Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

24 ianuarie

Inaintasii nostri, animati de o inflacarata dragoste fata de tara si de inalte idealuri, au faurit la 24 ianuarie 1859 Unirea Principatelor Romane, cunoscuta ca Mica Unire, baza a Marii Uniri, cea de la 1 decembrie 1918. Atmosfera de entuziasm a cuprins inimile tuturor romanilor si Mica Unire a dat speranta si romanilor de peste Arcul Carpatic. In felul acesta toate inimile romanilor au conglasuit: Vrem Unire! Si Inima Romaneasca a aratat intregii lumi ca idealul ei de veacuri e Romania, un ideal pe cale sa se concretizeze si care s-a si realizat pe deplin mai tarziu. Pentru ca elementul central, rolul major l-a avut Inima Romana!

Stateam si ma gandeam (cu oarecare tristete) astazi la ce idealuri mai avem noi si la cum e inima noastra romaneasca astazi. Nu de alta, dar ceea ce se intampla astazi pare a fi ceva destul de departat, din pacate, de idealurile pe care s-a cladit tara noastra, Romania moderna. Se vorbeste, si auzim destul de des, sintagma „sa nu fii antiamerican”, spusa cu degetul aratator intins si miscat de sus in jos. Dar eu stau si ma intreb cine mai e pro roman sau daca mai stie cineva dintre noi ce mai inseamna asta. Se tot vorbeste de o noua Constitutie prin care se doreste regionalizarea tarii, cu presedinte de regiune, cu capitala de regiune. Milioane de oameni au hotarat sa plece din tara asta si sa lucreze peste hotare. Se tot spune ca societatea noastra s-a atomizat, ca am devenit niste atomi sociali, ca nu mai suntem un popor ci o populatie. In lumea romaneasca – si cand spun asta ma refer si la diaspora noastra – a ajuns sa se practice destul de des mimetismul religios. Se constata un declin cultural evident, cu precadere la tanara generatie.  Apropo de cultura, citeam in biografia lui La Rochefoucauld urmatorul lucru, si anume ca prin 1656 frecventa palatul Rambouillet, salonul domnisoarei de Scudéry in care era la moda madrigalul, salonul domnisoarei de Montpensier, in care se cultiva genul portretului literar, si salonul doamnei de Sablé, in care se desavarsea arta maximei (La Rochefoucauld – Maxime si Reflectii – Editura Biblioteca Pentru Toti, 1972). Stateam si ma gandeam: cati din clasa noastra politica (mai) au astfel de preocupari nobile? Mi-a atras atentia un editorial semnat Dinu Sararu, de pe blogul sau din Adevarul, pe care il recomand a fi citit integral si in original:

Fals jurnal de ieri şi de azi: Un salut elegant şi mai ales firesc şi din nou despre Spiru Haret

Iata ce arata:

„Un salut elegant şi mai ales firesc într-o lume românească pentru care normalitatea a ajuns o excepţie în stare să ne pună pe gânduri, venit din partea actualului ministru al şcolii a prefaţat inspirat, cred eu, un scurt dialog.

Şi el binevenit, despre actualitatea lui Spiru Haret văzut ca unul dintre Marii reformatori ai ,,mediului românesc’’ cum opinează îngrijitorul fericit al operei celui care nu şi-a găsit locul în bilanţul celor ,,Zece pentru România’’ la capătul unei selecţii de bâlci de Sfântul Ilie la Polovragi şi chiar la unica noastră televiziune necomercială, unde, se ştie, te poţi aştepta la orice

Profesorul universitar, actualul ministru al învământului, aparţinând unei generaţii de intelectuali în plină maturitate a afirmării şi confirmării, este şi prefaţatorul ediţiei monumentale, se poate spune, în unsprezece volume – iată unul dintre cazurile foarte rare ale ediţiilor însoţite cu aplombul formulei ,,definitive’’- ediţie venind să îmbrăţişeze editorial, cu acribie ştiinţifică, Opera lui Spiru Haret sub semnătura unui alt încă tânăr dascăl de universitate, Constantin Schifirneţ.

Dar cine să mai ştie azi, la noi, numele unor oameni de carte care ne onorează, într-adevăr, şi ne furnizează argumente în favoarea unui măcar timid ,,mai putem spera’’, când nici despre Spiru Haret nu se ştie azi mai nimic, nici în şcoala românească ajunsă de izbeliştea cunoscută, în vreme ce odinioară nu exista învăţător de ţară care să nu se revendice cu mândrie de la Spiru Haret?!

Ferească Dumnezeu, însă, ajuns într-un cerc cât de cât, vorba aceia, cât de cât neînsemnat, să nu şti cum s-a împiedicat şi a căzut cu buzele chiar pe buzele partenerului, o blondă sau brună, la concusul ,,Dansez pentru tine’’, nu mai vorbesc ce funeralii naţionale s-ar organiza cu vagonul – cu ,,eroul’’ sau ,,eroina’’- asaltat în gări de miile de fani ai ,,victimei’’ unei încăierări ca în filme, filmele americane, bineînţeles. Nimeni nu se întreabă, însă, din clasa noastră politică, şi ea sărmana semănând mult, ca şi alegătorii ei, cu fanii din gări pomeniţi mai înainte, nimeni nu se întreabă însă, zic, şi nici nimeni, atunci, nu vrea să vadă cum s-a ajuns aici! Nimeni, din această clasă politică nu s-a urcat până azi la tribuna Parlamentului să se întrebe, fie şi demagogic, fapt şi mai îngrijorător, care este azi în România, stadiul ,,mediului’’ românesc!?

Să sperăm ,,însă’’ că în sfârşit cineva din numerosul nostru Parlament, cel mai numeros din înteaga istorie naţională, mai numeros decât al marilor state care diriguiesc astăzi lumea, se va găsi totuşi să se întrebe cum s-a ajuns aici!

Aşadar, avem şi o ediţie exemplară, produs al unei universităţi tinere cu ambiţii mari în domeniul învăţământului consacrat administraţiei publice şi universului politic, şi ne bucurăm astfel şi de un Îndreptar unic a cărui valoare nu stă numai în pionierat ci şi în actualitatea lui cu adevărat tulburătoare. Şi totuşi s-a ajuns aici! Aşadar, avem Îndreptar, dar n-avem, cum ar fi zis Arghezi, n-avem nemţi, iar nemţii ar fi căuzaşii.

Iată, i-am spus Profesorului universitar, Ministru al Învăţământului, Remus Pricopie, autor al prefeţei la ediţia în unsprezece volume a Îndreptarului, avem căuzaşul potrivit şi la momentul potrivit în chiar actualul regim, căuzaş instalat în jilţul la fel de tânărului ATUNCI ministru al Învăţământului, Spiru Haret.

Nu văd un moment mai potrivit, mai fericit, mă hazardez să spun, al promovării spiritului haretian în învăţământ şi nu numai, în întregul mediu românesc şi mi-am îngăduit să-i sugerez Profesorului universitar Remus Pricopie un Simpozion Naţional sub cupola Ateneului Român, în colaborare cu Academia Română, cu Universitatea Bucureşti, cu Şcoala pomenită de Studii Administrative şi Politice care să reprezinte un semnal, altfel atât de aşteptat, din partea noii guvernări, cu privire la reforma mediului românesc.

Opera doctrinară şi socială a lui Spiru Haret, reprezintă, aşa cum concluzionează cu îndreptăţire şi foarte exact îngrijitorul ediţiei în unsprezece volume, Profesorul universitar Constantin Schifirneţ ,,Un model de comportament şi gândire modernă într-o societate înscrisă pe calea recuperării unor decalaje şi a unui timp istoric pentru a fi sincronizată la spiritul veacului.

Spiru Haret s-a nascut in epoca Micii Uniri si as spune, fara teama de a gresi, ca s-a nascut din acea fierbinte dragoste fata de tara, de care pomeneam la inceput, din acele mari idealuri, care i-au animat pe inaintasii nostri, din acea Inima Romana care a facut Unirea. Dvs., stimati cititori, ce spuneti: s-ar mai putea naste astazi un Spiru Haret, din inima romana de azi? Si daca s-ar naste un astfel de om, ar fi sustinut sa faca ceea ce a facut Spiru Haret?

Maestrul Sararu se intreaba si indeamna la intrebarea: „care este azi în România, stadiul ,,mediului’’ românesc?„. Dar eu as intreba: care sunt idealurile care ne mai anima pe noi, romanii? Ascuzandu-ne in chip fatarnic sub mimetismul religios, pe noi, romanii, la ora actuala, ne mai anima doua idealuri: sa fim liberi si sa avem bani. Fiecare pentru sine. Interesul general e ceva foarte indepartat…  Ceva „comunist” care, drept consecinta, trebuie respins imediat ca fiind foarte daunator. De ce? Pentru ca asa e la moda. La Rochefoucauld, ca tot l-am pomenit, spunea:

„Laudam sau criticam majoritatea lucrurilor pentru ca e la moda sa le laudam sau sa le criticam.”

Moda isi pune amprenta, fireste, si asupra mediului romanesc de azi. Spre exemplu, azi e la moda sa nu fii etatist, sa fii neoliberal, sa fii religios, sa-ti „faci” o afacere, etc. De fapt, s-ar putea spune ca noi nu prea mai avem idealuri, ci preluam ceea ce e la moda azi. Pe de alta parte, citindu-l pe La Rochefoucauld, iata ce am mai gasit:

„Cati generali de divizie nu invata sa para maresali ai Frantei! Cati magistrati nu imita si nu fac repetitie fara rost ca sa se deprinda cu aerul de cancelar, si cate burgheze nu-si dau ifose de ducese!”

😆 Parca se aplica si acestea mediului romanesc de azi… Vrem sa parem ceea ce nu suntem… Chiar si acela care „nu şti cum s-a împiedicat şi a căzut cu buzele chiar pe buzele partenerului, o blondă sau brună, la concusul ,,Dansez pentru tine’’ „, ar dori sa para a fi un star american!  😀 Unii, mai rautaciosi poate, ar spune ca nu o sa avem nemti niciodata pentru motivul ca nu ne asemanam cu ei. Desi sunt destui nemti hip hop si destule nemtoaice rockerite! 🙂 De cand a murit regretatul Iosif Sava, eu n-am prea mai vazut emisiuni culturale pe la televizor, de buna calitate, care sa te tina o dupa amiaza intreaga in fata televizorului… Poate sunt subiectiv, nu spun nu. Dar in anii de dupa Revolutie, cultura a trecut destul de repede pe ultimul loc, ca ceva lipsit de insemnatate. Cultura n-a mai fost la moda si nici nu s-a mai gasit cineva care sa o aduca in prim-planul vietii sociale. Asa cum nici filmul de arta nu mai e la moda si lucrul asta se remarca pe plan mondial, pentru ca primeaza aspectul comercial asupra celui artistic. O reflectie a Selmei Lagerlöf spune:

„Cultura este ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce-ai invatat.”

Iar la noi nu se mai prea invata… Lucrul asta – sa inveti – nu mai e la moda si ai sa auzi pe nu putini care spun ca, de fapt, nu te ajuta la nimic… Acum este la moda sa-ti folosesti, sa-ti valorifici „aptitudinile”, nu sa ai prea multa carte, ca sa ai si ce uita… Este cu mult mai la moda sa fii rocker, decat sa-l citesti pe Shakespeare.

Pe de alta parte, spre deosebire de Occident, noi am ajuns intr-o situatie economica atat de precara incat nu mai avem cu ce sa ne mandrim, din punctul de vedere al realizarilor. Sa nu ne lasam inselati de aceasta criza economica. Ea afecteaza, desigur, si Occidentul, dar, cu toate acestea, situatia de la noi e foarte precara si, intr-adevar, ar trebui sa ne punem intrebarea: cum am ajuns aici? Ar trebui sa invatam din greseli, sa cautam solutii de redresare. Pentru ca tot ceea ce s-a intamplat nu a facut altceva decat sa slabeasca vlaga poporului roman. Suntem un popor istovit care inainteaza cu greu. Vorbeam mai sus de chestiunile spirituale insa nu trebuie uitate conditiile materiale. Dupa parerea mea, intre cele doua trebuie sa existe un echilibru: nu sa le exacerbezi pe cele spirituale, uitand de cele materiale si nici invers. Ce mai poti sa spui cand la noi s-au distrus intreprinderi, alta data performante! Nu mai vorbesc de demoralizarea oamenilor, care au muncit in aceste intreprinderi si care au auzit, dintr-o data, ca, de fapt, erau proaste, neperformante, un „morman de fiare vechi”. De parca oamenii ar putea trai numai cu cele spirituale. Dar daca vorbim, spre exemplu, de cultura, apropo de spiritual, aceasta trebuie sa aiba o baza materiala pe care sa se poata sprijini, altminteri este, cum si este astazi, in aer. Cum sa fie, cum sa sporeasca la noi, spre exemplu, o cultura a calitatii produselor cand noi am distrus propriile noastre intreprinderi? Le-am dat la fiare vechi si niste „baieti destepti” au facut bani din asta. Si luam mai totul din exterior, depindem de ceea ce importam. Si spunem: ” extraordinar produs, super performant!!”. De fapt noi laudam realizarile altora. Numai ca asta nu ne ajuta la nimic pentru ca nu avem noi insine realizari, pentru ca nu exista, in fapt, o emulatie, sa urmam exemplul celor care fac astfel de produse performante. Am ajuns sa nu avem nici cu ce si, din pacate, nici cu cine, cel putin asa mi se pare. Si atunci despre ce modele vorbim? Ca se tot vorbeste despre asta. In stil clasic ar fi sa ai un model pe care sa-l si urmezi. Noi modele am avea destule, numai ca suntem in imposibilitatea de a le urma cu adevarat: e greu de crezut ca am putea urma un model occidental in domeniul economic cand economia noastra e intr-un hal fara de hal. Din cauza asta la noi a aparut in viata politica (si nu numai) demagogia si populismul si sunt foarte multi oameni sensibili la populism, in stare sa mearga dupa lideri, partide populiste ce practica demagogia, care au doar scopul de a ajunge la Putere.

In final, ca sa nu o mai lungesc prea mult, as dori sa inchei, spre mereu aducere aminte, cu frumosul idemn:

„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!”

ianuarie 25, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 134 comentarii