Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

O stire interesanta…

care a trecut probabil neobservata…

Mediafax

Haşotti nu este de acord cu prelevarea de ADN de la voievozii dinastiei Basarabilor

Se arata, printre altele, ca:

„Mormântul lui Vlaicu Vodă, aflat la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, a fost deschis joi, după aproape 700 de ani, evenimentul făcând parte dintr-un proiect iniţiat de Ministerul Culturii ce are ca scop prelevarea de ADN în vederea stabilirii originii controversate a familiei Basarabilor.

Puiu Haşotti menţionează că autorizaţia obţinută de cercetătorii care au efectuat deshumarea nu prevede prelevarea de ADN. […]

„Poate că pentru ştiinţă ar fi importantă prelevarea de ADN, dar, din respect pentru ceea ce au reprezentat domnitorii Ţării Româneşti, nu pot fi de acord cu prelevarea de ADN. Este important că aceşti domnitori au marcat istoria naţională şi prea puţin important dacă au avut sau nu o ascendenţă cumană. În calitate de ministru, am dat dispoziţiile necesare pentru a se opri prelevarea de ADN şi pentru a verifica cercetarea ştiinţifică în ansamblul ei”, a adăugat acesta.

„Din punctul meu de vedere, important este ce au realizat aceşti domnitori pentru România. Important este că s-au simţit români, iar prelevarea ADN-ului, care presupune deshumarea voievozilor, este neînsemnată comparativ cu amprenta pe care aceşti domnitori o au asupra poporului român şi istoriei acestuia”, a încheiat ministrul. […]

La deshumarea osemintelor lui Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, au participat specialişti, parte într-un proiect iniţiat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Mondial (MCPN) în colaborare cu mai multe instituţii ştiinţifice din România.

Potrivit iniţiatorului demersului, scopul urmărit este obţinerea ADN-ului unor reprezentanţi ai primei dinastii feudale din Ţara Românească, cea a Basarabilor, pentru a se realiza o cercetare ştiinţifică asupra originii lor, scutită de subiectivism, care să pună adevărul istoric în drepturile sale legitime, urmând a se stabili originea Basarabilor, despre care s-a spus că ar fi slavă, cumană sau valahă, românească.

„Proiectul este amplu şi vizează toţi domnitorii români din ultimii 1500 – 2000 de ani. Primul dintre ei este Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, din familia Basarabilor, care prin tradiţie îşi are originea în Ţara Românească, potrivit istoricilor, de la Radu Negru. Unii cercetători însă au început să-i atribuie o probabilă origine cumană, un popor originar din Asia. Vrem să punem adevărul istoric în drepturile sale legitime”, a declarat Alexandru Simion, cercetător la Academia Română.

Specialiştii au deschis primul mormânt al unui domnitor, urmând să se preleveze probe ADN şi din mormântul aflat în incinta Mănăstirii de la Curtea de Argeş.

Ulterior, arheologii se vor muta la Mănăstirea Cozia, situată pe Valea Oltului, la mormântul lui Mircea cel Bătrân, şi la Mănăstirea Dealu, de lânga Târgovişte, unde se află capul domnitorului Mihai Viteazul.

Din mormântul lui Vlaicu Vodă au fost prelevate o falangă a mâinii stângi, un molar şi un metatarsian drept , probe care în urma analizelor vor fi compromise total, şi s-au găsit umarul drept al cămăşii, cel stâng al tunicii, un fragment din cureaua de piele, mai mulţi nasturi ai tunicii şi 20 de mărgeluţe ale unei diademe.

Materialele prelevate vor fi studiate în mai multe locuri din România şi din alte ţări. Probele de la Curtea de Argeş vor fi transportate la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca şi, ulterior, la universităţi din Olanda, Anglia şi Spania.

„Lucrările se efectuează în baza avizului cu nr. 142/2012, care permite efectuarea unor săpături şi cercetări arheologice în situl Biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş, operatiunea este aprobată de Ministerul Culturii şi se realizează prin Academia Română şi Asociaţia Patrimonium Transsylvanicum”, a declarat directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş, arhitect Florin Scărlătescu.

Proiectul prevede săpături la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, probabil cel mai important loc din ţară pentru epoca medievală timpurie, dar şi în alte situri istorice, precum cele de la mănăstirile de la Cozia, unde este înmormântat Mircea cel Bătrân, care a domnit în perioada 1386 – 1418, Arnota, unde se află rămăşiţele lui Matei Basarab (1632 – 1654), Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte, unde a fost îngropat capul lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) şi mănăstirea Curtea de Argeş, unde este înmormântat Radu de la Afumaţi.

Beneficiarul operaţiunii este Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti.

Deosebit de interesant!!

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Reclame

iunie 28, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Consiliul European

Stiri interesante! Iata ce arata Romania Libera:

Şefii de stat sau de guvern se reunesc în cadrul Consiliului European de vară

Se arata, printre altele, ca:

„Şefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană se reunesc, joi după-amiază la Bruxelles, în cadrul Consiliului European de vară, pentru a adopta ‘Pactul pentru creştere şi locuri de muncă’, a lansa faza finală a negocierilor pentru viitorul cadru financiar multianual 2014-2020 şi a acorda oficial Muntenegrului statutul de candidat la aderarea la UE, potrivit Agerpres.

În invitaţia adresată statelor membre, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, menţionează că provocarea la acest summit al UE este de a da, ‘mai mult ca niciodată, un semnal într-o manieră clară şi concretă că facem tot ce este necesar pentru a răspunde crizei’.

Discuţiile vor începe, joi după-amiază, cu o dezbatere despre viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2014-2020), la aceasta participând şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Principalele aspecte în discuţie se referă la modul în care viitorul cadru financiar multianual poate contribui la creştere şi crearea de locuri de muncă în UE şi cum ar trebui alocate cu prioritate cheltuielile între diverse politici ale Uniunii.”

Ponta a plecat spre Bruxelles, însoţit de ministrul de Externe şi de cel al Afacerilor Europene

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a plecat joi dimineaţa spre Bruxelles, însoţit de ministrul de Externe şi de cel al Afacerilor Europene, potrivit Mediafax.

Delegaţia premierului s-a urcat într-un avion de linie Tarom, care a fost garat în faţa salonului oficial al aeroportului. După ce au urcat jurnaliştii, la avionul aflat în faţa salonului oficial au fost aduse de la terminalul aeroportului, cu un autobuz, persoanele care au cumpărat bilet pentru cursa Tarom spre Bruxelles. Ulterior, au urcat în aeronavă premierul şi membrii delegaţiei oficiale.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

După decizia Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta a declarat însă că va merge, „evident”, la Bruxelles, la Consiliul European.

Miercuri seara, Guvernul a transmis că primul-ministru va efectua „o vizită” la Bruxelles, în perioada 28-29 iunie, şi că Biroul de presă va pune la dispoziţia mass-media, în timp util, informaţii referitoare la programul premierului.”

Gandul

Pe site-ul Consiliului European, Victor Ponta este şeful delegaţiei României la summit-ul de mâine. Cotroceniul nu comentează

Se arata ca:

„Şeful delegaţiei române la summit-ul din 28-29 iunie este premierul Victor Ponta, potrivit informaţiilor de pe site-ul Consiliului European.

În secţiunea dedicată jurnaliştilor acreditaţi la eveniment, se află şi o listă cu numele, funcţia şi fotografia liderilor europeni care vor participa la summit din partea ţărilor lor. În dreptul României, apare Victor Ponta, cu toate că magistraţii de la Curtea Constituţională au decis miercuri că preşedintele e este cel care reprezintă România la astfel de reuniuni internaţionale, cu toate că poate delega acest mandat şi altor persoane, inclusiv primului-ministru.

Contactată de gândul pentru a afla dacă Traian Băsescu merge sau nu la Consiliul European, date fiind informaţiile de pe site-ul instituţiei de la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a declarat că preşedinţia nu comentează pentru moment pe tema acestui subiect.

De menţionat că decizia de miercuri a Curţii Constituţionale devine obligatorie abia în momentul în care este publicată în Monitorul Oficial, ceea ce, potrivit preşedintelui CCR, se va întâmpla abia săptămâna viitoare.”

Hannes Swoboda, liderul grupului socialist din PE, despre Adrian Nastase

INTERVIU. Hannes Swoboda, liderul grupului socialist din PE: Lui Adrian Năstase i se cuvine un minim respect, chiar dacă a fost condamnat pentru ceva ce face orice preşedinte al SUA

Iata ce se arata printre altele:

Cum vedeţi presupusa tentativă de suicid a fostului premier: gest de onoare sau o încercare de a scăpa de încarcerare?

România are atâte de multe probleme care trebuie interpretate. Nu am fost acolo în momentul incidentului, nu pot să mă pronunţ. Ce pot să spun este că totul este un eveniment tragic. Cum am mai spus, domnul Năstase a făcut multe lucruri bune pentru România. I se cuvine un minim respect, chiar dacă a fost condamnat pentru ceva ce face orice preşedinte al Statelor Unite, adică să organizeze campania de colectare a fondurilor pentru campanie. Nu vreau să mă pronunţ sau să judec.”

Pai si atunci… daca ne luam dupa ce spune Dl. Swoboda si coroboram cu sentinta data la Bucuresti in cazul lui Adrian Nastase, atunci orice presedinte al SUA ar trebui condamnat…

Sa vedem ce s-a mai intamplat…

Mediafax

Băsescu: Este prima dată în 8 ani când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţiile constituţionale. România este legitim prezentă la Consiliul European, dar este nelegitim reprezentată

Ponta: Am discutat cu Băsescu, rămăsese să ne întâlnim la Bruxelles. Vreau să rezolv conflictul

Ponta, întrebat ce va face dacă se demonstrează că a plagiat: Cu siguranţă că mă voi retrage

Băsescu: Marga mi-a dat semnat că din dispoziţia lui Ponta nu a trimis delegaţia la Bruxelles

Iata ce spune si Gandul:

Anunţul lui Ponta: Adrian Năstase nu mai e membru PSD

si editorialul lui Cristian Tudor Popescu:

Imaginea României. La Rahova.

Foarte interesant de citit si…

A FOST SAU N-A FOST PLAGIAT LA PONTA? Cum citesc socialistul Hannes Swoboda şi popularul Joseph Daul teza de doctorat a lui Ponta – INTERVIURI GÂNDUL

Se arata, printre altele, ca:

„Hannes Swoboda, liderul grupului socialist din Parlamentul European, a declarat pentru gândul că Victor Ponta nu are nicio problemă de imagine în urma scandalului de plagiat. Liderul democraţilor din PE, Joseph Daul, susţine însă că premierul ar trebui să demisioneze dacă acuzaţiile se adeveresc. În replică, Hannes Swoboda a declarat pentru gândul că Joseph Daul este un instrument al luptei politice interne din România.

ULTIMA ORĂ:Victor Ponta, în El Pais: Îmi dau demisia în cazul în care Comisia de Etică dovedeşte că am plagiat

Hannes Swoboda, liderul grupului socialist din Parlamentul European, a declarat pentru gândul că Victor Ponta nu are în acest moment nici o problemă de credibilitate în urma scandalului de plagiat. „Domnul Victor Ponta nu are o problemă de credibilitate în urma acuzaţiilor de plagiat. Eu nu ştiu dacă a plagiat sau nu, dacă avem de a face cu ceva real sau doar cu jumătăţi de adevăr. Nimeni din Europa nu a pus la îndoiala credibilitatea domnului Ponta. Este o chestiune care trebuie tranşată de politicienii din România”, a declarat Hannes Swoboda.

Europarlamentarul a precizat că premierul Ponta este respectat în mediile europene pentru viziunea sa clară asupra viitorului şi pentru că face parte din noua generaţie de politicieni europeni.

Preşedintele Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Joseph Daul, susţine, pe de altă parte, că Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă acuzaţiile de plagiat se adeveresc. „Lucrurile sunt simple. Prim-ministrul român Victor Ponta, acuzat de plagiat în ceea ce priveşte teza sa de doctorat în drept, trebuie să demisioneze din funcţie dacă aceste acuzaţii se dovedesc a fi fondate”, a declarat Joseph Daul pentru gândul.

Europarlamentarul a precizat că nu a verificat personal dacă acuzaţiile sunt adevărate sau nu, dar că ele trebuie verificate de experţi independenţi de orice influenţă politică. „Am luat la cunoştinţă de aceste acuzaţii din relatările presei internaţionale. Nu am verificat personal dacă sunt sau nu adevărate”, a declarat Joseph Daul pentru gândul.

Preşedintele grupului popular din PE a mai declarat că normele europene sunt clare şi că prim-ministrul român nu poate să conducă un guvern al unui stat din UE dacă a comis într-adevăr o fraudă când a obţinut titlul universitar pe care îl deţine. „Această situaţie trebuie clarificată de experţi independenţi care să nu poate fi influenţaţi politic”, a mai menţionat Joseph Daul.

Europarlamentarul a mentionat că în PE a existat un caz de plagiat iar parlamentarul în cauză şi-a dat demisia. Este vorba de cazul europarlamentarului german Silvana Koch-Mehrin, care a deţinut şi funcţia de vice-preşedinte al Parlamentului European. În 2011, Silvana Koch-Mehrin a fost acuzată de presă că teza ei de doctorat din 2001 ar fi copiat părţi consistente din alte lucrări pe care nu le-a citat. În urma scandalului, Silvana Koch-Mehrin şi-a dat demisia atât din PE cât şi din partidul din care făcea parte.

Citeşte mai multe aici

În replică, liderul socialiştilor din PE a declarat pentru gândul că Joseph Daul este un instrument în cadrul luptei politice din România şi ca PE nu are atribuţii în a analiza acuzaţiile de plagiat aduse unui politician. „Eu nu cunosc alte cazuri în care Parlamentul European să fi făcut declaraţii despre vreun politician austriac sau german suspectat de plagiat. Nu este o chestiune de care să se ocupe Parlamentul European. Domnul Joseph Daul este un instrument folosit în bătălia politică internă din România. Nu l-am auzit pe domnul Joseph Daul cerând demisia fostului preşedinte al Ungariei când a fosta acuzat de plagiat”, a declarat Hannes Swoboda.

Contactat de Gândul, liderul grupului liberal din Parlamentul European (ALDE), Guy Verhofstadt, a transmis că nu vrea să facă niciun comentariu faţă de acuzaţiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta.”

O lupta politica titanica!! De proportii europene!!

Fondurile UE nu vor fi reduse in 2014-2020

Mediafax

Ponta: CE a propus ca fondurile UE să nu fie reduse în 2014-2020, inclusiv pentru România

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 28, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu