Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Congresul. Cu vrajitoare

Schita unei analize

Acest Congres al PSD a starnit un viu interes, pe buna dreptate, in toata tara. Au fost chiar si vrajitoarele interesate, vrand sa izgoneasca malefica „flacara violet”, cea care ar fi putut influenta in rau partidul. Vrajitoare social democrate? Ma rog…

Interesul a fost imens, toata tara, cred, fiind „blocata” cateva ore in fata televizorului pentru a vedea ce se intampla, daca scanalul intern din PSD va conduce la scindare sau nu. Pana la urma a invins candidatul sustinut de dl. Adrian Nastase, dl. Victor Ponta. Acesta a mai fost sustinut si de Miron Mitrea, Radu Mazare. Intr-un fel era logic sa se intample asa, pe mine nu ma mira rezultatul: era previzibil. Diferenta dintre Ponta si Geoana a fost destul de mica, dar, totusi, in favoarea lui lui Ponta. Era previzibil si pentru faptul ca autoritatea morala a unor lideri consacrati ai partidului precum Ion Iliescu si Adrian Nastase si, nu in ultimul rand, Miron Mitrea, trebuia, pana la urma, sa prevaleze asupra unui Geoana (ce a pierdut alegerile prezidentiale)  sustinut de Marian Vanghelie si, intr-un final poate neasteptat,  si de catre Cristian Diaconescu. Din acest punct de vedere nu cred ca vrajitoarele au facut prea mare lucru.

Congresul a fost urmat de plecarea din PSD a unor oameni importanti precum Cristian Diaconescu si Marian Sarbu. Au plecat si altii (rog sa nu se supere nimeni daca nu-i nominalizez pe toti), iar speculatia la ordinea zilei este ca acestia se vor alatura grupului independentilor lui Gabriel Oprea, si el tot fost membru al PSD, dar plecat din partid in februarie 2009.  Ideea este crearea unui nou partid de centru-stanga. Noua formatiune s-ar putea numi  Uniunea Naţională pentru Progresul României si ar cuprinde si pe cei plecati din PNL. As putea sa glumesc spunand ca vrajitoarele – pardon, „doamnele responsabile cu energia”, ca sa folosesc o formula a la Adrian Nastase – si-au facut cu prisosinta datoria:  au scos din joben un nou partid.

Acest nou partid de stanga ar raspunde asteptarii a 40% din electorat, dupa cum a constatat un studiu IRES, coordonat de Vasile Dancu.

Ceea ce n-am vazut la acest congres a fost o adevarata dezbatere doctrinara si o analiza serioasa a situatiei interne din partid. Exista, din acest punct de vedere, o problema complexa, care nu priveste numai PSD, ci toate partidele politice post-decembriste de la noi.

Voi lua ca exemplu PSD, dar, repet, nu e vorba numai de PSD!. Modul de a pune problema in acest partid este extrem de sarac si rudimentar. La ce ma refer? Ca sa dau un exemplu: social-democratii spun ca toate relele din tara se datoreaza lui Basescu. Eu nu am vazut o alta abordare. Daca nu esti impotriva lui Basescu atunci esti o „jitie tradatoare”, cum plastic s-a exprimat Radu Mazare cu privire la un cunoscut politician. Din partea PDL vedem o aceeasi abordare, in oglinda, fata de Ion Iliescu. Tot „razboiul” se poarta in jurul unor anumiti lideri, in jurul unor nume si atata tot. Cu alte cuvinte poti sa fi un PSD-ist foarte bun daca il injuri pe Basescu – asta demonstrand (ce jalnic!!!) convingerea ta profunda in valorile social-democratiei, daca il critici vehement pe Boc si PDL-ul. Ca sa fi un bun PSD-ist trebuie sa spui cam asa: ” Astia? (adica PDL, Boc, Basescu). O gasca de incompetenti!!! Duc tara la ruina!! Niste nenorociti, niste incompetenti!! Basescu vrea sa fie dictatorul tarii!!!” Retorica face diferenta! Nu practici o astfel de retorica, atunci risti sa fi numit „tradator”, ba chiar „jitie tradatoare”! Iti permiti sa-l critici pe Ion Iliescu? Atunci nu esti un social-democrat „adevarat”, esti un „tradator”, esti un „carcotas de pe margine, de care partidul nu are nevoie”, ca si cum Iliescu ar fi sublimul, ar fi idealul, acel „munte” spre al carui pisc trebuie sa privesti cu reverenta si mandrie!!

In general vorbind, in politica romaneasca retorica are o foarte mare importanta, dar si atasamentul profund fata de marele lider al marilor valori. Mai nou, in PDL se vorbeste de basescianism, ca „Surpriza unora ca mine nu a fost că PDL nu e de dreapta, ci că PDL nu e suficient de băsescian. Cred că, în termenii acţiunii noastre politice, ceva mai mult băsescianism s-ar cere.”, sustine Sever Voinescu. Asta si pentru faptul ca, la noi, partidele mari au fost partide de lider, ca sa zic asa, liderul jucand rolul de „locomotiva” ce trage partidul dupa el, sus in sondaje. Acest lucru arata carentele mari de natura doctrinara, lipsa de viziune pe care o au mai toate partidele de la noi si faptul ca acestea depind cel mai mult de „imaginea” liderului, glorificata indiferent cum: poti sa-i zici si  „pleasca”, n-are importanta…

Dar studiul efectuat de dl. Dancu scoate in evidenta si alte aspecte care nu au fost atat de intens mediatizate: „Increderea foarte slaba in actualul sistem de partide. Partidele au un 10% incredere si 85% neicredere , deci bilant dezastruos (-75%). Parlamentul este pe aproape, adica 14% incredere, 85% neincredere”. De acest aspect, intr-adevar ingrijorator, parca nu se ocupa nimeni. Parca nimeni nu vrea sa comenteze serios acest aspect care reprezinta, defapt, lipsa increderii electoratului in democratie. Aceasta situatie, cred, este generata de faptul ca partidele noastre ofera doar retorica si nu solutii.

Un partid politic cred ca trebuie sa ofere solutii pentru toti oamenii, adica pentru intreaga societate in ansamblul ei, nu pentru segmente din societate – defavorizand cealalta parte a societatii. In general, la noi si poate ca nu numai la noi, primii „beneficiari” sunt reprezentati de clientela politica. Asa se si explica intensa politizare de la noi a administratiei, a functiilor publice, mergand „pana la portar”. Partidele de la noi nu ofera solutii pentru societate, din aceasta cauza slaba incredere pe care o are societatea fata de acestea. Chiar ma gandeam la un exemplu simplu. Liberalismul propune ca individul sa nu fie dependent de stat. Un om care este disponibilizat de la o insititutie de stat, evident,  nu mai depinde de stat. Ajutor de somaj si pe urma gata! Ei, un astfel de om trebuie, dupa aceea, ” sa se descurce”, sa caute ” sa faca ceva”, asta in conditiile in care resursele sale financiare sunt extrem de limitate (poate ceva mici economii personale) iar nevoile sale sociale sunt foarte mari (familie de intretinut, intretinere de platit, impozite, etc). Atunci ce poti sa faci cand nu dispui de resurse suficiente – pentru ca nu ai cum sa dispui de asemenea resurse daca ai muncit foarte multi ani la stat, fara sa ai functii de conducere importante si un salariu „nesimtit” de gras – pentru a te „inhama” la o afacere serioasa? Trebuie ” sa te descurci” ti se spune, dar cum? Or, politicile (nu numai liberale!) nu ofera o solutie la aceasta problema (si nu numai). Sau, daca doriti, solutiile propuse sunt extrem de superficiale: „sa te duci sa muncesti in Occident”. Sever Voinescu a vorbit despre aceasta politizare in conferinta pe care a tinut-o in data de 23 februarie la ISP si pe buna dreptate a spus ca accentul trebuie pus pe competenta si integritate. Acesta a zis: ” Eu cred că chestiunea politizării administraţiei este una extrem de serioasă şi este cauza multor rele din România de azi. Înţeleg bine că există o spirală a politizării. Noi politizăm pentru că şi cei de dianintea noastră au politizat. Aud adesea că nu se poate realiza politica unui guvern decît cu oameni prietenoşi cu guvernul respectiv. Dar asta este complet fals. Politica unui guvern, oricare ar fi el, se poate realiza numai cu oameni competenţi şi integri.”

Revin insa la ceea ce am spus mai sus: faptul ca partidele nu ofera solutii pentru societate constituie o problema deosebit de grava deoarece diminueaza increderea cetateanului in democratie. Or, partidele, la noi, nici nu sunt preocupate, parca, sa ofere solutii ci doar sa se atace intre ele, la nivel de lider, la toate nivelurile, intr-un mod superfluu si demagogic. Nu mai vorbesc despre campania electorala care este in fapt un circ electoral ce costa multi, foarte multi bani si in care se fac tot felul de promisiuni bombastice, „pentru a castiga alegerile”, ca dupa aceea sa se revina la realitatea obisnuita. Ar trebui sa ingrijoreze absenteismul mare inregistrat la alegeri, care demonstreaza ca, defapt, cetateanului „nu-i mai pasa”. Problemele, adevaratele probleme, cu care se confrunta omul obisnuit la noi sunt cele de natura economica si nu atat cele de natura politica. Nu merge treaba, cum se spune. Si nu merge de ani buni. In domeniul economic nu am vazut vreo vrajitorie – in sensul bun al cuvantului – care sa scoata tara asta din marasmul in care se gaseste. Iata de ce la noi lupta politica este o lupta sterila, demagogica, bazata pe o retorica revansarda si puerila. Domnul Dancu spune, despre infiintarea unui nou partid de centru stanga, pe blogul personal: „Probabil că ceva ce este nou pare interesant , noul este un cui in care îţi poţi agăţa o speranţă”. Pentru ca vechiul si-a aratat limitele. Dar nici noul nu poate sa subziste daca are aceleasi limite ca si vechiul. Noutatea in sine nu este un atribut al imbunatatirii, desi privim noutatea tocmai ca pe o posibila imbunatatire. Partea proasta este ca din 1989 incoace viata cetateanului obisnuit nu s-a imbunatatit. Aceasta constatare pe care o face fiecare reflecta pana la urma o realitate limita. Privatizarile care s-au efectuat nu au dus la progresul economic general scontat, iar cei care se pot bucura actualmente de o viata mai buna sunt putini. Ceea ce se poate remarca in studiul sociologic efectuat de dl. Dancu este ca cetatenii isi pun sperante in Uniunea Europeana: incredere multa+foarte multa – 57%, fata de putina+foarte putina – 38%. Este un lucru pozitiv. Dar adevarul este ca si Uniunea Europeana reprezinta „o noutate” mult asteptata de care sa-ti agati o speranta. Ar fi interesant de efectuat un sondaj care sa reflecte in ce masura cunoaste populatia tarii politicile UE, programele UE, modalitatea de accesare a fondurilor structurale. Eu nu cred ca foarte multi cunosc aceste lucruri. Spera insa ca UE va ajuta Romania si ca, probabil, reprezinta o unica sansa pentru dezvoltarea si modernizarea tarii. Increderea in Biserica si Armata a ramas aproape neschimbata, dar vedem o incredere mare in Guvernatorul Bancii Nationale (68 % incredere multa+foarte multa si doar 25% incredere putina+foarte putina). Cred ca tot datorita „liderului”, daca putem spune asa, adica, Guvernatorul Bancii Nationale, dl. Mugur Isarescu, avand mai mereu o imagine pozitiva, de om competent si integru, vorba d-lui Sever Voinescu.

Cateva cuvinte despre „atacul la persoana”

Exista, intr-adevar, la noi ceea ce se poate numi „atac la persoana”. Este si o publicatie cu denumirea asta. Semnificativ, nu? Acest fenomen este un efect al libertatii castigate in 1989 si nu atat al orgoliului personal al fiecaruia dintre noi. Libertatea nu inseamna, neaparat, ordine, respect.  Respectul implica criterii axiologice, fara indoiala. O societate noua, in formare, asa cum este societatea romaneasca post-decembrista, are criterii axiologice in formare. Post-decembrismul, daca imi este ingaduit sa ma exprim astfel, nu s-a terminat. Multi sunt cei care acuza „lipsa valorilor” din societate, sau nu putini spun ca in Romania nu este „meritocratie” – lipsa meritocratiei fiind vazuta drept principala cauza a relelor. Sigur, pe undeva au dreptate. Dar nu acesta este aspectul principal, problema principala. Problema principala (si cauza) este ca nu stim sa „construim” mai repede si mai bine o noua orientare axiologica, specifica noilor realitati politice, economice si sociale pe care le traim. Noi ne bazam pe a copia ceea ce este in Occident. Trebuie, cred, inteles ca pentru a avea valori, trebuie, inainte de toate, sa le cunosti. Daca privim democratia sub acest aspect, adica cel al valorilor democratice, sau al valorilor democratiei, atunci remarcam ca societatea romaneasca nu a cunoscut democratia, in adevaratul sens al cuvantului, inainte de 1989. Daca nu cunosti democratia, adica daca nu o traiesti, cum ai putea sa cunosti valorile democratice, adica sa ti le insusesti repede, la nivelul intregii societati? Spre exemplu, democratia a fost inteleasa la noi sub aspectul pluralismului politic. Dar in momentul cand a trebuit s-o intelegem economic, din punctul de vedere al economiei libere de piata, lucrurile au schiopatat. Motivele au fost si obiective, adica nu au tinut cont de mentalitate, de obisnuinta. Dar, evident, au existat si motive subiective, care tin de mentalitate, de obisnuinta individului cu un sistem hipercentralizat, de stat, asa cum a fost cel comunist.

Revenind la „atacurile la persoana”, trebuie precizat, cred eu, ca acestea se datoreaza si faptului ca inainte de 1989 societatea romaneasca nu a cunoscut ce inseamna o reala, o adevarata dezbatere a unor idei, a unor concepte. In comunism nu prea aveau loc dezbateri, chiar deloc. Individul trebuia sa fie de acord cu ceea ce zicea „tov. Nicolae Ceausescu si cu programul PCR”  si atat. Adica trebuia sa fie de acord orbeste, chit ca intelegea, chit ca avea nelamuriri. Ce vreau sa spun este ca individul a trait o inhibitie imensa in comunism, care il facea sa minta, de teama „organelor”, sa nu spuna ceea ce, defapt, gandeste despre o anumita problema. Oficial (in acceptiunea de pe vremea aceea a a cuvantului oficial) individul avea „o netarmurita dragoste fata de tovarasul Nicolae Ceausescu, fata de tovarasa Elena Ceausescu si fata de Partid!!”. Si atat, in comunism, era de ajuns. Avea cineva curajul sa spuna ca NU? La asa ceva conduce un sistem opresiv, foarte dur, asa cum a fost cel comunist. Nu este vorba aici de lasitatea omului simplu, ci de responsabilitate – responsabilitate fata de familia ta, fata de tine insuti, de supravietuire. Iata cum dezbatarea, privita ca valoare, nu a fost cunoscuta de oameni pe vremea comunismului si iata si motivul pentru care dezbaterile de acum sunt de joasa calitate, multe fiind atacuri la persoana, fiecare vrand sa-si demonstreze „superioritatea ideatica” in fata „adversarului”. Iata cum dezbaterea, azi, a ajuns sa se faca de pe raporturi, mai mult sau mai putin vagi, de asa zisa „adversitate”, ca altfel „n-are rost”. Iata pentru ce se poate remarca o anumita „tendentiozitate”, mai mult sau mai putin evidenta, in dezbaterile noastre de azi. Pentru ca nu am avut exercitiul dezbaterii, ne-am insusit de curand aceasta valoare.  Sterilitatea luptei politice de la noi, de care am vorbit mai sus,  bazata pe retorica si demagogie, este, cred, tot un efect al acestei stari de fapt. Evident, exemplele pot continua.

Speranta mea, fundamentata mai mult pe optimism decat pe rigoare stiintifica, este ca lucrurile sa mearga spre bine, in special din punct de vedere economic. Cred ca numai imbunatatirea economiei, al climatului economic, poate sa aduca cu sine si pecetluirea acelor valori de care avem nevoie precum si increderea necesara in acestea.

martie 2, 2010 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

7 comentarii »

  1. partidele noastre ofera doar retorica si nu solutii

    Dar dacă soluţiile adevărate, cele spre binele nostru pe termen lung, nu (mai) există?

    Comentariu de Bibliotecaru | martie 3, 2010 | Răspunde

    • Cred ca ar trebui sa abordam problema dintr-o perspectiva (ceva) mai optimista. Nu cred ca nu ar mai exista solutii. Ele exista. Insa pentru a gasi solutii, este adevarat, trebuie sa fie si responsabilitate. Solutia cred ca ar fi valorificarea optima a intregului potential de care dispune tara, lucru care, actualmente, nu se face. In schimb la noi se remarca fenomene de tipul: dezideologizare, politizare excesiva, clientelism politic, o totala amoralitate in ceea ce priveste acumularea de capital (de cele mai multe ori pe criterii politice clientelare), nu este pus omul potrivit la locul potrivit. Ocuparea unor functii importante se face pe baza de clientelism politic, nepotism, „daca ai relatii”.
      Meritul conteaza foarte putin, chiar meritele profesionale ale individului. Mai mult, poti sa ai merite adevarate, cum se spune, intr-un anumit domeniu, dar sa se gaseasca cativa „baieti si/sau fete destepte” care sa te conteste vehement, cei care te contesta neavand niciun merit. Si exista oameni carora le place asa.
      Problema e cat o sa mai „mearga” in felul asta? Pentru ca in felul asta nu se poate progresa. Or, tendinta este totusi indreptata spre progres. Oamenii asteapta si lucruri pozitive, imbunatatirea nivelului de trai si al vietii. Exista o „cerere sociala”, ca sa folosesc o expresie a lui Vasile Dancu, foarte mare in acest sens din partea populatiei.
      Solutii ar exista, dar partidele noastre nu le prea ofera societatii. Acest aspect este trist si ingrijorator in acelasi timp. Pentru ca aspectul asta nu face altceva decat sa scada increderea populatiei in democratie. Asta ar trebui sa responsabilizeze mult mai mult partidele politice in cautarea de solutii viabile, deoarece cetateanul, atunci cand voteaza, isi si pune sperante in cei pe care i-a votat. Altminteri sporeste absenteismul, nepasarea, sinonime cu neincrederea, lucru care nu cred ca este bun.

      Comentariu de Motanul Incaltat | martie 3, 2010 | Răspunde

    • Stimate domn,
      Am să vă spun de ce sunt eu pesimist. Iau pe de o parte veniturile de la Bugetul de Stat. Iau pe de altă parte datoria externă totală a României. În sfârşit constat că România are un deficit bugetar din ce în ce mai obscen.

      După ce studiez aceste trei dimensiuni le pun în ecuaţie sub forma următoare (datele nu sunt exacte).

      Fie o familie care are 40 de milioane venit pe lună şi cheltuieli de 50 de milioane. Dacă are o deja datorie de 120 de milioane la bănci, în câte luni va plăti datoria?

      Comentariu de Bibliotecaru | martie 4, 2010 | Răspunde

      • Aveti dreptate in privinta datoriei externe, a veniturilor la bugetul de stat. Sigur, lucrurile acestea nu te pot face optimist. Totusi, iata parerea mea: este clar, cred, ca datoria foarte mare acumulata nu poate fi platita „maine”; important ar fi ca sa mearga bine economia. Ar trebui pornite „motoarele economiei”, cum bine se spune, dar nu prea vad ca se si intampla. In caz contrar, nu numai ca nu vom putea plati din datoria externa, foarte mare, dar vom fi nevoiti sa facem noi imprumuturi, care ar creste si mai mult aceasta datorie externa; de asemenea, daca economia nu functioneaza, n-au cum sa vina bani la bugetul de stat. Consecinta imediata ar fi ca deficitul bugetar ar creste si mai mult, si, Doamne fereste!!, ar putea scapa de sub control. Deci solutia ar fi ca sa functioneze economia, sa cautam sa producem si sa vindem, sa gasim piete de desfacere (activitate de marketing intensa). Eu as dori sa vad o strategie serioasa in acest sens la nivelul partidelor si a Guvernului. Dar o strategie economica care sa si dea roade bune, nu numai pe hartie. Cred ca ar trebui sa iesim din „logica” potrivit careia Romania nu e altceva decat o piata de desfacere pentru produsele straine si atata tot. In acest sens ecuatia ar fi: produci –> vinzi –> obtii profit. In felul acesta pot sa vina bani la buget si sa se micsoreze deficitul bugetar. Dupa parerea mea masuri ca: disponibilizari, reduceri de salarii in sectorul bugetar sunt necesare, mai ales acum pe timp de criza economica, dar nu si suficiente pentru a reprezenta o solutie pentru societatea romaneasca. Iata de ce consider ca problema dezvoltarii economice este de maxima importanta si trebuie analizata de catre factorii de raspundere cu maxima atentie si seriozitate. In felul acesta s-ar putea rezolva multe probleme, inclusiv cele legate de crearea de locuri de munca productive. Altminteri, imi pare rau s-o spun, vom fi un fel de „tara leguma”, si inca o „leguma uscata”. O spun cu durere si fara nicio urma de ironie sau de gluma. Eu cred ca nu ar trebui sa ne consolam cu faptul (real) ca si altii sunt in criza, ca si altii o duc greu – uitati-va la Spania, Grecia (asta ca sa dau doar doua exemple),ca nu suntem singuri. Nu ajuta! Americanii s-au orientat imediat spre China, o tara care are si bani si care nu e atinsa de aceasta criza. Deci solutii, daca vrei sa le gasesti, pana la urma tot gasesti ceva. Dupa mine cred ca ar fi necesar sa se efectueze o evaluare generala a economiei ca sa vedem foarte exact ce merge, ce nu merge si ce ar putea sa mearga. Si, cunoscand foarte bine aceasta situatie, m-as gandi cum trebuie actionat ca ceea ce merge sa se dezvolte, ceea ce poate sa mearga, sa inceapa sa functioneze, iar, in privinta a ceea ce nu merge, as cauta solutii pentru ca ce nu merge, dar este necesar sa mearga, sa inceapa sa functioneze. As cauta, cu alte cuvinte, sa pun intreg mecanismul economic „pe picioare”, dar cautand, neaparat, pietele de desfacere necesare. Am spus acestea pentru a va creiona mai bine cum gandesc eu in linii mari, desigur. Dar pentru ca problema pusa de Dvs. mi se pare importanta, voi reveni cu o postare mai ampla asupra subiectului, mai ales ca este un subiect foarte complex.

        Comentariu de Motanul Incaltat | martie 4, 2010

  2. sunt suparata foc pe toti si abia daca mai raspund la mine pe blog….am aflat prea multe si m-au scarbit …o sa comentez la subiect, dar sa-mi mai treaca oful 🙂

    Comentariu de Lulu | martie 3, 2010 | Răspunde

  3. Salut Motanule, cred ca te cunosc de undeva ? ma orientez dupa nick.

    Comentariu de Ovidiu | martie 4, 2010 | Răspunde

  4. […] partidul nu e nimeni altul decat Liviu Dragnea. Nu stiu daca va mai amintiti de celebrul Congres cu vrajitoare, de acum cativa ani… In 2010 Adrian Nastase nu era condamnat. Credeti ca n-ar fi putut sa […]

    Pingback de De ce are Valeriu Zgonea dreptate… « Motanul Incaltat | aprilie 25, 2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: