Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Tot despre protocoale si nu numai…

Iata un editorial din Gandul pe care va invit sa-l ctiti:

Protocoalele nimicului

de Rodica CIOBANU

Iata ce se arata, printre altele:

„Protocolul dintre PDL, UDMR şi UNPR, intrat, ieri, în vigoare, după o scurtă ceremonie la Palatul Parlamentului, enunţă câteva linii generale de politică economică – relansare, stabilitate, susţinerea mediului de afaceri, absorbţia fondurilor europene -, dar nicio măsură concretă. PDL şi sateliţii par să nu aibă habar ce vor face la guvernare, în viitor, stabilindu-şi agenda, ca şi până acum, din mers şi în funcţie de ceea ce zic FMI şi Uniunea Europeană. Majoritatea legilor pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament – Legea Educaţiei, Legea pensiilor, a salarizării, Codul Muncii etc. – nu au făcut parte din oferta electorală a PDL în 2008, astfel încât partidul să fie votat în cunoştinţă de cauză, ci au constituit surprize post scrutin, întâmpinate cu proteste de stradă. Şi de această dată, PDL se aşteaptă să fie votat în orb. La fel procedează USL, care, după trei protocoale încheiate între PSD-PNL-PC plus unul cu sindicatele, tot nu spune ce ne pregăteşte, concret, dacă va veni la putere. Are o singură şi fixă idee: să scape cât mai repede de Traian Băsescu şi PDL. Aceasta o dinamizează de doi ani, nefiind în stare să producă altceva, în parlament, decât moţiuni simple şi de cenzură. Dacă s-ar fi bătut, cu aceeaşi înverşunare, pentru o lege proprie ar fi demonstrat că are o cauză, nu numai un scop, aşa însă lasă impresia că, în comparaţie cu adversarii ei, nu are nimic în plus de oferit. USL mizează pe un masiv vot resentimentar, închipuindu-şi că toţi aceia care s-au săturat de Traian Băsescu şi PDL vor alerga s-o voteze, neavând altă posibilitate să-şi exprime lehamitatea. De aceea, nu se mai oboseşte intelectual să convingă electoratul că merită încrederea, ci îşi dilată cavitatea toracică, scoţând urlete de luptă.” (subl. mea)

Si, tot in Gandul, am mai citit un editorial interesant:

Ei şi, ce dacă şi-a dat foc!?

de Cristian Tudor POPESCU

Iata ce remarca reputatul jurnalist:

„După 1989, urmaşele lui Liviu Babeş relatează că aceiaşi „vecini” vorbeau acum cu ele, chiar neîntrebaţi, ca să le spună dojenitor: „Ei, şi? Ce-a făcut dacă şi-a dat foc? Ce, acum e mai bine?

Când Primăria Braşovului a hotărât să numească strada Rândunicii, unde a stat Liviu Babeş, cu numele acestui om, „vecinii” au fost cât se poate de nemulţumiţi că trebuie să-şi schimbe buletinele.

Mi s-a replicat adesea când deschideam discuţia despre Babeş: „Şi ce vrei, domne, să ne fi dat toţi foc!? Să ne simţim vinovaţi că n-am făcut ca el?” Nu, nu voiam asta. Aş fi vrut ceva mult mai simplu. Gestul extrem al lui Liviu Babeş a venit ca să ne spună că nu am făcut decenii în şir gesturile „normale” ale opoziţiei şi demnităţii: să formăm sindicate şi să protestăm, ca în Polonia, să ieşim în stradă şi să spunem adevărul ca în Cehia. Ce-ar fi fost, de pildă, să ne aşezăm cu miile la cozi, dar să nu cumpărăm niciunul, nimic, zile în şir, să le-nverzească în bidoane brânza băgată prin dos?

Liviu Babeş este măsura laşităţii noastre nu de a ne sinucide, ci de a trăi cu adevărat.” (subl. mea)

Pai, din ceea ce spune s-ar naste, cred, urmatoarea intrebare: poti, oare, sa intelegi un gest de eroism daca tu insuti nu esti dedicat, devotat acelei cauze in numele caruia s-a si facut acel gest de eroism? Daca nu crezi in acea cauza, atunci cum ai putea sa intelegi gestul care se face in numele ei? Nu spun ca trebuie sa avem cu totii vocatie de martiri, nici nu este posibil asa ceva. Eu vorbesc de intelegerea unui gest eroic martiric si cum putem sa-l intelegem. Caci ar trebui sa intelegem cauza in numele caruia s-a facut acel gest, nu? Adica motivatia acelui gest. Or, acesti oameni nu fac altceva decat o comparatie cu prezentul: „Ce, acum e mai bine?”. Care anuleaza semnificatia martirica a gestului. Sau, cu alte cuvinte, acel gest pe care l-a facut Liviu Babes este, privit din aceasta perspectiva a neintelegerii rostului, un gest fara sens, absurd. Cu alte cuvinte problema trebuie pusa in alti termeni, pentru ca sa putem sa-i intelegem pe cei care spun: „Şi ce vrei, domne, să ne fi dat toţi foc!? Să ne simţim vinovaţi că n-am făcut ca el?”. Pentru ca plaseaza problema in cu totul alti parametrii, sau, daca doriti, daca ma pot exprima astfel, introduce parametrul absurdului, care anuleaza semnificatia martirica a gestului. Pentru detalii pe aceasta tema, sugerez lectura eseului: „Absurdul si sinuciderea” de Albert Camus (in Mitul lui Sisif, Eseuri, Bucuresti-1969, Editura pentru Literatura Universala). Insa problema pe care as evidentia-o este cu totul alta. Si anume ca, daca asa stau lucrurile precum le arata Cristian Tudor Popescu, atunci acestea sunt mult mai simple. Concluzia ar fi ca marea majoritate a oamenilor nici nu aveau o cauza in numele caruia sa lupte. Si poate ca acest lucru a si stat la baza prabusirii comunismului in Romania. Daca nu crezi in vreo cauza, evident, nu crezi nici in cauza comunismului, desi comunismul era ideologia dominanta, la noi, in acea vreme, de mai multa vreme. Omul nu vroia altceva decat sa traiasca bine, fara sa aiba in fata o cauza, un ideal pentru care sa militeze. Asa ca oamenii s-au rasculat impotriva comunismului pentru ca nu traiau bine, dar nu ca aceasta actiune ar fi avut la baza credinta intr-o alta cauza mai buna si mai dreapta. Aici, insa, mi se pare ca avem o problema interesanta legata de primul articol.

Practic, primul articol citat ne arata un singur lucru: ca aceasta clasa politica nu prea are ce oferi societatii, decat „galeti goale”. Doamna Ciobanu spune:

„Aceleaşi găleţi goale, la alegerile din 2012, aşadar. Aproape că am nostalgii după anii ’90, când alegătorii se câştigau cu subiecte şi predicate, nu cu recipiente din plastic colorat. În ultimii ani, relaţia dintre clasa politică şi electorat s-a dereglat şi degradat, contractul a fost înlocuit cu pomana şi trocul, dispreţul se manifestă reciproc şi nu sunt semne că legătura se va restabili în curând. Am, totuşi, îndoieli că partidele vor mai împărţi, din casă în casă, găleţi goale sau pline. Nu de-alta, dar în ele strângeau vameşii şpaga pentru „regine”.”

Nu degeaba la noi e un fel de fobie fata de ideologii… Pentru ca poti sa faci un partid si sa-i zici de dreapta sau de stanga, n-are importanta (acel „n-are importanta” al lui Camus…), atata vreme cat totul e formal, adica, mai exact spus, absurd. Si cum sa nu fie asa cand, defapt, interesul in exclusivitate este altul: obtinerea de voturi. Cu alte cuvinte: ce importanta mai are ideologia, linia politica si asumarea acesteia de intregul partid? Voturi sa iasa! In acest fel se relativizeaza rostul, si poate ca nici voturile nu sunt atat de importante… Si asa se face ca un partid de stanga, care se considera asa, ia masuri de dreapta si invers – un partid de dreapta castiga alegerile printr-un discurs de stanga. Si ce observam? Observam existenta unor formatiuni politice fara niciun fel de ideologie, precum PDL, care-si zice de dreapta, precum USL – care, dupa cum spunea Vasile Dancu, este doar o alianta electorala, neinsusindu-si ideologia social-liberala, dar, defapt, nu-si insuseste nicio idelogie care, vorba D-lui Ponta, il ingretoseaza (discutiile despre ideologie). Si atunci nu se poate sa nu-ti pui problema: de ce se intampla asa in societate? Oare pentru faptul ca nu avem niciun fel de cauze si valori in care sa credem cu adevarat? Ca Basescu le-a tot repetat: „Sunteti un partid de dreapta, dar aveti o problema cu coruptia”. Pai de ce sa le spui ca sunt de dreapta, daca, in partid, sau, daca doriti, intregul partid, isi asuma o ideologie de dreapta, o constientizeaza? Iar daca e de dreapta, nu vad de ce nu ar putea avea o problema cu coruptia? Adica coruptia nu se atinge de partidele de dreapta? Astfel de partide nu pot fi atinse de acest flagel? Inteleg ca Presedintele a vrut sa le comunice expres treaba asta. Problema este alta, si din aceasta cauza nu stii la ce sa te astepti de la partidele noastre: ele nu au si nu-si asuma in realitate niciun fel de ideologie, intr-un mod adevarat. Pentru ca daca ar face-o cu adevarat, atunci ai stii la ce sa te astepti din partea lor. PDL devine un exemplu clasic: in 2008, pentru ca nici acum nu are vreo ideologie clar definita si bine articulata, asumata, insusita de intregul partid, era mai putin de dreapta, atunci nu avea dezideratele de acum. Din aceasta cauza: „Majoritatea legilor pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament – Legea Educaţiei, Legea pensiilor, a salarizării, Codul Muncii etc. – nu au făcut parte din oferta electorală a PDL în 2008, astfel încât partidul să fie votat în cunoştinţă de cauză, ci au constituit surprize post scrutin, întâmpinate cu proteste de stradă. Şi de această dată, PDL se aşteaptă să fie votat în orb.”. Atunci, in 2008, avea alta oferta electorala, fata de cea de acum. De aia oamenii erau atat de entuziasmati de PDL si Basescu, nu? Acuma Basescu a schimbat foaia sau, cum spune romanul, „si-a dat arama pe fata!”. Nu mai e simpaticul presedinte mai putin de dreapta, cum era in 2008, 2007, …, 2004, care lupta cu burjuii rosii din PSD. Din aceasta cauza partidele nici nu se prea diferentiaza la noi – „toti o apa si-un pamant”, dupa cum spune romanul. PDL a imbracat, odata venit la putere, straiele PDSR, adica se aseamana cu PDSRul anilor 2000-2004 la obiceiuri. Basescu a vrut sa existe o diferenta in acest sens, si de aici aceasta campanie anti-coruptie, un nou statut al PDL, care sa introduca criteriile de integritate. Caci, altminteri, cam toate sunt la fel, indiferent cat s-ar lauda cu ce realizari au avut in trecut, cam toate au acelasi obicei, doar forma piesei din care e facuta „regina” este alta, dar e aceeasi piesa de sah. Ideologia este importanta, privita din aceasta perspectiva. Pentru ca aceasta ar trebui sa faca diferenta si nu justitialismul. Or, la noi s-a ajuns la ceea ce as numi justitialism, care ar trebui sa faca diferenta. Spre exemplu, sa luam un partid social-democrat, cotat bine in sondaje (vorbesc acum la modul general). Asta inseamna ca oamenii au asteptari de la un astfel de partid. Si anume ca acest partid va lua acele masuri in plan economic si social in conformitate cu ideologia din denumirea partidului. Nu inseamna ca oamenii vor comunism, indiferent de nostalgiile contorizate de sondaje (caci aici e cauza alta, si anume acel „Ce, acum e mai bine?”), iar Dl. Ponta, spre ex., mi se pare, printr-un anumit discurs pe care uneori il practica, deci mi se pare spun, ca uita acest lucru. Revin: deci daca un partid social democrat, asa cum am dat exemplul de mai sus (fara sa nominalizez) isi insuseste ideologia social-democrata cu adevarat atunci ai stii la ce sa te astepti din partea acestui partid, deoarece ar actiona in consecinta: conform ideologiei pe care o are. Iar de acest lucru un simplu cetatean poate lua cunostiinta prin programul politic al partidului, prin ceea ce propune acest partid, etc. Sunt multe cai de informare. Dar ar avea siguranta ca asa va fi, daca respectivul partid ajunge democratic la putere. Evident, ceea ce am spus este valabil si pentru un partid de la drepta esicherului politic. Pai altfel la ce ajungem? Si-mi amintesc de cuvintele lui Albert Camus, care spunea undeva: „In acest mare templu parasit de zei, toti idolii mei au picioare de lut„! Ca toate aceste partide sa nu fie altceva decat idoli cu picioare de lut…

Reclame

martie 3, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu