivitate. Faptul ca Romania devine credibila pe piata de capital e un lucru relativ. Dar in niciun caz nu rezulta de aici ca Romania va beneficia de fluxuri de capital din exterior, mai ales acum, cand toata Europa tine o cura enorma de austeritate. Nu mai vorbesc de faptul ca in perioada 2008-2012 nu s-a facut nicio privatizare care sa dea aripi economiei romanesti.

Foarte multi bani la dispozitie de la UE? Am avut foarte multi bani la dispozitie de la UE si in trecut… Nu vad motivul foarte clar pentru care rata de absorbtie a fondurilor europene sa se imbunatateasca. De fapt, dupa parerea mea, nici nu poate sa se imbunatateasca – lucrul asta e o himera – tocmai din cauza faptului ca nu avem antreprenori puternici si activi.

Basescu afirma:

„Am sentimentul, ca preşedinte, că mi-am făcut datoria pe 6 mai 2010. Fără aceste măsuri românii ar fi trăit mult mai rău. Astăzi probabil România ar fi fost în stradă cum sunt cetăţenii din Grecia, din Spania. Am tot respectul faţă de efortul pe care l-au făcut românii. Pot fi mândri. M-au durut înjurăturile şi fluierăturile, dar sunt liniştit. Nava e pusă la cheu”

fara sa tina seama de faptul ca atat Grecia cat si Spania sunt in Zona Euro. Aceste tari nu mai au moneda proprie. Ele au resimtit din plin criza din Zona Euro. Romania are moneda proprie. Si aici, „mult iubite si mult stimate domnule Presedinte”, diferenta este enorma!!!

„În următorii doi ani trebuie să continue procesul de slăbire a omului gras pus în spatele plătitorului de taxe. Dacă vom trece la a deveni subordonaţi baronilor locali şi orice mică încasare suplimentară o vom dedica lucrările pentru clientela din teritoriu cu siguranţă nu vom reuşi. Sper că Guvernul va rămâne pe linia din 2012 de guvernare responsabilă şi nu va face risipă”, a mai spus preşedintele, lansându-se într-o predicţie optimistă:  „peste 2% creştere economică anul acesta”

Basescu se refera la baronii locali, dar antreprenori activi si puternici avem? Sau alti antreprenori in afara de baronii locali avem?

Bun, sa continue procesul de slabire a „omului gras pus in spatele platitorului de taxe”. Asta sa insemne ce, oare? Taieri de salarii in sectorul bugetar? Adica asa cum a facut Boc sa faca si Ponta? Parca nu e plauzibil. Atunci lucrul asta – cura de slabire a omului gras – inseamna disponiblizari. Dar nimeni nu se intreaba ce va face aceasta forta de munca numeroasa ce urmeaza sa fie disponiblizata. Asta in absenta unor antreprenori puternici, in conditiile in care taxele si impozitele au crescut, in conditiile in care multe firme au dat faliment in perioada 2008-2012, in conditiile in care nu s-au facut privatizari si nici nu sunt semne ca se vor face privatizari care sa reprezinte un real succes. Oare ce se va intampla?

(P) Ştii ce pierzi muncind la negru?

Se arata, printre altele, ca:

„Ştiai că România se numără printre ţările cu cel mai mare număr de firme cu 100 de angajaţi ce apelează la munca fără forme legale? Pe fondul crizei economice, numărul românilor ce muncesc la negru a crescut foarte mult, iar taxele şi impozitele par tot mai împovărătoare pentru angajatorii români. Un aspect îngrijorător este legat de faptul că o parte importantă dintre cei care lucrează „la negru” efectuează muncă calificată sau „la birou”, situaţie care contrazice tendinţele europene.”

Asta se va intampla: vor ajunge sa munceasca la negru. Pentru ca economia romaneasca nu poate crea in asemenea conditii, de reducere a deficitului bugetar si de austeritate prin marirea taxelor si impozitelor, alta alternativa acestei forte de munca, alta decat, poate, emigrarea. Practic, economia romaneasca nu va trage niciun folos de pe urma disponibilizarilor in masa din sectorul bugetar daca aceasta masura nu este insotita de privatizari reusite prin care sa se atraga in economie capital consistent.

„A venit momentul unei ajustări fine. În spitale trebuie făcute angajări. Dar în sectorul administraţiei publice centrale şi locale avem excedent. În următorii doi ani trebuie să continue procesul de slăbire a omului gras pus în spatele plătitorului de taxe”

Ce a vrut sa spuna cu asta? Ca omul care lucreaza in sectorul administratiei publice si locale, dupa ce va fi disponibilizat, doar avem excedent, va merge sa lucreze intr-un spital? Fara a avea calificarea necesara? Fara a avea aptitudinile necesare muncii intr-un spital? Pentru ca iata care e situatia din spitalele romanesti, apropo de faptul ca „in spitale trebuie facute angajari”:

La fiecare patru ore un medic român pleacă din ţară. Cum vrea Eugen Nicolăescu să oprească exodul doctorilor

Si atunci ce sa intelegem din cuvintele lui Basescu? Ca acela care lucreaza in administratia publica si locala, dupa ce va fi disponiblizat, sa mearga sa lucreze ca medic intr-un spital??

„Ştiu eu spitale care au sute de medici care au sute de medici în plus, iar la Spitalul de la Vulcan, dau un exemplu, poate nu-i, nu sunt medici. Trebuie reaşezat personalul”

„iar la Spitalul de la Vulcan, dau un exemplu, poate nu-i, nu sunt medici” – stie unde sunt medici in plus dar nu stie unde nu sunt medici…

„Nava e la cheu”!!!!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 27, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 22 comentarii