Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Inceput de an

Care ar fi cele mai importante chestiuni cu care debuteaza noul an? Nu cred ca este usor de spus… dar voi incerca sa fac o trecere in revista a acestora, asa cum sunt reflectate de presa.

Iata ce aflam din Gandul:

Legea educaţiei dă pentru a treia oară examen la Curtea Constituţională. Vezi care e miza luptei dintre Putere şi Opoziţie

de Gabriela ŞTEFAN

O nouă criză financiară va lovi Europa în prima jumătate a anului 2011

de Bogdan MUNTEANU

In articol se arata:

Spania şi Italia au de refinanţat datorii totale de 400 miliarde euro în următoarele şase luni, iar încă 400 miliarde trebuie să se împrumute băncile, dar datoriile totale sunt de ordinul miilor de miliarde

Înainte de o nouă criză în SUA sau de „marea criză” aşteptată pentru momentul în care ritmul de creştere a economiei chineze va scădea, o nouă criză financiară va lovi chiar în interiorul Eurozonei. În următoarele şase luni, nevoile de refinanţare ale celor mai greu îndatorate state euro ar putea atrage haosul pe pieţele financiare.

Datoriile guvernelor şi ale agenţilor economici (mai ales bănci) sunt atât de mari, astfel încât va fi nevoie de noi emisiuni de obligaţiuni, care vor atinge un volum impresionant, avertizează un raport al Centrului de Analize Economice şi în Afaceri (CEBR) din Marea Britanie. „O nouă criză în Eurozonă” este principala previziune a CEBR pentru 2011, relatează cotidianul The Daily Telegraph.”

Foarte interesant articolul!

Un nou război în Peninsula Coreea va atrage un „holocaust nuclear”

de Bogdan MUNTEANU

De citit si:

Coreea de Nord ameninţă cu declanşarea unui război nuclear „sfânt”

Mi-e imposibil sa inteleg ce inseamna un „razboi nuclear sfant”… Care poate fi legatura intre sfintenie si razboiul nuclear?

In articol se arata ca:

„Coreea de Nord „este pe cale să se pregătească de declanşarea unui război sfânt, la momentul oportun, bazat pe forţele de disuasiune nucleară, pentru a răspunde acţiunilor inamice”, anunţă agenţia oficială nord-coreeană (KCNA), citată de AFP.

„Forţele armate revoluţionare din Coreea de Nord sunt pe cale să se pregătească deplin de declanşarea unui război sfânt al dreptăţii, bazat pe disuasiunea nucleară, pentru a răspunde acţiunilor inamicilor care împing situaţia în pragul războiului”, precizează KCNA.”

Foarte ciudat este faptul ca sintagma aceasta de „razboi sfant” vine din partea unui stat comunist – Coreea de Nord – deci ateu… Atunci despre ce „sfintenie” sa fie vorba? Greu de inteles… Auziti sintagma la nord-coreeni: „razboi sfant al dreptatii”!! Eu stau si ma intreb cum pot liderii comunisti nord-coreeni sa vorbeasca in astfel de termeni despre un holocaust nuclear. Cum este posibil ca sa-si ameninte nuclear propriul popor, caci nord-coreenii si sud-coreenii sunt, defapt, acelasi popor: poporul coreean! Iar lucrul acesta sa mai aiba si atributul „sfinteniei”… Problema este cu atat mai ingrijoratoare cu cat ONU n-a reusit sa ajunga la o rezolutie, la un punct de vedere comun intre Marile Puteri. Lucru care ne da fiori deoarece lasa deschisa calea razboiului in Coreea, fara vreo posibilitate (cel putin vizibila) de a impiedica acest lucru. Ca nord-coreenii se tem de o invazie din partea Sudului sprijinit de SUA, mi se pare clar. Fereasca Dumnezeu ca nebunia sa mearga mai departe! Primul articol arata ca:

„Dar, deşi se pregăteşte pentru ceea ce este mai rău, conducerea nord-coreeană a reamintit că doreşte „denuclearizarea”. „Pericolul războiului ar trebui îndepărtat, iar pacea să fie salvată în Peninsula Coreea”, a continuat mesajul. Potrivit Associated Press, mesajul nord-coreean a fost interpretat la Seul drept o dorinţă de a reveni la masa negocierilor de către autorităţile de la Phenian, dincolo de prima impresie de „ipocrizie”.”

Kim Jong-il

Image via Wikipedia

Deci liderii nord-coreeni o dau la  intors: dupa ce vorbesc de asa numitul „razboi sfant”, care mai este si „al dreptatii”, dupa asta, ei afirma ca doresc „denuclearizarea’ si ca „Pericolul războiului ar trebui îndepărtat, iar pacea să fie salvată în Peninsula Coreea”. Atunci ce e mai „sfant”, in opinia lideriilor comunisti ai Nordului: razboiul nuclear sau denuclearizarea si  ca „pacea sa fie salvata”?

Iata ce spune si presa straina:

N. Korea ushers in 2011 by urging better ties with South

N. Korea warns war would bring ‘nuclear holocaust’

NKorea warns war would bring ‘nuclear holocaust’

Foarte tare acest articol din Romania Libera:

Iran şi Coreea de Nord – Alianţa morţii

Iata ce zice, printre altele:

Colaborarea dintre Teheran şi Phenian

Iranul şi Coreea de Nord sunt suspectate de colaborare în extinderea schimburilor lor de tehnologie. Documente americane publicate de WikiLeaks arată că Iranul a obţinut de la Coreea de Nord rachete foarte performante, capabile să atingă Europa, o versiune ameliorată a R-27 rusească. „Versiunea nord-coreeană a acestei rachete de înaltă tehnologie, cunoscută ca BM-25, poate transporta o ogivă nucleară, raza de acţiune fiind de peste 3.000 km. „Dacă este lansată din Iran, teoretic racheta ar permite ogivelor să atingă ţinte îndepărtate din Europa Occidentală, ca Berlin. Dacă ar fi lansată spre nord-vest, ogivele ar putea atinge Moscova”. De asemenea, documente ale serviciilor secrete americane subliniază că „Iranul nu numai că a obţinut BM-25, dar vede în tehnologiile de vârf un mijloc de a concepe şi construi o nouă clasă de rachete, mult mai puternice”.

Un fost diplomat iranian, Mohammed Reza Heydari, refugiat anul trecut în Occident, declara la Paris că a văzut în mod regulat tehnicieni şi ingineri nord-coreeni la aeroportul din Teheran între 2002 şi 2007, în timp ce Iranul era suspectat că doreşte să se doteze cu bomba atomică. Ca responsabil pe aeroport din partea Ministerului de Externe, a observat că nord-coreenii încercau să treacă neobservaţi „prin punctul zero al frontierei”. Heydari a precizat că este convins că „această colaborare continuă”. „La întrevederile cu responsabili ai Gardienilor Revoluţiei, am constatat că Iranul se concentra asupra a două obiective – dezvoltarea de rachete sol-sol şi obţinerea armei nucleare cu ajutorul Coreii de Nord”. Relativ la divizările din sânul regimului, Heydari a precizat că există un grup foarte religios în jurul lui Ahmadinejad, care are „o agendă globală” şi „care estimează că sunt suficiente două bombe pentru asigurarea supravieţuirii ţării şi a islamului”.

O altă interceptare a fost făcută în Thailanda. Un avion- cargo suspect a fost obligat să aterizeze pe aeroportul din Bang-kok pentru a se alimenta, dar a fost plasat sub escortă militară. Avionul, provenit din Coreea de Nord, mergea în Sri Lanka, dar destinaţia finală era Iran. Aparatul Iluşin-76 transporta 35 tone de arme, printre care„rachete antitanc, rachete şi alte arme de război”.

Operaţiunea „Sniper”, trafic iranian prin Europa

Doi iranieni, suspectaţi că lucrează pentru serviciile secrete de la Teheran, şi cinci italieni au fost arestaţi în Italia pentru trafic de arme spre Iran, o celulă care lucra pentru serviciile secrete ale mollahilor. Printre italienii arestaţi, un avocat din Torino, cu rol de negociator cu membrii armatei iraniene şi proprietarul unei firme italiene de import-export arme. Traficul se baza pe un sistem triangular. Întreprinzătorii procurau legal în Europa, în special din Germania, armele comandate de Iran, apoi le trimiteau în Marea Britanie, Elveţia sau România şi de acolo prin alte firme spre Iran, adesea tranzitând prin Dubai. Afacerea a fost descoperită de vameşii români.

Pentru Iran, Dubai este un loc strategic, oxigenul, fereastra spre vest. Aici s-au instalat sute de companii maritime iraniene, iar demnitari iranieni vin adesea în emirat. Incognito. Serviciile secrete americane, prezente şi ele în Dubai sub acoperire, se ocupă de reperarea transporturilor ilegale de arme şi materiale sensibile spre Iran şi ajută autorităţile locale să le intercepteze. S-a interceptat un cargo provenind din China cu destinaţia Iran, la bordul căruia se afla tungsten, material folosit în construirea rachetelor. În august, marina din Dubai a interceptat o navă nord-coreeană plină cu arme, destinaţia fiind tot Iran.”

 Un alt subiect important l-am gasit in Romania Libera:

Diagnosticul CE: “Cea mai mare performanţă a României rămâne integrarea în Uniunea Europeană”

dar si un comentariu foarte interesant, pe teme economico-financiare, semnat Ilie Serbanescu:

Ilie Şerbănescu: România nu va mai fi primită în zona euro

Iata si o stire despre Republica Moldova:

Gazprom scumpeşte gazul pentru Republica Moldova cu 10 la sută

Articolul precizeaza ca:

„Contractul dintre Republica Moldova şi Gazprom expiră în 2011, iar autorităţile moldovene speră să renegocieze preţul de achiziţie a gazului rusesc.

Decizia Gazprom vine în condiţiile în care partidele pro-occidentale de la Chişinău au refăcut Alianţa pentru Integrare Europeană, în dauna alianţei de centru-stânga pentru care pledau reprezentanţii Moscovei.(subl.mea)

 In final dar nu in ultimul rand as mentiona un editorial interesant, semnat Silviu Sergiu, din Evenimentul Zilei:

EDITORIALUL EVZ: Băsescu are mai multe şanse decât Boc să supravieţuiască politic în 2011

care merita sa fie citit si din care voi spicui aici doar putin. Iata ce spune spre final:

„Cred că demiterea lui Emil Boc are mai multe şanse de reuşită. Pentru demiterea lui Boc este necesar ca PSD să renunţe la pretenţia de a numi premierul în viitorul guvern. Reacţiile publice ale liderilor social-democraţi din ultima vreme mă fac să cred că acest lucru se va întâmpla. Suspendarea lui Traian Băsescu va permite PSD şi PNL să instaleze şi viitorul premier, în condiţiile în care decretul de suspendare va fi semnat de Mircea Geoană, preşedintele Senatului.

Demiterea lui Traian Băsescu este, cred, mult mai dificilă, deşi actuala criză economică a afectat serios capitalul de încredere al preşedintelui, iar modalitatea legală de schimbarea a sa este facilă. Cu siguranţă, românii doresc schimbarea guvernului Boc. Dacă acest lucru va deveni realitate, cred că electoratul îl va menţine pe Traian Băsescu la Cotroceni, pentru a controla viitoarea putere. Desigur, aceasta este doar o speculaţie bazată pe experienţa referendumului din 2007. Atunci, votul dat de majoritate, pentru rămânerea lui Băsescu în funcţie, a urmărit protejarea democraţiei. Băsescu nu a fost demis pentru că suspendarea sa în parlament a fost un abuz de putere al opoziţiei.

Dacă se va ajunge la un referendum de demitere a preşedintelui şi în 2011, votul va urmări coabitarea preşedinte-guvern, un veritabil sistem „checks and balances”. Rămânerea lui Traian Băsescu în funcţie nu va însemna o relansare a carierei sale politice, cum s-a întâmplat în 2007.”

Dar si Boc ar avea sanse sa se mentina daca va reusi sa relanseze economia si cresterea economica. Defapt asta ar fi si sansa PDL-ului, deoarece relansarea economica reprezinta cel mai important lucru pentru populatie, pentru ca ar putea crea locuri de munca si aduce venituri spre bugetul de stat. Ramane de vazut daca va putea face lucrul asta. Iar lucrul acesta ar reprezenta de asemenea o relansare a capitalului de incredere al Presedintelui.  Pe de alta parte schimbarea destul de brusca a lui Antonescu, de a face alianta cu PSD, dupa ce a avut o atitudine destul de ambigua in ultima vreme, cred ca exprima si o reactie la posibilitatea descrisa mai sus, care ar putea relansa PDL-ul in sondajele de opinie. Sa nu uitam ca Basescu a devenit nepopular si datorita discursului sau, ceea ce nu inseamna ca nu ar putea sa si-l imbunatateasca. Partida aceasta nu este inca jucata, cred ca e destul de clar lucrul acesta. Silviu Sergiu spune:

„Prima întrebare a anului politic 2011 este: va rezista guvernul Boc? Răspunsul depinde exclusiv de voinţa UDMR. Mai mult ca sigur, formaţiunea maghiară se va reorienta doar atunci când situaţia din sânul opoziţiei se va limpezi. Firi pragmatice prin excelenţă, liderii UDMR nu au plecat niciodată în aventuri politice cu multe necunoscute, la capătul cărora să rateze intrarea la guvernare.

Situaţia opoziţiei este incertă pentru moment. Perspectiva ca PSD şi PNL să acţioneze ca un corp comun este foarte îndepărtată, în primul rând din cauza competiţiei dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta pentru rolul de lider al opoziţiei unite. Dintre cei doi, Crin Antonescu stă mai bine în sondajele pentru preşedinţie, dar PNL se situează pe locul doi în cele pentru parlament. Victor Ponta este al doilea în ierarhia prezidenţiabililor, dar PSD este pe primul loc. Scorul lui Ponta este sub scorul formaţiunii social- democrate. Din acest motiv este un lider vulnerabil, constrâns să împartă puterea cu liderii grupurilor de putere din PSD. Spre deosebire de Victor Ponta, Crin Antonescu îşi poate permite să conducă PNL cu mână de fier, cu sau fără mănuşă de catifea, în funcţie de conjunctură. Chiar dacă liberalii şi social-democraţii nu vor lega o „prietenie” politică de durată, nu înseamnă că nu vor colabora în momente importante. Un astfel de moment a fost deja anticipat de Crin Antonescu, în ultimele zile ale lui 2010: tentativa de demitere a guvernului Boc prin moţiune de cenzură şi suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în vederea demiterii prin referendum. „

De unde se vede ca si Opozitia are probleme, asa cum bine semnala si Iliescu, iar a coagula fortele de opozitie se vede ca nu e o treaba chiar asa usoara…

Despre acest subiect si despre pozitia UDMR am comentat si aici.

ianuarie 3, 2011 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. […] Nea Costache, Gica Contra, Razvan,  Aliosa,  KinR, Andi Bob, Vlad Cel Groaznic, Popa Teapa, Motanul Filozof, Pro Atitudine, Alexandra-Gradina Visata, Alexandrescu Daniela,  Ragnar-Per aspera ad astra, […]

    Pingback de DE CE NU A URLAT “MARIA SA” BASESCU TRAIAN LA POPORUL LUI IN NOAPTEA DE REVELION « Hai ca se poate! | ianuarie 3, 2011 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: