Despre problemele zilelor noastre…

Gandul

Scandalul spionajului. Şeful biroului CIA din Berlin A FOST EXPULZAT

Se arata ca:

„Berlinul îl expulzează pe şeful serviciilor secrete americane din Germania, a anunţat joi un deputat, transmite AFP.

„Reprezentantului serviciilor secrete americane de la Ambasada Statelor Unite ale Americii i s-a cerut să părăsească Germania”, a declarat Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al Guvernului german, citat într-un comunicat.

Merkel: „Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, luni, că informaţiile privind un agent dublu german care lucrează pentru Statele Unite sunt „grave”, în timp ce Berlinul cere deja un răspuns „rapid” din partea Washingtonului, relatează AFP.

„Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”, a apreciat Merkel în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, organizată împreună cu premierul chinez Li Keqiang.

„În opinia mea ar fi vorba despre o contradicţie evidentă cu ceea ce eu consider o cooperare plină de încredere între agenţiile (de informaţii) şi parteneri”, a adăugat ea.

Un agent al serviciilor de informaţii germane (BND) arestat miercuri lucra din 2012 pentru CIA şi ar fi predat peste 200 de documente Statelor Unite, a anunţat presa germană duminică.”

Agentul dublu care reaprinde scandalul NSA între Germania şi SUA. Merkel: „Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”

Se arata ca:

„Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, luni, că informaţiile privind un agent dublu german care lucrează pentru Statele Unite sunt „grave”, în timp ce Berlinul cere deja un răspuns „rapid” din partea Washingtonului, relatează AFP.

„Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”, a apreciat Merkel în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, organizată împreună cu premierul chinez Li Keqiang.

„În opinia mea ar fi vorba despre o contradicţie evidentă cu ceea ce eu consider o cooperare plină de încredere între agenţiile (de informaţii) şi parteneri”, a adăugat ea.

Un agent al serviciilor de informaţii germane (BND) arestat miercuri lucra din 2012 pentru CIA şi ar fi predat peste 200 de documente Statelor Unite, a anunţat presa germană duminică.

Acest agent dublu ar fi avut misiunea de a strânge documente despre o comisie de anchetă parlamentară germană înfiinţată după dezvăluirile de presupus spionaj desfăşurat de agenţia de informaţii americane NSA.

La rândul său, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a avertizat că, dacă aceste informaţii sunt exacte, cazul trebuie clarificat rapid, precizând că a cerut Washingtonului să elucideze acest dosar „cât mai repede posibil”.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maizière, le-a cerut Statelor Unite să răspundă „rapid şi clar” acestor informaţii, potrivit unor extrase dintr-un interviu ce va apărea luni în cotidianul Bild.

Angela Merkel a început duminică o vizită de trei zile în China, cea de-a şaptea de la preluarea funcţiei în 2005. Ea este însoţită de o delegaţie formată din lideri economici, între care oficiali ai Siemens, Volkswagen, Airbus, Lufthansa şi Deutsche Bank.

China reprezintă pentru Germania a doua piaţă de export (în afara Uniunii Europene), după Statele Unite.”

Iata ce titreaza si Evenimentul Zilei:

Germania l-a expulzat pe șeful biroului CIA de la ambasada americană la Berlin

Se arata ca:

„Guvernul german a anunțat astăzi că i-a cerut șefului biroului CIA de la ambasada americană din Berlin să părăsească țara, la o săptămână după arestarea unui agent al serviciilor germane de informații BND suspectat de spionaj în favoarea SUA.

„Reprezentantul serviciilor americane de informații de la ambasada Statelor Unite ale Americii a fost somat să părăsească Germania” a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german.

La rândul său, președintele comisiei parlamentare de control al activității serviciului german de informații a declarat că s-a recurs la această măsură după ce americanii au spionat politicieni germani și după refuzul Washingtonului de a coopera în scandalul de spionaj și de a oferi răspunsuri adecvate.

Decizia de expulzare vine la o săptămână după arestarea unui agent BND suspectat că spiona în favoarea americanilor, scandal care i-a înfuriat și mai mult pe oficialii germani.

Anul trecut, un fost angajat al serviciilor americane de informații, Edward Snowden, a dezvăluit lumii întregi amplul program de spionaj electronic global practicat de NSA, Germania fiind principala victimă în Europa.

Ieri, presa germană a dezvăluit că un al doilea suspect de spionaj în favoarea Americii, de data aceasta un militar, este luat în vizor de autoritățile germane.

„Din punctul meu de vedere, spionarea aliaţilor este o risipă de energie. Avem atâtea probleme, ar trebui să ne concentrăm asupra lucrurilor importante”, a îndemnat cancelarul german Angela Merkel, în răspuns la o întrebare ce i-a fost adresată astăzi în cursul unei conferinţe de presă cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă.

În opinia sa, priorităţile ar trebui să fie găsirea unui răspuns la provocările din Siria şi combaterea terorismului, în paralel cu întărirea încrederii între aliaţi.”

The New York Times

Germany Expels Top U.S. Intelligence Officer

Se arata ca:

„BERLIN — Germany announced Thursday that it had ordered the senior American intelligence official in the country expelled, retaliating for apparent American recruitment of spies here.

“The representative of the U.S. intelligence services at the United States Embassy has been asked to leave Germany,” a government spokesman, Steffen Seibert, said in a statement.

“The request occurred against the backdrop of the ongoing investigation by federal prosecutors as well as the questions that were posed months ago about the activities of U.S. intelligence agencies in Germany,” he said. “The government takes the matter very seriously.”

Mr. Seibert said Germany continued to seek “close and trusting” cooperation with its Western partners, “especially the United States.”

Clemens Binninger, a member of Chancellor Angela Merkel’s party, said the move was “a political reaction of the government to the lack of willingness of U.S. authorities to help clear up any questions arising in the past year” in connection with American surveillance of Germany and its leaders.

German officials have been frustrated in their efforts to receive clarification from Washington over allegations of spying that began last year when it was revealed that the National Security Agency had been monitoring the chancellor’s cellphone. Although President Obama has offered assurances that it will no longer happen, revelations last week that a member of the German secret services had been spying for the United States sparked a fresh round of outrage.

On Wednesday, the police searched the Berlin office and apartment of a man suspected of being a spy, federal prosecutors said. They declined to give further information, but the German news media reported that the suspect worked for the Defense Ministry. A ministry spokesman confirmed that it was involved in an investigation.” (subl. mea)

A fi proamerican nu mai inseamna sa fii si progerman…? De observat ca purtatorul de cuvant al Guvernului german a declarat ca Germania va cauta o „cooperare stransa si de incredere” cu partenerii sai occidentali, „in special cu Statele Unite”. O fisura in cadrul NATO ar fi un lucru cu adevarat grav…

Pe de alta parte, Hillary Clinton a dat un interviu ziarului german Bild am Sonntag. Iata ce ne spune Gandul:

Hillary Clinton: Putin „poate să fie periculos”

Se arata ca:

„Fostul secretar de Stat Hillary Clinton a apreciat că preşedintele Vladimir Putin „poate să fie periculos” şi că politica acestuia în Ucraina ar fi necesar să primească un răspuns unit din partea statelor occidentale, într-un interviu pentru ziarul duminical german Bild am Sonntag, relatează AFP.

La întrebarea în ce măsură ar putea Putin să fie periculos, în contextul anexării Crimeei de către Rusia şi conflictului dintre separatiştii proruşi şi autorităţile de la Kiev în estul Ucrainei, Clinton a răspuns, în acest interviu publicat în limba germană, „cred că poate să fie periculos”.

„Occidentul este necesar să răspundă printr-o reacţie comună la ultima agresiune a acestuia în Ucraina”, a declarat ea în acest interviu publicat în ziua lansării cărţii sale „Hard Choices” la Belin.

În opinia sa, „un om ca Putin merge întotdeauna până la limită. El încearcă întotdeauna să testeze rezistenţa celorlalţi”, după care îşi readaptează tactica.

Întrebată, în cursul prezentării cărţii sale, ce fel de interlocutor este Vladimir Putin, ea a răspuns „este un client dificil, cu pielea mai dagrabă groasă”.

De asemenea, Clinton a aprobat gluma unui jurnalist care a spus despre Putin că seamănă cu un „cowboy rus”. „Da, exact, cu sau fără tricou”, a spus ea, râzând zgomotos.

Vladimir Putin a declarat ironic despre fostul secretar de Stat american Hillary Clinton, la începutul lui iunie, că este o femeie „slabă”. „E mai bine să nu te cerţi cu femeile”, a spus el într-un interviu pentru posturile franceze TF1 şi Europe1.”

In alta ordine de idei, am citit in The New York Times un editorial foarte interesant despre Franta, o perceptie americana a acestei tari:

France Decapitated

Roger Cohen

Se arata ca:

„LONDON — The Tour de France bicycle race kicked off in England this year, in Yorkshire to be precise, and ended its third stage on the Mall outside Buckingham Palace. Next pigs will fly.

In fact they’ve already flown, given that this quintessentially French event has started in Britain once before, but still it must be asked if anything is sacred anymore. Perhaps the horse racing at Ascot will soon move to Toulouse.

I was in Paris last week. It was beautiful. Tourists lolled on the bridges enjoying picnics of cheese, baguettes and bad red wine. They were happy. The weather was perfect. The French were grumpy, of course. I did not notice any grumbling about the weird displacement of the Tour across the Channel, but encountered complaints over just about everything else.

A former conservative president, Nicolas Sarkozy, had been hauled into police custody for 15 hours for questioning over alleged corruption. The current Socialist president, François Hollande, had plumbed new depths of unpopularity. The presidency of the Fifth Republic, once the apex of ceremonial glory and near-monarchical power, had all the luster of a damp rag.

That the French are unhappy has become a commonplace. A nation that loves ideas is living in an ideological void. If that void is filled by anyone it is the rightist leader Marine Le Pen with her cleverly dosed venom about Europe, immigrants, crime, globalization and the other supposed culprits behind French national decline.

Unemployment in France is at about double the German level. Growth is at zero. Investment is at new lows. If the European economy is stirring, the French has shown an exceptional capacity to resist signs of life.

Manuel Valls, the centrist prime minister hated by many in his own Socialist Party, is trying to cut public-sector spending, loosen labor-market laws, slash payroll taxes, and generally spur job creation and growth by liberalizing a state-heavy economy. Many have tried before him. Many have failed. Such reform in France is a Sisyphean task.

France is a modern country as well as a beautiful one. Its attributes, from its health system to its rail system (when not on strike), are well known. But the French dislike modernity. They mistrust modernity. That is the nub of the problem. They dislike and mistrust it for two reasons. Modernity has redefined space and relegated the state. This is intolerable.

The redefinition of space has involved the technology-driven elimination of distance. As Michel Serres, a prominent French philosopher, put it in a lecture last year at the Sorbonne on the digital world, “Boeing shortens distances; new technologies annul them.”

This is troubling in France because nowhere else is the particularity of place and the singularity of a person’s attachment to it more important. That bond is expressed in the word “terroir,” at once the land, its special characteristics, the nature of its soil, its climate, and the unique human relationship to it. A great Burgundy and an indifferent one may come from properties a hundred yards apart. The soil is not the same, nor the slope of the land. Distance matters. Yet modernity has contempt for it. It even places the Tour de France in England. As Serres put it, “We live in a new space.”

Humanity has also changed its relationship to the state. The French place deep faith in the state. It is the righter of wrongs, the mediator of human affairs, the source of social justice, the object of duty, and the repository of power. The very word deregulation is odious to the French.

But technology has shifted power from the state to stateless individuals living in a borderless cyberworld. An e-mail address is now more important and more relevant to the conduct of existence than a physical address. A revolution in communication is underway, not seen since the invention of the printing press, but it is not a French revolution. It is in fact an anti-French revolution. It challenges fundamental French values, the French sense of self, and the French attachment to the state.

Valls, the prime minister, appears to be confronting French labor unions in his efforts at reform. What he is really facing is a fundamental objection to modernity.”

Serres, in his lecture, tells the story of Saint Denis, the Christian martyr decapitated around 250 A.D. Denis is said to have picked up his head and walked several kilometers preaching a sermon. Serres objected as a child, when his mother told him the story, that Denis could not possibly have found his head without his eyes. She rebuked him for failing to understand miracles.

Today, Serres says, everyone’s head is on the table in the form of their computers. “You have been decapitated!” he tells his French audience.

That is often how the French feel. I fear there is not much to be done about it, short of miracles.” (subl. mea)

Dar daca Germania, date fiind aceste circumstante, doreste sa se impuna ca o Mare Putere in Europa si, eventual, sa conduca Europa impreuna cu Rusia? Daca in Franta situatia e asa cum e, adica una proasta si, observati, nu e vorba numai de latura economica, nu apare oare un dezechilibru in Uniunea Europeana in favoarea Germaniei? De asemenea nu am auzit de un spion rus expulzat din Germania (si nu exista spioni rusi in Germania? 🙂 Sa fim seriosi!) ci de seful Biroului CIA de la Ambasada Americana din Berlin!! Nu e oare ciudat ca americanii s-au expus in felul acesta, ca s-a ajuns la scandaluri zgomotoase de spionaj, la expulzarea unui oficial american…? Rusia spioneaza in liniste… Sau cum…?

Update

Casa Albă „nu comentează”, după ce Germania l-a expulzat pe şeful spionilor americani de la Berlin

Se arata ca:

„Casa Albă a refuzat să comenteze expulzarea, joi, de către Guvernul german, a şefului serviciilor de informaţii americane în Germania, la Washington instalându-se o tăcere generală cu privire la acest scandal de spionaj, considerat „exploziv”, între cei doi aliaţi, relatează AFP.

„Am văzut aceste informaţii şi nu avem niciun comentariu de făcut pe tema unui pretins scandal în (domeniul) informaţiilor”, a declarat Caitlin Hayden, o purtătoare de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională al lui Barack Obama.

„Totodată, relaţia noastră cu Germania în domeniul securităţii şi informaţiilor este foarte importantă şi ea permite asigurarea securităţii germanilor şi americanilor”, a adăugat Hayden. „Cooperarea este esenţial să continue în toate domeniile, iar noi ne vom afla în continuare în contact cu Guvernul german, prin canale adecvate”, a continuat ea.

Un purtător de cuvânt al Guvernului german a justificat joi expulzarea prin „lipsa de cooperare” a Washingtonului în cazurile unor presupuşi agenţi americani descoperiţi în Germania în ultimele zile.

Acuzaţiile au sporit tensiunile dintre cele două ţări, deja puternice, din cauza supravegherii de către Agenţia Naţională pentru Securitate (NSA) a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel, dezvăluită în urma unor scurgeri de informaţii în presă, dar oprită în acest moment.

Însă germanii se plângeau de o relativă indiferenţă a americanilor în acest dosar, cel puţin în mod public.

O delegaţie alcătuită din parlamentari germani a efectuat săptămâna aceasta o vizită la Washington, în cadrul unor reuniuni pe tema Securităţii Naţionale în Congres şi cu Executivul.

„Noi considerăm că interlocutorii noştri sunt puţin conştienţi de această problemă”, a deplâns Norbert Roettgen, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Bundestagului.

În fapt, puţini parlamentari de pe culoarele Capitoliului păreau îngrijoraţi de agitaţia germanilor. Dosare de politică internă – imigraţia, autostrăzile, între altele – sunt de ordinea zilei. Actualitatea americană rămâne dominată de problema valului de copii care trec clandestin frontiera cu Mexicul.

„Înţeleg că această poveste, pe lângă ceea ce s-a întâmplat înainte cu telefonul mobil al cancelarului Merkel, ridică numeroase întrebări, dar, în afară de acest lucru, nu am ce să prea comentez”, a declarat miercuri senatorul Bob Corker, republicanul cu cea mai înaltă poziţie în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe.

„Nu eram la curent, eram în Afganistan”, declara marţi colegul său Lindsey Graham, după deschiderea unei anchete asupra celui de-al doilea presupus spion în contul Statelor Unite.

Unii experţi subliniază că această criză pare să nu poată fi soluţionată fără implicarea personală a lui Barack Obama. „Cred că va face acest lucru”, apreciază Jack Janes de la centrul de reflecţie American Institute of Contemporary German Studies.

„Departamentului de Stat sau parlamentarilor de pe cele două maluri ale Atlanticului le revine sarcina să liniştească tensiunile, însă Congresul nu doreşte să se implice”, a declarat el pentru AFP, preconizând că „toată această poveste va continua pentru o perioadă”.”

„Cu o mana legata la spate”…

Iata ce am citit pe saitul Radio Europa Libera:

Administrația Obama confruntată cu reproșuri în Congresul american

Se arata ca:
„Victoria Nuland: „Muncind împreună cu europenii am reușit să dăm Ucrainei timp și spațiu ca să-și revină”.

Mai mulți legislatori influenți din Comisia de Relații Externe a Senatului Statelor Unite, atit democrați cit si republicani, și-au manifestat îngrijorarea față de lipsa de acțiune a Statelor Unite în relație cu criza ucraineană și atitudinea Rusiei. Victoria Nuland, adjuncta secretarului de stat John Kerry pe probleme europene, a trebuit sa dea socoteala in fata Comisiei în legătură cu sancțiunile împotriva Rusiei.

Președintele Comisiei de Relații Externe a Senatului Statelor Unite, Robert Menendez, un democrat din New Jersey, și membrul Comisiei, Bob Corker, republican din Tennessee au întrebat la audierile de miercuri pe tema situației din Ucraina de ce administrația Obama nu merge mai departe cu sancțiunile împotriva Rusiei.

Secretarul Asistent pentru Probleme Europene și Eurasiatice Victoria Nuland a spus că sancțiunile sunt mai eficiente când la ele participă aliații europeni și că administrația Obama pregătește noi sancțiuni.

Ea a mai spus că liderii europeni se vor întâlni la 16 iulie și că după acea dată s-ar putea anunța noi măsuri.

Menendez a sugerat că membrii Congresului ar putea trece la acțiune singuri, spunând că administrația pare să lupte cu Rusia cu o mână legată la spate, dacă nu cu amândouă. „Nu pricep, iar numărul celor care în Congres sunt dispuși să aștepte este în scădere”, a spus senatorul.

Republicanii din Senat introduseseră deja un proiect de lege cu noi sancțiuni împotriva Moscovei, mai dure decât cele luate de Casa Albă, dar nemulțumirea unui șef democrat de comisiei senatorială față de politica externă a propriului președinte este ceva mai rar.

Atât Corker cât și Menendez au părut vizibil exasperați pe tot parcursul audierii de miercuri. La un moment-dat, când Victoria Nuland a început să vorbească despre ce s-ar fi întâmplat dacă administrația Obama nu sancționa Rusia deloc, Corker a întrerupt-o spunând: „Nu vrea să ascult asta”.

Ca urmare Nuland a spus că administrația Obama este în contact cu europenii în privința calendarului unor eventuale noi sancțiuni, și a insistat că este preferabil ca Statele Unite să coopereze cu UE.

Nuland a mai spus că sancțiunile deja adoptate sunt eficiente, că datorită lor au fost posibile alegerile prezidențiale ucrainene din mai și retragerea a zeci de mii de militari ruși de la granița cu Ucraina.

„Muncind împreună cu europenii am reușit să dăm Ucrainei timp și spațiu ca să-și revină”, a spus Nuland.

Corker a făcut o lungă pauză și a spus: „Mi-e rușine. Mi-aș dori ca administrația să nu mai facă declarații publice prin dumneavoastră și prin alții când e așa de limpede că nu o să ia nici un fel de măsuri”.

Ca răspuns la anexarea Crimeii de către Rusia și la sprijinul Moscovei pentru separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, administrația Obama a adoptat sancțiuni individuale împotriva unor cetățeni și firme, însă nu împotriva unor întregi sectoare economice rusești.

Dar Victoria Nuland a declarat miercuri că administrația Obama va introduce asemenea sancțiuni mult mai dure dacă Rusia nu-și schimbă „decisiv” politica din Ucraina.” (subl. mea)

Si atunci intrebarea care se impune in mod necesar este: de ce Administratia de la Casa Alba nu o sa ia niciun fel de masuri? 😡

Pe de alta parte iata un alt articol interesant tot de pe saitul Radio Europa Libera:

„Cu Putin în inimă”

Se arata ca:

„În Spania, politica Kremlinului este susținută de radicali – atât de cei de dreaptă, cât și de cei de stânga – un articol de Victor Cerețki.

În Spania, la fel ca și în alte țări din Europa de Vest, există oameni care se consideră prieteni sinceri ai Rusiei și susțin politica lui Vladimir Putin. Poziția lor este determinată de diverși factori, inclusiv de unii care țin de situația internă din Spania.

Cândva, în perioada Uniunii Sovietice, lucrurile în privința „prietenilor” Moscovei din Spania erau clare. Era vorba despre membrii Partidului comunist și simpatizanții acestuia. Iar atunci când partidul comunist spaniol a renunțat în anii ’70 la linia generală a mișcării comuniste trasate de Moscova, s-a găsit o alternativă. În locul tovarășilor care au pășit pe calea așa-numitului „eurocomunism”, adică a celor care au recunoscut valorile democrației, pe lista prietenilor a apărut o nouă organizație, numită Partidul comunist al popoarelor Spaniei. Întreținută pe banii Moscovei, aceasta juca rolul de principal prieten al URSS și propagandist al „modului sovietic de viață”.

Despre acele timpuri își amintește veteranul mișcării comuniste, Jose Luis Vargas: „Primeam un ajutor foarte mare din partea Uniunii Sovietice. Dar ajutorul niciodată nu este dezinteresat. Cei care ajută au și tendința de a comanda. Este în natura firii umane”…

În paralel, și tot pe banii Moscovei, în toate regiunile mari ale Spaniei începând cu sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’90 au existat comunități de prietenie cu Uniunea Sovietică. Acolo spaniolii puteau privi filme sovietice, puteau împrumuta cărți de la bibliotecă, învăța limba rusă și, iar la recomandarea comunităților chiar puteau primi posibilitatea de a merge în URSS la studii. După colapsul Uniunii Sovietice tot acest sistem de asistență acordată și partidului, și comunităților de prietenie s-a destrămat de la sine.

Însă, cât nu ar fi de paradoxal, cu timpul numărul „prietenilor Rusiei” în Spania nu numai că nu s-a micșorat, ci chiar a crescut – din contul noilor grupuri de populație, spune istoricul și politologul de la Madrid, Sesar Vidal Mansanarez, într-o discuție cu corespondentul postului de radio Svoboda. Acest lucru s-a produs, în opinia sa, fără vreo investiție financiară din partea Moscovei. Fenomenul, în opinia cercetătorului, are câteva explicații.

Cea mai simplu de explicat este poziția pro-rusească a veteranilor „prieteniei” – a comuniștilor și altor persoane, de cele mai multe ori cu viziuni de stânga, legate într-un fel de Rusia. Mulți și-au păstrat sentimentele de pe vremuri și nu vor să renunțe la acestea, chiar dacă deja de mult timp nu mai primesc niciun fel de subsidii pentru asta.

La Madrid, de exemplu, există asociația „Troika”. Fondatorul ei, actorul de teatru și regizorul Jose Luis Ceca, a învățat cândva în Uniunea Sovietică: „Troika este o asociație culturală, artistică, teatrală. Scopul nostru este ca cele două popoare – rus și spaniol – să se cunoască reciproc. Este o asociație de prietenie cu Rusia. Noi facem poduri între popoare, punem accent pe cunoașterea de către spanioli a culturii, a vieții din Rusia. Invităm aici oameni de cultură, actori ruși. Este un fel de forum de prietenie între popoare”.

Dar, așa cum a remarcat de curând un spaniol plin de sarcasm, cu Rusia nu ai cum să prietenești așa, pur și simplu. Trebuie neapărat să prietenești „împotriva cuiva”. Acum, de exemplu, împotriva Ucrainei. Poate că anume din acest motiv asociația „Troika” a și organizat la sfârșitul lunii iunie la Madrid o expoziție fotografică despre evenimentele din această țară – o expoziție, bineînțeles, de orientare pro-rusească.

Jose Luis Ceca spune: „Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă în

„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie…”

Ucraina este o tragedie. Expoziția povestește cum în această țară a apărut valul de fascism. Este vorba anume despre fascism, favorizat de autoritățile Ucrainei. Expoziția este un apel de a opri fascismul, orice mișcare ultranaționalistă”.

Trebuie remarcat că organizații de prieteni ai Rusiei asemenea „Troikăi” în Spania nu sunt foarte multe. Dar cu totul pe neașteptate și relativ recent această tabără a fost completată de adepții stângii radicale din Spania. La alegerile locale de diferite nivele aceștia iau nu foarte multe voturi de la alegători, dar în schimb sunt foarte activi în stradă, provocând periodic dezordini cu incendierea containerelor de gunoi și spargerea vitrinelor.

În trecutul nu foarte îndepărtat stânga radicală era destul de ostilă Rusiei, considerând renunțarea la comunism și „prietenia acesteia cu capitalismul” drept o trădare a moștenirii sovietice. Dar acum, se pare, totul s-a schimbat. Înarmați cu tricolorul rusesc și portrete ale lui Putin, aceștia se adună în fața ambasadei Ucrainei pentru a protesta împotriva „huntei rușinoase”. La sediul său din centrul Madridului, numit „Potiomkin” – în cinstea cunoscutului crucişător, stângiștii organizează de exemplu mitinguri de susținere a populației de limbă rusă din sud-estul Ucrainei.

Interesul „stângiștilor” pentru Rusia este explicat de politologii spanioli în particular prin încercarea de a găsi o alternativă sistemului existent în prezent în Spania. Atitudinea lor față de democrația occidentală este extrem de negativă – ei nu acceptă de exemplu parlamentarismul, economia de piață, Uniunea Europeană, globalizarea și așa mai departe. Iar Rusia este acum percepută ca un inamic a civilizației occidentale, de aici vine și simpatia.

Un interes cu mult mai mare pentru cercetare, în opinia lui Vidal Mansanarez, este prezentat de prietenii și aliații Moscovei din rândul forțelor ultraconservatoare spaniole, nostalgice după vremurile totalitarismului. De la regimul generalului Franco aceștia au moștenit ideea că Spania are un loc excepțional, deosebit în lume. Conservatorii stau, bineînțeles, pe baricada ideologică de partea opusă „stângiștilor” și nu au pretenții față de capitalism. Dar și mai mult ei nu iubesc Uniunea Europeană, acuzând-o de toate problemele Spaniei, în particular, de criza economică actuală. În plus, conservatorii în mod tradițional nu au o dragoste prea mare față de SUA. Astfel încât „obiectul” principal împotriva căruia conservatorii spanioli „prietenesc” cu Rusia, la fel ca și în cazul „stângiștilor”, este democrația occidentală.

Sunt caracteristice în acest sens afirmațiile bloggerului Jose Manuel Hoiga – acesta pur și simplu preia postulatele propagandei rusești în raport cu Ucraina: „SUA și UE au finanțat lovitura de stat din Ucraina. Știm despre asta, pentru că au fost publicate conturile – SUA au cheltuit pentru asta cinci miliarde de dolari. Mai mult decât atâta nu se poate! Totul este evident! La Kiev nu există un guvern legal, acolo este o huntă de rebeli apărută în urma loviturii de stat. Este cunoscut și faptul că militanții au fost pregătiți în Polonia – tot pe banii SUA. Iar în prezent hunta ilegală de rebeli este consultată de CIA și FBI”.

Conservatorii, potrivit lui Vidal Mansanarez, la fel ca și stângiștii, văd în Rusia un fel de alternativă, un exemplu despre cum se poate trăi fără a ține cont de

„Conservatorii, ca și stângiștii, văd în Rusia un fel de alternativă, un exemplu despre cum se poate trăi fără a ține cont de opinia publică mondială…”

opinia publică mondială. Nu este de mirare că în paginile presei de orientare conservatoare apar articole care pot părea ca fiind „comandate” de Moscova.

De exemplu, comentatorul holdingului media Intereconomia, José Javier Esparza, în articolele și comentariile consacrate evenimentelor din Crimeea și din Ucraina argumentează în favoarea poziției Rusiei. Materiale cu un caracter și mai evident pro-rusesc pot fi găsite și pe site-ul publicației electronice El Espia Digital – „Spionul digital”. Aceasta retransmite postul de televiziune „Rusia astăzi” în limba spaniolă, preia articole din presa rusească. Publicația este specializată pe informații cu caracter politico-militar. Potrivit directorului acesteia, colonelului în rezervă Juan Agilara, publicația apare cu susținerea „unui grup independent de adepți ideologici”, printre care sunt mulți foști militari și colaboratori ai serviciilor speciale.

În același timp, trebuie remarcat faptul că acești conservatori – de obicei sunt reprezentanți ai păturilor înstărite – au o anumită influență și asupra politicii curente a Spaniei. În ceea ce privește mediile de afaceri, unde conservatorii au de asemenea a anumită pondere, aici apropierea ideologică se complementează cu interesul de a dezvolta relații cu Rusia în special în domeniul turismului și a investițiilor de capital.

[trad. Lina Grâu]”

Ce parere aveti de asta? Reiau intrebarea pe care am pus-o mai sus: de ce Administratia de la Casa Alba nu o sa ia niciun fel de masuri? Se asteapta, oare, ca sa ajungem sa-l avem cu totii pe „Putin in inima”? 😡

In alta ordine de idei… Orwell: „1984” – varianta romaneasca…

Iata ce ne arata tot Radio Europa Libera:

România 2014: Legile supravegherii și epigonii lui Orwell

„Performance la București împotriva legilor supravegherii adoptate recent de Parlamentul României.

Legile supravegherii se află acum în faza de promulgare de către Președintele României. Acțiunea de joi din fața sediului Serviciului Român de Informații este un preambul la protestul care va avea loc sâmbătă, 12 iulie 2014, la sediul central al SRI din capitala României (Bulevardul Libertății Nr. 14). Galerie foto și text de Mihai Stan.

Comunicatul organizației neguvernamentale Miliția Spirituală, activă în zona protecției drepturilor și libertăților cetățenești:

„Miliția Spirituală a organizat azi [joi] un act de cultură cetățenească în fața sediului central al SRI din București, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra iminentei promulgări a legilor privind supravegherea cibernetică și a comunicațiilor electronice.

Considerăm că prin adoptarea acestui pachet legislativ se încalcă grav drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români. Odată cu intrarea în vigoare a celor două legi, organele cu atribuții în zona siguranței/securității naționale vor avea dreptul de a efectua percheziții electronice fără mandat judecătoresc.

De asemenea, actele normative menționate mai sus prevăd obligativitatea identificării cetățenilor de către operatorii de rețele wireless (proprietari de pub-uri, moteluri, cofetării etc.), precum și obligativitatea de a furniza datele personale în momentul achiziționării unei cartele PrePay.

În opinia noastră, autoritățile de forță ale statului sunt pe cale să redobândească o serie de atribuții de care beneficiau vechile structuri represive totalitare. De pildă, înainte de 1990, deținătorul unei mașini de scris era nevoit să și-o înregistreze la Secția de Miliție pendinte.

Aceste legi demonstrează încă o dată statutul privilegiat de care se bucură serviciile speciale ale statului de 24 de ani încoace (ex: creșterea anuală și graduală a schemei de personal a acestor structuri și a bugetelor aferente).

Din păcate, omnipotența serviciilor este expresia mentală a celor puși să le servească legi pe tavă. Cârdășia dintre „politic” și „securistic” nu este ceva nou pe aceste plaiuri, dar devine complet dizgrațios, intolerabil și antidemocratic într-o țară care se pretinde europeană și civilizată.

Cetățenii sunt din ce în ce mai invadați în forul lor intim, în viața privată și în viața minții. Gândirea totalitară trebuie oprită ACUM!” „

De asemenea titreaza si Realitatea:

Protest în faţa sediului SRI faţă de legile supravegherii. Jandarmii au intervenit – UPDATE

Se arata ca:

„Un protest faţă de legile supravegherii a fost organizat joi în faţa SRI, de câţiva activişti ai organizaţiei Miliţia Spirituală, care au blocat intrarea în sediul central al instituţiei.

UPDATE: Blogul ActiveWatch anunţă că trei activiști Miliția Spirituală au fost sancționați astăzi de Jandarmeria Română cu amenzi de câte 500 de lei pe motiv că ar fi organizat o “adunare publică neautorizată” și că ar fi “blocat accesul în sediul Serviciului Român de Informații” (SRI). Cei trei au citit timp de o oră George Orwell (“1984″) pe treptele din fața SRI și aveau bannere inscripționate cu mesajele: “1984 de George Maior. (Ediție revăzută și adăugită)”, “Dumbravă, minunata lume nouă”, “Surveillance Law? What the Foucault!”, care făceau referire la autorii George Orwell și Michel Foucault, la abuzurile statelor totalitare, la directorul SRI George Maior și la generalul SRI Dumitru Dumbravă.

UPDATE: Jandarmii au intervenit şi i-au târât pe protestatari de pe scările sediului SRI.

Protest în faţa sediului SRI din Bucureşti. Câţiva activişti ai organizaţiei non-guvernamentale Miliţia Spirituală au blocat intrarea în sediul central al instituţiei, în semn de protest faţă de legile supravegherii.

Protestatarii au purtat un banner cu mesajul „1984, de George Maior, ediţie revăzută şi adăugită”, cu referire la romanul lui George Orwell.

„Miliția Spirituală a organizat azi un act de cultură cetățenească în fața sediului central al SRI din București, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra iminentei promulgări a legilor privind supravegherea cibernetică și a comunicațiilor electronice. Considerăm că prin adoptarea acestui pachet legislativ se încalcă grav drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români. Odată cu intrarea în vigoare a celor două legi, organele cu atribuții în zona siguranței/securității naționale vor avea dreptul de a efectua percheziții electronice fără mandat judecătoresc. De asemenea, actele normative menționate mai sus prevăd obligativitatea identificării cetățenilor de către operatorii de rețele wireless (proprietari de pub-uri, moteluri, cofetării etc.), precum și obligativitatea de a furniza datele personale în momentul achiziționării unei cartele PrePay”, anunţă un comunicat al Miliţiei Spirituale.

„În opinia noastră, autoritățile de forță ale statului sunt pe cale să redobândească o serie de atribuții de care beneficiau vechile structuri represive totalitare. De pildă, înainte de 1990, deținătorul unei mașini de scris era nevoit să și-o înregistreze la Secția de Miliție pendinte. Aceste legi demonstrează încă o dată statutul privilegiat de care se bucură serviciile speciale ale statului de 24 de ani încoace (ex: creșterea anuală și graduală a structurii de personal a acestor structuri și a bugetelor aferente). Din păcate, omnipotența serviciilor este expresia mentală a celor puși să le servească legi pe tavă. Cârdășia dintre „politic” și „securistic” nu este ceva nou pe aceste plaiuri, dar devine complet dizgrațios, intolerabil și antidemocratic într-o țară care se pretinde europeană și civilizată. Cetățenii sunt din ce în ce mai invadați în forul lor intim, în viața privată și în viața minții. Gândirea totalitară trebuie oprită ACUM!”, mai precizează comunicatul.

Avocatul Poporului atacă legea cartelelor pre-pay la CCR

Legea cartelelor pre-pay a fost atacată la Curtea Constituţională (CC) de Avocatul Poporului, pe raţiuni legate, între altele, de ocrotirea vieţii intime şi de faptul că actul normativ nu ar reglementa criteriile obiective de stabillire a duratei stocării datelor cu caracter personal, notează Mediafax.ro.

„În conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu o obiecție de neconstituţionalitate având ca obiect Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, anunţă un comunicat al Avocatului Poporului.

În opinia Avocatului Poporului, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 26, art. 53 alin. (2) și art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

„În susținerea obiecției de neconstituționalitate, Avocatul Poporului arată că soluția legislativă referitoare la obligația de a stoca datele cu caracter personal pentru o perioadă de 6 luni de la data reținerii acestora este afectată de un viciu de constituționalitate din perspectiva considerentelor reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 1258/2009. Totodată, se apreciază că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice aduce atingere principiului garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private de către autoritățile publice și principiului proporționalității prevăzut expres de art. 53 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, Avocatul Poporului subliniază că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice nu reglementează criteriile obiective pe baza cărora trebuie stabilită durata stocării datelor cu caracter personal, astfel încât să fie garantată limitarea sa la strictul necesar. În acest sens, se consideră că legea criticată nu prevede garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor față de riscurile de abuz, precum și față de orice accesare și utilizare ilicită a datelor cu caracter personal.

În calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, mai precizează comunicatul.

Camera Deputaţilor a adoptat în 2 iulie, cu 195 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” şi 75 de abţineri, iniţiativa legislativă care obligă deţinătorii de cartele telefonice preplătite (prepay) să-şi prezinte datele personale de identificare.

Dacă va fi promulgată, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Cu toate acestea, legea prevede o perioadă de un an, respectiv până la 1 ianuarie 2016, pentru ca posesorii de cartele preplătite să aibă posibilitatea de a furniza operatorilor de telefonie datele personale de identificare.

În caz contrar, legea prevede anularea numărului de telefon.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a decis, marţi, că Legea 82/2012, cunoscută drept legea ”Big Brother”, este neconstituţională, hotărârea fiind luată în unanimitate.

Conform unui comunicat al CC, cu unanimitate de voturi, Curtea „a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale”.

Legea prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.”

Chiar nu mi-ar placea sa traiesc intr-un astfel de univers. Concentrationar. Totalitar. Este uluitor sa constat cum se lupta in zilele noastre impotriva libertatii! Si fac o comparatie cu anii ’90 cand se traia, cand se respira libertate, acea libertate cucerita cu varsare de sange in Decembrie ’89. Este uluitor pentru mine sa constat ca revin practicile totalitarismului!! Si cum prea putini oameni protesteaza impotriva unor asemenea abuzuri! Inadmisibil ce se intampla!

Update 2

Iata o interesanta analiza publicata de Romania Libera:

Analiză Der Spiegel. O alegere dificilă pentru Germania: America sau Rusia?

Se arata ca:

„Orientarea politicii externe a Germaniei este, mai mult ca niciodată, pusă în discuție de ultimele evoluții ale scandalului de spionaj american la Berlin. Problema este atât de gravă încât trei jurnaliști germani de la Der Spiegel – Markus Feldenkirchen, Christiane Hoffmann și René Pfister – au ajuns să se întrebe dacă, pe viitor, Germania se va situa de partea Statelor Unite ale Americii sau de partea Rusiei.

Întrebarea din titlul materialului din prestigioasa publicație germană – Va fi America sau Rusia – este cu atât mai actuală cu cât un recent sondaj efectuat de Fundația Körber arată că la întrebarea „Cu ce țară ar trebui să coopereze Germania în viitor?” aproape 56% au indicat Statele Unite și 53% au numit Rusia. Articolul punctează cele mai importante momente ale scandalului de spionaj, ajuns la punctul de maximă intensitate atunci când guvernul de la Berlin i-a cerut șefului biroului CIA din Germania să părăsească țara.

Cei trei jurnaliști explică și complicata situație internă a Germaniei, condusă de cancelarul Angela Merkel în fruntea unei coaliții ce include cele două mari partide – Uniunea Creștin-Democrată și Partidul Social Democrat. Thomas Oppermann, liderul parlamentarilor social-democrați declara, după izbucnirea scandalului referitor la acțiuni de spionaj în favoarea SUA în care ar fi implicați angajați a serviciului german de informații externe (Bundesnachrichtendienst – BND) și ai ministerului german al Apărării, că – în cazul în care acuzațiile vor fi confirmate de comisia de investigare – este cel mai grav atac asupra parlamentului și instituțiilor democratice ale Germaniei.

Cancelarul Angela Merkel, care și-ar dori, potrivit Der Spiegel, să își vadă țara ferm ancorată în alianța occidentală și partener loial al Americii, are astfel de înfruntat și enervarea colegilor de coaliție, și opinia publică tot mai nemulțumită de relația cu SUA, ajunsă în prezent la cel mai scăzut nivel de încredere și la cele mai îngrijorătoare tensiuni.

De cealaltă parte, acțiunile Rusiei în criza ucraineană au readus în atenție subiecte uitate după încheierea Războiului Rece și căderea Zidului Berlinului: identitatea națională și antagonismul Est-Vest. Un sondaj Der Spiegel a arătat că 57 la sută dintre germani consideră că țara lor ar trebui să dea dovadă de mai multă independență față de Statele Unite în politica externă. Astfel încât, spun cei trei autori, se impune atenției o altă întrebare inconfortabilă, dacă nu cumva relațiile strânse cu Occidentul au fost doar un fenomen de tranziție, și nu o tendință pe termen lung.

Relația cu America

După război, cancelarul tinerei Republici Federale Germane, Konrad Adenauer, a ales integrarea țării sale în blocul occidental, mișcare încheiată cu aderarea la NATO în 1955. Relația germano-americană a continuat să fie foarte bună vreme de decenii, până în momentul în care George W. Bush, după atentatele de la 11 septembrie 2001, a anunțat intenția SUA de a interveni militar pentru înlăturarea de la putere a liderului irakian Saddam Hussein. Cancelarul german din acel moment, social-democratul Gerhard Schröder, s-a opus deschis unei intervenții militare în Irak.

Materialul din Der Spiegel trece în revistă momentele de manifestări antiamericane din Germania, de la mișcările contra războiului din Vietnam, din anii 60 și cele legate de politica privind rachetele a NATO până la momentele actuale. O sumă de evenimente, precum războiul din Irak, scandalul Guantanamo, folosirea dronelor în război, criza financiară, scandalul NSA și temerile privind practicile gigantului IT Google, au sporit neîncrederea germanilor în America.

Pe lângă pacifiști și reprezentanții stângii, și germanii de rând au sperat că venirea la Casa Albă a lui Barack Obama va reuși să refacă prietenia și încrederea între cele două țări. Însă, spre dezamăgirea germanilor, se arată în articol, „Obama nu a transformat Casa Albă în sediu al ONU”. Nu a închis Guantanamo, nu a eliminat pedeapsa cu moartea, însă a înlocuit forțele speciale ce ucideau străini cu drone pilotate din cazărmi cu aer condiționat care execută persoanele de pe o listă semnată de Obama, mai spun cei trei autori.

Potrivit ambasadorului american la Berlin, John Emerson, în ciuda unor lucruri care au mers prost în ultima perioadă, alegerea Germaniei între SUA și Rusia ar trebui să fie simplă. Cine are o presă liberă, cine permite un control al poporului asupra serviciilor secrete, Rusia sau Statele Unite? Emerson, care consideră că germanii au avut așteptări prea mari de la Obama, spune că cele două țări împărtășesc, până la urmă, aceleași valori, astfel că ar trebui să rămână de aceeași parte.

Articolul citează și poziția lui Friedrich Merz, președintele unui grup ce promovează prietenia cu SUA, numit Atlantic Bridge, ocupat în prezent cu promovarea acordului transatlantic de liber schimb. Merz, un suporter inveterat al economiei de piață, se arată frustrat de divizarea ideologică din Statele Unite, căreia îi preferă democrația mai temperată de tip european. Cu privire la ultimul scandal de spionaj, însă, președintele Atlantic Bridge spune că dacă acuzațiile se vor dovedi adevărate este timpul ca astfel de practici să înceteze.

Antiamericanismul a ajuns și la un alt nivel. Faptul că relațiile cu America au devenit neatractive este dovedit, în opinia autorilor, și de faptul că a face parte din grupul de prietenie Germania-SUA din Bundestag este acum aproape indezirabil. Nici activitatea în alte organizații de promovare a relațiilor cu Statele Unite nu mai este ceva dezirabil pentru mulți politicieni.

Autorii materialului notează că mulți americani văd Germania ca pe un copil devenit adult, dar care ezită să părăsească locuința părintească și să-și asume responsabilități. SUA au dus greul operațiunilor militare din Afganistan, tot ele suportă peste 70% din cheltuielile militare al NATO și sunt și țara ce trebuie să controleze expansiunea noii superputeri de la Beijing. Pacifismul Germaniei Federale din timpul Războiului Rece a fost posibil sub umbrela nucleară a Statelor Unite, însă odată ce acesta s-a încheiat, americanii n-ar avea nimic împotrivă ca țările europene și mai ales Germania să-și asume responsabilități în politica globală, cel puțin în imediata lor vecinătate.

Gary Smith, șeful Academiei Americane din Berlin consideră, citat de Der Spiegel, că germanii suferă de un exces de moralitate atunci când reacționează violent la ascultarea telefonului cancelarului Angela Merkel, uitând că SUA sunt singura putere mondială democratică și că Rusia sau China nu ar avea niciun fel de scrupule cu privire la acțiuni de spionaj. Germania nu vede lucrurile în ansamblu, consideră Smith, atunci când este enervată de situațiile în care America își arată mușchii, dar se ține departe de a participa la soluționarea unor crize precum cea din Libia. Cine se așteaptă germanii să îl oprească pe Puțin atunci când va dori să mai anexeze teritorii ale altor țări din vecinătate, așa cum a făcut cu Crimeea, se întreabă retoric Gary Smith.

Relația cu Rusia

Autorii materialului oferă apoi o comparație a ambasadei americane, o adevărată fortăreață păzită de oameni obsedați de control, cu cea rusă, la care toată lumea tratează cu lejeritate problemele de securitate. Iar ambasadorul Vladimir Mikhailovich Grinin, un bun vorbitor de germană, spre deosebire de cel american și un bun cunoscător al vieții sociale și politice din țara în care își are misiunea, spune că Germania este țara europeană cea mai apropiată de Rusia.

În viziunea lui Grinin, nu există contradicții între Est și Vest, iar relațiile dintre Rusia și Occident trebuie văzute ca un triunghi format din Statele Unite, Federația Rusă și Uniunea Europeană, în care rolul preponderent îl joacă Germania. Aceasta din urmă, fiind țara care îi înțelege foarte bine atât pe ruși cât și pe americani, ar trebui să joace rolul de mediator, astfel încât să fie găsit un limbaj comun. Cei trei autori ai materialului din Der Spiegel vorbesc despre relația specială germano-rusă notând că butada „Niciodată încă un război contra Rusiei” nu este doar un efect al pacifismului de după al doilea război mondial.

Pe baza povestirilor unui umorist rus ce deține un club în Berlin, materialul vorbește despre relația specială dintre germani și Siberia. Pornind de la un citat dintr-un istoric german ce spune că poporul său a văzut spiritualitatea din peisajul siberian, umoritsul Vladimir Kaminer brodează pe tema relației speciale germano-ruse bazându-se pe poveștile televizate despre Siberia difuzate de televiziunile germane după Crăciun. Kaminer spune că, pentru Germania, Statele Unite sunt ca un tată rău, în timp ce Rusia este un fel de frate mai mic pe care îl privești cu indulgență. Și nu uită să amintească faptul că țarul Petru cel Mare i-a rugat pe germani să-l ajute să modernizeze Rusia și că cele două țări, deși au făcut multe greșeli în trecut, deăind una de alta, ca orice vecin.

El crede că petrecerile pe care le organizează, cu muzică rusească și vodca curgând în valuri sunt apreciate de germani pentru că aceștia, obișnuiți să se gândească mereu la viitor, tânjesc după prezentul rusesc, după modul rușilor de a uita ziua de mâine.

Ce poate face Germania

În anii din urmă, scrie Der Spiegel, a fost destul de ușor să crezi într-o Rusie bună. Moscova părea să se apropie de Occident prin includerea în G8 și Consiliul NATO-Rusia. Iar Germania nu părea să aibă motive de teamă, după reunificare. Dar criza ucraineană a redeschis criza pe care o credeau încheiată cei care se amăgeau cu viitorul democratic al Rusiei. „Rusia nu este un partener, în acest moment”, declara ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, după începerea crizei din Ucraina. În acest moment, Berlinul se găsește în situația de a construi o punte de legătură cu o Rusie cu o retorică tot mai antioccidentală și naționalistă, tot mai intolerantă față de minoritățile naționale, religioase și sexuale și motivată de a-și regăsi semnificația pierdută odat cu prăbușirea URSS.

Germanii sunt divizați în ceea ce privește poziția față de Rusia. Cei care înainte o priveau cu neîncredere se simt acum răzbunați, în timp ce partizanii Moscovei pledează pentru a i se acorda mai multă înțelegere. Potrivit unui sondaj Der Spiegel, trei sferturi dintre germani spun că încrederea lor în Rusia a scăzut, dar cu toate acestea aproape 40 la sută dintre respondenți și-ar dori ca Germania să colaboreze mai strâns cu Rusia în viitor.

Pentru diplomația germană, care se mândrea cu relațiile speciale cu Moscova, acum Rusia a devenit inpredictibilă. Nimeni nu-i cunoaște lui Puțin adevăratele intenții. Încearcă doar să limiteze extinderea NATO și UE către Est sau vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică, a cărei cădere o consideră cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20. Dificultățile din această relație, cândva privilegiată, au ieșit la iveală în mai, cu ocazia unei întâlniri a forumului germano-rus o organizație similară Atlantic Bridge, la care a participat și unul dintre apropiații lui Puțin, Vladimir Yakunin, care a declarat că e mândru că este rus. Doar că valorile occidentale pe care Rusia și Europa vor să le împărtășească nu sunt tocmai cele pe care oamenii dintr-o societate creștină și-ar dori să le vadă: antiamericanism, homofobie și intoleranță.

„Americanii nu știu nici măcar unde este Crimeea”, a declarat Yakunin, care i-a chemat pe europeni să se alăture Rusiei în lupta contra liberalismului totalitar. „Esența democrației nu este femeia cu barbă, ci suveranitatea poporului”, a spus el cu referire la câștigătorul Eurovisionului, Conchita Wurst.

În aceste condiții, Germania este nevoită să se întrebe dacă Rusia poate fi o țară democratică, de fiecare dată când reflectează asupra relației cu Moscova. Puține declarații au atras mai mult atenția decât cea a fostului cancelar Gerhard Schröder (în prezent președinte al unei companii rusești – n. red.), care spunea despre Vladimir Puțin că este un „democrat fără cusur”, părând astfel să nege tendințele autoritariste ale liderului de la Kremlin. De altfel, și pro-rușii germani sunt expuși tendințelor autoritariste, dacă e să luăm în considerare acuzațiile aduse acestora de istoricul Heinrich August Winkler, care îi consideră similari cu naziștii. Ceea ce este complet greșit, cred cei trei autori ai materialului Der Spiegel, care consideră că Germania este țara care îi poate înțelege cel mai bine pe ruși fără a-și periclita poziția în lumea occidentală. „Nu se pune problema menținerii unei poziții echidistante față de Occident și Rusia, și cu siguranță nu este o alegere între democrație și regim autocratic” Poziția geografică centrală a Germaniei nu duce și la adoptarea unei poziții ideologice care să împace cele două tendințe.

Sociologul și filozoful Jürgen Habermas atrăgea recent atenția că că Germania este pe cale să alunece într-o poziție semi-hegemonică foarte periculoasă. Dar aceste îngrijorări nu sunt justificate, spun autorii articolului. „Germania nu mai trebuie să se teamă de sine însăși.” Potrivit unor sondaje la nivel internațional, Germania este cea mai popualră țară pentru foarte mulți oameni. Pretenția ca Germania să-și asume un rol mai consistent în politica internațională este aproape unanimă. În tmpul crizei economice, Berlinul și-a asumat cea mai mare parte a poverii fiscale și econmice și, ca mare putere, a fost criticată din acest motiv.

Ieșirea din alianța occidentală nu este o opțiune pentru Germania, consideră jurnaliștii. Apartenența la NATO a adus Germaniei mai mult de jumătate de secol de securitate și pace, iar trei sferturi dintre germani sunt convinși că această alianță este necesară și după încheierea Războiului Rece. Majoritatea zdrobitoare a germanilor nu pun la îndoială apartenența țării lor la Occident.

Germania poate să devină mai independentă în relație cu Statele Unite. Schröder a refuzat să implice Germania în războiul din Irak și asta a fost o decizie corectă, consideră autorii materialului, precum și un semnal că Berlinul nu vrea să participe la o acțiune bazată pe o minciună. Obama a renunțat la politica războinică a lui Bush, dar nu și la metodele acestuia de spionaj.

Merkel poate explica Statelor Unite că nu este dispusă să accepte procedeele NSA, dar până acum admonestările sale nu l-au impresionat pe Obama, așa cum dovedește ultimul scandal de spionaj. Din acest motiv ar fi corect ca Germania să-i ofere azil lui Snowden, cred cei trei autori. Desigur că acestă decizie va avea un preț – relațiile cu SUA vor fi aproape înghețate pentru o vreme. Dar numai așa ar putea Berlinul să critice politicile lui Puțin. În acest moment, o parte din simpatia germană pentru Vladimir Puțin derivă din sentimentul că nici SUA nu sunt cu mult mai bune, dispuse cum sunt să încalce legislația internațională atunci când nu mai găsesc soluții politice.

„Germania și-a întins aripile în ultimele două decenii. Iar acum nu se mai poate ascunde îndărătul altcuiva. În schimb, Germania poate conduce Europa către un rol politic independent. Ea poate arăta Rusiei ce ar avea de câștigat dacă ar deveni o parte a Occidentului. Dar trebuie, de asemenea, să traseze limite clare dacă Moscova reintroduce violența ca unealtă politică și îi amenință aliații. Pentru america, o Germanie ce-și asumă acest rol s-ar ptea să nu fie un partener comod, dar acesta ar putea oferi un moment de ușurare Americii”, încheie cei trei jurnaliști de la Der Spiegel.”

De asemenea, de citit si…

Ministrul german de Finanţe: Americanii dau dovadă de o „prostie care te face să plângi”

Se arata ca:

„Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a apreciat, joi, că Statele Unite dau dovadă de o „prostie care te face să plângi”, după descoperirea a două posibile cazuri de spionaj al agenţilor germani în favoarea agenţiilor de informaţii americane, informează Mediafax.

Schäuble a mai spus că „este extrem de prostesc ca Statele Unite să recruteze la noi persoane de a mâna a treia. Iar în faţa unei asemenea prostii, nu poţi decât să plângi”. Apoi a adăugat că „acest lucru nu o amuză pe cancelar.

Pentru a doua oară în cinci zile, justiţia germană a deschis o anchetă, miercuri, în privinţa unui presupus spion care lucrează, potrivit presei, pentru Washington, un caz care tensionează şi mai mult relaţiile dintre Statele Unite şi Germania.

După primele dezvăluiri, vineri, în privinţa unui agent al serviciilor de informaţii germane suspectat că lucrează şi pentru CIA, Parchetul federal a anunţat că anchetează un nou caz de presupus spionaj pentru o ţară străină, fără a preciza care este aceasta.

De această dată, presa a vorbit despre un ofiţer al Bundeswehr, care ar lucra pentru Statele Unite. Cazul este considerat „mai grav” decât primul, potrivit surselor citate.”

Epilog

Agerpres

Germania și SUA rămân bune prietene, în pofida suspiciunilor de spionaj (Kerry)

„Germania și SUA rămân „bune prietene” în pofida valurilor provocate de suspiciunile de spionaj, a declarat duminică secretarul de stat american John Kerry, în cursul unei conferințe de presă comune la Viena cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier, informează France Presse.

„Lăsați-mă să subliniez că relația între SUA și Germania este strategică, noi avem o cooperare politică enormă și suntem buni prieteni”, a declarat Kerry.

Cei doi miniștri au abordat subiectul cu ocazia unei serii de reuniuni la Viena pentru a încerca să deblocheze negocierile asupra programului nuclear iranian.

Ei au vorbit, de asemenea, despre dosarele Iranului, Afganistanului și Orientului Mijlociu, a explicat șeful diplomației germane Frank-Walter Steinmeier.

„Aceasta ne arată că relația transatlantică între Germania și SUA este necesară, în pofida dificultăților din aceste ultime săptămâni”, a afirmat ministrul german. „Vom lucra pe o bază fundamentală de respect mutual”, a adăugat el.

Explicațiile între cele două țări intervin după spectaculoasa decizie de joi a Berlinului de a-l expulza pe șeful spionajului american în Germania — o măsură rarisimă în cadrul NATO — ca urmare a arestării a două persoane suspectate că au spionat în beneficiul SUA.

Într-un interviu înregistrat sâmbătă la televiziunea publică ZDF, cancelarul german Angela Merkel a cerut Washingtonului să-și schimbe comportamentul în materie de spionaj. „Sper, desigur, că ceva se va schimba”, a declarat Merkel.

„Nu mai trăim în perioada Războiului rece în care fiecare era, probabil, neîncrezător în fiecare”, a adăugat ea.”

Dar interesant este si punctul de vedere al Angelei Merkel:

Ziare.com

Merkel recunoaste: SUA vor fi greu de convins sa renunte la spionarea Germaniei

Se arata ca:

„Cancelarul german Angela Merkel a recunoscut ca SUA vor fi greu de convins sa renunte la practicile lor de spionaj in Germania, dar a insistat ca este important ca deosebirile de atitudine pe tema activitatii serviciilor secrete trebuie scoase in evidenta.

„Nu cred ca este usor sa convingem SUA sa schimbe radical activitatea serviciilor lor secrete, este vorba de o luare de pozitie generala. De aceea trebuie sa fim clari in ceea ce priveste faptul ca avem abordari diferite”, a spus Merkel in traditionalul interviu din timpul verii, care va fi difuzat duminica de canalul doi al televiziunii germane ZDF.

Scandal de spionaj: Germania declanseaza vanatoarea interna

Intrebata daca are asteptari in privinta unei schimbari de atitudine din partea SUA, Merkel a spus ca nu poate prevedea o asemenea schimbare, dar ca, evident, si-o doreste. Merkel a insistat ca practicile de spionaj ale SUA dezvaluite recent nu au nimic de-a face cu o cooperare intre prieteni. „Nu mai traim in perioada Razboiului Rece cand probabil ca nimeni nu avea incredere in nimeni. Cred ca serviciile secrete din secolul al XXI-lea trebuie sa se concentreze pe lucruri importante si sa colaboram foarte strans cu americanii. Doresc ca aceasta (colaborare) sa continue”, a spus cancelarul german, citata de AFP.

Germania: Nou caz de spionaj al americanilor

„Nu poate exista incredere cand cineva trebuie sa plece de la premisa ca este spionat. Vrem o cooperare intre aliati, iar asta nu implica deloc ca trebuie sa ne spionam reciproc”, a subliniat Merkel, potrivit EFE. Insa, in ciuda criticilor, Merkel a spus ca nu vede niciun motiv pentru o reducere a cooperarii Germaniei cu serviciile secrete americane si s-a declarat impotriva suspendarii negocierilor referitoare la un tratat de liber schimb intre UE si SUA. „

🙂

Trebuie citit si…

CursDeGuvernare.ro

Valentin Naumescu / Expulzarea şefului CIA filiala Berlin. Neîncrederea Germania-SUA, la cote maximale în era postbelică

De Valentin Naumescu

Se arata ca:

„E limpede că s-a ajuns la un punct critic în relaţia bilaterală germano-americană, prin acumulări graduale de neîncredere politică reciprocă, se pare ireversibile, survenite în mai mult de un deceniu.

Cel mai probabil, fisura relaţiei transatlantice trebuie căutată în 2003, atunci când Germania şi Franţa s-au desolidarizat de Statele Unite în campania militară din Irak şi, mai mult decât atât, au blocat explicit obţinerea unui mandat politic din partea ONU şi a NATO.
În perioada sensibilă a War on Terror, fostul secretar american al Apărării, nepopularul Donald Rumsfeld, a introdus provocatorul clivaj conceptual între vechea Europă, cu referire la Germania şi Franţa (care s-ar fi îndepărtat de viziunea, politica şi valorile Statelor Unite) şi noua Europă (loială şi demnă de încrederea Americii), reprezentată de ţările din Europa Centrală şi de Est. Merită, cred eu, în contextul tensionat germano-american de astăzi, să ne amintim formula atât de criticată a lui Rumsfeld din 2003, căci aceasta ar putea fi şi chiar este, într-un fel, resuscitată…

De atunci încoace, cu perioade relative de acalmie, relaţia între principalele două puteri economice ale Alianţei occidentale a continuat practic să se deterioreze iar scandalurile de spionaj american din Europa, din ultimii ani, cu episoadele Snowden din 2012-2013 şi cu cele din ultimele zile, se pare că au umplut paharul şi au determinat Germania să recurgă la un gest politico-diplomatic cu semnificaţie majoră[1]. Şi ruşii spionează în Germania, de bună seamă (doar preşedintele Putin este „maestrul” lor, nu?) şi chinezii spionează (peste tot), dar expulzat a fost şeful structurii de informaţii a Statelor Unite, pentru activitatea care se pare că a produs cel mai mare deranj politic la Berlin, pe motivul oficial că „spionajul din partea prietenilor este inacceptabil”. Desigur, orice formă de spionaj depistat este stânjenitoare pentru statul în cauză, iar principial vorbind, cine spionează şi este prins suferă consecinţele acţiunilor sale ilegale şi imorale. Nimeni nu ia apărarea spionilor.

Prin expulzarea şefului acreditat diplomatic al reţelei americane de informaţii speciale în Germania, Berlinul vrea să spună: Halt! Până aici! Răbdarea noastră are o limită, ne deranjează în mod deosebit să fim spionaţi de aliaţi. În plus, aşa cum se ştie, Washingtonul nu a acceptat anul trecut propunerea Berlinului de a încheia un moratoriu privind interdicţia spionajului reciproc, cu precizarea oficialilor americani că „Statele Unite nu încheie astfel de acorduri limitative nici măcar cu Marea Britanie sau Canada” (a se înţelege ţări mult mai apropiate de America decât Germania), deşi este de notorietate colaborarea strategică îndelungată între serviciile de informaţii ale ţărilor vorbitoare de limbă engleză: SUA, Canada, Marea Britanie şi Australia. Germania nu face parte din acest cerc al încrederii maxime.

Întrebarea esenţială care se pune în tot acest scandal nu este dacă, ci de ce simte nevoia Washingtonul să spioneze guvernul de la Berlin? Fireşte, răspunsul generic este simplu: pentru că nu mai are încredere în Germania. Dar ce anume menţine neîncrederea politică SUA-Germania la un nivel atât de ridicat încât Statele Unite vor să cunoască în detaliu acţiunile necomunicate public ale administraţiei germane? Aici lucrurile se complică: pentru că cele două mari puteri occidentale au început să aibă abordări diferite în chestiuni esenţiale de politică internaţională.

De exemplu (vor mai fi fiind şi altele, ceea ce până la un punct este firesc), relaţia cu Rusia şi viziunea asupra noii „Europe de Est”, reprezentată astăzi de cele şase state fost-sovietice din Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, cărora vest-europenii (în principal franco-germanii) nu doresc să le acorde o perspectivă credibilă de aderare la NATO şi Uniunea Europeană, ci doar parteneriate şi asocieri moi, văzute ca simple extinderi ale pieţei comune.

În timpul crizei din Ucraina, de pildă, care a urmat anexării Crimeei, Statele Unite ar fi dorit o abordare mai exigentă a relaţiei cu Rusia şi chiar impunerea unor sancţiuni economice severe Moscovei, în timp ce Berlinul a pledat pentru moderaţie, a îndemnat Kievul la dialog cu Moscova şi a făcut în aşa fel încât reacţia Uniunii Europene să se limiteze la interzicerea vizelor pentru 33 de demnitari ruşi din eşaloanele al doilea şi al treilea, adică impact zero. Apoi, a apărut ca din senin şi înregistrarea înjurăturii subsecretarului de stat Victoria Nuland la adresa Uniunii Europene (într-o discuţie telefonică pe care o purta cu ambasadorul american la Kiev), pentru a întări întreaga argumentaţie privind dispreţul americanilor la adresa Europei puritane.

„Întâmplător”, principala putere care profită de pe urma acestui stânjenitor scandal germano-american este Rusia. Am mai spus lucrul acesta, orice blocaj în relaţia transatlantică avantajează şi consolidează poziţia Rusiei în Europa. NATO, ca principal instrument politico-militar de exprimare unitară a spaţiului occidental, este astfel anihilat din interior. Nici măcar exerciţiul diplomatic de negociere nesfârşită a TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership) nu mai poate salva aparenţele, mimând continuarea parteneriatului strategic America de Nord-Europa.

Care ar putea fi consecinţa deteriorării pe mai departe a relaţiei Germania-Statele Unite asupra regiunii noastre? Deloc surprinzător, am putea asista la o creştere a prezenţei Statelor Unite în Europa Centrală (mai ales Polonia, România, statele baltice) şi de Est (Ucraina, Republica Moldova, Georgia), pe multiple dimensiuni de interese: politice, militare, strategice şi de informaţii, economice, culturale, academice etc. Întoarcerea masivă a Americii în Europa, atunci când se va produce (şi nu e departe momentul!) se va produce cu certitudine în Europa Centrală şi de Est, şi va fi o contrapondere strategică la (re)apropierea tot mai evidentă, mai puternică şi mai interesată a Germaniei de Rusia. Vin, deci, americanii!
Dar nu vin neapărat de dragul „noii Europe”, să nu ne facem iluzii, ci de teama de a pierde influenţa pe un continent care înseamnă totuşi mult în sistemul relaţiilor internaţionale, aşa în declin cum este, şi mai ales pentru a contracara avansul tot mai posibil al Rusiei în relaţia cu Uniunea Europeană.

America, prin perspectiva ei globală asupra lumii, reţine doar lucrurile esenţiale din istoria continentelor, nu se pierde în detalii. Ştie însă, de exemplu, din istoria Europei (aşa cum foarte bine şi cu mult mai multe detalii ştiu şi polonezii, şi românii, şi balticii, şi ucrainenii) că fascinaţia ruso-germană a sfărâmat mereu şansele naţiunilor mai mici, prinse la mijloc, de a decide pentru ele, şi că aceasta duce la un desen politico-economic al continentului care anulează ideea de Occident transatlantic. În beneficiul cui?”   

si

Noul război rece și falia Occident-Rusia

De Anne-Marie Blajan

Se arata ca:

„Rusia a avertizat din nou, miercuri, cele trei state care au acceptat scutul antirachetă pe falia care o desparte de Occident: Polonia, România, Turcia.

În realitate, cinci sunt statele care reprezintă miza geopolitică a momentului: Polonia, Ungaria, România, Bulgaria și Turcia se află în zona tampon dintre Occident și Rusia. În contextul creat de criza din Ucraina, parteneriatul SUA cu Polonia, România și Turcia capătă noi valente.
Rusia însă își manifestă o influență soft în Ungaria și Bulgaria. Analiștii apreciază că ele pot fi fie calul troian al Rusiei în UE, așa cum a fost considerată Bulgaria de către serviciile secrete germane, potrivit der Spiegel, fie, pe de altă parte, un intermediar ar relației Germaniei cu Rusia.

Polonia, aliatul SUA cel mai radical împotriva Moscovei

Polonia este un avanpost important al SUA în Europa Centrală şi de Est – aici la fel ca şi în România, vor fi amplasate elemente ale scutului antirachetă. Varşovia şi Washingtonul sunt parteneri a căror relaţie apropiată nu mai are nevoie de confirmări.

E și motivul pentru care în ultimele săptămâni au apărut în spațiul public  înregistrări ale unei discuţii private a ministrului de Externe, Radek Sirkorski, care arătau frustrarea polonezilor că SUA păreau să se fi dezangajat din regiune.

Numai că odată cu izbucnirea crizei din Ucraina, Polonia – avocatul Kievului în Europa, cu un obiectiv asumat de susţinere a Ucrainei în apropierea de UE – a cerut şi a primit reconfirmări americane.

Polonia a jucat un rol esenţial în gestionarea crizei ucrainene, făcând parte din troica ce a mediat dialogul dintre fostul preşedinte, Viktor Ianukovici, şi protestatarii proeuropeni, ieşiţi în stradă în urma refuzului preşedintelui de a semna Acordul de asociere cu UE.

Mai apoi, odată cu implicarea fățișă a Rusiei în destabilizarea Ucrainei, Polonia, sprijinită de statele baltice şi mizând pe temerea lor intrinsecă faţă de fostul centru de putere din perioada sovietică, a cerut o angajare fermă a SUA şi NATO. Rezultatul: o suplimentare a trupelor americane pe teritoriul polonez, avioane de vânătoare staţionate în baze aeriene din Polonia şi asigurări că americanii şi partenerii NATO sunt ferm alături de Polonia, ţările baltice, dar şi România.

Un model de succes al fostelor state comuniste

Polonia este modelul de succes al fostelor ţări comuniste, chiar dacă acum 25 de ani nu era clasată ca favorită. Mult mai mult optimism era îndreptat spre Ungaria şi Cehia.

Şi totuşi, Polonia – la cei 10 ani de apartenenţă la UE, 15 ani ca membru al NATO şi 25 de la căderea comunismului – a avut o creştere în medie de 4% pe an (prin comparație, România a crescut cu doar 1,1% anual), în ultimul deceniu, PIB-ul/locuitor exprimat în puterea de cumpărare este la 67% din media UE şi are o economie de trei ori mai mare decât a Ucrainei, faţă de 33% din economia ţării vecine în 1098, la căderea comunismului.

Polonia a fost singura mare economie europeană care a evitat recesiunea economică. Potrivit The Economist, PIB-ul de anul trecut a fost cu o cincime mai mare decât cel avut înainte de începerea crizei în Europa. Iar Ministerul de Finanţe estimează o creştere mai mare de 3% în 2014.

Performanţele economice i-au acordat Poloniei o puternică voce în UE, atât din punct de vedere politic, cât şi economic.

Un premier puternic: Situația politică și rolul de jucător principal în gestionarea crizei din Ucraina

Criza din Ucraina a îndreptat din nou privirile liderilor europeni şi americani spre Donal Tusk şi ministrul său de externe, Radek Sirkorski. Şi nu doar privirile aliaţilor străini, ci şi ale polonezilor.

Iniţial, situaţia din Ucraina şi reacţia autorităţilor poloneze au contribuit la creşterea popularităţii Platformei Civice, partidul premierului Tusk, care scădea în sondaje pe măsură ce economia şi-a temperat creşterea şi rata şomajului a crescut.

Însă poziţionarea puternică în politica externă nu a putut să schimbe, în final, percepţia polonezilor, care îi consideră pe cei doi aroganţi şi satisfăcuţi de ei înşişi ca oameni de stat. Astfel că opoziţia a început să câştige teren. Iar scandalul provocat de publicarea unor conversaţii confidenţiale ale unor înalţi oficiali polonezi – guvernatorul băncii centrale, miniştrii de Externe, Interne şi fostul ministru de Finanţe – a nemulţumit şi mai mult publicul.

Opoziţia a cerut demisia guvernului, însă premierul Tusk a cerut şi a obţinut votul de încredere al parlamentului, demonstrând astfel că încă mai are sprijinul majorităţii.

Înregistrările în care au fost suprinse discuţii private ale guvernatorului băncii centrale şi ale ministrului de Externe au avut potenţialul de a decredibiliza guvernul Tusk şi de a pune sub semnul îndoielii performanţa economică a Poloniei, chiar în momentul în care aceasta propusese o nouă strategie energetică pentru UE.

Analiști: Un scandal fabricat de serviciile ruse, pentru decredibilitarea Poloniei

Analişti, în special americani, dar şi europeni, au afirmat că nu trebuie axclus faptul că ieșirea în public a înregistrărilor cu discuțiile înalților oficiali de la Varșovia să fie o acţiune a serviciilor secrete ruse, la fel cum a fost cazul interceptării subsecretarului de stat Victoria Nuland, în iarna trecută.

Polonia a iritat Rusia atât prin poziţia sa faţă de Ucraina – susţinător fervent al apropierii acesteia de UE – , cât şi prin propunerea de crearea a unei uniuni energetice, dar şi prin insistenţa asupra pericolului pe care îl reprezintă Rusia: unii experţi susţin că a fost exagerat de autorităţile poloneze şi că este puţin credibilă nesiguranţa afişată de ele, în condiţiile în care Polonia este membră al NATO.

Indubitabil, însă, Polonia rămâne cel mai fidel aliat al SUA în regiune. 2015 este un an decisiv: vor fi alegeri legislative şi prezidenţiale, însă oricine ar fi la putere (Platforma Civică a lui Donald Tusk sau partidul Lege şi Ordine, al lui Jaroslaw Kaczynski) atitudinea faţă de Rusia va fi aceeaşi. Poate mai radicală, în cazul celui din urmă.

Ungaria, un aliat puternic al Moscovei în Europa Centrală

Ungaria este, alături de Bulgaria, o ţară prietenă Moscovei în zona de falie între Occident şi Rusia, mai ales prin strângerea acestor legături în ultimii ani.  Regimul luiViktor Orban, care a câştigat în această primăvară alegerile cu un scor zdrobitor pentru opoziţie, tot mai autoritar, suscită nemulţumirea Bruxelles-ului.

În ultima lună, noua taxă asupra publicităţii – care pune presiune pe presa nealiniată – şi opoziţia faţă de nominalizarea lui Jean-Claude Juncker va înrăutăţi şi mai mult relaţiile Budapestei cu UE. Iar poziţia adoptată de Budapesta faţă de situaţia din Ucraina – premierul Orban a ezitat să critice Moscova, argumentând, după anexarea Crimeei, că “Ungaria nu este implicată în conflict” – nu face decât să confirme o orientare pro-estică a Ungariei, începută în 2010. Şi să izoleze ţara faţă de celelalte state din regiune.

O ţară în conflict cu UE – sprijinită financiar de Rusia

Venirea la putere a Fidesz, în 2010, a adus şi o serie deschimbări legislative controversate şi contestate în UE, ca fiind un atac la democraţie: o lege mai dură a presei, o nouă Constituţie şi dorinţa de a pune sub controlul politic banca naţională şi justiţia. Sunt doar câteva dintre măsurile care au determinat o confruntare deschisă cu UE.

Comisia Europeană nu a ezitat să deschidă de urgenţă mai multe proceduri de infringement, iar Parlamentul European şi-a exprimat “îngrijorarea pentru situaţia din Ungaria privind democraţia”.

Fidesz a adoptat un discurs eurosceptic: UE a devenit expresia impunerii unei voinţe asupra unei majorităţi aleasă democratic. UE a devenit, în viziunea premierului ungar, un “imperiu”, iar “de pe vremea imperiului sovietic nicio altă putere externă nu a îndrăznit să atenteze deschis la suveranitatea Ungariei”.

În aceste condiţii, guvernul şi-a reorientat politica externă şi a aprofundat relaţiile cu Rusia, deși pe când se afla în opoziţie, între 2002 şi 2010, Fidesz a acuzat adesea guvernul socialist pentru că urmăreşte politici pro-ruse. Ferenc Gyurcsány a fost dur criticat pentru că ar fi încheiat un acord cu Vladimir Putin, în 2008, pentru proiectul South Stream.

Odată ajuns la putere,  guvernul Fidesz nu numai că a continuat această înţelegere, dar a şi arătat că a găsit noi modalităţi de cooperare cu Moscova: în luna ianuarie a acestui an, a semnat un acord pentru ca firma rusă Rosatom să contruiască două reactoare ale singurei centrale nucleare din Ungaria.

Proiectul va fi finanţat printr-un împrumut de 10 miliarde de euro acordat de Rusia, un împrumut aprobat săptămâna trecută şi de parlamentul de la Budapesta.

Asta înseamnă că Ungaria nu va organiza o licitaţie pentru proiectul nuclear, licitaţie la care se aşteaptau companii din Franţa, Coreea de Sud şi Japonia, și cerută de legislația europeană. Însă această situaţie a suscitat din nou nemulţumirea UE, care a anunţat că va analiza acordul şi se va pronunţa dacă este legal conform regulilor de concurenţă comunitare.

În plus, CE va analiza orice ajutor de stat pe care Ungaria îl va acorda proiectului, au anunţat oficialii europeni din directoratul pentru energie.

Ungaria a prezentat documentele preliminare Comisiei Europene, iar Bruxelles-ul nu a avut până acum nicio obiecţie. Justificarea Budapestei privind încheierea acestui acord este că termenii împrumutului erau mult mai favorabili decât o dobândă de 5,2% la care s-ar fi împrumutat de pe pieţele financiare.

“Putin a făcut o ofertă foarte bună”, spunea şeful de cabinet al premierului Orban, care adăuga că acordul nu este doar un contract economic, ci o înţelegere între două state, “o foarte funcţională căsătorie din interes care devine din ce în ce mai agreabilă”.

Fidesz a preluat de la opoziţia socialistă cea mai grea povară: percepţia unei forţe politice cu simpatii pro-ruse. Liderul opoziţiei şi contracandidatul din primăvară al premierului Orban, Gordon Bajnai, promitea să ducă ţara „într-o direcţie europeană într-un mod paşnic şi calm”. Numai ca această promisiune nu a fost suficientă să atragă electoratul, care pare să fi preferat modul confrontaţional al lui Viktor Orbam de relaţie cu UE.

România, partener strategic al SUA – cu o politică incertă față de Rusia în viitor

România, alături de Polonia, este un partener strategic al SUA în regiune, iar atitudinea pro-americană a autorităţilor de la Bucureşti nu a fost pusă la îndoială. Cel puţin în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu şi a perioadei când PSD se afla în opoziţie. În mandatele actualului președinte, România a avut cea mai pro-americană atitudine.

Anunţând că prioritatea sa de politică externă este axa Bucureşti-Londra-Washington, la începutul preşedinţiei sale, actualul şef al statului a vrut să transmită Europei un mesaj: la vremea aceea, Franţa, Germania, Olanda găseau o serie de mijloace de presiune şi foloseau avertismente referitor la parcurgerea traseului României spre UE.

Treptat, autorităţile de la Bucureşti au înţeles că doar sprijinul Marii Britanii pentru intergrare nu este suficient, nici al Franţei – prieten tradiţional, dar care, în anumite perioade, a fost unul dintre cei mai mari critici şi oponenţi ai României. Şi au învăţat că sprijinul Germaniei este esenţial.

Integrarea deplină în UE şi NATO au devenit obiective naţionale, iar alianţa cu SUA a devenit un parteneriat solid, politic, militar şi se asteaptă şi economic.

Din 2004, declaraţiile tranșante ale unor înalţi oficiali români au acutizat ostilitatea faţă de Rusia, relațiile devenind tensionate odată cu semnarea acordului de amplasare a scutului anti-rachetă la Deveselu, în ciuda opoziției inistente a Moscovei. De-a lungul ultimului deceniu, încercările de normalizare a relațiilor cu Rusia au fost vagi, iar în ultimele luni au fost compromise, cel puțin deocamdată, de criza din Ucraina.

Apartenenţa României la UE şi NATO şi parteneriatul cu SUA au făcut ca orice derapaje democratice interne să fie contracarate şi orice sentiment de insecuritate în regiune să fie atenuat. Atât cancelariile europene, cât şi Bruxelles-ul au reacţionat la criza politică din vara anului 2012, la fel ca și SUA.

Iar criza din Ucraina a creat contextul unor reasigurări din partea SUA și a NATO privind angajamentul de securitate pentru România. Mai mulți soldați americani, amplasarea scutului antirachetă la Deveselu fac ca țara noastră să fie unul dintre avanposturile nord-atlantice în regiune și o fortificație la granița Occidentului.

An al alegerilor prezidențiale, într-o țară în care politica externă este atributul președintelui

Contextul politic românesc s-ar putea însă schimba, inclusiv din perspectiva relațiilor cu Rusia. Alegerile prezidențiale din luna noiembrie vor desemna omul care va face, în următorii 4 ani, politica externă a României – atribut pe care Constituția îl conferă președintelui.

Puterea actuală pare să fie înclinată spre o politică externă mai prietenoasă față de Rusia, susțin unii analiștii. Ei au considerat drept slabă reacția inițială a Guvernului la criza din Ucraina. Autoritățile române, la nivel guvernamental, arată că parteneriatul cu SUA și relațiile cu statele membre rămân o prioritate a politicii externe românești, cu atât mai mult în acest context regional.
Jocul nuanțelor, precum și experiența țărilor vecine – Bulgaria și Ungaria în relația cu Rusia – așează România într-o zonă de mare sensibilitate politică: noua strategie la Marea Neagră a SUA nu e construită pe jumătăți de măsură.

Bulgaria, calul troian al Rusiei în Europa

Bulgaria, la fel ca şi Ungaria, are o relaţie apropiată de Moscova, spre deosebire de celelalte ţări situate pe falia dintre Occident şi Rusia: Polonia şi România sunt pro-americane şi confrontaţionale faţă de Moscova, în timp ce Turcia cultivă o prietenie rece, în care rivalitatea completează concurența.

Bulgaria traversează o perioadă de tumult politic, începută în vara anului trecut, în care protestele populaţiei faţă de clasa politică s-au întins pe câteva luni de zile.

Considerată, la fel ca şi România, “copilul problematic” al UE, o ţară în care autorităţile convinețuiesc pașnic cu organizaţiile de crimă organizată – care în urmă cu un deceniu detonau maşini în plină stradă şi făceau din ţara de la sud de Dunăre un stat nesigur – Bulgaria a reuşit, cu reforme accelerate şi îndeplinirea condiţionalităţilor să adere la UE în 2007.

Sub atenta monitorizare a Bruxelles-ului asupra justiţiei şi luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, dar şi cu un protectorat şi investiţii germane după criza economică din anii ’90, autorităţile de la Sofia au reuşit să obţină o normaliate a funcţionării economiei şi democraţiei, în ciuda unor remanenţe ale trecutului.

În ultimul an şi jumătate, instabilitatea a fost mai accentuată: guvernul lui Boiko Borisov, liderul partidului GERB, de centru-dreapta, a fost nevoit să demisioneze în urma protestelor bulgarilor faţă de facturile prea mari la energie pentru consumatorii casnici.

Însă socialiştii ajunşi la putere, în urma imposibilităţii GERB, câştigător al alegerilor, de a face o coaliţie, au scos din nou bulgarii în stradă, după ce l-au desemnat pe Delian Peevski, un controversat parlamentar, cu puternice suspiciuni de corupţie planând asupra sa şi legături cu crima organizată, drept şef al unuia dintre serviciile secrete ale ţării.

Protestele au determinat retragerea numirii acestuia. Bulgarii au continuat însă să îşi manifeste nemulţumirea faţă de întreaga clasă politică.

Rusia – South Stream -Bulgaria. Comisia Europeană, îngrijorată de influența Gazprom la Sofia

Bulgaria a fost mereu – şi datorită legăturilor slave – apropiată de Rusia, în ciuda unor oscilaţii ale guvernelor de la Sofia. Documente ale serviciilor secrete germane arată că Bulgaria ar fi “calul troian” al Rusiei în UE, pionul prin care Gazprom poate șubrezi şi submina unitatea Europei în privinţa unei politici energetice.

Guvernul bulgar şi Gazprom au semnat un acord prin care construirea porţiunii bulgăreşti din gazoductul South Stream a fost atribuită unor comapnii ruse, fără licitaţie. Uniunea Europeană, în mod cert conştienă de existenţa acestor înţelegeri, nu a reacţionat până de curând, folosind şi contextul crizei din Ucraina.

Luna trecută, Bruxelles-ul a cerut guvernului bulgar să sisteze lucrările la gazoduct, până când sunt analizate documentele acordului, sub suspiciunea că Bulgaria a încălcat regulile comunitare privind concurenţa pe piaţă.

Atribuirea, fără licitaţie, a unor contracte către o companie rusă, aparţinând unuia dintre apropiaţii lui Vladimir Putin şi aflat, în urma anexării Crimeei de către Federaţia Rusă, pe lista neagră, cu persoanele supuse sancţiunilor, este cercetată de Comisia Europeană şi face Bulgaria pasibilă suportării unor consecinţe legale.

Criza politică internă, combinată cu un atac la stabilitatea sistemului financiar bulgar

Această situaţie a dus la necesitatea organizării de alegeri anticipate, care vor avea loc în 5 octombrie. În plus, toată această perioadă de tulburări politice a fost completată de o lovitură primită de două bănci din Bulgaria: retrageri masive de capital, aparent fără niciun motiv, au suscitat temeri referitoare la stabilitatea financiară a ţării.

Banca centrală a Bulgariei a anunțat că există o încercare de destabilizare a ţării prin atacul asupra sistemului bancar şi s-a angajat că va proteja depozitele cetăţenilor.

Banca naţională a preluat controlul, spre sfârşitul lunii iunie, a băncii Corporate commercial Bank, aflată pe locul patru între instituţiile bancare din Bulgaria, după ce retrageri masive de capital au fost impulsionate de relatările presei privind afaceri suspecte ale băncii şi ale acţionarilor principali ai acesteia.

Economiştii şi agenţiile de rating au spus că nu există risc de contagiune, în timp ce filialele din Bulgaria ale băncilor străine au afirmt că operaţiunile lor sunt sigure. Totuşi, asta nu a împiedicat pe bulgari să continue să îşi retragă banii din bănci.

Ministrul de interne afirmă că există o campanie pentru a insufla panica populaţiei, prin mesaje pe internet şi telefonice. Bulgarii, care au mai trecut printr-o situaţie similară şi şi-au pierdut mare parte din economii în criza de la sfârşitul anilor ’90, nu par să fie liniştiţi de asigurările date de autorităţi.

Această problemă pentru sectorul financiar vine pe fondul unei economii fragile şi tot mai multe voci susţin că Bulgaria ar trebui să solicite sprijinul FMI.

Turcia – alianța cu SUA și dansul pe sârmă cu Rusia

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan este la putere în Turcia de peste un deceniu, iar pe întreaga perioadă a rămas foarte popular. Un sondaj publicat joi, în vederea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în luna august, arată că si acum, după o serie de evenimente care au pus la îndoială ataşamentul faţă de democraţie al premierului turc, arată că ar câştiga alegerile încă din primul tur, cu 55-56%, la o diferenţă de peste 20 de puncte procentuale faţă de reprezentanţii opoziţiei.

Premierul Erdogan nu şi-a anunţat oficial candidatura pentru prezidenţiale, partidul său AKP îşi va face cunoscut candidatul în 2 iulie, însă nu există îndoială că va candida în primele alegeri în care turcii îşi aleg direct preşedintele.  Un preşedinte cu puteri sporite faţă de situaţia actuală, dar cu prerogative mai reduse decât şi-ar fi dorit politicianul aflat în frunte guvernului de la Ankara.

O economie performantă, dar dezechilibrată și dependentă de fonduri străine

Dar pentru ca popularitatea lui Tayyip Recep Erdogan să rămână la cote ridicate, are nevoie de o economie performantă. Turcia este o poveste de succes: începând cu 2001, când autorităţile turce au fost nevoite să ia măsuri pentru redresarea după o cziră bancară. Cu ajutorul FMI.

Ankara şi-a redus cheltuielile, a pus inflaţia sub control, a introdus rata de schimba variabilă, a restructurat sistemul bancar şi a acordat şi garantat o mai mare independenţă băncii centrale şi instituţiilor de reglementare.

În 2002, când AKP a ajuns la putere, a adoptat aceeaşi politică, iar urmarea a fost o dedschidere a dialogului cu UE. În 2005 au început negocierile cu Uniunea Europeană, moment din care investiţiile străine au început să cauteTurcia.

Ţara a cunoscut un boom în infrastructură: reţeaua de autostrăzi a crescut cu mai mult de 16.000 de kilometri, numărul aeroporturilor s-a dublat, iar Turkish Airlines zboară acum în 100 de destinaţii, mai multe decât orice altă companie aeriană din lume.

Totuşi, spun analiştii, Turcia rămâne vulnerabilă pentru că depinde de fonduri străine. Ţara şi economia a fost inundată de banii Statelor Unite, iar asta a ascuns deficienţe structurale. Autorităţile, fără preocuparea pentru finanţare, nu au făcut reforme structurale profunde.

În medie, Turcia a avut o creştere de 5% pe an timp de un deceniu, între 2002 şi 2012. Însă economia sa, spun experţii, este dezechilibrată: Turcia atrage turişti (36 de milioane au fost în 2012), are o bază manufacturieră bine poziţionată pentru exporturi, un sector agricol de 62 de miliarde de dolari, o tradiţie în comerţ şi ambiţia de a deveni un hub energetic, economia se bazează încă pe consumul intern, iar consumul a crescut, pe măsură ce economiile au scăzut, este o analiză a Foreign Policy din primăvara acestui an.

Totuşi, toţi economiştii sunt de acord în a remarca succesul economic al Turciei în comparaţie cu ţările din sudul Europei şi, evident, al celor din Orientul Apropiat. berd estima că în 2014 economia turcă va creşte cu 3,6%, mai puţin decât erau aşteptările, dar mai mult decât ale celor ale vecinilor. Iar poziţia geografică şi uniunea valamă cu UE sunt avantaje competitive de neignorat.

De altfel, obiectivul premierului Erdogan este unul ambiţios: să facă din Turcia o mare naţiune şi o mare putere.  “Secolul XXI va fi secolul Turciei, acesta este obiectivul guvernului”, a spus prim ministrul la un moment dat.

Regimul autoritarist Erdogan, cu risc de radicalizare

Problema ar putea fi una politică. În ultimul an şi jumătate, Recep Tayyip Erdogan i-a îngrijorat pe prietenii şi aliaţii săi occidentali. “Turcia ar trebui să fie un partener important al SUA într-o perioadă de mare instabilitate într-o regiune-cheie a lumii. Tendinţele autoritariste ale premierului îngreunează teribil situaţia”, a afirmat Eric Edelman, fost ambasador american în Turcia, citat de The Economist.

Prim-ministrul turc a atras atenţia în ultima vreme prin emiterea mai multor legi făcute în aşa fel încât să îi ofere protecţie lui şi aliaţilor săi într-un scandal de corupţie care a izbucnit la finalul anului trecut şi care este considerat de analiştii din Turcia drept cel mai mare din istoria ţării.

În decembrie 2013, poliţia a percheziţionat reşedintele mai multor minmiştri şi ale fiilor acestora, după ce au fost făcute publice înregistrări care demonstrau implicarea lor în acte de corupţie. Mai mult, legăturile duceau la premier şi la unul dintre fiii acestuia.

Recep Tayyip Erdogan a acuzat judecători, procurori şi poliţişti că ar fi fabricat aceste înregistrări şi că este o nouă încercare a liderului opoziţiei Fetullah Gulen, un cleric sunnit aflat în exil în SUA, de a destabiliza puterea de la Ankara.

Iar pentru a pune piedici anchetei, premierul a concediat sau transferat sute de magistraţi şi poliţişti. Mai apoi a emis legislaţie care să pună sub un control guvernamental mai sever puterea judecătorească şi serviciile de informaţii şi a luat o serie de măsuri care au limitat libertatea presei şi a internetului. Temporar, a interzis Twitter în Turcia şi a ameninţat că va face inaccesibile reţelele de socializare.

Criticile interne şi internaţionale nu au avut ecou la premierul turc. Şi nu este pentru prima dată. Nici în cazul reprimării protestatarilor din parcul Ghezi, de vara trecută. O mişcare începută de tineri cu viziuni ecologiste, care s-au împotrivit demolării unui parc din Istanbul pentru a se construi pe locul acestuia un centru comercial, s-a transformat într-o revoltă care a polarizat cel mai important oraş al Turciei.

Argumentul premierului Erdogan a fost mereu susţinerea populară de care se bucură: atâta vreme cât votanţii îl sprijină, are dreptul să facă ce vrea, în ciuda opoziţiei, protestatarilor, judecătorilor şi procurorilor, sau a Europei.

Iar testul suprem au fost alegerile locale care au avut loc în Turcia în primăvară. Rezultatul acestora a întărit argumentaţia prim ministrului: 46% dintre turci au votat în favoarea partidului său.

Acest rezultat bun şi plasarea lui în fruntea opţiunilor electoratului, potrivit celor mai recente sondaje , la mare distanţă faţă de posibili contracandidaţi nu mai lasă loc de interpretări, iar analiştii sunt siguri că Recep Tayyip Erdogan va deveni primul preşeinte ales direct de cetăţeni al Turciei.

Dansul pe sârmă cu Rusia: dependență energetică și competiție regională

Criza din Ucraina şi anexarea Crimeei de către Rusia a pus Turcia într-o poziţie diplomatică sensibilă, susţin analiştii specializaţi în politica turcă. În balanţă se află angajamentele internaţionale şi parteneriatul cu aliaţii occidentali şi, pe de altă parte, relaţia economică şi politică pe care o are cu Moscova.

Turcia trebuie să îi susţină pe tătarii din Crimeea – care sunt împotriva ocupaţiei ruse. Iar Moscova a dat deja semne de bunăvoinţă: un decret din luna aprilie îi reabilizeată pe tătarii persecutaţi în perioada sovietică şi promite o „renaştere naţională, culturală şi spirituală” a grupurilor minoritare din Crimeea. În plus, companiei Turkish Airways i-a fost permisă reluarea zborurilor în Crimeea din luna iunie.

Moscova are mijloc de presiune asupra Turciei gazele naturale. În 2013, 60% din importurile sale de gaz au fost din Rusia, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Iar in viitorul apropiat, spun experţii, această dependenţă va continua.

Totuşi, Turcia îşi propune să devină un hub energetic. Criza din Ucraina a încurajat UE să caute moduri de reducere a dependenţei faţă de Rusia, iar Ankara are oportunitatea de a-şi extinde rolul ca ţară de tranzit.

Un proiet recent care se va materializa este TAP, care va traversa Tucia şi va transporta 16 miliarde de metri cubi de gaz din Azerbaidjan spre Europa. Iar alte proiecte ar putea apărea, dacă Turcia îşi joacă bine cărţile.”

Update – DE citit si…

Evenimentul Zilei

NATO trebuie să intervină dacă Rusia va ocupa noi teritorii în Ucraina”

Se arata ca:

„Preşedintele Republicii Cehe, Milos Zeman, a apreciat, într-un interviu apărut în presa cehă, că Occidentul va trebui ia aibă în vedere măsuri serioase, inclusiv trimiterea de trupe NATO, în cazul în care Rusia încearcă să ocupe noi teritorii în Ucraina.

„În acest moment, când Rusia are intenţia de a-şi extinde teritoriul său prin ocuparea de teritorii din estul Ucrainei, este necesar să se treacă de la vorbe la fapte”, a declarat preşedintele ceh, citat, azi, de agenţia ucraineană Unian, potrivit Agerpres.

”În această situaţie, eu voi insista nu numai pentru înăsprirea sancţiunilor UE, dar şi pentru pregătirea de luptă din partea NATO, inclusiv pentru posibila intervenţie de trupe ale Alianţei pe teritoriul Ucrainei”, a adăugat şeful statului ceh.

El a ţinut să precizeze că „încercarea (Rusiei) de a ocupa teritorii din Estul Ucrainei este o linie care nu trebuie trecută”.

Declaraţiile preşedintelui ceh Milos Zeman intervin în contextul în care UE ar putea adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei în cadrul summitului de azi de la Bruxelles, Moscova fiind acuzată în continuare de susţinerea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei prin furnizarea de arme şi echipamente militare.

În ceea ce priveşte o posibilă intervenţie a NATO, secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, declara recent că nimeni nu vrea un nou „Război Rece” în Europa, dar că actuala situaţie ”ameninţă securitatea şi pacea obţinute după căderea Zidului Berlinului”, făcând apel la Rusia „să reflecteze mai profund la poziţia sa”.

Rasmussen dădea asigurări că NATO este ataşată obiectivelor sale de a acţiona pentru asigurarea securităţii membrilor săi, subliniind că ‘Alianţa va lua şi alte măsuri dacă va fi necesar’.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.