Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ce se intampla la Jurnalul National?

Iata o stire interesanta din Evenimentul Zilei:

Concedieri masive la Jurnalul Naţional. Marius Tucă şi-a luat liber

Iata ce se arata printre altele:

Florin Chilian & Marius Tucă

„La modul general, şi conform Reporter Virtual, cât şi altor surse,încă de ieri mocneşte o revoltă în cadrul trustului Intact, împotriva conducerii. În mod inexplicabil, sau poate explicabil, Gabriela Firea şi-a luat concediu medical (oricum Gabi Firea şi angajaţii săi au refuzat să se supună testelor de evaluare), Marius Tucă-directorul Jurnalului Naţional şi-a luat liber, iar Victor Ciutacu, unul dintre cei patru redactori-şefi, şi-a anunţat intenţia de a demisiona.”

Recomand citirea integrala a articolului!

noiembrie 2, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Depozitul de deseuri radioactive era pazit doar de o cusca goala de caine…

Poveste din Romania: cum se fura URANIU

Sunt lucruri pe care le citesti in presa si ramai pur si simplu blocat… Iti sta mintea-n loc, nu stii ce sa mai zici. Ramai fara grai si cu o privire tampa pe fata pentru ca nu intelegi si pentru ca nu-ti poti imagina ca astfel de lucruri se intampla in Romania… Este cazul si acestor articole din Romania Libera:

Buncăr de uraniu, prădat de hoţi. Nimeni nu ştie cand

Poliţia Bihor: Există un cerc de suspecţi în cazul furtului de uraniu

Pe mine m-a izbit urmatoarea fraza din primul articol:

Că securitatea zonelor periculoase este, însă, desconsiderată a dezvăluit BIHOREANUL şi în 2003, când reporterii au demonstrat că un grup de infractori poate intra până şi în Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive de la Băiţa Plai, fără să-i oprească nimeni, şi pot pleca fără probleme cu materialele radioactive de natură să pună în pericol viaţa a milioane de oameni.Iar asta pentru că perimetrul fostei exploatări miniere nu era asigurat cu gard, paznicii lipseau cu desăvârşire, iar depozitul în sine era păzit doar de… o cuşcă goală de câine.” (subl. mea)

Uitati-va, va rog, la ce se intampla: buncarul de URANIU este pradat de hoti. Si nimeni nu stie cand!!!!!!!

Daca veti citi articolele veti constata ca situatia nu e de ieri de azi… Eu stau si ma intreb: pe autoritatile acestui stat chiar nu le mai au intereseaza (sau cum sa zic?) ce se intampla cu aceste depozite de materiale radioactive? Chiar asa sunt lasate de izbeliste incat poate sa vina oricine si sa fure astfel de substante ce pot pune in mare pericol viata a mii de oameni? E ceva incredibil! Te duce gandul la tot felul de scenarii cu spioni ce au sustras uraniul sa-l duca nu stiu unde, sa faca nu stiu ce bomba cu el… Mie pur si simplu nu-mi vine sa cred ca se poate fura URANIU din Romania atat de usor, fara sa stie cineva cand, fara sa se sesizeze vreo autoritate a acestui stat decat dupa cine stie cand de la producerea furtului… S-a furat URANIU de parca niste lotrii au furat niste surcele din padure… Eu stau si ma intreb daca SRI-ul are cumva habar de treaba asta sau au aflat si ei tot din presa. Uitati-va, va rog, cum era la Baita Plai in 2003: depozit de materiale radioactive pazit doar de o cusca goala de caine!!! Nici un paznic, nimic. Apoi, dupa ce se intampla, nimeni nu stie cum. Nici macar gard nu avea… Vreo autoritate a Statului Roman s-a autosesizat cumva? Sau pe acolo lucreaza doar oameni orbi sau cu grave dizabilitati de vedere asa incat nu pot sa vada ca depozitul acela este lasat intr-o izbeliste absoluta? Si alea trebuiau privatizate? N-a iesit de-un smen, nu le-a trecut prin cap astora mai mari de prin partide ca se pot imbogati furand uraniu si sa-l vanda mai apoi pe piata neagra, ca sa falimenteze depozitele, chipurile privatizandu-le, ca le-au lasat in asa hal de izbeliste?

Pai cum e, domnu’ Basescu, cu Strategia Nationala de Securitate? Cum e dom’ne? Uitati-va ce spune articolul:

„Deşi e limpede că furtul materialului radioactiv poate fi un uriaş pericol public, fiind vorba de surse de radiaţii care pot afecta sănătatea oamenilor care vin în contact cu uraniul, incidentul nu a fost mediatizat ci, ca pe vremea comunismului, ţinut la secret.

Acelasi lucru il arata si Evenimentul Zilei:

Ţinut secret de autorităţi: 73 de kilograme de minereu radioactiv au dispărut din depozit!

Strategia ca strategia, practica ne omoara! Oare nu cumva aceste 73 de kilograme de URANIU radioactiv au incaput, ca-n filmele americane, pe mana unor teroristi arabi? Norocul nostru ca nu mai traieste Osama bin Laden!

Culmea culmilor ar fi daca pentru acest furt nici macar spaga nu s-a dat! Pur si simplu au venit hotii si, nestingheriti de nimeni, au furat fara probleme! Paznicul, daca exista vreunul, era in acel moment ocupat cu necesitatile fiziologice. Stau si ma intreb: daca s-a intamplat chiar asa?

O harababura mai mare decat ceea ce se intampla pe aici nici nu cred ca poti intalni. Scuzati-ma, dar este un haos ceva de speriat. Intotdeauna parca ne preocupa alte lucruri, numai ce trebuie nu. Tot ceea ce s-a intamplat intrece culmea culmilor ciudateniilor si daca s-ar face un clasament al ciudateniilor din toata lumea asta, cred ca furtul de URANIU de la depozitul de materiale radioactive Stei ar sta pe primul loc. Este pur si simplu halucinant sa constati ca depozite de materiale radioactive, intr-o tara membra NATO, sunt lasate, pur si simplu, de izbeliste, practic la indemana oricui.

Toata treaba asta petrecuta in Romania pare desprinsa parca dintr-o povestire

Dino Buzzati

Image via Wikipedia

de Dino Buzzati, unde fantasticul se ingemaneaza cu realul iar consecintele sunt din cele mai tragice, intr-o profunda alienare sociala. Pornind de la lucruri simple – un depozit singuratic ce nu mai intereseaza pe nimeni – ajungi la aspecte chiar periculoase cu conotatii ce pot fi catastrofale – alaturi de cuvantul „depozit” pune cuvintele „de materiale radioactive”. Dupa ce faci treaba asta mai adauga cuvintele: „a fost pradat de niste hoti”. Pui punct si mai scrii: „Nu se stie cand”. Se tine toata treaba la secret, apoi vin reporterii ingramadindu-se in jurul paznicului. Care paznic e un biet pensionar: „Nu stiu dom’ne nimic, am mers doar un sfert de ora la toaleta. Sunt om batran, dumneata stii cum e sa traiesti cu o pensie de doar 680 de lei pe luna? Mi-am gasit de lucru aicea ca au dat astia anunt in ziar, ca de-abia traiesc cu femeia mea de pe o zi pe alta!”. Flash-urile aparatelor de fotografiat scapara in lumina zilei, bietul paznic e si speriat ca i se da atata atentie. In toata viata lui de om cinstit, care a lucrat o viata la combinat, la Oradea, n-a avut parte de atata atentie! „Ce spaga dom’le? Vai de pacatele mele! Dumneata crezi ca-mi trebuie belele acum la batranete? Noi am fost crescuti altfel, nu ca tineretul asta de-acuma!” „Domnu’ reporter – se baga in vorba o femeiusca de vreo 30-35 de ani, mica de statura, dar cu gura mare – ca s-a furat, s-a furat, acuma ce sa-i faci? Dar dumneata stii pe ce salarii stam noi aicea? La dumneavoastra, la Bucuresti, e cu totul altfel! Ia sa vedem, dumneata ai sta pe un astfel de salariu?”

Se lasa seara, toata lumea e obosita. A fost o zi obositoare. Ancheta e in derulare. Treptat, treptat toata lumea pleaca spre casa. Viata isi reia cursul ei normal. De pe colina se vede depozitul. Singuratic.

Uraniul s-a topit in neant…

noiembrie 2, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii