Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Populism cu un scop clar: castigarea convingatoare a viitoarelor alegeri

E de ajuns sa citim acest articol din Romania Libera ca sa ne convingem ca asa stau lucrurile:

Legea salarizării, aprobată de comisia din Senat: Măriri de peste 100% pentru dascăli și de 200% în sănătate, până în 2022

Potrivit draftului legii salarizării unitare, angajaţii din educaţie ar urma să primească, până în 2022, măriri de salariu de peste 100%, iar în sănătate urmează a fi creşteri şi de 200%. Luni, proiectul va ajunge în plenul Senatului pentru vot.

Astfel, un profesor cu studii superioare de lungă durată şi cu gradul didactic I are, în momentul de faţă, un salariu de aproximativ 2.500 de lei. La anul, în 2018, acesta va ajunge să câştige cu 50% în plus, adică, peste 3.700 de lei, urmând ca până în 2022 să se ajungă la un salariu de bază cuprins între 4.300 şi 5.500, în funcţie de vechimea în învăţământ, scrie Mediafax.

Potrivit legii salarizării, un învăţător sau educator cu gradul I didactic, va primi până în 2022, un salariu mărit cu peste 100%. Mai exact, dacă acum primeşte lunar aproximativ 2000 de lei, în 2018, va câştiga cu 50% în plus, adică puţin peste 3.000 de lei. Iar în 2022, în funcţie de numărul anilor petrecuţi în sistemul de educaţie, învăţătorii vor primi un salariul cuprins între 4.000 şi 4.400 de lei, lunar.

Personalul medical, câștigătorii

De asemenea, proiectul legii salarizării unitare mai prevede că în sănătate urmează a fi creşteri şi de 200% până în 2022. Astfel, printre cele mai mari creşteri salariale vor fi ale medicilor primari şi specialişti, rezidenţilor şi asistenţilor medicali.

Un medic primar din unităţi sanitare şi de asistenţă medico-socială are, în prezent, un salariu de puţin peste 4.500 lei. Potrivit legii salarizării, acesta va avea în anul 2018 un venit de 12.500 lei. Un doctor specialist ar urma să ajungă de anul viitor la un salariu de 9.900 lei, faţă de 3.544 cât primeşte acum, conform sursei citate.

Potrivit draftului, în proiect este prevăzută creşterea veniturilor rezidenţilor, astfel: celor din anul I ar urma să le crească salariile de la 2.105 la 5.700 lei, celor din anul II de la 2.361 la 6.100 lei, celor din anul III de la 2.635 la 6.700 lei. Rezidenţii din anii IV şi V ar urma să aibă venituri de 7.300 lei, faţă de 2.709 lei, iar cei din anii VI şi VII 7.900 lei, de la 3.262 lei. Şi medicii stomatologii din spitalele de stat vor avea salarii mai mari, de 9.900 lei faţă de 3.544 lei.

Comisia de Muncă din Senat a adoptat, joi, cu 6 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 4 abţineri, Raport favorabil la proiectul Legii salarizării, după 3 zile de dezbateri. Proiectul de lege va intra, luni, în plenul Senatului, pentru dezbatere şi vot final. Camera Deputaţilor este for decizional. Legea ar urma să intrare în vigoare la 1 iulie, potrivit declaraţiilor politice făcute de majoritatea parlamentară şi de liderii PSD.

„România liberă” a analizat care sunt principalele probleme ale actualului proiect de lege a salarizării, care anunță aceste creșteri spectaculoase de salarii.”

Este un exemplu clasic de populism electoral, care vizeaza salariatii din sectorul de stat, in scopul de a-i face pe acestia binevoitori la alegerile viitoare fata de PSD, desigur. Propunand niste mariri salariale nesustenabile, depasind in mod iresponsabil tinta de deficit bugetar de 3% din PIB. Despre Comisia pentru munca, familie si protectie sociala din Senat – aici. Interesant ar fi de vazut cum s-a votat – iata ce ne spune HotNews:

Legea salarizarii a primit raport de admitere in comisia de munca a Senatului, dupa 3 zile de dezbateri

Comisia de munca a Senatului a adoptat joi seara un raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege a salarizarii, dupa trei zile si mai bine de 25 de ore de dezbatere, transmite News.ro.

Raportul de admitere a fost adoptat cu 6 voturi „pentru” (PSD si UDMR), 1 vot „impotriva” (USR) si 4 abtineri (PNL si PMP). Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, prezenta pe tot parcursul dezbaterilor legii salarizarii din comisia de munca a Senatului, le-a multumit tuturor, inclusiv opozitiei.

„Multumesc pentru eforturi, inclusiv opozitiei pentru ca au avut cateva amendamente foarte bune de natura corecteze legea astfel incat sa iasa o lege cat mai corecta, cat mai buna din Parlament”, a spus Olguta Vasilescu la finalul dezbaterilor din comisia de munca.

Raportul comisiei urmeaza sa fie trimis plenului Senatului pentru dezbatere si vot final, presedintele comisiei de munca, Ion Rotaru (PSD) spunand ca acest lucru se va intampla cel mai probabil luni.

Comisia a adoptat o serie de amendamente la proiect, printre care majorari salariale pentru angajatii Garzilor de mediu, ai Consiliului Legislativ, ai ANI si ai ANAF, precum si pentru primari si viceprimari, dar si in domeniul Educatiei.

Senatul este prima camera sesizata pe legea salarizarii, urmand ca forul decizional sa fie Camera Deputatilor, actul normativ urmand sa intre in vigoare de la 1 iulie 2017. „

Deci lucrurile sunt destul de clare: populismul practicat de catre PSD-ALDE a ajuns la paroxism!! Insa oamenii ar trebui sa stie ca depasirea tintei de 3% a deficitului bugetar impinge Romania ca sa se imprumute intr-o maniera nesustenabila. In general, se taie masiv de la investitii, asta insemnand ca nu se prea mai fac deloc. Pentru ca PSD sa mituiasca electoratul bugetar ca acesta sa-l voteze cu cea mai mare larghete!!

Pe spinarea contribuabilului, desigur!

V-as mai propune sa cititi si acest editorial semnat de Radu Soviani despre cresterea economica de „cincivirgulasaptelasuta”. Interesanta si semnificativa ideea: „Deci dacă SRI știe cum merge economia, știe și Grindeanu„. Adica se stiu lucrurile, cu alte cuvinte: SRI stie cum merge treaba. Dar as cita si un pasaj, zic eu, interesant:

6 ianuarie 2013: ,,Am semnalat modul in care Institutul National de Statistica actioneaza la comanda politica inca din 14 martie 2012. Si anume faptul ca Institutul National de Statistica a raportat un PIB umflat rau pentru anul 2011. Adica, daca in noiembrie prognoza de PIB 2011 era de 547 de miliarde de lei, la sfarsitul lui decembrie – 60 de zile mai tarziu – PIB-ul a crescut miraculos la 578 de miliarde de lei. Din pix. Scopul? La un PIB mai mare, veniturile bugetare cresc (PIB-ul reprezinta suma bunurilor si serviciilor realizate intr-o economie in termen de un an). Cu cat bunurile si serviciile sunt mai valoroase, cu atat taxele incasate pe bunuri valoroase sunt mai mari si prin urmare apare un plus de venituri (fictiv) care poate fi distribuit (cert) prin cheltuieli. Doar ca atat timp cat veniturile sunt fictive, pe baza lor nu se pot face cheltuieli certe decat intr-un singur mod: nu prin acoperire de venituri ci prin majorarea deficitului bugetar (valoarea cheltuielilor bugetare neacoperite de venituri bugetare). Practic o minciuna.

Și da, în acest moment, cu riscul de a fi acuzat din nou că atentez la ,,încrederea în datele statistice” și pe baza faptului că atunci, în 2012,  am avut dreptate, pot afirma legtim: PIB-ul aferent trimestrului I 2017 a fost umflat. O parte în urma stimului economic nenecesar, și o parte ca în 2012.” (cu rosu subl. mea)

De asemenea va propun sa cititi si parerea lui Florin Citu:

„Grindeanu, guvernul minus…!

In mod normal nu as fi scris aceasta opinie pentru ca cel la care o sa ma refer a fost pentru mine doar o marioneta a lui Dragnea. A reusit totusi sa-mi atraga atentia.

Personajul respectiv, in loc sa gestioneze treburile tarii s-a apucat dintr-o data sa emita opinii la TV pe teme economice. Am un deja vu cu Ponta.

Cei mai tineri poate nu stiti, dar restul poate va aduceti aminte de Muppets Show. Oamenii isi dau cu parerea despre orice, exact ca in show-ul respectiv.

Prima declaratie care m-a facut sa tresar, a lui Grindeanu, a fost despre evolutia exporturilor. Pe scurt, el face o treaba fantastica iar dovada o reprezinta exporturile record. Nu a mentionat Guiness Book.(asta e treaba lui Dragnea). E clar, omul e habarnist. A citit pe sarite. A uitat importurile.

Domnule prim-ministru, inainte sa va exprimati in legatura cu cresterea exporturile trebuia sa fi citit tot ce au scris cei care v-au informat. Acolo, sigur mai era si evolutia importurilor. Tot record, si peste exporturi. Asta inseamna, atunci cand importurile sunt mai mari decat exporturile, balanta comerciala este negativa. Asta influenteaza PIB-ul negativ, nu pozitiv si inseamna ca valuta iese din tara si nu intra. Cand cititi ceva, cititi tot. Nu e frumos sa-i mintiti pe romani.

A doua declaratie, asta m-a facut sa ma iau cu mainile de cap, se refera la cresterea economica. Alaturi de Dragnea si Ponta v-ati repezit sa va laudati la televizor. Sa va spun un secret. Astazi toti romanii pot sa numeasca guvernul dumneavoastra “Grindeanu minus”.

Sa va explic, ca sa intelegeti. Dumneavoastra v-ati laudat cu o crestere economica de 5.6% in timp ce guvernul Ciolos, in trimestrul II, avea o crestere de 5.9%. Tot pe date provizorii. Si asta in aceleasi conditii in care ati atras tot zero fonduri europene. Iar la investitii stati mai prost. Sa nu mai aduc aminte de colectare ca iar intrebati in stanga si in dreapta la ce ma refer. De aceea domnule Grindeanu, imi permit sa numesc guvernul dumneavoastra “guvernul Grindeanu minus”.

O sa va mai zic un singur lucru. Orice scadere economica de acum inainte pune in pericol legea salarizarii unitare si o sa aveti probleme cu cei pe care i-ati amagit. Nu mai spun ca Liviu Dragnea o sa dea vina pe dumneavoastra.

E o vorba, “ai carte ai parte”.”

Am impresia ca asist la o simfonie a populismului, nu doar in Romania, dar si pe plan european sau mondial. Ar fi o intrebare: cine e dirijorul? 😉

Dar ca sa ne facem o idee mai clara asupra grandiosului populism propus de catre PSD-ALDE, va propun sa cititi inca o postare a D-lui. Florin Citu:

„Dragnea te da afara din tara daca nu esti medic…

Guru finantelor romanesti, Liviu, a emanat inca o idee menita sa asigure cresterea spectaculoasa a economiei. Acoperind practic toate domeniile, autodidactul ataca cu curaj problema medicinei romanesti. Asa cum o intelege el.

Afima sus si tare ca incepand cu 2018 medicii nu vor mai plati impozite in Romania. Dupa o ora de stupefactie toata tara a inceput sa-si puna intrebari.

Iata cateva:
– despre care medici vorbeste domnul Dragnea? Cei de la stat, cei din privat, sau despre toti?

– in aceasta psihoza creata de vestea marelui conductor, parintii ii orienteaza pe copii spre medicina. Nu sunt prea putine cele 8 spitale regionale si unul republican din programul de guvernare in aceste conditii?

ce vor face doctorii din Ungaria, Bulgaria, Moldova si Serbia? Vin toti sa-si declare afacerea in Romania? Dar ce facem cu romanii nostri atunci?

– ce vom face cand vom avea mai multi doctori decat farmacii, cazinouri si case de pariuri?

– ce facem daca romanii devin mai sanatosi?

– cine va plati pentru translatorii din spitale? crede cineva ca studentii straini la medicina din Algeria, Iran, Liban, Libia, Congo, Pakistan, Bangladesh mai pleaca acasa?

– dar noi astia care nu suntem medici ce facem? noi putem sa plecam?

Avem si o veste buna. Se pare ca daca esti doctor si vrei sa beneficiezi de aceasta scutire de impozite, trebuie sa ai domiciliu in Teleorman. Si uite asa se rezolva si decalajul economic dintre judetele tarii! Tare carmaciu, nu!

#romaniitrebuiesastie

P.S. Urmeaza planul diabolic de “repopulare” a judetului Teleorman cu librarii.” (subl. mea)

As dori sa cred ca ce spune Dl. Citu in aceasta postare e o gluma sau e vorba de un pamflet… Dar ma tem ca e adevarat… Insa populismul tinteste, in acest exemplu, aceasta categorie profesionala – medicii, pentru ca acestia sa dea voturile PSD-ului. Se urmareste un impact, hai sa-i zic asa, devastator al acestei stiri – SE MARESC SALARIILE!!!! – asupra opiniei publice. Si cine le mareste? Pai, PSD-ALDE le mareste!! Atunci hai cu totii sa votam cu PSD!! 🙂 Cu atat mai mult cu cat PDL a taiat salarii si pensii!!! Bazandu-se pe faptul ca pe cetatean il intereseaza mai putin ca legea salarizarii ar urca deficitul bugetar la 4 % din PIB in 2017 si la 5% din PIB in 2018, pe o crestere economica indoielnica. As cita aici ce spune Radu Soviani in editorialul sau:

Problema reală este însă alta: dacă Grindeanu ia decizii bazându-se pe creșteri inventate.

Pentru că dacă face asta, va intra în istorie: este primul ministru al României din ultima sută de ani care favorizează decisiv situația în care, pentru prima dată în ultima sută de ani, creează premisele pentru ca generatia următoare să o ducă MULT MAI PROST decât generația actuală.

Si reiau ce spune Dl. Florin Citu:

„Dumneavoastra v-ati laudat cu o crestere economica de 5.6% in timp ce guvernul Ciolos, in trimestrul II, avea o crestere de 5.9%. Tot pe date provizorii. Si asta in aceleasi conditii in care ati atras tot zero fonduri europene. Iar la investitii stati mai prost. Sa nu mai aduc aminte de colectare ca iar intrebati in stanga si in dreapta la ce ma refer. De aceea domnule Grindeanu, imi permit sa numesc guvernul dumneavoastra “guvernul Grindeanu minus”.” (subl. mea)

Astea sunt detalii tehnice pe care nu stiu cati le inteleg, probabil putini, dar poate ca ma insel… Chestiunea e ca depasirea tintei de convergenta – 3% din PIB pentru deficitul bugetar – face ca Romania sa se imprumute masiv si sa faca datorii in moneda straina. Din cate inteleg, ne imprumutam in euro, care nu e inca moneda noastra. Nu ne imprumutam in moneda proprie. Am vazut ce s-a intamplat cand Ceausescu s-a imprumutat in US$… Cu deosebirea ca, desi dictatura, Ceausescu a avut, totusi, un plan de dezvoltare industriala a Romaniei si de modernizare a agriculturii (bun, rau, dar l-a avut!) – nu a vizat doar o anumita categorie de salariati, cum pare a face acum PSD-ALDE cu salariatii bugetari, adica cei dintr-un sector neproductiv. Trebuie atrasa atentia asupra riscurilor pe care le induce o asemenea politica. Si sunt riscuri serioase…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 21, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Apropo de ceea ce aratam inca din octombrie 2013

Acum citim peste tot ca Romania e din nou in recesiune, Traian Basescu a iesit din nou la rampa ca sa ne comunice lucrul acesta si sa arate ca PSD, PNL, PDL ii mint pe romani (doar PMP nu-i minte…?) pentru ca vine campania electorala. Sa vedem intai ce spune presa:

HotNews

Traian Basescu: Romania, in recesiune, nu poate sa reduca CAS, nu exista resurse / PSD, PNL si PDL ii mint pe romani pentru a le lua voturile

Se arata ca:

Romania a intrat in recesiune, „indiferent ce definitii ar utiliza dottore” Victor Ponta, a declarat joi presedintele Traian Basescu, care a avertizat ca daca se aproba reducerea CAS cu trei puncte procentuale Romania va pierde acordul cu FMI si Uniunea Europeana si va intra in criza.

Seful statului, care a sustinut o conferinta de presa la Palatul Cotroceni, dupa ce datele Eurostat au aratat ca Romania a intrat in recesiune tehnica, factorii principali pentru actuala sitatie sunt taxa pe stalp si taxa pe combustibil.

„E un semnal de alarma pe care il trag, am mai trait o data acest proces cu un guvern mincinos, al lui Tariceanu, si ne pregatim din nou sa intram intr-un astfel de proces de depreciere a situatiei macroeconomice”, a spus Traian Basescu.

Acesta a acuzat opozitia formata din PNL si PDL ca a intrat in „corul mincinosilor” si al „incompetentilor” solicitand reducerea CAS in aceste conditii macroeconomice.

„Oameni buni, eu nu mai candidez si imi doresc reducerea CAS daca e posibil. Rectificarea arata ca nu sunt resurse nici macar pentru 2014, rectificarea a fost negativa, chiar daca el a spus poporului ca a facut una pozitiva”, a spus seful statului, acuzand PNL ca face aceeasi politica pe care a facut-o atunci cand era alatur de PSD, „demagogie si minciuna” pentru a castiga avantaje in campania electorala.

„Am vazut acest film pe pielea mea si ii avertize pe romani sa nu se lase pacaliti pentru ca daca se lasa pacaliti la anul ei vor plati costul naivitatii”, a mai spus presedintele.

Iata mai jos cele mai importante declaratii facute de seful statului:

  • O scurta informatie, fara a dori sa intru in polemica cu propaganda guvernamentala
  • Am mai vazut acest film, cu un guvern caruia ii duduia economia, si lui Ponta ii duduie economia, in cap
  • Conform standardelor europene, Romania a intrat in recesiune. Indiferent ce definitii ar utiliza dottore, va invit sa vedeti definitia Eurostat
  • Doua trimestre succesive cu scadere a cresterii economice fata de trimestrul anterior
  • Romania se afla in aceasta situatie chiar daca fata de anul 2013 are o usoare crestere economica, dar deja economia a intrat in declin si e unul de doua trimestre consecutive
  • Trimestrul 1, cu o crestere negativa de 0,2% din PIB, si Trimestrul 2, crestere negativa de 1% fata de trimestrul 1
  • Asta in termeni tehnici inseamna ca economia a intrat in recesiune
  • Cauzele sunt multe:
  • In primul rand, generic vorbind, e proasta guvernare si impresia ca suntem guvernati pentru ca premierul merge la televizor unde vorbeste despre economie fara sa inteleaga ce se intampla in urma deciziilor pe care le ia.
  • S-a facut o reducere a investitilor cu 22,5% fata de primul semestru 2013
  • A doua cauza e reducerea investitiilor straine directe, pe primele sase luni in scadere cu 10% fata de anul trecut.
  • Si un semn major de alarma pe care l-am vazut in februarie 2009, cand au aparut datele statistice cu privire la luna octombrie 2008, cand duduia economia incompetentilor Tariceanu si Vosganian
  • In iunie scaderea investitiilor straine directe e de 70%, chiar daca pe primul semestru avem 10%
  • O alta cauza este multitudinea de taxe introduse pe economie si populatie
  • Doua taxe insa au lucrat ca o frana pentru economie: taxa pe infrastructura, pe stalp, si taxa pe combustibil, de 7 centi, tranformati ii 11 centi, dupa aplicare TVA si inflatie
  • Acestea sunt principalele cauze ale franarii economiei.
  • Anul trecut au avut o crestere exploziva pentru ca au venit la plata facturile lui Boc.
  • Anul acesta nu au facut niciun mare proiect nou, pe primele sase luni absorbita a crescut cu numai 3%
  • In principal acestea sunt cauzele pentru care economia a intrat in recesiune
  • in conditiile in care inca mai pastreaza o usoara crestere pe primele sase luni fata de 2013
  • Subliniez ca pe trimestrul 2 Romania are cea mai mare scadere din UE, 1%
  • Tari care mai au scadere sunt Germania, cu 0,2% din PIB, Italia, 0,2, Cipru, 0,3, in rest toate tarile sunt pe crestere, dar Romania e singura tara cu o scadere de un procent
  • Aceste lucruri nu mai pot fi acoperite de propaganda pontista
  • Proasta guvernare e o realitate
  • A avut toate conditiile, stabilitatea macro preluata de la guvernul Boc, prin incompetenta si minciuna reuseste sa creeze din nou dezechilibre
  • E un semnal de alarma pe care il trag, am mai trait o data acest proces cu un guvern mincinos, al lui Tariceanu, si ne pregatim din nou sa intram intr-un astfel de proces de depreciere a situatiei macroeconomice.
  • Inca nu e tarziu, inca se pot lua masurile adecvate evitarii intrarii in criza, dar criza e aproape, suntem in recesiune
  • Pe acest fond, astazi s-a lansat corul mincinosilor, al incompetentilor, cand premierul si incepand de azi cu toata forta si noii lor aliati in dezechilibrarea economica a tarii, Alianta Crestin Liberala, formata din PNL si PDL, cer convocarea parlamentului pentru reducerea CAS
  • Oameni buni, eu nu mai candidez si imi doresc reducerea CAS daca e posibil
  • Rectificarea arata ca nu sunt resurse nici macar pentru 2014, rectificarea a fost negativa, chiar daca el a spus poporului ca a facut una pozitiva
  • Au ascuns cifrele si au facut niste desene
  • Un desen fantezist si nu putea fi o rectificare pozitiva atat timp cat veniturile din impozitul pe salarii s-au realizat in proportie de 94,6%
  • Veniturile din TVA s-au realizat in proportie de 94,3%, o neincasare de 1,49 mld lei la buget
  • Veniturile din accize, in proportie de 97,4%, neincasare de 301 mil lei
  • Contributiile sociale, acolo de unde se platesc si pensiile, care si asa au buget deficitar cu 12,5 mld, s-au realizat in proportie de 98,3%, 478 mil neincasati fata de planificat.
  • In aceste conditii ideea promovata – eu le-as spune la toti laolalta USL, asta sunt, Ponta, liberalii si PDL sunt USL
  • Liberalii au si candidatul la prezidentiale, fac politica pe care au facut-o alaturi de PSD, demagogie si minciuna, vor avantaje in campanie pe tema CAS
  • Nu avem resurse, vor sa-i amageasca pe cei din economie, reducerea CAS nu o fac pe seama partii incasate de angajat, lasa bani la companii
  • Reducerea CAS accelereaza intrarea in criza prin accentuarea masiva a deficitului la fondul de pensii
  • Am vazut acest film pe pielea mea si ii avertize pe romani sa nu se lase pacaliti pentru ca daca se lasa pacaliti la anul ei vor plati costul naivitatii
  • Iesirea din criza se va face pe spinarea romanilor daca intram in criza.
  • Nu am sa uit niciodata 2010 cu masurile impuse pentru a ne reechilibra dupa masuri propagnadistice care vizau castigarea alegerilor de Tariceanu si gruparea lui, caruia nu i-a fost mila de populatie
  • In mod egal, liderii marilor formatiuni politice de la putere si de la opozitie sunt la fel de iresponsabili si mincinosi, fie ca vorbim de Ponta, Iohannis sau Blaga.
  • Clameaza reducerea CAS si vor baga tara in criza
  • Daca mizeaza ca dand un vot in parlament pentru a doua oara o sa tergiversez legea vreau sa va spun ca e e foarte putin probabil sa o pot face, nu am intors-o pe motive constitutionale, nu exista formulari care sa vizeze atacuri la constitutie
  • Ii avertizez sa nu se joace cu tara de dragul minciunii electorale, nu toate minciunile sunt acceptabile, cele prin care prabusesti tara, o bagi in criza, sunt inacceptabile
  • Altfel, pot sa minta si depinde cat ii suporta populatia
  • Eu consider ca momentul in care fac aceasta declaratie e nepotrivit, lumea e cu gandul la Sfanta Marie, la multi ani cu anticipatie tuturor, dar mi s-ar fi parut inadmisibil sa las acest avertisment pentru saptamana viitoare
  • O spun inca o data, in mod egal: PSD, PNL si PDL ii mint pe romani pentru a le lua voturile
  • Ii mint pe cei din economie pentru a obtine bani de campanie, vor baga tara in criza, suntem doar in recesiune acum.
  • Introducerea reducerii CAS va crea un gol de resurse mult prea mare in raport si cu celelalte obligatii asumate si spun public: daca se introduce reducerea CAS Romania pierde acordul cu FMI si UE, cu implicatiile care decurg de aici, credibilitate si top-up la proiectele europene
  • Mi-ar fi usor pentru ca eu imi predau mandatul inainte sa vina efectele unei astfel de masuri, dar vreau sa stie ca eu am spus populatiei ca este mintita acum
  • Sunt si solutii de revenire: anularea taxelor suplimentare si economia isi va da drumul din nou
  • Anularea taxei pe stalp, revenirea la vechiul pret al combustibilului ar ajuta economia sa inceteze sa mai gafaie
  • Acum trebuie facuta din nou sa respire normal
  • Nu reducerea CAS va avea acest efect, ci extragerea poverilor suplimentare
  • Vad ca si INS, care a lansat o minciuna prin omisiune revine si isi aduce aminte ca a folosit un formular standard din 2009, cum e posibil sa ne spuna UE ca am intrat in recesiune si nu institutul de statistica al tarii noastre
  • E a treia institutie care capoteaza sub  presiune politica, dupa Avocatul Poporului si CNA
  • Ce a facut azi INS e ca scoaterea sigurantei la CNA, au scos si ei putin siguranta ca sa poata minti Victor Viorel
  • Au facut ce a facut si seful lor, au plagiat un formular din 2009 si de asta au omis sa spuna ca am intrat in recesiune.
 

august 15, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 207 comentarii

Supriza totala. Chiar ca…

Romania Libera

SURPRIZĂ TOTALĂ. CCR a amânat decizia privind REFERENDUMUL până pe 12 septembrie. MAGISTRAT: Referendumul ar trebui ANULAT. CCR a respins contestaţiile privind organizarea referendumului

Se arata, printre altele, ca:

„Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat decizia privind referendum pentru demiterea preşedintelui Traoan Băsescu, din 29 iulie.

Potrivit primelor informaţii, decizia a fost amânata pentru data de 12 septembrie.

Concret, dată fiind amânarea decizie, Crin Antonescu rămâne preşedintele interimar al României.

Şedinţa Curţii Constituţionale a fost întreruptă la ora 16.00 după ce patru judecători au părăsit sala în care au loc dezbaterile.

Fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, a declarat la Realitatea TV, că, în opinia sa, motivul pentru care CCR a amânat decizia privind referendumul are legătură contestaţiile depuse.

„Părerea mea este că aceste cauze sunt exact cele trei contestaţii, în special una: cea referitoare la numărul de cetăţeni înscrişi pe listele de vot. Curtea nu vrea să bajâie, vrea să meargă la sigur. Probabil CCR nu vrea sa greşească”, subliniat Gheorghe Iancu.

Şedinţa Curţii Constituţionale a României a fost întreruptă dupa doua zile de discuţii privind rezultatul refrendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie.

Curtea Constituţională României a anunţat oficial decizia de amânare a pronunţării în cazul referendumului, printr-un comunicat de presă.” (subl. mea)

CC a respins cu unanimitate de voturi contestaţiile privind respectarea procedurii la referendum

Aspazia Cojocaru: Referendumul ar trebui ANULAT. Se bazează pe date false

Gandul

Liderul socialiştilor din PE, Hannes Swoboda, pentru Gândul: „Traian Băsescu are dreptul să rămână în funcţie. Întrebarea este dacă simte că mai are şi legitimitate”

Băsescu, ţinut pe tuşă 40 de zile: Curtea Constituţională a amânat decizia. Antonescu rămâne preşedinte interimar până pe 12 septembrie

Foarte important si:

REFERENDUM 2012. Ce a răspuns Institutul Naţional de Statistică judecătorilor Curţii Constituţionale

Se arata ca:

„Institutul Naţional de Statistică/INS) a transmis Curţii Constituţionale că în acest moment nu poate preciza care este numărul persoanelor de peste 18 ani, datele recensământului de anul trecut fiind încă provizorii, datele definitive urmând a fi publicate în semestrul al doilea al anului viitor.
„În prezent, rezultatele provizorii nu permit dezagregarea pe grupe de vârstă, implicit a populaţiei în vârstă de 18 ani şi peste. Aceste date statistice devin disponibile odată cu datele definitive, cu precizarea că ele nu corespund criteriilor de stabilire a populaţiei cu drept de vot”, se arată în adresa trimisă de INS Curţii Constituţionale.

Potrivit aceluiaşi document, judecătorii sunt informaţi că „în sistemul statisticii oficiale din România nu există surse de date care să permită stabilirea cetăţenilor români cu drept de vot, în sensul legislaţiei în vigoare la data de 29 iulie 2012 sau la oricare altă dată calendaristică”.”

REFERENDUM 2012. În Zimbabwe, Băsescu e rege: 100 la sută ÎMPOTRIVA DEMITERII. Cum au votat românii din străinătate

DE citit si…

LONDRA 2012 JUDO. Reacţie DURĂ a Federaţiei de Judo după ce doi prezentatori TV au făcut comentarii nepotrivite despre Alina Dumitru

Se arata ca:

„Federaţia Română de Judo (FRJ) a intervenit în scandalul dintre Mircea Badea şi Victor Ciutacu, respectiv judoka Alina Dumitru, medaliată cu argint la JOCURILE OLIMPICE 2012. FRJ condamnă „atacurile nedemne” lansate de cei doi realizatori TV pe Twitter, legate de faptul că sportiva româncă a preferat să nu voteze la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Federaţia susţine că nu există „nimic mai fals, nimic mai degradant, nimic mai mitocănesc” decât gestul făcut de Badea şi Ciutacu la adresa Alinei Dumitru. În plus, oficialii i-au îndemnat pe Badea şi Ciutacu să-şi ceară scuze faţă de sportiva româncă.

Alina Dumitru declara, duminică, faptul că nu votează la referendum pentru că nu o interesează situaţia politică. Ea a precizat că, în urmă cu patru ani, când a luat aurul la JOCURILE OLIMPICE de la Beijing, a fost sunată de preşedintele Traian Băsescu, însă după performanţa de la JO 2012 LONDRA nu a mai sunat-o nimeni.

Victor Ciutacu a reacţionat dur pe Twitter: „Idoliţa snobilor cu acces la net, Alina Dumitru, e vexată că n-au sunat-o nici suspendatul, nici interimarul. Deci nu votează, nu se bagă”. Mircea Badea a intrat în joc şi a răspuns: „O doare mâna cu care votează, că i-a făcut brazilianca ‘armbar’ şi a bătut-o la zero”.

Alina Dumitru a reacţionat, declarând că nu înţelege ce legătură are sportul cu politica. „Ar fi trebuit să vorbească frumos despre sportivii care aduc faimă României, nu cred că vreodată am făcut de râs această ţară, nu meritam asemenea cuvinte. Este foarte urât, nu mă aşteptam”, a spus medaliata cu argint la JOCURILE OLIMPICE 2012 LONDRA.

„Federaţia Română de Judo îşi exprimă dezaprobarea cu privire la transformarea unui mare succes înregistrat de sportul românesc, la cea mai importantă competiţie internaţională, într-un subiect ieftin de campanie electorală”, se arată în comunicatul emis de FRJ.”

Sunt de acord cu pozitia Federatiei Romane de Judo!

Situatia politica ramane in continuare complicata. USL are avantaj in continuare intrucat Crin Antonescu ramane la Cotroceni iar scaderea numarului celor cu drept de vot nu este favorabila PDL si lui Traian Basescu in ceea ce priveste acest referendum.

Off Topic – Succese romanesti la Olimpiada de la Londra

Gandul

INTERVIU. Roxana Cocoş, medaliată cu argint la haltere: „Ridic 15 tone pe săptămână pentru o medalie la JO”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 2, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu