Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Stiri externe

Iata doua stiri pe care le-am citit, foarte interesante, pe care vi le supun si atentiei Dvs.:

Barack Obama

Barack Obama (Photo credit: Wikipedia)

Romania Libera

Barack Obama: G8 rămâne ‘unit’ în abordarea faţă de Iran

Iata ce a declarat Presedintele SUA, Dl. Barack Obama:

„Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a declarat sâmbătă că G8, grupul celor mai industrializate state, rămâne ‘unit’ în abordarea sa faţă de controversatul program nuclear al Iranului, transmite AFP, citat de agenţia de ştiri Agerpres.

‘Suntem uniţi în abordarea noastră faţă de Iran. Cred că suntem cu toţii de acord asupra faptului că Iranul are dreptul la un program nuclear paşnic, dar că încălcarea continuă de către acesta a regulilor internaţionale şi incapacitatea sa de a dovedi până în acest moment că nu încearcă o militarizare a programului atomic constituie un important motiv de îngrijorare pentru noi toţi‘, a subliniat Obama la Camp David, în cea de-a doua zi şi ultima zi a summitului G8.” (subl. mea)

Terorismul in SUA

Atmosfera plina de tensiune la Chicago

Barack Obama - 2008

Barack Obama – 2008 (Photo credit: Wikipedia)

Gandul

Proiect de ATENTAT împotriva sediului de campanie din Chicago al lui Barack Obama

Se arata, printre altele, ca:

Trei militanţi arestaţi pentru terorism plănuiau un atentat împotriva cartierului general al campaniei preşedintelui american Barack Obama din Chicago, în cursul manifestaţiilor de protest faţă de summitul NATO de duminică şi luni, a anunţat o sursă judiciară, relatează AFP.

„Indivizii pe care i-am inculpat nu sunt manifestanţi paşnici. Sunt terorişti din interiorul Statelor Unite„, a subliniat sâmbătă procurorul Anita Alvarez în faţa jurnaliştilor, adăugând că „între ţintele pe care le vizau figurau sediul de campanie al preşedintelui Barack Obama sau casa primarului (din Chicago) Rahm Emanuel„.

Avocaţii acestor trei persoane, arestate miercuri, în cursul unei descinderi a poliţiei, au declarat că clienţii lor sunt „nevinovaţi”, iar arestările lor reprezintă o „lovitură regizată” a forţelor de ordine menită să discrediteze mişcarea de contestare.

Procurorul şi poliţia au anunţat că deţin numeroase probe potrivit cărora „anarhişti autoproclamaţi” fabricau cocteiluri Molotov şi intenţionau să producă tulburări în cursul summitului NATO.

Aceştia au evocat, de asemenea, proiecte de atentate împotriva unui număr de patru posturi de poliţie şi faptul că una dintre persoanele arestate ar fi spus „Aţi văzut vreodată un poliţist arzând?„, potrivit lui Alvarez.

Pentru a găzdui summitul NATO, autorităţile din Chicago au plasat centrul oraşului sub un important dispozitiv de securitate, în aşteptarea unei manifestaţii a opozanţilor, prevăzută duminică la prânz.” (subl. mea)

DE urmarit si aceasta interesanta dezbatere:

Ron Paul Vs Paul Krugman: Exciting Debate on Video with Transcript

Update – Polarizarea politica in SUA

Pentru a intelege mai bine situatia politica din SUA si felul in care au evoluat lucrurile de-alungul timpului, va invit sa cititi acest articol din The NewYork Times, sub semnatura lui Paul Krugman:

Going To Extreme

si care face trimitere la voteview blog:

Polarization is Real (and Asymmetric)

Fenomenul consta in faptul ca cele doua mari partide din SUA – Partidul Republican si Partidul Democrat – se indeparteaza tot mai mult de Centru: republicanii spre Dreapta si democratii spre Stanga. Asa se face ca procentul moderatilor scade continuu…

Krugman spune ca:

“What it shows is what should be obvious, but much of the Beltway chattering class still refuses to acknowledge: there has been a huge increase in polarization, and it’s because Republicans have moved right, not because Democrats have moved left. (You want to look at the Northern Democrat line; the southern Democrats disappeared or became Republicans).” (subl. mea)

Iar in articolul din voteview blog iata ce se arata:

“The public policy consequences of polarization are immense. Bipartisan agreements to address looming issues like the budget deficits, spending on entitlement programs, and immigration are now almost impossible to reach. In contrast, during Ronald Reagan’s administration, about 40% of the members of Congress could be described as moderates. Reagan was thus able to forge major bipartisan agreements to cut taxes in 1981, raise taxes in 1982, fix Social Security (the Greenspan Commission) in 1983, and pass immigration reform (which included amnesty) and major tax simplification in 1986.[…]

Polarization is real. Arlen Specter was reelected to the Senate as a moderate Republican in 2004. In the 2010 election, he was replaced by Pat Toomey. Do academics and pundits really want to argue that Republicans have not moved to the right and that Pat Toomey might be more moderate than Arlen Specter because the congressional agenda has changed? Let’s not get picky about polarization. It’s for real, and it is making the United States dysfunctional.” (subl. mea)

De observat faptul ca se arata a aceasta polarizare politica tot mai accentuata fac SUA disfunctionala!! Fenomen ce mi se pare periculos… Deoarece, in asemenea conditii, nu se mai poate realiza un consens… Consecintele sunt descrise mai sus.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 19, 2012 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

3 comentarii »

  1. Si cand te gandesti ce atmosfera linistita a fost la Summitul NATO de la Bucuresti… 🙂

    Comentariu de Motanul Incaltat | mai 20, 2012 | Răspunde

  2. Intrebarea ar fi daca polarizarea politica se resimte si in Romania… Exista asemanari cu situatia din SUA?

    Comentariu de Motanul Incaltat | mai 20, 2012 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: