Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ungaria va sprijini aderarea Romaniei la spatiul Schengen

Iata ce titreaza Gandul:

Preşedintele Ungariei, Pal Schmitt: Ungaria va sprijini aderarea României la spaţiul Schengen

Iata, printre altele, ce zice:

” Băsescu: Nu avem nicio obiecţie legată de faptul că Ungaria simplifică acordarea cetăţeniei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în prezenţa omologului ungar, Pal Schmitt, că România nu are nicio obiecţie faţă de legea cetăţeniei care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2011 în Ungaria, reamintind că şi ţara noastră a făcut acelaşi lucru, respectiv să simplifice acordarea cetăţeniei

„Nu avem nicio obiecţie legată de faptul că Guvernul ungar, Parlamentul ungar a promovat o lege care să simplifice acordarea cetăţeniei maghiare etnicilor maghiari din alte ţări”, a declarat Traian Băsescu, în timpul declaraţiei comune cu Pal Schmitt, preşedintele Republicii Ungare.

El a reamintit că „acelaşi lucru” l-a făcut şi România în urmă cu câţiva ani.

„Credem că este o obligaţie a statelor mamă să creeze condiţii ca minoritarii din alte ţări să beneficieze si de dreptul de a avea cetăţenie a ţării mamă. Deci credem că este un semn de încredere a unora faţă de ceilalţi, încurajăm acest demers al autorităţilor ungare”, a adăugat şeful statului român.

……………………………………………………………………………………………………………..

„Ungaria va face totul în timpul preşedinţiei (Uniunii Europene – n. r.), la începutul anului viitor, ca să sprijine România în aderarea la zona Schengen, să se realizeze în martie”, a declarat Pal Schmitt. „

Reclame

octombrie 19, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , | Lasă un comentariu

Scurta meditatie pe tema stenogramelor…

Departe de mine sa spun sau sa gandesc macar ca SOV ar fi un inger. Sa spun ca e bine ce a facut si ce face. In chestiunile judiciare, Justitia trebuie sa se pronunte. Nu voi face un comentariu in acest sens.  Este insa o chestiune, legata de aceste stenograme, si anume : ce nu a inteles Sorin Ovidiu Vantu? Raspunsul pare a fi:

  • Nu a inteles ca nu trebuie sa te intinzi mai mult decat iti este plapuma, si
  • Nu a inteles momentul politic

Vantu a vrut, dintr-un om mediocru, sa fie mare. Sa fie cineva, cum se spune. Insa nu a reusit sa vada foarte clar limita. Viata a facut ca el sa ajunga un om bogat, influent. Avrut sa fie si mai influent, si mai influent. Ca intr-o incercare (disperata?) de a-si depasi conditia, care i-a inflamat foarte mult ambitia pana ce i-a imbolnavit-o pur si simplu. Ca un veritabil personaj de roman, Vantu s-a crezut puternic prin capacitatile sale de „joc”, fara sa tina seama de altii, doar de propriile lui interese, puternic numai si numai prin el insusi, sfidand orice lege, orice bariera. Succesul, banii, foarte multi bani, i-au amplificat aceasta stare. De om puternic. Deasupra oricaror legi. Un fel de Hearst in varianta damboviteana, visand sa-si faca un castel de glorie din puterea sa nelimitata, o fortareata care sa se numeasca Trustul Realitatea-Catavencu. A pus la cale suspendarea Presedintelui, ca patron si om dur de afaceri l-ar fi „f…” si pe Mugur Isarescu, nu numai pe Boc, daca interesele sale de business i-ar fi cerut-o, este personajul central din afacerea FNI, etc, etc … Un astfel de om, ajuns pe culmile succesului, nu mai vede. Este orbit de succesul business-ului sau. Din aceasta cauza a ignorat punctul 2, si anume momentul politic.

Omul asta nu a inteles ca dupa 2004, cand Romania a intrat in NATO, si dupa 2007, cand Romania a intrat in UE, ca lucrurile si celebrele sale combinatii nu mai merg. Nu mai pot merge. Ca nu mai merge ca prin aliantele tale sa pui la cale, spre exemplu, suspendarea Presedintelui. Ca ti-a „deschis” tie dosar in legatura cu Banca Agricola. Nu mai merg afaceri de tip FNI… Pentru ca problema securitatii unei tari membre NATO se confunda cu problema securitatii NATO, la fel si in cazul unei tari membre UE. Nu te poti juca tu de-a suspendarea, ca nu stiu ce nu-ti place tie, de pe urma nu stiu carei potlogarii pe care ai facut-o, nu te poti juca de-a punerea in functii , oricat de bogat ai fi. Dar el nu a inteles toate aceste lucruri. El, marele patron de presa. El, mare mogul. In ceea ce priveste felul in care vede el apararea intereselor sale de business, viziunea sa asupra a ceea ce inseamna un patron de presa este de remarcat faptul ca acestea se confunda, in exclusivitate, la acest om, cu interesele sale personale, de business, cum a si spus. Adica totul e legat de bani si de sporirea influentei sale. Fara nicio responsabilitate civica, politica. Ci doar ca asa vrea el, pentru ca acolo sunt banii lui. O dictatura bazata pe o logica simplista: ca asa vreau eu, pentru ca eu sunt marele patron si acolo sunt banii mei. Si nicio discutie, niciun dialog, nicio parere nu mai este admisa. Daca nu-ti place – afara! Se vede foarte clar, apropo de ce a scris Cristian Tudor Popescu,  ca la Vantu nu mai conteaza reguli profesionale. Defapt nu conteaza niciun fel de reguli, cu exceptia uneia: propria sa regula. Nu mai conteaza si o alta parere. Decat propria sa parere. Care trebuie sa fie insusita la modul cel mai riguros, nu pe baza de convingere, de catre toti angajatii lui. Cristian Tudor Popescu a surprins extraordinar o chestiune: „Că are dreptul, ca patron, să ceară o anumită politică editorială, dar nu cu încălcarea regulilor jurnalismului. Că jurnalistul nu e un robot aflat la telecomanda patronului.”. Dar SOV tocmai de asta si avea nevoie, de roboti… Si nu numai de jurnalisti roboti, dar si de oameni politici roboti de maniera urmatoare (text integral stenograme – aici):

„S.O.VANTU : – Cred ca cea mai mare tampenie care a facut-o imbecilul asta este ca m-a ales pe mine tinta, inca de acum un an de zile. Era baiat destept, venea la supt p…, imi sugea p… frumos, spunea sarut mana pentru masa si cu asta basta. Ca loviturile mari, boul dracu’, nu cu presa i le-am dat ci cu capacitatea mea de combinatii si de joc.
SERGIU TOADER. – Naspa! Acum trebuie sa ne pregatim sa-l omoram pe Geoana (rade – n.n.).
S.O.VANTU – Dar este elementar, draga Watson (rade – n.n.). Pai, presa traieste din sange, f…, puroaie, de unde traieste presa?! Din fapte pozitive?! Ce dracu’! Da, draga Sergiu”.”

Deci care sa vina la „supt p…., sa suga frumos, sa spuna sarut mana pentru masa si cu asta basta”. Un astfel de profil are, in viziunea lui SOV, „baiatul destept”, sau, daca doriti, omul politic „baiat destept”. Care poate fi, de ce nu, chiar si Presedintele, nu-i asa? Iar Geoana, „prietenul” care s-a dus la el sa se relaxeze, trebuia si el „omorat” pentru ca „presa traieste din sange, f…, puroaie, de unde traieste presa?! Din fapte pozitive?! Ce dracu’!”. Adevarul e ca i-ar fi „omorat” (cu ghilimelele de rigoare) pe toti daca interesele sale de business i-ar fi dictat sa faca lucrul asta, nu? De aici se vede ca SOV a urmarit sa fie un mare manipulator, sa aiba o oculta putere din umbra, stiuta doar de un numar minim de „initiati”, nu de  „multa prostime, dat fiind faptul ca poporul asta s-a tampit de-a dreptul, prostimea asta inca tine cu imbecilul si trebuie sa-i degajam prostimea.”, SOV vazandu-se marele general care ” Mi-am scos ostile regulate din cazarmi, nici macar pe scandalul FNI nu mi-am scos armata regulat. Am lucrat numai cu ostasii.” De remarcat fiind faptul ca SOV nu este un politician si ca nu are, obiectiv vorbind, nicio alta calitate in afara de cea de patron de presa. Atata tot.

Nu a inteles…

 

octombrie 19, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Crima organizata – o afacere profitabila pe plan mondial?

Se pare ca da… Iata un articol revelator in acest sens, foarte interesant si care da de gandit, din Romania Libera, despre castigurile uriase obtinute de criminalitatea organizata:

85 de miliarde de euro, venitul anual generat de criminalitatea organizată

Citez:

„Crima organizată generează aproximativ 85 de miliarde de euro anual, la nivel mondial, traficul de droguri fiind cea mai profitabilă dintre activităţile infracţionale, a anunţat luni Biroul ONU de luptă împotriva traficului de droguri şi crimei organizate (ONUDC). Criminalitatea organizată a crescut „până la a lua proporţii mondiale„, a declarat directorul Biroului, Iuri Fedotov, într-un comunicat difuzat cu ocazia unei reuniuni de bilanţ a Convenţiei de la Palermo împotriva crimei organizate.”(subl. mea)

octombrie 19, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , | Lasă un comentariu

Stenogramele…

Iata ce scrie, pe tema celebrelor stenograme, Cristian Tudor Popescu in editorialul sau din Gandul:

Între „slugile lui SOV” şi „duşmanii poporului”

de Cristian Tudor POPESCU

Iata si stenogramele cu pricina:

Mediafax:

Stenograme din dosarul SOV: Cătălin Popa şi Vîntu stabilesc strategia editorială de campanie

Stenograme din dosarul SOV: Discuţiile cu şefii Realitatea şi cu Nistorescu, Chirieac şi Drăgotescu

Hotnews:

Stenograme din dosarul SOV: S.O. Vintu despre suspendarea lui Basescu: Am vrut sa-i dau o lectie, pentru ca mi-a deschis dosarul cu Banca Agricola

Dau un mic Update cu stiri din Evenimentul Zilei pe subiectul acesta:

Sorin Ovidiu Vîntu, despre Băsescu: „I-o degajăm f… în gură să-l f…”

si un articol interesant tot legat de SOV:

Sorin Ovidiu Vîntu: „Când am spus că Traian Băsescu mai are trei luni m-am bazat pe activitatea opoziţiei parlamentare”

octombrie 19, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , | Lasă un comentariu