Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre ce scria Romania Libera din 29 martie 1980…

Va recomand sa cititi, integral si in original, un articol foarte interesant al D-lui. Cristian Preda de pe blogul dansului din Adevarul:

Cu niqab sau cu basma

Iata ce se arata printre altele:

„În ultimul deceniu al comunismului, numărul sporise semnificativ: în martie 1980, nu mai puţin de 122 de femei erau trimise în MAN. Cum totalul de deputaţi era de 369, România liberă din 29 martie scria că numărul

  • „reflectă creşterea contribuţiei şi a rolului femeii în viaţa politică, economică şi socială a ţării

Recordul va fi atins în 1985: la alegerile din 17 martie, ultimele din comunism, intrau în corpul reprezentativ 127 de femei, adică 34,4%.

Căderea regimului comunist a adus un regres.

În 1992, în Cameră, procentul de femei era de circa 4%.

De atunci încoace, nu s-a avansat prea mult.

La scrutinul din decembrie trecut, au fost alese 55 de deputate din totalul de 412 (13,34%), iar în Senat, din cele 176 de mandate, 13 sunt deţinute de femei (7,38%).

Privind aceste cifre, ai zice că majoritatea femeilor din România poartă încă basmale.

Pentru ca reprezentarea lor să fie ameliorată, e oare nevoie de introducerea unor cote, aşa cum cred unii?

Altfel nu se poate?

E progresul egalităţii blocat în faţa genului?

Ce credeţi despre ideea unor liste paritare, în care femeile să alterneze cu bărbaţii?” (subl. mea)

Si atunci procentele inregistrate dupa caderea comunismului ce reflecta? Reflecta scaderea contributiei si a rolului femeii in viaţa politica, economica si sociala a tarii. Daca lucrurile stau asa, introducerea listelor paritare, in vederea ameliorarii reprezentarii femeilor, ce ar reflecta? Ar determina cresterea contributiei si rolului femeii din zilele noastre in viata politica, economica si sociala a tarii? De remarcat ca textul din Romania Libera nu se refera numai la contributia si rolul femeii in viata politica, ci si in sfera economica si sociala. Chestiunea este ca trebuie sa creasca aceasta contributie si acest rol al femeii in societate pentru ca sa determine si o reprezentare corespunzatoare. Altminteri s-ar putea intampla sa avem un Parlament in care sa fie jumatate femei, jumatate barbati in schimb contributia si rolul femeii in societate sa ramana, in continuare, la cote modeste. Cu alte cuvinte, foarte buna reprezentare a femeii in Parlament nu ar reflecta in mod real contributia si rolul acesteia in societate.

In sens marxist, partidul comunist era un partid al clasei muncitoare iar muncitorul era privit drept creator al lumii (v. Robert C. Tucker – Filosofie si mit la Karl Marx, carte aparuta la Curtea Veche, pe care o recomand a fi citita). Tucker da chiar un citat din Marx, datat 1844, in care se arata:

„De aceea obiectul muncii este obiectualizarea vietii generice a omului: caci el nu se dubleaza numai intelectual, ca in constiinta, ci efectiv, prin munca, si se contempla deci pe sine insusi intr-o lume creata de el”

Tucker arata ca:

„Prin „munca” sau „munca alienata” – termeni pe care ii foloseste intersanjabil – Marx intelege activitatea productiva desfasurata de om intr-o stare de alienare de sine. Sustine ca toata activitatea umana de pana acum reprezinta munca. Fiecare domeniu al existentei productive, incepand cu cel al productiei materiale, a fost un domeniu al muncii alienate. Tot ceea ce umanitatea a produs de-alungul istoriei, in orice mod de productie, a fost produs de indivizi alienati. Prin urmare, omul nu a fost niciodata cu adevarat el insusi in activitatea sa creativa. Aceasta activitate nu a fost niciodata o „activitatea a sinelui” (Selbstbetatigung), prin care Marx intelege creativitate libera prin care omul se simte total confortabil cu el insusi, se bucura de un sentiment de autodeterminare si simte ca energia sa vitala ii apartine”

Marx cauta evadarea din munca alienata si, foarte interesant, iata ce ne spune Tucker despre cum vedea el modul comunist de viata, conform Manifestului comunist de la 1848: „o asociere in care dezvoltarea libera a fiecaruia este preconditia pentru libera dezvoltare a tuturor”. Marx a vazut munca sau munca alienata ca pe o truda, intrucat „oamenii au fost indemnati sa produca de nevoie sau de lacomie, sau alteori din pasiunea pentru simpla acumulare care in epoca burgheza moderna devine acumulare de capital. Prin urmare, activitatea productiva nu a fost niciodata voluntara, ci a luat forma „trudei”. Si din moment ce indivizii, atunci cand produc fara voia lor, sunt instrainati de natura lor umana creativa, munca a fost intotdeauna „munca alienata” ” (Tucker).

Daca asa stau lucrurile, truda se potriveste mai bine barbatului decat femeii. De aceea intr-o societate capitalista (burgheza, cum ar fi spus Marx) rolul si contributia barbatului este mai mare decat cea a femeii. Femeia nu va putea trudi, mai ales ca are grija de casa, de copii, pe cand barbatul trebuie sa trudeasca pentru a aduce bani in casa, pentru a putea sa-si intretina familia, sa le asigure a lor sai un nivel de trai bun, mai ales daca statul nu se implica in niciun fel. Atunci trebuie sa se implice individul. Dupa cum vedem, in comunismul lui Marx lucrurile stau cu totul diferit, ceea ce face posibila o implicare mai activa a femeii, cresterea contributiei si rolului acesteia in societate. Iata ce ne spune Tucker despre cum vedea Marx lucrurile:

„Omul isi va putea implini astfel vocatia de a deveni o persoana universala, „sa faca azi un lucru si maine altul, sa vaneze in cursul diminetii, sa pescuiasca dupa-amiaza, sa se ocupe cu cresterea vitelor seara si dupa cina sa se consacre criticii, fara sa devina vreodata vanator, pescar, pastor sau critic”. In interiorul fabricii, muncitorul care inainte era inlantuit pe viata de o specializare anume va face loc „individului multilateral dezvoltat” caruia ii sunt accesibile si dezirabile nenumarate specializari”

Or, in felul acesta contributia si rolul femeii in societate incepe sa creasca. Barbatul nu mai este constrans de o truda greu accesibila femeii. Comunismul a fost conceput in felul acesta: eliminandu-se truda se egalizeaza contributia si rolul barbatului cu contributia si rolul femeii. Munca alienata nu mai gaseste nicio determinare in comunism, asta vrea sa spuna Marx. Or, lucrul acesta face posibila o mai mare reprezentare a femeii din punct de vedere economic, in procesul de productie, si social. Avem, spre exemplu, mai multe femei care sa munceasca intr-o intreprindere, la strung. Mai multe femei care ajung cadru didactic. Dar si multe femei care sa ocupe posturi de conducere in intreprinderi. Fiecare conform pregatirii sale profesionale, desigur, dar rolul femeii creste. Faptul ca in comunism au fost construite multe crese, gradinite gratuite a facut ca femeia sa fie degrevata de truda de acasa, cu copiii. Lucrul acesta a permis o mai mare implicare a femeii in societate, la toate nivelurile. Si a determinat o emancipare a femeii in sensul ca femeia a inceput sa-si asume responsabilitati, nu numai cele casnice: in intreprindere, pe linie de partid, etc, femeia devenind activa in viata sociala.

In zilele noastre, la noi in tara, dezvoltarea economica e inca slaba. Asa era si in 1992, mai slaba decat acum. Totusi, acum procentul de reprezentare e mai mare decat in 1992. Deci s-ar putea stabili, ca ipoteza, ca exista o relatie direct proportionala intre dezvoltarea economica de ansamblu a societatii si reprezentarea femeii. Daca in dezvoltarea economica se manifesta o crestere, atunci se manifesta o crestere si in contributia si rolul femeii in societate. Imbunatatirea conditiilor de viata a oamenilor are un efect asupra acestui lucru. Problema este ca la noi procesul acesta de dezvoltare e foarte lent. Asa cum stau lucrurile acum, apropo de truda, contributia si rolul barbatului este mai mare decat al femeii. E frapant faptul ca Marx, la inceputurile activitatii sale, avea unele idei aproape liberale. Insa el a cuantificat, daca pot sa spun asa, aceasta truda in ceea ce el a numit gradul de exploatare: cu cat gradul de exploatare e mai mare, cu atat si truda e mai mare. Desigur, altele erau conditiile pe vremea lui Marx. Dar in conditiile laissez faire-ului, cu cat societatea e mai dezvoltata si/sau conditiile de trai mai bune pentru oameni, cu atat creste si rolul femeii. Daca acea truda, de care pomenea Marx, poate fi redusa in felul acesta, atunci trebuie sa creasca rolul si contributia femeii in societate, care pot fi altele decat cele din comunism (cel putin din acel comunism pe care l-am trait noi). Spre exemplu, Madonna n-ar fi putut ajunge ce a ajuns in Romania. O societate dezvoltata ii si ofera posibilitati mai multe individului, de afirmare, de castig. Dar cred ca trebuie tinut cont de faptul ca daca vorbim despre femei trebuie sa luam, cu necesitate, in considerare feminitatea. Sunt si femei care fac o munca de barbat, cum se spune. Eu cred, totusi, ca daca ne referim la contributia si rolul femeii in societate trebuie sa tinem cont de feminitate. In general vorbind, nu-i poti pretinde femeii sa aiba un rol si o contributie diferite de specificul ei, de caracterul si trasaturile ei. Spre exemplu, mie personal nu-mi place expresia „doamna de fier”. „Material girl” mai merge, dar „doamna de fier” nu merge. Pe Madonna a propulsat-o in cariera actiunea ei, talentul ei dar si o foarte bine pusa la punct si dezvoltata industrie de entertainment. Or, la noi o astfel de industrie, atat de mare, puternica si dezvoltata cum e cea din SUA, nu exista. Nu spun ca nu avem cantareti buni dar dezvoltarea economica e importanta, conteaza, asta vreau sa spun. In SUA un actor a ajuns Presedinte, Ronald Reagan. Dar sa ne gandim cate mari actrite americane au incantat o lume intreaga de-alungul timpului, inclusiv pe noi, care traiam in comunism. Or, asta inseamna un rol economic si social al femeii. Sa ne gandim la faptul ca aparitia lui Marilyn Monroe intr-un film determina succesul de casa al filmului, tripla incasarile estimate – deci rol economic!! Noi nu avem un Hollywood. Se pot da si alte exemple, din alte domenii de activitate, desigur. Ar trebui, cred eu, sa se dezvolte clasa mijlocie. Noi avem o clasa mijlocie saraca in comparatie cu cea din tarile dezvoltate si destul de subtire, dupa parerea mea. Rolul si contributia acestei clase mijlocii este la noi destul de slab… Avem un mediu rural rudimentar, nemodernizat. Sa ne gandim la urmatoarea tema: contributia si rolul femeii din mediul rural. Sau chiar asa: daca o fata din mediul rural doreste sa invete, sa mearga la oras, sa urmeze o facultate – toate acestea costa si nu putin. Pana la urma prefera sa emigreze. In asemenea conditii poate creste contributia si rolul femeii in societate? Eu nu cred… De asemenea mie mi se pare ca avem la noi o slaba implicare a femeii in afaceri. Mediul de afaceri e condus, in general vorbind, de barbati. Chiar si in cazurile de coruptie sunt implicati mai multi barbati decat femei. De ce? Chiar ar fi interesant de vazut o statistica in sensul asta. Gandindu-ma si la ce spunea Marx, lucrurile acestea indica o slaba dezvoltare economica a societatii care, in conditiile capitalismului, face cu greu posibila cresterea contributiei si rolului femeii in viata politica, economica si sociala a tarii.

Anunțuri

Februarie 7, 2013 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

8 comentarii »

  1. N-am inteles la sfirsit, deci capitalismul ajuta la cresterea contributiei femeii in societate, nu?

    Comentariu de Cristina | Februarie 7, 2013 | Răspunde

    • Ar putea sa ajute, ca sa zic asa, dar depinde de dezvoltarea economica a societatii.
      Chiar am spus mai sus:

      „Deci s-ar putea stabili, ca ipoteza, ca exista o relatie direct proportionala intre dezvoltarea economica de ansamblu a societatii si reprezentarea femeii. Daca in dezvoltarea economica se manifesta o crestere, atunci se manifesta o crestere si in contributia si rolul femeii in societate. Imbunatatirea conditiilor de viata a oamenilor are un efect asupra acestui lucru. Problema este ca la noi procesul acesta de dezvoltare e foarte lent. Asa cum stau lucrurile acum, apropo de truda, contributia si rolul barbatului este mai mare decat al femeii.”

      Comentariu de Motanul Incaltat | Februarie 7, 2013 | Răspunde

      • Daca este capitalism…dezvoltarea economica este mai avansata decit in socialism, nu?

        Comentariu de Cristina | Februarie 7, 2013

      • Da, dar problema este ca Romania a facut trecerea de la comunism la capitalism si e o tara in tranzitie. SUA, spre exemplu, nu a cunoscut comunismul. Asa cum nici Occidentul european nu l-a cunoscut.

        Comentariu de Motanul Incaltat | Februarie 7, 2013

      • Ma faci sa rid….in Romania nu exista capitalism…inca. SUA incepe sa cunoasca socialismul de citiva ani. Si occidentul european il cunoste. Socialismul si-a intins tentaculele peste tot.

        Comentariu de Cristina | Februarie 7, 2013

      • Interesanta perceptie!

        Comentariu de Motanul Incaltat | Februarie 7, 2013

  2. Cristina are dreptate ! In Romania nu exista si n-a existat vreodata { dupa ’90 evident } capitalism .Cel mult un jaf la nivel national cu imbogatiri peste noapte datorate nu neaaparat unor abilitati economice si manageriale cat unor ” relatii ” sau ,specularii dorintei romanilor de a detine si ei bunuri , pe care altminteri le vazusera doar in filme . Cat despre ce se intampla acum in SUA aduce al dracului de bine cu …un fel de socialism . De altfel chiar Karl Marx spunea la un moment dat ca :” atunci cand societatea bazata doar pe castig material va ajunge la un apogeu , abia atunci cei bogati vor dorii sa-si aminteasca de cei saraci punand astfel bazele unei societati sociale , care sa schimbe din temelii societatea capitalista bazata doar pe acumulare „. Chestia asta o citez din Capitalul pe care ..am fost obligat sa-l recitesc datorita dumitale si Christinei ! 🙂 Pe NET evident …doar nu credeai ca-l am in biblioteca personala ?! Fireste Hussein Obama …n-ar recunoaste nici in ruptul capului asa ceva …insa se vade si fara binoclu incotro se indreapta SUA .Si nu uita de faptul ca multi milionari rusi…s-au autoexilat in Siberia { daca-i trimetea Putin faceau spume de Dero !} pentru a traii ca la inceputurile lumii .Fireste nimeni nu spune ce au facut acesti milionari rusi cu gologanii insa…se poate crede ca mare parte i-au…donat saracilor 😀 ! Dracu-o crede ca eu unul…NU !

    Comentariu de Marian | Februarie 7, 2013 | Răspunde

  3. Si referitor la articol …pai al citeam si-n dunga daca era scris de oricine altcineva decat de Cristian Preda ! Javra asta comunista ce a absolvit ” Stefan Gheorghiu ” lingator de popouri comuniste si ceausiste in special…asta vine sa dea …lectii .Da-l in ma-sa ! A fost dupa ’90 mare anticomunist…iar acum ce vrea sa zica ? A devenit marxsit cumva ? Sti ce ma mira? Vad ca mai toata lumea ai pute a hoit domnului Preda , dar alaturarea numelui sau de europarlamentar roman , langa numele lui Gigi Becali….nu i-a putit chiar de loc ? O GIRUETA si nimic altceva asa incat : da-l in ma-sa !

    Comentariu de Marian | Februarie 8, 2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: