Universitatea Craiova.. Echipa unei mari iubiri…

Sa mai lasam criza economica, chiar daca nu prea ne lasa ea pe noi si sa ne gandim si la altceva. Eu am devenit brusc nostalgic citind acest interviu luat „Minunii Blonde” a Baniei, Ilie Balaci, de catre Evenimentul Zilei:

Ilie Balaci: „Ca să fie un oraş împlinit, Craiovei i-ar trebui o echipă mare”

Ce echipa era Universitatea Craiova pe vremuri…!! Balaci, un fotbalist exceptional, era motorul echipei, si nu numai la Craiova dar si la Echipa Nationala. Nu cred ca mai avem un jucator de fotbal de o asemenea valoare…Imi amintesc driblingurile sale, pasele sale si loviturile libere executate cu o maiestrie exceptionala. Tin minte la un meci cu Dinamo cand l-a lasat pe portarul dinamovist fara replica, nici macar un gest n-a mai putut schita si mingea a intrat in poarta. Sau la celebrul gol dat in meciul cu Fiorentina, tot dintr-o lovitura libera, executata absolut fenomenal. Pacat ca tanara generatie nu a avut sansa sa-l vada jucand… Pe vremea aceea eram indragostit de 2 echipe – Universitatea Craiova (la care tin si acuma!) si, din Europa, de Bayern Munchen. Bayern avea o echipa mare, cu un Karl-Heinz Rummenigge sau Paul Breitner (favoritii mei) :). Dar mai era un jucator de la Bayern care-mi placea: Dieter Hoeneß.  Craiova avea o echipa foarte bine pusa la punct, sudata in adevaratul sens al cuvantului. Ca sa dau exemplu de cativa jucatori mari am sa spun: Lung, Stefanescu, Ungureanu, Crisan, Camataru, bineinteles Balaci… Au trecut niste ani… Totusi, intrebarea care se pune este: de ce se putea atunci la „U” Craiova si acum nu se mai poate? Nu stiu… pe vremea aceea era un entuziasm debordant, era placerea pura de a juca fotbal. Balaci in interviul sau are dreptate: ne interesa fotbalul si scoala :). Se facea fotbal, ce sa mai. Pe mine m-a atras de la bun inceput eleganta jocului Universitatii, tehnica ce ascundea un rafinament subtil, pasele exacte, bine, intr-un cuvant totul, ca sa zic asa. Dinamo sau Steaua aveau un joc mai greoi. Pe vremea aceea „U” Craiova dadea majoritatea jucatorilor pentru Echipa Nationala. Eu eram un impatimit al fotbalului si sufeream impreuna cu echipa, atunci cand pierdea, sau saream in sus de bucurie, cand castiga. Balaci era favoritul meu si nici nu se putea sa fie altfel. Nu cred ca nu erai impresionat atunci cand il vedeai jucand. Era baiat tanar pe vremea aceea, dar cu tehnica jocului in sange! Ca sa ne facem o idee despre taria echipei ar trebui sa ne amintim cu ce scoruri castiga Universitatea: 4-1, 6-0, 4-0, deci fara drept de apel! Aceasta echipa chiar te facea sa te simti fericit! Tin minte si acum in finala Cupei Romaniei acel 6-0 cu care a castigat in fata Politehnicii Timisoara. Nu este de mirare ca, avand un astfel de joc pe care l-as numi stralucit, a ajuns in semifinala Cupei UEFA!!

Totusi, ramane intrebarea: de ce nu se mai poate si acum? Poate pentru faptul ca murdaria acestor ani a stricat entuziasmul ingenuu de atunci. Balaci are dreptate: Craiovei ii trebuie o echipa mare! De ce nu se implica mai mult? Ar trebui. Stiu ca, desi este departe, asa cum si spune, inima o are alaturi de club. Ilie are dreptate – Craiova este un oras suparat. Poate ca din cauza asta nu mai are si o echipa mare la ora actuala. Pentru ca oamenii nu mai sunt fericiti. Pe vremuri exista o atmosfera pur romantica in jurul Universitatii. Era o desfatare sa privesti jocul echipei. Bucurie pur si simplu! Are dreptate cand spune ca pe vremea aceea oamenii erau ceva mai avuti, nu neaparat material.

Eu am impresia ca acum se confunda tot mai mult fotbalul cu o afacere cu care patronul clubului face ce vrea. Prea a devenit tot o afacere, in detrimentul trebii bine facute. Nu stiu cum sa spun… fotbalul este sufocat de notiunea, de ideea, cum sa zic, de afacere. Fotbalul trebuie lasat liber, trebuie sa respire, trebuie facut cu pasiune si daruire, daca vrei sa ai un fotbal mare cu adevarat. In zilele noastre prea se „afacerizeaza” totul. Nu spun ca nu trebuie si bani, ci ca pe langa bani mai trebuie daruire pentru fotbal, dragoste pentru club si, bineinteles, multa, multa munca. O echipa se formeaza greu, lucrul asta cere timp, cateodata indelungat. Daca echipa si antrenorul nu sunt o mare familie, ca sa zic asa, atunci nu poti spera in rezultate foarte bune. Ca rezultatele sportive nu se pot face doar prin bani si prin vanzare si cumparare de jucatori. Sau schimbi antrenori ca pe ciorapi, si asa faci o echipa mare. In niciun caz asa!

Se vede foarte clar din clasamentul Ligii ca echipe de provincie precum Vasluiul, Unirea Urziceni sau CFR Cluj, altadata inexistente in spatiul fotbalistic de prima liga de la noi, se impun cu dezinvoltura. De ce oare nu se poate asa ceva si cu Universitatea Craiova? Este de-a dreptul inadmisibil ca un club de prima marime a fotbalului romanesc, un brand deosebit, sa fie printre codasele clasamentului, aproape de zona aceea periculoasa a retrogradarii! Ceva nu e in regula…

As dori sa vad o renastere a Craiovei! Ca sa fiu sincer, nu numai pe plan fotbalistic ci si pe plan economic.

In final as dori sa remarc un lucru: cat de frumos vorbeste fosta mare glorie a Universitatii despre orasul sau. In putine cuvinte a reusit sa redea foarte bine aspectul social al Craiovei de azi:

„Cum erau oamenii pe vremuri şi cum îi regăseşti azi, când mergi acasă?

În primul rând erau tineri! Nu ştiu ce să zic. Parcă erau mai buni la suflet decât acum. Îmi amintesc că atunci când mergeam cu colindul, nu era casă care să nu ne deschidă uşa şi să nu ne omenească. Cu ce avea omul. Cred că atunci, oamenii erau mai avuţi. Nu neapărat material. Acum, lumea e puţin mai supărată. E preocupată prea mult de prezent, de viitor. Multe fabrici s-au închis, iar oamenii nu mai au de lucru. Lumea e mai săracă la Craiova. Pe vremuri, când veneai la Craiova, vedeai oamenii zâmbind. Şi asta pentru că olteanului îi place să se simtă bine, să petreacă, să meargă la meciurile Universităţii.

…………………………………………………………………………………………

Te rog să-ţi defineşti oraşul în trei cuvinte.

Cald, frumos, supărat!”

Ne spune apoi despre caldura oamenilor si despre faptul ca orasul nu este nici pe departe asa cum este prezentat la televizor, cu o imagine negativa si plin de interlopi, ca este un oras destul de linistit. Exista in aceste putine cuvinte o intelegere mare a oamenilor si a problemelor lor. Din ce ne spune, realitatea de azi contrasteaza cu un trecut fericit. Poate si pentru faptul ca fericirea nu inseamna sa ai numai tu bani.

Totusi, de ce atunci se putea si acum nu se poate?