Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ganduri nebuloase

Nu, nu sunt obosit. Cred ca de vina este astenia de primavara. Incerc sa exprim un gand, mai multe ganduri si nu reusesc sa fac lucru asta cu claritate. Sunt, oare, prea multe sau prea putine? A iesit soarele si lucrul asta ma bucura. Totusi, o tacere parca invinsa de necuvinte, vorba lui Nichita Stanescu, se asterne in jurul meu. In general vorbind, un om care tace este ignorat, daca nu chiar urat de catre celilalti. Nimanui nu-i trece prin cap ca si tacerea este, cateodata, o forma de comunicare. L-am iubit, in sens spiritual fireste, foarte multa vreme pe Michelangelo Antonioni. Poezia tacerii, ce se degaja din filmele sale, m-a fascinat pur si simplu, m-a uluit. Tin minte, cu multi ani in urma, dupa ce am iesit de la Cinemateca, unde am vizionat un film de-al sau, auzeam atat de clar pasii oamenilor de pe strada. Erau atat de tacuti, iar masinile care mergeau si un eventual claxonat, spargeau acea tacere care se prelungea dincolo de film, de sala de cinematograf. Scriind despre Braque, Jean Grenier a spus un lucru mare: ” A intelege lucrul inseamna intr-adevar a intelege omul, inseamna a suprima gestul pentru a regasi temperamentul „. Si tot despre Braque, Apollinaire spunea: ” Nimeni nu este mai putin preocupat ca el de psihologie, si cred ca o piatra il emotioneaza tot atat cat si un chip omenesc „. Cred ca am putea spune acelasi lucru si despre creatia lui Antonioni. Adevarul este ca, spre exemplu, numai privind expresia trista a unui chip si asta spune totul, nici nu mai trebuie multe vorbe. Daca privim Masa Tacerii a lui Brancusi, am avea nevoie de necuvinte pentru ca sa putem vorbi despre aceasta. Exista, cum a remarcat oarecand Dostoievski, o frica de cuvinte, o frica de parerile personale ale oamenilor, de independenta lor de gandire. Aceasta, as adauga eu, poate si pentru faptul ca fiecaruia dintre noi ne place sa credem ca detinem dreptatea absoluta in ceea ce priveste justetea judecatii noastre. Eu as fi mai modest…Ceea ce mi se pare uimitor la neorealismul italian este ca acesta nu pune accent pe cuvinte, decat foarte putin. Pune, in schimb, accent pe imagine, chiar daca povestea pe care o avem in fata, si care ar semana cu un ” film prost „, dupa o expresie a lui Cesare Pavese, reprezinta un cancer existential, pe care personajul il traieste sub ochii nostrii. Insa golindu-ti mintea de ganduri si doar privind lucrurile tacute, chiar si omul ca pe un lucru, nu se naste oare in suflet si acea bucurie absurda de a trai?  Imaginile in alb-negru se perinda pe ecran si vedem un barbat singur in fata unei imensitati a imaginii – un peisaj vast in jurul lui. Ii privim destinul, si ce poate fi mai concret decat acest destin materializat in acest om? A privi , a stii sa privesti este un lucru extraordinar. Citez din nou din Jean Grenier, de data aceasta despre Lanskoy: ” Ii vezi deci, mai intai, ochii luminosi care se misca repede nu atat ca sa scruteze, cat ca sa inhate: caci ei nu cauta sa patrunda secretul fiintelor, ci sa-si insuseasca maniera in care ele se manifesta, ca s-o restituie cu o violenta pe care acestea n-o cunosc „. M-a impresionat, recunosc, aceasta descriere.

Daca tot am vorbit de Lanskoy, haideti sa-l admiram:

martie 26, 2010 - Posted by | Uncategorized

7 comentarii »

  1. […] verifica daca sunt respectate conditiile legale pentru aprobarea inceperii […]

    Pingback de Cand a murit prezumtia de nevinovatie? « Hai ca se poate! | martie 26, 2010 | Răspunde

  2. André Lanskoy este actual, deşi a trecut jumătate de secol peste el. Recunosc însă că nu mi-a plăcut niciodată, poate pentru că prezenţa unui negru de fundal, intuit chiar şi când nu este pregnant, îl face prea teluric, apăsător, dramatic. Mie mi se pare o fugă de eşec, un fel de abordare „cu negru merge orice”. Pe de altă parte nu pot să nu admira volumele pe care le construieşte folosindu-se mai ales de guaşe pentru a imprima relieful structurii.

    Comentariu de Bibliotecaru | martie 26, 2010 | Răspunde

  3. […] Multi ani cititorilor blogului […]

    Pingback de La Multi Ani! « Hai ca se poate! | martie 28, 2010 | Răspunde

  4. […] Ce se va intampla cu orasul Baia Mare? […]

    Pingback de Misiune imposibila in Baia Mare « Hai ca se poate! | martie 30, 2010 | Răspunde

  5. […] de Sanatate vrea sa ii plateasca pe medicii de familie in functie de numarul de consultatii si nu dupa numarul de pacienti inscrisi pe lista ca pana […]

    Pingback de Cati vor iesi din sistem? « Hai ca se poate! | aprilie 1, 2010 | Răspunde

  6. Foarte inspirata relationarea intre MAsa TAcerii a lui Brancusi si Necuvintele lui Nichita Stanescu!

    Comentariu de Maria Barbu | aprilie 2, 2010 | Răspunde

  7. @Maria Barbu
    @Bibliotecarul
    @Theodora
    Va multumesc pentru comentarii!

    Comentariu de Motanul Incaltat | aprilie 3, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: