Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Surpriza…

Gandul

Surpriza USL pentru Băsescu: „Curtea Constituţională a deschis o portiţă, asta e clar şi le dă frisoane celor de la PDL, ei nu s-au aşteptat la asta”

Iata ce arata articolul:

„Liderul PSD din Senat, Ilie Sârbu, a declarat pentru gândul că după referendum, Parlamentul va fi cel care va decide calea de urmat.

„Curtea Constituţională a deschis o portiţă, asta e clar şi le dă frisoane celor de la PDL, ei nu s-au aşteptat la asta. Nu ştiu ce va întâmpla dacă vor fi opt milioane de voturi pentru demitere şi niciun vot de la ei. Poate ni se dă nouă posibilitatea să spunem că referendumul este valid, având în vedere că Traian Băsescu nu are niciun vot. Acum nu se mai pot plânge pe la forurile internaţionale că s-a încălcat decizia Curţii”, a subliniat Ilie Sârbu.

Potrivit articolului 3 din hotărârea Parlamentului privind referendumul „în situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat”.

Hotărârea a fost atacată la Curtea Constituţională de PDL, dar sesizarea a fost respinsă, fiind declarată constituţională.

„În hotărârea Parlamentului de organizare a referendumului se spune că dacă nu se validează de Curtea Constituţională, Parlamentul va stabili calea de urmat. Această hotărâre ascunde riscul nevalidării referendumului, dar această hotărâre a mutat de la Curtea Constituţională calea de urmat. Ei ar gândi să facă un nou referendum până iese. La ei mă pot aştepta la orice, să mă cheme în faţa Parlamentului să spună: te-am demis”, a declarat preşedintele Traian Băsescu la B1TV.

Preşedintele suspendat a cerut ca hotărârea să fie atacată la Curtea Constituţională. El a dezvăluit că atunci când a văzut hotărârea le-a spus apropiaţilor „avem o problemă”.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Iata si…

HOTĂRÂRE Nr. 34 din 6 iulie 2012
privind stabilirea obiectului şi a datei referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României

Articolul 3 arata:

„ART. 3
În situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat.”

Si…

Comunicatul de presa al Curtii Constitutionale

Unde, printre altele, se arata:

„II. Cu privire la cea de-a treia sesizare, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3 din Hotărârea Parlamentului nr.34 din 6 iulie 2012 privind stabilirea obiectului şi a datei referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică presedintilor celor două Camere ale Parlamentului.”

Bineinteles, recomand citirea ambelor documente integral si in original.

iulie 26, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu