Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Lazaroiu, la Munca

Sebastian Lazaroiu este noul ministru al Muncii. Lucru ce determina reactii in presa si societate.

Iata ce spune Cristian Tudor Popescu in Gandul:

Cristian Tudor Popescu: Ce-o să facă domnul Lăzăroiu acolo? O să furnizeze nişte sondaje plăcute probabil, în loc de locuri de muncă şi salarii 

„Cristian Tudor Popescu a declarat că numirea lui Sebastian Lăzăroiu ca ministru al Muncii este „o bătaie de joc la adresa omului muncii din această ţară”, jurnalistul glumind că „domnul Lăzăroiu a concurat pentru postul acesta cu Alexandru Arşinel şi Ilie Năstase şi că a câştigat la mustaţă”

„Bănuiesc că domnul Lăzăroiu a concurat pentru postul acesta cu Alexandru Arşinel şi Ilie Năstase şi că a câştigat la mustaţă postul de ministru al Muncii. Putea să-l câştige şi pe cel de ministru al Apărării la fel de bine”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Realitatea TV.

„Lăsând gluma la o parte, singura expresie potrivită pentru ceea ce aud este „când Dumnezeu vrea să termine pe cineva îi ia minţile”. Probabil că asta se întâmplă acum cu domnul Boc sau, mă rog, cine o fi hotărât. Sau domnul Băsescu. Este o bătaie de joc la adresa omului muncii din ţara asta. Ce-o să facă domnul Lăzăroiu acolo? O să furnizeze nişte sondaje plăcute probabil, în loc de locuri de muncă şi salarii”, a adăugat jurnalistul.

„Ministerul Muncii… păi acolo trebuie să ai o experienţă de decenii. E poate cel mai greu minister, în care intri în direct cu oamenii, în care îi loveşti direct prin măsurile pe care le iei. Lăsând la o parte lipsa de experianţă a lui Lăzăroiu, ce prestigiu are el, ca persoană? El a fost un consilier al preşedintelui care s-a ocupat cu vorbitul la televizor şi făcutul de propagandă lui Traian Băsescu. Am crezut că e o glumă”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Faptul că reacţia opiniei publice, a mass-media nu interesează pe nimeni din conducerea PDL e luatul minţilor dinainte de final„, a adăugat jurnalistul.” (subl.mea)

si tot in Gandul:

SEBASTIAN LĂZĂROIU este NOUL MINISTRU al Muncii. Cum s-a dat lupta în partid şi ce aşteaptă pedeliştii 

Dată drept favorită preşedinta Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a fost propunerea iniţială a lui Emil Boc pentru postul rămas vacant în urma demisiei lui Nelu Ioan Botiş. Vehicularea numirii lui Barbu la cârma ministerului a început, de altfel, cu două zile înainte ca aceasta să fie informată de către Emil Boc cu privire la faptul că e luată în calcul. Şi nu întâmplător. Surse din interiorul partidului au precizat pentru gândul că renunţarea acordării postului de ministru al Muncii Sulfinei Barbu a venit în urma opoziţiei preşedintelui PDL Bucureşti Elena Udrea. De altfel, potrivit aceloraşi surse, ministrul Dezvoltării s-a opus şi nominalizării deputatului Claudia Boghicevici, considerată a fi o apropiată a primarului Aradului, argumentul invocat de Udrea fiind acela că Gheorghe Falcă a avut deja un cuvânt de spus la învestirea în funcţie a ministrului de Interne, Traian Igaş.” (subl.mea)

si:

Ce spune Elena Udrea

„Au fost luate în discuţie nume din interiorul partidului şi din afara partidului. S-a decis să fie domnul Lăzăroiu şi cred că e o bună variantă care arată deschiderea partidului de a aduce specialişti în guvern, nu neapărat un membru de partid”, a precizat ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, la Realitatea Tv, imediat după anunţul oficial al nominalizării lui Lăzăroiu, descriindu-l pe fostul consilier prezidenţial drept o persoană „echilibrată”: „E o persoană foarte echilibrată şi are argumente. Fiind sociolog are atâtea cercetări şi studii sunt convinsă că are argumentele să fie convingător în negocieri”.

Calculele din PDL

Pe de altă parte, numirea lui Sebastian Lăzăroiu are toate şansele să tulbure apele în PDL, întrucât postul de la Ministerul Muncii nu a mai trecut de această dată sub influenţa liderilor de filiale. „Normal că nu au ales pe cineva din partid, doar noi nu mai avem oameni…”, a comentat ironic, pentru gândul, unul dintre preşedinţii de organizaţii. Practic, postul de ministru al Muncii fusese acordat, în cadrul remanierii din septembrie 2010, lui Ioan Nelu Botiş prin prisma influenţei preşedintelui PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, actualul secretar general al democrat-liberalilor nemaivând de această dată un cuvânt de spus. Surse din conducerea partidului au precizat pentru gândul că o reechilibrare a situaţiei în partid este aşteptată a avea loc spre sfârşitul acestei veri, când o nouă remaniere ar putea aduce înlocuirea a cel puţin patru miniştri.” (subl.mea)

Mediafax:

Sebastian Lăzăroiu, noul ministru al Muncii. Fostul consilier prezidenţial a depus jurământul la Palatul Cotroceni

Si un alt articol foarte interesant:

Sebastian Lăzăroiu, ultimul nume vehiculat în PDL pentru Muncă. Discuţiile continuă

Iniţial, surse din PDL declarau că premierul Emil Boc a mers, vineri dimineaţă, la Cotroceni, cu propunerea ca Sulfina Barbu să preia portofoliul Muncii, liderii PDL aşteptând la acel moment concluzia întâlnirii primului-ministru cu preşedintele Traian Băsescu, precum şi anunţul oficial al premierului, în jurul orei 13.00.

Sulfina Barbu se regăsea pe lista scurtă de nominalizări pentru Ministerul Muncii, alături de Marian Preda, Raluca Turcan, Claudia Boghicevici.

Vineri dimineaţă, premierul Emil Boc s-a aflat la Cotroceni pentru discuţia finală cu Traian Băsescu pe tema nominalizării la Muncă.

Premierul Emil Boc a declarat, joi, că lista cu propunerile pentru noul ministru al Muncii s-a scurtat şi că urmează să o discute cu colegii săi.

„Am o listă scurtă pe care o voi discuta cu colegii mei şi pe care o voi pune de acord cu preşedintele”, a spus Boc.

De altfel, preşedintele Traian Băsescu a mai avut o discuţie cu premierul Emil Boc pe tema nominalizării la Muncă, şeful statului anunţând deja că cel mai târziu vineri ministerul va avea titular.

Totodată, prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, miercuri, că până vineri va fi numit noul ministru al Muncii, arătând că acesta va fi un ministru cu orientare de dreapta care face politica PDL şi va pune în aplicare reformele din acest domeniu.”

De citit si pe HotNews:

Incongruentele unei numiri: Sebastian Lazaroiu, ministru al Muncii 

Lazaroiu, coleg cu UDMR

Sebastian Lazaroiu a recunoscut ca a plecat de la Palatul Cotroceni si din cauza declaratiilor pe care le-a facut despre UDMR – o formatiune „tolerata”, in urma carora Marko Bela a declarat ca este deranjat de afirmatiile consilierului prezidential de atunci. „Plecarea mea de la Cotroceni a fost una amiabila. Eu nu pot sa fiu ipocrit si sa spun ca nu a existat nicio legatura cu acele declaratii referitoare la UDMR. Dar nu a fost o legatura directa”, explica Lazaroiu, pentru HotNews.ro.

El se va alatura acum echipei guvernamentale formate din PDL, UNPR si UDMR.

„Boc trebuie sa plece”

Premierul Emil Boc accepta in echipa sa o persoana care a declarat aproape saptamanal, in ultima perioada, ca primul ministru trebuie sa demisioneze si sa lase conducerea guvernului in mana unui tehnocrat.

Iata cateva dintre argumentele lui Lazaroiu pentru care actualul sau sef ar trebui sa-si dea demisia:

  • Cea mai buna si mai realista solutie pentru Romania in acest moment ar fi ca Emil Boc sa-si dea demisia si in locul lui sa avem un premier tehnocrat si ministri politici
  • Un tehnocrat care sa aiba competente economice poate fi o solutie optima pentru o perioada de genul asta
  • Ratiunea ar trebui sa-l indemne sa lase locul unui tehnocrat. E o decizie pe care trebuie sa o ia impreuna cu partidul. Eu cred ca ar fi si in beneficiul partidului
  • Emil Boc este unul din foarte putinii politicieni onesti ai momentului. Un punct slab este ca e prea sentimental si asta il face prea conservator. Prea dispus sa impace pe toata lumea.”

Update

Iata un articol foarte intereant din Romania Libera, care cred ca trebuie citit:

Ce muncă îl aşteaptă pe Lăzăroiu

de ANDREEA NICOLAE

Iata ce arata:

„Noul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a primit la învestire două mari probleme: Legea asistenţei sociale, prin care se vrea regândirea sistemului ajutoarelor sociale şi introducerea unor criterii stricte de acordare, şi respectiv eliminarea subvenţiei la încălzire, convenită cu FMI.

Proiectul Legii asistenţei sociale a fost aprobat săptămâna trecută de Guvernul Boc şi ajunge în Parlament spre dezbatere. Planurile Executivului pentru acest act normativ sunt ambiţioase: să fie aplicat de la 1 ianuarie 2012 şi să ducă la înjumătăţirea numărului de beneficiari de ajutoare şi la economii de 950 milioane de euro până în 2013. Toate acestea prin regândirea sistemului ajutoarelor sociale şi prin introducerea unor criterii stricte de acordare a lor. De pildă, legea stabileşte o limită maximă pentru totalul beneficiilor de care poate dispune o persoană singură sau o familie, iar limita va fi stabilită, anual, prin hotărâre de Guvern.

Apoi, pentru acordarea ajutoarelor sociale va fi făcută „evaluarea bunurilor şi a veniturilor potenţiale obţinute prin valorificarea/utilizarea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietate ori folosinţă”. Nu în ultimul rând, refuzul unui loc de muncă sau refuzul de a participa la cursuri de formare, calificare ori recalificare va determina fie diminuarea cuantumului ajutorului social, fie încetarea acordării acestuia şi interdicţia de a beneficia de un astfel de ajutor pentru o anumită perioadă de timp.

Din aceste considerente, dar şi prin prisma altor prevederi ale proiectului Legii asistenţei sociale, este de aşteptat ca în Parlament să existe dezbateri aprinse pe acest subiect. Iar noul ministru al Muncii va trebui să convingă nu numai reprezentanţii opoziţiei, ci şi pe senatorii şi deputaţii coaliţiei guvernamentale, care se vor vedea puşi în situaţia de a explica oamenilor, în colegii, de ce au acceptat ca Executivul să umble la „robinetul” ajutoarelor sociale.

Apoi, odată adoptată de Parlament Legea asistenţei sociale, Sebastian Lăzăroiu va fi obligat să se ocupe de modificarea a 15 acte normative, de la Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii la Ordonanţa de Urgenţă emisă de Cabinetul Boc în decembrie anul trecut, referitoare la concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Totodată, potrivit premierului Emil Boc, ar trebui adoptate alte cinci acte normative noi pentru ca Legea asistenţei sociale să aibă efectele scontate de Guvern.

Subvenţii la căldură şi pensii

Discuţii majore sunt anticipate şi pe tema eliminării subvenţiilor la căldură, eliminare convenită de Guvern cu reprezentanţii FMI şi care va antrena, potrivit estimărilor, o creştere a facturilor pentru încălzire şi apă caldă de până la 60%. Iar Ministerul Muncii este structura căreia îi revine, în aceste condiţii, misiunea de a gândi un sistem de creştere a ajutorului de încălzire pentru categoriile vulnerabile.

Nu în ultimul rând, Sebastian Lăzăroiu va trebui să se ocupe de aplicarea Codului de dialog social (adoptat prin angajarea răspunderii Cabinetului Boc), va trebui să gândească creşterea pensiilor în 2012 şi să continue acţiunile de control în vederea combaterii muncii la negru.” (subl.mea)

 

 

Reclame

iunie 3, 2011 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , ,

6 comentarii »

  1. Pe mine tot nu m-a lămurit nimeni de ce, dacă domnul Lăzăroiu nu e membru PDL, remanierea nu s-a trecut prin parlament.

    ARTICOLUL 85 – Numirea Guvernului
    (1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament.
    (2) In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
    (3) Daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, Presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevazuta la alineatul (2) numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru.

    Premierul s-a dus la Cotroceni cu propunerea doamnei Sulfina Barbu şi a venit cu domnul Lăzăroiu, ceea ce înseamnă că nu el a făcut propunerea ci domnul Băsescu… Şi nici măcar nu a trecut prin Parlament.

    Până unde vom ajunge?

    Comentariu de Bibliotecaru | iunie 4, 2011 | Răspunde

    • @Bibliotecaru
      Foarte corecta observatia!
      Este inca un exemplu de echilibristica pe muchia Constitutiei, o echilibristica marca Traian Basescu.
      Si eu stiam ca Sebastian Lazaroiu n-ar fi membru PDL. Dar poate ca e! Sa nu uitam si art. 104, al.2 – Dl. Lazaroiu a depus juramantul si deci isi exercita mandatul de la data depunerii juramantului!
      E clar ca pentru treaba asta numai Basescu isi asuma raspunderea, daca Boc a venit cu alte propuneri.
      De observat este ca Elena Udrea spune: „Au fost luate în discuţie nume din interiorul partidului şi din afara partidului. S-a decis să fie domnul Lăzăroiu”. Observati ca spune: „S-a decis să fie domnul Lăzăroiu…”, dar nu pomeneste cine a decis acest lucru. Boc a decis si a facut asemenea propunere? Sau a decis Zeus? Totusi Elena Udrea confirma ca Lazaroiu n-ar fi membru de partid, caci spune: „care arată deschiderea partidului de a aduce specialişti în guvern, nu neapărat un membru de partid”, deci „nu neaparat un membru de partid”.
      Pe de alta parte, o interpretare fortata ar fi ca prin numirea lui Lazaroiu nu se schimba compozitia politica a Guvernului, deoarece, desi nu e membru PDL, el va pune in aplicare politica PDL. Dar e fortat, subliniez. Dar in acest caz se pune intrebarea: daca Lazaroiu va face politica PDL si e „de-al casei”, sa zicem asa, de ce nu a fost trecuta aceasta „propunere” prin Parlament, in vederea aprobarii. Coalitia actuala ar avea majoritatea in Parlament… Dar se pare ca lucrurile scartaie in Coalitie si s-ar fi putut intampla si surprize, adica sa nu obtina aprobarea Parlamentului… Daca nu ma insel (daca da, va rog sa ma corectati) actuala Coalitie nu mai are majoritatea la Senat… Oricum, actuala Coalitie este extrem de fragila, se tine intr-un fir de par. Iar faptul ca „propunerea” nu a fost trecuta prin Parlament cred ca nu face altceva decat sa confirme acest lucru. S-ar fi putut intampla ca sa voteze impotriva chiar membrii PDL, evident nemultumiti. Observati ca exista o nemultumire la presedintii de organizatii. Si o frustrare. Basescu, evident, stie de acest lucru. Si mie mi se pare foarte ciudat: de ce a trebuit sa se complice in felul asta? Daca ar fi fost un membru PDL numit, era ok. N-ar mai fi fost atatea neclaritati si suspiciuni. N-ar mai fi trebuit sa treaca prin Parlament.
      Observati si situatia umilitoare in care l-a pus pe Boc, deoarece Lazaroiu a declarat ca „Boc trebuie sa plece”. Eu nu cred ca lucrurile astea sunt trecute cu vederea in PDL. Chiar daca lumea tace. S-ar putea spune si ca Basescu desconsidera actuala Constitutie, pe care ar trebui s-o apere si s-o respecte. Insa ceea ce s-a intamplat ar putea conduce la o destabilizare a actualei Coalitii si la pierderea majoritatii in Parlament.

      Comentariu de Motanul Incaltat | iunie 4, 2011 | Răspunde

  2. Şi aş vrea să subliniez faptul că nimeni din USL nu mi-a dat un răspuns la această problemă, nici nu mi-a spus că sunt prost şi nici că ceva nu este în neregulă… toţi se fac că plouă.

    Comentariu de Bibliotecaru | iunie 4, 2011 | Răspunde

  3. […] oricine poate fi inocent cu adevărat, pentru că inocenţa nu se poate odihni în oricine. Parfumul inocenţei este dăruit de […]

    Pingback de Parfumul inocenţei « Gabriela Elena | iunie 4, 2011 | Răspunde


Lasă un răspuns la Parfumul inocenţei « Gabriela Elena Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: