Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Guvernul Ponta

Iata ce ne arata Romania Libera si Gandul:

Ponta: Decizia finală e ca UDMR să NU facă parte din Guvern

Se arata, printre altele, ca:

„”Decizia finală a fost ca UDMR să nu facă parte din Guvern”, a spus Ponta.

El a precizat însă că îşi menţine decizia privind colaborarea cu UDMR „ca unic reprezentant politic al minorităţii maghiare”.

Întrebat dacă UDMR va primi funcţii de secretari de stat sau şefi de agenţii, Ponta a spus: „Nu se pune problema”.

„Se pune problema în domeniile esenţiale – drepturile minorităţilor, educaţie, cultură – acolo vor fi şi reprezentanţi ai comunităţii maghiare, dar nu se pune problema unei participări politice”, a spus Ponta.

El a spus că susţine decizia USL în privinţa UDMR, deşi şi-a exprimat punctul de vedere în Uniune pe acest subiect.

Conducerea PNL a decis că nu doreşte ca UDMR să participe la guvernare, a anunţat luni vicepreşedintele PNL, Daniel Chiţoiu, care a spus că hotărârea a fost luată în urmă cu două zile. „E o poziţie a PNL că nu dorim ca UDMR să facă parte. (…) Din punct de vedere al PNL, s-a luat o decizie în BPC încă de acum două zile, că nu dorim ca UDMR să participe la guvernare”, a declarat Daniel Chiţoiu.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că subiectul intrării UDMR la guvernare este unul „foarte fierbinte”. El spune că joi şi vineri au fost primite la sediul PSD zeci de telefoane de la cetăţeni de etnie maghiară, care s-au pronunţat în defavoarea intrării UDMR la guvernare.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul prin care Victor Ponta este desemnat în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern.”

Cum explică Ponta decizia privind UDMR

Se arata ca:

„Premierul desemnat, Victor Ponta, a explicat, luni, că decizia de a nu coopta UDMR la guvernare este una politică, el arătând că societatea şi o parte importantă din mass-media românească nu sunt încă pregătite pentru ceea ce el a considerat că trebuie să fie un proiect de reunificare, potrivit Mediafax.

Ponta a precizat că a susţinut ideea cooptării UDMR la guvernare şi în cadrul discuţiilor de luni privind formarea Guvernului.

Întrebat ce s-a întâmplat de nu s-a ajuns la cooptarea UDMR, Ponta a spus: „Este o decizie politică şi este foarte clar că societatea românească şi o parte importantă din mass-media românească încă nu este pregătită pentru ceea ce eu am considerat că trebuie să fie un proiect de reunificare a societăţii româneşti”.

„Mă voi bate în continuare pentru acest proiect (de reunificare, n.r.) şi încet-încet îl vom face”, a spus Ponta.

La rândul său, preşedintele PNL Crin Antonescu a precizat că decizia PNL de a se poziţiona împotriva intrării UDMR la guvernare a fost una politică.

„Sunt întru totul de acord, sunt solidar cu poziţia premierului în ceea ce priveşte dialogul cu UDMR, ca reprezentant legitim al comunităţii maghiare, precum şi cu reprezentanţii celorlalte minorităţi. Este vorba de o formaţiune politică pe care o respect, cu specialişti, cu oameni politici şi cu experienţă şi cu o valoare de netăgăduit. Deci faptul că PNL s-a pronunţat foarte ferm împotriva participării UDMR la guvernare nu e decât politic, în sensul că alegerile au fost câştigate de USL şi facem un Guvern monocolor, USL”, a spus Antonescu.

El a arătat că decizia PNL referitoare la intrarea UDMR la guvernare nu înseamnă că PNL nu doreşte un dialog privilegiat sau o comunicare pe toate palierele cu cei din UDMR, chiar dacă UDMR este în afara guvernării sau în opoziţie.

Premierul Ponta a anunţat, luni, că decizia finală este ca UDMR să nu facă parte din Guvern.

„Decizia finală e ca UDMR să nu facă parte din Guvern. Însă eu îmi menţin decizia, ca prim-ministru şi ca lider politic, de asemenea USL îşi reafirmă această decizie, să păstreze un dialog cu UDMR, care este singurul reprezentant politic al minorităţii maghiare în toate schimbările pe care dorim să le facem referitoare la Constituţie, la sistemul electoral, la drepturile şi libertăţile fundamentale ale minorităţilor şi la descentralizarea şi dezvoltarea regională”, a spus Ponta.”

GUVERNUL PONTA II a trecut de Băsescu. Lista miniştrilor şi marile dispute dintre PSD şi PNL. EXCLUSIV

”Nocturna” lui Ponta cu Băsescu şi negocierile cu UDMR declanşează REVOLTA ÎN PSD. EXCLUSIV GÂNDUL

Se arata ca:

„Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Marian Oprişan au declarat pentru gândul că se opun cooptării UDMR la guvernare şi că o decizie finală nu poate fi luată fără acordul Comitetului Executiv. În timp ce liderii din teritoriu sunt iritaţi de atitudinea avută în ultima săptămână de preşedintele PSD, Victor Ponta s-a retras pentru câteva zile alături de Liviu Dragnea la o partidă de vânătoare în judeţul Teleorman, susţin surse din PSD.

„Dacă America şi Europa ne bagă pe gât UDMR măcar să ştim de ce îi acceptăm, să ni se spună că de ei depind banii care vin din afară. Dacă nu este acesta motivul cooptării, atunci nu vreau ca UDMR să vină la guvernare. În lume este vorba de bani, dacă nu mai primim fonduri europene sau alţi bani, atunci înghit să vină UDMR la guvernare”, a declarat pentru gândul primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Edilul susţine că în acest moment „PSD comunică prost cu electoratul care l-a ales” deoarece nu a explicat oamenilor de ce este nevoia ca UDMR să fie la guvernare, ce se întâmplă cu taxele locale şi de ce a fost nevoia de întâlnirea nocturnă Băsescu – Ponta – Antonescu.

„Voi veni la Bucureşti să vorbesc cu Liviu Dragnea să mă informez. Partidul comunică prost. Nu sunt împotriva întâlnirilor nocturne şi eu am multe întâlniri noaptea, dar oamenilor trebuie să li se explice. O femeie m-a certat pentru că PSD ia UDMR la guvernare. Mie nu mi-a spus nimeni care sunt motivele pentru care este nevoia de prezenţa UDMR la guvernare”, a subliniat Radu Mazăre.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Vorba lui Radu Mazare: de ce? Tema da nastere, intr-adevar, la multe speculatii… Dupa parerea mea, PSD a iesit in avantaj!! De ce? Pentru ca a aratat UDMR cine anume nu doreste ca aceasta formatiune politica sa fie la guvernare, si anume e vorba ca PNL nu doreste! Ponta e premier. Daca cumva se intampla sa se sparga USL, PSD se va alia imediat cu UDMR sau va conta pe sustinerea acestuia, pentru formarea unui nou guvern. E bine sa ai potentiali aliati si sa te asiguri pentru viitor in cazul oricarei eventualitati. Exact asta a facut PSD si a facut bine! Antonescu a cautat sa mai „indulceasca” pozitia PNL declarand:

<blockquote>””Sunt întru totul de acord, sunt solidar cu poziţia premierului în ceea ce priveşte dialogul cu UDMR, ca reprezentant legitim al comunităţii maghiare, precum şi cu reprezentanţii celorlalte minorităţi. Este vorba de o formaţiune politică pe care o respect, cu specialişti, cu oameni politici şi cu experienţă şi cu o valoare de netăgăduit.”</blockquote>

Totusi gestul PSD, care a intins o mana UDMR, prin propunerea ca aceasta formatiune politica sa participe la guvernare, conteaza si este o mutare cu efecte strategice pe termen lung. Acum PSD este pe o pozitie tare in USL, ceea ce nu se prea poate spune despre PNL. Iar UDMR isi va aminti, cu siguranta, de PSD, care candva i-a intins o mana…

DE citit si…

NEGOCIERI PSD – PNL. Structura Guvernului Ponta II şi lista miniştrilor

Reclame

decembrie 17, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii