Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Din lume adunate…

Iata ce am citit in Mediafax:

Zona Euro

Acord Sarkozy-Merkel: Schimbarea tratatului ar putea fi numai pentru ţările din zona euro. Franţa şi Germania cer sancţiuni imediate împotriva ţărilor cu deficit peste 3%

Summit-ul UE de la sfârşitul săptămânii: Merkel şi Sarkozy nu vor pleca fără un acord decisiv anticriză

Se arata, printre altele, ca:

„Agenţia de rating Standard & Poor’s a avertizat luni noapte că ar putea reduce ratingurile a 15 ţări din zona euro, inclusiv cele şase state cu rating AAA, dacă summit-ul UE nu va aduce un plan credibil şi decisiv de stingere a crizei.”

Prudenta premierului britanic…

David Cameron ameninţă că nu va semna niciun nou Tratat UE dacă Marea Britanie nu primeşte garanţii

Se arata, printre altele, ca:

„”Dacă statele din zona euro vor avea nevoie de un nou tratat european, atunci în mod clar trebuie să existe garanţii pentru Marea Britanie, iar eu voi insista pentru interesele britanice”, a subliniat liderul de la Londra, explicând că va merge la summitul UE pentru „promovarea şi apărarea intereselor britanice”.”

Interesanta aceasta „opinie separata”, daca se poate spune asa, a premierului britanic. Se observa ca implicate profund, puternic in modificarea Tratatului par sa fie doar Franta si Germania. Marea Britanie are o pozitie, ca sa zic asa, mult mai rezervata si un pic sceptica (cel putin asa mi se pare). Liderul britanic a subliniat foarte clar ca va apara interesele britanice!!

Cum suntem priviti de catre francezi?

Nu, nu e vorba de o noua „glumita” de prost gust de la un post obscur de televiziune din Franta.

Ambasadorul Franţei: Este suficient să vizitezi România ca să vezi inegalităţile în dezvoltarea regiunilor

Se arata, printre altele, ca:

„Este suficientă vizitarea României pentru a constata că există puternice inegalităţi în dezvoltarea teritorială şi de a constata şi că există o dorinţă de dezvoltare în teritoriile româneşti. Peste tot unde merg (în România, n.red.), în Nord, în Sud, în Est, în Vest, există o nevoie şi o voinţă de a reduce aceste diferenţe şi de a creşte rata absorbţiei fondurilor europene. Poate că există o problemă de coordonare şi aceasta explică parţial problemele de absorbţie a fondurilor europene”, a spus Henri Paul. […]

El a atras atenţia, referindu-se la politica de coeziune ca instrument pentru depăşirea inegalităţilor de dezvoltare teritorială, că noua politică în acest domeniu, care va începe din 2013, va aduce noi echilibre bugetare.

„Contextul crizei economice pentru România aduce elemente noi – primul element este blocarea bugetului. Şi bugetul francez are aceleaşi probleme şi există necesitatea de a face câteva economii care se impun şi care se vor impune probabil şi mai mult în viitor. În acest context, prima îngrijorare este ce se va întâmpla cu politica de coeziune. A doua îngrijorare este cea a restructurării creditelor care va face şi mai dificilă absorbţia fondurilor europene iar în acest context probabil că politica de coeziune va fi şi mai dificil de utilizat”, a comentat Henri Paul.

În cadrul conferinţei a susţinut o prelegere despre politica de coeziune şi competitivitate Emmanuel Berther, delegat interministerial pentru amenajarea şi competitivitatea teritoriilor. El a spus că politica de coeziune şi dezvoltarea regională sunt obiective centrale ale UE, adăugând însă că scopul principal este „competitivitatea Europei în bătălia mondială”.

El a fost întrebat în acest context de către un participant cum se împacă ideea de competitivitate şi dezvoltare regională cu acţiuni precum construirea de nenumărate piscine şi săli de sport. „În toate ţările au existat perioade în care statul a construit piscine sau a renovat centrul satelor. Uneori este util pentru dezvoltarea economică, este util pentru ameliorarea vieţii cetăţenilor noştri”, a răspuns el, adăugând că rămâne foarte importantă lupta permanentă împotriva birocraţiei şi a corupţiei.(subl.mea)

Pregatiri de razboi

Pregătiri de război? Forţele Navale chineze, îndemnate să se pregătească de confruntări armate

Se arata, printre altele, ca:

„Preşedintele Hu a îndemnat Forţele Navale să „accelereze modernizarea” şi să „înceapă pregătiri intensive pentru confruntarea militară”, pentru a ” garanta securitatea naţională şi pacea mondială”, raportează agenţia oficială, în timp ce ambiţiile maritime ale Chinei stârnesc preocuparea Statelor Unite.

Hu Jintao a făcut aceste declaraţii în faţa membrilor Comisiei Militare Centrale, pe care o conduce, şi în prezenţa potenţialului succesor la conducerea ţării, vicepreşedintele Xi Jinping.”

Anunțuri

Decembrie 7, 2011 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: