Un editorial interesant despre fotbal

citit in Gandul si care, cred, ridica o problema!

Cu Cârţu la psihiatru

de Adrian MACARIE

Ceea ce mi-a atras atentia a fost finalul. Iata ce spune:

„În Anglia, Sir Alex Ferguson antrenează pe Manchester United de 24 de ani, Arsene Wenger pe Arsenal de 14 ani, şi nu sunt exemple singulare. La noi, CFR Cluj a ajuns la zece antrenori în şase ani, iar zilele lui Cârţu pe banca tehnică a campioanei României par numărate. Pentru că, nu-i aşa, la Cluj, dacă ceva merge prost, de vină este mereu antrenorul. Niciodată jucătorii. Iar Cârţu se va simţi mai bine doar după ce va fi dat afară de la CFR Cluj. Altfel, la ce fotbalişti este obligat să antreneze, are şanse mai mari să ajungă din nou în spital decât să câştige un nou titlu pentru ardeleni.”

Chiar, la noi de ce nu s-ar putea ca un antrenor sa stea 24 de ani sa antreneze o echipa, sau 14 ani si, in timpul asta, sa faca o echipa mare, redutabila? Adevarul este ca la noi, nu numai la CFR Cluj ci in general, antrenorii sunt schimbati ca ciorapii, daca nu chiar mai des. Cazul Steaua, in care, defapt, la timona e Gigi Becali si nu antrenorul a devenit, din pacate, un exemplu clasic. La noi ori antrenorul, ori arbitrul , unul din ei sau amandoi laolalta trebuie sa fie de vina daca pierde echipa. Eu n-am auzit in Occident sa se dea atat de mult vina pe arbitru asa cum se intampla aici. Ceea ce nu inseamna ca un arbitru nu poate gresi. Sau pe antrenor, care, desigur, nu stiu ce nu a mai facut, nu stiu ce nu a mai dres. Ceea ce nu inseamna ca un antrenor nu poate gresi. E oare corect asa? Nu as fi postat daca nu as fi identificat un sindrom in aceasta practica larg raspandita in fotbalul dambovitean. Adica mentalitatea ca antrenorul si arbitrul sunt mereu de vina, nu jucatorii. Este ceva care nu e chiar in regula. Se fac tot felul de procese ale etapei (auziti cuvinte: procesul etapei) dar nu am vazut ca cineva sa incerce sa puna punctul pe „i”, asa cum a facut Dl. Macarie. Poate ca din aceasta cauza, ca un antrenor „nu rezista” mult la o echipa, nici nu avem rezultate bune pe plan international si european. Editorialistul ne spune ca Sir Alex Ferguson si Arsene Wenger nu sunt exemple singulare si, sa nu uitam, lucru important, Anglia se afla in Occident. Nu, la noi, si nu numai in fotbal, nu primeaza specialistul, care, din pacate, fie vorba intre noi, nu prea face doi bani aici (probabil ca asta este si cauza pentru care multi romani pleaca in Occident) ci dictatura manageriala a patronului, dusa pe cele mai inalte culmi de „civilizatie si progres” de un Gigi Becali.

Cei doi antrenori, dati ca exemplu de editorialist, „au rezistat” atata timp la conducerea unor echipe celebre cu mari rezultate pe plan european pentru ca au fost lasati in pace sa lucreze cu echipa si pentru ca ceea ce spuneau ei, referitor la strategia de joc, referitor la performantele jucatorilor, felul in care ii indruma pe jucatori, etc, ramane asa cum au spus ei si nu „cum am stabilit”, adica cum a stabilit patronul clubului sau conducerea clubului. De ce la noi nu se poate?

Stau si meditez la faptul ca deoarece nu se poate asa, adica in mod normal, suntem si dezavuati in exterior si sunt tari care nu ne prea vor alaturi in Spatiul Schengen… Pentru ca simt ca nu au nimic comun cu noi si cu practicile noastre paguboase (se vede unde a ajuns tara in 20 de ani!!).

Articolul mai releva o chestiune si anume aceea ca, daca parerea specialistului nu conteaza prea mult, atunci incepe sa se manifeste slugarnicia fata de management. Servilismul se manifesta pregnant in societatea noastra. Pentru a fi in fata, pentru a fi considerat „baiat valabil”, etc, etc. Foarte recent s-a vazut la modul evident, la o recenta alegere in functia de presedinte al unei organizatii importante de partid a unei doamne, cum a functionat treaba: au venit acolo „sa ia lumina”.  Si iata cum, in Uniunea Europeana fiind, noi, defapt, ne distantam de valorile europene, de care facem atata caz.