Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Aberatiile extremistilor

Iata ce ne spune Romania Libera:

Partidul Socialist ungar, acuzat de trădare pentru că l-a invitat pe Ponta la Budapesta

Se arata ca:

Vicepreşedintele partidului naţionalist ungar Jobbik, Zoltan Balczo, a acuzat Partidul Socialist (de opoziţie) de înaltă trădare pentru că l-a invitat la Budapesta pe premierul Victor Ponta. Într-un discurs rostit la un miting organizat în faţa Palatului Sporturilor „Papp Laszlo” din Budapesta, unde a avut loc reuniunea Partidului Socialist ungar, Zoltan Balczo a declarat că, prin toate deciziile sale, premierul României a acţionat împotriva etnicilor maghiari, spune Mediafax.

Balczo a spus în faţa simpatizanţilor Jobbik că manifestaţia spontană este organizată pentru ca Ţinutul Secuiesc să primească autonomie teritorială.

Istvan Szavay, liderul Jobbik responsabil de comunităţile maghiarilor din străinătate, a declarat că mitingul nu este împotriva poporului român, ci „împotriva celor care trădează interesele naţiunii ungare”.

Mitingul s-a încheiat fără incidente violente.

Premierul Victor Ponta a evidenţiat sâmbătă, la Budapesta, importanţa coexistenţei paşnice a românilor şi ungurilor, într-un discurs rostit la o reuniune a Partidului Socialist ungar (de opoziţie). „Ungurii şi românii trebuie să înţeleagă că cele două ţări pot coexista ca prieteni şi pot colabora pentru viitorul comun”, a spus Ponta.

„Poate că trecutul a divizat cele două ţări, dar prezentul şi viitorul trebuie să fie împreună”, a adăugat Ponta.

Premierul României a notat că populismul, extremismul şi demagogia afectează ambele ţări, subliniind că drepturile etnicilor maghiari din România şi etnicilor români din Ungaria trebuie respectate.”

Ponta le-a explicat celor de la Budapesta, că e bine ca românii şi ungurii să coexiste paşnic

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a evidenţiat sâmbătă, la Budapesta, importanţa coexistenţei paşnice a românilor şi ungurilor, într-un discurs rostit la o reuniune a Partidului Socialist ungar (de opoziţie), titrează Mediafax.

„Ungurii şi românii trebuie să înţeleagă că cele două ţări pot coexista ca prieteni şi pot colabora pentru viitorul comun”, a spus Ponta.

„Poate că trecutul a divizat cele două ţări, dar prezentul şi viitorul trebuie să fie împreună”, a adăugat Ponta.

Premierul României a notat că populismul, extremismul şi demagogia afectează ambele ţări, subliniind că drepturile etnicilor maghiari din România şi etnicilor români din Ungaria trebuie respectate.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

In primul rand un sincer BRAVO pentru Victor Ponta!

In al doilea rand trebuie spus ca e greu sa califici declaratiile lui Zoltan Balczo ca fiind altceva decat aberatii… Adica Victor Ponta a aratat importanta coexistentei pasnice a romanilor si ungurilor iar Jobbik, prin reprezentantul sau, Zoltan Balczo, acuza Partidul Socialist Ungar de inalta tradare ca l-a primit pe Victor Ponta…

Reclame

martie 9, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu