Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre declaratiile D-lui. Basescu de la Realitatea TV

Gandul

DEZVĂLUIRILE LUI TRAIAN BĂSESCU. Ce a discutat cu cancelarul ANGELA MERKEL şi cine răspunde la butonul 3. Gândul transmite LIVE TEXT

Lasand la o parte faptul ca acest cuvant – puscariabil – nu este in DEX, desi Dl. Basescu doreste sa se faca inteles de catre popor, sa explice poporului ce si cum, domnia sa l-a utilizat cu nesat incat stai si te intrebi daca rolul unui Presedinte de tara este sa se ocupe de puscariabili. Nu de alta, dar lasa impresia ca ravneste la titlul suprem de Prim Politist al Tarii (era sa zic Prim Militian…) sau de Prim Procuror Sef. Acest cuvant ciudat cu o semnificatie neclara este repetat in aceste zile in mod sistematic de catre Dl. Basescu. In emisiunea aceasta a incercat o definitie, daca se poate spune asa, foarte neconvingatoare:

„”Nu am spus puşcăriaş, ci puşcăriabil. Sunt 19 parlamentari cu dosare penale, plus cei trei incompatibili. Plus Voiculescu. Despre ce dosare este vorba? Este minciuna puşcăriabililor. Din câte ştiu eu nu am niciun dosar penal, nicio reclamaţie. Dosarul din casa Mihăileanu a fost închis, apartamentul l-am primit legal . Povestea Flotei, dosarul este închis. Nu este nicio legătură, sunt abordări propagandistice”, a declarat preşedintele la Realitatea TV.”

si, dupa cum arata si Mediafax:

„Întrebat de ce îi numeşte „puşcăriabili”, Băsescu a explicat că el nu s-a referit la „puşcăriaşi”, ci la „puşcăriabili”, adică la un fe lde candidat la puşcărie, aşa cum un „prezidenţiabil” este candidat la Preşedinţie.

Întrebat cine sunt puşcăriabilii din politcă, Băsescu a răspuns: „Vă dau o informaţie publică: la votul de suspendare au votat 19 parlamentari cu dosare penale oficale, plus trei incompatibili, declaraţi ca atare de ÎCCJ. Lângă ei, domnul Voiculescu, care a fugit că ar fi fost 20 de parlamentari cu dosare penale”.

Întrebat dacă la ei se referă atunci când vorbeşte despre „puşcăriabili”, Băsescu a răspuns afirmativ: „La ei, plus Voiculescu”.”

Nu ca as fi neaparat adeptul folosirii numai si numai a cuvintelor din DEX, negand astfel orice tentativa de imbogatire a limbii romane, dar Traian Basescu a tot vorbit despre faptul ca vrea sa explice romanilor, sa-i faca sa inteleaga. Asta dupa 8 ani de mandat! Intr-un fel, desigur, il inteleg: doreste sa castige si-si apara sansele. Numai ca ceea ce sugereaza domnia sa este extrem de periculos: romanii care vor vota pentru demitere sunt de partea puscariabililor, pentru ca nu inteleg despre ce e vorba – deci sunt prosti, adica prostimea, cei care sunt impotriva demiterii domniei sale sunt cei cinstiti, cei care nu sunt prosti si inteleg lucrurile! Ce sa mai vorbim atunci despre cele doua Romanii ale lui Adrian Nastase… Mie mi se pare ca Basescu ii da dreptate.

Dl. Basescu a declarat:

Fractura în societatea românească a apărut în 13-15 iunie 1990 şi a fost adâncită după condamnarea comunismului.

Foarte interesant! Eu nu-mi amintesc ca Dl. Basescu sa fi facut parte, atunci in 13-15 iunie ’90, din partidele istorice, spre exemplu PNL sau PNTCD. Domnia sa era pe atunci membru plin al Frontului Salvarii Nationale (FSN), cel al lui Ion Iliescu. Daca fractura in societatea romaneasca a aparut in 13-15 iunie ’90, Dl. Basescu cand a inceput sa se situeze de partea cealalta a fracturii? Dupa ce PD a trecut la PPE (2005)? Pentru ca scindarea FSN a avut loc mult mai tarziu, in 1992, rezultand FDSN (Ion Iliescu) si FSN (Petre Roman), ulterior PD (1993). Si despre ce fractura, petrecuta in 13-15 iunie ’90, in viziunea D-lui. Basescu, poate fi vorba: cea intre puscariabili si nepuscariabili? Eu cred ca este absolut nedemn sa-i jignesti pe romani in felul acesta: sa sugerezi ca cei care nu sunt de partea ta, sunt de partea puscariabililor pentru ca sunt prosti! In esenta asta vrea sa spuna Traian Basescu, asta doreste domnia sa sa explice.

Mediafax

Antonescu: Băsescu, la Revoluţie, se afla în birou, la mineriade organiza trenuri pentru mineri

„În 1989, în decembrie, oamenii şi-au dat viaţa, mulţi eram pe străzi, iar Băsescu se ascundea într-un birou al nomenclaturii comuniste, după cum a recunoscut, iar Monica Macovei era procuror”, a afirmat Antonescu.

Totodată, potrivit preşedintelui interimar, în timpul mineriadelor din 13 – 15 iunie, „când oamenii erau bătuţi şi fugăriţi, Traian Băsescu era în Guvern şi organiza trenurile pentru mineri, iar Monica Macovei era procuror şi nu a zis nimic”.

„Nu ne vor scoate din Europa”, a conchis Crin Antonescu.”

Revin la articolul din Gandul, citat mai sus:

Ştiu că i-am supărat pe români, este imposibil ca românii să nu fi văzut ce se întâmplă şi să nu realizeze care sunt opţiunile: restauraţie – un stat ca pe vremea lui Năstase şi Iliescu ori ne continuăm drumul european.

Este cel putin ciudat sa puna in felul asta problema cand Basescu nu se poate lauda cu mari realizari pe plan european. Sub guvernul Nastase (Presedinte Ion Iliescu) Romania a intrat in NATO si a finalizat negocierile cu Uniunea Europeana pe majoritatea capitolelor. Romania a devenit membra UE in 2007, sub guvernul condus de Calin Popescu – Tariceanu (PNL).

In al doilea mandat nu prea se poate vorbi de succese in politica externa, Romania ratand, spre exemplu, integrarea in Spatiul Schengen. Nu s-a putut vorbi nici de o mai buna absorbtie a fondurilor europene sub guvernele Boc si nici de o relatie buna cu Franta sau Olanda (sunt deja celebre disputele Basescu – Sarkozy). Nu spun ca Basescu n-ar fi avut si pozitii corecte, dar rezultatele au fost, in general vorbind, slabe.

„Nimeni nu acceptă că un preşedinte ales este executat într-o execuţie sumară. Un preşedinte este ales cu 51%, este cinstit după opt ani de mandat să-l împingi să obţină tot 50%. Eu ştiu ce misiune imposibilă îmi asum”. a precizat Traian Băsescu.

Dupa parerea mea, eu cred ca nu ar trebui sa ne jucam cu termenii. Putem sa inventam cuvinte care nu sunt in dictionar, sa introducem neologisme, e foarte bine. Totusi… Totusi… am auzit abuzandu-se in ultima vreme de aceasta expresie : executie sumara. Dl. Basescu, in primul rand, ar trebui sa stie ca nu e cinstit din punct de vedere politic sa te exprimi asa! Din pacate Dreapta politica de la noi este pe punctul de a adopta aceasta expresie, afectand negativ imaginea europeana a Romaniei. In primul rand este fals sa spui executie si cu atat mai fals, absurd sa-i atribui calificativul de sumara. In primul rand ca nu este vorba de vreo hotarare judecatoreasca sau ceva legat de vreo hotarare judecatoreasca. Dl. Basescu, in 2009, dupa ce a aflat ca a castigat, a folosit expresia „un fleac, i-am ciuruit„, la modul figurat, fireste. Termenul de executie are sensul de „aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte”. A sugera subliminal acest lucru mi se pare o ticalosie! Daca Presedintele suspendat vorbeste de executii sumare, „un fleac, i-am ciuruit” atunci sa nu ne miram de o foarte proasta imagine a Romaniei in exterior. Asemenea expresii nu fac parte nici din gestica europeana si nici din vocabularul european.

Lovitura dată instituţiilor statului, aproape militar, este dată în numele puşcăriabililor. Decizia se luase demult, anunţase graficul domnul Voiculescu, ea a fost respectată. Am fost suspendată după 59 de zile, nu 60 de zile cum estimase Voiculescu.”

Perpetueaza teza loviturii de stat, aproape un puci in viziunea D-lui Basescu, dupa ce spusese ca lucrurile au stat constitutional. Interesant este ca de multe ori Basescu a accentuat numele lui (Dan)Voiculescu, aratand, cel putin asa mi se pare, o ura viscerala fata de trustul sau de presa. Dupa parerea mea, este o greseala de tactica ce face Traian Basescu deoarece lasa impresia unei rafuieli politice perosonale cu Dan Voiculescu. Chiar daca Voiculescu ar fi impotriva sa (si are voie sa fie impotriva, nu?), chiar daca Antena 3 nu-i este favorabila, a repeta mereu si mereu aceleasi atacuri la adresa acestui trust si la adresa patronului sau dau impresia ca lupta poltica se duce, de fapt, intre Basescu si Voiculescu si nu ca ar fi vorba de Romania, asa cum a declarat Presedintele suspendat. Ca si cum tot statul de drept ar sta in chestiunea legata de Antena 3 si Voiculescu. Si spun aceste lucruri nu pentru ca as fi un admirator al lui Dan Voiculescu sau un telespecator fidel al Antenei 3, cum poate ar crede unii. Dimpotriva! Dar cand joci o partida de sah, spre exemplu, scopul ar trebui sa fie castigarea partidei nu atacarea nebunului sau a calului adversarului. Sa presupunem un mat la Voiculescu: oamenii nu vor intelege, asta va fi efectul. Faptul ca Dl. Voiculescu ar avea probleme cu Justitia, daca le are, acest lucru e de competenta Justitiei si nu a Presedintelui. Nu se poate ca un Presedinte, referindu-se la situatia interna, sa-si canalizeze toata energia impotriva unui singur om, patron al unui trust de presa. Greseala enorma! Mai ales ca in felul acesta devine neconvingator pana la urma. Si chiar daca Voiculescu, pe aceasta tabla de sah, ar fi regina, in sah s-au mai vazut sacrificii de regina iar cel care le-a facut sa castige stralucit partida! Asta uita Dl. Basescu si „competentii” sai consilieri! Asa ca nu intotdeauna e bine sa iei regina!

Mediafax

Băsescu: Antonescu numai nu bătea cu pantoful în pupitrul de la Cotroceni

Hopa! Antonescu si Hrusciov!!!! 😆

Nu inteleg rostul unor asemenea exagerari… E ridicol!

DE citit si…

Băsescu: Nu iau în calcul pierderea referendumului. În 10 zile au făcut ţăndări reputaţia României. Europa i-a rejectat ca parteneri pe Ponta şi Antonescu

În 10 zile au făcut ţăndări reputaţia României, fără preşedintele care îi încurca. Europa i-a rejectat ca parteneri pe Ponta şi Antonescu. O rămânere a lor în funcţie după referendum ar însemna o Românie izolată. Trebuie găsită soluţia resetării situaţiei instituţiilor statului.

Cel mai interesant aspect:

Băsescu: Văd posibilă coabitarea cu USL după referendum

Parca ii facuse puscariabili, acum vede posibila coabitarea… Eu nu mai inteleg nimic din explicatiile Presedintelui suspendat. Bun atunci, deci vede coabitarea si cu Dan Voiculescu…?! Ca si toata guvernarea PDL/ Boc, Dl. Basescu este intr-o continua contradictie. Parca l-au executat in mod sumar, acuma vede posibila coabitarea… Parca dadusera o „lovitura institutiilor statului aproape militar”, dar merge sa coabitezi cu ei… „Nu ne iubim”, dar sunt baieti de treaba, pana la urma si Ponta e baiat bun, si Antonescu, in viziunea D-lui. Presedinte: nu merge coabitarea, ba ia sa vezi cum merge! Asta dupa ce „Europa i-a rejectat atat pe Ponta cat si pe Antonescu”! 😆  Ce nu face omul ca sa se mentina la Putere, poate deveni si cat se poate de bonom, de treaba! Nu pot sa spun decat atat: STRANIU!! Pe de alta parte cine a dat aceasta mareata si faimoasa „lovitura, aproape militar, insitutiilor statului”?  Doar „19 parlamentari cu dosare penale, plus cei trei incompatibili. Plus Voiculescu”, ca am inteles ca astia ar fi puscariabilii, sau cei 256?? Trebuie remarcata lipsa de coerenta. Daca spui ca aceasta lovitura a fost data in numele puscariabililor, atunci ii faci pe toti complici cu puscariabilii sau potentiali puscariabili! Acest joc pe care-l face Dl. Basescu este unul periculos pentru democratie! Voi cita din Beria care obisnuia sa spuna: „Dati-mi un om, va voi da un caz”. Asemenea abordari ciudate n-au nicio legatura cu valorile europene de care face atata caz Dl. Basescu ca le-ar cunoaste. Dl. Basescu a fost in mod sigur cinstit doar o singura data cand a declarat ca e comunist. Il inteleg.

Ich bin ein berliner

Crin Antonescu, la Timişoara, la mitingul anti-Băsescu: Băsescu şi oamenii săi ameninţă cu Europa, pentru că nu mai au credibilitate

Se arata ca:

„”Azi, Traian Băsescu şi oamenii săi, ştiind că nu mai au credibilitate, ne ameninţă cu un singur lucru: cu Europa, Uniunea Europeană, cu Germania, cu America. Eu vreau să spun: România şi deci Europa suntem noi, cei care da, vom veni la referendum şi ne vom pronunţa. Vreau, în numele vostru, al celor care cred în demnitatea noastră naţională, în destinul nostru european (…), în justiţie liberă, vreau să le spun tuturor prietenilor noştri europeni: «Ich bin ein berliner» (citat din discursul ţinut la 26 iunie 1963 de preşedintele Statelor Unite John F. Kennedy în Berlinul Occidental – n.r.)”, a afirmat Crin Antonescu duminică, la mitingul anti-Băsescu care se desfăşoară la Timişoara.

El a adăugat că John F. Kennedy a mers la Berlin, în urmă cu 50 de ani, „când Germania liberă a fost despărţită de un zid”, iar prin afirmaţia „Ich bin ein berliner” a vrut să sublinieze susţinerea acordată de Statele Unite Republicii Federale Germania.

„Vrem stat de drept, justiţie independentă, nu pe noi ne-a evitat justiţia, ci pe apropiaţii lui Traian Băsescu, vrem dreptate, libertate şi civilizaţie europeană, şi Timişoara e îndreptăţită să spună asta Europei: noi suntem berlinezi, în sensul de oameni deschişi spre viitor”, a mai spus Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, nimeni nu are dreptul să ceară ieşirea României din Europa, pentru că ţara este acolo prin sacrificiul a sute de mii de oameni morţi în temniţele comuniste, „care nu au avut norocul de un John F. Kennedy”.

„România este în Europa şi prin jertfa curată a miilor de tineri ai Timişoarei din decembrie 1989. (…) Nu există Europa deplină fără România, România nu e deplină fără Europa”, a mai afirmat Antonescu.

Preşedintele interimar a făcut apel la oameni să se prezinte la referendumul din 29 iulie, dacă vor stat de drept şi o justiţie independentă.

„Nu noi avem dosare blocate, ci Traian Băsescu. Nu pe noi ne-a evitat justiţia, ci pe apropiaţii lui. Fiecare să vină la referendum şi să-şi spună cuvântul, pentru că aceşti oameni ne-au furat în văzul întregii ţări, aceşti oameni încearcă să ne fure memoria şi sunt aici pentru a vă aminti ce nu poate fi furat din memorie: că Europa nu ne-a primit pentru că ne-a dus acolo Traian Băsescu şi Monica Macovei„, a afirmat Antonescu.

USL a organizat în Piaţa Unirii din Timişoara un miting anti-Băsescu, la care au participat, potrivit jandarmilor, aproximativ cinci mii de persoane, însă organizatorii spun că în Piaţa Unirii au fost 15.000 de oameni.

Mai multi participanţi au purtat tricouri albe cu mesaje precum „BĂ!SE taie pensiile”, „BĂ!SE taie salariile”, „BĂ!SE duce ţara de râpă”, „DA, din jucător îl facem spectator”.

De asemenea, oamenii au avut pancarte cu mesaje precum: „Votează DA la referendum”, „Mergem la VOT” şi ”Hai la referendum”.

La miting au susţinut discursuri şi scriitorul Mircea Dinescu, şi actorul Dorel Vişan.”

Foarte interesant discurs! O apropiere de Germania prin intermediul SUA, cu ajutorul lui Obama (Partidul Democrat), conturandu-se de pe acum o victorie a lui Obama in alegerile ce vor avea loc in SUA? Sa nu uitam ca John F. Kennedy a fost un presedinte american din partea Partidului Democrat din SUA. Interesant triunghi: Romania, Germania si SUA prin acel „Ich bin ein berliner” a lui JFK.

Un interesant articol…

de pe blogul Civitas ’99:

Parlamentul a învins. Restul este politică

de Andrei Tiut

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

Iulie 15, 2012 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

3 comentarii »

  1. o intrebare, motanule, esti motanul american care scria pe ZIUA pe vremuri ?

    merci

    Comentariu de ghem | Iulie 17, 2012 | Răspunde

    • Ei, eu sunt Motanul Incaltat… Acuma, ce sa-ti zic, nu prea am chef sa ma joc cu ghemurile! 😆

      Comentariu de Motanul Incaltat | Iulie 17, 2012 | Răspunde

  2. […] sa, dupa convingerile sale, a dat o lovitura de stat. Deci coabiteaza si cu pucistii (caci doar a fost “aproape militara”), nu? Si asta in loc sa procedeze democratic si sa fi ramas “bou”, adica sa fi ramas […]

    Pingback de O atitudine profund nedemocratica « Motanul Incaltat | Iulie 24, 2012 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: