Discriminare împotriva României şi a românilor
Băsescu: „Nu vom accepta o discriminare din partea nimănui, fie ea şi din partea celor mai puternice state europene”. Unde au totuşi dreptate cei doi miniştri de interne
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, ieri, că scrisoarea celor doi miniştri de interne francez şi german privind amânarea aderării la Spaţiul Schengen este „o discriminare împotriva României şi a românilor” şi a promis să discute cât mai rapid problema atât bilateral, cât şi la nivel european. Într-o declaraţie de presă, pe care Băsescu a numit-o „poziţia statului român”, preşedintele a spus că România este pregătită din punct de vedere tehnic să adere la Spaţiul Schengen, lucru confirmat de toate rapoartele experţilor europeni, inclusiv cel din această lună.
Băsescu a mai spus că scrisoarea celor doi miniştri este un act de discriminare pentru că aderarea se face prin aplicare acquis-ului Schengen, pe care România l-a îndeplinit, şi pentru că introduce noi condiţionalităţi pentru acces, ceea ce contravine dreptului european. „România are un tratat de aderare la UE în care sunt precis stipulate condiţiile de acces în Schengen. (…) Nu vom accepta o discriminare din partea nimănui, fie ea şi din partea celor mai puternice state europene. Un precedent de încălcare a tratatului de aderare poate conduce la alte abuzuri în continuare. Rom are dreptul să se bată pentru drepturile ei”, a spus Băsescu, angajându-se să aibă discuţii, „după Sărbători”, la nivel bilateral şi cu UE.
Vinovaţi – CSM şi Parlamentul
Preşedintele a mai spus că scrisoarea franco-germană conţine însă şi realităţi.
„Accesul în Spaţiul Schengen e o problemă tehnică, cei doi miniştri au o atitudine de discriminare a României şi a românilor, dar observ că se fac legături incorecte cu privire la fapte reale”, a afirmat Băsescu, reluând apoi el însuşi legăturile făcute de cei doi oficiali. Băsescu a criticat din nou CSM pentru faptul că unii dintre membrii săi vor şi un al doilea mandat şi pe judecătorii care nu grăbesc procesele în care se judecă marea corupţie. Când a venit vorba de cazurile parlamentarilor protejaţi, Băsescu n-a făcut nicio referire concretă la pedeliştii Monica Iacob-Ridzi şi Dan Păsat, preferând să vorbească la modul general despre „Parlamentul care nu înţelege că deciziile de protejare a unor membri ai săi” în faţa procurorilor. „E un risc pe care Parlamentul şi l-a asumat, dar prin care a dat un element de analiză că politicul, Parlamentul protejează oameni presupuşi a fi implicaţi în fapte de corupţie”, a spus preşedintele.
Concluzia sa a fost că scrisoarea conţine „o argumentaţie forţată, făcută exact din lipsa de argumente pentru ca România să nu intre în Spaţiul Schengen”.”
Recomand de citit tot articolul!
Parerea Rusiei despre conflictul coreean
Foarte interesant tot in Romania Libera:
Al treilea război mondial ar putea porni din Coreea, avertizează Rusia
Interviu cu muftiul Yusuf Muurat
in Romania Libera:
INTERVIU. Muftiul Yusuf Muurat condamnă terorismul
Muftiul Yusuf Muurat: În România există imami cu idei extremiste
si cate ceva din lumea islamica prin dezvaluirile WikiLeaks:
WikiLeaks: Fatah a cerut Israelului să atace Hamas
Foarte interesante articole!! Le recomand a fi citite!
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR