Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ce mai face Mircea Geoana…?

Iata ce putem citi in Gandul:

PARTIDUL DIN MARTIE: cine se urcă pe platforma lui Geoană

Se arata, printre altele, ca:

„Exclus din PSD, Mircea Geoană pregăteşte lansarea unei platforme politice cu care să participe la alegerile locale şi parlamentare din 2012.

Fostul preşedinte al PSD Arad, Marius Lazăr, exclus şi el din partid în această primăvară, a declarat pentru gândul că au existat deja întâlniri între Mircea Geoană şi simpatizanţii săi.

„Am discutat cu oameni din toate regiunile, am discutat săptămâna trecută cu oameni din Transilvania şi din Oltenia, zilele următoare vom discuta cu oameni din vestul ţării. Este obligatoriu pentru preşedintele Mircea Geoană să meargă în întâmpinarea acestor oameni. Oamenii vor o platformă politică … care să aibă în centrul acţiunii sale ideea de responsabilitate socială”, a precizat Lazăr, care este implicat alături de Mircea Geoană în lansarea noii platforme politice.

Potrivit acestuia la întâlnirile din Bucureşti şi din ţară au participat parlamentari ai USL, oameni din zona companiilor private, a sindicatelor şi a specialiştilor din diferite domenii de activitate. […]

În luna februarie, parlamentarii care vor alege să facă parte din noua formaţiune politică îşi vor anunţa demisia din partidele actuale şi vor încerca formarea unui grup parlamentar independent.

Punctul culminant ar urma să fie luna martie, când viitoarea Platformă ar trebui să fie înscrisă oficial la Tribunal şi să fie convocat Congresul de constituire.

„Până în luna martie va fi înregistrată ca o mişcare politică, oficială şi va exista un Congres de constituire. Ne-am luat acest timp să putem discuta cu cât mai mulţi oameni de la Caraş-Severin, până la Botoşani şi până la Constanţa. Nu va fi un partid în sensul clasic şi nu va fi o mişcare exclusivă a unor oameni care nu se mai regăsesc în PSD”, a subliniat pentru gândul Marius Lazăr.

Lazăr a precizat că noua platformă va avea o dimensiune politică, cea înscrisă la tribunal care va participa la alegeri, dar şi una civică, care va permite celor care doresc să vină alături de noul partid fără să fie membru.

Mircea Geoană a confirmat că viitorul partid va avea candidaţi pentru alegerilor locale şi parlamentare. Fostul preşedinte al Senatului a spus la emisiunea „După 20 de ani” că în funcţie de rezultatul de la alegerile parlamentare se gândeşte să candideze şi la alegerile prezidenţiale din 2014.”

Recomand citirea integrala a articolului.

decembrie 5, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

In lume…

Iata ce stiri am mai citit:

In Romania Libera:

Rusia

Dmitri Medvedev salută „democraţia în acţiune” la alegerile din Rusia

Printre altele se arata ca:

„Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat duminică seara că alegerile legislative demonstrează o „democraţie în acţiune” în Rusia şi că rezultatele sunt mărturia realităţii opiniilor ruşilor, în timp ce scorul partidului guvernamental este într-o considerabilă scădere, relatează AFP, scrie Mediafax.

„Este democraţia în acţiune”, a declarat el, adăugând că „repartizarea (mandatelor) pe care partidul le are în Dumă (Camera inferioară) reflectă realitatea repartiţiei forţelor politice din ţară”.”

Papandreou

Papandreou: Cine a încălcat Pactul de Stabilitate prima dată? Franţa şi Germania

Se arata, printre altele, ca:

„Fostul premier al Greciei, Giorgios Papandreou, îndeamnă la coeziune statele din Uniunea Europeană, pentru că nu poţi „să-i spui unui bolnav să se împuşte” şi consideră că pieţele trebuie să primească un semnal despre stabilitatea monedei europene. Într-un interviu acordat publicaţiei germane Der Spiegel, Papandreou vorbeşte despre greşelile pe care le-a făcut în fruntea guvernului grec, dar şi despre felul în care ar trebui să evolueze situaţia Greciei.

Papandreou: Şi eu am făcut greşeli

În primele zile ale lunii noiembrie, Giorgios Papandreou a demisionat, iar, în urma negocierilor dintre socialiştii lui Papandreou (PASOK) şi conservatorii lui Antonis Samaras (Noua Democraţie), a fost ales fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, Lucas Papademos.

Întrebat de jurnaliştii de la Der Spiegel cum îşi explică alungarea socialiştilor de la putere în Europa (Papandreou în Grecia, Berlusconi în Italia şi Louis Rodrigues Zapatero în Spania, n.r.), fostul premier grec explică: „Noi, socialiştii, avem idei foarte clare despre ce trebuie făcut pe timpul crizei. Pentru că vocile noastre nu sunt luate în serios, de-asta suntem încă afundaţi în criză.

Sigur că este nevoie de o discipină bugetară şi trebuie să reducem cheltuielile, dar avem nevoie şi de strategii de creştere. Nu putem să pierdem din vedere nici pieţele. Este inacceptabil ca cei de la conducerea ţării să nu le acorde suficient timp instituţiilor democratice. Asta subminează fundaţia democraţiei. Din acest motiv avem nevoie de reglementarea pieţelor şi mai multă transparenţă şi de agenţiile de rating. Noi, socialiştii, am cerut asta în mod repetat, pentru că nu putem acţiona, ca ţară, pe cont propriu.Asta este o mare greşeală făcută de clasa politică globală şi, în special, de conservatorii din Europa”.

In Gandul:

Iranul

LUMEA, ÎN PRAGUL RĂZBOIULUI. Reuters: Iranul anunţă că a doborât un avion de recunoaştere american

Se arata, printre altele:

Panetta: obiectivele sunt în subteran

Şeful Pentagonului, Leon Panetta, a atras atenţia sâmbătă că un atac asupra ţintelor nucleare iraniene are toate şansele să eşueze, din cauză că multe sunt construite în buncăre subterane. Nu există garanţii că eventuale atacuri aeriene împotriva Iranului vizând programul său nuclear îşi vor atinge ţintele, a subliniat Panetta, explicând că anumite obiective sunt „dificil de atins”, informează AFP. Încă un argument al şefului Pentagonului împotriva unei soluţii armate este acela că demersul nu va reuşi decât să solidarizeze forţele politice din Iran, riscând să anuleze opoziţia, încă firavă.”

Lumea, sub ameninţarea CELUI DE-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Iranul îi împarte pe liderii lumii în două tabere

Se arata, printre altele, ca:

„Se pregăteşte Israelul de război cu Iranul? I se vor alătura Statele Unite? Care e poziţia celor două mari puteri, China şi Rusia? Toate aceste întrebări frământă opinia publică mondială, mai ales după ce zilele trecute generalul Zhang Zhaozhong, profesor la Universitatea Naţională de Apărare, spunea: „China nu va ezita să apere Iranul, cu riscul unui al treilea război mondial”.

Niciun general chinez nu face declaraţii de capul lui, iar lumea pare a fi din nou foarte aproape de o catastrofă. Declaraţia Ministerului Afacerilor Externe chinez că „intensificarea prezenţei militare americane în regiunea Oceanului Pacific reprezintă o revenire la strategia războiului rece”, coroborată cu observaţiile analiştilor militari ruşi, conform cărora între cele două mari forţe militare, Statele Unite şi China, s-a instalat o „rivalitate strategică” sunt de natură să işte noi îngrijorări. […]

Intervenţia Rusiei: Spunem NU sancţiunilor economice

Tot ieri, ambasadorul Rusiei la ONU, preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate pe luna decembrie, Vitali Churkin, s-a declarat în dezacord vehement cu sancţiunile economice împotriva Iranului – poziţie pe care o împărtăşeşte şi China, ale cărei schimburi comerciale cu Tehranul depăşesc 30 miliarde de dolari anual.

„Noi credem că opţiunea unor sancţiuni în cadrul Consiliului de Securitate a fost epuizată”, a apreciat Ciurkin într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări cu privire la posibilitatea unor noi sancţiuni la nivelul ONU contra Iranului. În plus, ambasadorul, care este şi preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate în luna decembrie, a condamnat „ameninţările” care, în opinia sa, au fost formulate împotriva Iranului şi Siriei de către Occident. Europa şi Statele Unite au înăsprit sancţiunile împotriva Iranului, din cauza programului său nuclear controversat, după ce Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au adoptat o rezoluţie împotriva Teheranului, suspectat că intenţionează să creeze arma atomică.

În fine, cea mai recentă declaraţie a ministrului israelian al Apărării, Ehud Barak, nu spune nimic nou: „Nu avem nicio intenţie de a ataca în acest moment… Nu trebuie să ne implicăm într-un razboi când nu este necesar, dar poate să vină un moment sau altul când suntem obligaţi să facem faţă încercărilor (…) Poziţia noastră nu s-a schimbat în trei puncte: un Iran nuclear este inacceptabil, suntem determinaţi să oprim acest lucru şi toate opţiunile rămân pe masă”. De subliniat e că Israelul are la îndemână soluţia mai paşnică a unui război cibernetic, cum s-a întâmplat atunci când a virusat computerele Iranului cu celebrul Stuxnet.”

Ministrul de Externe al Iranului: „Preţul barilului de petrol ar putea sări la peste 250 de dolari, dacă exporturile vor fi interzise”

Se arata, printre altele, ca:

„Ministrul de Externe al Iranului, Ramin Mehmanparast, a declarat că, dacă Occidentul va aplica măsurile de interzicere a exporturilor de petrol din Iran, preţul unui baril de petrol va creşte de la 110 dolari, cât este în prezent, la peste 250 de dolari, informează Reuters.

„Dacă o asemenea măsură va fi luată în serios, preţul barirlului de petrol va urca la peste 250 de dolari”, a declarat el pentru cotidianul iranian Sharq.

Statele occidentale iau în serios adoptarea unor noi sancţiuni la adresa Iranului, după ce ONU a publicat un raport în noiembrie, care confirmă încercările iranienilor de a construi bomba nucleară. Guvernul Iranului dezminte aceste informaţii, susţinând că programul său nuclear este unul pacifist.

Senatul Statelor Unite ale Americii a votat joi penalizarea instituţiilor financiare străine care lucrează cu banca centrală iraniană, iar Uniunea Europeană ia în considerare interzicerea importurilor de petrol din republica islamică.

Până acum, nici Washington-ul şi nici Bruxelles-ul nu au finalizat sancţiunile împotriva importurilor de petrol din Iran din cauza temerilor privind impactul asupra economiei mondiale fragile. Iranul este al cincilea cel mai mare exportator de petrol din lume.

Ministrul iranian de Externe se îndoieşte că Occidentul va adopta noile sancţiuni. „Impunerea unor noi sancţiuni asupra petrolului şi a gazelor este o acţiune care, dacă se vrea cu adevărat luată, trebuie analizate cu atenţie consecinţele acesteia”, spune acesta.

„Nu cred că situaţia mondială actuală şi mai ales a Occidentului permite să fie luate asemenea decizii”, spune Mehmanparast.”

 

Tot in Romania Libera:

Italia

Mario Monti renunţă la salariul de premier şi ministru al Economiei

Se arata, printre altele, ca:

„Şeful Guvernului italian Mario Monti a anunţat duminică seara că va renunţa la salariul de preşedinte al Consiliului şi ministru al Economiei, după adoptarea unui plan anticriză de o rigoare draconică destinat să pună Italia la adăpost de criza datoriilor, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„În momentul în care se cer sacrificii tuturor cetăţenilor, mi se pare că este de datoria mea să renunţ la salariul de preşedinte al Consiliului şi ministru al Economiei şi Finanţelor”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

El a promis, de asemenea, că „va pune sub control deficitul şi datoria” Italiei, prezentând noile măsuri de ajustare bugetară.”

Recomand citirea integrala a tuturor articolelor.

decembrie 5, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu