Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Dezintegrarea. Efectul Frunzaverde

Vad ca si Theodora a scris pe tema aceasta:

Stati la rand ca toata lumea

Iata si o stire din Romania Libera:

Deputatul PDL Gheorghe Ciobanu demisionează din partid

Iata ce se arata:

„Purtătorul de cuvânt al PDL Timiş, Oana Gaita, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că Gheorghe Ciobanu şi-a prezentat miercuri demisia la partid, prin intermediul unui consilier.

„Biroul Permanent Judeţean al PDL, care este forul abilitat în acest caz, a luat notă de demisia domniei sale, care este un act unilateral”, a spus Gaita.

Ciobanu era vicelider al grupului PDL din Camera Deputaţilor. El a ocupat în trecut funcţiile de subprefect al judeţului Timiş şi de consilier local la Timişoara, iar în perioada 2002-2003 a fost director executiv la clubul Poli AEK Timişoara. În perioada 1990-2001, Ciobanu a lucrat la Vama Timiş, ajungând, de la revizor vamal, director al Direcţiei Regional Vamele Timiş.

În ultima săptămână, mai mulţi lideri ai PDL, în frunte cu Sorin Frunzăverde, au plecat din partid, mergând la USL. Printre demisionari se află fostul primar al Slatinei, Darius Vâlcov, care era liderul PDL Olt. Acesta s-a înscris în PSD şi va candida din partea USL pentru un nou mandat de primar. Marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu, prim-vicepreşedinte al PDL Neamţ, a anunţat că se va înscrie în PNL şi va candida din partea USL pentru un nou mandat.

Deputatul PDL Gheorghe Ciobanu şi-a anunţat, miercuri, demisia din partid, relatează Mediafax.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Foarte interesant ce ne spune DEX:

DEZINTEGRÁ, dezintegréz, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer.
Sursa: DEX ’98

DEZINTEGRÁ vb. I. tr., refl. (Despre nucleul atomic al unui element) A (se) transforma în nucleu atomic al altui element prin expulzare de particule sau prin rupere în fragmente. 2. tr. (Fig.) A distruge integritatea unui lucru; a ruina. [< fr. désintégrer].
Sursa: DN

DEZINTEGRÁ vb. I. tr., refl. (despre nucleul atomic) a (se) transforma spontan în alte nuclee atomice, prin emiterea de particule sau prin rupere în fragmente. II. tr. (fig.) a distruge integritatea unui lucru. (< fr. désintégrer)
Sursa: MDN

Romanian politician Sorin Frunzăverde, cropped...

Romanian politician
Sorin Frunzăverde, cropped from photo: 070202-D-9880W-004 Secretary of
Defense Robert M. Gates, right, escorts Romanian Minister of Defense
Sorin Frunzaverde into the Pentagon Feb. 2, 2007. The two defense
leaders will hold bilateral security talks during a breakfast meeting.
DoD photo by R. D. Ward. (Released) (Photo credit: Wikipedia)

Efectul Frunzaverde a facut ca PDL sa emita particule. Experienta va stabili cate particule vor fi emise pana in noiembrie. Se va calcula atunci procentul de particule emise per unitatea de timp, ca o caracteristica a efectului mai sus mentionat. Sunt doua posibilitati: ori se va dezintegra de tot, ori se va transforma nucleul (eventual in urma unui viitor Congres) intr-un alt nucleu, asta insemnand o schimbare la varf, modificandu-se, corespunzator si ideologia. Grija USL este ca radiatiile venite dinspre PDL sa nu-i dauneze grav sanatatii. Pentru ca PDL emite pe frecvente foarte inalte, ce ajung pana la nivelul Basescu. USL considera ca frecventele de nivel Basescu sunt daunatoare. Foarte interesanta aceasta experienta – Efectul Frunzaverde, cu emitere de radiatii pe frecvente inalte si care, evident, va ramane in analele Stiintelor Politice ca un lucru inedit, foarte original in peisajul politic romanesc si nu numai. Efectul susmentionat atacaPresident Traian Basescu nucleul dur din partid, nucleul Basescu, si provin din interactiunea acestui nucleu cu Tripleta BVB, redescoperita intr-un  mod spontan si poate neasteptat de catre Emil Boc.  Pentru o caracterizare completa a fenomenului trebuie sa vorbim si de conditiile in care se desfasoara un asemenea efect: deteriorarea grava a economiei romanesti sub guvernarile pedeliste, politicile proaste aplicate de aceleasi guvernari pedeliste, lucru ce a condus la supraincalzirea partidului, care determina reactii in lant. Energiile degajate in urma acestui efect sunt mari: pleaca greii partidului, pun pericol actuala Coalitie de guvernare. Constanta MRU caracterizeaza complet energia cuantica emisa: nu trebuie decat s-o inmultiti cu frecventa. Asemanarea cu relatia lui Planck e de natura evidentei: discontinuitatea manifestata in structurile de partid nu sunt singulare, ci apar si in alte fenomene, ca emisii de radiatii. Mai tarziu s-a dovedit ca aceasta descoperire este consecinta unei legi mai generale si de aceea s-a introdus o valoare universala, de ordin atomic, numita cuanta de actiune, ce separa net fenomenele din lumea macroscopica, in care traim zi de zi, de cele din domeniul microcosmosului. In stadiul actual nu se poate spune cu precizie pozitia acestor particule: exista o nedeterminare in coordonata si o nedeterminare in impuls: nu putem stii cu exactitate ce vor sa faca (poate o alta constructie politica?! Sau doar sa se inscrie in USL…?!). Ceea ce se stie este ca fiecare particula are o unda asociata invers proportionala cu frecventa: cu cat frecventa e mai mare, cu atat lungimea de unda e mai mica. Ea e invers proportionala si cu impulsul. Or, aceste la aceste particule impulsul e mare: sunt grele si au viteze mari (determinate de Basescu, in reactorul de la Cotroceni). MRU e doar o constanta, care nu deranjeaza. Valoarea ei e foarte mica. Este asociata de unii cu intelectualii din partid. Deci nu influenteaza lungimea de unda, frecventele ramanand mari in continuare.

Anunțuri

Aprilie 4, 2012 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

7 comentarii »

  1. 🙂

    Comentariu de Motanul Incaltat | Aprilie 4, 2012 | Răspunde

    • Azi am auzit ca Andeea Pora a afirmat despre Elena Udrea ca-i ” colivareasa PDL ” .Oare pe cand Andreea Pora si chiar Elena Udrea se vor inghesuii la usa liberalilor ?Prin 2004 se incercase o fuzionare intre PD si PNL insa pe atunci liberalii …le-au dat…cu tifla.Ma gandesc daca ce se intampla azi nu se poate incadra la categoria tacticii…musuroiului de furnici . Adica se duc multe intr-un musuroi vecin si le ” sperie ” pe cele de acolo pentru a le putea lua fara lupta „proprietatea ” .Sa nu ia plasa astia de la USL si-n special liberalii, in sensul ca sa se bazeze pa voturile dezertorilor { nu spunea Antonescu ca nu va permite ca orice dezertor PDL sau UNPR sa adere la PNL ?}iar la numaratoare sa se trezeasca…in aer !!Darius { hal de nume frate !} Valcov nu-i cumva sotul Laviniei Sandru, fosta tovarase de partid a lui Cosmin Guse care de cateva luni bune de cand este in UNPR injura USL-ul pe toate drumurile , pe la toate televiziunile pe la care mai este invitata.?Culmea ca aseara a fost invitata si la A3 . MRU nu este din pacate nici macar o” constanta „…este o variabila si ca orice variabila este…divizibila .

      Comentariu de marian | Aprilie 4, 2012 | Răspunde

      • „Adica se duc multe intr-un musuroi vecin si le ” sperie ” pe cele de acolo pentru a le putea lua fara lupta “proprietatea ” .Sa nu ia plasa astia de la USL si-n special liberalii, in sensul ca sa se bazeze pa voturile dezertorilor { nu spunea Antonescu ca nu va permite ca orice dezertor PDL sau UNPR sa adere la PNL ?}iar la numaratoare sa se trezeasca…in aer !!”

        Mmmm… Totusi, cam mult pentru niste fugari, cam mult… Atunci se vorbea de o fuzionare intre cele doua partide, acum e vorba de unii care au plecat de la PDL si care s-au indreptat spre USL. E o diferenta… Daca au intrat in PNL trebuie sa accepte ca sunt altii inaintea lor si trebuie sa accepte faptul ca de-acuma sunt liberali, nu altceva. Si trebuie sa accepte realitatea ca, odata intrati in USL, de-acum ei sunt pe o pozitie de lupta impotriva PDL si a lui Traian Basescu.

        Comentariu de Motanul Incaltat | Aprilie 4, 2012

  2. Aveam un „prieten ” care la un moment dat se adresa unui …”amic” spunandu-i : ” Branzovenescule…mi-e teama de tradare !” Ti se pare cunoscuta „ideea ” ?Culmea este ca a fost lansata acum mai bine de 100 de ani de catre un alt prieten de al meu…nea Iancu Caragiale .

    Comentariu de marian | Aprilie 4, 2012 | Răspunde

    • Aha! 🙂
      Dar sa tradeze cine pe cine…? Stai putin… Cine sa tradeze, PNL? PNL sa tradeze PSD-ul, in detrimentul acestei aliante, USL?

      Comentariu de Motanul Incaltat | Aprilie 4, 2012 | Răspunde

      • Nu stiu . Eu doar …citez din spusele amicului .De fapt daca tot intrebasi…cred ca tot poporul asta cu suflete de mamaliga va fi cel tradat .

        Comentariu de marian | Aprilie 6, 2012

  3. […] PNL cu doar patru voturi “impotriva”SORIN FRUNZAVERDE A MUTAT SI A CASTIGATDezintegrarea. Efectul Frunzaverde .recentcomments a{display:inline !important;padding:0 !important;margin:0 !important;} var […]

    Pingback de Frunzăverde spune că a demisionat sâmbătă din PDL, iar luni demisionează de la şefia CJ Caraş-Severin - Stiri de ultima ora | blogseu.com | Stiri de ultima ora | blogseu.com | Aprilie 24, 2012 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: