Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Decizia CCR

Gandul

ROMÂNIA ARE UN NOU PREŞEDINTE: Crin Antonescu intră, Traian Băsescu iese din Palatul Cotroceni

Anunţ surpriză al ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, după decizia CCR: „Referendumul din 29 iulie se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern”

Se arata ca:

„Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat CCR.

Duşa a sublinit că, în şedinţa de marţi, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei iniţiative legislative care reglementează referendumul, aparţinând a doi parlamentari, şi care a fost contestată de către un grup de parlamentari PDL.

El a menţionat că, prin decizia luată în cazul acestei iniţiative legisaltive – respectiv de constatare a constituţionalităţii – Curtea Constituţională a procedat normal, fiind consecventă deciziilor luate anterior.

Duşa a arătat că, după această decizie a Curţii, iniţiativa legislativă urmează a fi trimisă la promulgare, ea nefiind lege.

În consecinţă, potrivit lui Duşa, referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care reglementează acest domeniu.

Duşa a menţionat că textul Ordonanţei concordă cu prevederile legislative în vigoare din 2007 până la începutul anului în curs, când au intervenit modificări operate de către PDL, el arătând că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din 2007 s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii stipulate acum de Ordonanţă.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În ziua de 10 iulie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 71 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Legea referendumului a fost declarată constituţională, marţi, argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.”

Foarte tare editorialul lui Cristian Tudor Popescu:

Lipseşti şi câştigi?

Iata ce se arata:

„E inacceptabil faptul că guvernul încearcă, printr-o tergiversare în care preşedintele interimar Crin Antonescu ar urma să joace un rol decisiv, nepromulgând în timp util legea în forma cerută de Curtea Constituţională, să îşi impună propria ordonanţă de urgenţă, în care nu apare condiţia obligatorie de validare a referendumului, prezenţa la vot a jumătate plus unu dintre alegătorii  români, adică circa 9 milioane. Practic, guvernul nu respectă hotărârea CCR, fapt cu consecinţe grave pe plan intern şi extern.

Hotărârea CCR e obligatorie. O respect şi eu în calitate de cetăţean, dar vă propun câteva gânduri pe marginea ei.

Validarea referendumului prin prezenţa obligatorie la vot a cel puţin 9 milioane de alegători dă posibilitatea uneia dintre părţile angajate în bătălia politică să câştige prin propria neprezentare. Un cuvânt de ordine, comunicat nu neapărat public, i-ar putea ţine  acasă, la limită, pe toţi simpatizanţii lui Traian Băsescu. Şi atunci, practic, dl Băsescu nu poate fi demis decât cu 9 milioane de voturi împotrivă – cu 9, nu cu 4,5 milioane, căci toţi votanţii nu pot fi decât antiBăsescu.

Am prezentat această ipoteză extremă pentru a înţelege viciul logic din  Hotărârea CCR.  Acesta putea fi rezolvat prin impunerea si a unei limite minime obligatorii de voturi în  favoarea lui Traian  Băsescu, să zicem 3 milioane, ca să evităm situaţia în care, cu, de pildă, 6 milioane de voturi contra şi 1 milion de voturi pentru, dl Băsescu se întoarce totuşi la  Cotroceni.

Dincolo de aceste aspecte logice apar cele umane şi de imagine. Nu cred că dl Băsescu îşi va îndemna susţinătorii să stea acasă, ar fi o metodă laşă de a câştiga. Şi chiar dacă PDL, aşa cum îşi ţinea parlamentarii paralizaţi la vot, ar face-o pe tăcute, iarăşi, nu cred că pe Traian Băsescu l-ar lăsa indiferent un scor zdrobitor în defavoarea lui cu care să revină la Cotroceni.

Oricum, nu se întrevăd şanse ca valurile de ură care se ciocnesc în România să fie potolite curând.”

PREZENŢA LA VOT pentru demiterea lui Traian Băsescu. Câţi români s-au prezentat la referendumul din 2007 şi câţi au ieşit la vot pentru primari în 2012

Se arata ca:

„După decizia luată astăzi de Curtea Constituţională, va fi nevoie ca la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu să se prezinte 9.150.298 de alegători, pentru ca scrutinul să fie validat. Dacă mobilizarea la vot va fi similară cu cea de la alegerile locale desfăşurate pe 10 iunie 2012, referendumul va fi valid, însă dacă alegătorii se vor mobiliza la fel ca în 2007, când Traian Băsescu a fost de asemenea suspendat, nu va fi suficient pentru ca referendumul să treacă.

Pe 10 iunie 2012, când românii au votat pentru alegerea primarilor şi stabilirea componenţelor consiliilor locale şi judeţene, prezenţa la vot a fost de 56,39%. Astfel, din 18.300.595 de români înscrişi pe listele electorale oficiale, stabilite de Ministerul Administraţiei şi Internelor, au ieşit la vot 10.319.705. Cifra ar fi suficientă, pe 29 iulie, pentru ca referendumul de demitere a lui Băsescu să fie validat.

Pe de altă parte, la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu din 2007, prezenţa la vot a fost mai mică. Atunci, au ieşit la vot doar 8.135.272 de persoane, adică 44,45% dintre cei 18.301.309 români înscrişi la data respectivă pe listele electorale. Cifra de atunci nu ar fi suficientă, pe 29 iulie, pentru validarea referendumului.”

Cum contraatacă PSD decizia CCR: “Vom peria riguros în următoarele săptămâni listele electorale din fiecare judeţ”

Fostii aroganti, actualii oameni cumsecade. Si viceversa!!

Un editorial foarte tare, pe voxpublica, semnat Cristian Teodorescu:

Pedeliştii, înapoi la blîndeţe, useliştii, înapoi la aroganţă

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 10, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu