Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ceea ce nu stiam…

Mediafax

Preşedintele Lituaniei: Instabilitatea politică din România a afectat absorbţia fondurilor europene

Se arata, printre altele, ca:

„”Situaţia internă depinde de dumneavostră, iar stabilitatea politică internă e atât de importantă încât orice forţă politică, indiferent care ar fi partidul, trebuie să se comporte în mod foarte responsabil”, a spus Dalia Grybauskaite.

Preşedintele litunian a arătat că instabilitatea politică din România se reflectă asupra performanţelor ţării în UE.

 „Aş dori să spun că această instabilitate pe care o putem vedea din exterior acum – schimbarea a trei premieri în şase luni  – deloc suprinzător se reflectă şi în capacitatea dumneavostră de a performa în UE şi mă refer aici în special la capacitatea de absorbţie a fondurilor europene”, a spus şeful statului lituanian.

Dalia Grybauskaite a subliniat faptul că România este ultimul stat dintre ţările membre UE la capitolul absorbţiei fondurilor europene şi a arătat că acest semnal este unul foarte negativ, în condiţiile în care „agitaţia politică” internă paralizează România.

Ţara dumneavostră este ultima din toate statele membre la capitolul absorbţiei fondurilor europene. Acesta e un mesaj foarte negativ. Din cauza agitaţiei politice, ţara e paralizată şi nu îşi poate rezolva problemele. Ţara dumneavostră îşi pierde posibilitatea de a-şi folosi toate oportunităţile şi resursele financiare pe care le aduce apartenenţa dumneavostră la UE”, a spus Dalia Grybauskaite.”

HotNews

Presedintele Lituaniei: Romania se afla sub o analiza atenta. Situatia interna depinde de dumneavoastra, stabilitatea interna este foarte importanta

Se arata, printre altele, ca:

„Dalia Grybauskaite i-a indemnat pe toti politicienii romani la responsabilitate în ceea ce privește alegerile din toamnă, dar și după, apreciind că nu este important cine obține puterea, ci felul în care acționează după ce o obține: „Toate țările au dificultăți, dar maturitatea politică înseamnă că poporul este primul care contează, iar bătăliile sunt ultimele care contează. Vă invit ca fiecare poltician să-și vadă responsabilitatea. Trebuie să-și asume responsabilitatea pentru viitorul dezvoltării României. Alegerile din toamnă trebuie să demonstreze că nu este important câștigul sau pierderea, este important ce faci cu puterea după o obții. Nimeni nu vă va ajuta din exterior, nimeni nu vă va putea distruge din exterior, totul depinde de polticienii din România„, a incheiat Dalia Grybauskaite.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

English: President of Lithuania Dalia Grybauskaite

English: President of Lithuania Dalia Grybauskaite (Photo credit: Wikipedia)

Si cand nu s-au schimbat trei premieri in 6 luni am stat mai bine in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene…? Parca nu prea… Spre exemplu: Boc a excelat la capitolul absorbtie fonduri europene? Elena Udrea s-a distins in mod deosebit in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene? Dar si despre alte guverne cred ca s-ar putea spune cam acelasi lucru. Eu nu am vazut vreunul care sa se remarce intr-un mod semnificativ la capitolul asta, cel putin de la integrare incoace. De asa maniera incat sa faca posibila dezvoltarea tarii prin aceste fonduri europene. N-are importanta castigul sau pierderea, ce faci cu puterea dupa ce o obtii… Pai, ce a facut cu puterea PDL si Basescu, dupa ce au obtinut-o, s-a vazut… Este bine, totusi, ca D-na. Dalia Grybauskaite atrage atentia asupra faptului ca „maturitatea politică înseamnă că poporul este primul care contează„. Deci in Romania nu prea conteaza poporul… Dar ce conteaza in Romania…?

„Totul depinde de politicienii din Romania”.

septembrie 15, 2012 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. […] on Pe cine mai reprezinta Basescu…Dan on Pe cine mai reprezinta Basescu…Ceea ce nu stiam… on Pe cine mai reprezinta Basescu…Theodora on Pe cine mai reprezinta […]

    Pingback de Alo, tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre! Joaca de-a democratia s-a terminat! Uraaa! Uraaaaa! « Hai ca se poate! | septembrie 15, 2012 | Răspunde

  2. Când meg pe stradă, şi mă latră vreo javră, nu-mi pun problema, de ce rasă este:indigenă sau europeană.

    Comentariu de World of Solitaire | septembrie 16, 2012 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: