Adrian Paunescu, un personaj controversat?

Am fost azi la Uniunea Scriitorilor pentru a-i aduce un ultim salut lui Adrian Paunescu, cel care saluta „generatia in blugi”. Erau acolo oameni pe care ii stiam, erau si multi pe care nu-i stiam. Au venit, ca si mine, oameni simpli. Vreau sa va spun ca au fost si care au plans in fata sicriului cu corpul neinsufletit al poetului…

Am primit ieri un comentariu absolut incalificabil si pe care nu pot sa-l reproduc, legat de moartea poetului. L-am sters, bineinteles. Dar… m-a facut sa si meditez la faptul ca sunt oameni care nu inteleg Istoria despre care Adrian Paunescu spunea: „Istorie, vezi-ti de treaba/Istorie, lasa-ma-n pace!”. Si poate ca nu sunt ei de vina pentru asta. Poate ca suntem cu totii de vina. Pentru ca mai mereu Istoria s-a scris ba cu omisiuni, ba ca sa nu deranjam pe altii. Sau s-a scris dupa cum le-a placut altora. In felul asta se spala creiere. Nu ca asta ar fi fost neaparat intentia… Unde mai pui ca sunt documente care se scot la iveala din arhive dupa minim 30 de ani, din cate am inteles. Asa ca, obiectiv vorbind, este si greu sa intelegi… Trebuie sa deduci, si poate ca nu o facem intotdeauna bine in atari conditii.

In primul rand voi porni de la afirmatia Presedintelui Romaniei, Dl. Traian Basescu, care spunea, despre Ceausescu, ca daca statea doar 10 ani era un mare presedinte din istoria romanilor. Ar trebui sa meditam la ceea ce a zis. Si ar trebui sa ne gandim la acel an, 1968, cand Ceausescu a condamnat invazia sovietica in Cehoslovacia, un lucru fara precedent in istoria postbelica: o tara comunista condamna actiunea marii Uniuni Sovietice in mod public, deschis, pe fata, fara menajamente. Popularitatea lui Ceausescu, atunci, a crescut exponential. Ceausescu era in topuri, nu numai pe plan intern, dar si pe plan international pentru neobisnuita sa atitudine fata de marea putere care conducea lumea comunista. Si, este de retinut, nu a facut-o printr-o declaratie de birou sau comunicat de presa, ci in fata unei pieti pline ochi de oameni, in gura mare, tipand cat se poate de tare!! Chiar si cei mai anticomunisti intelectuali din vremea respectiva cred ca au ramas perplecsi in fata unui asemenea act neobisnuit, de mare curaj, desigur. O tara ca Romania sa sfideze in felul acesta o superputere mondiala, conducatoarea lagarului comunist, era ceva nemaivazut. Inutil sa spun ca, in tara, pe langa o stare fireasca de teama, de temeri, entuziasmul a atins cote fantastice. Ceausescu, cum era de asteptat, a obtinut o imagine excelenta pe plan international, in special in SUA. Ulterior relatiile cu SUA au inceput a fi cordiale, iarasi un lucru foarte neobisnuit, dat fiind faptul ca Romania era de partea cealalta a Cortinei de Fier, o tara comunista, membra a Tratatului de la Varsovia. Chiar stau si ma gandesc la faptul ca o asemenea prietenie era chiar neobisnuita, date fiind conditiile politice si realitatile de atunci. Ceausescu, pe fond, avea dreptate. Pentru ca era chiar inadmisibil ca o tara comunista, fie ea si o mare putere, sa se amestece brutal, cu forta armata, in treburile interne ale altei tari comuniste. Prietenie, fie ea si comunista, cu interventia armata… parca nu mai seamana a prietenie… Chiar deloc.

Trebuie inteles foarte bine acest context mai intai, pentru a intelege de ce multi intelectuali ai vremii, dar nu numai intelectuali, desigur, au crezut in Ceausescu, ca lider, si l-au sprijinit atunci. Sigur, Romania nu a trecut Cortina de Fier. Nu a abdicat atunci comunismul, nici nu se putea atunci lucrul acesta. Dar atitudinea pe care a avut-o Ceausescu i-a atras o simpatie foarte mare. Pe de alta parte trebuie spus ca nivelul de trai din tara era unul foarte bun. Romania se dezvolta economic. As sublinia faptul ca una este sa vorbesti, spre exemplu, de mecanizarea agriculturii si alta este sa faci mecanizarea agriculturii. Oamenii n-o duceau rau. Dezvoltarea industriala crea locuri de munca. Deci din punctul asta de vedere oamenii o duceau bine. Si nu se putea sa nu te gandesti ca dezvoltarea economica va conduce spre un si mai bine, spre mai multa prosperitate. Climatul economic ii era favorabil lui Ceausescu, pentru ca popularitatea sa sa creasca. Cine se gandea, pe vremea aceea, ca in numai 12 ani, la anii ’80 ma refer, tara va ajunge intr-un declin economic prelungit? Cred ca nici Ceausescu nu se gandea la o asa sumbra ipoteza si ca avea s-o sfarseasca in fata plutonului de executie.

Date fiind aceste conditii nu ar trebui sa fie de mirare ca Paunescu l-a sustinut pe Ceausescu, mai ales ca era si tanar pe atunci, in plina afirmare. Poet tanar, de mare talent. Eu nu l-as banui de nesinceritate pe Paunescu, la vremea respectiva. A crezut despre Ceausescu ca este un mare presedinte al romanilor, din toata Istoria acestei tari. Iata cum ne „intalnim” cu vorbele spuse de Basescu. Eu stau si ma intreb: de ce e rau, totusi, sa spui despre cineva, chiar si in versuri, ca face lucruri bune, mari pentru poporul sau, cand chiar le si face? A exprima admiratia pentru cineva este un lucru rau? Lucrurile, pe atunci, incepusera sa se (cum sa zic?) liberalizeze, hai sa-i zic asa, desi e mult spus totusi. Dezvoltarea economica a atras dupa sine dezvoltarea culturala a tarii. Pentru ca aveai din ce sustine cultura. Paunescu a ajutat tineri de talent sa se afirme, a cautat talente si Cenaclul Flacara a fost, la vremea respectiva, o pepiniera de tinere talente. A sprijinit pe multi. Pentru ca e greu ca sa te afirmi in arta. Mai ales cand esti tanar, necunoscut si neluat in seama de nimeni. Iar acest om, Adrian Paunescu, a facut treaba asta. Dar sa nu uitam ca povestea odata ca a fost cu Marin Preda la Ceausescu, impotriva introducerii realismului socialist in arta. L-a sprijinit pe Preda. Preda i-ar fi zis lui Ceausescu urmatoarele cuvinte memorabile: „Daca introduceti realismul socialist in arta eu, Marin Preda, ma sinucid!”, lucru care l-a uluit pe Ceausescu. Dar Paunescu a crezut ca va fi bine cu Ceausescu. Erau premise pentru asa ceva, asa cum am aratat mai sus. Sigur, se poate spune ca succesul mare de care s-a bucurat Cenaclul Flacara i se cam urcase la cap. Insa lucrul acesta mi se pare neesential. Oricui i se poate intampla ca, avand un mare succes, sa i se urce la cap (mai mult sau mai putin, fireste) si sa se creada mare si tare. Adevarul este ca Paunescu era mare, adica reusise sa se impuna ca o personalitate pregnanta a vietii culturale dar si politice din Romania. Insa asta nu inseamna ca Paunescu nu a fost critic fata de regim. Una este sa consideri ca va fi bine cu Ceausescu, lucru, pe atunci, justificat intr-un mod sau altul, si alta este sa nu ai niciun spirit critic. Paunescu a fost o voce critica la adresa regimului. Sunt de acord cu Ion Iliescu, care posteaza pe blog doua poezii ce stau marturie pentru acest lucru :

REMEMBER ADRIAN PAUNESCU

Poezia Analfabetilor este scrisa in 1979, iar poezia Regresam este scrisa in 1988. Deci sa retinem anii, ca perioade istorice. Caci in acei ani intreaga intelectualitate romaneasca incepuse a nu mai fi de acord cu Ceausescu. Desi, poate, sperante de mai bine inca mai aveau oamenii. Deci cand a trebuit sa fie critic, din punct de vedere politic, Paunescu a fost deosebit de critic. Analfabetilor mi se pare o critica usturatoare la adresa lui Ceausescu insusi! Uitati-va numai la urmatoarele versuri:

„V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul – servitor,
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimând tumulturi,
Cu aroganţi şi trândavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.
V-am spus şi am puterea să mai spun
Că nu încape muntele în seră,
Că prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx
Să nu-i păstraţi în spirt învăţătura
Şi voi , întruna, fără să-l citiţi ,
Îl pomeniţi până vă doare gura.”

 Si acuma sa ne intrebam: cui i-a spus poetul sa nu-l fetisizeze pe Marx? Cui oare? Cui oare spunea poetul ca „lumea nu se poate cucerii umfland cifre si mimand tumulturi”? Cui oare daca nu lui Ceausescu!! Cineva, mai tanar poate, ar putea sa spuna: „ei si ce mare lucru, i-a spus lui Ceausescu, mare smecherie..” Eu vreau sa ne reamintim ca pe vremea aceea, o astfel de zicere se putea solda cu una sau mai multe vizite pe la Securitate. Si, de ce nu, chiar in beciurile sus amintitei institutii. Poate chiar si cu un accident produs intr-o intamplare intamplacioasa, banala… asa.. un accident care sa te cam bage la 3 metrii sub pamant. Treaba era chiar pericluoasa. Si… stiti cum e… mai bine taceai din gura. Dar Paunescu nu a tacut! Si Bravo lui ca nu a tacut! Vorbeam acuma de Paunescu, dar au fost si altii care au luat atitudine. In general, incepand din anii ’80 atitudinea intelectualitatii fata de Ceausescu se schimbase, dobandise nuante. Numai era entuziasmul frenetic provocat de acel 1968… Sa nu uitam si poezia Ordinea de zi, cu acel faimos refren:

„Viata noastra, unde e?

Viata noastra, ce-ati facut cu ea?

Viata noastra, unde e?

Viata noastra, ce-ati facut cu ea?”

O poezie militanta nu inseamna, neaparat, sa-i fi spus lui Ceausescu in fata: „Ceausescu, esti un  analfabet si un dobitoc!”. O astfel de exprimare nu insufleteste pe nimeni. Este plata. Pe cand o critica asa cum e aceasta exprimata in poezia Analfabetilor sau Ordinea de zi este cu mult mai subtila si mai usturatoare. Si, lucrul cel mai important, ii invioreaza pe oameni, ii anima. Citez din Ordinea de zi: ” Viata noastra n-are, parca, niciun rost,/Viata noastra e un ban de schimb./Pe pamant noi, oamenii, o ducem prost/Si murim absurd si la netimp.” si „Haideti sa uitam ca vietuim urat,/Mai avem pe lume ce iubi/Si satui de surogate pana-n gat, /Sa refacem ordinea de zi.” Despre ce ordine de zi vorbea poetul, ce insemna „refacerea ordinii de zi”? Sa ne gandim ca o asemenea poezie a fost scrisa in vremea comunismului, unde oamenii trebuiau sa fie toti fericiti, „sub conducerea inteleapta a partidului si statului nostru, a tovarasului secretar general Nicolae Ceausescu, a tovarasei Elena Ceausescu”. Va mai amintiti, nu? Deci Paunescu, intr-un astfel de climat politic, a scris o asemenea poezie!! Iar „refacerea ordinii de zi” il viza in mod direct si subtil pe Ceausescu si regimul lui!

Orice om traieste intr-un context istoric, la care se raporteaza. Intr-un fel sau altul. Si acum sa ne gandim la afirmatia lui Traian Basescu…Mult mai generala. Adevarul este ca si comunismul romanesc este un subiect controversat. Cu bunele si cu relele lui este o parte din Istoria noastra. Sunt destui anticomunisti acum dar care pe atunci nu au miscat un deget, doar s-au dezis la Revolutie. Asa cum multi comunisti de pe vremuri, au ajuns azi oameni de afaceri, oameni de dreapta. Nu judec pe nimeni. Vreau doar sa spun ca asta este proiectia istorica a existentei noastre contemporane. Paunescu nu si-a negat niciodata idealurile, si-a asumat trecutul cu bunele si cu relele lui. El doar a vrut sa contribuie la cresterea acestei tari! Si a facut tot ce i-a stat in putinta pentru asta, fara sa se dea la o parte, fara sa se dezica de ceva. Nimeni nu-si alege vremea, sau vremurile in care sa se nasca si este absurd sa denigrezi un mare pictor, sa zicem, doar pentru faptul ca s-a nascut intr-o anume tara, intr-o anume perioada istorica, cand la conducerea acelei tari era un rege tiran si ca l-a pictat pe acesta, desi portretul este genial executat. Din punctul asta de vedere Paunescu este ca si noi toti. Care am avut de indurat un sistem socio-politic, cel comunist, fara voia noastra. Stabilit de Marile Puteri ca sa fie asa. Numai ca punctul central al poeziei lui este Tara. Care nu admite plural. Si noi, cu toate ale noastre.

Este usor sa vorbesti acum despre comunism… Mai ales pentru cei care nu l-au trait. Acum e libertate, te poti duce unde vrei… Stau si ma gandesc la acea vreme, cu Ceausescu, cand nu aveai voie sa vorbesti sau sa iei contact cu cetateni straini. Si cand te gandesti ca acum e situatia schimbata la 180 de grade. Uite, pot sa merg pe ce blog vreau, pot sa fac orice comentarii. Discutam despre varii subiecte. Pe cand atunci trebuia, pentru asta, sa dai explicatii la Securitate. Sa scrii rapoarte absurde. Chiar daca cetateanul respectiv, cu care ai luat contact, era dintr-o tara comunista!! Cred ca tinerii nici nu-si imagineaza cum a fost, sau poate ca o fac, dar o fac… foarte vag, cred. Paunescu a cantat, atunci, libertatea. Cititi Oda libertatii! Si trebuie inteles ca pe atunci era mare lucru sa spui asa ceva. Ma gandeam ca, poate, atunci cand o ai, libertatea pare ceva banal. Dar cand nu o ai… atunci vezi cat de pretioasa este, cat de importanta este. Si trebuia sa fie o astfel de voce care sa ne aminteasca mereu de reperele fundamentale. Asta nu inteleg, din pacate, unii oameni. Ca dincolo de proiectia istorica a existentei sale, creatia lui vorbeste de repere! Repere pe care le uitam repede, dar pe care trebuie sa ni le reamintim tot timpul.

Paunescu a scris Oda libertatii. Important este ca un astfel de om a existat. Si acel om s-a numit Adrian Paunescu.  El a animat dorinta oamenilor de libertate, oameni care traiau sub un regim totalitar! Deci un reper este Tara, un alt reper este Eminescu, un alt reper este Libertatea. Sa alaturam aceste cuvinte: „Tara, Eminescu, Libertate” si vom obtine o poezie foarte frumoasa. Si noi denigram aceste lucruri? Nu avem nici macar o minima recunostinta fata de cel care, prin poezia sa, in vremuri totalitare, le-a promovat?